TEHNICI DE FINANTARE

Tema 2 a ilustrat diferitele criterii de clasificare a creditelor si principalele tipuri din fiecare clasificare, obiectivele fiind familiarizarea cu cele mai utilizate tipuri de imprumuturi practicate de banci si caracteristicile acestora. Dar procesul de creditare este mai complex decat simpla enumerare a unor forme de finantare.

Obiectivele temei sunt:

Intelegerea tehnicilor combinate de finantare si a rolului lor intr-o activitate bancara competitiva.

Cunoasterea principalelor metode de finantare, inclusiv cele practicate in tarile occidentale.

Cunoasterea formelor alternative de finantare si a celor specifice relatiilor comerciale internationale.

MODALITATI DE CREDITARE

La baza acordarii imprumuturilor stau solicitarile pe care clientii le fac la banca. Acestia solicita credite pentru nevoi de productie, de comert, pentru dezvolatare etc. Dar de multe ori clientii nu isi cunosc cu precizie necesitatile si nici care dintre formele/modalitatile de creditare i-ar avantaja cel mai mult (la termen, linie de credit, acreditiv, etc.). De asemenea nu cunosc nici ceea ce trebuie facut pentru a obtine un credit. In plus, trebuie sa furnizeze informatii despre el si afacerea sa, scopul imprumutului, cum va fi rambursat, garantiile pe care le poate pune la dispozitia bancii si alte informatii relevante.

Bancile pot acorda orice fel de imprumuturi care au scopuri legale. De aceea este corect sa se afirme ca pentru a satisface cerintele atat de diverse ale unei game atat de largi de clienti, bancile moderne utilizeaza mai degraba tehnici de finantare, si folosesc mai putin un anumit tip de credit, inscris intr-o anume categorie dupa unul sau mai multe criterii. Denumirea concreta poate varia de la o banca la alta si poate urmari, de regula, denumirea din planul de conturi.

In urmatoarea sectiune se vor examina cateva dintre cele mai utilizate modalitati de creditare

Modalitati de creditare pentru productie si comert

Pentru intreprinderi obiectivul acestor imprumuturi este (1) finantarea operatiunilor de zi cu zi (exploatarea de exemplu finantarea stocurilor, debitorilor), (2) finantarea nevoilor pe termene mai lungi (de exemplu finantarea echipamentelor, utilajelor) si (3) pentru alte scopuri legate de derularea profitabila a afacerilor. Scadenta acestora variaza de la o zi (overnight) la 10 si peste 10 ani.

Linia de credit. O linie de credit este un contract intre un client si banca sa in care banca va primi de la client solicitari pentru imprumuturi pana la un plafon predeterminat. Linia se stabileste la incheierea contractului care contine clauzele in conformitate cu care va fi acordat creditul. Pentru un astfel de imprumut se constituie de regula garantii. Daca clientul nu respecta clauzele banca va refuza imprumutul.

Liniile de credit se acorda de regula pe perioade de 1 an sau mai putin si finanteaza activitatea de exploatare. Se pot utiliza si pentru finantarea nevoilor sezoniere de capital circulant. Cand stocurile se vand si debitorii platesc, imprumutul este rambursat.

Imprumutul revolving (reinnoibil). Este similar liniei de credit pentru finantarea nevoilor temporare si sezoniere. Conform contractului revolving banca se obliga sa acorde imprumuturile pana la plafonul stipulat in contract, daca clientul respecta clauzele. Intre aceste clauze intra si specificarea sumelor minime si/sau maxime (incremente) care pot fi trase. Frecvent, revolvingul are scadenta de doi sau mai multi ani si se reinnoieste automat pentru perioade mai lungi asa ca se mai numesc facilitati permanente. Periodic banca face analize asupra situatiilor financiare iar plafoanele si unele clauze se pot modifica. Se practica si in tara noastra.

Imprumutul la termen. Tehnica reprezinta de regula un singur credit pe o perioada determinata de timp, sau o serie de credite acordate la date specificate de timp dupa anumite analize. Se acorda pentru scopuri precise, cum ar fi achizitionarea unui utilaj, renovarea unei cladiri, refinantarea datoriilor etc. Practica bancara recomanda ca sa nu fie folosite pentru finantarea curenta a operatiunilor firmei. Majoritatea imprumuturilor la termen au scadenta de 5 sau mai multi ani. Scadenta nu trebuie sa depaseasca durata normala economica de viata a activului finantat si utilizat ca garantie.

Imprumutul punte. Se utilizeaza pentru a traversa o anumita perioada de timp pana cand are loc un anumit eveniment. De exemplu, imprumutatul doreste sa cumpere o noua cladire si are nevoie de bani pana vinde vechea cladire. Se traverseaza in acest fel o perioada in care nu are fonduri si se ramburseaza cand vechea cladire este vanduta. BCR practica aceasta metoda si pentru clientii persoanele fizice care doresc o noua locuinta.

Imprumutul avand la baza active. In cel mai larg sens al cuvantului, toate imprumuturile garantate cu active se pot incadra aici. Dar de regula termenul se aplica imprumuturilor garantate cu sumele de la debitorii clientului pentru marfa cumparata de acestia, cu stocurile, cu utilaje si echipamente si cu active imobiliare (subiectul legat de garantii va fi tratat in Tema 6). Acest mod de finantare acorda o mare importanta valorii garantiei atunci cand se analizeaza solicitarea de imprumut. Si se urmareste valoarea in timp a garantiei. Daca valoarea scade fata de nivelul acoperirii acceptat de banca, clientului i se vor cere noi garantii. Daca imprumutatul nu poate rambursa, atunci va avea loc executarea garantiei.

Facilitati de casa sau overdraft-uri. Sunt imprumuturi 'neintentionate acordate de banca clientilor lor care nu au suficiente fonduri pentru a acoperi anumite plati (inclusiv in cazul platilor unor sume de pe cecuri)'. Contabil un astfel de imprumut reprezinta soldul debitor al contului curent si la care zilnic banca isi calculeaza dobanda. Sunt facilitati acordate numai clientilor cunoscuti si cu o bonitate ridicata.

Imprumuturile pentru imobiliare

Aceste categorii de imprumuturi sunt cele mai consistente din punctul de vedere al sumelor implicate in cazul creditelor acordate de bancile comerciale. Termenul de ipoteca se utilizeaza in conexiune cu creditele pentru imobiliare. In acceptiune generala, ipoteca este un contract care stipuleaza ca proprietatea va fi vanduta daca datoriile nu sunt rambursate conform contractului. Veniturile din vanzarea proprietatii se utilizeaza pentru a acoperi datoriile imprumutatului fata de banca.

Imprumuturi ipotecare rezidentiale. Sunt credite de cumparare sau constructie a unei locuinte si constau in doua tipuri de baza: conventionale si sprijinite de guvern. Imprumuturile conventionale nu sunt sprijinite de guvern iar cele sprijinite de guvern in tara noastra se desfasoara prin ANL (Agentia Nationala a Locuintelor). In alte tari guvernele pot finanta aceste imprumuturi prin intermediul unor banci comerciale. In tara noastra mai multe banci s-au lansat in credite ipotecare conventionale (Volksbank, AlphaBank si altele).

Ipoteci cu rata fixa. Forma istorica de baza a creditelor ipotecare avea rate fixe ale dobanzii, se amortizau complet iar plata se facea in rate. Deci rata dobanzii nu se schimba iar datoria se stingea treptat prin plati periodice egale. Unele variante erau partial amortizate (adica numai o parte a datoriei se stinge prin rate periodice, iar cealalta parte se platea intr-o singura rata - plata tip balon - sau era refinantata cand imprumutul a ajuns la scadenta). S-a renuntat la aceasta metoda in momentul cand ratele dobanzii au inceput sa fie volatile si bancile au avut pierderi importante, deoarece costul finantarii creditelor ipotecare a depasit veniturile obtinute (dobanzile active au devenit inferioare costului fondurilor). In multe tari statul a trebuit sa contribuie la redresarea institutiilor bancare ajunse insolvabile.

Ipoteci cu rata ajustabila. Este metoda actuala in care rata dobanzii se ajusteaza (se prescurteaza ARM) periodic, rezultand modificari in platile periodice ale ipotecii. Exista mai multe categorii de ARM pentru a se potrivi diferitelor necesitati ale celor ce cumpara locuinte. De exemplu, ipotecile cu plata graduala permit tinerilor sa faca plati initiale de sume mai mici; sumele platilor cresc in timp pe masura ce veniturile cumparatorului cresc.

ARM au plafoane maxime (numite cap), care limiteaza variatia sumelor de plata in momentul ajustarilor periodice ce se fac pe durata de viata a imprumutului. De exemplu, rata dobanzii se poate schimba cu maximum 2 puncte procentuale anual sau cu maximum 6 puncte procentuale pana la scadenta. Aceste cap-uri permit bancilor si imprumutatilor sa evalueze mai corect capacitatea de rambursare. Dar tehnica este potrivita numai economiilor puternice, stabile si cu inflatie nesemnificativa.

Ideea ARM este de a permite bancilor sa pastreze un spread (ecart) pozitiv intre veniturile din imprumuturile ipotecare si costul pe care-l suporta pentru a lua cu imprumut fondurile necesare. ARM tind sa fie mai riscante decat cele cu rate fixe ale dobanzii, avand frecvente mai mari de nerambursare, deoarece chiar si cu mecanismul de plafonare a dobanzilor (cap) cresterea dobanzii are influente negative asupra clientilor cu venituri modeste sau chiar medii.

Imprumuturi garantate cu locuinta. Sunt in mod obisnuit utilizate ca un substitut al creditului de consum, deoarece dobanda pe un astfel de credit este deductibila fiscal in majoritatea tarilor occidentale, pe cand dobanda pe creditele de consum nu este deductibila. Acest imprumut poate genera o a doua ipoteca pe locuinta imprumutatului. In Romania bancile acorda astfel de credite, dar dobanzile nu sunt deductibile din veniturile globale ale subiectilor fiscali.

Imprumuturi imobiliare comerciale. Includ finantarea terenului, constructiei si dezvoltarii infrastructurii in cazul proprietatilor comerciale cum sunt supermarket-uri, halele industriale, cladirile de birouri si altele de acest tip. Frecvent aceste imprumuturi sunt legate de imprumuturile pentru productie si comert. De exemplu, o firma doreste sa construiasca un imobil si sa-l doteze cu utilaje. Banca va acorda un imprumut pentru constructia cladirii si un imprumut la termen pentru utilaje. Inaintea acordarii creditului pentru constructie, imprumutatul face o asigurare la o companie de asigurari sau de la un alt imprumutator pe termen lung si isi asigura o finantarea 'permanenta'. Creditele pentru constructii de acest tip sunt finantari 'interim'. Cand constructia este gata, imprumutul respectiv este rambursat.

Alte modalitati de finantare specifice economiilor dezvoltate

Imprumuturi pentru case manufacturate. Casa manufacturata este termenul pe care-l utilizeaza guvernul si firmele de productie din SUA pentru casele mobile. Departamentul de dezvoltare urbana si locuinte din SUA (HUD) asigura imprumutatorii agreati (anumit banci) contra pierderilor la creditele acordate pentru casele mobile, aceste credite fiind acordate in conformitate cu anumite legi si reglementari. Aceste imprumuturi au un scop social si anume limitarea numarului de persoane fara locuinte.

Ipoteci garantate cu titluri. Exista un proces numit titlurizarea (securitizarea) care reprezinta 'impachetarea' mai multor credite mici, netranzactionabile pe piata (ca de exemplu imprumuturi ipotecare, imprumuturi pe carduri de credit) in pachete care reprezinta sume importante si care pot fi asigurate sau garantate de guvern sau de agentii private. Titlurizarea implica emiterea de titluri care reprezinta dreptul asupra unui pool de active, cum sunt ipotecile si care sunt gestionate de un fond. Emitentul de imprumuturi vinde 'pachetele de imprumuturi' fondului, care la randul sau emite titluri prin intermediul unei banci specializate in investitii (subscriitor) care le vinde investitorilor. Unele banci actioneaza pe ambele fronturi, si ca entitate unde isi are originea imprumutul si ca fond, colectand platile care reprezinta rambursarile la credite, efectuand recuperarea ratelor neonorate etc. Aceasta metoda este larg utilzata in tarile occidentale unde titlurile ipotecare se tranzactioneaza intocmai ca orice valoare mobiliara pe segmente specifice de piata.

Refinantarea. Cand ratele dobanzii scad, imprumutatii adesea isi refinanteaza imprumuturile deja existente la rate mai mici. Refinantarea este o optiune a imprumutatului si are loc numai cand este in avantajul acestuia. Metoda acesta a aparut si pe piata romaneasca, bancile avand oferte agresive de a refinanta chiar si credite ipotecare (de exemplu banca OTP).

Brokerii de imprumuturi. Brokerii de imprumuturi vand imprumuturi bancilor si altor imprumutatori. Brokerii sunt persoane sau firme care actioneaza ca agenti intre imprumutati si imprumutatori. De exemplu, un broker poate contacta un antreprenor in constructii imobiliare pentru a-i gasi finantarea in cazul unor anumite constructii. Este o modalitate specifica pietei din SUA. In Romania a aparut prin 2005 sub forma de franciza, cand activitatea de retail este preluata de o companie de la o banca.

Imprumuturile de consum

Imprumuturile de consum sunt inima retailului bancar. Retailul bancar se refera la serviciile bancare oferite persoanelor fizice si micilor afaceri. Creditele de consum difera de alte categorii de credite din mai multe puncte de vedere. Primul, exceptand imprumuturile pentru automobile, majoritatea imprumuturilor de consum sunt sume relativ mici care nu trebuie garantate explicit. Multe intra in categoria liniilor de credit deschise, in sensul ca nu au scadente, au plafon variabil iar rambursarea se poate face practic intr-o perioada indefinita de timp. Imprumuturile pe cardul de credit sunt exemple de credite deschise. Imprumuturile cu scadente definite, ca cele pentru autoturisme, se numesc inchise. Imprumuturile de consum se supun unor reglementari mai dure decat cele comerciale in tarile dezvoltate industrial, in principal cu scopul protectiei consumatorului.

Creditele de consum sunt foarte profitabile pentru majoritatea bancilor, fenomen care se observa si in Romania, majoritatea zdrobitoare a bancilor atragandu-si clientii prin campanii publicitare agresive si prin copierea produselor si serviciilor de succes ale altor banci.

TEHNICI ALTERNATIVE DE FINANTARE

Leasingul

Este o forma relativ noua de finantare atat pentru persoane fizice cat si juridice. De exemplu, leasingul pentru cumpararea unui automobil este o alternativa la creditul pentru cumpararea acestuia.

Lesingul este un contract prin care se transfera dreptul de folosire a unui bun (utilaj, echipament etc.) de regula pentru o anumita perioada de timp. Cele doua contrapartide sunt proprietara activului pe care-l inchiriaza numit locator si cel care primeste dreptul de a utiliza bunul numit locatar.

Desi in esenta lesingul este folosit pentru finantarea achizitionarii unor active - in special cand acestea sunt si cumparate la sfarsitul perioadei - exista o deosebire principiala si contabila fata de un credit garantat cu acel activ.

Finantarea din aceasta categorie este extrabilantiera: activul achizitionat prin leasing nu se regaseste in bilantul locatarului si in anumite cazuri nici fondurile cu care este cumparat nu constituie obligatii bilantiere.

Caracteristicile acestei forme de finantare sunt:

perioada de desfasurare;

chiria plus costurile de intretinere a activului (cand este cazul) sunt cheltuieli pentru locatar si venituri pentru locator (valorile aferente se regasesc in contul de profit si pierderi a celor doua parti). Chiriile se calculeaza prin aplicarea unei rate a dobanzii asupra valorii activului (eliminand platile deja efectuate). Platile constau in: (1) valoarea dobanzii care este inclusa in ratele de platit (calculata la sold) si (2) partea din capital care si ea este inclusa in ratele de platit. Ca atare rata lunara (de regula) este formata din partea de capital si dobanda. De regula rata dobanzii la leasing este mai ridicata decat rata dobanzii pe termen lung perceputa de bancile care finanteaza cumpararea unui activ similar;

defectiunile bunului sunt in raspunderea locatorului, ceea ce simplifica eventuala inlocuire a acestuia si constituie un avantaj important pentru locatar.

in cazul platii integrale a unui bun cu o durata utila de viata scazuta, acesta trebuie inlocuit in situatia in care perioada de leasing se incheie sau contractul initial trebuie continuat la un pret diminuat. Acest aspect complica relatia dintre locator si locatar;

sunt forme de finantare de regula mai costisitoare decat formele clasice.

poate exista o optiune de cumparare a bunului pe care sa o exercite locatarul, iar valoarea de cumparare este mai mica comparativ cu valoarea justa a bunului in momentul cumpararii.

perioada economica de viata estimata a bunului reprezinta perioada de timp in care activul este folosibil de unul sau mai multi utilizatori, cu conditia efectuarii reparatiilor si intretinerii corespunzatoare.

valoarea reziduala estimata a activului este valoarea justa estimata a bunului supus leasingului la sfarsitul perioadei de leasing, tinand cont de optiunile de reinnoire a contractului.

Exista doua forme de leasing:

a)     Leasing financiar - (1) in care locatarul are dreptul sa-si exercite optiunea de cumparare a activului la sfarsitul perioadei de leasing platind o anumita suma sau (2) in care transferul proprietatii se face automat la sfarsitul perioadei.

b)     Leasing operational - in care proprietarul bunului ramane locatorul chiar daca s-a incheiat perioada de leasing.

De regula, pentru majoritatea activelor pe intreaga lor durata de viata utila, leasingul este un leasing financiar, indiferent daca titlul de proprietate trece sau nu la locatar. Esenta tranzactiei este faptul ca inchirierea este o metoda de finantare a utilizarii unui bun pe perioada lui utila de viata, iar aspectul juridic legat de titlul de proprietate nu este esential din punct de vedere economic.

O forma particulara de leasing este leaseback. In acest caz un agent economic vinde un activ aflat in proprietatea sa unei companii de leasing sau unei banci si apoi incheie un contract de leasing pentru utilizarea acelui activ. Din punct de vedere economic acest aranjament are ca scop extinderea finantarii activitatii respectivului agent economic, fara a mai apela la creditele clasice. Activul respectiv este o garantie, iar la sfarsitul perioadei bunul reintra in proprietatea agentului economic (locatarul), deci intra in categoria leasingului financiare.

Valoarea activului supus operatiunii de leaseback se estimeaza in functie de necesarul de finantare al agentului economic si nu reprezinta valoarea justa a activului respectiv si nu este nici o operatiune contabila de reevaluare a unui bun.

Implicarea bancilor in activitatea de leasing

Acopera trei arii:

a)     Imprumuturi acordate in favoarea companiilor de leasing.

b)     Emiterea de scrisori de garantie - deoarece in plus fata de banca in leasing mai sunt implicate trei parti (furnizorul activelor, locatorul si locatarul) apare necesitatea emiterii unor garantii care sa acopere: (1) obligatia locatarului de a plati in momentul cand bunul este cumparat si (2) obligatia companiei de leasing de a plati furnizorului sau.

c)     Actioneaza in calitate de locator - multe banci au departamente specializate de leasing.

Acreditivul documentar

Acreditivul documentar este o tehnica de finantare prin care o banca isi asuma un angajament ferm de a asigura plata unui bun sau serviciu exportat pe baza documentelor prezentate de exportator in conformitate cu termenele si conditiile impuse de importator. Acesta tehnica permite bancilor sa ofere un pachet de produse si servicii bancare, avand ca obiectiv derularea in bune conditii a relatiilor comerciale internationale, fiind o modalitate de plata si de finantare pe termen scurt - acest ultim aspect este legat mai mult de tehnica aplicata..

Din punctul de vedere al bancii conteaza numai documentele necesare si nu bunul sau serviciul exportat. Acesta din urma poate prezenta defecte, poate fi expirat sau de proasta calitate insa banca nu preia nici o responsabilitate (reglarea acestor aspecte se face direct intre importator si exportator).

Partile implicate in derularea unui acreditiv:

Ordonatorul (importatorul).

Banca emitenta (a importatorului).

Banca notificatoare (a exportatorului) - il notifica pe exportator de fapul ca s-a deschis acreditivul. Acesta banca poate avea si pozitia de banca platitoare daca in acreditiv s-a specificat acest lucru.

Beneficiarul (exportatorul) - este cel in favoarea caruia s-a deschis acreditivul.

Documentele implicate in tranzactiile comerciale internationale si care pot face parte din acreditiv sunt grupate in:

a)             Documente cu caracter comercial - cele utilizate in acreditiv fiind factura, polita sau certificatul de asigurare, documentele de transport (conosamentul, scrisoarea de trasura, recipisa postala etc.) si altele.

b)            Documente cu caracter financiar - care se refera la modalitatile de plata, cel mai utitat fiind cambia si biletul la ordin.

c)             Alte categorii de documente - se utilizeaza in cazul in care importatorul doreste sa fie asigurat suplimentar asupra faptului ca bunurile respecta contractul. Din aceasta categorie fac parte certificatul de inspectie, certificatul de origine, certificatul de calitate, certificatul de greutate etc.

Factoringul si forfetarea

Factoringul si forfetarea sunt metode de finantare care traditional au facut obiectul de activitate a institutiilor financiare nebancare si anume a Caselor de factoring si a Caselor de forfetare. Dar in aceste activitati au inceput sa se implice si bancile, oferind astfel forme de finantare care erau specifice altor institutii.

Deosebirea dintre cele doua forme consta in faptul ca factoringul este pe termen scurt, practicandu-se la nivel national si international iar forfetarea este pe termen mai lung, practicandu-se numai in relatiile comerciale internationale.

Nivelul de finantare asigurat de banca se calculeaza prin metoda scontarii. In cazul factoringului venitul bancii din dobanda si comision se numeste agio, iar in cazul forfetarii se numeste taxa de forfetare.

De exemplu BRD-SG ofera clientilor contracte de factoring intern cu si fara regres[1]. Banca in principiul finanteaza 80% din valoarea facturilor fara obligativitatea constituirii de garantii reale, preluind si colectarea creantelor clinetului sau.

In esenta factoringul (ca si forfetarea) reprezinta un pachet de servicii care poate include:

gestiunea creantelor comerciale

colectarea creantelor comerciale ale clientilor

preluarea riscului de neincasare a creantelor clientilor

Forfetarea este o metoda flexibila si rapida de finantare a exportatorilor si care presupune existenta unei garantii (sub forma garantiei bancare, avalului bancar si care vor fi studiate la Tema 6) oferite de banca importatorului.

Banca forfetara va urmari respectarea platilor, preluand riscul de curs valutar si riscul de tara. In plus, va trebui sa faca o evaluare a importatorului, a documentelor si riscurilor din tara de rezidenta. Taxa de forfetare trebuie sa cuprinda:

dobanda la creditul acordat

prima de risc de tara

prima de risc de curs valutar.

CONCEPTE CHEIE

Natura unica si comuna a creditelor.

Linii de credit si facilitati revolving.Categorii de riscuri bancare

Imprumuturi la termen, imprumuturi garantate cu active, imprumuturi punte.

Imprumuturi ipotecare cu rata dobanzii fixa si ajustabila (ARM).

Linii de credit deschise si inchise.

Leasing, locator, locatar si leaseback.

Acreditivele ca tehnica de finatare.

Factoringul si forfetarea, agio si taxa de forfetare.

INTREBARI DE AUTOEVALUARE

Test 3

Pe prima coloana sunt enumerate situatii specifice unui client bancar iar pe coloana a doua cateva metode/tehnici adecvate de finantare. Stabiliti legaturile pe care le considerati potrivite (legaturile nu trebuie sa fie 1 la 1):

Test 4

Un agent economic incheie un contract de leasing pe 3 ani pentru a folosi o linie de productie si urmeaza sa plateasca rate lunare de cate 6 mil. lei fiecare. Costul utilajului este de 180 mil. lei si are o perioada utila de viata de 4 ani. Se cere:

a)     Sa specificati ce tip de leasing este.

b)     Sa calculati cheltuielile cu leasingul inregistrate in CPP al locatarului in primul trimestru.

c)     Ce valori ale creditului de leasing se vor regasi in bilantul contabil al locatarului la sfarsitul primului trimestru?

Test 5

O ferma de crestere a vacilor de lapte doreste sa se extinda si sa se diversifice si in domeniul cresterii porcinelor. Analizati aceasta situatie si justificati modalitatea (modalitatile) de finantare cu avantaje si dezavantaje (daca exista).