CARSTUL DIN BUILA - VINTURARITA SI PESTERA LILIECILOR

CARSTUL DIN BUILA - VINTURARITA

Intre sisturile cristaline din creasta Muntilor Capatanii si conglomeratele dealurilor valcene se ridica o creasta de calcar lunga de peste 12 km, cu inaltimi ce ating l 885 m, in varful Vanturarita. Aceasta creasta nu este o bariera de netrecut pentru paraie care vin dinspre Folea si Preota, caci acestea au taiat in ea patru defilee: Cheile Bistritei, Cheile Costestilor, Cheile Recea si Cheile Manzului. Fiecare dintre acestea au personalitatea lor. Cheile Bistritei, mai largi, sunt strabatute de o sosea ce merge paralel cu paraul Bistrita, ale carei ape limpezi, dupa ce trec pe sub Pestera Liliecilor, uda temelia manastirii Bistrita.

Cheile Costestilor, tot foarte salbatice, sunt strabatute de un drum forestier ce urca insa numai prin versantul stang. Ele pot fi insa parcurse usor cu piciorul, prin firul apei. La intrarea in chei se afla manastirea Arnota si pitorescul schit ,,44 de Izvoare", a carui denumire are clare sugestii carstice. Cheile Recea (Cheile Comarnicelor) sunt printre cele mai adanci si mai salbatice din tara. Pe o lun-gime de l km ele prezinta cascade, saritori, marmite si peretii apropiati pana la 2 m, dar inalti de peste 300 m. La debite mici, coborarea lor prin firul apei este posibila, pe poteca marcata cu banda albastra de un grup de speologi valceni. Intr-un singur punct este necesara o coarda de 30 m, pentru a cobori in rapel pe coarda dubla o saritoare de 5 m, nu foarte dificila. Nu departe de acest punct vom fi nevoiti sa intram in apa pana la brau, dar dupa scurt timp vom ajunge sub podul peste care trece drumul forestier catre Cheia.

Cheile Manzului (Cheile Folea, Olanestilor sau Valea Rea) sunt mai scurte dar nu mai putin spectaculoase, mai ales in portiunea aval, unde peretii sunt inalti si valea cade in frumoase cascade. Din pacate, un drum forestier este in constructie prin chei, schimbandu-le din infatisare.

Intre Valea Costestilor si Recea, creasta este continua. Doar Curmatura Builei, adanca despica placa tectonica, ne sugereaza prin stadiul ei de evolutie morfologica mecanismul probabil prin care au fost invinse calcarele Vanturaritei pe fagasul actualelor chei.

In afara de aceste frumoase defilee in care se afla pesteri, izbucuri, marmite, in Buila-Vanturarita putem admira si alte fenomene carstice de exceptie. Unul dintre acestea este campul de lapiezuri din Muntele Albu, cu sirurile de spinari de calcar, rasfirate ca niste turme, cand aliniate in siruri regulate, cand ingramadite haotic de "dulaii geologici".

Un alt fenomen carstic deosebit de instructiv este o depresiune adanca, dezvoltata paralel cu versantul vestic in creasta, in apropiere de Curmatura Builei. Aceasta depresiune este inchisa de jur-imprejur, ceea ce inseamna ca apele ce se strang pe cateva hectare se scurg numai prin puzderia de crapaturi, ce brazdeaza fundul depresiunii. Este ilustrat aici, la o scara mare, procesul de decompresie litostatica, care a desprins o masa importanta de roca din trupul muntelui.

Cateva sute de metri mai jos, o parte din infiltratiile din creasta Vanturaritei se dreneaza prin izbucul de la Schitul Pahomie. Schitul insusi, deosebit de pitoresc, are o ambianta "carstica" caci a fost construit in mod inspirat sub un mare abri calcaros.

Toate cele aratate pot fi vazute in circa doua zile de drumetie. Detalii privind etapele si marcajele se pot gasi in ghidurile turistice privind Muntii Capatanii si Masivul Buila-Vanturarita.

*** PESTERA LILIECILOR

( 104)

Sinonimii: Pestera lui Grigore Decapolitul, Pestera Bistrita, Pestera Liliecilor de la Manastirea Bistrita.

Localizare si cai de acces. Pestera se gaseste la capatul nordic al satului Bistrita, la 150 m distanta de manastirea Bistrita, in versantul drept al Cheilor Bistritei, la o altitudine de 850 m si 60 m fata de vale. Din soseaua Ramnicu Valcea-Targu Jiu, unde se afla un indicator ce invita la vizitarea pesterii, se intra mai intai in Comuna Costesti, iar de aici pana la pestera mai sunt 7 km. Posibilitati de cazare sunt la motelul si popasul turistic din localitatea Horezu.

Date istorice. Pestera a fost cunoscuta si locuita de pustnici in evul mediu, in 1635 calugarii Macarie si Daniel au ridicat in pestera un mic schit, care a fost apoi recladit in 1916. Tot ei au cladit in partea opusa a pesterii o capela, in care se pastrau moastele sfantului Grigore Decapolitul.

In literatura de specialitate este mentionata pentru prima data in 1929 de E. Racovita. Cercetarile de biospeologie au pus in evidenta o fauna icavernicola abundenta si au fost publicate in 1 951 (P. A. Chappuis si R. Jeannel) si 1955 (M. Dumitrescu, J. Tanasachi si T. Orghidain).

Descriere. Pestera, in lungime de 250 m, este amenajata si electrificata. Dupa ce urcam treptele dinaintea intrarii, patrundem intr-un culoar ingust si scund care, dupa 30 m, ne conduce intr-o sala mai mare. Inainte cam cu 10 m de o scara, se poate urca peste o mare lespede suspendata si patrundem intr-un culoar infundat, si reprezinta etajul superior al pesterii.

Din galeria principala urcam un mic prag si patrundem intr-o galerie in al carei capat se afla Izvorul - doua mici gururi cu apa.

Revenind la galeria principala, facem un larg ocol si coboram la cealalta intrare a pesterii, care este mult mai mare si sub care se afla construit micul schit. Privelistea din acest punct asupra Cheilor Bistritei, imbinarea dintre cadrul natural si ambianta istorica confera locului un farmec deosebit, de fapt, principalul element de valoare peisagistica al acestei amenajari turistice. Ne intoarcem prin galeria principala pentru a vedea si Altarul, in tavanul galeriei se afla uneori mari colonii de lilieci, pe seama carora in aceasta pestera s-au format mari cantitati de guano, cu o grosime apreciata la 1,7 m si un volum de 10 vagoane.

Pe acest depozit s-a dezvoltat o bogata fauna guanofila. Deoarece aceasta mica pestera reprezinta cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, ea are o importanta biospeologica mare.

Este totodata remarcabila prin elementele sale istorice, prin completarile si utilizarile pe care i le-a dat omul, alaturandu-se putinelor situatii de acest gen din tara noastra.

Conditii de vizitare. Fiind amenajata si electrificata, poate fi vizitata in tinuta obisnuita.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), P. A. Chappuis si A. Winbler (1951), M. Dumitrescu, J. Tanasachi si T. Orghidan (1955), M. Bleahu si col. (1976), P. Cocean (1978).

* PESTERA ARNAUTILOR

Localizare si cai de acces. Nu putem parasi frumoasa zona carstica a Vanturaritei fara sa vizitam si Cheile Manzatului, in care se afla Pestera Arnautilor.

Pestera se deschide in partea nordica a crestei Vanturarita-Stogu, in versantul drept ai Cheilor Manzului (Cheile Folea, Cheile Olanestilor), la o altitudine de l 000 m si 60 m diferenta de nivel fata de vale.

Pentru a ajunge aici, va trebui sa urcam din statiunea Olanesti pe drumul forestier care urca 20 km pe Valea Olanesti pana la cantonul Manzu, iar acum, mult mai sus, din pacate, chiar pe chei.

Se mai poate ajunge in chei venind din Saua Stogu, pe o poteca prin padure, ce tine aproximativ limita calcarelor.

Date istorice. Pestera Arnautilor a fost explorata in 1967 de speologii D. Zincenico, D. Dancau, L Tabacaru si V. Decu, care au si cartat-o. Ea a fost recartata de speologii amatori valceni.

Descriere. Principalul element de atractie al acestei pesteri il constituie, fara indoiala, portalul sau, larg de 24 m si inalt de 15, care se deschide la baza unui perete abrupt, in fata intrarii se afla o platforma larga, napadita de vegetatie, ce da locului un aspect de salbaticie si pitoresc. Nu este de mirare ca pana acum in acest loc poposeau frecvent caprele negre.

Dupa portal, galeria continua spre sud cu un traseu rectiliniu, ce atinge lungimea de 150 m.

Pestera este spatioasa, orizontala si relativ uscata. Planseul este usor ascendent la inceput, apoi, dupa o portiune cu blocuri prabusite, se orizontalizeaza.

Bolta galeriei are sectiune pe fata de strat in prima parte, apoi devine triunghiulara. Materialul de umplutura este reprezentat prin blocuri prabusite, material elastic fin si argile de decalcifiere. Pe pereti sunt depuneri de mondmilch si cruste de calcit.

In portiunea terminala, unde si infiltratiile sunt mai bogate, s-au format cateva stalagmite scurte dar se poate spune ca pestera este slab concretionata.

Amatorii de imagini nu vor ramane dezamagiti daca vor reusi sa fotografieze sectiunea inalta a galeriei in cateva puncte si, mai ales, sa prinda un unghi bun cu frumosul portal.

Conditii de vizitare. Pestera se poate vizita in orice anotimp si cu orice echipament. Fiind relativ spatioasa, se recomanda o sursa mai puternica de lumina.

Bibliografie. M. Bleahu si col. (l 976).

* PESTERA STOGU

Sinonimii: Pestera lui Munteanu-Murgoci Pestera nr. 2 din Cheile Comarnicilor.

Localizare si cai de acces. Pestera se afla in Masivul Stogsoarelor, in peretele vestic, la o altitudine de 930 m si 30 m altitudine relativa, in versantul stang al Vaii Cheia. Versantul este abrupt, putin impadurit, dar o poteca de acces conduce spre pestera, pornind dintr-un punct situat la cca 50 m aval de Cantonul Cheia.

Date istorice. A fost cercetata si descrisa inca in 1898 de Gh. Momteanu-Murgoci.

In 1966 o echipa a Institutului de speologie E. Racovita" face cercetari biospeologice. Dupa 1975 speologii amatori ai cercului "Niphargus" - Ramnicu Valcea intreprind o recartare amanuntita, fara de turme, pe cea care tine coama ea mai inalta.

Descriere. Pestera are o intrare mare, de 4x3 m, orientata spre vest. Dupa 4 m se intra intr-un spatiu mai larg (Sala Mare), care prezinta 4 diverticule scurte dar bogate in concretiuni (stalactite si stalagmite).

In Sala Mare podeaua este orizontala, cu numeroase blocuri prabusite. Din tavan si pe pereti atarna stalactite masive de mondmilch si scurgeri parietale masive. Galeria principala este de dimensiuni mai mari (3-5 m latime si 5-8 m inaltime). Ea este concretionata cu stalactite, stalagmite, coloane, gururi si curgeri parietale.

Formatiunile, desi numeroase, au un aspect mai greoi, mai masiv, din cauza crustelor succesive de mondmilch care le imbraca, in capat se remarca un frumos grup de stalagmite si domuri, denumit Familia.

Dupa cca 50 m, Galeria principala este intersectata de Galeria Diaclazelor, care se dispune aproape perpendicular. Spre stanga Galeria Diaclazelor (Culoarul cu Guano) este ascendenta in primii 10 m si apoi descendenta, cu numeroase blocuri prabusite. Ramura din dreapta a Galeriei Diaclazelor este con-cretionata cu stalactite si stalagmite, iar in portiunea finala si cu gururi. Dincolo de aceste gururi, printr-un put de 4 m, se patrunde intr-o galerie cu trei niveluri de eroziune.

Pestera Stogu are o lungime de 235 m, pe parcursul carora ofera subiecte interesante pentru turistii amatori de fotografii subterane. Ea adaposteste in anumite perioade ale anului si o mare colonie de lilieci. In masa de guano traiesc mai multe specii de insecte guanofage. Pestera gazduieste cateva specii troglobionte de miriapode si coleoptere. In ea se gasesc si resturi de Ursus spelaeus.

Conditii de vizitare. Este o pestera simpla, uscata, ce poate fi vizitata in orice perioada a anului. Vizitarea dureaza o ora. Sunt necesare doar surse bune de iluminare.

Bibliografie. G. Munteanu-Murgoci (l898), V. Decu (1967), M. Bleahu si col. (1976), P. Ghita, I. Banu, N. Naulea si F. Marinescu (1978).

* PESTERA LACUL VERDE

Localizare si cai de acces. Pestera ,,Lacul Verde" e situata in peretele vestic al muntelui Stogsoarelor, la o altitudine de 990 m, in versantul stang al Ogasului Ursului.

Din comuna Cheia se poate ajunge acum cu masina pe drumul forestier, urcand in serpentine pana sub saua dintre Stogu si Stogsoara, pe care in partea superioara o traverseaza printr-un tunel.

De la cantonul Cheia, coborand pe o poteca in versantul stang al Vaii Capraresa (Cheia), dupa cca 350 m intalnim Ogasul Ursului, un adevarat rau de grohotis. Dupa ce urcam cca 140 m diferenta de nivel vom zari la baza unui perete intrarea pesterii.

Date istorice. Pestera a fost explorata si cartata de Cercul de speologie "Niphargus" Ramnicu Valcea in 1978. In acelasi an ea a fost si publicata (P. Ghita, I. Banu, N. Naulea, F. Marinescu).

Descriere. Pestera are o intrare relativ mare, de 6x4 m. Imediat dupa aceasta urmeaza doua galerii : prima, foarte ingusta, are numai 10 m lungime. Cealalta este larga si inalta, cu podeaua dreapta, acoperita cu fragmente marunte in primii 15 m, apoi cu blocuri mari de calcar prabusite peste vechi concretiuni.

Dupa 35 m galeria se ramifica. Cele doua ramificatii, dupa ce imbratiseaza un urias palier, se reintalnesc in Sala Mare. Ramificatia principala prezinta o panta de 4 m, pe care se coboara in sala. Ramificatia secundara este usor descendenta, neconcretionata si larga de 25 m.

Sala Mare are 30 m lungime, 20 m latime si 10 m inaltime. Podeaua are un relief foarte accidentat din cauza blocurilor mari de calcar prabusite. Trecand peste acestia ne indreptam spre coltul sud-estic al salii, de unde porneste o galerie la inceput ascendenta, cu mult material elastic, care dupa 20 m se ramifica. Ramificatia din dreapta se termina cu trei diverticule scurte, in timp ce ramificatia din stanga coboara catre oglinda unui lac prins intre peretii diaclazei, lat de numai 1 m, dar lung pana la 10 m si cu adancimea de 3 m in unele puncte.

Prezenta acestei acumulari de apa intr-o pestera fosila, suspendata in calcare puternic fisurate, este un fapt mai putin obisnuit. Lacul se explica prin impermeabilizarea putului galeriei cu argila de decalcifiere. Este posibil ca prin decolmatarea unor fisuri, lacul sa se dreneze, asa cum s-a intamplat si cu lacul din Pestera Pagodelor, aflata in apropiere.

Autorii citati considera pestera un meandru fosil al paraului Recea. Tipul de tectonizare ne sugereaza si ideea ca ea s-a format pe o falie paralela cu versantul Ogasul Ursului, intersectata de cateva litodaze secundare in dreptul Salii Mari.

Conditii de vizitare. Vizitarea dureaza 1/2 ora. Se pot face fotografii spectaculoase cu dezordinea blocurilor prabusite, dar si cu oglinda verde a lacului, reflectand peretii tapisati cu calcit. Nu este necesar echipament special, ci doar surse bune de lumina pentru zona cu prabusiri din Sala Mare.

Bibliografie. P. Ghita, I. Banu, N. Naulea si F. Marinescu (1978).

* PESTERA PAGODELOR

Localizare si cai de acces. In salbaticia versantilor Muntelui Stogu-Stogsoare, pesterile, desi mici, adauga peisajului un plus de mister. De jos din vai, privirea se opreste la baza peretilor care te indeamna sa iei in piept abruptul, pentru a-i scruta adancimile.

Ogasul Ursului, o padina adanca, cu o denivelare de 300 m, are cateva mici perle de peisaj subteran. Pestera Pagodelor este una dintre acestea. Pentru a ajunge la pestera vom porni de la Cantonul Cheia, pe o poteca din malul stang al vaii, coborand lin prin padure cca 350 m, pana la intalnirea, intr-un decor haotic, de mari blocuri prabusite si "rauri de pietre", a Ogasului Ursului, in versantul opus, vizavi de ogas, zarim stanca semeata a Santinelii Cheilor, dominata de uriasul perete al Claii Strambe. Dupa un urcus abrupt de 150 m peste acest tobogan de grohotis, zarim in peretele drept al ogasului intrarea suspendata deasupra unei mici saritori.

Date istorice. Pestera Pagodelor a fost explorata si cartata de speologii valceni al Cercului speologic "Niphargus" in 1976 si comunicata in 1980 de G. Procopie, N. Naulea si St. Carstom.

Descriere. Intrarea este dubla si se prezinta sub forma unei diaclaze, penetrabila pe o sectiune de 1x1 m. Dupa o scurta panta descendenta, urmeaza o galerie joasa de 18 m, pana la o stramtoare in roca ce triaza in mod drastic gabaritul vizitatorilor. Dupa Stramtoarea Nasturilor Pierduti galeria devine continua pe aceeasi directie, dar cu dimensiuni mai generoase : l-3 m latime si 2-3 m inaltime, pe inca 100 m lungime.

Pestera este suborizontala, avand o denivelare de 10 m pe toata lungimea. Doua aspecte retin in mod special atentia in aceasta cavitate: bogatia speleotemelor si prezenta unui depozit de argila de un tip deosebit.

Speleotemele formeaza ansambluri elegante, desi modeste ca dimensiuni; stalactite conice si stalagmite fistulare, fragile si policrome, ne obliga sa aplecam mereu capul pentru a nu le rupe. Pe podea zarim cateva stalagmite "gulerate", adica stalagmite care au avut candva baza inundata, iar la nivelul apei s-a depus pe ele un brau de calcit. Cele mai frumoase sunt, desigur, "pagodele", stalagmite conice ce ne sugereaza liniile unei arhitecturi asiatice si care au dat denumirea pesterii.

Depozitul de argila este partial litificat, intarit, fiind pe alocuri acoperit cu o glazura calcica stralucitoare, depusa pe marginile crapaturilor de la ultima uscare a materialului. Aceasta argila, deosebit de fina, provine dintr-o perioada in care infiltratiile din pestera alimentau un mic lac, ale carui ape s-au pierdut apoi prin fisurile calcarului. Martorii acestei oglinzi disparute sunt si nivelurile de depunere a calcitului, care incing ca niste braie peretii.

Cu luarea tuturor precautiunilor in lucru pentru crutarea pesterii, se pot face cateva fotografii frumoase. Trepiedul nu este necesar, deoarece subiectele sunt in general detalii.

Conditii de vizitare. Pentru vizitare, care dureaza maximum o ora, este necesara doar o salopeta, sursa obisnuita de lumina si o cura de slabire. Grupul nu trebuie sa depaseasca 2-3 persoane, din cauza spatiilor mici si a formatiunilor fragile.

Bibliografie. Inedita.