Populatia

1. Densitatea demografica si densitatea geopolitca

Cand parcurgem istoria omenirii, sublinia Mircea Malita, civilizatia ne apare ca o pasare indragostita de rauri si tarmuri de mare, care si-a facut initial cuib in Mesopotamia si in Orientul Mijlociu, a zburat apoi pe Nil, de unde s-a indreptat spre insulele si coastele grecesti; si-a continuat calatoria spre peninsula italica de unde a supravegheat intinderea unui imperiu si apoi, ca o ezitare inspre Bosfor, s-a stabilit pe Ron si Rin, neezitand sa treaca Canalul Manecii; antrenata in zborul milenar, a trecut peste Atlantic alegandu-si coasta estica a unui continent, pe care l-a strabatut, ajungand la Pacific; nedescurajata de aceasta intindere a ajuns recent in insulele nipone, de unde o impetuozitate sporita o duce spre Asia, de unde a plecat, avand Orientul Mijlociu si continentul european la orizont".

Traseul geografic al principalelor centre de civilizatie ale lumii este graitor pentru rolul jucat in istorie de fasiile de pamant care se invecineaza cu marea sau cu rauri importante. Pe aceste locuri binecuvantate au luat nastere aglomerari si concentrari demografice care au reprezentat centre de iradiere culturala, au prefigurat modele de organizare economica si social-politica. Fireste ca nu orice aglomerare umana - ipso facto - este si un pulsar economic si de civilizatie. Dar o anumita densitate demografica este un element esential al densitatii geopolitice, al gradului de ocupare a unui teritoriu, al posibilitatilor de mentinere si de dominare a unui spatiu. Astazi rolul apei nu mai apare asa de fascinant ca altadata. Dar el nu si-a pierdut importanta. Dovada ca si in zilele noastre "un sfert din omenire traieste la mai putin de 50 de km de mare, jumatate la mai putin de 200 km, trei sferturi la mai putin de 500 km". Si astazi aceste zone sunt cele mai dinamice, cele mai prospere, cele mai avansate.

2. Cati oameni poate hrani pamantul?

De ce o tema consacrata populatiei intr-un curs de geopolitica? Fascinata de o serie de evolutii spectaculoase, induse cu deosebire de revolutia tehnico-stiintifica, omenirea a "uitat" sau, oricum, a acordat mai putina importanta unor factori "clasici" ai evolutiei sale, intre care si populatia. Ca un gen de ironie, elementele "clasice", neglijate si subestimate, irump in contemporaneitate cu o forta iesita din comun. In ultimele decenii, populatia s-a impus in plan economic, politic, social, geopolitic nu numai prin complexitatea problemelor pe care le comporta, ci, deopotriva, prin declansarea unor procese si tendinte pe termen lung asupra carora omul poate actiona in mai mica masura.

Intemeietorii geopoliticii au insistat nu numai asupra relatiei dintre factorii geografici si stat, dintre pamant si stat, ci si asupra aceleia dintre stat si elementele nongeografice, cum este si populatia. Cu alte cuvinte, populatia a fost vazuta de la inceput ca un "factor de putere", cum am spune astazi. Intreaga evolutie contemporana arata ca populatia reprezinta mai mult decat atat: ea alcatuieste un gen de panza freatica a multor fenomene si procese majore, a dezvoltarii contemporane in general. Nici un element semnificativ al lumii de azi nu poate fi inteles fara o raportare directa sau mediata la populatie, la ritmul ei de crestere, la nivelul de instructie, la gradul de sanatate etc.

Exista un gen de examinare de tip clasic a populatiei, care pune in relatie cresterea demografica si resursele existente la un moment dat. Inevitabil, o asemenea analiza conduce la intrebarea cardinala: cati oameni poate hrani pamantul? Meritul unei asemenea abordari este ca ofera o imagine de ansamblu a situatiei populatiei, a tendintelor de evolutie in camp demografic, fara de care nu putem capata o intelegere adecvata a domeniului.

Astazi ramanem chiar surprinsi de exactitatea unor previziuni in domeniul cresterii de ansamblu a populatiei. De pilda, inventatorul microscopului, invatatul olandez Antoni van Leenwenhoek, a asternut la 25 aprilie 1679 ceea ce poate fi socotita prima estimare a numarului de persoane care ar putea trai pe planeta. El a facut un calcul prin extrapolare. A pornit de la densitatea pe care o avea populatia in Olanda acelei perioade (120 de locuitori pe kilometru patrat) si a calculat ce numar de oameni ar putea hrani globul pamantesc daca suprafata sa ar fi locuita de o populatie cu densitatea demografica a Olandei. Rezultatul: 13,4 miliarde de persoane. Cu aproximativ trei decenii mai tarziu, londonezul Gregory King estima acest numar la 12,5 miliarde, pentru ca, la 1765, pastorul german Johann Peter Susmilch sa vorbeasca de o cifra de 13,9 miliarde.

Nu stim exact cum au fost privite asemenea previziuni in momentul lansarii lor. Cert este ca estimarile de astazi privind nivelul pe care il va atinge populatia in 2050 se aseamana mult cu cele avansate de autorii mentionati.

3. Desi infirmata, logica lui Malthus supravietuieste

Totusi intemeietorul de renume al acestei orientari este Thomas Malthus. In celebra sa lucrare, "Essay on the Principle of Population", aparuta in anul 1798, chiar in pragul revolutiei industriale, Malthus fixa in urmatorii termeni corelatia dintre cresterea populatiei si resursele naturale ale globului: "Populatia, atunci cand se inmulteste in mod necontrolat, creste intr-o proportie geometrica. Mijloacele de existenta cresc numai in proportie aritmetica. Un simplu calcul pune in evidenta imensitatea primei puteri in raport cu cea de-a doua ". Urmeaza apoi avertismentul sever retinut cu o anumita placere de catre posteritate privitor la dezechilibrul care poate interveni intre cei doi factori: "In doua secole si un sfert, populatia va fi, comparativ cu mijloacele de subsistenta, intr-un raport de 512 la 10".

De la data publicarii lucrarii lui Malthus, populatia lumii a crescut de sase ori. Ca sa atinga un miliard de persoane, omenirii i-au trebuit mii de ani. Dupa aceea, pentru urmatorul miliard, omenirii nu i-au mai trebuit decat 130 de ani, dupa aceea 30 de ani, apoi 15, apoi 12 si in cele din urma 11 ani. Anul 1999 este o piatra de hotar in ceea ce priveste cresterea populatiei. In jurul datei de 16 iulie 1999, populatia lumii a trecut pragul de 6 miliarde de persoane.

Omenirea creste anual cu 90 de milioane de persoane, ceea ce inseamna populatia Argentinei si Egiptului, cumulata. Potrivit evaluarilor facute de organismele de specialitate ale ONU, populatia lumii va ajunge la 10 miliarde in jurul anului 2070, la 11,5 miliarde in 2150 si se va stabiliza in jurul anului 2200, cand omenirea va numara 10,7 - 11 miliarde persoane (J. T. Rourke, "International Politics on the World Stage").

Cu toate acestea, previziunea facuta de Malthus a fost infirmata. Cel putin pana acum, mijloacele de subzistenta au crescut intr-un ritm superior cresterii populatiei. Din 1950 revolutia tehnologica a contribuit la cresterea de patru ori a productiei de bunuri materiale, in timp ce populatia a crescut de peste doua ori.

Dar logica lui Malthus supravietuieste, prezentand nu de putine ori o actualitate care nu poate fi neglijata. Semnalele privind o posibila epuizare a resurselor, incapacitatea pamantului de a tine pasul, in continuare, cu o crestere demografica accentuata sunt tot mai insistente. Un element al estimarii lui Malthus - cel care priveste semnalarea discrepantei dintre cresterea populatiei si mijloacele de subzistenta- salasluieste in constiinta publica. Discrepanta respectiva nu s-a confirmat, dar ea are un potential de amenintare care poate deveni, in orice moment, efectiv.

De ce spunem efectiv? Statistic, previziunea lui Malthus nu s-a adeverit. Numai ca statistica opereaza cu situatii si raporturi globale. In diverse regiuni, in felurite segmente sociale, logica lui Malthus functioneaza. Intr-adevar, din 1950 productia de bunuri materiale pe glob a crescut de patru ori. Numai ca aceasta evolutie a fost insotita de o crestere fara precedent a decalajului intre consumul pe cap de locuitor in tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Acesta s-a triplat. Raportul dintre cincimea cea mai prospera a populatiei si cincimea cea mai saraca era de 20 la 1 in 1960. El s-a ridicat la 60 la 1 in 1990. Astazi pe glob s-au accentuat dramatic nu numai decalajele dintre populatia bogata si cea saraca, ci si discrepantele izbitoare dintre natiunile bogate si cele sarace. Cum remarca si Gerard Piel, "revolutia industriala a impartit fara mila lumea in doua tabere- tari bogate si tari sarace" ("Worldwide Development or Population Explosion: Our Choice"). Resurse exista, dar ele sunt inaccesibile unei parti considerabile a populatiei. Este ca si cand nu ar exista resurse propriu-zise. Este ca si cand o parte a populatiei ar fi crescut in progresie geometrica, iar productia de bunuri ar fi crescut in progresie aritmetica, asa cum prevazuse Malthus.

4. Caracteristici ale exploziei demografice actuale

Exista si un alt element care confera o certa nota de actualitate teoriei lui Malthus. Este vorba despre particularitatile exploziei demografice actuale, despre caracteristicile care o fixeaza in raport cu explozia demografica din secolele al 18-lea si al 19-lea.

Explozia demografica din zorii societatii moderne, care a reprezentat materia prima pentru teoria lui Malthus, a avut loc in tari dezvoltate, in state unde revolutia industriala era in plina dezvoltare. Iesirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepantei sesizate de catre Malthus a avut loc pe doua cai. Mai intai, dezvoltarea industriala a declansat un proces de ridicare a bunastarii, care a putut face fata evolutiei rapide a populatiei. O evolutie care pe buna dreptate nastea ingrijorare. De pilda, populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cat avea in 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La 1600 ea reprezenta o zecime din populatia lumii, la 1950 ajunsese sa reprezinte aproape o treime.

O a doua modalitate au constituit-o emigrarile masive ale europenilor in teritoriile de peste mari, in SUA, Canada, in alte tari si continente slab populate. Astfel, intre 1846 si 1890, anual au emigrat din Europa catre alte teritorii in jur de 37000 oameni, iar intre 1891 si 1910 rata anuala a emigrarii a atins nivelul de 911.000 oameni. In intervalul de timp cuprins intre 1846 si 1930, aproximativ 50.000.000 de europeni s-au stabilit in teritoriile slab populate si slab dezvoltate de peste mari (Paul Kennedy).

Deci, timp de aproape doua secole Europa- zona cea mai dezvoltata a lumii in acest interval- a fost taramul pe care a avut loc explozia demografica; ea a reprezentat continentul de unde au plecat valuri de emigranti.

Incepand cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine in evolutia demografica a planetei. Populatia din tarile dezvoltate se stabilizeaza sau consemneaza evolutii foarte lente. Cresterea demografica accentuata are loc in tarile slab dezvoltate, in teritorii in care mijloacele de subzistenta sunt precare.

Evolutia populatiei in tarile dezvoltate si cele subdezvoltate

(milioane locuitori)

Sursa: B. Negoescu si G. Vlasceanu, "Terra, geografie economica", pag. 45

Instructiva din acest punct de vedere este si evolutia populatiei pe regiuni geografice. Cea mai mare crestere procentula o inregistreaza Africa, pe cand Europa are o crestere negativa.

Evolutia populatiei mondiale urbane si rurale

(milioane locuitori)

Sursa: B. Negoescu si Gh. Vlasceanu, "Terra, geografie economica", pag. 63

Cresterea populatiei 1998-2025

Sursa J. T. Rourke, "International Politcs on the World Stage", pag. 533.

Dupa cum se vede, datele difera putin in functie de baza de calcul. De pilda, totalul populatiei in 1998 este de 5 030 milioane, potrivit lui Rourke, iar potrivit surselor ONU citate in "Terra, geografie economica", totalul este de 5 757 milioane in 1995. Cea de-a doua sursa ni se pare una de incredere, intrucat la jumatatea lui 1999 populatia lumii a depasit pragul celor sase miliarde.

5. Rasturnari in distributia populatiei pe glob

Autorul american Paul Kennedy considera ca daca luam in calcul intervalul 1990-2025 se poate spune ca in jur de 95% din sporul populatiei se va produce in tarile in curs de dezvoltare.

Cum se desprinde si din tabelul de mai jos, cresterea cea mai mare, de fapt, epicentrul exploziei demografice actuale este continentul african. In 1985 Africa si Europa aveau o populatie aproximativ egala. In 2025 populatia Africii va fi de cel putin doua ori mai mare decat cea a Europei, iar in 2050 de trei ori mai mare. Pana in 2025, o serie de state africane vor atinge niveluri ale populatiei absolut dramatice, daca avem in vedere ca mijloacele de subzistenta nu vor creste in mod corespunzator.

Evolutia raportului dintre populatia Europei si cea a Africii

Cresteri masive vor avea loc si pe continentul asiatic. Aici rata de crestere nu este asa de ridicata (ca pe continentul african), dar, pornindu-se de la un volum al populatiei deja foarte mare, cresterile, mai ales in cifra absoluta, sunt considerabile. In 2050 se prevede o rasturnare a "ierarhiei la varf". India va trece pe primul loc cu o populatie de 1,528 miliarde, depasind China cu aproape 100 de milioane.

Schimbarile absolut spectaculoase in domeniul demografic sunt expresiv redate si de "noua ierarhie" a statelor cu cea mai mare populatie din lume.

Primele 10 tari cele mai populate ale lumii (1997)

Dupa cum se observa, 5 din primele 10 tari cele mai populate ale lumii se afla in Asia; in acelasi timp, numai doua tari dezvoltate figureaza in acest tabel (SUA si Japonia).

Urmatoarele 12 tari din punct de vedere al populatiei (1997)

Sursa: B. Negoescu si Gh. Vlasceanu, "Terra, geografia economica ", pag. 401

Desi situata pe locul 12, din cauza exploziei demografice, Germania nu va mai fi in 2050 intre primele 20 de tari cele mai populate ale lumii, asa cum reiese si din tabelul de mai jos.

Primele 20 de tari cele mai populate ale lumii in 2050

Sursa: ONU, Departamentul pentru probleme economice si sociale

Populatia Iranului va fi mai numeroasa decat cea a Japoniei, iar populatia Etiopiei de aproape trei ori mai mare decat cea a Frantei. Canada va avea o populatie mai redusa decat cea a Siriei, Nepalului sau Madagascarului. Tarile europene mari vor figura din acest punct de vedere printre "tarile mijlocii" sau chiar mici.

6. Consecinte geopolitice ale proceselor demografice actuale

Care ar fi consecintele geopolitice ale distribuirii inegale a populatiei pe glob, ale decalajelor demografice dintre diverse tari, ale perturbarii proportiilor dintre categorii de varsta in cadrul aceluiasi stat? Aceste tendinte nu pot sa ramana fara urmari in diverse planuri, care, deocamdata, nu pot fi decat aproximate. De pilda, schimbarea raportului dintre numarul persoanelor ocupate si cel al pensionarilor este analizat intr-un articol din "Foreign Affairs" de M. Ezrati, care se refera la situatia Japoniei. Procesul de imbatranire a populatiei Japoniei si scaderea numarului de persoane active in raport cu numarul pensionarilor au ca rezultat schimbarea orientarii economiei, dinspre productie si exporturi catre servicii, cercetare, finante. Abilitatea din ce in ce mai scazuta de a exporta e urmata, in mod natural, de o mai mare nevoie de a importa, corelata cu extinderea peste hotare a industriei japoneze, pe baza exportului de tehnologie. Toate acestea se vor reflecta intr-o politica externa mult mai activa, cu consecinte pentru intreaga zona.

Majoritatea analistilor sunt de acord ca existenta unor concentrari demografice inegale in diferite zone si regiuni ale lumii va declansa un proces de "emigratie inversa" de populatii dinspre tarile si regiunile cu densitate demografica ridicata, dar in prezent sarace, spre cele cu o populatie mai putin numeorase, dar bogate. Paul Kennedy considera ca intre 1950-1985, catre statele dezvoltate din Europa au emigrat, in cautare de lucru, aproximativ 30 de milioane de persoane din tarile in curs de dezvoltare. Dintre acestea, 5 milioane s-au stabilit permanent in tarile europene. Daca avem in vedere si familiile lor, se poate aprecia ca in Europa s-au stabilit definitiv, in perioada mentionata, aproximativ 13 milioane de emigranti. Un proces absolut asemanator are loc si in SUA, unde s-a stabilit un numar chiar mai mare de emigranti din America Latina (cu deosebire din Mexic), din Asia etc.

"Emigratia inversa" va reprezenta unul dintre procesele sociale majore ale urmatoarelor decenii care va putea fi foarte greu de controlat. Si cu atat mai putin zagazuit. Exista o superficialitate a abordarilor in aceasta privinta. "Inchiderea granitelor", "intarirea controlului" nu sunt solutii de lunga durata. La frontierele statelor sau ale zonelor dezvoltate se va crea o presiune atat de mare, incat ea nu va putea fi contracarata prin masuri strict administrative. Zonele dezvoltate sunt, sau pot fi echivalate cu zone rarefiate din punct de vedere demografic si ele vor atrage cu puterea unei legi fizice populatia din alte zone. Omenirea nu poate trai mult timp sfasiata de acest dezechilibru demografic. Intr-un fel sau altul, el va genera miscari si procese sociale de reechilibrare care, daca avem in vedere si posibilele catastrofe ce pot fi create de catre o populatie numeroasa in zone sarace, pot avea si un rol salvator la nivelul planetei.

Consecinte geopolitice importante pot avea si diferentele in ceea ce priveste sporul natural al populatiilor de etnii diferite din cadrul aceluiasi stat. In timp, diferentele in sporul natural pot sa conduca la rasturnari ale raporturilor dintre populatiile respective. Cazul clasic din acest punct de vedere este evolutia populatiei rusesti in raport cu cea musulmana in cadrul fostei URSS. La sfarsitul deceniului trecut, populatia ruseasca, numarand 145 de milioane, avea acelasi numar de copii cu cea musulmana, care numara doar 50 de milioane. Aparea limpede ca pe parcursul a doua generatii, populatia musulmana urma sa o depaseasca numericeste pe cea ruseasca.

Acelasi fenomen a avut loc si in provincia iugoslava Kosovo. Diferentele dintre ritmul natural de crestere al celor doua populatii au facut ca albanezii sa devina majoritari intr-o provincie care a fost leaganul de formare a poporului sarb.

Problema ritmurilor inegale de crestere naturala a populatiilor se refera cu deosebire la acele state cu populatii minoritare semnificative. In cazul in care acestea din urma au o rata ridicata a natalitatii, raporturile cu populatia majoritara se schimba dramatic, ceea ce afecteaza stabilitatea si poate declansa chiar un proces de redesenare a granitelor. In acest context, merita mentionata evaluarea lui John T. Rourke, privitoare la raportul dintre marimea nationalitatii majoritare si numarul total al populatiei unui stat. La modul ideal, raportul dintre aceste doua variable e de 100%, deci natiunea majoritara include intreaga populatie. Dupa cum o arata si tabelul de mai jos, numai 9,2% dintre statele lumii se gasesc in aceasta postura. Mai mult de 90% dintre state au doua sau mai multe nationalitati, iar pentru 29,5 % dintre state, nationalitatea majoritara reprezinta mai putin de jumatate din totalul populatiei (figura8).

In sfarsit, consideram ca in aceeasi serie de consecinte geopolitice poate fi mentionat si impactul negativ pe care cresterea necontrolata a populatiei il are asupra mediului inconjurator. Degradarea mediului este un proces care nu cunoaste granite, prin urmare nu poate fi oprit la frontiera. El este insotit de tendinte pe termen lung care nu pot fi cercetate decat printr-un efort conjugat. Important din acest punct de vedere este ca tendintele sa nu fie declansate. Odata ce procesul este inceput, el devine o problema regionala si chiar globala. Exista o interconexiune complexa intre cresterea populatiei, deteriorarea conditiilor sociale, degradarea mediului. Abordarea realista a acestui "ghem" de probleme nu poate fi facuta decat situand in centrul analizei problema saraciei ca numitor comun al proceselor negative amintite mai sus. Saracia este o problema geopolitica intrucat, mai inainte, ea a devenit o problema sociala care afecteaza cam o treime din populatia globului.

"Puterea natiunilor creste si scade precum creste si scade populatia lor"

Ceea ce am prezentat pana acum ar putea sugera o abordare globalista a problemei populatiei, care s-ar rezuma astfel: intrucat populatia globului creste amenintator, raspunderea fiecarui stat este de a adopta politici si masuri care sa tempereze cel putin aceste procese. Asa cum am incercat sa aratam, problema populatiei pretinde o tratare diferentiata de la zona la zona si chiar de la tara la tara. Nu putem limita analiza demografica doar la acele aspecte comune care se ridica la nivel de planeta in legatura cu evolutia populatiei. Exista contexte economice, sociale si culturale diferite care prefigureaza si solicita abordari diferite. Daca in Africa preocuparea predominanta este sau ar trebui sa fie controlul procesului de crestere a populatiei, in Europa am putea vorbi despre oportunitatea politicilor de corectare a cresterii negative, deci de stimulare a sporului natural al populatiei.

O abordare instructiva asupra populatiei, mai ales din perspectiva geopolitica, promoveaza cunoscutul geograf roman Simion Mehedinti. In lucrarea "Politica de vorbe si omul politic", el stabileste un paralelism intre cresterea populatiei si vitalitatea unui stat, intre numarul locuitorilor unei tari si forta politica a tarii respective. Exemplul concludent este socotit evolutia populatiei Frantei. Galia se pare ca a avut 7 milioane de locuitori (geograful Strabo vorbea, referindu-se la acest tinut, nu numai de "buna plasmuire a sesurilor si vailor, intocmite parca dinadins pentru inlesnirea vietii omenesti", dar si de " fecunditatea rara a femeilor care erau minunate crescatoare de copii". Astfel, intre Rin si Ocean a aparut "un centru de indesire a populatiei", favorizat si de faptul ca pe teritoriile de azi ale Germaniei populatia traia mai mult din vanatoare si pescuit. Asa se explica, spune Mehedinti, de ce "aici trebuia sa se dezvolte cel dintai popor mai numeros si cel dintai stat european cu tendinte de hegemonie asupra continentului" (subl.ns.)

De atunci, continua geograful roman, populatia in acest areal a tot crescut. A ajuns la 8,5 milioane locuitori sub Antonini, la 9 milioane sub Carol cel Mare, la 20 milioane sub Ludovic al XIV-lea, la 24 milioane la sfarsitul secolului al XVIII-lea si la 35 de milioane la 1850. Cand avea 20 milioane, Franta detinea 38% din populatia marilor puteri de atunci. Asa explica Mehedinti de ce Regele Soare devenise arbitrul Europei. Populatia de aproximativ 20 milioane de locuitori - remarca Paul Kennedy - i-a permis lui Ludovic al XIV-lea sa sporeasca armata de la 30 000 in 1659, la 97 000 in 1666 si la 350 000 in 1710. Franta a putut astfel deveni forta principala a continentului, noteaza autorul american, dar nu o superputere, in principal datorita pozitiei sale geografice: "Oriunde s-ar fi indreptat, gasea un dusman semnificativ".

Franta mai detine preponderenta demografica pe continent inca un veac. La sfarsitul secolului al 18-lea este intrecuta de Rusia, pe la 1840 de Germania, la 1860 de SUA, la 1870 de Japonia, la 1899 de Anglia. Cresterea populatiei Frantei de la 1850 la 1920 este de numai 5 milioane. Rastimp in care disproportiile demografice cu vecinii se accentueaza. La 1871, spune Mehedinti, Franta putea pune 100 de francezi in fata la 101 germani, iar in perioada interbelica, la fiecare suta de francezi reveneau 168 de germani. In numai o jumatate de secol, Germania cistiga o preponderenta demografica evidenta pe continent.

Pe baza acestei evolutii, autorul roman formuleaza o prima "axioma demografica": "puterea natiunilor creste si scade, dupa cum creste si scade populatia lor".

Exemplul mentionat de Mehedinti nu este singular. O evolutie asemanatoare cunoaste si Rusia. Paul Kennedy ofera o imagine sinoptica a raporturilor dintre evolutia populatiei si forta politica a unui stat ("The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000").

Populatia puterilor europene 1700-1800

Evolutia populatiei puterilor lumii 1890-1938

Fireste ca in perioada pe care o vizeaza autorul, Rusia s-a extins mult ca teritoriu, sporul de populatie explicandu-se si in felul acesta. Nu se poate in nici un fel ocoli importanta sporului natural, mult mai mare, pe care Rusia l-a inregistrat comparativ cu Franta. De pilda, in secolul trecut, in circa 60 de ani Rusia si-a dublat populatia, cum reiese si din tabelul de mai jos:

Populatia Rusiei (milioane)

Fireste ca o Rusie cu 180 milioane locuitori, cat avea aceasta tara inainte de primul razboi mondial, dispunea de o cu totul alta pozitie si putere comparativ cu Franta, care avea numai 38 milioane de locuitori. Iar efectul politic nu a intarziat sa apara. Iata cum infatiseaza Simion Mehedinti aceasta inaintare amenintatoare a Rusiei spre Europa Occidentala: "Sub Petru (numit cel Mare) hotarul Rusiei nu cuprindea inca Niprul; pe la 1772, atinge Bugul; dupa 20 de ani sare la Nistru (1792), iar dupa alti 20 de ani se opreste tocmai la gurile Dunarii si la Prut (1812). Nu se implinise un secol de la moartea tarului "reformator" si armatele moscovite apar la Rin, in Elvetia, apoi la Paris".

Din cele prezentate mai sus reiese limpede legatura dintre cresterea populatiei rusesti si afirmarea politica a statului rus. Redam in continuare estimarile privitoare la dinamica populatiei rusesti in 2050. Pentru a preveni eventualele neintelegeri, mentionam ca pana la al doilea razboi mondial, Rusia cuprindea Ucraina, Bielorusia precum si alte teritorii. De aceea populatia sa se ridica in 1938 la 180 de milioane.

Populatia Rusiei (milioane)

Sursa: ONU, Departamentul pentru probleme economice si sociale    

8. "Ne trebuie 20 milioane de unguri"

Preocuparile specialistilor romani in domeniul cresterii populatiei nu sunt deloc iesite din comun in zona. "Obsesia populatiei" reprezinta expresia descoperirii unui adevar esential. Intr-un spatiu geograficeste restrans si intens locuit, populatia si numarul ei reprezinta prima conditie de supravietuire a unui popor. Oriunde si oricand populatia este importanta din punct de vedere geopolitic. In aceasta regiune ea reprezinta cheia ecuatiei geopolitice. Este in mod netagaduit meritul ganditorilor din regiune ca au sesizat importanta covarsitoare a populatiei, semnaland ceea ce gandirea politica a asimilat de-abia mai tarziu. Anume ca intre factorii care in viziunea geopoliticii clasice dau trainicie unui stat - teritoriu, populatie, limba, putere economica - populatia capata preeminenta chiar si asupra teritoriului, element ce pare a fi mai putin supus "intemperiilor politice". Autorii la care am facut sau vom face referire spun, uneori direct, alteori implicit, dar spun limpede ca nu atat istoria si dreptul istoric hotarasc cine va stapani un teritoriu, ci mai ales populatia care il locuieste. Iata greutatea geopolitica indiscutabila a populatiei.

In continuare, vom insista asupra a doi autori maghiari din prima parte a secolului nostru, care prin studiile lor inaugureaza o linie aparte in modul cum explica "declinul natiunii maghiare", precum si redresarea sa. Este vorba despre Andrei Korponay, care scrie brosura intitulata "Ne trebuie 2o de milioane de unguri", aparuta in 1941 si de Paul Vida, autorul articolului "Bazinul Carpatilor trebuie sa fie locuit de unguri", publicat in septembrie 1941 in revista "Bazinul Carpatilor". Ambii autori sunt citati admirativ de catre Anton Golopentia in studiul "Preocupari biopolitice unguresti", tiparit in revista de "Geopolitica si Geoistorie". Admirativ pentru luciditatea demersului lor, pentru franchetea cu care s-au opus "ideologiei curente in Ungaria a poporului ales", pentru curajul de a fi evidentiat suferinta cronicizata a poporului caruia ii apartineau: slaba crestere demografica.

"Suntem un popor mic, dar o mare natiune". Pornind de la aceasta cugetare, Korponay subliniaza: "In aceasta fraza, devenita atat de populara in ultima vreme, si-a gasit expresia cea mai potrivita credinta poporului maghiar ca un neam care are in urma sa realizari istorice de importanta celor ale noastre, nu poate fi socotit drept natiune mica oricat ar fi scazut numericeste.. Sub vraja lui "suntem un popor mic dar o natiune importanta" am putut sa ne obisnuim sa credem ca nici nu e nevoie sa devenim un popor mare ca sa fim natiune mare, pentru simplu motiv ca suntem unguri. Aceasta lozinca a devenit, in acest inteles, o otrava cu gust agreabil si fin, care a contribuit indeosebi la adormirea in unguri a acelei stiinte instinctive, treaza in orice popor sanatos, ca nu este cu putinta ascensiunea si asigurarea de viitor mai bun fara spor numeric, fara inmultire sanatoasa".

Din perspectiva importantei hotaratoare a populatiei in devenirea unui stat, Korponay polemizeaza cu iredenta maghiara care, dupa Trianon, privea renasterea acestei tari ca "o problema exclusiv geografica", ca o actiune care s-ar reduce "la o noua largire a frontierelor geografice". Autorul maghiar muta accentul de la problema obsedanta a granitelor la cea a populatiei, ca singura baza pe care se pot rezolva durabil probleme fundamentale pentru viata unui popor. Aici sta si meritul fundamental al analizei: "Numai putini inteleg ca si acele probleme teritoriale ridicate intre noi si popoarele vecine, care sunt intr-adevar vitale pentru noi, nu pot fi solutionate pentru secole nici prin hotararea unui areopag european, nici in virtutea dreptatii (care este din pacate subiectiva) si nici chiar printr-un razboi purtat in constelatii favorabile si castigat".

Ceea ce Mehedinti subliniase cu putin timp dupa primul razboi mondial, Korponay reia acum in termeni izbitor de asemanatori: "Istoria ne invata ca intre ascensiunea popoarelor si cresterea lor numerica subzista o corelatie stransa si de nedesmintit". Si continua: "Este tragedia cea mai mare a vietii maghiare ca, din populatia de 21 milioane de la 1910 a Regatului maghiar, numai 10 milioane erau cu "limba materna" maghiara. Dar in aceste 10 milioane sunt cuprinsi si 700 000 de evrei si numerosi alti straini asimilati numai aparent. Masa ungurilor de sange nu intrece in nici un caz 9 milioane, in propria lor patrie. In rastimpul in care poporul francez, cu sporul sau redus din veacul trecut, si-a intreit numarul, iar poporul englez a devenit cel putin de opt ori mai numeros, maghiarii abia au putut sa se ridice la dublul cifrei lor initiale" (Korponay considera ca, la cumpana dintre mileniul I si II, Ungaria a numarat circa 5 milioane de locuitori, ceea ce ar explica puterea de care s-a bucurat Stefan cel Sfant).

Inspira, neindoielnic, respect profesional demersul autorului maghiar de a explica modificarile teritoriale dramatice pentru poporul sau care au intervenit dupa primul razboi mondial prin prisma schimbarii raporturilor dintre populatia maghiara si cea romaneasca, respectiv, cea "a slavilor".

Nu dorim sa deschidem dosarul dreptului istoric asupra Transilvaniei, unde autorul se situeaza pe pozitia clasica a istoriografiei maghiare considerand aceste teritorii "indiscutabil unguresti". Ceea ce ne propunem sa relevam este forta populatiei de a schimba identitatea etnica si chiar apartenenta istorica a unui teritoriu, de care Korponay este constient. "Sporul lor natural puternic (n.n. al romanilor si al slavilor), care supralicita cu suta la suta pe cel al ungurilor, le-a ingaduit impregnarea si apoi umplerea unor teritorii, candva indiscutabil unguresti de catre neamul lor si, la sfarsit, detasarea acestora de la noi".

O eventuala recucerire a acestor teritorii ar implica manifestarea aceluiasi proces demografic, numai ca de data aceasta in sens invers. "Ne putem oare imagina ca Transilvania sau teritoriile de sud sa ramaie din nou ale noastre, atata timp cat poporul roman si cel al slavilor de sud isi vor mentine avantajul de spor actual? In valea Dunarii traiau, in 1930, aproximativ 13 milioane de romani, 12 milioane de diferiti iugoslavi (sarbi, croati, sloveni si alti slavi) si 10,5 - 11 milioane de unguri. Daca poporul maghiar se mentine la sporul actual de 6 la mie, iar masele romanesti si de slavi vor spori si pe mai departe cu aproximativ 12 la mie, atunci dupa 200 de ani numarul romanilor si slavilor de sud vor fi de 4 ori si jumatate mai mare decat cel al ungurilor. Judece oricine are mintea limpede, daca in cazul unei astfel de evolutii in proportia numerica a celor trei neamuri, un razboi castigat cu ajutorul unei aliante de un fel sau altul sau orice alta intorsatura favorabila pentru noi a sortii ar putea sa ne asigure in mod trainic stapanirea Transilvaniei si a celorlalte teritorii."

Mijloacele, solutiile pe care le preconizeaza cei doi autori pentru a inversa aceste tendinte sunt, nu nerealiste, ci infrigurate. Dar tocmai aceasta trasatura da seama de faptul ca autorii realizeaza dramatismul situatiei demografice infatisate. Cei doi autori vorbesc de un plan biopolitic, de adoptarea unor masuri complexe care sa ridice nasterile la 6 copii pe fiecare familie, in medie, sa repatrieze ungurii care traiesc in strainatate, sa colonizeze cetateni ai unor popoare inrudite. Totul ca in bazinul Carpatilor sa fie locuit numai de unguri, prima conditie pentru mentinerea acestui teritoriu.

Repetam, ar fi o greseala ca pozitiile infatisate mai sus sa fie judecate dupa aceste solutii prefigurate spre final. Valoarea analizei consta in semnalarea importantei decisive a populatiei pentru mentinerea unui teritoriu. In fata diferitelor tendinte demografice, drepturile istorice, chiar si acestea, palesc. Populatia reprezinta principalul "material de constructie" din care se ridica si in care se fixeaza influentele geopolitice. Configuratia demografica de astazi deseneaza cu limpezime raporturile geopolitice de maine. Si nici o analiza geopolitica nu poate face abstractie de evolutia populatiei.

9. Populatie si securitate

Populatia si evolutia sa nu sunt si nu pot fi privite ca fenomene strict demografice, cu alte cuvinte ca probleme in sine, menite sa figureze in diferite statistici. Ele sunt, dimpotriva, probleme cu un puternic impact economic si social, cu o importanta iesita din comun pentru echilibrul, performantele si chiar pentru sanatatea unui popor, probleme cu implicatii dintre cele mai importante pentru securitatea fiecarei tari si a omenirii in ansamblu.

Avand in vedere ca discutam despre probleme demografice intr-un curs de geopolitica, vom starui, in continuare, asupra catorva aspecte ale relatiei dintre populatie si securitate, termen considerat in sensul sau cel mai larg. Deci cand folosim, in acest context, notiunea de securitate nu avem in vedere in nici un fel dimensiunea sa militara, de forta militara, ci dimensiunea sociala, extrem de importanta, uneori semnificativ mai importanta decat cea militara propriu zisa.

Avem, mai intai, in vedere securitatea in planul intern al fiecarei tari. In aceasta perspectiva, exista cateva dimensiuni care nu ar trebui sa scape. De pilda, o evolutie prea rapida a populatiei, intr-un ritm care depaseste posibilitatile de hrana, suprasolicitand posibilitatile de sustinere ale mediului natural, reprezinta o sursa de tensiune, de insecuritate care pe termen lung poate duce la o saracire a mediului, la inaugurarea unor tendinte greu de controlat.

Consecintele acestei situatii pot fi desemnate printr-un cuvant sugestiv: dezechilibru. Dezechilibru in ceea ce priveste numarul populatiei raportat la o anumita suprafata de pamant. Odata cu cresterea populatiei sporeste considerabil presiunea asupra mediului natural. Consumul de resurse naturale se accelereaza, mediul se degradeaza si se instaleaza tendinte care afecteaza sau incep chiar sa distruga fundatia pe care este cladita economia mondiala (L. Brown, "Probleme globale ale omenirii. Starea lumii", pag. 2)

Lester Brown vorbeste de o stare de depasire a pragurilor care incepe sa devina cronica. Autorul american intelege prin acest termen "pragul exploatarii durabile a unei resurse". Propunand o analogie cu economia, aceasta depasire este echivalenta cu "a consuma dobanda si a cheltui insusi capitalul pe care il detii". In ultimele decenii, pragul exploatarii durabile a sistemelor naturale a fost depasit cateodata la cote alarmante: suprafata padurilor a fost redusa, eroziunea solului fertil accelerata, degradarea pasunilor continuata etc. Sistemul ecologic incepe sa fie afectat, ceea ce poate prefigura o catastrofa cu consecinte greu de controlat asupra securitatii omenirii.

Intrebarea "Cati oameni poate hrani pamantul"? nu are un singur raspuns, precum una de felul: "Ce varsta aveti?". Prima intrebare solicita precizari absolut necesare. Cati oameni si la ce nivel de trai? Cati oameni si cu ce distributie a veniturilor? Cati oameni si cu ce tehnologie disponibila? etc. etc. De altfel, asa cum remarca L. Brown, la ultimele simpozioane ale Asociatiei Americane privind populatia, expertii au evitat sa mai faca previziuni privind cresterea demografica pe termen lung. Ei prefera abordari sectoriale si, in orice caz, analizele lor sunt de genul: daca rata nasterilor, migratia etc. se prezinta asa si asa, atunci marimea si distributia populatiei vor fi asa si asa. Exista o prudenta evidenta care arata ca specialistii devin mai constienti de complexitatea fenomenului de crestere a populatiei, de faptul ca influentarea acestui proces impune interventii fine, corelarea masurilor educationale si culturale cu cele materiale si de crestere a calitatii vietii.

Bibliografie

Bolovan I. si S. Bolovan, "Contributii privind structura etnica si confesionala a Transilvaniei in sec. XX", in Centrul de Studii Sabin Manuila- Istorie si demografie Transilvane, Fundatia Culturala Romana, Cluj-Napoca, 1995.

Brown, L., "Probleme globale ale omenirii. Starea lumii", Editura Tehnica, Bucuresti, 1996.

Cohen, J.E., "How Many People Can the Earth Support?", in "Global Issues", 98/99, Fourteenth Edition, Dushkin/MacGraw-Hill, Connecticut.

Emandi, E. I., Gh. Buzatu, V.S. Cucu, "Geopolitica", editura Glasul Bucovinei, Iasi, 1994.

Eminescu, M. "Opere", vol. XII, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985.

Golopentia, A., "Preocupari biopolitice unguresti", in vol."Geopolitica", de E.I. Emandi, Gh. Buzatu, V.S. Cucu.

Kennedy, P., "The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000", Random House, New York, 198

8. Malita, M., "Civilizatia

9. Mehedinti, S., "Politica de vorbe si omul politic", Bucuresti, 1920.

10. Negoescu B. si Gh. Vlasceanu, "Terra, geografie economica", Editura Teora, Bucuresti, 1998.

11. Peterson, G. P. si G. Dawn, "The Global Aging Crisis", in "Foreign Affairs", Jan Febr, 1999.

12. Piel, G., "Worldwide Development or Population Explosion: Our Choice", in "Global Issues 98/99", Fourteenth Edition, Duskin, Mc. Grow-Hill Gutford, 1998.

Rourke, J., "International Politics on the World Stage", Seventh Edition, edition Duskin/Mc Grow-Hill, 1999.

***, Russia, The Eurasian Republics and Central Eastern Europe", 7 ^th Edition, Duskin/McGraw Hill, Connecticut, 1999.

Intrebari

Precizati continutul termenilor "explozie demografica" si "emigratie inversa".

Stabiliti diferentele dintre ceea ce inseamna "densitatea demografica" si "densitatea geopolitica".

Teoria lui Malthus

a)      punctele in care a fost infirmata

b)      punctele in care isi dovedeste actualitatea

De ce se poate vorbi de "rasturnari" in distributia populatiei pe glob?

a)      raportul dintre populatia Europei si cea a Africii

b)      primele 10 tari cele mai populate ale lumii

c)      previziunile pentru 2050 (tarile din universul islamic, cazul Rusiei, situatia tarilor europene mari

5. Care sunt argumentele care pledeaza in favoarea tratarii temei populatiei intr-un curs de geopolitica?

Care sunt consecintele geopolitice ale cresterii demografice actuale?

a)      ritmurile inegale de crestere ale diferitelor etnii

b)      explozia demografica si efectele asupra mediului inconjurator

c)      procesele de imbatranire a populatiei (cazul Japoniei, cazul Indiei si al Pakistanului).

Relevati actualitatea teoriei sintetizate in axioma "puterea natiunilor creste si scade precum creste si scade populatia lor".

a)      Discutati, pe rand, cazul Rusiei, al Frantei, al Romaniei

b)      Enumerati punctele de contact dintre teoria lui S. Mehedinti si cea a lui Korponay.

8. Meditati asupra saraciei ca problema geopolitica.