COSTURI SI ECONOMII ALE MEDIULUI

COSTURI SI ECONOMII ALE MEDIULUI

Externalitatile

Dupa cum s-a aratat in capitolele anterioare, orice tranzactie a omului cu natura este insotita de deteriorarea mediului inconjurator. Cand ne plimbam prin parc sau ne incalzim locuinta, noi deterioram mediul. Insa nu orice deteriorare este poluare. In sens strict, poluarea inseamna agresiuni si pagube ireversibile aduse mediului.

In conceptie economica, poluarea nu este ceva de natura fizica. Poluarea este un cost, un cost de angajare in activitati productive, cu valoare. Economistii sustin ca daca poluarea reprezinta astazi una din cele mai grave probleme ale civilizatiei noastre, aceasta se datoreaza faptului ca oamenii au neglijat anumite costuri foarte importante.

Ce fel de cost este poluarea? Este un cost aparte, cu o caracteristica definitorie si anume se suporta de catre cei care nu au nici o vina sau n-au fost de acord sa se produca astfel. Pe scurt, poluarea se refera la costuri impuse altora fara consimtamantul acestora. O uzina chimica arunca in aer emisii de sulf, azot, clor etc afectand calitatea atmosferei si implicit a sanatatii locuitorilor din zona respectiva. Se spune ca uzina a creat costuri externe celor care respira aerul poluat. Esenta problemei poluarii consta in determinarea efectelor externe sau a externalitatilor.

Externalitatea este un efect colateral, bun sau rau, al activitatii de productie sau de consum. Prin urmare, o externalitate poate fi pozitiva sau negativa, iar persoanele (firmele) afectate sunt altele decat producatorul sau consumatorul. Un exemplu de externalitate pozitiva este vaccinarea. Prin vaccin, indivizii devin imuni la o anumita boala, efect care se rasfrange si asupra celorlalti din preajma lor, care nu vor fi contaminati si deci nu se vor imbolnavi.

Externalitatea negativa cea mai tipica este poluarea. Pentru a realiza profituri cat mai mari, firmele urmaresc minimalizarea costurilor interne, calea principala de crestere a eficientei. Pe de o parte, se inlocuiesc vechile tehnologii cu altele noi care - asa cum arata istoria postbelica - sunt mai poluante, iar pe de alta parte, nu se aloca decat foarte putin pentru depoluare. De aceea sporirea rentabilitatii se leaga strans de cresterea nivelului de poluare.

Externalitatea este folosita intentionat de catre unii (firma poluanta) si este suportata involuntar de catre altii (firme nepoluante, institutii, societatea in ansamblul ei). De aceea se mai spune ca externalitatile sunt costuri sociale, produse de fenomenul de poluare.

Cand exista poluare, costurile interne sau proprii de fabricatie care se mai numesc si internalitati difera de costurile sociale, respectiv de externalitati. De exemplu, in cazul unei fabrici de celuloza amplasata pe malul unui rau, costurile celulozei trebuie sa includa atat costurile productiei interne respective, cat si costul pentru toti cei din aval care sunt obligati sa accepte deversarile poluante din apa.

Problema externalitatilor este problema efectelor directe si indirecte pe care le genereaza poluarea in sfera economica. Cuantificarea acestor efecte reprezinta cheia de bolta a protectiei mediului.

Evaluarea externalitatilor de mediu

Teoretic vorbind, externalitatile sunt reprezentate de costurile necesare pentru aducerea in stare normala a factorilor de mediu (aer, apa, sol) afectati de activitatile economice. Marimea acestor costuri se poate determina in doua moduri:

a)      prin evaluarea pagubelor provocate de poluare asupra mediului inconjurator;

b)      prin evaluarea raportului dintre efectele economice si sociale ce s-ar obtine dupa inlaturarea sau reducerea emisiilor poluante si eforturile financiare necesare, cu alte cuvinte masurarea eficientei actiunilor de depoluare.

In practica, evaluarea externalitatilor este un proces groi si foarte complicat, aceasta din mai multe motive si anume:

Unele modificari provocate ecosistemelor sunt ireversibile;

O serie de pagube aduse naturii sunt necunoscute sau incomplet cunoscute;

Unele substante sau produse care initial au fost considerate inofensive, se dovedesc, dupa mai multi ani de folosinta, deosebit de periculoase pentru sanatatea omului si a naturii.

O serie de efecte nu pot fi cuantificate direct din cauza complexitatii factorilor de impact sau datorita lipsei criteriilor de evaluare a pagubelor.

Cu toate aceste neajunsuri, evaluarea externalitatilor se impune cu necesitate in practica economica, fiind de altfel o caracteristica a societatii contemporane. Dimensionarea externalitatilor contribuie la identificarea pericolelor (riscurilor) si la reducerea impactului nedorit al activitatilor poluante asupra mediului si sanatatii umane.

Experienta de pana acum arata ca se cunosc patru metode de evaluare a externalitatilor:

metoda calcului direct, care exprima pierderile in unitati naturale, iar ecuatiile si factorii de corectie necesari sunt, in general, cunoscuti si unanim acceptati de spacialisti; de exemplu, la 1 tona de ingrasaminte chimice fosfatice rezulta 2 tone deseuri - fosfogips sau prin arderea unei tone de carbune intr-o centrala electrica se obtine 0,131 tone cenusa;

metoda calculului restrictiv, in care evaluarea pierderilor se face prin determinarea cheltuielilor totale (de investitie si alte cheltuieli) necesare pentru depoluarea si refacerea calitatii mediului;

metoda substitutiei, care evalueaza avantajele obtinute prin eliminarea pierderilor datorate poluarii; de exemplu eliminarea amenzilor, reducerea zilelor de concediu de boala s.a.;

metoda indicilor, prin care se estimeaza pierderile pe baza unor indici rezultati din modele experimentale; din observatiile efectuate in mai multe tari s-a constatat, de exemplu, ca pierderile datorate prezentei SO2 in atmosfera intr-o concentratie de peste 0,15 mg/m3 echivaleaza cu reducerea randamentului laptelui cu 9%, reducerea continutului in grasime a laptelui cu 8% si scaderea in greutate a animalelor vii cu 26-37%.

Data fiind importanta deosebita a externalitatilor pentru rolul ce-l joaca in viata oamenilor si in protectia mediului, se ridica problema modalitatilor de eliminare a acestora. Se disting doua cai, respectiv doua conceptii strategice:

prin "internalizarea" costurilor pentru actiunile de depoluare, adica trecerea pe costurile de productie a mesurilor antipoluante;

prin preluarea de catre societate a costurilor de depoluare pe calea subventiilor bugetare.

Internalizarea costurilor inseamna, in practica, inpunerea de taxe si impozite asupra activitatilor care genereaza externalitati negative. Colectarea acestor sume ar permite societatii (respectiv autoritatilor specializate in protectia mediului) sa ia masuri pentru depoluare. Exista totusi pericolul ca producatorul sa ridice pretul produselor si sa transfere povara depoluarii asupra consumatorului. Pe de alta parte, guvernul ar putea folosi fondurile stranse din impozite si taxe numai cum vrea el, favorizand anumite componente ale mediului si defavorizand pe altele.

Subventionarea de la bugetul public a cheltuielilor cu protectia mediului are deficiente si mai mari. Acordarea de subventii bugetare vine in contradictie cu eficienta economica si in plus dezavantajeaza cea mai mare parte a populatiei (care contribuie la formarea resurselor bugetare, nu traieste de pe urma intreprinderilor poluante si poate nici nu cumpara produsele acestora). Eficienta economica in cazul intreprinderilor sau produselor subventionate ar aparea in crestere, desi daca s-ar include cheltuielile antipoluante in costurile interne acestea s-ar dovedi ineficiente sau cu o eficienta scazuta. Pe de alta parte, recurgerea la aceasta modalitate micsoreaza preocuparile agentilor economici pentru gasirea unor solutii biabile de eliminare a poluarii (de exemplu, introducerea tehnologiilor nepoluante, construirea de statii de epurare, filtrare s.a.m.d.).

In tarile cu economie dezvoltata, calea cea mai folosita este "internalizarea externalitatilor". Necesitatea internalizarii costurilor de depoluare decurge din avantajele prezentate pentru poluator:

stimuleaza intreprinderile sa adopte tehnologii noi nepoluante;

orienteaza productia spre acele produse si servicii care sunt solicitate dupa criterii ecologice;

permite incorporarea in productie a desurilor, compensand o parte din cheltuielile de depoluare;

ofera informatii privind impactul produsului pe toata traiectoria acestuia, ceea ce faciliteaza proiectarea, reproiectarea sau corectarea performantelor de calitate ale sale.