Pesteri celebre - MUNTELE CIUCARU MARE

MUNTELE CIUCARU MARE

Iesind din zona cristalinului, Dunarea se pregateste sa ia cu asalt cea de a treia si cea mai dificila banda calcaroasa din calea sa. La cativa kilometri in aval de vechea Plavisevita, intinerita, cu forte ne-banuite, ea a izbit de milenii in colturile de piatra ale pragurilor subacvatice si in maluri, macinandu-le incetul cu incetul, dand nastere celui mai ingust si mai grandios sector al Defileului, Cazanele Dunarii. Versantul stang al Cazanelor Mari, cu pereti verticali si pe alocuri surplombati, apartine nucleului calcaros izolat Ciucaru Mare, situat intre fosta vatra a Plevisevitei si Dubova. Calcarele de varsta cretacica sunt stratificate frumos in partea inferioara si masive in cea superioara (cota maxima 318 m).

Dintre formele carstice de suprafata cel mai bine reprezentate sunt dolinele care ciuruiesc platoul calcaros ; ele au un contur in general circular, cu diametrul intre 50 si 170 m si adancimea intre 3 si 21 m, unele avand ponoare pe fund. Lapiezurile sunt mai tipice in partea de sud-vest, iar uvalele mai mult in partea centrala. Ogasul Ponicova coboara din munti si, intalnind in cale masivul de calcar, formeaza niste chei scurte si salbatice, trece pe sub un pod natural, strabate Pestera de la Gura Ponico-vei si se varsa subacvatic in Dunare.

Formele carstice subterane sunt reprezentate prin cateva avene si mai multe pesteri, unele cazute sub apa lacului de baraj "Portile de Fier" ; dintre ele prezentam in acest ghid Pestera de la Gura Ponicovei (cea mai mare si mai complicata) si Pestera Veterani (cu un istoric de exceptie).

Muntele Ciucaru Mare face parte din rezervatia botanica "Cazanele Dunarii". Ea a fost creata pentru ocrotirea unor specii submediteraneene ca laleaua banateana (Tulips hungarica), al carei galben smalteaza primavara abrupturile, si stanjenelul de stanca (Iris reichenbachii). In general pe versantii calcarosi si abrupti ai Cazanelor se dezvolta o flora de o mare diversitate, care cuprinde inca multe alte endemisme si relicte amatoare de caldura si uscaciune, care au putut supravietui aici din perioadele pre-glaciare, poate chiar de la sfarsitul pliocenului.

Lacul de acumulare creat prin construirea barajului de la Gura Vaii a inecat vechea sosea incat accesul in Cazanele Dunarii este posibil numai pe apa. Pornind cu o ambarcatie din Orsova (unde exista hotel) sa ne indreptam in amonte spre Cazanele Dunarii. Dupa iesirea din golful Orsovei (km 955), daca nivelul lacului este sub cota maxima (69,5 m) putem zari la mal resturi din zidaria vechii Orsove. Trecem apoi prin dreptul Ieselnitei (km 960), asezare noua cu aspect urban construita in amonte de fostul sat, la capatul golfului cu acelasi nume. Mai departe navigam pe unda calma a lacului mult largit de golful Ogradena. De-a lungul malului se vede bine noua sosea care vine dinspre Orsova-Ieselnita prin spatele muntilor, inainte de Cazanele Mici (km 965), in stanga noastra, la 5-6 m deasupra oglinzii lacului ne atrage atentia celebra Tabula Traiana ; ea a fost mutata in timpul construirii barajului cu vreo 30 m mai sus de locul unde o fixasera romanii in anul 104 e.n.

Intrand in stramtoarea Cazanelor Mici admiram arta cu care s-a taiat in stanca, deasupra fostei sosele cazute sub apa, drumul ce vine dinspre golful Ogradena ; el trece pe un pod de beton in dreptul paraului Mraconia si iese la largime, o data cu noi, in golful Dubova (km 968,6). Drumul urmareste curbura golfului si intra in Dubova, noua localitate cu aspect urban cladita pe panta dealului, deasupra fostei vetre, cazuta sub apa. De aici drumul urca la noua comuna Plavisevita, ocoleste Cazanele Mari prin spatele Ciucarului Mare, taie Valea Ponicovei si iese iar in Defileul Dunarii. Mai departe el urmareste malul lacului la nivel superior fostei sosele, trece prin noua asezare Svinita si intalneste vechea sosea la Berzasca. Dar sa ne continuam calatoria pe apa. La km 970 ne angajam in cea de a doua stramtoare, a Cazanelor Mari. Dupa 2,2 km ajungem sub Panza Curii, unde putem debarca la piciorul pantei impadurite, la numai cativa metri sub gura Pesterii Veterani. Apoi navigam inca 500 m pe langa, acelasi versant, patrundem prin deschiderea inalta, in parte inecata, a Pesterii de la Gura Ponicovei pana la o stanca ce bareaza inaintarea ambarcatiei noastre si coboram. Strabatand pe jos galeria prin care am intrat, iesim dincolo de munte, in Cheile Ponicovei. Daca urcam prin stanga dam in Poiana Popii si de aici pe platoul ciuruit de doline de deasupra. Daca strabatem Cheile Ponicovei dam in drumul cel nou care ne duce prin Plavisevita, Dubova si Ieselnita inapoi la Orsova. Dar pentru ca suntem cu o ambarcatie revenim la ea si mai inaintam pana in capatul din amonte al Cazanelor Mari (km 973,8). In aceasta portiune se mai afla la inaltime, in peretele Ciucarului Mare, Pestera lui Climente, cu sapaturi arheologice, care atesta locuirea Cazanelor din paleoliticul, mijlociu-musterian, iar jos, sub apele lacului, doua pesteri, in adapostul de sub stanca din fata uneia dintre aceste pesteri, acum subacvatice (Cuina Turcului), s-au descoperit pentru prima data in Clisura Dunarii doua faze de dezvoltare a epipaleoliticului si numeroase unelte neolitice. Ajunsi la capatul traseului ne intoarcem la Orsova.

*** PESTERA DE LA GURA PONICOVEI

Sinonimii. Pestera Gura Ponicovei, Pestera Ponicova, Pestera de la Gura Apei, Pestera Liliecilor (pentru sectorul cu Sala Mare, mai des vizitat de turisti).

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in Versantul stang al Dunarii, in Muntele Ciucaru Mare (Cazanele Mari). Altitudinea la resurgenta este de 62 m, intrarea fiind partial inecata de apa lacului de baraj "Portile de Fier". Pentru caile, de acces si cazare in zona vezi nota Muntele Ciucaru Mare si   64.

Date istorice. Primele cercetari, de natura geologica, dateaza de acum un secol (M. Munk, 1872) iar primele indicatii faunistice, de acum cateva decenii (R. Jeannel, 1929). In 1962-1963, St.: Negrea impreuna cu A. Negrea si L, Botosaneanu ridica primul plan topografic al pesterii si incep cercetari extensive organizate, iar in anii 1965-1969 primii doi efectueaza un studiu intensiv asupra bio- cenozelor cavernicole. In 1966-1967, L Povara, N. Schmidt si A. Petcu intocmesc primul profil al pesterii.

Descriere. Este cea mai mare pestera din Defileul Dunarii (lungime totala l 666 m ; denivelare 65 m). Ea reprezinta o strapungere hidrologica realizata in paraul Ponicova in muntele Ciucaru Mare. Intr-o prima faza Ponicova curgea spre Dunare prin saua din Poiana Popii, in paralel cu adancirea Dunarii, paraul a inceput sa largeasca fisurile calcaroase cretacice si, parasindu-si cursul de suprafata, s-a adancit in masiv, strapungandu-1 printr-un sistem de galerii etajate, cea mai veche fiind Galeria Concretiunilor. Astfel s-a format in postlevantin o captare epigenetica.

Venimd la pestera prin Cheile Ponicovei putem intra mai intai prin larga si inalta deschidere a Galeriei Ogasului Ponicova. Dupa ce escaladam enormele blocuri de prabusire existente mai ales la inceputul galeriei inaintam aproape jumatate de kilometru pe sub tavanul foarte inalt (pana la 26 m), la lumina difuza care patrunde foarte adinc in interior, inainte de iesire dam de apele lacului de baraj "Portile de Fier" care patrund prin deschiderea "de la resurgenta", inundand galeria pana aproape de putul - ponor (la cota maxima !). La viiturile mari, paraul Ponicova vine vijelios, cu zgomot amplificat de peretii cheilor, patrunde in acest urias tunel natural, lasand lemnele si crengile carate printre stancarii prabusite din tavan si se arunca in lac. Daca am venit cu o ambarcatiune pe lac nu este prudent sa ramanem sub peretii surplombati ai "Panzei" Ciucarului pentru ca in permanenta se desprind de sus pietricele si chiar bolovani mari care ne pot lovi. De cele mai multe ori, el nu ajunge la lac, ci dispare prin ponoarele din galerie. Pe timp secetos paraul se pierde in albie inainte de intrarea in pestera, in galerie ramanand apa doar prin marmite.

Partea cea mai frumoasa a pesterii este, desigur, cea fosila, parasita definitiv de torentul subteran. Pentru a o vizita, inainte de a ajunge la jumatatea galeriei-tunel urcam o panta destul de abrupta de circa 30 m, pana sub niste uriase anemolite care spanzura din tavan. Ne aflam in Galeria Concretiunilor care se continua printr-un sistem de galerii mai mici. Inainte de prima bifurcatie dam in Sala Coloanelor, unde mina maiastra a naturii a inghesuit toate comorile concretionare care pot impodobi o pestera : stalactite de toate felurile si marimile, uriase domuri scanteietoare, coloane drepte ca luminarea sau rasucite in spirala, podea de calcit alb, gururi ale caror baraje de travertin retin perle de caverna. Aceste comori sunt inca aproape intacte, galeria fiind rar vizitabila din. cauza paraului subteran, prezent in cea mai mare parte a anului.

Pestera mai are inca un sistem superior, de asemenea fosil ; este vorba de cel accesibil prin Galeria Liliecilor, singurul in care grupele de turisti erau conduse inainte de formarea lacului de baraj. Pornind tot din Cheile Ponicovei, de langa intrarea prin galeria-tunel, urcam panta de grohotis din dreapta pana sub o scara de lemn (care inlesneste urcusul pana in Poiana Popii), unde prindem la stanga o potecuta pe brana care ne duce la intrarea in Galeria Liliecilor. Aceasta galerie se deschide intr-o sala enorma, lunga de peste 100 m, lata de vreo 60 m si inalta de peste 30 m. Pe podeaua ei exista numeroase blocuri de prabusire, gropi, concretiuni si movile de guano provenit de la niste colonii relativ mari de lilieci.

Din Sala Mare se poate patrunde intr-un sistem de diaclaze, in panta, si plin de argila apartinand Galeriei cu Argila. Tot de aici se desface Galeria Scarii care ne lasa suspendati la 15 m deasupra Galeriei Ogasului Ponicova. Mentionam ca prepeleacul din apropierea deschiderii Galeriei cu Argila nu duce nicaieri, sus existand doar o nisa cu guano.

Pestera, intr-adevar remarcabila prin dimensiuni, diversitatea problemelor pe care le ridica specialistilor si frumusetea speleotemelor, prezinta interes deosebit si din punct de vedere biospeologic, paleontologic si arheologic. Aici traiesc specii troglobionte de miriapode si o bogata fauna de guano. In afara de oasele unor specii actuale, care formeaza pe alocuri "cimitire", s-au descoperit resturi scheletice subfosile ale unui liliac foarte rar la noi si in restul Europei (Myotis bechsteini) precum si resturi fosile de urs de caverna si de hiena de caverna, in Sala Mare s-a mai descoperit un fragment de ceramica neolitica - hallstattiana cu caneluri.

Conditii de vizitare. Pestera se afla in perimetrul rezervatiei "Cazanele Dunarii" si a fost declarata rezervatie speologica judeteana. Nu este degradata si nici amenajata ; exista doar o scara putreda intre Galeria Ogasului Ponicova si Galeria Scarii. Dupa crearea lacului de baraj este mult mai putin vizitata. Se pune problema ocrotirii si amenajarii unei parti a pesterii pentru turism. Practic, amenajarea va fi posibila dupa ce noua sosea care parcurge Defileul Dunarii va fi legata printr-un drum asfaltat de intrarea prin Cheile Ponicovei. Pana atunci se recomanda vizitarea Galeriei Liliecilor si Salii Mari, in grupuri mici conduse de un cunoscator al pesterii. Este nevoie de sursa de iluminat individuala, casca, salopeta, bocanci si flanela (temperatura in jur de 11 vara si toamna iar umiditatea 94-100%). Galeria Ogasului Ponicova si implicit Galeria Concretiunilor se recomanda numai turistilor antrenati condusi de un speolog ; in caz ca paraiasul este prezent, echipamentul trebuie sa includa si cizme de cauciuc. Durata vizitarii intregii pesteri 2-3 ore.

Bibliografie. M. Munk (1872), R. Jeannel (1929), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), I-. Botosaneanu si St. Negrea (1976).

** PESTERA VETERANI

Sinonimii. Pestera Veteranilor, Pestera din Panza Curii, Pestera lui Maovat, Piscabara. Cel mai folosit si corect nume este Pestera Veterani.

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul stang al Dunarii, in Muntele Ciucaru Mare (Cazanele Mari), la numai 500 m in aval de Pestera de la Gura Ponicovei (vezi nota Muntele Ciucaru Mare si   64). Altitudinea: 73 m. La nivelul maxim al lacului "Portile de Fier" apa urca pana la zidurile de la intrare.

Date istorice. Inainte de formarea lacului de acumulare locuitorii din apropiere intrau aici ca sa-si adaposteasca vitele sau oile si caprele. Unelte din epipaleoliticul tarziu gasite la baza pantei de sub intrarea in pestera atesta ca ea a fost cunoscuta din timpuri preistorice. Dacii o considerau, pare-se, drept sanctuar al zeului Zamolxis, iar romanii o cunosteau si ei eu siguranta. De altfel, prin Clisura mai circula inca legenda dupa care pestera ar fi fost adancita de soldatii lui Traian indata dupa cucerirea Daciei.

La intrare si in sala exista ziduri in parte ruinate, iar in fundul salii Fantana Turcului, un put aproape colmatat, zidit cu piatra de rau, si plin cu apa de infiltratie. Acum cativa ani, pe cand lacul de acumulare nu acoperea vechea sosea, exista in fata pesterii o tabla indicatoare pe care scria : "Pestera a fost folosita ca adapost de lupta in incaierarile dintre armatele turcesti si austriece, putand adaposti 700 de ostasi. Ea a fost fortificata de Veterani, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul ostirilor austriece din Caransebes. Gura pesterii se putea inchide cu o stanca. Lupte crancene intre trupele turcesti si austriece au avut loc in anul 1692 si apoi in 1788". Sapaturile din deceniul trecut atesta ca, de fapt, Veterani a executat doar noi fortificatii, pentru ca pestera si imprejurimile ei fusesera intarite cu ziduri de piatra inca din secolul al XIII-dea. Se presupune ca aceasta asezare intarita de la Veterani- Dubova, care in secolul al XV-lea mai era locuita de romani, a fost cetatea Peth.

Peste tot in pestera exista sapaturi ; o parte din ele apartin cautatorilor de comori care au scotocit-o inaintea arheologilor. Se spune ca unul mai norocos a gasit in locul numit Comoara Pemului multe podoabe si monezi de aur tainuite de haiduci. Peretii poarta in cateva locuri iscalituri, majoritatea din secolul nostru.

Prima descriere, inclusiv planul sistemului de fortificatii sunt publicate in 1740 de A. F. Marsigli sub denumirea de Piscabara. Cele dintai cercetari stiintifice au fost facute de M. Munk in 1872 (geologie) si de O. Herman in 1879 (fauna). Fiind aproape de sosea si accesibila chiar fara sursa de iluminare, pestera a fost vizitata pana astazi de multi cercetatori, in special zoologi, care o mentioneaza adesea ca "Pestera Veteranilor", in 1929 A. Kubacka tipareste vechiul plan austriac al pesterii intocmit de oamenii lui Veterani in 1692 ; este probabil cel mai vechi plan de pestera din lume. Tot in 1929 R. Jeannel publica in seria "Biospeologica" o descriere sumara a pesterii, in 1962, St. Negrea -impreuna cu A. Negrea si L. Botosaneanu ridica planul topografic al pesterii si efectueaza cercetari extensive, in perioada premergatoare formarii Lacului (1965-1969) A. Negrea si St. Negrea intreprind cercetari ecologice, iar C. S. Nicolaescu-Plopsor si colectivul sau organizeaza un amplu santier arheologic.

Descriere. Pestera este fosila, dezvoltata sub actiunea apei de infiltratie pe intersectia unor diaclaze in calcare stratificate. Lungimea totala : 87 m.

Intrarea larga si relativ joasa (2,7 m), mascata de copaci, ne conduce, printr-o galerie scurta, intr-o sala de mari proportii, lata de 28 m, lunga de 37 m si inalta de peste 20 m. In dreapta, la 11 m inaltime, se deschide in perete o fereastra naturala care lumineaza difuz toata incaperea. Spre vest se desprinde o galerie care urca si se infunda prin colmatare cu concretiuni, iar spre nord apare un tunel de presiune foarte ingust si in panta avand la capat un bazinas cu apa. Cam aceasta este toata pestera. Concretiunile sunt putine, banale si distruse. Totusi, dupa descrierea calatorului italian Criselini, acum 200 de ani (1780) ele erau intacte si deosebit de frumoase.

Sala pesterii, bantuita de curenti de aer ce se formeaza intre gura si "fereastra", este puternic influentata de exterior atat ca temperatura (vara urca la 20, iarna coboara la 4), cat si ca umiditate (75-94%).

Prin cotloanele salii isi tes panze numerosi paianjeni si se adapostesc multi fluturi, iar iarna hiberneaza tantari. Lilieci izolati sageata vara si toamna bolta spre galeria vestica. Pe sub pietre se gasesc miriapode si chiar scorpionul carpatic. Apa din bazinasul din cotlon adaposteste o specie de crustaceu tipic subteran.

Sapaturile arheologice au aratat ca Pestera Veterani a fost mai slab locuita de omul primitiv in comparatie cu adapostul ferit de curenti si scaldat de soare al Pesterii Cuina Turcului din apropiere, acum sub oglinda lacului (s-au scos dovezi din cultura gravetiana etc.).

Conditii de vizitare. Despre starea de amenajare si degradare a pesterii s-a vorbit deja. Ea se afla in perimetrul ocrotit al rezervatiei ,,Cazanele Dunarii". Numarul vizitatorilor a scazut de cand pestera este accesibila numai cu barca sau salupa. Se poate intra si vizita sala fara mijloc de iluminare.

Bibliografie. A. F. Marsigli (1740), M. Munk (1872), O. Herman (1879), A. Kubacka (1929), R. Jeannel (1929), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa l' Povara si L Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St Negrea (l 976).