Constitutia din 1 iulie 1866

Constitutia din 1 iulie 1866

Dupa o domnie de doar 7 ani, dar rodnica in care s-a infaptuit Unirea Principatelor si s-au derulat ample actiuni de modernizare a tarii, Alexandru Ioan Cuza a inteles ca mandatul sau se incheiase, idee exprimata in Camera in anul 1865. Liberalii radicali si conservatorii, adversari ai domnitorului, invocand tendintele autoritare ale domnitorului si considerand ca noile aspiratii ale Principatelor Unite, stabilitatea politica si independenta, se puteau implinii prin aducerea unui print strain dintr-o dinastie domnitoare europeana, l-au silit pe Cuza sa abdice la 11 februarie 1866. S-a format o Locotenenta Domneasca si un Guvern provizoriu condus de Ion Ghica, care, preluand din memoriile boieresti si din Rezolutiile Adunarilor ad-hoc idea aducerii printului strain a convenit, cu acordul tacit al lui Napoleon al III-lea si cu acceptul Prusiei, asupra venirii la Bucuresti, ca domn al tarii, a printului Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Acesta a fost proclamat ca domn al Principatelor in urma plebiscitului din aprilie 1866, iar in urma sedintei Adunarii Constituante din 1 mai 1866 Carol este investit ca pincipe ereditar al Romaniei sub numele de Carol I.

Nu peste mult timp, la 8 mai 1866, printul Carol soseste in Romania si depune in fata Parlamentului juramantul si ia, ca prima masura amnistierea crimelor si delictelor politice. Abia dupa aceea, printul Carol I primeste demisia Locotenentei domnesti si numeste noul Consiliu de Ministrii, prezidat de Lascar Catargiu.

La mai putin de doua luni de la depunerea juramantului noului domn, la 1 iulie 1866, Adunarea Constituanta adopta prima constitutie interna a tarii, fapt ce reprezenta un pas inainte pe drumul modernizarii principalelor institutii si a racordarii lor la mutatiile europene petrecute in prima parte a secolului al XIX-lea. Inspirata dupa cea belgiana din 7 februarie 1831, una din cele mai liberale din Europa, aceasta lege fundamentala se aseamana si cu alte constitutii liberale aflate in vigoare in Europa occidentala.

Desi votata in unanimitate de Adunarea Constituanta, proiectul de constitutie prezentat de guvern a fost amplu dezbatut si chiar amendat pe parcursul a unsprezece sedinte. Urgenta cu care s-a dezbatut urmarea punerea puterilor garante in fata faptului implinit, iar existenta constitutiei belgiene ca model a inlesnit aceasta realizare. Noua lege fundamentala a fost votata de Adunare la 11 iulie 1866 si a fost promulgata de domnitorul Carol I la 30 iunie, intrand in vigoare la 1 iulie 1866, data publicarii ei in "Monitorul Oficial" .

Constitutia a fost structurata pe 8 titluri impartite, la randul lor, pe capitole si acestea din urma pe sectiuni. In ansamblu,continutul ei se refera la teritoriul Romaniei si la drepturile romanilor, la puterile in stat si la reprezentanta nationala, la prerogativele Domnului si ale ministrilor, la celelalte puteri in stat( (judecatoreasca, armata). In continuarea "Conventiei de la Paris" si a "Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris" societatea romaneasca facea un pas mai departe pe drumul modernizarii principalelor sale institutii, asezarii lor in concordanta cu situatia europeana contemporana.

Potrivit noii legi fundamentale ,Romania, pentru prima oara numita oficial astfel, este un "regat constitutional si ereditar", care are in Domn pe seful statului. Este enuntat principiul potrivit caruia toate puterile statului emana de la natiune si era dezvoltat si principiul separatiei puterilor in stat. Puterea executiva era incredintata domnului, puterea legislativa in mod colectiv domnului si Reprezentantei Nationale, iar puterea judecatoreasca tribunalelor si curtilor.

Domnul are numeroase prerogative, atat executive, cat si legislative, drepturile domnului sale fiind foarte largi. In articolele 93-95 sunt enumerate aceste prerogative ale sefului statului, prevazandu-se expres in articolul 96 ca "Domnul nu are alte puteri, decit acelea date lui prin Constitutiune". In exercitare prerogativelor sale in materie executiva domnul numeste si revoca ministrii, numeste sau confirma in toate functiile publice, este capul armatei, calitate in care confera gradele militare. Amnistia, gratierea, dreptul de a declara razboi, de a incheia tratate si conventii,de a conferii decoratii, de a bate moneda ii aprtineau deasemena domnului. Formal puterile domnului sunt ingradite de catre obligativitate contrasemnarii oricarui act al sau de catre un ministru pentru a avea "tarie".

Puterea legislativa era influentata si ea de implicarea domniei prin prerogativele constitutionale care ii erau oferite. Astfel domnul convoca, amana si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia proiecte de lege, prin ministrii sai, avea drept de veto, sanctiona sau promulga legi.

Principala institutie careia ii era incredintata puterea legislativa era Reprezentanta Nationala care avea doua camere: Adunarea Deputatilor si Senatul. Se adopta deci sistemul bicameral, sistem preluat din "Statutul dezvoltator al conventiei de la Paris". Intre atributiunile camerelor se numara dreptul de autoconducere, de raspuns la mesajul tronului, de legiferare, de interpelare a executivului ministerial in orice chestiune. Atributiunea speciala a Camerei este aceea referitoare la dezbaterea si adoptarea bugetului.in legea fundamentala sunt prevazute imunitatea si inviolabilitate senatorilor si deputatilor, precum si raspunderea ministeriala in fata Reprezentantei Nationale, cu interdictia ca domnul sa poata apara de raapundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris. Adunarea Deputatilor este aleasa pentru un mandat pe 4 ani, iar Senatul pentru unul de 8 ani, amandoua camere avand dreptul de a se reinnoi pe jumatate la mijlocul mandatului.Tot prevederile Constitutiei din 1866 dau dreptul adunarilor legislative ordinare sa constate ce anume prevederi din constitutie nu mai corespund si ar trebui schimbate, insa procedeaza la revizuire adunarile constituante, care au mandatul special al natiunii in acest sens .

Asadar, potrivit reglementarilor Constitutiei din 1 iulie 1866 rezulta implicarea domiei in toate structurile de putere ale statului, in exercitarea puterii legislative impreuna cu Adunarile, iar in exercitarea puterii executive, cu ministrii desemnati de domn.

Desi au avut loc unele modificari minore ale prevederilor Constitutiei din 1866, in anii 1879, 1884 si 1917, linia generala in oragnizarea puterilor in stat trasata in 1866 a fost pastrata pana la Constitutia adoptata in anul 1923. Constitutia din 1866 nu a fost afectata nici macar de castigarea independentei in anul 1877, decat in privinta convingerilor religioase, articolul 7 din Constitutie fiind modificat in anul 1879. Acest fapt dovedeste valoare actului fundamental adoptat in 1866 si importanta acestuia la consolidarea si modernizarea statului roman. Tanarul stat roman avea nevoie de o perioada de consolidare si de stabilitate politica, iar aceasta a fost obtinuta prin intermediul actului din 1866.