SCURT ISTORIC PRIVIND SISTEMUL FISCAL IN ROMANIA

SCURT ISTORIC PRIVIND SISTEMUL FISCAL IN ROMANIA

Inainte de declansarea marelui razboi, Romania avea o economie slab dezvoltata, cu un pronuntat caracter agrar si dispunea de o industrie embrionara, in care locul principal il ocupau ramurile care prelucrau produsele agricole, lemnul, titeiul iar exportul se limita la cateva produse primare, printre care cerealele, vitele, cheresteaua si petrolul.Romania Mare, faurita in imprejurarile internationale cunoscute isi sporise de 2,5 ori teritoriul, isi dublase populatia, isi marise potentialul economic si isi ameliorase structura de ramura a economiei.

Cifrele cuprinse in memorialul, prezentat de Vintila Bratianu, in calitate de ministru al finantelor, guvernelor aliate si asociate vorbesc de la sine despre situatia grea in care se afla economia romaneasca in anul 1919.

O data cu critica pertinenta pe care o aduce sistemului fiscal existent, care era invechit, nedrept si lipsit de elasticitate,Vintila I. Bratianu se pronunta cu hotatare pentru instituirea impozitului progresiv pe venit. El se raliaza opiniei lui Emil Constantinescu, ministrul finantelor, care sustinea ca " orice reforma serioasa de impozite nu se mai face la noi decat pe baza impozitului progresiv pe venit. La carentele sistemului fiscal, semnalate la timpul sau de Emil Constantinescu, Vintila I. Bratianu si altii, in 1919, se adauga un element nou, de care trebuia sa se tina seama, si anume existenta mai multor regimuri fiscale in care cele patru provincii ale tarii.

Intrucat nici unul din regimurile fiscale existente nu oferea deplina satisfactie, adica nu asigura o repartizare echitabila a sarcinilor fiscale intre locuitorii tarii in raport cu capacitatea lor contributiva, se impunea instituirea unui sistem fiscal nou, asezat pe baze moderne, care sa faca posibila satisfacerea nevoilor financiare publice, fara a descuraja sau submina activitatile economice.

Animat de dorinta de a crea un sistem fiscal unitar pe intreg cuprinsul tarii si care sa puna in valoare experienta acumulata in materie de tarile avansate de pe continent, Parlamentul a adoptat, in 1921, legea Nicolae Titulescu, denumita astfel dupa numele ministrului de finante, initiatorul ei.

In locul vechilor impozite pe care le desfiiteaza, legea instituie sapte impozite cedulare, de tip real, un impozit global pe venit, precum si un impozit asupra averii. Impozitele cedulare se stabilesc in cote proportionale, diferentiate in functie de natura venitului la care se refera(din proprietati funciare necladite si cladite, exploatari agricole intreprinderi industriale si comerciale, profesii libere, salarii pensii si rente, venituri mobiliare). Impozitul global era progresiv si se aplica asupra veniturilor cumulate provenind din diverse surse, dupa ce fusesera supuse impozitelor cedulare.

"Legea Titulescu este insa aspru criticata pentru cotele considerate prea ridicate ale impozitelor, pentru obligatia contribuabililor de a intocmi declaratii de impunere , pentru desfiintarea vechilor privilegii si favoruri de care se bucurau categorii sociale. Profesorul G.Tasca ajunge la concluzia ca cotele prea ridicate din sistemul propus de N. Titulescu sunt si inutile si primejdioase."

Inutile, deoarece cotele ridicate nu vor ajuta la echilibrarea bugetului, ci dimpotriva.

"Ceea ce e mai grav insa este ca acest impozit este si primejdios. Acela care pana acum isi punea capitalul lui in productiune, care se straduia zi si noapte ca sa produca cat mai mult, va fi coprins de descurajare, cand va vedea ca 70% din ceia ce produce el ii ia fiscul. Productia va lancezi si statul va ramane cu impunerile, dar fara contribuabili ", spunea profesorul G. Tasca. Tara noastra, din punct de vedere economic era intr-o completa transformare si trebuia menajata productia care era in refacere. Pe de alta parte, aceasta reforma, fiind menita sa desfiinteze privilegiile si favorurile ce existau inainte la noi, a fost primita cu multa ostilitate de acei carora li se rapeau aceste privilegii.

Campania ostila a lor era sustinuta si de marea populatie, care a primit cu antipatie un sistem fiscal bazat pe prea mult formalism. Legea N. Titulescu, desi adoptata de Parlament, nu a fost niciodata pusa in aplicare.

La venirea lui Vintila I. Bratianu la conducerea Ministerului Finantelor, in ianuarie 1922, acesta a constituit o larga comisie alcatuita din fosti ministrii de finante, reprezentanti ai Curtii de Casatie, senatori si deputati, reprezentanti ai bancilor, comertului, industriei si ai Curtii de Conturi, pe care a insarcinat-o sa studieze problema unificarii contributiilor directe si sa prezinte un proiect de lege in acest sens. Proiectul de lege a fost votat de ambele camere in 1923. Dupa opinia raportorilor, legea Vintila Bratianu reuseste sa armonizeze cele doua interese: nevoile statului si putinta de plata a contribuabililor; ea refecta de asemenea, principiile de baza ale unei legi de impozit pe venit, ca discriminarea veniturilor dupa originea lor, exogenarea la baza si mai ales garantarea in mod efectiv a drepturilor contribuabililor contra abuzurilor fiscului.

" In fapt, legea lui Vintila I. Bratianu pastreaza, in linii mari, sistemul impozitelor directe, initiat de N.Titulescu, cu unele modificari si adaptari. Astfel, in locul celor sapte impozite cedular, se instituie sase impozite denumite elementare, asezate pe: 1. veniturile proprietatilor agricole; 2. veniturile proprietatilor cladite; 3. veniturile din valorilor mobiliare; 4. veniturile comerciale si industriale; 5. salarii; 6. veniturile din profesiuni si ocupatii neimpuse de alte impozite."

Noua reglementare a impozitelor directe macheaza o usurare a sarcinilor fiscale ale contribuabililor persoane fizice, atat la impozitele elementare, cat si la global. Acest lucru rezulta din reducerea cotelor, majorarea minimului neimpozabil, precum si din acordarea anumitor facilitati fiscale. Singurii contribuabili care plateau integral impozitul legal asupra veniturilor reale obtinute erau salariatii - muncitorii si functionarii - impozitul pe veniturile din salarii fiind retinut si varsat la fisc in mod automat de platitori acestei categorii de venituri. In situatie asemanatoare se gaseau si micii proprietari de pamant, taranii muncitori, pentru care veniturile se stabileau dupa criterii cu caracter general, baza impunerii constituind-o in ultima analiza intinderea de pamant pe care o avea fiecare. Cum s-au realizat principalele obiective urmarite prin reforma fiscala initiata de Vintila Bratianu?

Regimurile fiscale existente in cele patru provincii au fost intr-adevar unificate.

Incasarile din impozite directe, in perioada 1922 / 1923-1928, au crescut de 2,4 ori mai rapid decat veniturile fiscale totale. Desi ponderea impozitelor directe in totalul veniturilor fiscale a crescut, in acest interval de timp, de la 11 % la 25,9 %, totusi impozitele indirecte (inclusiv veniturile monopolurilor fiscale) continua sa procure aproape trei patrimi din totalul acestora. Nu s-a produs, asadar, modificarea radicala a structurii veniturilor bugetare, capabila sa asigure atat de ravnita justitie fiscala. Cu toate ca minusurile semnalate de numerosi teoreticieni si practicieni, care au facut necesare modificari si completari ulterioare, Legea Vintila Bratianu a ramas in vigoare inca multi ani dupa trecerea in nefiinta a initiatorului ei, in total aproximativ 25 de ani.

In perioada cat s-a aflat la conducerea Ministerului de Finante, Vintila Bratianu a initiat si alte reglementari cu caracter fiscal cu privire la taxele de timbru, taxele vamale, monopolurile fiscale cu un impact direct asupra marimii si structurii veniturilor bugetare, fiind insa de mai mica anvergura .

"Facand un pas mare in istorie, se poate afirma ca o data cu adoptarea Legii nr.15 si a Legii nr.31 din 1990 a fost creat cadrul juridic pentru declansarea unei noi reforme fiscale in Romania. Drept urmare in anul 1991 a fost intocmit si executat bugetul de stat in conditiile primei forme de bugetizare a economiei."

In anul 1993, in structura impozitelor a aparut o forma moderna de impunere indirecta: taxa pe valoarea adaugata, care a inlocuit impozitul pe circulatia marfurilor. De asemenea, s-a modificat regimul taxelor vamale in functie de obligatiile internationale asumate de tara noastra in domeniul liberalizarii schimburilor economice externe .

"In ceea ce priveste domeniul veniturilor statului destinate redistribuirii s-au creat posibilitati de debugetizare a anumitor cheltuieli publice.

Astfel, au aparut inca din 1991 asa-numitele fonduri extrabugetare formate din contributii obligatorii sau forme de prelevare din veniturile persoanelor fizice si juridice, destinate acoperirii unor obligatii ale statului, de regula sociale, ce depaseau posibilitatile bugetului.Aceste fonduri erau in 1991 in numar de 9, in 1992 si 1993, numarul lor a crescut la 15, iar in 1994 erau operationale 14 fonduri."

Romania anilor 90 era una in continua schimbare si modificare, reformarea cadrului fiscal va trebui sa se bazeze pe suficienta flexibilitate, mai intai pentru a se adapta la schimbarile ce vor interveni in economie in urmatorii ani, iar apoi pentru a conduce la reducerea considerabila a restrictiilor impuse administratiei publice locale, pe baza unei evaluari obiective si realiste a potentialului de venit actual si viitor, furnizat de impozitele si taxele existente, precum si pe baza unei estimari obiective a nevoilor reale de resurse.