Calator prin raiul brinelelor inalte ale Pietrei Craiului

Calator prin raiul brinelelor inalte ale Pietrei Craiului

Asemeni unei reptile uriase din alte vremi, adormita cu trupul intins peste paduri. Piatra Craiului isi ridica creasta elegant zimtuita deasupra lor, reflectind lumina singerie a inserarilor care aici, la poala muntelui, au un farmec cu totul special. Vraja acestor locuri este bine cunoscuta celor care, la inserare, au ridicat privirea spre peretii impurpurati de soarele scapatind. In preajma cabanei Plaiul Foii, la confluenta vailor Birsa Tamasului si Birsa Grosetului, apele aduc pe undele lor soapte, pentru cei ce stiu sa-si plece urechea sa le asculte, despre minunile din locurile de unde vin.

Gata de drum in zori, ridicind privirea spre uriasul pe care se sprijina cerul la Rasarit, calatorul simte in suflet irezististibila chemarea spre inaltimi. Cel ce vrea a parcurge unul din drumurile de stinca, dificile dar atit de frumoase, ale acestui masiv, pentru a se apropia de impresionantul zid de piatra trebuie sa urce sustinut prin padurea deasa in care monstrul si-a intins trupul greu.

Din zona Plaiul Foii, perfect vizibil de-a curmezisul peretilor albi compacti care cad din creasta intre Virful Ascutit si Virful Timbalul Mare, Briul Cioringa Mare se intinde tentant ca o polita larga, de un verde intunecat. Avind fixata tinta dintii a traseului, calatorul va urma putin in aval de cabana poteca in susul Podului lui Calinet, la inceput lata dar, odata cu intrarea in padure, tot mai firav. Panta suficient de severa face sa treaca ceva mai mult de o ora pina cind urcusul monoton ia sfirsit la iesirea in locul larg, scaldat in lumina, de la baza unui imens cimp de grohotis. Aici se ofera surpriza de a constata cit de aproape sint deja stincariile, o creasta extrem de subtire spinzurind profilata pe cer, incununata de conifere cu alura exotica. Apa 'vie' a izvorului Orlowski iese din pamint in marginea poienii pentru a disparea dupa mai putin de un metru inapoi sub patul de calcar, capriciu de care calatorul beneficiaza bucuros, cu atit mai mult cu cit este ultima sursa de apa din traseu pina hat departe, catre sfirsitul zilei.

In peretele care margineste spre sud incinta se distinge, agatata la inaltime, deschiderea aici extrem de ingusta a Padinei lui Calinet, crapatura prin care torentele iscate din ploi puternice sar cu furie odata cu bolovanii rupti in drumul lor pe firele din amonte ale Calinetului. Rana adinca in care se afla astazi izvorasul este urmarea unei asemenea teribile dezlantuiri, de data relativ recenta. Vegetatia marunta crescuta pe conul de grohotis mai reduce din efortul urcarii pina in virful sau. De aici, lucrurile se complica, hatasul aparind mai rar si numai intre portiunile de - usoara - catarare pe stinca. Folosind prizele stincii si un cablu ajutator, pasajul este depasit iar din Saua Padinei lui Riie. beneficiind de radacinile salutare ale jnepenilor, pasii calatorului sint purtati prin apropierea Adapatorii Caprelor, care a ramas numai cu numele, micul bazinas nemaiputind retine vreun strop din apa infiltrata ce picura neincetat din impresionanta bolta innegrita de deasupra. Trecind cu ajutorul altui cablu peste un umar de stinca, potecuta intersecteaza curind Briul de Mijloc. In imediata apropiere spre dreapta (sud) se afla Saua Scarii de Fier, numita astfel dupa cele patru (astazi numai trei) scoabe de otel care usureaza coborirea marii rupturi de panta care separa saua suspendata de firul Padinei lui Calinet Abatindu-se din drum pina in aceasta strunga, calatorul va putea admira una din cele mai impresionante privelisti din Piatra Craiului, panorama raiului alpin al zonei superioare a vaii.

Din punctul de intersectie cu hatasul Briului de Mijloc, acesta conduce spre nord dupa numai citiva pasi in saua de pe Muchia Timbalului Mare, unde este asezat Refugiul Sperantelor, aparitie neasteptata prin alura futurista a iglu-ului din masa plastica armata cu fibra de sticla. Refugiul a preluat rolul fostei minuscule casute din lemn pe care cei care au inaltat-o cu toata dragostea lor pentru aceste locuri tainice au denumit-o Cabana Ascunsa. Casuta paraginita si surpata a mai existat pe locul ei, putin mai jos de refugiu, pina in urma cu citiva ani. Inca inainte ca ea sa devina complet impracticabila, a fost suplinita de refugiul actual, mult mai adecvat modului prezent de abordare a muntelui care, paradoxal, prin exagerarea efortului de a privi cit mai departe, cit mai sus si spre cit mai dificil, a dezvatat pe cel care calca potecile muntelui sa mai priveasca in jurul sau.

Briul care a strabatut fara intrerupere peretii Pietrei Craiului de departe dinspre sud si pina aici, mentinindu-se la 1700-1800 m. altitudine, ia de acum spre nord numele zonei pe care o strabate in continuare, numindu-se Briul Cioringa Mare. Pe hatasul care insoteste briul pot fi intilnite din loc in loc 'momii', gramajoare de pietre asezate de oameni la un loc vizibil, cu rolul de a ghida pasii celor care vor veni cindva in urma, minunata mostra de solidaritate intru dragoste de munte. Exista desigur si suflete strimbe care distrug aceste marcaje dar si opusul lor, relevanta in acest spirit fiind intilnirea avuta cu nu multi ani in urma in chiar aceste locuri, intr-o zi de duminica, cu un localnic imbracat ponosit si incaltat cu cizme de cauciuc, tacut si retras, care a poposit alaturi de grupul de tineri iubitori ai Pietrei. Ridicindu-se curind, a pornit la drum cu pasul sigur si rapid al unui foarte bun cunoscator al locurilor, nestinjenit de echipamentul sau jalnic. Cu tot elanul tineretii, grupul urmind sirul momiilor, admirabil plasate, a ajuns din urma cu greu enigmaticul personaj si asta numai pentru ca el se oprea din loc in loc pentru a repara gramezile de pietre darimate sau a cladi unele noi. Omul nostru isi petrecea ziua de odihna ingrijindu-se de singura lui bogatie - satisfactia de a ajuta si pe altii sa se bucure de raiul Pietrei Craiului.

Traversind firele Vilcelului cu Fereastra, Canionul Cioringa, Hornului Inchis, care constituie cai frumoase dar foarte dificile de patrundere in universul alpinistic al zonei, potecuta urca odata cu brina care se lateste mult si se strecoara pe sub enormele bolti surplombate pe care peretele, parca umflat sub propria greutate, le face in acest loc. Atingerea pietrei calde da senzatia ca, dincolo de suprafata aspra, monstrul este numai adormit iar auzul devine mai atent, sa-i prinda respiratia cu ritm milenar.

Potecuta prinde, apoi, sa urce sustinut spre creasta de care s-a apropiat simtitor, pentru a iesi pe crupa putin lata a Virfului Ascutit, in imediata apropiere a refugiului cu acelasi nume.

Aspectul acestuia aminteste de Refugiul Sperantelor, starea lui fiind insa mult mai jalnica, desi importanta lui in fluxul turistic din masiv este enorma, fiind singurul refugiu inalt care deserveste direct pe turistii care parcurg traseul ce ii atrage in numar mare - cel marcat pe creasta masivului, lung si dificil.

Panorama din acest punct atit de aproape de cer este coplesitoare si rasplateste pe deplin efortul urcusului. Zarea se ofera calatorului fara rezerve ptna la limitele posibilitatilor omenesti ale perceptiei, spre Tara Birsei, spre Fagaras si Iezer-Papusa, cit si spre culmile nordice si peretii vestici ai Bucegilor care, in lumina aurie si curati a unei zile de toamna, par a putea fi atinsi cu mina.

Creasta uriasei reptile se intinde zimtuita pina departe spre sud, cu versantii pravalindu-se abrupt de o parte si de alta, ilustrind cum nu se poate mai bine notiunea de 'creasta'. Aspectul ei spre nord este la fel de impresionant si, urmindu-i chemarea, calatorul o va parcurge pe poteca marcata pina pe Virful Padinei Popii, de unde poteca marcata in coborire pe versantul nord-vestic conduce curind in Seaua Izvorului, pe Muchia Padinei Popii si, apoi putin mai jos la izvorul prins in stinca 'La Gavan'. Coborind in lungul ramurii nordice a acestei muchii, Brina Caprelor incinge peretele care se pravaleste spre firul adinc al Padinei Inchise si ofera un parcurs cu locuri incintatoare, privirea calatorului fiind atrasa cind de stincariile care salta spre cer deasupra potecii, cind de peretele versantului opus al vaii, ale carui uriase 'zgirieturi' verticale intrupeaza tuburile gigantice prin care vintul cinta la Orga Mare aspre cintece ale muntelui.

Conducind in continua coborire, poteca brinei iese curind in Curmatura Prapastiilor, in poienita care, la baza uriasilor pereti ai Turnurilor Dianei, adapostea Refugiul Diana. Fost adapost pentru vinatoare si apoi baza de plecare pentru cataratorii indragostiti de rutele alpine din peretii Muchiei Padinei Popii, refugiul a ars cu ani in urma. O perioada, poiana a ramas pustie iar mai apoi un grup de sufletisti a hotarit reconstruirea 'Dianei', elanul lor generind un frumos cintec care a facut cariera la focurile de tabara dar numai un lamentabil sopron in poiana, care nu aminteste decit prin nume de ceea ce ar fi trebuit sa gazduiasca aceasta minunata pata de soare la baza peretilor cenusii.

Parasind micuta poiana cu amintirile ei, calatorul obosit zoreste spre vale, indemnat si de inserarea ale carei arome incep sa pluteasca pe briza racoroasa. Urmind in coborire poteca ce insoteste Valea Ursilor prin padurea intunecoasa si tacuta, pasii se vor insira destul de multi pina cind vor iesi in larga poiana de la baza munceilor impaduriti, de unde privirea se poate intoarce inapoi spre inaltimile imbujorate de emotia unui nou amurg. Iesind curind in drumul Zarnesti-Plaiul Foii, acesta conduce spre vest in scurt timp in apropierea cabanei.

In suflet cu linistea acestui ceas cind ziua isi sprijina timpla de a noptii, calatorul se indreapta spre incheierea acestei zile, spre povestile soptite in lumina jarului unui foc care face ca sufletele sa se deschida si sa simta, intr-un fel aparte si minunat, prezenta uriasului care decupeaza o umbra imensa pe cerul instelat si irezistibila chemare pe care Piatra Craiului o picura in inima celor care vor sa i se apropie.