ESECUL POLITICII DE SECURITATE COLECTIVA (1931-1939)

ESECUL POLITICII DE SECURITATE COLECTIVA (1931-1939)

Perioada aceasta este apreciata ca fiind un preludiu al celui de-al doilea razboi mondial. Intre 1931-1939, in fiecare an au izbucnit crize, care au pregatit triumful dictatorilor. Multa lume credea ca fascismul este regimul viitorului si, de aceea, inclina sa-l accepte. In afara Manciuriei si Etiopiei, crizele acestei perioade au fost europene. Ele au pus in cauza principalele clauze ale tratatelor de la Versailles. Un prim mare fenomen in aceasta perioada l-a constituit esecul Societatii Natiunilor.

Criza Manciuriana (China)

Prima criza dintr-un tablou ce va conduce la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a aratat paralizia Societatii Natiunilor.

Folosindu-se de un pretext, la 19 septembrie 1931 japonezii au ocupat toata Manciuria pentru a garanta securitatea obiectivului de aparat.

Lovitura de forta a japonezilor viola 3 documente diplomatice:

1. Tratatul de garantare a teritoriului Chinei (1922);

2. Pactul Briand-Kellogg;

3. Pactul Societatii Natiunilor (1919).

China, ca membra a Societatii Natiunilor, a denuntat actiunea Japoniei. Lumea spera ca reactia Societatii Natiunilor va fi dura si eficace, dar nu a fost nimic de acest gen. Japonia, care cunostea disfunctionalitatile Societatii Natiunilor, a refuzat sa evacueze trupele sale din Manciuria, la apelul forumului international.

In fata neputintei Societatea Natiunilor, japonezii au creat statul marioneta Manciuko (martie 1932), plasand in fruntea acestuia pe fostul imparat al Chinei (avea 5 ani cand a fost detronat in 1912) Pouy, si vor transforma tara in protectorat japonez. Se crea un precedent, cand o mare putere smulgea o bucata din teritoriul unei alte puteri, fara ca sa fie pedepsita. Pentru ca initia un sir lung de violari ale dreptului international, afacerea manciuriana ramane exemplara, ea relevand egoismul unei mari puteri si paralizia ce lovea Societatea Natiunilor atunci cand era obligata sa reactioneze.

Cele trei crize ale anului 1936

a.      Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936)

Germania se afla, dupa ianuarie 1933, pe calea agresiunii. A fost introdus serviciul militar obligatoriu la 16 martie 1935 si anuntata sporirea efectivelor la 36 de divizii, fapt incurajat si de recunoasterea "dreptului la egalizare" a potentialului militar.

In virtutea Tratatului de la Versailles, malul stang al Rinului, ca si banda lata de pe malul sau drept, trebuiau demilitarizate (adica armata germana nu putea stationa aici). Hitler a considerat aceasta zona demilitarizata ca un veritabil pericol pentru securitatea Reichului si a decis sa o ocupe militar. Astfel, Hitler declansat o actiune temerara: a dat instructiuni sefilor militari sa intre in zona si, daca vor intampina din partea francezilor o reactie energica, sa-si ceara scuze si sa se intoarca inapoi.

Hitler reusea o lovitura si indrazneala sa nepedepsita era o incurajare la recidiva. Acest fapt demonstra dictatorilor neputinta democratiilor occidentale.

Prin remilitarizarea Renaniei, Hitler reusise nu numai sa apropie un teritoriu dorit, dar a rupt si frontul de la Stressa (locul unde se facuse alianta italo-franco-engleza), din aprilie 1935, care garanta independenta Austriei. "Metoda denuntarii unilaterale" a tratatelor, utilizata de Germania, a fost condamnata. Coincidenta crizei renane si a razboiului din Etiopia ii va aduce un alt succes: detasarea lui Mussolini din frontul anglo-franco-italian si atasarea acestuia la interesele lui Hitler.

b.      Razboiul din Etiopia (oct. 1935-mai 1936)

Italia nu era la prima tentativa de aservire a Etiopiei. Ea incercase in 1896 sa includa Etiopia in imperiul sau colonial aflat in formare, dar infrangerea catastrofala a italienilor la Adua a amanat planul italian, iar sentimentul umilintei s-a transformat in dorinta de razbunare.

Fascismul italian cauta pamanturi noi, pentru a fi populate. Mussolini s-a folosit de un pretext (incidentul din 5 decembrie 1934, de la frontiera dintre Eritreea si Etiopia) pentru a ataca Etiopia. Refuzand arbitrajul oferit de Societatea Natiunilor, Italia a intreprins concentrari de trupe in Eritreia, insa aproape un an s-a scurs intre incident (5.12.1934) si declansarea ostilitatilor (3.10.1935).

Reactia altor mari puteri a fost timida, mai ales dupa ce Societatea Natiunilor a desemnat Italia ca responsabila pentru agresiunea din octombrie 1935. Au fost decise sanctiuni impotriva Italiei: interzicerea comertului cu ea, sa nu i se vanda produse strategice (carbune, petrol), in fata eventualitatii unei victorii italiene totale in Etiopia.

Marea Britanie si Franta au incercat sa limiteze dezmembrarea tarii. Doua treimi din Etiopia ar fi trebuit anexate la Italia, care era de acord sa-i acorde statului etiopian mutilat acces la mare. Mussolini se afla intr-o situatie asemanatoare cu a lui Hitler, de agresor, ramanea doar sa se faca pasul final care sa marcheze apropierea dintre duce si fhrer, care are loc in 1936, marcand formarea Axei Berlin- Roma.

Elementul decisiv in realizarea acestui bloc militar il va constitui cea de-a treia criza: razboiul civil din Spania.

c.      Razboiul civil din Spania

Anul 1936 a marcat o turnura importanta in istoria relatiilor inter-europene, ca si in evolutia interna a numeroase tari.

Nasterea Frontului Popular sau Spania Populara

In iulie 1936, generalul Franco si alti generali, nemultumiti de guvernul republican, au trecut la actiune, intentionand sa ridice la revolta garnizoanele tarii, ca sa mature echipa guvernamentala de la putere si regimul republican aparut dupa retragerea regelui Alfons al XIII-lea (1931). Garnizoanele nu s-au ridicat toate si esecul generalilor rebeli a transformat Spania intr-un teatru al razboiului civil.

Infruntarea ii opunea, pe de o parte, pe franchisti sau nationalisti, formati din armata de uscat, ierarhia catolica, aristocratia, o parte a burgheziei si, pe de alta parte, pe republicani sau guvernamentali. In tabara guvernamentalilor se aflau marina, muncitorimea, o parte a taranilor nationalisti, basci, Biserica Catolica din tara bascilor si catalani. In urma luptelor din 1938 si 1939, franchistii, superiori din punct din vedere material, sustinuti de Germania si Italia au ocupat Barcelona si apoi Madridul, Spania democratica incetand sa existe.

Marile puteri totalitare s-au implicat in conflict, in functie de optiunea ideologica, de partea uneia sau alteia din cele doua tabere. Razboiul din Spania a luat dimensiunile unei infruntari mondiale devenind periculos pentru pacea internationala.

Anii 1936-1939 au fost cei in care s-a constatat esecul Frontului Popular, iar dictaturile au triumfat. Alaturi de razboiul din Etiopia, razboiul civil din Spania are ca si consecinta directa, in relatiile internationale, formarea Axei Roma-Berlin. In octombrie 1936, Ciano semna o declaratie de prietenie si de comunitate de vederi asupra principalelor probleme internationale. Mussolini a sarbatorit, intr-un discurs faimos, aparitia Axei Roma-Berlin. Democratiile occidentale erau slabite, relatiile lor cu Europa Centrala si Estica au fost deteriorate, iar URSS era izolata.