TENDINTE ALE SISTEMELOR BANCARE. STRATEGII

1. Caracteristicile sistemelor bancare

Sistemele bancare din tarile dezvoltate se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi, dintre care retin atentia urmatoarele:

diversitate,

concentrare,

bancarizarea activitatii,

accelerarea operatiunilor de restructurare,

deschiderea catre relatiile cu strainatatea.

a) Diversitatea unui sistem bancar rezida in existenta unui numar sporit de institutii bancare si de credit definite de legea bancara si ale caror caracteristici pot fi diferite.

Intr-un sistem bancar se regasesc atat institutii specializate intr-un anume tip de clientela sau activitati, cat si banci cu activitate universala. In functie de dimensiunea bancilor, un sistem bancar poate cuprinde banci de mica dimensiune precum si banci de dimensiune internationala.

O varietate de situatii se poate intalni si in functie de natura furnizorilor de capital, in sensul ca acesta poate fi de natura publica sau privata, iar actionarii pot fi rezidenti sau nerezidenti.

Un alt factor de diferentiere a institutiilor bancare il reprezinta coexistenta unor organisme cu personalitate juridica foarte diverse: societati anonime, societati de persoane, societati cooperative.

b) Concentrarea activitatii bancare reprezinta o caracteristica ce poate fi cuantificata prin ponderea detinuta de principalele banci in totalul sistemului bancar si prin diminuarea numarului de banci in totalul acestora. Gradul de concentrare este apreciat .prin nivelul activitatii (distribuire de credite, colectare de depozite) realizate de institutii bancare si de credit. Studiile evidentiaza ca un numar redus de banci controleaza, in mare parte, piata bancara. Intre gradul de concentrare a activitati bancare si numarul institutiilor bancare se manifesta o puternica legatura, astfel: pe masura ce numarul bancilor se diminueaza gradul de concentrare bancara sporeste. (dupa cum rezulta din tabel 1.5).

Tabel 1 Evolutia gradului de concentrare a activitatii bancare

*Sursa: Banca Reglementelor Internationale (2004)

Rezulta ca cel mai accentuat grad al concentrarii se manifesta in Suedia, unde primele 10 banci detin 93% din activitate, iar numarul bancilor a inregistrat o puternica diminuare in perioada 1988-2004.

Un alt clasament care poate fi realizat utilizeaza drept criteriu fondurile proprii, in functie de care topul bancilor in tarile europene se prezinta dupa cum urmeaza:

Tabel.2. Clasamentul primelor 15 tari europene, dupa marimea fondurilor proprii

*Sursa: The Banker Review, febr. 2004, Banca Reglementelor Internationale

c) O alta caracteristica a unui sistem bancar si al activitatii bancare dintr-o economie il constituie gradul de bancarizare. Acesta furnizeaza informatii relevante cu privire la nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, putand fi calculati indicatori precum numarul de conturi la vedere, numarul cardurilor bancare si numarul ghiseelor bancare. In principalele tari dezvoltate situatia acestor indicatori se prezinta astfel:

Tabel 3 Gradul de bancarizare, conturi la vedere si carduri bancare pe locuitor

*Sursa: Banca Reglementelor Internationale

Pentru a exprima gradul de bancarizare se determina si numarul automatelor bancare si al ghiseelor bancare la 1 milion de locuitori. Astfel, se remarca Spania cu 681 automate si 916 ghisee bancare; Germania cu 436 si respectiv 831; Canada cu 595 si 461; SUA cu 467 si respectiv 320.

Importanta pentru caracterizarea unui sistem bancar prezinta si raportul dintre numarul angajatilor bancari si numarul populatiei tota1e din fiecare tara. Astfel, Germania detine 9259 salariati bancari la 1 milion de locuitori, Marea Britanie 10000, Franta 7194, Spania 6369, iar _ Italia 5714. Media europeana se situeaza la nivelul 7194 salariati la 1 milion de locuitori.

d) Operatiunile de restructurare bancara constituie o alta caracteristica a sistemelor bancare actuale, in cadrul acestora fiind incluse fuziunile si absorbtiile, operatiunile transfronta1iere (cu strainatatea), preluarile pachetului de control de catre bancile straine, si operatiunile incrucisate banci-asigurari. Dintre fuziunile realizate in ultimii ani in Europa, retin atentia urmatoarele:

Tabel 4. Principalele fuziuni bancare europene

*Sursa: Revue Banque Strategie, nr. 157, febr. 1999

Operatiunile de fuziuni si absorbtii au afectat toate categoriile de banci, din aproximativ toate tarile dezvoltate. Fuziunile bancare inregistrate in SUA in perioada 1980-1995 au implicat un numar de peste 300 banci, fiind evaluate la peste 1.200 miliarde $. Particularitatile restructurarilor bancilor americane rezulta din urmatoarele aspecte:

bancile comerciale americane s-au concentrat pentru obtinerea, in scurt timp, a unei dimensiuni internationale, ca urmare a reglementarilor care interziceau bancilor de a interveni in afara tarii de origine;

bancile de investitii americane au operat in vederea regruparii activitatilor de consultanta financiara si de gestionare a activelor pentru contul tertilor.

Cea mai importanta fuziune din istoria SUA s-a produs intre banca Citicorp si societatea Travelers, ceea ce a dat nastere, in 1998, conglomeratului Citigroup, care a reunit activitati de finante, banci si asigurari.

In Japonia, procesul de restructurare a fost accelerat datorita amplificarii crizei sistemului financiar. Primul grup bancar mondial s-a constituit, in anul 1996, prin fuziunile dintre Tokyo Bank si Mitsubishi Bank. In acelasi an banca Sumitono a rascumparat activele Daiwa Barrk:, din SUA ceea ce a condus la constituirea celui de-al doilea grup japonez si mondial.

Tarile europene n-au fost straine de operatiunile de restructurare bancara, chiar daca au fost de mai mica amploare si afectate mai tarziu.

In Marea Britanie, acest fenomen a afectat bancile de afaceri, pe cele mutuale si comerciale. Astfel, in 1992 Midland a fost absorbita de Hong Kong Shanghai Corporation, iar in 1995 Uoyds Bank a fuzionat cu TSB Bank, dand nastere unui actor major care controleaza peste 25% din conturile curente ale particularilor.

In Elvetia, Union des Banques Suisess si Societe de Banque Suisse au decis sa fuzioneze in 1997, noul grup rezultat fiind United Bank of Switzerland, care controleaza 40% din piata bancara interna si se situeaza pe locul doi mondial, dupa valoarea activelor estimate la 3.600 miliarde franci elvetieni.

Restructurarile bancare au reprezentat pentru banci o modalitate de atingere a unei dimensiuni optime, care sa asigure: eliminarea costurilor suplimentare ca urmare a organizarii productiei, amortizarea pe scara larga a investitiilor in noile tehnologii si largirea gamei de produse oferite clientelei, pentru a ramane competitive.

Una din consecintele principale ale restructurari lor o reprezinta concentrarea sporita a sistemelor bancare si reducerea numarului de institutii bancare. Astfel, in SUA in decursul perioadei 1980-1995, numarul bancilor s-a redus de la 3000 la 24.000, iar in Norvegia si Danemarca scaderea a fost si mai puternica, reprezentand 57% din numarul initial al bancilor.

Dintre efectele restructurarilor este necesara aducerea in discutie a intensificarii concurentei. Comportamentul bancilor in noile conditii ale globalizarii si liberalizarii poate face obiectul unei analize in termeni de 'concurenta strategica'. Prin aceasta se defineste ansamblul masurilor adoptate pentru prevenirea intrarii efective a unor concurenti potentiali, prin impunerea unor costuri nerecuperabile pentru candidati, inca din momentul intrarii lor pe piata.

Pentru a caracteriza functionarea actuala a industriei bancare, este recomandata utilizarea conceptului de 'concurenta destructiva', aceasta forma aparand atunci cand structurile industriei favorizeaza existenta unor capacitati de productie excedentare in raport cu nevoile curente ale cererii, situatie care pe piata serviciilor financiare se caracterizeaza in existenta unui stoc excesiv de capital fix si printr-un nivel ridicat al costurilor fixe fata de cele variabile.

Un proces larg raspandit in tarile europene este cel de integrare a activitatii bancare si de asigurari in cadrul aceluiasi grup fmanciar. In Belgia, Olanda si Germania s-au realizat fuziuni intre institutiile bancare si cele de asigurari. O asemenea situatie se explica prin aceea ca bancile sunt deosebit de interesate de investitiile realizate pe piata asigurarilor si, in plus, acestea profita de reteaua de ghisee bancare care le confera un avantaj decisiv comparativ cu societatile de asigurari. Produse precum asigurarile de viata sunt integrate in gama produselor oferite de banci, atat in planul actiunilor comerciale, cat si al orientarilor strategice.

Un fenomen de dimensiuni mondiale il constituie, in contextul globalizarii financiare, criza sistemelor bancare.

De la jumatatea anilor' 80, aproape toate tarile industrializate, cu exceptia Germaniei, au suferit crize bancare de mare intensitate situatie care s-a extins, zece ani mai tarziu, si in tarile Americii Latine si Asia.

La originea crizelor bancare s-a aflat un factor ce poate fi definit astfel: adaptarea cu dificultate la globalizarea financiara, respectiv manifestarea a o serie de fenomene in toate tarile si care au vizat urmatoarele aspecte:

amploarea si rapiditatea modificarilor in materie de reglementari la mediul de desrasurare a activitatii;

criza pietelor mobiliare;

carentele in exercitarea controlului si supravegherii prudentiale.

Crizele bancare au afectat, in mod diferentiat, sistemele bancare. In tarile nordice amploarea crizelor poate fi cuantificata prin ponderea pierderilor totale in PIB, care s-au situat intre 4,2% si 6,7% in perioada 2001 -2002.

In SUA, dificultatile au inregistrat un nivel care l-a depasit pe cel din anii '30. Cantitativ, se poate estima la 1.500 banci comerciale si 1.200 case de economii, numarul institutiilor bancare restructurate, in perioada 1984-2005, operatiunile realizandu-se sub egida unui organism insarcinat cu asigurarea depozitelor (Federal Deposit Inssurance Corporation).

In Japonia, criza financiara a fost profunda si s-a manifestat datorita actiunii unui grup de factori din care mentionam:

bula speculativa a anilor ' 80, ceea ce a antrenat o 'umflare' a activelor bancare de la 200 miliarde la 500 miliarde yeni;

rata de rentabilitate scazuta: rezultata din dezintermedieri si dereglementari produse la inceputul anilor '80.

Criza financiara japoneza a atins nivelul maxim la finele anului 1997 si a continuat in 1998, prin falimentul a trei banci de mare dimensiune.

In centrul crizelor bancare s-a aflat eroziunea rentabilitatii activitatii bancare. Astfel, corespunzator fazei crizei bancare sau fazei de restructurare, sistemele bancare din tarile dezvoltate au cunoscut evolutii diferite ale rentabilitatii, acest criteriu de analiza evidentiind ca sistemul bancar german a prezentat cea mai buna stabilitate.

Cu ocazia crizelor bancare s-a constatat scaderea generala a rentabilitatii, situatie explicata prin aceea ca bancile s-au confruntat cu transformari ale conditiilor de activitate, rezultate din mutatiile sistemului financiar, eroziune a ratei de dobanda si operatiunile de intermediere.

Daca analiza rentabilitatii se efectueaza prin utilizarea raportului: profit inainte de impozit/fonduri proprii, respectiv prin rentabilitatea fondurilor proprii, rezulta o ierarhizare a sistemelor bancare nationale, astfel:

Tabel 5. Evolutia rentabilitatii fondurilor proprii ale marilor banci internationale

In tarile europene si in tarile industrializate din America de Sud si Asia, crizele bancare au fost rara precedent si au debutat in Mexic, in 1994-1995, continuand cu 'dragonii' asiatici in 1997.

Greutatea si amploarea se explica prin faptul ca tarile respective nu erau pregatite a face fata regulilor jocului financiar international. Analizele efectuate la nivelul acestor tari evidentiaza manifestarea, aproape .concomitenta, a crizelor bancare cu procesele de liberalizare financiara si economica. Izbucnirea crizelor a fost generata de pierderea increderii investitorilor straini, care printr-o atitudine de dezangajare nu au oferit sprijin tarilor puternic indatorate din S-E Asiei. Estimarile Bancii Reglementelor Internationale evidentiaza ca angajamentele exterioare ale tarilor indatorate, Coreea de Sud, Thailanda, Indonezia, Malaezia, reprezentau 160 milioane $ in 1997, iar Japonia si tarile europene totalizau 2/3 din creantele internationale.

Crizele succesive care s-au manifestat in ultimele doua decenii au evidentiat insuficienta procedurilor de supraveghere si control asupra expunerii la risc a bancilor.

Supravegherea bancara a dobandit o dimensiune internationala, prin recomandarile Comitetului de la Bale orientate pe urmatoarele probleme :

supravegherea activitatii bancare internationale

fixarea unor norme prudentiale minime, dintre care raportul Cooke a antrenat obligatia, pentru bancile internationale, de a dispune, cu incepere din 1992, de un nivel al fondurilor proprii cel putin egal cu 8% din riscurile antrenate de activitatea bancara ..

In urma crizei financiare din S-E Asiei, in 1997, Comitetul de la Bale a publicat 'Principiile fundamentale pentru un control bancar eficient', prin care au fost definite 25 de principii de baza, cu scopul de a servi ca puncte de referinta la nivel international atat bancilor cat si organismelor de control.

Aplicarea normei Cooke a solicitat eforturi importante din partea bancilor, in ceea ce priveste majorarea fondurilor proprii. In aceasta situatie s-au aflat bancile japoneze si franceze, care detineau in trecut, un scazut nivel al capitalizarii; bancile anglo-saxone s-au caracterizat printr-o capitalizare ridicata, iar bancile americane au atins niveluri ale capitalizarii exceptionale. O situatie favorabila au prezentat bancile germane, care, datorita rezervelor bancare sporite si-au majorat progresiv raportul fondurilor proprii.

In contextul globalizarii activitatii financiare si al specializarii institutiilor in activitati apartinand unor sectoare de activitate diferite, dar interdependente (banci, asigurari, operatiuni cu titluri), au aparut conditii care au favorizat constituirea unui organism de supraveghere bancara la nivel mondial. Astfel, din initiativa Comitetului de la Bale, a fost creat in 1996 un organism 'Joint Forum of Financial Conglomerates', in a carui structura intra reprezentanti ai Comitetului de la Bale, pentru control bancar, cei ai Organizatiei Internationale a Comisiilor Valorilor Mobiliare si ai Asociatiilor Internationale a controlorilor societatilor de asigurari.

In scopul mentinerii securitatii sistemului bancar, intr-un numar foarte mare de tari se utilizeaza asigurarea depozitelor ca instrument ce garanteaza increderea deponentilor. Directivele comunitare (mai. 1994) stabilesc obligatia pentru toate institutiile de credit de a adera la un sistem de garantare a depozitelor. Prin acest mecanism se asigura, in caz de faliment al bancilor, restituirea depozitelor clientilor, pana la limita unei sume (in Franta, 400000FF pentru un deponent) sau intr-o suma nelimitata, in cazul bancilor mutuale si al caselor de economii (in cazul Frantei). In Romania, prin Legea nr. 88/1997 privind infiintarea si functionarea fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, s-a prevazut limita pana la care sunt garantate depozitele bancare si care periodic se indexeaza in functie de nivelul inflatiei din economie.

Mecanismul garantarii depozitelor reprezinta un instrument util, dar nu se substituie interventiei bancii centrale care actioneaza ca imprumutator de ultim rang, in cadrul sistemului bancar. Interventia bancii centrale este imediata si restaureaza increderea deponentilor mai repede, comparativ cu platile realizate prin sistemul de garantare al depozitelor. Pe de alta parte, bancile centrale pot lasa sa planeze unele indoieli asupra eventualitatii si amplorii interventiilor lor, conducand astfel la ameliorarea activitatii de gestionare a riscurilor bancare.

Sintetizand problemele prezentate, se poate concluziona ca in sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificari, dintre care semnificative sunt urmatoarele:

amplificarea fortei marilor banci, in contextul dezvoltari inegale a bancilor nationale si al sporirii internationalizarii activitatii acestora;

inlocuirea specializarii bancilor cu universalizarea operatiunilor lor;

diminuarea rolului statului in activitatea bancilor, ceea ce conduce la procesul de 'dezetatizare' si liberalizare a bancilor;

modernizarea tehnicilor si informaticii bancare, realizata prin introducerea in tehnica bancara a celor mai moderne produse bancare si a celor mai performante echipamente;

accentuarea proceselor de restructurare bancara, prin operatiuni de fuziuni si absorbtii;

aparitia unor grupuri financiare prin reunirea activitatilor bancare si de asigurari;

diminuarea participarii bancilor la operatiunile intermediere financiara in favoarea societatilor financiare si de asigurari;

manifestarea crizelor in sistemele bancare apartinand statelor dezvoltate, in contextul globalizarii financiare.

Restructurarea sistemelor bancare constituie, de asemenea, o trasatura atat a economiilor dezvoltate cat si a celor aflate in proces de tranzitie. Experienta mexicana in domeniul reformei si privatizarii bancare, cand un numar de 18 banci au fost trecute sub controlul unor grupuri private, evidentiaza ca operatiunea trebuie sa se realizeze intr-un anumit cadru metodologie. In acest sens departamentul de infrastructura financiara din cadrul BERD pentru restructurarea bancilor utilizeaza atat metode interne sau bilantiere, cat si metode externe.

In prima categorie de metode se inscriu operatiuni precum:

recapitalizarea bancilor;

imprumuturi de referinta;

negocierea bilaterala intre banci si clienti.

Restructurarea externa se poate realiza prin modificarea structurii bancare, respectiv prin reducerea pierderilor din totalul creditelor acordate si prin implicarea institutiilor guvernamentale in procesul de restructurare.

2. Modele si strategii bancare

Analiza sistemelor bancare nationale din tarile dezvoltate evidentiaza ca acestea sunt foarte diferite si constituite dintr-o mare varietate de institutii, cu precadere in cadrul spatiului financiar european.

In acest context, s-a formulat intrebarea daca procesul de globalizare financiara care se traduce prin emergenta progresiva a unei industrii bancare mondiale, nu va favoriza o tendinta de uniformizare a sistemelor bancare, pe baza unui model dominant de banca.

Referitor la acest aspect, in literatura de specialitate s-au conturat doua conceptii, respectiv doua modele de banca pentru perioada viitoare si anume: banca dividende si banca fragmentata.

Modelul bancii dividende a fost lansat in anul 1995 de catre autorul Henry de Carmoy, care propune un model al bancii capitaliste, generalizat, deja, in acel moment in SUA, ca urmare a crizei bancare din anii '80 si in Marea Britanie, dupa restructurarea sistemului bancar.

Obiectivul prioritar al bancii dividende este rentabilitatea fondurilor proprii. In opinia autorului, maximizarea castigului actionariatului face ca banca secolului XXI, sa fie o intreprindere obisnuita sub rezerva respectarii regulilor prudentiale. Pentru atingerea obiectivului amintit, bancile trebuie sa adopte si anumite strategii, respectiv sa se orienteze spre segmentele de piata cele mai rentabile. De asemenea, este necesara cunoasterea detaliata a costurilor si rentabilitatea operatiunilor bancare, precum si tarifarea precisa si personalizata a clientelei. Totodata, se impune transparenta contabilitatii si a rezultatelor spre buna informare a actionarilor. O alta necesitate strategica a bancii dividende este cautarea unei dimensiuni optime, ceea ce implica modificari in concentrarea industriei bancare. Reusita actuala a bancilor anglo-saxone este rezultatul functionarii pe baza modelului de banca amintit. Referitor la dimensiunea optima a bancilor exista controverse asupra acestui subiect, intrucat fuziunile si absorbtiile din domeniul bancar au generat grupuri financiare de mari dimensiuni. Studiile evidentiaza ca randamentele bancare sunt crescatoare, pe masura ce dimensiunea se majoreaza, respectiv costurile unitare ale productiei scad odata cu cresterea dimensiunii. Pentru banca, cel mai important este sa satisfaca cererile de prestari de servicii solicitate de clienti, din acest punct de vedere, cel mai bine putand raspunde banca de dimensiune medie.

Previzionarea evolutiei sistemelor bancare este realizata prin luarea in considerare a bancilor de dimensiune variabila, intrucat nu exista argumente dupa care marimea bancii este un criteriu absolut al eficacitatii.

Din punct de vedere al normei de rentabilitate care se impune bancilor, modelul 'banca-dividende' propune 15%. In momentul actual acest nivel este atins doar de bancile internationale cotate la burse sau supuse ratingului, deoarece mediul economic nu permite atingerea unui nivel al rentabilitatii de 15% pentru capitalul investit decat printr-o selectare severa a riscurilor proprii. In sectorul bancar, o norma de rentabilitate de 15% antreneaza diminuarea ofertei de finantare si este putin realista. Asemenea considerente pledeaza in favoarea unor sisteme bancare diversificate, cu obiective ale rentabilitatii diferentiate dupa natura activitatii si a riscurilor.

In perspectiva impunerii modelului 'banca-dividende', diversitatea sistemelor bancare se va mentine, intrucat vor persista motivele care au stat la originea crearii unei concurente intre banci. Alaturi de aceasta caracteristica, sistemele bancare isi vor mentine si un grad de specializare sporit.

La baza specializarii se afla legislatiile bancare nationale foarte diferite, care exercita o puternica influenta asupra structurii bancare. Modelul bancii universale, deplin diversificate este predominant in Europa continentala, in timp ce specializarea si separarea bancilor pe principale tipuri de activitati, s-a generalizat in SUA, Marca Britanie si Japonia. Obiectivul major al restructurarii bancare este acela de a imbina avantajele diversificarii, proprie bancilor universale, cu cele ale unei bune specializari, ca factor ce exprima o eficienta sporita a activitatii.

Modelul bancii fragmentate, a fost propus de catre economistul american L. Bryan, fiind conceput ca un mod de regandire asupra notiunii de intermediere clasica, prin separarea completa a activitatilor de depozit si de creditare. Diferitele functii ale unei banci trebuie sa fie exercitate de entitati juridice distincte care alcatuiesc de sine statator, o banca. Dupa opinia autorului, banca fragmentata este mai performanta, in masura in care fiecare functie bancara este luata in considerare de o categorie de operatori specializati si competitivi in domeniul activitatii lor. Deja, in activitatea unor banci se identifica aspecte ale bancii fragmentate, prin aceea ca isi exprima oferta de produse si servicii financiare, prin incredintarea acestora unor firme din exteriorul bancii. Pot fi citate in acest sens, functiile de intermediare bancara. De asemenea. procesul de gestionare a riscurilor se realizeaza prin acceptare si negociere cu clientii, prin metoda scoringului, ceea ce inseamna o subnegociere a functiilor bancii. Acelasi proces se manifesta si in sectorul mijloacelor de plata si al moneticii, fiind cunoscute acordurile incheiate de banci cu societati specializate.

Pentru urmatorul deceniu se estimeaza ca modificarile tehnologiei vor afecta relatia 'banca-clienti' ceea ce s-a produs deja, in anumite tari o data cu dezvoltarea 'bancii la distanta' .

Acest model re curge la o serie de instrumente bazate pe telefonie si informatica, prin care se efectueaza trei categorii de operatiuni bancare: gestionarea mijloacelor de plata, distribuirea . de credite, gestionarea economiilor.

Modelul 'bancii la distanta' a aparut in anul 1989, in Marea Britanie, unde Midland Bank a propus o formula de banca pentru toate operatiunile bancare curente constituindu-se o filiala independenta 'First Direct' care, in prezent, gestioneaza mai mult de 500.000 clienti, printr-o platforma telefonica. Propunerea formulata de banca engleza s-a fondat pe studiile care indicau faptul ca 50% dintre clienti nu si-au intalnit niciodata responsabilul bancar, iar 40% dintre clienti se plangeau de lipsa de atentie din partea agentului bancar. Prin 'banca la distanta' se inregistreaza un nivel mai scazut al costului, decat in relatia dintre banca si agent. Sistemul furnizeaza un instrument de vanzare mai bun, care permite majorarea frecventei contractelor cu fiecare client si ofera mijloace de masurare a rentabilitatii clientului pentru toate produsele si serviciile pe care le utilizeaza. First Direct a dobandit un loc de prima importanta pe piata bancilor la distanta, in Europa, la baza succesului aflandu-se trei factori: informatica comerciala integrata perfect in platforma telefonica; strategii bazate pe calitatea serviciilor si selectarea riguroasa a clientelei (mai mult de 40% din cererile de deschidere a conturilor sunt refuzate).

In eforturile neincetate ale bancilor de a atrage noi clienti, tehnologiile de informatica si comunicare (TIC) joaca un rol din ce in ce mai important conducand la modelul 'bancii virtuale' .

Noile tehnologii ridica probleme importante bancilor, din punct de vedere al strategiilor comerciale si organizationale care daca sunt gresit solutionate ar putea antrena efecte nefaste. Dintre riscurile pe care TIC le comporta, enumeram urmatoarele:

natura relatiei banca-client va fi transformata facilitand 'migratia consumatorului';

clientii, tot mai exigenti, vor fi preocupati de cumularea unor avantaje pe care le ofera diferitii actori ai sistemului financiar;

banca virtuala va antrena distantarea clientului fata de banca si depersonalizarea relatiilor bancii cu clientii.

In noul context reusita bancilor va pune accentul tot mai mult pe inteligenta si competenta oamenilor care compun noile tehnologii. Dezvoltarea tehnologiilor TIC modifica regulile concurentei, in sensul ca favorizeaza operatiunile de compensare directa intre firme ceea cea va diminua fluxurile din sistemul bancar. De asemenea, modelul 'bancii virtuale' poate favoriza decalajul dintre diferitele sisteme informatice mondiale, va majora viteza de transfer a fondurilor, si, de asemenea, va reduce volumul intermedierii financiare.

Operatiunile de restructurare bancara pot fi analizate si din punct de vedere al impactului acestora asupra strategiei si gestiunii bilantului.

Prima strategie care poate fi evidentiata este cea de ameliorare a pozitiei pe piata a bancilor si corelatia cu rentabilitatea fondurilor proprii. Mediul bancar condamna, in prezent, strategiile de crestere a volumului activitatii, care antreneaza, atat un proces de concurenta distructiva, cat si o scadere a rentabilitatii fondurilor proprii, favorizand in schimb sporirea concentrarii bancare insotita de reduceri importante ale costurilor.

Pentru bancile europene se poate stabili o corelatie intre gradul de concentrare a industriei bancare si nivelul rentabilitatii. Informatiile oferite de Morgan Stanley Dean Witter evidentiaza ca fuziunile realizate pe o piata nationala se traduc printr-o concentrare, care amelioreaza rentabilitatea si reduce coeficientul de exploatare, prin diminuarea costurilor legate de functionare, ca urmare a fuziunilor back-office-urilor si a inchiderii agentiilor. De asemenea, mijloacele de plata (cecurile, efectele comerciale, cardurile bancare), sunt tratate 'industrial', antrenand reduceri ale costurilor informatice, prin introducerea noilor tehnologii: banca la domiciliu si internet.

Strategiile bazate pe o dimensiune optima a bancii presupun si un castig de productivitate, care rezulta din integrarea serviciilor, rationalizarea retelei, realizarea in comun a unor investitii tehnologice. Asemenea rationalizari antreneaza eliberari ale efectivelor, care se situeaza intre 15% si 25% din nivelul existent initial. Astfel, in cazul Elvetiei, fuziunea realizata, in 1997, intre Uniunea Bancilor Elvetiene si Societatea Bancara Elvetiana (UDS si BSF) a fost acompaniata de un proiect de reducere a personalului de 13.000 angajati anual, in decursul a 4 ani, ceea ce inseamna un total de 5000 persoane. De asemenea, in Marea Britanie, fuziunea in care a fost implicata Lloyds Bank a antrenat inchiderea a 200 de bancomate si a 3000 de agentii.

In aceste conditii, se poate aprecia ca operatiunile de fuziuni antreneaza si inconveniente, care se regasesc la nivelul clientelei, si dificultati operationale, explicandu-se de ce anuntarea unor asemenea operatiuni se soldeaza cu o degradare a notatiilor agentiilor de rating.

Se poate concluziona ca strategiile bazate pe cresterea volumului activitatii prin fuziuni si absorbtii, par a fi suspecte, intr-un context concurential accentuat si intr-un mediu prudential in care atentia este orientata catre mentinerea constanta a raportului profit/fonduri proprii.

Strategiile bazate pe imbogatirea gamei de produse, cresterea gradului de patrundere in randul clientelei si punerea in evidenta a castigurilor de externalitati, constituie' un al doilea tip de interventie strategica. Prin politica denumita 'one stop shopping' banca propune clientilor sai o gama larga de produse, care angajeaza intregul bilant si integreaza toata gama de instrumente de finantare: actiuni, datorii subordonate, credit revolving, emisiunile de obligatiuni, sindicalizarea imprumuturilor.

Pentru bancile comerciale, aceasta strategie se traduce prin propunerile catre clienti, persoane fizice, atat a unor servicii traditionale (depozite, imprumuturi), precum si produse noi de economisire, contracte de asigurari, contracte de prevedere, de calatorie .

In acest context, poate fi plasata strategia 'bancassurance' concretizata in fuziuni celebre intre banci si societati de asigurari, prin intermediul carora bancile utilizeaza reteaua de agentii si informatiile despre clienti in vederea comercializarii, la un cost scazut, a produselor de asigurari. In acest mod, bancile sunt preocupate mai putin de serviciile de asigurare cautand o remunerare corespunzatoare sub forma comisioanelor de distribuire a acestor produse. Totodata, bancile gasesc, astfel, noi surse de venituri, gradul de fidelitate al clientilor sporeste iar diversificarea ofertei de produse si servicii faciliteaza o pozitie avantajoasa pe piata.

In cadrul acestei strategii trebuie evidentiate si operatiunile de achizitionare de catre marile banci comerciale a unor societati de gestionare a activelor sau a unor societati specializate in titluri. Astfel, bancile urmaresc dezvoltarea de noi filiale specializate in cele doua tipuri de activitate, prin utilizarea retelei de distributie proprie.

Exemplul cel mai elocvent al esecului strategiei de diversificare a gamei de servicii si produse bancare il ofera fuziunea dintre societatile americane Travelers si Citibank, care a condus la infiintarea grupului Citigroup, considerat cel mai mare conglomerat financiar. Initial, a fost adoptata strategia de 'cross selling', respectiv vanzare incrucisata a produselor de ansamblu ale grupului de catre fiecare client al acestuia. Succesul nu a fost asigurat, intrucat obtinerea sa ar fi necesitat dincolo de operatiunile de fuziune si absorbtie, si o reorganizare operationala, un efort considerabil de formare a agentilor, precum si o modificare a culturii intreprinderii.

Diversificarea constituie a strategie care asigura o mai buna repartizare a riscurilor bancare. Diversificarea surselor de profit permite o mai buna rezistenta a bancilor la dificultatile conjlincturale. O asemenea strategie poate fi abordata dupa criteriul geografic, la nivelul unei tari, fie la nivelul international sau intercontinental.

Diversificarea activitatii este necesara acelor banci care exercita o 'meserie' putin riscanta, dar au rentabilitate medie si doresc sa participe prin 'preluari de participatie' la activitatea unei banci de investitii mai riscante, dar cu o rentabilitate a fondurilor proprii ridicata. Din aceasta perspectiva, pot fi citate operatiunile de achizitie ale Bancii Indosuez de catre Credit Agricole, ale Societatii Warburg de catre Swiss Bank Corporation., ale Barings de catre ING etc. O asemenea strategie vizeaza alocarea fondurilor proprii prin corelatia dintre rentabilitate si risc, prin asocierea unei banci specializate cu o banca de investitii.

Preocuparile strategice ale bancilor care n-au obtinut rezultatele estimate nici prin sporirea volumului activitatile si nici prin diversificare, au condus la specializare, ca strategie total opusa celei de diversificare. Bancile sunt preocupate de cedarea unei parti din propriile activitati, in vederea concentrarii pe un numar redus de servicii, preferand dezinvestirea si utilizarea capitalului disponibil in activitati cu o rentabilitate sporita.

Unele banci au cedat activitatea comerciala sau reteaua de ghisee automate (Paribas a cedat activitatea de banca de retea bancii Societe Generale), sau au abandonat sectoare intregi de activitate. Astfel, in domeniul cardurilor bancare s-au produs cesiuni importante de portofolii ca de exemplu: Bank of New York care a cedat 4 miliarde $ active Bancii Chase Manhattan.

Strategia 'specializarii' creeaza o piata a activitatii bancare, in cadrul careia bancile vanzatoare renunta la acele profesii considerate marginale, iar cele cumparatoare le achizitioneaza in vederea obtinerii unei dimensiuni optime a activitatii sau a imbunatatirii rentabilitatii. Pretul unor asemenea tranzactii este deseori ridicat, intrucat nu se fundamenteaza pe rezultatele anterioare ale societatii cedante ci pe anticiparea unor profituri considerabile.

Intr-o asemenea alternativa, a optiunii intre diversificare si specializare, nu pot fi fixate reguli generale, fiind necesare flexibilitatea si pragmatismul, respectiv adaptarea la modificarile mediului si analiza concurentiala a avantajelor comparative.

3 Definire si tipuri de fuziuni bancare

Putem defini fuziune a ca fiind 'unirea':

a doua sau mai multe firme in urma careia se formeaza o companie complet noua. Activele si datoriile firmelor care au fuzionat sunt preluate de noua companie.

dintre o companie mama si una din filialele sale.

a doua sau mai multe companii in care activele si datoriile firmei fuzionare sunt preluate de noua firma.

In concluzie, fuziunea se face prin absorbirea unui grup de catre un alt grup sau prin contopirea a doua ori mai multe grupuri pentru a alcatui un grup nou.

Grupul nu isi inceteaza existenta in cazul in care o parte din patrimoniul sau se desprinde si se transmite catre unul sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta. Grupurile in lichidare pot fuziona sau se pot diviza numai daca nu a inceput repartitia intre membri a partilor ce li s-ar cuveni din lichidare.

Tipuri de fuziuni

In conceptia legislatiei romanesti in domeniul concurentei, in sfera notiunii de concentrare economica sunt incluse trei mari categorii de operatiuni: fuziunile, achizitiile prin dobandirea controlului si crearea de societati in comun concentrative .

Fuziunile pot avea loc prin:

. contopire: atunci cand doi sau mai multi agenti economici se reunesc intr-un nou agent economic si inceteaza sa mai existe ca persoane juridice distincte;

. absorbtie: atunci cand un agent economic este inglobat de un alt agent economic, acesta din urma pastrandu-si personalitatea juridica, in timp ce primul inceteaza sa mai existe ca persoana juridica;

. fuziune de facto: atunci cand doi sau mai multi agenti economici independenti, desi isi pastreaza personalitatea juridica, isi combina activitatile, creand un grup care se manifesta concurential ca o singura entitate economica, in absenta unui act juridic legal.

Fuziunile se sprijina pe diferite ratiuni, spre exemplu, cresterea eficientei economice sau dobandirea puterii de piata, diversificarea, extinderea pe diferite piete geografice, promovarea mecanismelor financiare si de cercetare-dezvoltare.

Fuziunile sunt clasificate in trei categorii: fuziuni orizontale, fuziuni verticale si fuziuni conglomerate.

l. Fuziunea orizontala se refera la asocierea intre agenti economici concurenti (care produc si comercializeaza aceleasi produse pe piata relevanta). Daca sunt reprezentative ca marime, fuziunile orizontale pot reduce concurenta pe piata, fiind deseori sub supravegherea autoritatilor de concurenta.

2. Fuziunea verticala are loc intre agenti economici care opereaza la nivelul diferitelor stadii de productie, de la materiile prime pana la produsele finite, aflate in faza de distributie (spre exemplu o fuziune intre un agent economic ce opereaza pe piata serviciilor de foraj-sonde si un agent economic ce activeaza in sectorul de rafinare a petrolului). Efectul acestora se concretizeaza, de obicei, in cresterea eficientei economice, desi uneori pot avea un impact anticoncurential.

3. Fuziunea conglomerata se prezinta sub forma unei asocieri de agenti economici aflati in sectoare neinrudite (spre exemplu intre un producator de produse alimentare si un producator de utilaje pentru industria energetica). O fuziune poate crea sau consolida puterea de piata sau poate inlesni exercitarea ei numai daca ea sporeste semnificativ gradul de concentrare a pietei si daca are ca efect o piata concentrata, definita si masurata corect. Fuziunile, care fie nu maresc semnificativ gradul de concentrare a pietei, fie nu duc la acest rezultat, nu necesita de obicei continuarea analizei.

Luarea deciziei si derularea procesului de fuziune

Fuziunea se hotaraste de fiecare grup in conditiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al grupului. Fuziunea are ca efect dizolvarea, fara lichidare, a grupului care isi inceteaza existenta si transmiterea universala sau cu titlu universal a patrimoniului sau catre grupul ori grupurile rezultate din fuziune, in starea in care se gaseste la data fuziunii, in schimbul atribuirii de parti de interes ale acestora catre membrii grupului care inceteaza si, eventual, a unei sume in bani care nu poate depasi 10% din valoarea nominala a partilor de interes atribuite.

In baza hotararii adunarii generale a membrilor fiecaruia dintre grupurile care participa la fuziune, administratorii acestora intocmesc un proiect de fuziune care va cuprinde:

a) denumirea si sediul tuturor grupurilor participante la operatiune;

b) fundamentarea si conditiile fuziunii;

c) stabilirea si evaluarea activului si pasivului, care se transmit grupurilor beneficiare;

d) daca este cazul, modalitatile de predare a partilor de interes si data de la care acestea dau dreptul la dividende;

e)  raportul de schimb al partilor de interes si, daca este cazul, cuantumul sultei;

f) data situatiei financiare de fuziune care va fi aceeasi pentru toate grupurile participante;

g) orice alte date care prezinta interes pentru operatiune.

Proiectul de fuziune semnat de reprezentantii grupurilor participante, se depune la Oficiul Registrului Comertului unde este inmatriculat fiecare grup, insotit de o declaratie a grupului care inceteaza a exista in urma fuziunii despre modul cum a hotarat sa stinga pasivul sau.

Proiectul de fuziune vizat de judecatorul-delegat, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in extras, potrivit dispozitiei judecatorului-delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale urmeaza a hotari asupra fuziunii.

Oricare creditor al grupului care fuzioneaza, avand o creanta anterioara publicarii proiectului de fuziune, poate face opozitie in conditiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Opozitia suspenda executarea fuziunii pana la data la care hotararea judecatoreasca a devenit irevocabila, in afara de cazul in care grupul debitor face dovada platii datoriilor sau ofera garantii acceptate de creditori ori convine cu acestia un aranjament pentru plata datoriilor.

Administratorii grupurilor care fuzioneaza vor pune la dispozitia membrilor, la sediul grupurilor, cu cel putin o luna inainte de data sedintei adunarii generale:

a) proiectul de fuziune;

b) darea de seama a administratorilor, in care se justifica, din punct de vedere economic si juridic, necesitatea fuziunii, si se va stabili raportul de schimb al partilor de interes;

c) situatiile financiare impreuna cu rapoartele de gestiune pe ultimele trei exercitii financiare, precum si cu 3 luni inainte de data proiectului de fuziune;

d)  raportul cenzorilor;

e) evidenta contractelor cu valori depasind 100.000.000 lei, in curs de executare, si repartizarea lor, in caz de divizare a grupului.

Membrii vor putea obtine gratuit copii de pe actele enumerate mai sus sau extrase din ele.

In cazul fuziunii prin absorbire, administratorii grupului absorbit raspund civil fata de membrii grupului absorbit pentru pagubele pricinuite acestora, datorita erorilor comise in cadrul operatiunii de fuziune.

In cel mult doua luni de la expirarea termenului sau, dupa caz, de la data la care hotararea judecatoreasca a devenit irevocabila, adunarea generala a fiecaruia dintre grupurile participante va hotari asupra fuziunii.

Actele constitutive ale grupurilor nou-infiintate prin fuziune se aproba de adunarea generala a grupului sau a grupurilor care isi inceteaza existenta.

Actul modificator al actului constitutiv al grupului absorbant se inregistreaza in registrul comertului in a carui circumscriptie isi are sediul grupul si, vizat de judecatorul delegat, se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial al Romaniei, spre publicare in Partea a IV-a, pe cheltuiala grupului.

Publicitatea pentru grupurile absorbite poate fi efectuata de grupul absorbant, in cazurile in care acele grupuri nu au efectuat-o in termen de 15 zile de la vizarea actului modificator al actului constitutiv al grupului absorbant de catre judecatorul-delegat.

Fuziunea are loc la urmatoarele date:

a) in cazul constituirii unuia sau mai multor grupuri noi, la data inmatricularii in registrul comertului a noului grup sau a ultimului dintre ele;

b) in celelalte cazuri, la data inscrierii in registrul comertului a mentiunii privind majorarea capitalului social al grupului absorbant.

In cazul fuziunii prin absorbtie, grupul absorbant dobandeste drepturile si este tinut de obligatiile grupului pe care il absoarbe, iar in cazul fuziunii prin contopire, drepturile si obligatiile grupurilor care isi inceteaza existenta trec asupra noului grup astfel infiintat.

Grupurile care dobandesc bunuri prin efectul divizarii raspund fata de creditori pentru obligatiile grupului care si-a incetat existenta prin divizare, proportional cu valoarea bunurilor dobandite, in afara de cazul in care prin actul de divizare s-au stabilit alte proportii.

Fuziunea bancilor se va efectua potrivit dispozitiilor legale, precum si cu respectarea reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei.

Fuziunea se poate realiza

a)      intre doua sau mai multe banci;

b)     intre banci si institutii emitente de moneda electronica;

c)      intre banci si institutii financiare;

d)     intre banci si entitati prestatoare de servicii auxiliare sau conexe.

Fuziunea si divizarea sunt supuse aprobarii prealabile a Bancii Nationale a Romaniei.

Daca in urma procesului de fuziune a unei banci rezulta institutii de credit noi, acestea sunt obligate sa obtina autorizatia de functionare din partea Bancii Nationale a Romaniei.

Moda sfarsitului anilor '90 revine. Atunci au avut loc cele mai multe fuziuni de banci, creand institutii de dimensiuni nemaiintalnite anterior. Pentru afacerile bancare mondiale se pare insa ca 'prea mare' nu exista, uriasii pietei pregatindu-se, din nou, sa devina chiar mai mari decat sunt.

Despre afacerile proprii, cei mai mari bancheri din lume nu vorbesc nici in milioane de dolari, nici in zeci sau sute de miliarde, ci in trilioane de dolari.

La inceputul anului viitor, in Japonia, se va forma cea mai mare banca din lume. Cu active totale de 1,73 trilioane de dolari, aceasta va detrona vechii lideri mondiali, Citigroup si UBS. Noul gigant va fi creat prin fuziunea Mitsubishi Tokyo Financial Group (MTFG), a doua banca din Japonia si a douasprezecea din lume dupa activele totale, cu UFJ Holdings (locul patru in Japonia si 21 mondial).

Din Romania, dimensiunile unei astfel de entitati sunt greu de imaginat. Activele totale insumeaza mai mult decat PIB-ul tarii noastre din ultimii 20 de ani, iar valoarea tranzactiei, circa 30 miliarde de dolari, inseamna de aproape zece ori mai mult decat pretul ce ar putea fi platit pentru pachetul majoritar la BCR.

Nici genul activitatilor bancare derulate, mult mai sofisticate (investment banking), nu sunt foarte familiare Romaniei. In ciuda dimensiuni lor uriase, cea mai mare banca din lume va avea totusi doar de opt ori mai multi angajati decat CEC (72.000, dupa ce vor fi taiate 000 de posturi), si mai putine filiale (1.000) decat numarul de unitati teritoriale ale casei noastre de economii. Alt gen de afacere, alti bani Japonezii nu sunt singurii care vor sa creasca prin fuziuni si achizitii.

Gigantul Citigroup, care a mai preluat de-a lungul anilor numeroase alte institutii financiare, intentioneaza acum sa se extinda pe piata celei mai mari economii europene, potrivit presedintelui Citibank Germania, Sue Hamet. Posibile tinte: Berliner Bank si Bankgesellschaft Berlin. Cea din urma fusese la inceputul anilor 2000 si in vizorul Deutsche Bank.

Campioni ai incercarilor ratate de fuziune, Deutsche Bank a mai incercat sa preia Dresdner Bank, BHF Bank, Commerzbank sau Postbank. Intre timp, achizitiile s-au aranjat, dar cu alti jucatori. Commerzbank a cumparat Eurohypo, pentru 4,5 miliarde de euro, iar Postbank va lua BHF, a doua banca germana, pe credite ipotecare.

Un alt gigant bancar, Rabobank Group din Olanda, care fusese interesat si de CEC-ul nostru, dar care a renuntat sa mai participe la privatizare, analizeaza posibilitatea de a prelua integral banca elvetiana Sarasin, unde detine acum 28% din actiuni. Pe elvetieni pusesera ochii si alti olandezi - ABN Amro, insa fara rezultat.

O fuziune transfrontaliera deja parafata, care a facut furori in Europa, s-a incheiat intre UniCredito Italia si HVB. Noua institutie va avea active de 770 milioane de euro, peste 7.000 de filiale, va deveni principala banca din Europa Centrala si de Est, dar si lider de piata in Italia, Germania si Austria.

Motivele pentru care marile banci internationale au reintrat in furia fuziunilor si achizitiilor sunt numeroase. Se cauta extinderea geografica a portofoliului de servicii si a produselor mai rapid decat s-ar reusi prin crestere organica. In plus, prin cresterea capitalului, bancile isi pot majora capacitatea de indatorare si volumul creditelor acordate. Pentru competitie, fuziunea rivalilor este o veste cu atat mai proasta cu cat acestia sunt mai mari. Nici pentru clienti scaderea competitiei pe piata nu suna mereu bine. Chiar daca vor avea acces la mai multe produse, pozitia dominanta a unui numar mic de banci le permite acestora sa 'dicteze' conditiile si pretul fara teama de concurenta.

Cea mai prezenta motivatie pentru marile fuziuni bancare este, insa, necesitatea reducerii costurilor.

Banca absorbita are, de regula, probleme. In cazul UFJ Holdings, care va fi preluata in Japonia de MTFG, problema este rata mare de neperformanta a creditelor.

Pentru HVB, necazul sunt pierderile din Germania, profituri avand doar Banc Austria, foarte activa in Europa Centrala si de Est. Nimeni nu se teme insa mai mult de o fuziune decat angajatii. Cea mai mare banca din lume va concedia 000 de salariati, tot atatia urmand sa plece si de la Unicredit-HVB.

. Si clasamentul mondial in functie de capitalizarea de piata a grupurilor financiare are acelasi lider, Citigroup, cu 246,2 miliarde de dolari in 2004 ;

. Pozitia secunda in acelasi top revine Bank of America, aceasta avand 187 miliarde de dolari;

. Britanicii de la HSBC sunt singurii care au amenintat pana acum suprematia americana pe podium, cu o capitalizare de piata de aproape 180 miliarde de dolari. Din urma vin puternic insa tot doua institutii americane, lP Morgan si Wells Fargo, ambele cu peste 100 miliarde de dolari.