Caracteristicile generale ale ecositemelor amenajate

Caracteristicile generale ale ecositemelor amenajate

Activitatea omului s-a desfasurat pastrand o legatura permanenta cu sistemele functionale din natura. Acestea furnizeaza materiile prime, resursele primare si asigura mentinerea conditiilor specifice vietii. Pentru a-si atinge mai bine obiectivele, omul s-a folosit insa nu numai de ceea ce ofereau ecosistemele naturale, ca productie biologica, ci si de intreaga "tehnologie" perfectionata evolutiv. Astfel au luat nastere formatiuni mai mult sau mai putin stabile, dependente de interventia umana, dar care isi desfasoara activitatea pe principii similare celor naturale.

Ecosistemele amenajate sunt ecosisteme in care interventia umana se manifesta la un nivel de supraveghere a functionarii (ecosistemele forestiere si acvatice cu rol productiv), prin inlocuirea unor mecanisme ecologice (ecosistemele agricole) sau prin transformarea radicala a mediului (ecosistemele urbane, ecosisteme industriale).

Spre deosebire de ecosistemele naturale, a caror functionare se materializeaza prin realizarea stabilitatii si mentinerea in echilibru a componentelor vii si nevii in anumite conditii date, in ecosistemele artificiale exista o determinare, in sensul de satisfacere a necesitatilor omului.

Un ecosistem artificial cuprinde:

o biocenoza in care plantele de cultura si animalele domestice sunt predominante, insotite fiind de o flora si o fauna "naturale";

totalitatea oamenilor din sistem;

cladirile, caile de acces si, in general, toate elementele alogene produse de om sau aduse din alte parti, inclusiv lucrarea si amenajarea solului;

reziduuri si deseuri aflate in afara ciclurilor biogeochimice naturale.

Caracteristic acestor ecosisteme este "intensivizarea" lor energetica, determinata, pe de-o parte de necesitatea crearii unui excedent de biomasa (recolta), iar, pe de alta parte, de activitati specifice omului, efectuate direct, dar mai ales exosomatic, prin intermediul uneltelor, masinilor etc. Astfel, nu mai este suficienta energia solara, cu atat mai mult cu cat in mod direct omul nu o poate valorifica mai eficient decat oricare alt organism, fiind necesara utilizarea altor surse de energie. Aceasta conduce la cresterea numarului transformarilor energetice si, implicit, a acumularii de entropie, in conditiile in care transferul de energie nu se coreleaza cu cel al substantei, ceea ce, in timp, duce la dezechilibru, manifestat prin epuizarea resurselor si acumularea deseurilor.

Decizia omului nu este rezultatul prelucrarii informatiilor venite de la componentele sistemului intr-un mecanism de autoreglare, ci este dictata de nevoile imediate, indiferent de "interesele" celorlalte componente vii sau nevii ale ecosistemului sau chiar de arbitrar. Fluxul informatiei, fiind polarizat de interesele umane, antreneaza in procese liniare substanta si energia, care deregleaza echilibrul sistemului, dependent de transferul efectuat din alte sisteme. Practic, se declanseaza mecanisme cu finalitati opuse celor din natura, ecosistemele artificiale indreptandu-se nu spre o stare de climax, ci spre instabilitate crescanda, dezordine.

Actiunile omului ajuta doar la mentinerea unui echilibru aparent, cu pretul unui consum din ce in ce mai mare de energie, care, printr-un efect de "cerc vicios", antreneaza si sporirea entropizarii.