SISTEMUL FISCAL

SISTEMUL FISCAL

"Intregul este mai mult decat suma partilor", afirma simplu si concis cu peste doua mii de ani in urma, filosoful Aristotel. In decursul timpului informatiile din cele mai diverse domenii ale cunoasterii, au inceput sa fie organizate, structurate si cercetate, intr-o conceptie sistemica, contribuind la evolutia acestui concept. Biologului german L.Von Bertalanffy ii revine meritul de a pune in secolul al XX-lea bazele unei teorii generale a sistemelor.

Fiecare stat, din Antichitate si pana azi, si-a adoptat propriul sau sistem fiscal mai mult sau mai putin perfectionat, dupa cum acesta a cunoscut o mai mare sau mai mica putere economica si militara. Sunt astfel cunoscute sistemele fiscale ale Chinei, Mesopotamiei, Indiei, Egiptului si Romei in Antichitate, aparute si perfectionate in stansa legatura cu nevoile acestor state pentru expansiuni teritoriale sau, in interior pentru mentinerea ordinii si a frontierelor.

"Sistemele fiscale, in decursul istoriei, au evoluat urmarind in principal ca:

prin numarul si marimea impozitelor sa satisfaca necesitatile de fonduri ale statului;

sa simplifice si sa inlesneasca munca de colectare a impozitelor;

impozitele sa fie tolerate de contribuabili;

sa creasca numarul contribuabililor pentru eliminarea inechitatilor in aceasta privinta."[1]

In cadrul economiei nationale scopul sistemului fiscal este de a asigura finantarea economiei publice pe calea prelevarilor fiscale, alaturi de alte mijloace de acoperire a nevoilor publice si de a permite autoritatilor publice interventii in economia nationala, pentru corectarea fluctuatiilor nedorite ale ciclurilor economice care apar in economia de schimb. In societatile libere bazate pe proprietatea privata si economia de piata, statul este prezent in viata politica, economica si sociala, asigurand colectivitatii bunuri si servicii publice.

O parte din resurse provin ca urmare a participarii statului in cadrul economiei de piata, ca subiect de drept suveran, care iti impune deciziile prin constrangere, preluand o parte din venitul creat in economia reala prin intermediul prelevarilor obligatorii si ca urmare a participarii sale ca partener in societati si cvasi-societati cu caracter economic, institutii de credit si intreprinderi de asigurari.

Alte resurse provin ca urmare a relatiilor pe care statul le are cu organisme nationale si internationale.

O ultima categorie de resurse, statul si-o poate asigura utilizand structura financiara a pietelor financiare nationale sau internationale, prin lansarea unor imprumuturi publice, in care scop utilizeaza retelele de distributie a organismelor bancare si mai rar retelele proprii.

"Se pot propune trei abordari pentru definirea conceptuala a prelevarilor fiscale: tehnico-operationala, monetara si financiara.

Privite prin prisma tehnico-operationala, prelevarile fiscale reprezinta ansamblul operatiunilor stabilite de stat, in baza puterii sale de decizie si constrangere, prin care se asigura resursele necesare finantarii costurilor actiunilor sale, prin preluarea unei parti a diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiectilor care activeaza in economie.

Intr-o abordare monetara, prelevarile fiscale constituie ansamblul incasarilor realizate prin intermediul impozitelor si taxelor fiscale.

Din optica financiara, prelevarile fiscale constituie obligatii stabilite in baza autoritatii de care statul dispune, fara destinatie speciala, obligatii care au un caracter pecuniar si definitiv, sub forma de impozite si taxe fiscale, destinate finantarii globale a unei parti a cheltuielilor publice in diferite proportii.

Rezulta ca, prelevarile fiscale se realizeaza prin intermediul impozitelor si taxelor fiscale. Acestea constituie cele mai vechi si traditionale mijloace financiare de care statul dispune, pentru realizarea functiilor si sarcinilor sale in permanenta evolutie. Radacina etimologica a notiunii de impozit provine din limba latina de la "impositum ", iar cea de taxa din limba greaca de la " taxis ", ambele avand sensul de obligatie publica, impozit.

Daca in limbile de origine latina, printre care si romana, se face o diferentiere clara intre notiunea de taxa si cea de impozit, in limbile de provenienta anglo-saxona orice prelevare fiscala, indiferent de caracteristici, este denumita generic "taxa".

Impozitul reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau/si juridice, in vederea acoperirii unor necesitati publice".[3]

"Acesta definitie releva ca impozitul are urmatoarele caracteristici:

este o prelevare silita, cu caracter obligatoriu, care se efectueaza in numele suveranitatii statului;

impozitul nu presupune si o prestatie directa din partea statului;

prelevarile cu titlu de impozit sunt nerambursabile, astfel ca niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o plata directa din partea statului, pe baza impozitelor suportate (prin aceasta, impozitele se deosebesc fata de imprumuturile publice care sunt purtatoare de dobanzi si rambursabile)."[4]

In ceea ce priveste clasificarea impozitelor, aceasta poate fi facuta dupa mai multe criterii:

a. dupa trasaturi de fond si forma impozitele pot fi:

Impozitul financiar

Impozitul pe cladiri

Impozite reale Impozitul pe activitati economice

Impozitul pe capital mobiliar

Impozite directe 

Impozite pe

Impozitul pe venit veniturile

persoanelor fizice

Impozite pe

veniturile

societatilor

Impozite personale

Impozitul

imobiliar

Impozitul pe

capital

Impozitul pe avere Impozitul pe

transferul de

capital

Impozitul pe

cresterea averii

Taxe de consumatie

Impozite indirecte Venituri care provin din monopoluri fiscale

Taxe vamale

Impozite de venit

b. dupa obiect: Impozite pe avere

Impozite pe cheltuieli

Impozite financiare

c. dupa scopul urmarit :

Impozite de ordine

Impozite ordinare

d.dupa frecventa cu care se realizeaza :

Impozite extraordinare

Impozite in natura

e. dupa forma in care se percep : Impozite in bani

f. dupa institutia care : In state Impozite federale

le administreaza de tip fereral Impozite ale statelor,

provinciilor,regiunilor

Impozite locale

Impozite ale administratiei centrale de stat

In state

de tip unitar Impozite ale colectivitatilor locale

Impozite sintetice ( generale)

e.dupa aria de cuprindere :

Impozite analitice ( particulare)

Teoria si practica fiscala utilizeaza notiunea de taxa alaturi de cea de impozit. Etimologic ambele cuvinte provin din limba greaca si respectiv latina, avand acelasi sens. Principalele categorii de impozite indirecte sunt taxele de consumatie, taxele vamale si monopolurile fiscale.

2.Taxele reprezinta alaturi de impozite, cea de-a doua categorie principala de prelevari fiscale.Taxele sunt definite ca fiind plati efectuate in favoarea bugetului de stat sau bugetelor locale de diferite persoane fizice si juridice in schimbul unor servicii, lucrari sau alte activitati prestate sau executate de institutii publice.Taxele intrunesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor si anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmarire in caz de neplata.

Pe langa acestea, taxele prezinta si unele particularitati care le diferentiaza de impozite:

-subiectul platitor este determinat precis din momentul cand acesta solicita efectuarea unei activitati din partea unui organ sau institutie de stat;

-daca impozitele se intrebuinteaza la acoperirea cheltuielilor generale ale societatii, taxele apar ca o contributie de acoperire a cheltuielilor implicate de prestarea serviciilor solicitate de diferite persoane.

In categoria prelevarilor fiscale sunt incluse alaturi de impozitele si taxele cu caracter fiscal, un ansamblu de prelevari cu caracter special cunoscute sub numele de contributii.

Actiunea directa asupra fluxurilor monetare realizata prin intermediul prelevarilor fiscale se combina cu controlul exercitat asupra constituirii fluxurilor fiscale, astfel incat se realizeaza in acelasi timp un control indirect asupra operatiunilor generatoare de fluxuri reale si monetare din economia reala.

"Orice sistem fiscal prezinta urmatoarele doua caracteristici: exclusivitatea aplicarii si autonomia tehnica.

Exclusivitatea aplicarii, care presupune faptul ca el se aplica intr-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau unui sistem de bugete ( buget cetral sau bugete locale).

Autonomie tehnica, adica un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic daca este un sistem fiscal complet, ceea ce inseamna ca acesta contine toate regulile de asezare, lichidare si incadrare a impozitelor necesare pentru punerea sa in aplicare. Daca un sistem fiscal, prezentand cele doua caracteristici de mai sus, a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului in care se aplica, se va putea vorbi de autonomie fiscala completa sau de suveranitate fiscala."[5]

Sistemul fiscal implica aparitia mai multor "actori" precum: actorii de decizie politica in materie fiscala, autorii deciziilor administrative in domeniul fiscal si contribuabilii. In ceea ce priveste actorii de decizie politica in materie fiscala, potrivit Constitutiei Romaniei, decizia Parlamentului este in mod formal sursa de drept fiscal care se concentreaza in dispozitii ce figureaza fie in legea finantelor, fie in legi fiscale generale.

Guvernul joaca un rol adesea esential in luarea deciziei fiscale, aceasta fiind de cele mai multe ori la originea textelor de legi fiscale supuse aprobarii Parlamentului.Responsabilitatea gestiunii finantelor publice ii revine in mod traditional Ministerului de Finante, ceea ce ii confera acestuia un loc dominat in viata politica si administrativa. Prerogativele de care se bucura Ministerul de Finante se refera, in principal la pozitia sa privilegiata in procesul deciziei bugetare, precum si la competenta sa cvasiexclusiva asupra gestiunii financiare de ansamblu a statului.

Contribuabilii formeaza un ansamblu foarte eterogen in cadrul caruia unele categorii dau dovada de un bun civism fiscal, in timp ce altele sunt inclinate spre un comportament antifiscal. Astfel, sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei si actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care ulterior s-au adaugat obiective de natura economico-sociala. Daca realizarea obiectivelor de ansamblu ale sistemului necesita existenta deciziilor strategice, realizarea scopului pe termen scurt vizeaza realizarea decizilor tactice.

Sistemului fiscal ii sunt caracteristice urmatoarele obiective: de finantare a institutiei bugetare (alocarea resurselor), de regulator al economiei de schimb si social (redistribuirea bogatiei si protectia persoanelor devavorizate social). Studiul sistemelor fiscale necesita luarea in considerare a doi parametrii: unul de natura spatiala, iar altul de natura temporala.

Parametrului spatial corespunde principiului teritorialitatii impozitului, care este in concordanta cu suveranitatea fiscala a Statului de a institui impozite. Aceasta este influentat de nivelul si structura surselor de venituri, de necesitatile financiare ale institutiei bugetare si de conceptiile etice si politice ale guvernelor.

Parametrul timp corespunde principiului anualitatii impozitului, determinat de anualitatea execitiului finaciar si a institutiei bugetare, corelat cu cazurile de retroactivitate prevazute de lege.

In practica vorbim de existenta mai multor sisteme fiscale, astfel ca se implica si o clasificare a acestora .De ce o clasificare a sistemelor fiscale?

Analiza evolutiei acestora ne ofera raspunsul. Diversitatea sistemelor fiscale, rezultat al conditiilor istorice si geografice de dezvoltare a statelor, la care se adauga influenta deciziilor politice determina nerelevanta unor comparatii. Apare astfel necesitatea gasirii unor elemente de referinta, in functie de care sa se analizeze spatial si temporal evolutia sistemelor fiscale ale unor tari cu structuri economico-sociale asemanatoare. Avand in vedere conceptiile care au stat la baza contrarii lor, sistemele fiscale se clasifica in:

- sisteme fiscale utopice;

- sisteme fiscale functionale;

- sisteme fiscale tehnico-proiective.

"Sisteme fiscale de conceptie utopica, in aceasta categorie se pot includ, propunerile neconcretizate in practica de instituire a unui impozit unic. Sub aspect social un astfel de impozit cu greu ar putea fi personalizat si adaptat la situatia individuala a fiecarui contribuabil. Sub aspect tehnic apar probleme legate de exonerarea exportului, impozitarea importului si regimului autoconsumului. Sub aspect concurential acesta ar favoriza formele de productie arhaice in defavoarea unitatilor economice moderne. Desi propunerea ca sistemul fiscal sa aiba la baza un singur impozit este utopica, in practica aceasta a determinat aparitia unor noi impozite, ca urmare a a dezbaterilor teoretice provocate de promotorii acestor idei.

Sisteme fiscale bazate pe conceptii fuctionale se pot clasifica avand in vedere pe de o parte natura impozitelor predominante iar pe de alta parte intensitatea presiunii fiscale."[6]

In functie de natura impozitelor predominante se identifica:

-- sisteme fiscale in care predomina impozitele directe: se includ aici structurile fiscale rudimentare, de tip arhaic, specifice primelor entitati administartiv-politice de tip statal si sistemele fiscale ale celor mai avansate tari din punct de vedere economic, care au la baza impozitul pe venitul net si impozitul pe societate;

-- sisteme fiscale in care predomina impozitele indirecte: acestea sunt specifice tarilor subdezvolate, fostelor tari socialiste, tarilor aflate in perioade de criza economica sau de confruntari militare, tarilor a caror economii tind spre stadiul dezvoltat;

-- sisteme fiscale cu predominanta complexa: sunt specifice tarilor dezvoltate economic, cu structuri economico-sociale echilibrate si cu regimuri politice de tip social-democrat;

-- sisteme fiscale in care predomina impozitele generale: sunt specifice celor mai dezvoltate, in care predomina impozitele de tip general si in care exista un apart fiscal si o contabilitate foarte bine organizata ;

-- sisteme fiscale in care predomina impozitele particulare: sunt caracteristice structurilor neevoluate, in care impozitele sunt asezate pe anumite categorii de venituri, sub forma indiciara sau forfetara si actualelor tari subdezvoltate in care impozitele directe lovesc cateva venituri importante, iar cele indirecte anumite produse, destinate consumului intern sau exportului.

Dupa intensitatea presiunii fiscale vorbim de urmatoarea clasificare :

-- sisteme fiscale grele: sunt caracteristice tarilor dezoltate economic; pentru ca un sistem fiscal sa fie considerat " greu " trebuie sa indeplineasca conditiile:

o ponderea prelevarilor fiscale in ansamblul prelevarilor publice

sa fie mare ( 80-90%);

o ponderea mare a prelevarilor fiscale in P.I.B (peste 25-30%).

-- sisteme fiscale usoare: sunt caracteristice tarilor subdezvoltate (ponderea prelevarilor in PIB este mai redusa: 10-15%).

"Sisteme fiscale fiscale teoretico-proiective se pot incadra aici: programele de reforma fiscala elaborate de guvernele tarilor europene in scopul armonizarii structurilor fiscale conform Directivelor CEE, programele de reforma fiscala elaborate de fostele tari socialiste."[7]

Scopul acestor proiectii teoretice este de a gandi structuri fiscale, prin care sa se asigure o mai buna repartitie a prelevarilor fiscale asupra tuturor subiectilor din economie, in conditiile reducerii disfunctionalitatilor generate de acestea, a eliminarii riscului aparitiei unor confruntari sociale si a sigurarii permanentei surselor de finantare a nevoilor publice.

Finalitatea sistemului fiscal consta in realizarea obiectivelor sale de natura financiara (finantarea institutiei bugetare), economica (stabilizarea ciclurilor economice) si sociala (actionarea asupra sistemului de distribuire a bunastarii).