Relatia dintre numarul de specii si numarul de organisme in biocenoze. Principiile I si II ale termodinamicii in ecologie, referitoare la relatia dintre specii, indivizi si factorii de mediu.

Relatia dintre numarul de specii si numarul de organisme in biocenoze. Principiile I si II ale termodinamicii in ecologie, referitoare la relatia dintre specii, indivizi si factorii de mediu.

Configuratia unei biocenoze este realizata pe baza multimilor de indivizi si de specii. Acestea sunt exprimate prin: spectre de forme biotice si grupari ecologice, numar de indivizi, lista de specii si prin diversitatea ecologica.

Studiul biocenozelor, prin estimarea numarului de specii si de indivizi a permis elaborarea primelor principii referotoare la diversitatea ecologica. Astfel au fost principiile biocenotice ale lui Thienemann, elaborate ca urmare a unor studii calitative si cantitative asupra unor populatii de vietuitoare din lacuri din Germania.

S-a constatat ca diversitatea ecologica este o functie de relatie intre numarul de indivizi si numarul de specii din ecosistem. Conexiunea numarului de indivizi cu numarul de specii a fost formulata de principiile fundamentale ale lui Thienemann:

1. "Cu cat sunt mai variate conditiile de existenta dintr-un biotop cu atat va fi mai mare si numarul de specii in biocenoza care-i apartine" (specii multe, fiecare cu numa mic de indivizi; diversitate mare).

2. "Cu cat conditiile de existenta se indeparteaza mai mult fata de normal cu atat biocenoza va fi mai raraca in specii si mai bogata in indivizi" (specii putine, fiecare cu numar mare de indivizi; diversitate mica).

Din afirmatiile acestor principii rezulta asadar ca intre multimea de indivizi si multimea de specii dintr-o biocenoza, exista o relatie de proportionalitate inversa (Fig. 6-48). Explicatia este legata de lupta pentru existenta, de tensiunea interspecific. Astfel, daca exista conditii optime de viata exista multe specii, dar nu pot exista si multi indivizi deoarece va fi o permanenta concurenta intre ei pentru mediu si resurse si astfel nici una dintre populatii nu poate realiza efective mari. Din celalalt punct de vedere, daca sunt conditii de viata mai nefavorabile, aici vor rezista doar specii adaptate la aceste conditii. Fiind putine, lupta pentru existenta aste redusa si niciodata nu vor fi populatii extrem de mari.

Cele doua principii ale lui Thienemann despre care am amintit anterior, sunt usor de constatat pentru diferite tipuri de ecosisteme. Astfel, in ecosistemul marin, in zona litorala unde conditiile de viata sunt optime, exista multe specii cu putini indivizi. La fel este si intr-o padure din zona temperata. In schimb, la nivelul marii in adancime, conditiile de viata sunt neprielnice si se vor gasi doar foarte putine specii si numai acelea care sunt adaptate la aceste conditii (zooplanctonul marilor reci este foarte sarac in specii si bogat in indivizi; in apele oceanului Atlantic in zona de nord sunt foarte multi pesti dar ei apartin unui numar extrem de redus de specii; in marile tropicate, diversitatea pestilor ososi este deosebit de mare). La fel este cazul ecosistemelor agrare unde predomina daunatorii.

Se poate desprinde constatarea urmatoare: in zonele unde sunt conditii variate de viata, biocenozele plantelor sunt mai diverse (ex. spatiile si zonele montane, comparativ cu campia; zonele carstice ale muntilor, comparativ cu stepa). Un exemplu interesant este insa padurea tropicala unde, desi conditiile de viata si factorii de mediu sunt constanti, chiar monotoni, biodiversitatea este deosebit de mare.

Mai exista si alte abateri de la principiile lui Thienemann. Astfel, in bazinul Amazonului este redus atat numarul speciilor de nevertebrate cat si cel al indivizilor. Mlastinile de mangrove (El Salvador) sunt bogate in indivizi dar sarace in specii de pesti.

In zonele reci, antarctice, fauna este redusa atat ca specii cat si ca indivizi.

La polul opus ar fi cazul in care se evidentiaza o biodiversitate mare in conditii de mediu neprielnice (ex. in lacurile din zona arctica a Canadei si in Alaska, in nisipul de pe malul fluviilor,in ape freatice, in ape subterane) biodiversitatea specifica este mare (aut. cit. in Stugren 1975).

In concluzie se poate spune ca principiile fundamentale ale lui Thienemann arata ca in edificarea biocenozei rol mult mai mare revine relatiilor interspecifice decat celor intraspecifice. Mai exista si o serie de aspecte interesante, cum sunt:

- exista situatii cand in unele biotopuri saracia in specii este asociata si cu saracia in indivizi;

- uneori se instaleaza o diversitate ridicata si in conditii extreme de existenta;

- nu intotdeauna in biotopuri diversificate se gaseste si o mare diversitate ecologica;

- sunt situatii cand la o vegetatie slab diversificata fauna este bogat diversificata, sau invers.

La principiile lui Thienemann    sunt aduse completari de alte doua reguli:

a. Regula lui Krogerus: "in biotopuri cu conditii ecologice strict extreme predomina forme puternic specializate"

b. Regula lui Monard: "in biotopuri cu conditii uniforme toate genurile existente sunt reprezentate numai de o singura specie".

Intr-o lume in continua miscare si transformare, conceptul de diversitate biologica (biodiversitate = variabilitatea totala a vietii pe Pamant) nu poate fi separat de notiuni cum ar fi ecologia, protectia mediului, conservarea mediului ambiant.

Biodiversitatea reprezinta fundamentul existentei umane. Cunoscut este astazi ca toate actiunile noastre iresponsabile erodeaza capitalul biologic al planetei, intr-un ritm alarmant. Alaturi de implicatii etice si estetice diminuarea sau pierderea biodiversitatii are foarte mari costuri economice si sociale. Biodiversitatea este o parte a existentei noastre zilnice si constituie resursele de care depinde viitorul familiilor, comunitatilor, generatiilor si natiunilor ( (Heywood 1995).

Viul este caracterizat de unitate si diversitate. In acest univers complex exista o ordine legica fireasca, de ierarhizare, subordonare si interactiune.

Toate fiintele vii au capacitatea de a se multiplica (reproduce), constituientii corpului lor se reinnoiesc permanent (metabolism), iar fiecare individ va trece prin faze succesive ce includ nasterea - cresterea si dezvoltarea - maturizarea - reproducerea - declinul (imbatranirea) - moartea. Toate acestea definesc doua caracteristici fundamentale ale viului: autoorganizarea si autodistrugerea. Toate fiintele vii sunt in contact cu mediul inconjurator si se mentin intr-un stadiu relativ constant fata de schimbarile de mediu (homeostazie).Desi viata si caracteristicile ei este cea care uneste fiintele vii, ele sunt de o mare diversitate, morfologic si ca numar. Daca am lua doar o specie, intr-o singura generatie se obtin milioane sau miliarde de indivizi, fiecare dintre ei fiind un "original genetic". La diversitatea ecoformelor, a indivizilor, se mai adauga diversitatea stadiilor de dezvoltare, diversitatea celulelor din organismele pluricelulare (la om exista 200 de tipuri de celule diferentiate) etc.