Constructia Socialismului in RDG. Revolta din 17 iunie 1953. Zidul Berlinului

Dupa constituirea RDG conducerea SED forteaza centralizarea aparatului de stat si economic. Odata cu formarea guvernului provizoriu, departamenele DWK sunt transformate in ministere; in octombrie 1950 ministerele regionale de transport si justitie vor fi desfiintate, in februarie 1950 "Departamentul Protectiei Proprietatii Populare" care functiona in cadrul ministerului de interne se transforma in Ministerul Securitatii Statului, iar in septembrie 1950 RDG devine membru CAER. Noi impulse in directia intensificarii centralismului pornesc de la a IIIa Conferinta Nationala a SED din iulie 1950 care adopta primul plan cincinal 1951-1955. Conferinta Nationala a dat unda verde si procesului de transformare a SED intr-un "partid de tip nou" si a instrumentalizarii sistemului de partide pentru politica proprie (la alegerile din 1950 lista unica condusa de SED obtine un rezultat de 98,53%). Obiectivele prioritare ale planului cincinal au fost printre altele, dublarea productiei industriale fata de 1936, cresterea productiei agricole cu 25%, a venitului national cu 60% si a productivitatii muncii cu 72% precum si eliminarea disproportiilor din economie prin crearea unei industrii grele proprii. Obiectivele primului plan cincinal al RDG, prin axarea acestuia pe dezvoltarea industriala, venea in conflict cu necesitatea obiectiva de crestere rapida a nivelului de trai.

VEB indeplinesc un rol capital la realizarea obiectivelor planificarii centralizate. Ponderea VEB si SAG in productia industriala bruta creste de la 61% in 1948 la 81% in 1952. Aceasta crestere masiva se datoreaza pe de-o parte ritmului de crestere al VEB, exproprierilor de dupa 1948 si faptului ca URSS retrocedeaza economiei RDG marea majoritate a SAG-urilor, care devin la randul lor VEB. In 1953 in cadrul VEB-urilor erau ocupate un numar de 1,7 milioane de persoane. La sfirsitul anului 1950 majoritatea VVB vor fi desfiintate, VEB din componenta acestora trec in subordinea ministerelor industriale; pina in 1954 intregul beneficiu realizat de VEB-uri se transfera la bugetul de stat. Odata cu reorganizarea administratiilor economice in 1958, o mare parte din VEB trec din nou in subordinea VVB reinfiintate.

Cel mai important obiectiv al politicii economice a RDG l-a reprezentat cresterea productivitatii muncii. In martie 1950 se introduce obligativitatea tuturor VEB de a elabora planuri pe intreprindere in scopul realizarii si depasirii sarcinilor din planul centralizat; planul pe intreprindere statea la baza contractelor colective pe intreprindere care la rindul lor reglementau (dupa model sovietic) drepturile si obligatiile salariatilor. Tot in 1950 se adopta noua lege a muncii care pe linga imbunatatirea situatiei salariatilor si garantarea dreptului la munca continea si prevederi referitoare la cresterea substantiala a productivitatii muncii. Cu toate rezultatele pozitive din economie, nivelul de trai al populatiei nu se modifica semnificativ, aprovizionarea cu alimente si bunuri de consum este inca critica, preturile practicate de HO sunt enorme in comparatie cu puterea de cumparare a majoritatii populatiei, iar nivelul salarial mediu creste in perioada 1951-1953 cu numai 10%. Politica de consum a RDG era dominata de idea ca, singur planul regleaza relatia dintre productie si consum si nicidecum principiul cererii si ofertei. Comunismul a crezut in posibilitatea de planificare a tuturor proceselor sociale, dar istoria nu ii va da dreptate.

In martie 1952, Stalin propune in mod spectacular prin celebra "nota germana" incheierea unui acord de pace cu Germania si unificarea zonelor de vest si de est cu conditia asigurarii neutralitatii noului stat. Propunerile URSS sunt respinse atit de catre puterile aliate vestice cat si de catre guvernul RFG. Pe fondul reactiei neasteptate a URSS si a pozitiei Vestului, dar si la indicatia sovieticilor, SED se decide sa forteze nota si hotareste in cadrul Plenarei din 9-12 iulie 1952 demararea procesului de constructie a socialismului in RDG. Pentru realizarea acestui obiectiv SED trece la preluarea ideilor invechite ale stalinismului, la lupta ideologica activa si la o subordonarea totala fata de URSS.

Copierea fortata a metodelor sovietice in 1952 si la inceputul anului 1953 conduc la o criza. Moartea neasteptata a lui Stalin la 5 martie 1953, socheaza conducerea RDG cu atit mai mult cu cat noua conducere sovietica (Malenkov, Beria, Molotov) cer o corectura de curs in RDG catre o politica mai putin agresiva. Sub presiunea sovieticilor, Biroul Politic al SED adopta la 9 iunie 1953 un "nou curs politic" in RDG, decizie ce avea sa fie preluata si concretizata de Consiliul de Ministrii la 11 iunie 1953. Conducerea de partid si de stat recunoastea astfel ca in trecut s-au produs o serie intreaga de erori si totodata da asigurari ca "noul curs" va indrepta starea de lucruri nemultumitoare. Amenintarile cu represalii la adresa unei parti a populatiei in cadrul procesului de constructie a socialismului ca urmare logica a "luptei de clasa brutale" precum si persecutarea bisericii sunt recunoscute drept greseli si repudiate. Cresterea preturilor a fost suspendata retroactiv si s-au facut promisiuni de imbunatatire a nivelului de trai, de dezvoltare a industriei producatoare de bunuri de consum, aplicarea corecta a normelor de drept, etc.

Desi conducerea RDG a fost obligata sa faca o serie intreaga de concesii, a refuzat sa anuleze - in ciuda cererilor exprimte de majoritatea muncitorilor - normele de productie al caror nivel fusese ridicat cu 10% in mai 1952. Acest fapt a declansat greva constructorilor din Berlin care a culminat la 17 iunie 1953 cu o revolta populara. La izbucnirea revoltei, guvernul RDG si conducerea SED isi dovedesc incapacitatea politica de a rezolva conflictul, comandantul militar sovietic declara starea de exceptie si scoate tancurile pe strazi. Desi in Berlin revolta este inabusita inca din seara zilei de 17 iunie, in provincie aceasta continua si pe 18 iunie, in anumite orase comitete greviste preiau chiar si puterea locala. Bilantul miscarii de protest se soldeaza cu 50 morti in randul populatiei si 40 in randul soldatilor sovietici. Dupa inabusirea completa a revoltei, SED incearca propagarea ideii de puci fascist. Revolta din 17 iunie 1953 a adus cu sine o serie intreaga de consecinte, printre care si demitizarea legendei despre statul muncitoresc est-german si a partidul muncitoresc SED, zguduind legitimitatea regimului comunist, dar scoate in evidenta si constatarea amara ca, atita vreme cat URSS garanteaza regimul comunist est-german, posibilitatile de schimbare a sistemului politic vor fi sortite esecului. In plan economic are loc pentru scurt timp o deplasare preferentiala in dezvoltarea productiei bunurilor de consum si alimentare si reducerea preturilor in HO cu 10-25%. Pe de alta parte revolta populatiei est-germane se rasfringe si asupra URSS, care ingrijorat de efectele revoltei asupra celorlalte tari comuniste, renunta de la 1 ianuarie 1954 la toate despagubirile de razboi si limiteaza costurile de ocupatie la 5% din bugetul de stat al RDG; totodata retrocedeaza si ultimele SAG-uri.

Odata cu aplicarea masurilor asa-numitului "curs nou" se imbunatateste si nivelul de trai al populatiei. Totusi pentru multi dintre locuitorii RDG situatia este pe departe de a fi multumitoare, acestia preferand calea vestului german, in 1953 cifra lor se ridica la 331.000, in 1954 la 184.000, iar in 1955 la 252.000. In ciuda tuturor eforturilor, diferentele intre nivelul de trai din RDG si cel din RFG erau mai mult decat evidente, un exemplu concretizeaza acest adevar trist: in perioada 1953-1960 se construiesc in RDG 400.000 locuinte in timp ce in RFG in aceeasi perioada de timp se construiesc 4,4 milioane de locuinte.

La Conferinta Nationala a SED din aprilie 1954 are loc despartirea de "noul curs"; conducerea de partid isi propune ca obiectiv conservarea structurilor de baza ale sistemului stalinist in RDG. Incepind cu 1955 accentul se pune din nou pe dezvoltarea industriei grele si pe "competitia socialista" menita sa scada costurile si sa creasca calitatea produselor. In 1955 se incheie primul plan cincinal al RDG cu o depasire oficiala de 5%, productia industriala aproape s-a dublat fata de 1950, peste 85% din productia industriala bruta se realizeaza in intreprinderi de stat, iar productivitatea munci a crescut cu 55%. Numarul salariatilor a crescut de la 7 milioane in 1949 la peste 8,2 milioane in 1955 in timp ce numarul intreprinzatorilor scade de la 2,1 milioane la 1,5 milioane in aceeasi perioada de timp; 68% din forta de munca era angajata in sectorul de stat.

Congresul al III lea al SED din martie 1954 adopta al doilea plan cincinal 1956-1960 care prevede printre altele cresterea productiei industriale cu 55%, cresterea salariilor cu 30%, ziua de munca de 7 ore si in anumite ramuri saptamina de lucru de 40 de ore numai cu conditia cresterii substantiale a productivitatii muncii. In scopul generalizarii proprietatii socialiste pe cale pasnica statul est-german ofera intreprinderilor aflate in proprietate privata posibilitatea de participare a statului la capitalul societatilor in proportie de 50% - este de la sine inteles ca cei care refuzau erau supusi unor persecutii economice fatise, dar foarte efective. Proprietatea socialista devine atotcuprinzatoare (90% din productia industriala bruta in 1960), tot in 1960 se incheie si reforma agrara, in sectorul mestesugaresc se creaza PGH (Produktionsgenossenschaften des Handwerks, Cooperative de Productie Mestesugaresti) care in 1961 detine deja o pondere de 65%, iar ponderea comertului privat cu amanuntul scade la mai putin de 10%. In 1957 productia industriala creste cu 8%, iar nivelul de trai al populatiei se imbunatateste treptat. In octombrie 1957 are loc o reforma monetara menita sa influenteze surplusul monetar, iar in 1958 dispar din societatea est-germana cartelele alimentare, totodata se introduce un sistem de preturi stabile si subventionate la nivelul anului 1944. Desi discrepantele dintre RDG si RFG cresc in favoarea RFG - in loc sa se micsoreze - se poate afirma ca in anii '58-'59 marea majoritate a populatiei resemnase in ce priveste schimbarea sistemului politic in RDG, ba chiar si cifra refugiatilor in RFG era in continua scadere. La plenara SED din iulie 1958 conducerea partidului hotareste fortarea constructiei socialismului si propaga drept obiectivul major "ajungerea din urma si depasirea" Germaniei Occidentale. Aceste obiective ambitioase, dar lipsite de logica economica agraveaza situatia economica si se ajunge chiar la intreruperea planului cincinal si inlocuirea acestuia cu un plan pe 7 ani, 1959-1965, care prevedea in special dezvoltarea accentuata a industriei chimice. In cadrul CAER, RDG devine a doua putere industriala dupa URSS. Din punct de vedere politic, sistemul de partide est-german era in 1959 pe deplin consolidat, partidele Blocului si organizatiile de masa isi indeplinau rolul de transmisie a politicii SED catre membrii lor de partid. In 1955 RDG obtine deplina suveranitate din partea URSS care se declara totodata putere protectoare a statului est-german.

La sfirsitul anului 1958, URSS devine din nou activa pe pozitii de forta in privinta statutului Berlinului declansind astfel dupa Blocada Berlinului din 1948-1949 o noua criza a Berlinului. Situatia se relaxeaza odata cu vizita lui Hrusciov in SUA in 1959. Efectul acestei crize asupra RDG impreuna cu greutatile economice, colectivizarea fortata si politica dura a SED conduce la o noua situatie de criza care se reflecta in numarul tot mai mare al refugiatilor (1953: 300.000, 1959: 143.000, 1960: 199.000). De la terminarea razboiului si pina in 1961 ca. 2,7 milioane de cetateni est-germani aleg calea vestului, provocind economiei RDG pierderi estimate - de surse est-germane - la mai mult de 100 miliarde marci plus alte miliarde costuri cu educatia si formarea profesionala a refugiatilor. Dupa ce presedintele american Kennedy declara la 25 iulie 1961 ca prezenta trupelor vestice si accesul liber spre Berlin este de interes vital pentru SUA, sovieticii impreuna cu conducerea RDG incep pregatirile pentru izolarea Berlinului de Est. In noaptea de 12/13 august 1961 se inchid caile de acces catre sectoarele vestice si incepe constructia Zidului Berlinului care va pecetlui pentru aproape trei decenii divizarea statului si capitalei Germaniei. Dupa ridicarea Zidului Berlinului si pina in 1989 numarul refugiatilor scade in total la numai 600.000, populatia est-germana este astfel prinsa in "cusca" socialismului.