Ecologia organismului. Particularitati ale sistemu;lui bio-ecologic de tip individual (despre organism, individ, spatiul organismului, mediul individului, spatiu vital, gospodaria, teritoriul, relatii abiotice si biotice etc)

Ecologia organismului. Particularitati ale sistemu;lui bio-ecologic de tip individual (despre organism, individ, spatiul organismului, mediul individului, spatiu vital, gospodaria, teritoriul, relatii abiotice si biotice etc).

Organism = o vietuitoare, este un sistem deschis, unitar, structurat in spatiu si timp, el practic fiind constituit din totalitatea organelor, aparatelor si sistemelor care functioneaza concomitent, se influenteaza reciproc si fiecare entitate functionala se supune intregului. Un organism poate supravietui si se poate perpetua numai prin schimb permanent de substanta (materie), energie si informatie cu mediul inconjurator. Un organism este caracterizat de autoreglare, autoreproducere si se manifesta unitar ca un individ.

Individul este un unic exemplar dintr-o specie. El poate fi unicelular sau pluricelular. Deci este o fiinta cu morfologie externa, cu anatomie interna cu o compozitie chimica carcateristica si de asemenea cu un comportament tipic, bine individualizat si caracteristic speciei de care apartine.

Modul de organizare individual (= organismul) este considerat o unitate ecologica de baza (Collier si colab. 1974). Existenta organismului in sine este o evidenta clara a succesului sau ecologic

Vernadski (1978) considera organismul (individul) ca un mod fundamental de organizare a materiei vii. Exista inca puncte de vedere interesante privind modul de intelegere a individului.

Individul animal este greu de definit datorita formelor coloniale, modului de reproducere sau stadiului de referinta. Unii zoologi considera indivizi numai organismele ce rezulta in urma unei reproduceri sexuate ("ceea ce iese dintr-un ovul fecundat"). Fenomenul este valabil si in cazul reproducerii asexuate si s-a ajuns la afirmatia ca individul este un corp indivizibil. Altii considera individul animal ca o forma de organizare a viului ce apare pe treapta de evolutie a materiei vii la nivelul metazoarelor (Huxley 1912; cit. in Stugren 1975). Daca ne referim la lumea animala a nevertebratelor apar o serie de grade de individualitate (protozoare solitare, coloniale, sifonofore - indivizi de gradul I, II, respectiv III) (Schellhorn, 1968).

La plante, apar alte dificultati din cauza fazelor de crestere. Si aici se pare ca este mai corect a vorbi de grade de individualitate, in functie de varsta si reproducere: indivizi sexual maturi, virgini, juvenili, batrani, plantule, parti supra- sau subterane (seminte, bulbi, rizomi, tuberculi etc)

Chiar la o sumara observare a naturii vii, se realizeaza ca ea este reprezentata de organisme vii, deci de indivizi biologici. Ei reprezinta nivelul individual de organizare a materiei vii. Nivelul de organizare individual este complex si diferit in acelasi timp; de la organisme macromoleculare pana la oraganismele superioare - plante si animale. Nivelul de organizare ca organism al materiei vii este caracterizat de doua functii esentiale; autoconservare si autoreproducere. Realizarea acestor functii face posibila si o anumita organizare a materiei vii, au loc legaturi si interelatii, ceea ce asigura integralitatea si face posibila reproducerea.

Toate aceste trasaturi sunt posibile datorita faptului ca organismul individual este organizat sistemic. Deci individual este organizat si functioneaza ca un sistem deschis, in realitate - un ansamblu de subsisteme integrate, intre care exista coordonare si subordonare.

Individul ca sistem biologic este caracterizat de cele 3 insusiri fundamentale: integralitate, ereditate-variabilitate si autoreglare.

Organismul in ierarhizarea: biosfera - ecosistem - biocenoza (comunitate) - populatie - organism

Materia vie este organizata pe nivele de integrare. Fiecare nivel de integrare este in sine o unitate functionala (ecosistemul, biocenoza, populatia, individul). Unii concep studiul ecologic pe nivele de integrare "de sus in jos", incepand cu biosfera si apoi cu ecosistemul, considerandu-l pe acesta ca unitate functionala importanta a biosferei. Este realmente corect, din moment ce organismul viu nu poate fi separat de mediul sau. Dupa ecosistem urmeaza biocenoza ca unitate a viului din ecosistem iar in cadrul ei populatia este la randul ei o unitate functionala. Apoi functiile vitale ale populatiei sunt asigurate de indivizi. Prin ei se realizeaza schimbul de substanta, energie si informatie in cadrul interrelatiei materia vie - mediu.

Pe criteriul     ca indivizii sunt unitati functionale elementare ale biosferei (Stugren 1965), prin analogia a ceea ce reprezinta celula pentru organismul viu, consideram mai corect sa acceptam studiul nivelelor de integrare in ecologie, pornind de la individ spre biosfera.

Stugren (1975) arata ca materia vie de pe Terra, exista numai sub forma de indivizi si prin indivizi. Desi entitate distincta el nu traieste izolat. Este interesant de constatat ca aceasta modalitate de organizare a materei vii, individualitatea, accentueaza izolarea si implicit legarea mai stransa a acesteia fata de mediu. Evident, aceasta constatare corespunde doar filozofic, deoarece, in realitate, este imposibil ca pe cele 3 planuri - biologic, fizic si chimic - individul sa fie izolat de mediu.

Spatiul individului si selectarea habitatului. Mediul individului. Tipuri de relatii

In relatia organism - mediu, fiecare individ este inconjurat efectiv de obiecte, componente sau sisteme vii sau nevii, de care este influentat si pe care le influenteaza efectiv. In aceasta interactiune permanenta se stabilesc relatii abiotice (toate legaturile dintre un organism, planta sau animal, cu mediul fizic, cu factorii de mediu abiotici) sau relatii biotice (legaturile organismului cu alte organisme, inclusiv omul). Iata redate sugestiv aceste relatii in cazul unui individ animal si o planta (Fig. 4-1).

Toate conexiunile ti interrelatiile acestea dintre organisme si mediul fizic sunt sisteme de interactiune a materiei vii cu materia nevie (Stugren, 1965).

Fig. 4-1. Relatii abiotice si biotice intre organism si mediul sau. Sunt sugerate doua exemple, in cazul unei plante - grau (A) si in cazul unui animal - iepure (B) (dupa Stugren 1965, 1994). A. 1 - Puccinia graminis (rugina graului); 2 - Phytophaga destructor (musca de Hessa); 3 - Zabrus tenebrioides (gandacul ghebos); 4 - Buteo buteo (sorecar); 5 - Alauda arvensis (ciocarlia); 6 - Microtus arvalis (soarecele de camp); 7 - solul; 8 - precipitatii; 9 - radiatia solara. B. 1 - mediu hidrologic; 2 - mediul climatic; 3 - mediu orografic; 4 - mediu biocenotic de competitie; 5 - mediu biocenotic de pradator.

In cadrul mediului, al ecosistemului, fiecare individ are o sfera de actiune (spatiu vital) in care el traieste se dezvolta, se reproduce si isi desfasoara modelele sale comportamentale, dependent de o serie de factori (varsta, sex, pozitia in cadrul lantului trofic, nisa ecologica a speciei).

Spatiul vital este acea portiune din mediu in care individul isi desfasoara toate activitatile sale: hranire, reproducere, hibernare, repaos etc. Intre dimensiunile individului si spatiul vital exista o legatura directa si foarte stransa.

Spatiul vital se poate confunda sau nu cu biotopul. Pentru plante, animale nevertebrate fixate (spongieri, coralieri etc), insecte (izopode) spatiul vital este doar cu putin mai mare decat dimensiunile corpului lor. La animalele care parcurg distante mari in cautarea hranei, pentru zbor de maturizare sexuala, migrare, spatiul vital se intinde pe suprafete foarte mari, chiar in mai multe ecosisteme. In primul caz spatiul vital este biotopul sau habitatul (daca acceptam conceptul conform caruia acesta este locul de viata al individului). Stugren (1965) sugereaza in cazul sferei de actiune a unui individ si conceptele de gospodarie si teritoriu.

Gospodaria este considerata ca spatiul in care organismul sta (ascunzis) sau se hraneste. La plante si animale sesile gospodaria coincide cu spatiul vital. La multe alte animale, spatiul vital este mai mare decat gospodaria. De ex. o randunica are spatiul vital mare (din Europa pana in sudul Africii), iar gospodaria sa este cuibul in care locuieste si isi creste puii plus livezile din jur unde prinde insecte pentru a se hrani.

Teritoriul este un spatiu pe care individul il apara de alti indivizi care vor sa il ocupe. In cazul de mai sus, teritoriul este cuibul randunicii.

Fig. 4-1,B sugereaza ansamblul de factori de mediu de care depinde supravietuirea unui individ. Acest ansamblu este mediul individului. Ca un individ sa poata supravietui este necesar sa realizeze functiile sale ecologice adica toate activitatile vitale care-i permit sa reziste fata de presiunea puternica a mediului.