Teoriile moderne ale repercusiunii si incedentei impozitelor si influenta acestora asupra sistemului fiscal

Teoriile moderne ale repercusiunii si incedentei impozitelor si influenta acestora asupra sistemului fiscal

1 Teoriile difuziunii

Teoria difuziunii generale sau egale

Adeptii acestui curent au cosiderat ca impozitul este un cost care determina, prin reactie, transformarea si schimbarea intregii economii, intrucat impunerea unui bun actioneaza in mod egal asupra tuturor celorlalte bunuri. Importanta sa pentru teorie se datoreaza faptului ca aceasta a schimbat vechea conceptie dupa care impozitele directe sunt democratice iar cele indirecte sunt anti-democratice.

Bazele acestei teorii sunt puse de Pietro Verri si N. F. Canard. Inaintea lui Verri, in Marea Britanie lordul Mansfield , afirma ca "impozitul este ca o piatra aruncata in apa care face un cerc, care la randul lui produce alt cerc, determinand schimbarea venita din centru". Verri emite urmatorul principiu: "orice impozit tinde in mod natural a se pune in stare de echilibru, caci el loveste pe fiecare urmand consumatia sa", considerand ca impozitul funciar, impozitele pe bunuri comerciale si industriale platite de comercianti sau artizani duc la cresterea preturilor, iar cele asupra claselor muncitoare determina creterea salariilor, insa in timp se produce o egalizare a impozitelor suportate de diversele clase sociale.

Combatand teoria fiziocratilor cu privire la incidenta, Canard a sustinut ca exista trei feluri de munca care sevesc ca baza pentru trei rente sau surplusuri: munca naturala, care aplicata capitalului produce renta funciara, munca fara educatie sau grosolana, care aplicata in industrie produce renta industriala si munca inutila sau de prisos, care produce in comert renta mobiliara. Cum toate impozitele trebuiesc platite din aceste rente, atunci niciodata un impozit nu poate ramane asupra muncii naturale si se transmite, repartizandu-se intre cumparatori si vanzatori pentru a nu tulbura echilibrul general al rentelor astfel incat, in timp, obligatia fiscala devine nula. Acesta constituie fundamentul pe care se construieste conceptia sa asupra incidentei.

Francezii Courcelle, Cherbuliez si germanul Prittwitz au fost adeptii teoriei lui Canard considerand ca sistemele de impozite se imbunatatesc in timp si sfarsesc prin a nu lovi pe nimeni si prin urmare orice "impozit vechi este bun si un impozit nou este rau".

Un alt reprezentant al acestui curent de gandire este Andrew Hamilton, insa acesta isi limiteaza teoria numai la impozitele pe obiectele de consum. Considerand concluziile lui Smith ca provenind din teoriile speculative si nu din practica, acesta sustine ca factorii care contribuie la introducerea progresului tehnic, furnizeaza fonduri pentru plata impozitelor si, prin urmare, impozitul este prelevat din excedentul adus de acesti factori, ceea ce face ca acesta sa fie absorbit sau anihilat, si deci in consecinta indivizii nu suporta nici o obligatie fiscala. Daca progresul tehnic nu actioneaza, atunci nici procesul de economisire nu exista si unii cetateni vor suporta obligatia fiscala.

Cautand sa dea un fundament mai stiintific acestei teorii, Umberto Ricci a examinat consecintele impozitarii unui produs in trei situatii:

Atunci cand variatiile pretului unui bun datorate impozitului reduce cererea bunului impozitat, dar nu schimba cererile pentru alte bunuri;

Atunci cand consumatorul nu-si reduce consumul bunului impozitat, dar pentru a-si procura suma necesara metinerii intacte a acestui consum isi reduce alte consumuri;

Atunci cand consumul creste daca impozitul scade, si scade daca impozitele cresc.

Concluzia sa este ca, consecintele unui impozit incadrat intr-un sistem fiscal, depind de celelalte impozite existente.

Sub influenta acestei teorii, din initiativa cancelarului Tezaurului, Snowden in Marea Britanie s-a constituit intre anii 1924-1926, Comitetul Colwyn, din care au facut parte: Josiah Stamp, Browley, A. G. Anderson, G. Imay, J. A. Hobson. Acestea impreuna cu economisti renumiti precum J. M. Keynes, A. C. Pigou, E. Cannan, H. Dalton, practicieni, intreprinzatori, organizatii ale salariatilor, au analizat incidenta impozitelor. Acestia au ajuns la concluzia ca impozitele produc efecte asupra intreprinderilor, efecte asupra standardului de viata si eficacitatii muncii si efecte asupra economiei (direct prin reducerea capitalului disponibil pentru investitii si indirect prin descurajarea contribuabilului de a mai face investitii).

Meritul acestui comitet este acela de a delimita incidenta de efect si de a stabili efectele rezultate din incidenta, spre deosebire de predecesori care au confundat frecvent efectul cu repercusiunea sau incidenta.

Ulterior, teoria si practica economica isi va concentra atentia asupra problemeticii complexe a efectelor impozitelor, in scopul utilizarii acestora ca parghii macroeconomice.

Teoria incidentei fatale asupra consumatorului final

Cunoscuta si sub numele de teoria socialista, aceasta a ocupat un loc important in programele unor partide politice, si a avut o larga audienta in randul populatiei. Pe plan fiscal a influentat evolutia sistemelor fiscale, incepand din ultima jumatate a secolului al XVIII - lea si pana in prezent. Daca la inceput discutiile asupra repercusiunii si incidentei au reflectat apartenenta la o anumita clasa sociala a autorilor, aceasta teorie o putem considera ca fiind o teorie a incidentei care apara interesele unei singure clase sociale, respectiv a muncitorilor industriali si agricoli.

Primele idei care ulterior au condus la acest curent de gandire, sunt legate de discutiile si scrierile asupra accizei generale, pe care William Petty o considera forma ideala de impunere, si care au contribuit la aparitia unui curent favorabil extinderii impozitelor indirecte.

Ulterior, impozitele indirecte au incetat de a mai fi considerate, de unii autori, ca instrumente de justitie fiscala care au incidenta asupra categoriilor sociale privilegiate scutite de impozite directe. Principalii reprezentanti ai acestui curent de gandire, care au sustinut ca impozitele indirecte constituie instrumente de nedreptate sociala, au fost Fernand Lassalle, Adolf Wagner, Walter Lotz.

In esenta, acestia sustineau ca impozitele indirecte lovesc in mod inevitabil consumatorul final, lovind mai greu clasele sarace muncitoare, in raport invers cu veniturile lor si in raport direct cu numarul membrilor de familie, intrucat sunt asezate pe bunurile de consum indispensabile.

Aceasta teorie a fost initial dezvoltata de Fernand Lassalle, care a sustinut interesele muncitorilor, fiind trimis pentru ideile sale in fata instantelor judecatoresti sub acuzatia de atentat asupra sigurantei statului german. Adolf Wagner, considerat cel mai mare economist al secolului din vremea sa, a fost influentat de ideile lui Lassalle, iar lucrarile acestora au influentat literatura economica pana la primul razboi mondial.

Lassalle considera ca impozite indirecte, toate impozitele care nu sunt asezate direct pe venitul sau proprietatea individului, dar includea alaturi de impozitele pe consum si impozitele pe pamant si beneficiile din afaceri (intrucat considera ca sunt si impozite directe care recad asupra muncitorilor). Walter Lotz, un alt sustinator al acestui curent de gandire, a inaintat Comitetului Asociatiei pentru stiintele Social-Politice, un memoriu in care sustinea ca: "este de preferat un singur impozit pe avere, incasabil o singura data, spre a se evita impozitele care incasandu-se repetat scumpesc traiul si apasa asupra claselor de jos".

La randul sau Comitetul Colwyn a cautat ca pe baza cotelor si impozitelor existente in anii 1925-1926 in Marea Britanie, sa analizeze influenta impozitelor directe si indirecte asupra unei familii compuse din cinci membri. Concluzia a fost ca impozitele indirecte considerate izolat, exercita o presiune cu atat mai mare cu cat bugetul casnic de venituri este mai mic, dar in cadrul unui sistem fiscal rational ca cel englez, inechitatea impozitelor indirecte dispare, fiind anihilata de progresivitatea impozitelor directe.

In urma discutiilor generate de aceasta teorie s-a ajuns la o schimbare a structurii sistemelor fiscale. Concluzia a fost ca taxele vamale pe import si o parte a impozitelor pe bunurile de consum, cad in sarcina cetatenilor cu venituri mijlocii, cele directe asupra veniturilor cetatenilor instariti si bogati, iar impozitarea bunurilor care nu sunt indispensabile poate constitui o rezerva fiscala utila pentru extinderea sistemelor fiscale, de natura a nu aduce prejudicii, intrucat reflecta o anumita capacitate contributiva a consumatorului.

Influenta acestei teorii a determinat ca in teorie si in practica sa se utilizeze, pana in zilele noastre, impartirea impozitelor in directe si indirecte. Meritul cel mai important este de a fi stimulat cercetarea fenomenului repercusiunii, sub influenta teoriei utilitatii marginale, care a contribuit la elaborarea unor noi fundamente stiintifice.

Teoria repercusiunii partiale sau conditionate

E. R. A. Seligman, Vilfredo Pareto, Maffeo Pantaleoni, Knut Wicksell, A. Pigou, Fogan, H. G. Brown, Benjamin Higgins, John F. Due, Federigo Marconcini, Edgar Allix, Joseph Kaizl, Edgwart, au sustinut ca impozitele determina cresterea preturilor si prin urmare, transmiterea impozitelor conduce la schimbarea raportului de echilibru dintre cererea si oferta existenta pe piata.

Adeptii acestui curent au sustinut ca impozitele indirecte se repercuteaza dinspre producatori asupra consumatorilor, prin majorarea preturilor, dar proportia in care pot fi transmise depinde de variatia costurilor unitare, de productie si de elasticitatea ofertei.

In lucrarile elaborate se abordeaza problema repercusiunii si incidentei in situatia de concurenta perfecta si respectiv imperfecta.

In situatia de libera concurenta, cand producatorii au posibilitatea de a trece de la o activitate la alta usor, pentru a nu-si diminua profiturile, analiza incidentei impozitelor asupra produselor a avut ca punct de referinta caracterul cererii. Acestia au ajuns la concluzia ca impozitul asupra produselor cu cerere rigida poate fi transferat fara dificultate asupra consumatorului, in timp ce in conditiile unei cereri elastice, producatorii, pentru a putea sa transmita impozitul, vor fi obligati sa isi reduca oferta, vor abandona producerea unor produse, sau vor cauta sa isi reduca costurile.

Unii autori precum Gunisson Brown, cerceteaza realizarea repercusiunii, in corelatie cu evolutia costului produsului impozitat, ajungand la urmatoarele concluzii:

In conditiile costului constant (oferta elastica), repercusiunea are loc asupra consumatorilor, care vor suporta intregul impozit prin cresterea preturilor care va antrena reducerea cererii. Aceasta va determina reducerea ofertei prin indreptarea unor producatori catre alte activitati, si aparitia unor noi producatori pe piata va interveni atunci cand cererea si oferta se vor echilibra la un pret mai mare decat cel initial, plus impozitul.

In conditiile costului crescator, impozitul va determina o crestere a pretului, mai mult decat proportional, si va fi repercutat partial asupra consumatorilor, iar restul va avea incidenta asupra marjei brute destinata recompensarii factorilor de productie, care nu vor parasi imediat activitatile in care sunt ocupati, influentand oferta in mai mica masura ;

In conditiile costului descrescator, impozitul reduce cererea, apoi productia si va determina cresterea pretului mai mult decat suma impozitului, ingloband si o crestere a marjei beneficiului unitar, intrucat producatorii sunt marginali.

Daca impozitul este general, lovind toate articolele de consum, Brown, Seligman, Einaudi, Allix, Silverman, ajung la concluzia ca este mai dificil de fi transferat inainte de a abandona productia sau comertul lovit, caci intalneste un alt impozit. Ca urmare, un impozit general pe cifra de afaceri, daca este perceput la vanzare poate fi aplicat de mai multe ori aceluias articol si va avea incidenta asupra tuturor consumatorilor bunurilor vandute, ducand la o crestere generala a preturilor. Asupra consumatorilor, consecintele vor fi reducerea economiilor, renuntarea la consumurile de cea mai mica utilitate, iar asupra industriilor, reducerea preturilor si preluarea unei parti a impozitului, pentru a-si mentine cifra de afaceri. Concurenta capitalurilor ramase disponibile asupra altor ramuri, va determina reducerea preturilor si scaderea profiturilor acestora.

Dezvoltarea impozitelor ad-valorem in detrimentul celor cu tarif specific, determina pe H. A. Silverman intr-o lucrare publicata in 1931, "Taxation its incidence and effects", si pe H. G. Brown in lucrarea "Economics of taxation", sa analizeze incidenta impozitelor ad-valorem concluzionand ca acestea nu difera in mod fundamental de cea a celor cu tarif specific. Donald W. Gilbert nu este de acord cu acestia si in studiul "The shifting of sales taxes", arata ca in timp ce un impozit cu tarif specific adauga o suma fixa la costul de productie, cel ad-valorem, care reprezinta un procent din pretul de vanzare, depinde direct de acesta si variaza direct cu pretul, incidenta fiind diferita dupa cum costul este constant sau descrescator, in regim de concurenta perfecta sau imperfecta.

John F. Due si Benjamin Higgins publica in anul 1940, in mod independent, doua studii in care analizeaza concluziile lui Gilbert. Acestia au considerat ca analizele au o mica importanta practica daca piata nu este perfecta si, ca daca s-ar fi studiat agentul economic, s-ar fi vazut ca aplicarea unui impozit ad-valorem are acelasi efect in concurenta pura cu un impozit cu tarif specific. Higgins este de parere ca pentru a face recomandari pentru o politica fiscala, analiza trebuie sa fie generala si dinamica, sa se bazeze pe elementul "agent economic" si sa tina seama de formele concurentei imperfecte.

Dar unii dintre economisti nu s-au limitat la analiza incidentei in situatia de concurenta perfecta, ci au analizat consecintele impozitelor in regim de concurenta imperfecta, respectiv in situatia de monopol total sau partial al productiei (al ofertei). I. N. Stan vorbind despre conceptia lui Einaudi, arata ca monopolistul nu poate urca pretul peste o cifra optima care ii asigura maximum de castig. Conform acestui curent de gandire, impozitul poate fi transmis integral, partial sau poate fi suportat de producatorul monopolist in functie de conditiile cererii. Astfel in cazul impozitelor cu tarif specific, in conditiile in care cererea creste in mod regulat si costul este constant, atunci impozitul va determina cresterea pretului, daca costul este crescator, cresterea va fi mai mica decat in primul caz, iar daca costul este descrescator, pretul va creste cu o suma mai mare decat suma impozitului. In ceea ce priveste impozitele indirecte cu tarif ad-valorem, se considera ca majorarea preturilor este influentata de nivelul cotei impozitului, caracterul cererii si conditiile ofertei.

Considerate global, curentele de opinii cunoscute sub denumirea de teoria difuziunii, au contribuit la aparitia a doua idei importante. Prima este aceea ca impozitele indirecte produc efecte directe sau imediate ca urmare a repartitiei sarcinii fiscale si care trebuie sa constituie obiectul de studiu al teoriei repercusiunii si efecte indepartate ce au loc dupa repartitia definitiva (deci dupa incidenta). A doua idee pe care o identificam este aceea ca fenomenul repercusiunii, este legat de jocul cererii si ofertei: caracteristicile pietei, conditiile productiei, felul impozitelor si caracteristicile tehnice ale acestora. Devin astfel depasite opiniile dupa care unele impozite nu se repercuteaza niciodata, iar altele intotdeauna intr-un singur sens (asupra unei singure clase sociale).

2 Teoria cantitativa sau matematica

Aparitia acestui curent de gandire se datoreaza lui Augustin Cournot, care cauta sa aplice teoria subiectiva a valorii la studiul impozitelor, analizand bunurile destinate consumului in regim de concurenta perfecta si imperfecta. Utilizand calculul diferential, acesta cauta sa determine influenta exercitata de impozitele pe consum asupra preturilor ofertei si influenta variatiilor ofertei asupra producatorului si consumatorului. Impozitele asupra obiectelor de consum sunt considerate cheltuieli artificiale , a caror repercusiune este diferita dupa cum este vorba despre un bun produs cu un cost constant, crescator sau descrescator. In regim de concurenta perfecta acesta considera ca pretul ofertei creste, impozitul fiind transmis asupra consumatorului, in timp ce in regim de monopol este posibil ca monopolistul sa suporte obligatia fiscala, pentru a nu-si restrange productia .

Se impune a mentiona observatia suedezului Knut Wicksell conform careia, teoria incidentei nu se ocupa decat de relatiile dintre producator si consumator. Acesta arata ca in cazul in care impozitul se presupune ca loveste producatorul, teoria nu merge mai departe, in timp ce productia este un proces ce implica cooperarea mai multor factori: pamant, munca si capital. Acesta cauta sa includa in teoria incidentei toate efectele pe care un impozit le produce asupra pamantului, muncii, capitalului si diverselor clase sociale, dar se pierde in ipoteze rupte de realitate si in detalii matematice, concluziile sale fiind vagi si lipsite de utilitate.

Bazandu-si analiza pe teoria valorii subiective, italianul Carlo A. Conigliani abordeaza problema repercusiunii si incidentei si elaboreaza o teorie abstracta, ajungand la concluzia: "ca un impozit de o intensitate si o extensie data loveste cu atat mai putina intensitate si extensie economiile individuale si produce in societatea economica un efect cu atat mai putin inegal, cu cat societatea este mai dezvoltata" .

Autorii englezi Alfred Marshall si F. Y. Edgeworth in lucrarile "Priciples of Economics" si "The Pure Theory of Taxation", analizand legatura dintre teoria incidentei si legea generala a valorii, au cautat sa identifice punctele tari si punctele slabe ale metodei matematice de analiza a incidentei, concluzionand ca desi aceasta metoda permite explicarea influentei impozitelor asupra preturilor, rezultatele matematice ipotetice aplicate la conditiile pietei, pot da rezultate ireale si desi metoda are o mare valoare, are si anumite limite, fiind necesara o mare putere de analiza pentru a obtine un rezultat real.

3 Teoria fiscala tripolara

Elaborata de Maurice Allais, aceasta teorie este rezultatul a numeroase studii anterioare dintre care vom cita doar cateva: "Economia pura si randamentul social" (1945), "Economia si rata dobanzii" (1947), "Conditiile de eficienta in economie" (1967), "Teoriile echilibrului economic general si eficienta maxima" (1971), "Teoria generala a surplusurilor" (1973), "Rolul impozitului in echilibrul economic" (1945).

Considerand ca economia de piata, fondata pe proprietatea privata si descentralizata a deciziilor este cea mai eficace, dar nu asigura simultan si o justitie sociala, economistul francez Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie, propune de pe pozitiile doctrinei neo-liberale si pe baza unei profunde cunoasteri si analize a economiei contemporane, instituirea unui sistem fiscal bazat pe un impozit pe capital, alaturi de introducerea "unui impozit cu o cota egala asupra bunurilor de consum si resurselor procurate prin cresterea masei monetare, corespunzatoare cresterii produsului national brut real" . Scopul acestei reforme fiscale este de a asigura evitarea prelevarilor care ating si confisca veniturile rezultate din eforul si interesul agentilor economici, eliminarea proportionalitatii impozitarii beneficiilor acestora si a progresivitatii impozitarii veniturilor persoanelor fizice.

Pentru aceasta propune elinimarea impozitelor pe beneficiile industriale si comerciale, pe venituri, pe actele de vanzare - cumparare cu titlu oneros, pe succesiuni si toate celelalte impozite, pe venituri si proprietati percepute de administratiile locale si de stat, pe care le considera anti - economice si anti - sociale.

Allais la fel ca Proudhon, Walras, Fourier, Silvio Gissel, J. M. Keynes, considera inacceptabila inegalitatea distributiei veniturilor si averilor, care au dat nastere la miscari politice de tip comunist, etatist sau fascist. Pe baza principiului legitimitatii veniturilor, analizeaza sursele de provenienta a acestora intr-o economie de piata, grupandu-le astfel:

Ø      Veniturile din munca: veniturile salariatilor, veniturile din munca ale intreprinzatorilor, lucratorilor independenti, liber profesionistilor, etc.

Ø      Veniturile capitalului: rentele funciare, amortizarile si dobanzile pure;

Ø      Veniturile dinamice:beneficiul normal (legitim), profitul (venitul nemeritat provenit din plus-valori funciare si dobanda pura), venituri datorate progresului tehnic si economic, venituri pentru riscul asumat;

Ø      Rentele de monopol (pe care le considera venituri nemeritate: profiturile din monopol, profiturile din neimpozitarea anumitor daune aduse mediului, profiturile rezultate din protectia vamala, rentele de conjunctura datorate inflatiei sau deflatiei, profiturile corespunzatoare cresterii masei monetare, rentele rezultate din politica de transferuri sociale).

Pornind de la principiile fiscalitatii care trebuiesc respectate intr-o societate, acesta apreciaza ca se penalizeaza activitatile creatoare si nu se impoziteaza veniturile nemeritate care distrug fundamentele economice ale societatii. Pentru eliminarea progresivitatii obligatiilor fiscale care actioneaza asupra distributiei veniturilor, inegalitatii in fata impozitului a prsoanelor fizice si juridice, costului mare a administrarii impozitelor, ineficacitatii, arbitrariului si incoerentei impozitelor, Maurice Allais propune introducerea impozitului pe capital, alaturi de celelalte impozite amintite anterior.

Prin introducerea acestuia considera ca s-ar asigura distribuirea cat mai egala posibil a veniturilor, in conditiile functionarii eficiente a economiei, precum si insusirea colectiva a veniturilor cu caracter de renta, a caror legimitate etica o apreciaza ca fiind discutabila.

Incidenta impozitului pe capital a generat dupa cum era de asteptat o serie de luari de pozitie, pe care autorul le prezinta, formuland in acelasi timp o serie de raspunsuri, care vor fi rezumate succint :

Pierderea materiei impozabile, ca urmare a scaderii valorii bunurilor durabile si a scaderii preturilor terenurilor. Allais arata ca valoarea acestora rezulta din actualizarea veniturilor viitoare, prin utilizarea ratei dobanzii nete, in conditiile in care cota impozitului reprezinta jumatate din rata dobanzii, iar valoarea materiei impozabile de actualizat scade exact la jumatate. Intrucat efectul final este nul, valoarea materiei impozabile este neschimbata;

Scade tendinta de a economisi si investi. Pentru a scadea tendinta globala de a economisi, trebuie ca oferta globala de capital sa se diminueze sensibil sub influenta scaderii ratei dobanzii reale. Allais arata ca observatiile practice demonstreaza ca oferta globala de capital nu raspunde la evolutia ratei dobanzii pure, ci este influentata de dorinta de a constitui rezerve pentru viitor, de a poseda capitaluri, de a obtine putere economica, de a realiza castiguri de pe urma unor investitii. Nu este de acord cu Menier care sustine ca s-ar diminua tendinta de a investi, argumentand ca intr-o economie de piata, motivatia de a investi este legata de diferentele de valoare susceptibile de a fi realizate si nu de modalitatile de repartizare a rentelor pure, intrucat pe investitor nu il intereseaza rata dobanzii pure, ci marja dintre rata pietei si rata rentabilitatii sperate, iar impozitul nu loveste investitia noua si nici valoarea totala a investitiilor trecute, ci numai renta.

Stimularea deplasarii economiilor dinspre investitii spre lichiditati. Aceasta s-ar putea produce numai daca rata cresterii nivelului general al preturilor ar fi inferioara cotei impozitului, dar autorul are in vedere aceasta interdependenta in momentul propunerii sale privind determinarea cuantumului cotei;

Compromiterea stimularii unei gestionari bune. Allais arata ca daca existenta unei rente funciare este necesara unei bune gestionari si daca prin impozit o parte a cresterii acesteia dispare, totusi valoarea solului creste, constituind un factor de stimulare si ca oricum doar jumatate din renta dispare;

Structurile monopolistice se intaresc. Evident ca impozitul intareste structura de concentrare si control a capitalurilor, dar in mainile intreprinderilor celor mai eficiente, aspect considerat ca fiind de dorit si avantajos. Pe de alta parte, autorul propune pentru contracararea acestei consecinte, introducerea unei legislatii anti - monopol;

Introducerea impozitului intr-o singura tara, necesita controlul schimburilor internationale, caci capitalurile se vor indeparta spre tari cu sisteme fiscale diferite, in functie de rata dobanzii nete. Dar aceasta migrare de capital nu poate fi oprita prin controlul schimburilor, apoi diferentele de rata a dobanzii au importanta doar pentru lichiditati pe termen scurt, nu si pentru investitiile pe termen lung, unde exista in general situatie de echilibru intre tari. In plus, in sfera nu sunt incluse lichiditatile si valorile mobiliare. Obiectiunea pare nefondata intrucat intr-o economie dinamica, motorul acesteia nu sunt rentele pure, ci posibilitatea de a crea surplus de valoare;

Impozitul pe capital constituie sursa de injustitie. Autorul nu este de acord ca inlocuirea unor impozite directe cu un nou tip de impozit este inacceptabila pentru detinatorii de capital, intrucat apreciaza ca reforma nu antreneaza nici o injustitie fiscala si nu deterioreaza deciziile economice. Prin lovirea rentelor pure, in locul veniturilor dinamice, nu se modifica sensibil valoarea terenurilor si a echipamentelor reproductibile si se asigura o mai buna gestionare a bunurilor. Pe de alta parte notiunea de justitie este relativa si ideal ar fi sa nu se plateasca nici un impozit. Societatea are insa interesul, de a lovi bunurile de capital care sunt rare, pentru a determina utlizarea lor si a penaliza detinerea capitalurilor neproductive sau rau utilizate. Propunerile de impozitare a bunurilor necorporale nu se pot accepta, intrucat ar determina o dubla impozitare, iar propunerea de impozitare numai a capitalului funciar ar constitui o discriminare nejustificata intre proprietarii funciari si proprietarii bunurilor reproductibile. Prin impozitul propus se urmareste ca societatea sa beneficieze de rentele gratuite, de care actualmente beneficiaza detinatorii de bunuri fizice si sa se elimine impactul psihologic al progresivitatii actuale a impozitelor.

Impozitul pe capital constituie un pericol pentru ordine sociala si liberala. Autorul arata ca obiectiunea are un caracter singular si da ca exemplu sistemul fiscal american, unde capitalul este lovit printr-o cota superioara celui propus, fara a fi contestat. Introducerea sa nu constituie o masura de tip colectivist, caci autorul nu este de acord cu orientarile socialiste, care sustin introducerea suplimentara a acestui impozit, ci se pronunta pentru existenta acestuia prin substituirea impozitelor anti - economice, situatie pe care o considera favorabila pentru intreprinzatori.

Prezentarea ideilor care stau la baza acestui sistem fiscal, teoretico-proiectiv, a continutului incidentei si analizarea obiectiunilor aparute ca urmare a consecintelor prognozate ca probabile in urma incidentei, releva noutatea absoluta a teoriei lui Maurice Allais, cu atat mai mult cu cat acesta nu a neglijat efectele rezultate din incidenta impozitului pe capital asupra economiei.