Al doilea razboi mondial

Al doilea razboi mondial a fost cel mai devastator razboi din istoria omenirii. A inceput la 1 septembrie 1939 cand Germania a atacat Polonia dar, in cele din urma, s-a extins ajungand sa includa majoritatea natiunilor din lume.

S-a sfarsit in 1945, lasand in urma o lume dominata de Statele Unite si USSR.

Mai mult ca orice alt conflict militar anterior, al doilea razboi mondial a implicat folosirea concomitenta a resurselor economice si umane ale diferitelor state si extinderea fronturilor astfel incat sa includa aproape toate teritorile inamice. Cele mai importante urmari au fost pe plan economic si politic. Desi in stadiile finale ale razboiului au fost introduse 2 arme noi : racheta cu raza lunga de actiune si bomba atomica, in general, razboiul a fost purtat cu aceleasi arme (sau cu arme imbunatatite ) folosite in primul razboi mondial. Statisticile facute in urma celui de-al doilea razboi mondial il consacra ca cel mai mare si sangeros razboi din istorie. In total 61 de tari, cu populatia de 1.7 miliarde locuitori reprezentand trei sferturi din populatia Terei, au participat la razboi. Un numar total de 110 milioane      de persoane au fost mobilizate pentru serviciu militar, mai mult de jumatate fiind mobilizati de 3 tari : USSR (22-30 milioane), Germania (17 milioane) si SUA (16 milioane).

Dar majoritatea statisticilor sunt doar estimative. Intinderea vasta si haotica a razboiului a facut imposibila monitorizarea exacta. Multe guverne au pierdut controlul datelor si au recurs la manipulare in favoarea intereselor politice.

Finantarea celui de-al doilea razboi mondial a costat 1 trilion de dolari, astfel ajungand sa fie mai scump decat toate razboaiele anterioare. Pierderile umane, neincluzand cei 5,6 milioane de evrei ucisi in urma Holocaustului care erau victime indirecte ale razboiului, sunt estimate la 55 de milioane din care 30 milioane civili si 25 milioane militari.

SUA a cheltuit cei mai multi bani in timpul razboiului, estimativ 341 miliare dolari, incluzand 50 milioane de dolari dati ca ajutoare : 31 - Anglia, 11 - USSR, 5 - China si 3 impartiti la alte 35 de tari. Germania a fost a doua tara cu 272 de miliarde de dolari, urmata de USSR cu 192 miliarde de dolari, Anglia cu 120 miliarde de dolari, Italia cu 94 miliarde de dolari si Japonia cu 56 de miliarde de dolari. Dar, cu exceptia SUA si a altor tari mai putin active militar, banii cheltuiti nu acopera costul total al razboiului. Guvernul sovietic a calculat ca USSR a pierdut 30 de procente din visterie, in timp ce raidurile si furturile naziste din teritorile ocupate au fost inestimabile. Costurile totale pentru Japonia au fost estimate la 562 miliarde de dolari. In Germania bombardamentele au produs 4 miliarde de metri cubi de moloz.

Cele mai grave pierderi umane au fost suferite de USSR cu 20 milioane de civili si militari ucisi: : 13 milioane militari si 7 milioane civili. Pierderile umane ale Aliatilor au fost estimate la 44 de milioane, in timp ce Axa a pierdut 11milioane de oameni. USA, care nu a avut pierderi civile importante, a suferit 292.131 de victime in urma luptelor si 115.187 din alte cauze.

Dar, pe langa pierderile umane si materiale imense din timpul razboiului, hotararile luate dupa terminarea razboiului de liderii puterilor militare victorioase au schimbat raportul de forte pe mapamond si au modificat viata a milioane de oameni din Europa Rasariteana.

Astfel, acum sase decenii, Europa rasariteana era data, la conferinta la nivel inalt din Crimeea, pe mana lui Stalin

Se implinesc 60 de ani de cand liderii celor trei puteri ale coalitiei antihitleriste, Roosevelt, Churchill si Stalin, se intalneau in statiunea maritima Ialta, din Crimeea, in palatul de vara al fostilor tari, pentru a-si imparti intre ei lumea postbelica, deschizand pentru popoarele Europei rasaritene unul dintre capitolele cele mai negre ale istoriei lor. Timp de o saptamana, intre 4 si 11 februarie 1945, cei trei mari s-au targuit pentru a-si promova interesele pe seama popoarelor mai mici din estul continentului. Desfasurate la insistentele lui Stalin, convorbirile au avut loc in conditiile cand Uniunea Sovietica se gasea intr-o pozitie de forta dupa strapungerea hotaratoare a liniilor germane pe frontul din rasarit, in vreme ce, pe frontul din apus, armatele aliate se gaseau inca la vest de Rin. Liderul de la Kremlin cauta sa extinda influenta totalitarismului rosu in tarile invecinate, in vreme ce Roosevelt urmarea sa obtina sprijinul Armatei Rosii in razboiul impotriva Japoniei. De aceea era mai putin preocupat de soarta Europei, fiind, pe de alta parte, convins ca poate avea incredere in Stalin, ceea ce s-a dovedit a fi cu totul eronat. In schimb, Churchill, care il considera pe Roosevelt un naiv, incerca sa opreasca extinderea influentei sovietice in Polonia, mai ales ca Marea Britanie si Franta declarasera razboi Germaniei tocmai pentru a veni in ajutorul guvernului de la Varsovia. Cuvantul lui Churchill nu a contat, insa, prea mult. Stalin, formal, a acceptat cooptarea in guvernul provizoriu instalat de sovietici la Varsovia a unui reprezentant al exilatilor polonezi aflati la Londra, dar, nu peste mult timp, acuzat de a fi agent strain, acesta a fost nevoit sa fuga din tara. Cat despre Romania, Churchill probabil nu a avut ceva de obiectat, dat fiind ca el a fost acela care, in octombrie 1944, cu cinci luni inainte de intalnirea de la Ialta, ii propusese lui Stalin, la Moscova, faimosul targ al procentelor, in baza caruia tara noastra era cedata, in proportie de 90 % influentei sovietice. Iata ce scria Churchill in cartea sa "Al doilea razboi mondial" :" . Nu am simtit niciodata ca relatiile noastre cu Romania sau Bulgaria cereau sacrificii speciale din partea noastra. Dar soarta Poloniei si Greciei ne lovea dureros(.) Momentul era propice pentru treburi, asa ca am spus:". Cat priveste Rusia si Britania, v-ar conveni sa aveti o predominare de 90% in Romania, noi sa avem 90% de spus in Grecia si sa mergem 50 si 50 in Iugoslavia?" In timp ce se traducea asta, eu am scris pe o jumatate de coala de hartie:

Romania

Rusia.......90%

Ceilalti.......10%

Grecia

Marea Britanie......90%

(de acord cu SUA)

Rusia........ ..

Iugoslavia........50-50%

Ungaria.........50-50%

Bulgaria

Rusia.........75%

Ceilalti.........25%

Am impins hartia asta spre Stalin, care intre timp auzise traducerea. A urmat o mica pauza. Apoi a luat creionul lui albastru si a facut un mare semn aprobator si ne-a dat-o inapoi. S-a stabilit totul intr-un timp nu mai lung decat a durat ca sa punem pe hartie."

La Ialta, s-a perfectat impartirea Europei, statele din estul continentului, inclusiv Romania, intrand sub sfera de influenta sovietica. De fapt, in buna parte, asupra acestei impartiri au cazut de acord la intalnirea lor de la Kremlin Stalin si Churchil, roadele intelegerii secrete la care au ajuns fiind consemnate pe un banal petic de hartie. La Ialta, aceasta intelegere a fost doar extinsa in conditiile cand Roosevelt, pe a carui fata se putea citi sfarsitul apropiat, nu mai era in stare sa judece lucrurile cum trebuie. Este adevarat ca, dupa ce acordurile de la Ialta au fost facute, in esenta lor, publice, in 1946, in SUA s-au putut auzi critici, in sensul ca Stalin nu si-a tinut promisiunea organizarii de alegeri libere in tarile rasaritene, printre care, din nou, Romania. Asemenea critici au avut insa, mai degraba, un caracter ipocrit pentru ca nimeni nu a crezut o clipa ca Stalin isi va respecta o asemenea promisiune.

Oricum, dincolo de intelegerile perfectate, la Ialta au inceput sa se simta primii fiori de gheata ai razboiului rece, in alianta dintre democratie si comunism aparand semnele rivalitatilor si ostilitatii. Churchill si, mai ales, Roosevelt aveau sa devina ulterior tinta criticilor ca au cedat prea usor in fata lui Stalin, dar au existat si opinii justificative ca cea a a istoricului britanic A.J.P. Taylor care spunea: 'Armatele sovietice controlau cea mai mare parte a Europei rasaritene si aliatii occidentali se aflau, de fapt, la cheremul lui Stalin, alternativa fiind o alianta cu Hitler, perspectiva pe care nimeni nu o putea concepe'.

In urma cu 60 de ani si multa vreme dupa aceea, intreaga istorie a targuielilor, compromisurilor, cedarilor, tradarilor, manipularilor de la Ialta a ramas necunoscuta. In fata opiniei publice mondiale au defilat la nesfarsit frazele comunicatului final care proclama "statornicirea ordinii in Europa si recladirea vietii economice nationale () care vor permite popoarelor eliberate sa distruga ultimele vestigii ale nazismului si fascismului si sa creeze institutii democratice conform propriilor optiuni."

Fara a avea o viziune limpede asupra ordinii statale in perioada postbelica si avand o tendinta nefasta de a separa strict necesitatile militare de consecintele politice, presedintele Roosevelt si ministrul sau de externe Hull, apoi, dupa aprilie 1945, presedintele Truman si ministrul sau de externe Byrnes au incercat o cooperare atractiva pentru Stalin si in favoarea lui prin oferte marinimoase, admitand inaintarea trupelor sovietice pana in centrul Europei, dand posibilitatea conducerii sovietice sa-si spuna cuvantul in legatura cu viitorul Germaniei si nu s-au opus, desi aveau posibilitatea aceasta, sovietizarii Europei de est. La sfarsitul lui mai 1945 au recunoscut Guvernul Provizoriu Polonez impus de catre Moscova. La Conferinta de la Potsdam din august 1945 au aprobat de facto extinderea Poloniei spre vest si constituirea zonei sovietice de ocupatie din Germania. In cadrul Conferintei ministrilor de externe de la Moscova de la sfarsitul lui decembrie 1945 au admis orientarea comunista a Romaniei si Bulgariei si, acceptand incheierea armistitiilor de pace la sfarsitul lui 1946 cu Romania, Bulgaria, Ungaria si Finlanda, au renuntat la orice posibilitate de influenta in zona est-europeana.

In ciuda nemultumirilor crescande fata de impenetrabilitatea "cortinei de fier" si a intransigentei sovietice din cadrul ONU, administratia Truman a ramas dispusa sa colaboreze cu Uniunea Sovietica: i-a oferit prin Planul Baruch(iunie 1946) un control comun asupra productiei armelor atomice, a incercat preluarea responsabilitatilor asupra intregii Germanii, a invitat URSS-ul sa se alature partenerilor de coalitie est-europeni la un program comun de reconstructie cu sprijin american - Planul Marshall.

Odata cu refuzul sovietic de a coopera, impartirea Europei si formarea celor doua blocuri militare a devenit inevitabila. Pentru a se opune expansiunii sovietice, conducerea americana s-a hotarat in 1947 sa dea ajutor economic statelor europene amenintate de colapsul economic, sa atraga cele trei zone germane vestice de ocupatie in procesul de refacere, recunoscand totodata impartirea provizorie a Germaniei. Conducerea sovietica a reactionat la deciziile americane intensificand sovietizarea brutala a zonei germane de ocupatie si a Europei de Est.

Razboiul rece a fost urmare dorintei celor doua mari puteri de a-si impune suprematia mondiala. Existau, de asemenea, importante deosebiri ideologice: sovieticii doreau extinderea comunismului, in vreme ce Statele Unite erau atasate valorilor democratice. Se adauga neincrederea si insatisfactia privind colaborarea celor doua state la sfarsitul razboiului. Astfel, sovieticii reprosau americanilor secretul mentinut asupra bombei atomice, in vreme ce Statele Unite nu uitau atitudinea U.R.S.S. fata de Japonia si ezitarile de a-i declara razboi.

Au existat si cauze concrete care au determinat inasprirea progresiva a relatiilor dintre cele doua blocuri, cum ar fi:

Interpretarea unilaterala si abuziva de catre sovieticii a acordurilor de la Ialta. Sovietizarea Europei de Est, inclusiv a Poloniei si Cehoslovaciei. Incercarea de a-si extinde zona de actiune in Germania.

Sabotarea de catre sovieticii a Conferintei de la San Francisco pentru infiintarea O.N.U. Desi puteau beneficia de ajutor economic, pe baza acordurilor de la Bretton Woods, sovieticii nu l-au cerut.

Pretentiile Uniunii Sovietice de a institui tutela asupra fostelor colonii italiene si asupra coloniei Congo, situate in inima Africii.

Refuzul Uniunii Sovietice de a-si retrage trupele din Iran, contrar acordului pe care il semnase in acest sens, in 1943. Mentinerea trupelor in Iran demonstra intentiile de a-si asigura iesirea la Oceanul Indian si aducea atingere intereselor engleze si celor ale companiilor petroliere.Statele Unite au cerut Uniunii Sovietice sa-si recheme trupele, ceea ce a creat o mare tensiune diplomatica. Superioritatea nucleara a S.U.A. la determinat insa pe Stalin sa cedeze.

Presiunile exercitate asupra Turciei pentru a institui controlul sovietic asupra Dardanelelor. In replica, Statele Unite au trimis o flota de razboi in Mediterana estica.

Propaganda ideologica comunista si instigarea la revolte si revolutii socialiste in diferite zone ale lumii (Coreea, Indochina etc.)

Primele crize intre puterile occidentale si U.R.S.S. au fost cele din 1948 - 1949, cand sovieticii au instaurat blocada Berlinului si s-au opus unificarii monetare a Germaniei. Statele Unite si puterile occidentale au instituit un pod aerian pentru ca sa aprovizioneze zonele berlineze. Urmarea a fost divizarea Berlinului pentru 50 de ani, formarea R.F.G. (partea occidentala) si a R.D.G. in zona de ocupatie Sovietica (1949).

Pentru a se apara, statele Europei Occidentale (Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Portugalia si Islanda) au semnat, la 4 aprilie 1949, Tratatul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.), impreuna cu S.U.A. si Canada. In 1952, la acest tratat au aderat Turcia si Grecia, iar in 1955 Republica Federala a Germaniei. In sfera atlantica au mai intrat Spania (1953), insa Franta a parasit structurile militare ale N.A.T.O. in 1966.

In Est, U.R.S.S., Albania, Bulgaria, Cehoslovcia, Polonia, Romania si Ungaria au semnat la 14 mai 1955 Tratatul de la Varsovia, cu scopul declarat de a asigura securitatea tarilor membre si mentinerea pacii in Europa. Pactul de la Varsovia era condus de un Comitet Politic Consultativ si avea un Comandament Unificat al Fortelor Armate.

Razboiul rece a dus la antrenarea celor doua blocuri militare intr-o adevarata cursa a inarmarilor. Initial, Statele Unite aveau monopolul bombei atomice, dar U.R.S.S. dorea sa ajunga cea mai mare putere militara. Cele doua aliante aveau relativ aceleasi efective armate, desi Statele Unite au detinut suprematia ca putere militara globala pana la sfarsitul anilor '70. A continuat sa fabrice bomba atomica insa in 1949 sovieticii aveau suficiente date pentru a face acelasi lucru. In 1950 - 1952, Statele Unite au produs si detonat prima bomba cu hidrogen pentru ca, in 1953, Uniunea Sovietica sa experimenteze una similara. Au fost construite, de ambele parti, bombardiere capabile sa transporte astfel de arme, submarine cu incarcatura nucleara si s-a inceput fabricarea rachetelor nucleare. Cresterea numerica a arsenalului nuclear, in special a rachetelor, a dus la escaladarea cursei inarmarilor.

Anii 1954 - 1962 au fost caracterizati ca o perioada de coexistenta pasnica si de echilibru al puterilor, un echilibru al terorii atomice. Ca un corolor al acestei etape, s-a impus ideea controlului armamentelor celor doua superputeri. Cele doua mari puteri s-au concurat si in cucerirea cosmosului: sovieticii au lansat primul satelit artificial al Pamantului in octombrie 1957, iar americanii, in ianuarie 1958. Conflictele militare nu au lipsit, in ciuda denumirii de Razboi rece, cele doua superputeri implicandu-se in Asia, in Orientul Apropiat si in cel Mijlociu, ideologic, economic si chiar militar, fara sa se confrunte direct insa .

In anul 1989 a incetat divizarea Europei, motiv si cauza ale Razbului rece. O Carta pentru o noua Europa a fost adoptata in 1990. Disparitia Tratatului de la Varsovia a marcat sfarsitul Razboiului rece. N.A.T.O., fiind singura alianta militara, incearca o extindere spre fostele state comuniste, ca o garantie a pacii.

BIBLIOGRAFIE

CHURCHILL, Winston, Al doilea razboi mondial, vol.2, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1998

LOCH, Wilfried, Impartirea lumii, Istoria razboiului rece, 1941 - 1955, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997