Structura si evolutia sistemului bancar

Structura si evolutia sistemului bancar

Conform unor opinii exprimate in literatura de specialitate, elementele componente ale sistemului bancar sunt:

Ø      Intrarile in sistemul bancar, reprezentand acel factor care conditioneaza existenta si functionarea celorlalte componente ale sistemului, dar cu care se afla intr-o stransa relatie de interconditionare reciproca.

La randul lor, intrarile sunt reprezentate de urmatoarele elemente:

Resurse umane

Mediul economic

Resursele financiare(depozite, resurse interbancare, alte resurse atrase)

Informatiile

Ø      Structura de transformare, care reprezinta banca cu structura sa organizatorica

Ø      Iesirile- produse si servicii bancare- reprezinta rezultatul actiunii primelor doua, de calitatea acestei actiuni depinzand in final valoarea multimii de iesiri

Iesirile se fac prin interfata bancii si constau in:

Servicii bancare: operatiuni de schimb valutar, operatiuni de arbitraj pe piete monetare in numele bancii sau al clientilor, servicii de asistenta in materie financiara, juridica si patrimoniala

Produse bancare: instrumente de plata si decontare, cecuri de virament cu si fara limita de suma, cecuri pentru ridicarea de numerar, cecuri de garantii emise, contractul de credite, extrase de cont privind opertiunile efectuate in conturile deschise clientilor

Ø      Structura de conducere a bancii- care are ca obiectiv organizarea, planificarea si controlul elementelor de mai sus, in scopul realizarii obiectivelor bancii.

Evolutia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detasata de situatia generala a economiei nationale care s-a confruntat cu disfunctionalitati majore atat la nivel microeconomic, cat si macroeconomic.

Incepand cu anul 2000 apar primele realizari in sistemul bancar:

continuarea procesului de restructurare si privatizare;

cresterea calitatii serviciilor prestate si educarea populatiei;

stimularea atragerii economiilor agentilor economici si populatiei in sistemul bancar;

modernizarea sistemului de plati prin dezvoltarea sistemului electronic de plata;

intensificarea operatiunilor de piata de capital;

dezvoltarea de institutii financiare specializate pentru activitati de leasing, brokeraj, asigurari, investment banking, fonduri de investitii, fonduri de pensii.

Evolutia sistemului bancar european evidentiaza aportul factorului legislativ la integrarea sistemului bancar. In acest sens grupeaza actiunile intreprinse de factorii legislativi (Comisia Europeana si Consiliul de Ministri) in 5 etape:

Ø      dereglementarea pietelor interne intre 1957 si 1973;

Ø      diversele incercari catre armonizarea reglementarilor bancare intre 1973 si 1983;

Ø      directiva privind o singura autorizare, controlul intern, recunoasterea reciproca si liberalizarea serviciilor bancare -1992'

Ø      crearea unei singure monede in 1999;

Ø      planul de Actiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).

Prima etapa a inceput in 1957 si a corespuns obiectivului Tratatului de la Roma care avea ca scop transformarea pietelor nationale intr-o singura piata comuna.

A doua etapa referitoare la armonizarea reglementarilor bancare a inceput mai concret in 1977 odata cu adoptarea Primei Directive Bancare (Directiva 77/780/EEC) referitoare la coordonarea legilor, reglementarilor si prevederilor legislative ale institutiilor de credit.

A treia etapa corespunde procesului de definitivare a Pietei Interne (1983-1992).

A patra etapa corespunde crearii unei singure monede.

Pậna in 1980 imaginea sistemului bancar este cea a unui sistem fragmentat, chiar daca in 1973 prin Directiva 73/183/EEC au fost abolite restrictiile in ceea ce priveste organizarea si prestarea de servicii si activitati bancare in realitate sistemele bancare a majoritatii tarilor erau restrictionate de un larg set de constrậngeri, indeosebi cele care vizau controlul fluxurilor de capital.

Studiul lui Dermine evidentiaza cele mai importante restrictii ca fiind urmatoarele: controlul ratei dobậnzii, controlul capitalului, reglementari in ceea ce priveste participarea bancilor la activitati de intermediere de valori mobiliare prin intermediul burselor de valori, restrictii privind infiintarea de sucursale in strainatate, restictii privind intrarea bancilor noi pe piata, plafonarea creditelor, cerinte obligatorii privind investitiile, restrictii in domeniul asigurarilor.

Cea mai aplicata restrictie era cea care viza controlul ratei dobanzii aplicata in toate tarile analizate cu exceptia Olandei si Marii Britanii. Controlul fluxurilor de capital era practicat de majoritatea tarilor europene ( printre care cele mai semnificative precum Franta, Italia, Spania, Irlanda) liberalizarea capitalului fiind efectiva doar in Germania, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie.

Deasemenea bancile aveau restrictii in desfasurarea unor activitati de intermediere in valori mobiliare in Danemarca, Spania, Franta, Italia, Marea Britanie si Portugalia iar activitatile de asigurari erau restrictionate in Germania, Danemarca, Spania, Franta, Italia, Olanda si Portugalia.

Plafonarea creditului s-a utilizat in Danemarca, Spania, Franta, Italia si Portugalia iar intrarea noilor banci pe piata a fost descurajata in Spania, Grecia si Italia. Observam ca tarile in care actionau cele mai multe restictii au fost Danemarca, Spania, Franta, Italia si Portugalia iar cele mai liberale au fost Belgia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie si Olanda cele care domina industria bancara si in zilele noastre.