EXPANSIUNEA ISLAMULUI IN BAZINUL MEDITERANEI

EXPANSIUNEA ISLAMULUI IN BAZINUL MEDITERANEI

1. INVAZIA ISLAMULUI

Pentru a intelege expansiunea Islamului in secolul al VII-lea, nimic nu este mai sugestiv decat a o compara in ceea ce priveste impactul sau asupra Imperiului roman, cu navalirile germanice. Acestea din urma sunt rezultatul unei situatii la fel de vechi, daca nu chiar mai vechi decat Imperiul, situatie care s-a manifestat amenintator la frontiere de-a lungul intregii sale istorii. Cand, dupa trecerea frontierelor de catre barbari, Imperiul se retrage, navalitorii se lasa repede absorbiti si, in limitele posibilitatilor, ii continua civilizatia si se integreaza in comunitatea pe care acesta se sprijinea.

inainte de Mahomed, Imperiul n-a avut aproape nici un fel de relatii cu peninsula arabica'. S-a multumit, pentru a proteja Siria impotriva incursiunilor nomazilor din desert, sa construiasca un zid, asa cum, in nordul Brita-niei construise unul in calea navalirilor pictilor; acest limes sirian, din care se mai vad si astazi vestigii in desert, nu este citusi de putin comparabil cu cel de la Rin sau de la Dunare'.

Imperiul n-a considerat niciodata aceasta zona ca pe unul dintre punctele sale nevralgice, nici n-a masat in regiunile respective o parte insemnata din fortele sale militare. Se crease doar o linie de supraveghere traversata de caravanele care transportau parfumuri si mirodenii. Imperiul persan, invecinat si el cu Arabia, procedase in acelasi fel ca si cel roman. In fond, nici unul din aceste Imperii nu avea motive sa se teama de beduinii nomazi din peninsula, care se aflau in stadiul tribal de dezvoltare, ale caror credinte religioase abia depaseau fetisismul si ca-re-si petreceau vremea luptandu-se intre ei sau pradand caravanele ce se deplasau dinspre sud spre nord, din Yemen spre Palestina,.Siria si peninsula Sinai, trecand prin Mecca si Yathreb (viitoarea Medina).

Angajate in conflictul lor secular, nici Imperiul roman, nici Imperiul Persan nu par a-si fi dat seama de propaganda cu ajutorul careia Mahomed, in toiul unei lupte tribale confuze, avea sa-i ofere propriului sau popor o religie pe care urma in curand s-o proiecteze asupra lumii, o data cu propria sa dominatie. Imperiul era deja cu spatele la zid, cand sfantul Ioan Damaschinul inca mai considera Islamul doar un fel de schisma ana-loaga ereziilor precedente³.

La moartea lui Mahomed, in 632, nimic nu anunta pericolul care urma sa se manifeste fulgerator peste doi ani (634). La granita nu se luase nici o masura. in timp ce amenintarea germanica atrasese neincetat atentia imparatilor, atacul arabilor i-a luat evident prin surprindere. Intr-un anumit sens, expansiunea Islamului s-a datorat si hazardului, daca prin acesta intelegem consecinta imprevizibila a mai multor cauze combinate. Succesul atacului se explica prin epuizarea celor doua imperii invecinate cu Arabia, Imperiul roman si cel persan, ca urmare a indelungatei lupte care le inclestase unul impotriva celuilalt si care se incheiase, apoteotic, cu victoria lui Hera-clius asupra lui Chosroes (t 627)⁴.

Bizantul tocmai isi redobandise stralucirea, iar viitorul sau parea asigurat ca urmare a infrangerii dusmanului secular care ii restituise Siria, Palestina si Egiptul. invingatorul a adus inapoi, triumfal, Sfanta Cruce, rapita odinioara. Suveranul Indiei il felicita pe Heraclius si regele francilor, Dagobert, incheie cu el o pace vesnica. Lumea se putea astepta, trebuia sa se astepte in aceasta situatie sa-l vada pe Heraclius reluand politica lui Iustinian in . cident. Longobarzii ocupau desigur o parte din Italia, iar vizigotii, in 624, cuceresc ultimele pozitii pe care Ie ^mai Poseda Bizantul in Spania, dar ce conteaza acestea in comparatie cu formidabila redresare ce se infaptuise in Orient?

Marea intrebare care se pune aici este de a determina motivul pentru care arabii, care nu sunt mai numerosi decat popoarele germanice, nu au fost absorbiti ca si acestea de catre populatiile regiunilor respective, superioare din punctul de vedere al civilizatiei. Aici este problema. Nu exista decat un raspuns si acesta este de ordin moral: in timp ce germanicii nu au nimic de opus crestinismului adoptat de Imperiu, arabii sunt exaltati de o noua credinta. Acest fapt si numai acesta ii face de neasimilat, in rest, ei nu sunt mai ostili decat germanicii civilizatiei celor pe care i-au cucerit. Dimpotriva, o asimileaza cu o uimitoare rapiditate; in domeniul stiintei, invata de la greci; intr-al artei, tot de la greci, dar si de la persi. Nici macar nu sunt fanatici, cel putin la inceput si nu vor neaparat sa-si converteasca supusii. Ei vor doar sa-i faca sa se supuna singurului dumnezeu Alah, profetului sau Mahomed si intrucat acesta era arab, sa se supuna arabilor. Religia lor universala este in acelasi timp nationala. Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu.

Islam inseamna resemnare sau supunere fata de Dumnezeu, iar musulman inseamna supus. Alah este unic si deci este logic ca toti slujitorii lui sa fie datori sa-1 impuna necredinciosilor, ghiaurilor. Ceea ce-si propun nu este, asa cum s-a afirmat, sa converteasca, ci sa supuna⁸. Acesta este sistemul pe care il aduc ei. Dupa ce au cucerit un teritoriu, nu au nimic impotriva sa ia ca prada de razboi stiinta si arta ghiaurilor; se vor sluji de ele pentru a-1 preamari pe Alah. Vor prelua de asemenea institutiile popoarelor cucerite, in masura in care acestea le vor fi utile. De altfel, propriile lor cuceriri ii obliga s-o faca. Pentru a guverna Imperiul pe care l-au creat, nu mai pot folosi institutiile lor tribale, dupa cum nici germanicii n-au putut sa le impuna pe ale lor Imperiului roman. Marea diferenta fata de germanici este insa ca pretutindeni unde s-au instalat, domina. invinsii sunt supusii lor, numai ei platesc impozit, si tot ei sunt exclusi din comunitatea credinciosilor. Bariera este de netrecut; intre musulmani si popoarele cucerite nu se poate realiza nici fuziune. Ce contrast formidabil cu Theodoric care incearca sa se asimileze si sa se puna in slujba celor pe care j-a invins!

Totusi, efortul facut de Imperiu a fost probabil prea mare, si l-a epuizat. Aceste provincii pe care Persia i Ie-a retrocedat, ii vor fi smulse brusc de catre Islam. Hera-clius (610-641) avea sa asiste neputincios la prima dezlantuire a acelei forte noi care a dezorientat si zdruncinat lumea⁵.

Cucerirea araba care se declanseaza simultan in Europa si Asia este fara precedent; rapiditatea cu care si-a obtinut succesele nu se poate compara decat cu aceea cu care s-au constituit imperiile mongole ale unui Atila sau mai tarziu ale unor Genghis Khan sau Tamerlan. Aceste cuceriri au fost insa efemere, spre deosebire de cele ale Islamului. Aceasta religie are si astazi credinciosi pretutindeni unde s-a impus sub primii califi. Raspandirea sa fulgeratoare este total diferita de lenta inaintare a crestinismului.

Ce inseamna cuceririle, multa vreme oprite si atat de putin violente ale germanicilor care, dupa secole intregi, abia daca au reusit sa ocupe o mica parte din Romania, si doar din margine, fata de aceasta revarsare?

Portiuni intregi din Imperiu se prabusesc in fata arabilor. In 634, acestia cuceresc fortareata bizantina Bothra (Bosra), dincolo de Iordan; in 635, Damascul cade; in 636, batalia de la Yarmouk le deschide intreaga Sirie; in 637 sau 638, Ierusalimul isi deschide portile in fata lor, in timp ce in directia Asiei cuceresc Mesopotamia si Persia. Apoi, Egiptul este atacat la randul sau; la scurt timp dupa moartea lui Heraclius (641), Alexandria cade si in curand toata tara este ocupata, iar expansiunea, continuand inexorabil, cotropeste toate posesiunile bizantine din Africa de Nord.

Toate acestea se explica desigur prin efectul de surpriza, prin deruta armatei bizantine dezorganizata si nepregatita sa faca fata unui nou mod de lupta, sfasiata de nemultumiri pe plan religios si national din cauza monofizitilor si nestorienilor din Siria, carora Imperiul refuza sa le faca vreo concesie, ca si din cauza Bisericii copte din Egipt si din pricina slabiciunii persilor⁶. Toate aceste motive sunt insa insuficiente pentru a explica un triumf atat de total. Imensitatea rezultatelor obtinute este disproportionata in raport cu importanta cuceritorului⁷.

In cazul germanicilor, invingatorul se va indrepta in mod spontan spre invins. in cazul arabilor, lucrurile se vor petrece invers, invinsul se va duce spre invingator, dar n-o va putea face decat slujindu-l ca si acesta pe Alah, citind ca si el Coranul, deci invatand limba care este simultan limba sacra si dominanta.

Nu se va face nici un fel de propaganda religioasa, nici macar atata cata s-a facut de catre crestini dupa triumful Bisericii, nu se va exercita nici un fel de presiune. "Daca Dumnezeu ar fi vrut, zice Coranul, ar fi facut din toti oamenii un singur popor' si condamna in termeni categorici exercitarea violentei impotriva celor de alta religie⁹. Coranul nu cere decat supunere fata de Alah, supunerea exterioara a unor fiinte inferioare, degradate, demne de dispret, tolerate desi traiesc in abjectie. Tocmai aceasta atitudine este intolerabila si demoralizanta pentru necredincios. Religia lui nu e atacata, ci ignorata, si acesta este modul cel mai eficace de a fi desprins de ea si adus la Alah, care ii va restitui demnitatea si ii va deschide portile cetatii musulmane. Faptul ca religia sa il obliga pe musulman in strafundul constiintei sale sa-1 trateze pe necredincios ca pe un supus, il va determina pe acesta din urma sa vina spre el si astfel sa se rupa de patria si poporul sau¹⁰.

Germanicul se romanizeaza de indata ce patrunde in Romania. Romanul dimpotriva, se arabizeaza de indata ce este cucerit de Islam'. Faptul ca pana in mijlocul Evului Mediu au dainuit printre musulmani mici comunitati de copti, nestorieni si mai ales evrei, conteaza prea putin. Ambianta fusese profund transformata in ansamblul -ei. S-a operat o ruptura neta cu trecutul. Noul stapan nu mai admite, in zona dominata de el, nici o influenta care sa se sustraga controlului lui Alah. Legislatia sa, extrasa din Coran, se substituie dreptului roman, limba sa se substituie limbilor eline si latine.

Crestinandu-se, Imperiul isi schimbase sufletul, daca ne putem exprima astfel; islamizandu-se, el isi schimba si sufletul si trupul. Societatea civila e transformata in aceeasi masura in care este transformata si cea religioasa.

O data cu Islamul, pe tarmurile mediteraneene, unde Roma raspandise sincretismul civilizatiei sale, s-a instalat o lume noua. S-a produs o sfasiere care va dura pana in zilele noastre. Pe malurile vechiului Mare nostrum se intind deci doua civilizatii diferite si ostile. Chiar daca in prezent civilizatia europeana a subordonat-o pe cea asiatica, n-a asimilat-o insa. Marea, care fusese pana la aparitia musulmanilor centrul crestinatatii, devine acum frontiera sa. Unitatea mediteraneana e sfaramata.

Prima expansiune se domoleste sub califul Othman, iar asasinarea acestuia in 656 da loc unei crize politice si religioase care nu va inceta decat la suirea pe tron a lui Moawiah, in 660.

Era firesc ca o putere, inzestrata cu o forta de expansiune ca Islamul sa se impuna in tot bazinul marelui lac interior. Si Islamul a facut eforturi pentru a-l cuceri. inca dintr-a doua jumatate a secolului al VH-lea, el urmareste sa devina o putere maritima in apele dominate de Bizant, sub domnia lui Constant al II-lea (641-668). Navele arabe ale califului Moawiah (660) incep sa invadeze apele bizantine. Ocupa insula Cipru si nu departe de tarmul Asiei Mici repurteaza o victorie navala asupra imparatului Constant al II-lea insusi; cuceresc Rodosul si fac incursiuni pana in Creta si Sicilia¹². Transforma portul Cyzique intr-o baza navala de unde asediaza in mai multe randuri Constantinopolul, care le rezista cu succes datorita focului grecesc, pana in 677, cand Islamul renunta¹³.

Campania de cucerire a Africii, inceputa de emirul Egiptului Ibn Sad, in 647, se incheiase cu o victorie asupra exarhului Grigore. Totusi, fortaretele construite sub lustinian nu cazusera, iar barbarii, uitand vechea lor ostilitate fata de romani, cooperasera cu ei impotriva invadatorilor. O data mai mult iesea in evidenta importanta Africii a carei cucerire de catre vandali provocase odinioara declinul defensiv al Imperiului in Occident. De Africa depindea securitatea Siciliei si a Italiei, drumul maritim spre Occident. Probabil ca imparatul Constant al II-lea s-a stabilit la Siracuza, dupa ultima vizita la Roma a unui bazileu, ca s-o apere.

Tulburarile interne din califat in acea perioada au oferit Imperiului un ragaz.

Venirea la putere in 660 a lui Moawiah avea sa fie semnalul reinceperii luptei. in 664, o noua mare razzia provoaca o noua infrangere bizantina. Armata pe care o trimisesera la Hadrumete a fost invinsa si fortareata Dje-loula cucerita, dupa care cuceritorii s-au retras¹⁴. Dar, pentru a face fata simultan ofensivelor bizantinilor care stapaneau orasele de pe tarm si a-i opri pe berberii din masivul Aures, Ogba-ben-Nafi a intemeiat in 670 Kai-rouan, "bastionul' Islamului pana la sfarsitul veacurilor'⁵. De aici pornesc acele raiduri, insotite de masacre, impotriva berberilor care rezista in muntii lor. in 681, Ogba, cu un formidabil efort, atinge Atlanticul. O reactie a berberilor si a romanilor anuleaza toate acestea. Printul berber Kossayla intra invingator in Kairouan, iar berberii care trecusera la islamism se grabesc sa se lepede de el¹⁶. Bizantinii, la randul lor, trec la ofensiva. invinsi la Kairouan, musulmanii Iui Kossayla se retrag la Barka unde sunt surprinsi si masacrati de trupele de debarcare bizantine (689). Comandantul lor cade ucis in lupta¹⁷.

Aceasta victorie, prin care bizantinii redobandesc tarmul Africii, ameninta intreaga expansiune araba in Me-diterana. De aceea arabii, care se inversuneaza, reiau atacul, cuceresc Cartagina (695). imparatul Leontius isi da seama de primejdie si armeaza o flota care, comandata de patriciul Ioan, reuseste sa recucereasca orasul.

Berberii, la randul lor, grupati sub misterioasa regina numita Kahina, zdrobesc armata araba langa Tebessa si-o resping pana in Libia¹⁸.

in anul urmator insa, Hassan reia atacul si cucereste Cartagina (698), de asta data definitiv. Locuitorii fug. Atunci, vechiului oras i se substituie o noua capitala, intr-un golf: Tunis, cu portul corespunzator, La Goulette, care va deveni marea baza a Islamului in Mediterana. Arabii care au in sfarsit o flota, imprastie vasele bizantine. De acum inainte sunt stapani pe mare. in curand, Bizantul nu mai pastreaza decat Septem (Ceuta) si cateva ramasite din Mauritania Secunda si din Tingitania, Ma-jorca, Minorca si cateva rare orase in Spania. Se pare ca au reunit aceste posesiuni raspandite intr-un exarhat care avea sa mai reziste inca zece ani¹⁹.

Dupa aceasta, rezistenta berberilor sub regina Kahina este zdrobita. Urmarita in munti, regina este ucisa iar capul ei e trimis califului.

in anii urmatori, influenta araba incepe sa se accentueze. Musa ibn Nusair supune Marocul si impune Islamul triburilor berbere²⁰.

Acesti oameni de curand convertiti vor cuceri Spania. Ea mai fusese atacata in acelasi timp cu Sardinia si Sici-lia. Era consecinta logica a ocuparii Africii. in 675, arabii atacasera Spania pe mare dar fusesera respinsi de flota vizigotilor¹.

Vizigotii isi dadeau seama ca stramtoarea Gibraltar nu-i putea opri pe cuceritori. in 694, regele Egica ii acuza pe evrei de conspiratie in favoarea musulmanilor si ar fi intr-adevar posibil ca persecutiile la care erau supusi sa-i fi determinat pe evrei sa spere ca tara sa fie cucerita de arabi. in 710, regele Achila de la Toledo, deposedat de catre Roderic, fuge in Maroc, unde, mai mult ca sigur, solicita ajutorul musulmanilor. Acestia, evident, profita de evenimente, caci in 711 o armata apreciata la 7 000 de berberi, sub comanda lui Tariq ibn Zyad, strabate stramtoarea. Roderic, fiind invins din prima lupta, toate orasele se deschid in fata cuceritorilor care, sprijiniti in 712 de o armata de intarire, pun stapanire pe intreaga tara. in 713, Musa ibn Nusair, guvernatorul Africii de Nord, proclama in capitala de la Toledo suveranitatea califului din Damasc asupra tarii²².

De ce sa se opreasca in Spania? Oare nu se prelungeste aceasta pana in tinutul Narbonne? De indata ce au supus complet peninsula Iberica, musulmanii cuceresc in 720 Narbonne, apoi asediaza Toulouse, atacand astfel regatul francilor. Regele franc, neputincios, nu reactioneaza, in 721, ducele Aquitaniei, Eudes, ii respinge pe arabi, dar Narbonne ramane in mainile lor. De aici porneste in 725 un nou si formidabil atac. Carcassone cade si in 22 august 725 cavalerii Semilunei ajung pana la Autun si pustiesc orasul.

in 732, emirul Spaniei Abd-er-Rhaman porneste de la Pamplona, trece Pirineii si se indreapta spre Bordeaux. Eudes, invins, fuge la Carol Martel. Din moment ce sudul sj-a dovedit slabiciunea, nordul va declansa in sfarsit reactia impotriva musulmanilor. Carol impreuna cu Eudes pornesc in intampinarea cotropitorilor si-i ajung ^e*act langa Poitiers, unde Clovis ii invinsese odinioara pe vizigoti. infruntarea are Ioc in octombrie 732. Abd-er-Rhaman este invins si ucis²¹, dar pericolul nu e indepartat. Presiunea musulmanilor se indreapta acum spre Pro-vence, adica spre mare. in 735, guvernatorul arab al cetatii Narbonne, Jussef Ibn-Abd-er-Rhaman, cucereste Ar-les ajutat de cativa complici din regiune²⁴.

Apoi, in 737, arabii cuceresc Avignon cu sprijinul lui Maucontus si fac ravagii pana la Lyon si pana in Aquita-nia. Carol porneste din nou la lupta impotriva lor. El recucereste Avignon si ataca Narbonne, langa care infrange o armata araba de ajutor sosita pe mare, dar nu poate recuceri orasul. Se intoarce spre Austrasia cu o prada imensa intrucat a cucerit, a distrus si a incendiat Mague-lonne, Agde, Beziers si Nimes²⁵.

Aceste succese nu impiedica o noua incursiune araba in Provence, in 739. De asta data ei ii ameninta si pe lon-gobarzi. Carol, cu ajutorul acestora din urma, ii respinge inca o data pe arabi'⁶.

Perioada care urmeaza este destul de confuza, dar se pare ca arabii au supus din nou tarmul provinciei Provence si ca s-au mentinut aici cativa ani. in 752 Pepin ii izgoneste, dar ataca zadarnic Narbonne²⁷. Abia in 759 avea sa cucereasca orasul. Aceasta victorie marcheaza, daca nu sfarsitul expeditiilor impotriva tinutului, cel putin oprirea expansiunii musulmane pe continent in zona sa occidentala²⁸. Asa cum Constantinopolul a rezistat marelui atac din 718 si a aparat astfel Orientul, aici, fortele intacte ale Austrasiei, vasale ale Carolingienilor, salveaza Occidentul.

Totusi, daca in Orient flota bizantina reusesete sa indeparteze Islamul de Marea Egee, in Occident, Marea Tireniana va cadea sub stapanirea lui.

Expeditiile impotriva Siciliei se succeda in 720, 727, 728, 730, 732, 752, 753; oprite un moment de unele tulburari civile din Africa²⁹, ele reincep in 827 sub emirul Siadet Allah I care profita de o rascoala impotriva imparatului pentru a incerca o lovitura de forta impotriva Si-racuzei. O flota araba pleaca din Sousa in 827, dar bizantinii reactioneaza energic si o flota a lor ii obliga pe arabi sa ridice asediul Siracuzei.

La randul lor, musulmanii primesc intariri din Spania, apoi din Africa. in august-septembrie 831 cuceresc Pa-lermo dupa un asediu de un an, dobandind astfel o baza defensiva in Sicilia. in ciuda acestui esec, rezistenta bizantinilor continua cu energie pe mare si pe uscat. Nu-i pot totusi impiedica pe musulmani, ajutati de napolitani, sa cucereasca Mesina in 843. in 859, centrul rezistentei bizantine este cucerit si, dupa o aparare eroica, la 21 mai 878, Siracuza cade.

in timp ce Imperiul bizantin lupta pentru salvarea Siciliei, Caro! cel Mare apara impotriva musulmanilor frontierele sale cu Spania. in 778 trimite o armata care este infranta in fata cetatii Saragosa si a carei ariegarda e macelarita la Roncevaux. Se hotaraste atunci sa adopte o tactica defensiva pana in momentul in care sarazinii invadeaza Septimania (793); atunci intemeiaza impotriva lor marca Spaniei (795)³⁰, pe care avea sa se bizuie in 801 fiul sau Ludovic, regele Aquitaniei, pentru a cuceri Barcelona. Dupa diverse expeditii nereusite, conduse in 810 in special de missus Ingobert, Tortosa cade in mainile lui Ludovic in 811. in fata cetatii Huesca a fost insa oprit. Nu avea sa mearga mai departe³¹.

Adevarul este ca in Spania, Carol cel Mare a intampinat o rezistenta extrem de darza, iar Eginhard exagereaza cand relateaza ca a ocupat toata tara pana la Ebru. De fapt, el n-a atins fluviul decat in doua puncte, in zona cursului superior, la sud de Navara si in aceea a cursului inferior la Tortosa, admitand ca acest oras a fost realmente ocupat³².

Daca insa Carol cel Mare nu a putut profita catusi de putin de pe urma cuceririi Barcelonei, faptul s-a datorat absentei unei flote. Nu avea nici o putere impotriva sarazinilor care stapaneau Tunisul, dominau tarmurile Spaniei si ocupau insulele. Carol cel Mare a incercat sa apere Balearele si a reputat chiar cateva succese efemere. In 798, musulmanii pustiesc aceste insule³³. in anul urmator, cedand rugamintilor locuitorilor, Carol cel Mare ^le trimite trupe transportate foarte probabil cu corabii ^aPartinand Balearelor. Aceasta demonstratie de forta Pare sa fi fost eficienta, de vreme ce unele insemne militare arabe ii sunt trimise regelui'⁴. Nu avem insa dovada ca francii s-ar fi mentinut in aceste insule.

in realitate, Carol cel Mare s-a luptat aproape tot timpul in regiunea Pirineilor. A profitat si de pe urma tulburarilor din lumea musulmana. intemeierea califatului omayyad la Cordoba in 756, indreptat impotriva califatului abbasid de la Bagdad 1-a favorizat, fiecare din cele doua state arabe avand interes sa-i menajeze pe franci.

Carol cel Mare n-a repurtat succese nici in alte zone ale Mediteranei. in 806, sarazinii pun stapanire pe mica insula Pantellaria si-i vand in Spania ca sclavi pe calugarii gasiti pe insula. Carol ii rascumpara^. in acelasi an, 806, Pepin, fiul sau, rege al Italiei, incearca sa-i izgoneasca pe sarazini din Corsica unde s-au stabilit. Aduna o flota si, dupa cronicarii carolingieni, pune stapanire pe insula, dar chiar din 807, ea cade din nou in mainile inamicilor'⁶.

Imediat, Carol il trimite impotriva lor pe conetabilul Burchard care ii obliga sa se retraga dupa o lupta in care acestia pierd treisprezece corabii. Dar si de asta data victoria este efemera, caci in 808, papa Leon al III-lea, discutand cu Carol despre masurile pe care le ia ca sa apere tarmul italian, il roaga sa se ocupe de Corsica³⁷. Se vede deci clar ca in 809 si in 810, musulmanii ocupa Corsica si Sardinia.

Situatia se agraveaza atunci cand Africa, zguduita de tulburari endemice, se hotaraste sa se organizeze sub dinastia Aghlabitilor, care il recunosc pe califul din Bagdad, Harun-al-Rasid.

in 812, in ciuda prezentei unei flote bizantine comandata de un patriciu si intarita cu nave din Gaeta si Amalfi. sarazinii din Africa prada insulele Lampeduza, Ponza si Ischia. Leon al III-lea organizeaza apararea³⁸ tarmurilor Italiei, iar imparatul il trimite pe varul sau Wala sa-l ajute. Carol stabileste de asemenea relatii cu patriciul Georges, dar acesta din urma incheie cu dusmanul un armistitiu de zece ani. Totusi, nimeni nu tine seama de acesta si razboiul pe mare nu inceteaza; abia daca, in 813 distrugerea de catre o furtuna a unei flote arabe de o suta de corabii mai stavileste intrucatva incursiunile de prada ale arabilor din Spania, care pustiesc totusi Civita Vec-chia, Nisa, Sardinia si Corsica, de unde aduc 500 de captivi.

in toiul acestor lupte, se incearca insa si unele eforturi diplomatice. inca din 765, Pepin trimisese o ambasada la Bagdad. in 768 primise in Aquitania niste trimisi ai arabilor din Spania, veniti pe la Marsilia. in 810, Harun-al-Rasid ii trimite Iui Carol cel Mare o ambasada care insa, in 812, semna un tratat cu El-Hakem in Spania.

Aceste diverse tratative diplomatice au ramas fara nici o urmare. Carol cel Mare, din ce in ce mai incapabil sa reziste flotei musulmane, se resemneaza sa duca lupte defensive, parand cu greu loviturile primite.

Dupa moartea lui Carol cel Mare, situatia avea sa se agraveze. E drept ca in 828, Borifaciu de Toscana ajunge cu o mica flota, destinata protejarii Corsicei si Sardiniei, pana pe tarmurile Africii, intre Cartagina si Utica³⁹. A profitat probabil de faptul ca musulmanii erau ocupati in acel moment in Sicilia. Cativa ani mai tarziu, Italia, Ia nord de orasele bizantine, a devenit o prada usoara pentru musulmani. Brindisi si Tarento au fost pustiite (838), Bari cucerit (840), flota bizantina si venetiana infranta. in 841, musulmanii prada Ancona si coasta dal-mata pana la Cattaro. Lothar, in 846, nu ascunde faptul ca se teme de o anexare a Italiei de catre arabi⁴⁰.

In 846, saptezeci de corabii ataca Ostia si Porto, inainteaza pustiind totul in cale pana sub zidurile Romei si profaneaza Biserica Sfantului Petru. Garnizoana de la Gregoriopolis nu i-a putut opri. in sfarsit, arabii sunt respinsi de Gui de Spoleto. Expeditia lui Lothar din 847 nu reuseste sa recucereasca Bari.

In 849, Ia chemarea papei, Amalfi, Gaeta si Nea-pole constituie o liga impotriva arabilor si strang la Ostia o flota pe care insusi papa Leon al IV-Iea vine sa o binecuvanteze . Aceasta flota repurteaza o mare victorie navala asupra sarazinilor. in acelasi timp, papa inconjoara vaticanul cu un zid de aparare si numeste cetatea Civitas Leoni_m (848-852)⁴².

In 852, papa instaleaza la Porto, oras pe care il fortifica, niste corsicani fugiti de pe insula, dar acest nou oras nu prospera. El intemeiaza de asemenea Leopoli pentru a inlocui Civita Vecchia, depopulata ca urmare a groazei pe care o inspira arabii⁴³. Restaureaza de asemenea Orta si Ameria in Toscana, pentru a oferi un refugiu locuitorilor in timpul raidurilor musulmanilor⁴⁴, ceea ce nu-i impiedica pe acestia sa faca ravagii in campia romana in 876 ti 877; papa il implora in zadar pe imparatul bizantin. Dezastrele suferite de acesta tocmai atunci in Sicilia, unde Siracuza cade in mainile arabilor (878) nu-i permit sa intervina, asa incat, pana la urma, papa este silit sa le plateasca anual maurilor 20 000 de mancusi de argint ca sa scape de navalirile lor. De altfel, maurii se reduc la niste simple bande de pirati care nu-si propun altceva decat jaful. in 883, abatia de la Monte Cassino este incendiata si distrusa⁴⁵. in 890, abatia de la Farfa este asediata dar rezista sapte ani. Subiaco e distrus, valea raului Anio si Tivoli sunt pustiite. Sarazinii si-au construit un fort intarit nu depai^.e de Roma, la Saracinesco si altul la Ciciliano, in muntii Sabini.

Campia romana se transforma intr-un desert: redacta est terra in solitudinem. Calmul se reinstaureaza abia in 916, cand Ioan al X-lea, imparatul, principii Italiei de Sud si imparatul de la Constantinopol care trimite galere la Neapole, vor obliga orasul si comunele invecinate sa renunte la alianta lor cu arabii; astfel, uniti cu totii, ii vor invinge in sfarsit la Garigliano pe cumplitii invadatori.

Se poate deci af rma ca, imediat dupa cucerirea Spaniei si mai ales a Africii, Mediterana occidentala devine un lac musulman. Imperiul francilor, lipsit de flota, nu poate face nimic. Singurele cetati care mai au o flota sunt Neapole, Gaeta si Amalfi. Interesele lor comerciale le indeamna sa paraseasca Bizantul prea indepartat si sa se apropie de musulmani.

Datorita tradarii lor, sarazinii au reusit pana la urma sa cucereasca Sicilia. Flota bizantina, e adevarat, este puternica, mai puternica decat cea a oraselor maritime italiene, datorita focului grecesc care face din ele o arma de razboi redutabila; Sicilia odata ocupata, aceasta flota este aproape izolata de Occident unde nu-si mai face decat rareori si in mod inutil, aparitia. Totusi, ea a permis imparatilor sa-si salveze Imperiul care este situat mai ale^s pe malul marii⁴⁶; datorita flotei, marile grecesti raman libere si Italia scapa in final de stapanirea Islamului. La treizeci de ani de la cucerirea sa de catre musulmani, in 840, portul Bari este recucerit de catre flota imparatului Basilios I, alcatuita din 400 de corabii⁴⁷. Acesta a fost evenimentul esential care i-a impiedicat pe musulmani sa se instaleze in Italia si care a permis mentinerea suveranitatii bizantine si asigurarea securitatii Venetiei.

Tot datorita flotei sale a reusit Bizantul sa-si pastreze un fel de suprematie asupra oraselor Neapole, Amalfi si Gaeta, a caror politica de compromis intre imparat, ducele de Benevento si uneori chiar musulmani, era dictata de necesitatea pastrarii unei autonomii utile comertului pe care il practicau.

Expansiunea islamica nu a putut deci ingloba intreaga Mediterana. Musulmanii o stapanesc la est, la sud si la vest, dar asupra nordului n-au avut nici o putere. Fosta mare romana a devenit granita dintre Crestinatate si Islam. Toate fostele provincii mediteraneene cucerite de musulmani graviteaza de acum inainte in jurul Bagdadului⁴⁸.

Orientul a fost totodata separat de Occident. Legatura pe care invazia germanica o lasase intacta s-a rupt. Bizantul nu mai este acum decat centrul unui imperiu grec, pentru care nu mai exista nici cea mai mica posibilitate de a continua politica lui Iustinian. A ajuns in situatia sa-si apere ultimele posesiuni. Avanposturile sale occidentale sunt Neapole, Venetia, Gaeta, Amalfi. Flota inca mai permite pastrarea contactului cu acestea, impiedicand astfel Mediterana orientala sa devina un lac musulman; Mediterana occidentala insa nu mai este nimic altceva. Ea, care fusese marea cale de comunicatie este acum o bariera de netrecut.

Islamul a sfaramat unitatea mediteraneana pe care invaziile germanice o lasasera neatinsa.

Acesta este evenimentul cel mai important din istoria europeana de dupa razboaiele punice. Constituie sfarsitul raditiei antice si inceputul Evului Mediu, si se produce exact in momentul in care Europa era pe cale sa se bizantmizeze.

INCHIDEREA MEDITERANEI OCCIDENTALE

Atat timp cat Mediterana s-a mentinut crestina, navigatia orientala a intretinut comertul cu Occidentul. Siria si Egiptul erau cele doua principale centre comerciale; ori, tocmai aceste doua bogate provincii au cazut cele dintai sub dominatia Islamului. Ar fi o eroare evidenta sa credem ca aceasta dominatie a oprit activitatea economica. Desi au avut loc mari tulburari, desi se constata o emigratie masiva de sirieni spre Occident, nu trebuie totusi sa se considere ca armatura economica s-a prabusit. Damascul a devenit prima capitala a califatului. Mirodeniile continua sa fie importate, papirusul sa fie fabricat, porturile sa functioneze. Din moment ce-si plateau impozitele, crestinii nu erau agresati. Comertul s-a practicat deci in continuare, atata doar ca i s-a schimbat directia⁴⁹.

E de la sine inteles ca in plin razboi, invingatorul nu le-a ingaduit supusilor sai sa faca negot cu invinsii, iar atunci cand s-a restabilit pacea si activitatea economica a reinceput in provinciile cucerite, Islamul a orientat-o spre noile orizonturi pe care i le deschidea imensitatea cuceririlor sale.

S-au deschis deci noi drumuri comerciale care legau marea Caspica de Baltica pe Volga, iar negustorii scandinavi care frecventau tarmurile Marii Negre au adoptat probabil imediat acest nou drum, ca dovada numeroasele monede orientale gasite la Gothland.

E cert ca tulburarile inerente cuceririi Siriei (634-636) si Egiptului (640-642) au oprit pentru un timp navigatia⁵⁰.

Corabiile au fost probabil rechizitionate pentru flota pe care Islamul o organizeaza imediat in Marea Egee. E putin probabil ca negustorii sa se fi strecurat printre navele unor flote ostile, afara doar daca nu se vor fi dedat pirateriei, ceea ce este verosimil pentru unii dintre ei.

Trebuie sa admitem ca incepand din mijlocul secolului al VU-lea, navigatia din porturile musulmane ale Marii Egee spre porturile ramase crestine a devenit imposibila, sau daca a mai subzistat cate ceva, este cantitativ neglijabila.

Din Bizant si tarmurile pe care le apara in jurul sau, navigatia s-a putut mentine, sub protectia flotei, in directia celorlalte regiuni grecesti din Adriatica, Italia meridionala si Sicilia, dar e greu le acceptat Tdeea ca flota comerciala s-ar fi aventurat mai departe, din moment ce inca in anul 650, Islamul ataca Sicilia.

in ceea ce priveste Africa, ravagiile la care este supusa permanent din 643 pana in 708, au pus capat incontestabil oricarei activitati comerciale. Rarele vestigii care poate s-au pastrat, dispar dupa cucerirea Cartaginei si intemeierea in 698 a Tunisului.

Cucerirea Spaniei in 711 si imediat dupa aceea insecuritatea in care se traieste in Provence, pe malul marii, fac absolut imposibila orice navigatie comerciala in Me-diterana occidentala. Ultimele porturi crestine nu ar fi putut intretine intre ele relatii comerciale pe mare, deoarece nu aveau flota propriu-zisa.

Se poate astfel afirma ca navigatia cu Orientul, cu regiunile situate la est de Sicilia, inceteaza cam de prin 650, iar in a doua jumatate a secolului al VH-lea dispare total de pe toate tarmurile Occidentului.

La inceputul- secolului al VUI-lea, disparitia sa este totala, nu mai exista trafic mediteranean, in afara tarmurilor bizantine; dupa cum se exprima Ibn-Khaldoun (cu rezerva formulata in privinta Bizantului): "Pe mare, crestinii nu mai pot mentine pe linia de plutire nici macar o scandura'. Mediterana a ramas de acum inainte pe mana piratilor mauri. in secolul al IX-lea, acestia cuceresc insule, distrug porturi, fac incursiuni de jaf pretutindeni. Marele port al Marsiliei, care fusese odinioara principala etapa a Occidentului in drum spre Orient, ramane pustiu. Vechea unitate economica a Marii Mediterane este distrusa si pana in perioada cruciadelor asa va ramane. Rezistase invaziilor germanice; cedeaza in fata presiunii irezistibile a Islamului.

Cum ar fi putut rezista Occidentul? Francii nu aveau 'Iota. Aceea a vizigotilor era distrusa, iar inamicul este bine pregatit. Portul Tunis si arsenalul sau sunt de necucerit. De-a lungul tuturor tarmurilor se inalta acele forturi semi-militare, semi-religioase care comunica intre ele si intretin o stare de razboi permanent. Crestinii sunt neputinciosi in fata acestei mari puteri maritime; cea mai buna dovada este faptul ca n-au facut decat o singura modesta incursiune impotriva tarmului Africii.

Trebuie insistat asupra acestui punct, intrucat eminenti eruditi nu admit concluzia ca in urma cuceririi musulmane s-a putut produce o ruptura atat de neta. Ei cred chiar ca si in cursul secolelor VII si VIII, negustorii sirieni au continuat sa frecventeze ca odinioara Italia si Galia. Este adevarat ca in primele decade de dupa cucerirea tarii lor de catre arabi, multi sirieni si-au gasit adapost ia Roma. Numarul si influenta lor trebuie sa fi fost considerabile din moment ce cativa dintre ei, printre care Sergiu I (687-701) si Constantin I (708-7)5) au fosi inaltati in scaunul pontifical. De la Roma, unii dintre acesti refugiati al caror prestigiu era asigurat de cunoasterea limbii eline, s-au raspandit in scurt timp in nord, aducand cu ei manuscrise, obiecte din fildes, orfevrarie, lucruri pe care le luasera cu ei cand isi parasisera patria. Regii carolingieni s-au grabit sa-i utilizeze in opera de reinnoire literara si artistica de care se apucasera. Carol cel Mare a insarcinat cativa dintre acestia cu revizuirea textelor Evangheliilor. Si probabil unul din compatriotii lor a lasat la Metz un text grecesc cu Laudes care este mentionat in secolul al IX-lea.

Trebuie de asemenea sa mai socotim ca o dovada a patrunderii sirienilor in Occident dupa secolul al VH-lea, influenta exercitata de arta Asiei Mici asupra dezvoltarii ornamentatiei in perioada carolingiana. Se stie pe de alta parte ca multi clerici din Francia se duceau in Orient, in pelerinaj la locurile sfinte din Palestina si ca se intorceau de acolo nu numai cu relicve, dar fara indoiala si cu manuscrise si ornamente destinate bisericilor.

Faptul ca Harun-al-Rasid, dornic sa-l castige pe Carol cel Mare de partea sa in lupta impotriva omayyazilor, i-a daruit Mormantul lui Christos⁵¹ precum si un vag protectorat asupra locurilor sfinte, este bine cunoscut.

Toate acestea insa, oricat ar fi ele de interesante pentru istoria civilizatiei, nu au relevanta pentru istoria economica. Imigrarea unor savanti si artisti nu dovedeste catusi de putin existenta unor relatii comerciale intre tara lor de bastina si tara in care s-au refugiat.

Secolul al XV-lea, in care eruditi bizantini au fugit de turci in Italia, nu e tocmai perioada in care Constantino-polul nu mai este un mare port? Circulatia pelerinilor, eruditilor, artistilor nu trebuie confundata cu circulatia marfurilor. Aceasta din urma presupune o organizare a transporturilor si a relatiilor permanente de import - export, cea dintai se efectueaza la intamplare. Pentru a fi indreptatiti sa sustinem continuitatea navigatiei siriene si orientale in Marea Tireniana si in Golful Lion dupa secolul al Vll-lea, ar trebui sa putem demonstra ca Marsilia si porturile din Provence au ramas, dupa aceasta data, in legatura cu Levantul. Or, ultimul text care poate fi invocat in aceasta privinta este documentul pentru abatia Cor-bie, din 716 '.

Conform acestui text, antrepozitul fiscului din Marsilia sau din Fos era inca la acea data plin cu mirodenii si ulei, adica produse originare din Asia si Africa. Cred totusi ca ne aflam in prezenta unui anacronism, avand de a face cu un act ce-i confirma abatiei Corbie vechi privilegii; ipoteza ca acest text reproduce intocmai niste texte anterioare este verosimila. intr-adevar, e imposibil ca in acel moment uleiul din Africa sa mai fi putut fi importat. S-ar putea admite, e drept, ca cellarium fisei mai avea stocuri, dar atunci nu mai este vorba despre un indiciu asupra unor relatii comerciale active in 716. in orice caz, aceasta %ste ultima data cand sunt mentionate unele produse orientale ca fiind depozitate in porturile din Provence. De altfel, peste patru ani musulmanii debarca in Provence si jefuiesc tinutul. in acea perioada, Marsilia este un port paralizat. Degeaba se mentioneaza, pentru a se demonstra contrariul, faptul ca pe aici trec pelerinii in drum spre Orient. E cert ca aceste pelerinaje, neputan-du-se efectua pe valea Dunarii, bantuita de avari, apoi de unguri, presupun calea maritima. Dar, ori de cate ori se Pot cunoaste cu precizie itinerariile pelerinilor, se va constata ca piosii calatori s-au imbarcat mai ales in porturile Italiei bizantine. Sfantul Willibald, viitorul episcop de Eichstadt, se imbarca in 726 la Gaeta, dupa ce a trecut Alpii. Madalveus, episcop de Verdun, ca sa se duca la Ierusalim, ia din Africa, pe la 776, o corabie care pleaca la Constantinopol⁵³.

Scrisorile sfantului Bonifaciu ni-i arata pe anglo-sa-xoni ducandu-se la Roma pe uscat in loc sa ia o corabie de la Marsilia, preferand deci si ei sa treaca Alpii. Iar in secolul al IX-lea, ca sa ajunga la Alexandria⁵⁴, calugarul Bernard pleaca din Tarento.

incepand din secolul al VHI-lea, nu numai ca nu mai avem nici un singur text referitor la prezenta negustorilor sirieni sau orientali, dar constatam ca toate produsele pe care ei le importau nu se mai gasesc in Galia; nu exista nici un argument impotriva acestui fapt⁵⁵.

A disparut in primul rand papirusul. Toate lucrarile pe care le cunoastem, scrise in Occident pe papirus, dateaza din secolul al Vl-lea sau al Vll-lea. in cancelaria regilor merovingieni, pana in 659-677 s-a scris exclusiv pe papirus. Mai tarziu apare pergamentul⁵⁶. Pana spre sfarsitul secolului al VlII-lea mai apar cateva acte private scrise pe papirus, provenind probabil din stocuri vechi. Dupa acea perioada nu mai exista nici un document scris pe papirus.

Acest fenomen nu se poate explica printr-o eventuala incetare a fabricarii sale, de vreme ce ea a continuat asa cum ne-o dovedesc in mod indiscutabil frumoasele acte de papirus din secolul al Vll-lea de la Muzeul arab din Cairo. Disparitia papirusului in Galia nu se poate asadar explica decat printr-o stagnare, apoi o disparitie a comertului. Pergamentul pare a fi fost initial foarte putin raspandit. Gregoire de Tours, care il denumeste membrana, il citeaza o singura data⁵⁷ si indica oarecum ca era fabricat de calugari pentru folosinta proprie. Se stie insa cat de stabile sunt uzantele cancelariilor, deci, daca spre sfarsitul secolului al Vll-lea birourile regelui au incetat sa scrie pe papirus, inseamna ca acesta a inceput sa fie foarte greu de procurat.

in Italia, folosirea papirusului s-a pastrat intrucatva. Papii I-au folosit pentru ultima data in 1057. Sa admitem impreuna cu Bresslau ca se slujeau de papirusul aflat in vechile stocuri? Sau ca papirusul respectiv provenea din Sicilia unde arabii au introdus fabricarea sa in secolul al X-lea? Provenienta siciliana e totusi discutabila. Consider verosimila ipoteza ca se procura prin comertul practicat in porturile bizantine: Neapole, Gaeta, Amalfi, Venetia.

Pentru Galia insa se terminase definitiv.

Mirodeniile, ca si papirusul, dispar din texte dupa 716⁵⁸. Statutele lui Adalhard de la Corbie nu mai mentioneaza decat pulmentaria, adica un fel de ciorba cu verdeturi⁵⁹.

Mirodeniile trebuie sa fi disparut, intr-adevar, impreuna cu papirusul, de vreme ce erau transportate cu aceleasi corabii.

Sa studiem capitularele. Nu se mai citeaza, in chip de mirodenii decit plantele care se pot cultiva in villae⁰ ca de exemplu garanta, chimionul sau migdala⁶¹. in schimb piperul, cuisoarele (cariofilo), nardul (spico), scortisoara, curmalele, fisticul nu se mai intalnesc niciodata.

intr-o tractoha carolingiana sunt mentionate printre alimentele care se pot servi functionarilor aflati in calatorie oficiala: painea, carnea de porc, puii, ouale, sarea, verdeturile, legumele, pestele, branza, dar nici o mirodenie⁶².

De asemenea, tractoria " de conjectu missis dando '^6j din 829, precizeaza ca alimente pentru missi: 40 de paini, carne de porc sau de miel, 4 pui, 20 de oua, 8 masuri de vin, 2 de bere si 2 de grau. Este, dupa cum se vede, un meniu rustic.

Capitula episcoporum⁶⁴ de pe Ia 845-850, atribuie episcopilor in timpul deplasarilor: 100 de paini, carne de porc. 50 de masuri de vin, 10 pui, 50 de oua, 1 miel, 1 purcel, 6 masuri de ovaz pentru cai, 3 care cu fan, miere, ulei, ceara. in nici una din aceste liste nu se pomenesc condimentele.

Din scrisorile sfantului Bonifaciu se poate vedea cat de rare si scumpe devenisera mirodeniile. El primeste si trimite cadouri constand din mici cantitati de tamaie⁶⁵. in 742-743, un cardinal ii trimite aliquantiim cotzumbri quodincensum, Domino offeratis^. in 748, un arhidiacon de la Roma ii trimite de asemenea o cantitate foarte mica de mirodenii si parfumuri⁶⁷. Raritatea mirodeniilor la nord de Alpi este dovedita de faptul ca acestea constituie daruri pretioase. Trebuie remarcat totodata ca acestea provin toate din Italia. in portul Marsilia nu se mai primesc. Cellarium fisei este gol, sau poate chiar va fi fost incendiat de catre sarazini. Mirodeniile deci nu mai constituie un articol de comert normal. Doar vanzatorii ambulanti poate mai aduc mici cantitati.

in toata literatura vremii, de altfel foarte abundenta, nu se pomeneste nimic despre acest articol.

in fata acestei carente, se poate afirma ca mirodeniile au disparut din alimentatia curenta la sfarsitul secolului al VJI-lea si la inceputul secolului al VllI-lea. Ele isi vor face din nou aparitia abia in secolul al XH-lea, o data cu restabilirea comertului pe mare.

Vinul de Gaza dispare evident si el. Uleiul nu mai este importat din Africa. Acela care este folosit provine din Provence. De acum inainte, ceara va furniza bisericilor materia prima pentru iluminat.

De asemenea, folosirea matasii pare a fi disparut total in aceasta epoca. in capitulare⁶⁸ nu gasim decat o singura data mentionat acest articol.

Se stie cat de simpla er& imbracamintea lui Carol cel Mare. Curtea 1-a imitat faiJ .adoiala. Aceasta simplitate, care contrasteaza atat de puternic cu luxul nierovingian a fost insa impusa de imprejurari.

Trebuie deci sa tragem concluzia ca din cauza expansiunii islamice, importul din Orient a incetat.

Un alt fapt absolut izbitor pe care il constatam este rarirea progresiva a aurului. Acest fenomen se poate verifica analizandu-se baterea de monede din aur de catre merovingieni in secolul al VllI-lea: aceste monede contin un aliaj de argint din ce in ce mai accentuat. E deci clar ca nu mai vine aur din Orient. in timp ce in Italia el continua sa circule, in Galia se rareste pana intr-acolo incat oamenii nu-1 mai folosesc drept moneda. incepand cu domniile lui Pepin si Carol cel Mare, cu rare exceptii, nu se mai bate decat moneda de argint. Aurul nu-si va mai afla locul in sistemul monetar decat in aceeasi epoca in care mirodeniile si-1 vor recapata pe al lor in alimentatie.

Acesta este un fapt esential, mai graitor decat toate textele. Trebuie sa admitem ca circulatia aurului era o consecinta a comertului, intrucat acolo unde s-a mentinut comertul, adica in Italia de Sud, s-a mentinut si aurul.

Disparitia comertului cu Orientul ca si a traficului maritim a avut drept consecinta disparitia negustorilor profesionisti in interiorul tarii. Textele nu-i mai mentioneaza aproape niciodata; iar atunci cand totusi se refera la ei, putem considera ca este vorba despre negustori ocazionali. in aceasta perioada nu mai gasim nici un singur negociator de tip merovingian, adica un om care imprumuta bani cu dobanda, care este inmormantat intr-un sarcofag si doneaza bunuri saracilor si bisericilor. Nimic nu ne mai dovedeste ca in orase ar mai exista colonii de negustori sau un domus negotiantum. Fara indoiala negustorii au disparut in calitate de clasa sociala. Comertul insa nu a disparut, caci nu se poate imagina o perioada istorica lipsita de schimburi; a dobandit insa un alt caracter. Dupa cum se va vedea mai departe, atmosfera vremii ii este ostila, exceptand tinuturile bizantine. Restrangerea stiintei de carte la laici face de altfel imposibila mentinerea unei clase de oameni care sa poata trai normal din vanzari si cumparari. Disparitia imprumutului cu dobanda dovedeste la randul sau regresul economic provocat de inchiderea marii.

Nu trebuie sa se creada ca musulmanii din Africa, Spania sau chiar Siria s-ar fi putut substitui fostilor negustori proveniti din Orientul bizantin. Mai intai pentru ca intre ei si crestini exista o stare permanenta de razboi. Musulmanii nu au de gand sa se ocupe de negot, ci de jaf. Nici un singur text nu mentioneaza vreun musulman stabilit in Galia sau in Italia. Este un fapt incontestabil ca nici un negustor musulman nu s-a instalat in afara Islamului. Daca au facut comert, l-au facut numai intre ei. Nu se gaseste nici un indiciu privind existenta vreunui trafic intre Africa si lumea crestina dupa cucerirea Africii de catre Islam, cu exceptia crestinilor din Italia de Sud, ceea ce nu este nicidecum cazul cu cei din Provence.

In aceste conditii, singurii care mai practica sistematic comertul sunt evreii. Sunt numerosi pretutindeni. Arabii ^n|ci nu i-au izgonit, nici nu i-au masacrat, iar crestinii nu si-au schimbat atitudinea fata de ei. Ei constituie deci singura clasa care-si datoreaza existenta negotului. Ei sunt totodata, prin contactele pe care Ie stabilesc si cu unii si cu ceilalti, singura legatura economica existenta intre Crestinatate si Islam, sau, mai bine zis, intre Orient si Occident.

3. VENETIA Sl BIZANTUL

Se poate afirma ca invazia islamica a fost la fel de hotaratoare atat pentru Rasaritul cat si pentru Apusul Europei, inainte de invazie, imparatul de la Constantinopol este inca un imparat roman. Din acest punct de vedere, politica lui lustinian este caracteristica: el lupta sa mentina sub autoritatea imperiala intreaga Mediterana. Dupa invazie, dimpotriva, imparatul este obligat sa adopte o tactica defensiva in apele grecesti pana cand, in secolul al Xl-lea, va chema intr-ajutor Occidentul. Islamul il obsedeaza si-1 tine pe loc. Astfel se explica intreaga sa politica. De acum inainte pentru el, Occidentul este inchis.

Dupa ce a pierdut Africa si Cartagina pe care de altfel s-a inversunat sa le apere in conditii dezastruoase, sfera de activitate a politicii bizantine nu va mai depasi Italia, din care insa nu va mai reusi sa pastreze decat tarmurile, in interior, Bizantul nu mai poate rezista longobarzilor; neputinta sa va provoca rascoala in tara si parasirea de catre Papa. Imperiul nu mai lupta decat pentru Sicilia, Adriatica si orasele din sud care constituie pentru el avanposturi din ce in ce mai autonome.

Expansiunea Islamului a murit la fruntariile bizantine. I-a rapit provinciile siriene, egiptene si africane, exploatand partial diferentele de nationalitate, dar blocul grecesc a rezistat si rezistand, a salvat Europa si fara doar si poate, impreuna cu ea, crestinismul.

Totusi, socul a fost dur: Bizantul atacat de doua ori, intr-o vreme de deplina vigoare a Islamului, si-a datorat victoria flotei sale. Ramane, in ciuda tuturor, marea putere maritima a timpului.

Din toate prelungirile bizantine in vest, cea mai importanta si mai originala este Venetia, cea mai extraordinara reusita economica a tuturor timpurilor, alaturi de Tarile de Jos. Primii locuitori ai insulitelor nisipoase si pustii din laguna sunt niste amarati care fug din calea hoardelor lui Atila in secolul al V-Jea, cand acestia au atacat Aquileea. Altii au venit atunci cand francii au ocupat Istria, pe vremea lui Narses⁶⁹, si mai ales in timpul navalirii longobarzilor. Astfel, ioat% acea fasie de pamant s-a populat in urma unui exod, ia inceput provizoriu, apoi definitiv. Grado a adapostit majoritatea fugarilor din Aquileea, al caror episcop a luat titlul de patriarh si a fost seful spiritual al noii Venetii. Caorla, in estuarul Liven-zei, a primit emigrantii si pe episcopul de la Concordia. Au urmat Heracliana si Aquileea langa Piave. Oamenii din Altinum s-au refugiat Ia Torcello, Murano, Mazzorbo. Cei din Padova s-au stabilit Ia Malamocco si Ia Chioggia. La inceput, grupul de insulite din care mai tarziu se va dezvolta Venetia, a fost slab populat: Rialto, Olivolo, Spina-lunga, Dorsoduro nu au adapostit decat cativa pescari⁷⁰.

In Venetia primitiva a secolului al Vl-lea si al Vll-lea, centrul religios a fost Grado, centrul politic Heracliana, centrul comercial Tarcello. Scapand de invingatorii de pe continent, administratia bizantina se mentine aici, reprezentata de cativa functionari si tribuni.

Exista aici o populatie orientata cu precadere spre mare, descrisa de Cassiodor si care ne aduce aminte de aceea a Olandei primitive. "De departe s-ar parea ca barcile luneca pe campie, caci nu ii .. - "m.iuci primitive. "De departe s-ar parea ^_u uai-cile luneca pe campie, caci nu li se zareste coca⁷¹'. Se intelege ca o astfel de viata a favorizat dezvoltarea energiei si a ingeniozitatii oamenilor. Prima activitate a constat din pescuit si din extragerea sarii pe care barcile o transportau pe continent luand in schimbul ei grau. Singurul centru comercial al regiunii este Comacchio, la varsarea fluviului Po, frecventat de navele bizantine care aduc ulei si mirodenii. Comacchio, portul de la varsarea fluviului P6, a profitat fara indoiala de incetarea traficului oriental cu golful Lion. Un tratat comercial, incheiat pe la 715 intre Comacchio si Luitprand, in care este mentionat piperul, arata ca portul Comacchio se afla in relatii comerciale cu Orientul⁷².

In curand, venetienii i-au imitat, fireste, pe vecinii lor. In orice caz, comertul lor ia nastere in cursul secolului al VlII-lea. intre 787-791, negustorii lor sunt exclusi din Ravenna la cererea lui Carol cel Mare - ceea ce dovedeste ca acestia refuzasera sa-l recunoasca drept rege al Longobarzilor⁷³; alianta lor cu Bizantul a devenit deci si mai solida. Raporturile lor cu imparatul care se afla atat de departe, prezinta pentru ei numai avantaje. Idealul lor este autonomia, sub conducerea unui doge ales de ei si confirmat de Bizant.

Din cand in cand apar neintelegeri. Atunci, Venetia se intoarce spre regele francilor. Astfel, in 805, Venetia ii trimite lui Carol niste ambasadori pentru a cere protectia sa. Acest demers trebuie mai degraba pus in legatura cu luptele dintre partidele din orase si cu conflictele cu Grado, al carui patriarh ceruse si el, inca din 803, protectia lui Carol cel Mare⁷⁴. in acel moment, Venetia se impusese oraselelor de pe coasta dalmata si se temea probabil de o reactie a Bizantului. Desi n-a prea fost remarcat, acest incident a avut totusi o foarte mare importanta. Carol a raspuns ambasadorilor venetieni, anexand imediat orasul lor si alipindu-1 Italiei. Imperiul sau a avut din acel moment ocazia sa devina o putere maritima si sa patrunda in Dalmatia. N-a apucat sa profite de acest lucru. Bizantul si-a dat imediat seama de pericol. in anul urmator, Nichifor trimite o flota care supune pe loc Venetia. Carol nu reactioneaza: se multumeste sa-i ofere azil in statele sale patriarhului din Grado⁷⁵.

in 807, regele Italiei, Pepin, incheie un armistitiu cu comandantul flotei, Nicetas, si-i preda bazileului pe vinovati. Acesta ii exileaza si-i rasplateste pe partizanii sai cu titluri si onoruri⁷⁶.

Afacerea era prea ispititoare pentru a se renunta la ea. in 810, Pepin, imprumutand corabii de la Comacchio, recucereste Venetia si coasta dalmata⁷⁷. O flota bizantina, comandata de Pavel, prefectul Kephaloniei, il obliga sa-si paraseasca noile cuceriri. Pe 8 iulie al aceluiasi an, Pepin moare. Carol cel Mare se grabeste sa-i invite la Aix pe legatii bizantini cu care incheie pace, lasandu-le Venetia si orasele de pe coasta dalmata. Aceasta pace devine un tratat definitiv in 13 ianuarie 812: Imperiul carolingian renunta la mare deoarece isi dovedise pe deplin incapacitatea de a o stapani⁷⁸. Venetia avea de acum inainte sa graviteze pe orbita bizantina si sa marcheze, Ia limita

Occidentului, inceputul unei alte lumi. Piazza sa o dovedeste mai bine decat toate textele din lume.

Pacea din 812 ii oferea Venetiei o situatie deosebit de favorabila. Aceasta a fost conditia maretiei sale viitoare⁷⁹. Pe de o parte, apropierea sa de Imperiu deschide intregul Orient tendintelor sale expansioniste si aceasta fara a-i ameninta autonomia, intrucat Imperiul are nevoie de sprijinul ei in lupta sa impotriva Islamului. Pe de alta parte, Venetiei i se deschide Occidentul, caci, desi renuntase s-o stapaneasca, imparatul Carol cel Mare ii recunoaste dreptul de a face comert cu imperiul franc. Intangibila la vest, nu avea a se teme decat de Comacchio care stapanea delta fluviului P6. De aceea, inca din 875, Venetia isi nimiceste rivala care dispare definitiv. De acum inainte pietele si porturile Italiei de nord, Pavia, Cremo-na, Milano etc. depind de comertul venetian.

Ramane primejdia reprezentata de sarazini. In aceasta privinta, interesele Venetiei si ale imparatului coincid, inca din 828, el cere concursul flotei sale de razboi. In 840, Venetia trimite in ajutorul Imperiului, saizeci de corabii la Taranto; ca represalii, musulmanii parjolesc Ancona si captureaza navele venetiene⁸¹. in 867-871, Venetia actioneaza pe mare impotriva orasului Bari, impreuna cu bizantinii si cu Ludovic al II-lea care il ataca de pe uscat. in 872, musulmanii ataca Dalmatia; in 875, asediaza Grado. Venetia insa isi pastreaza suprematia in Adriatica si prin ea asigura navigatia spre Orient. Ceea ce nu impiedica Venetia sa faca negot cu Islamul. imparatul, chiar din 814-820 a interzis, e drept, comertul cu arabii din Siria si Egipt, dar venetienii, desi lupta impotriva necredinciosilor, se si tocmesc cu ei. Alexandria este portul din care, o flota de zece corabii aduce, in 827, moastele Sfantului Evanghelist Marcu, furate din oras⁸² atat fara stirea crestinilor, cat si a musulmanilor.

Cel mai insemnat comert al Venetiei este insa cel cu sclavii slavi de pe coasta Dalmatiei. in 876, dogele il interzice, in zadar insa. Chiar si in mijlocul secolului al 'X-lea deci, negustorii venetieni vand musulmanilor⁸' sclavi crestini.

Tratatul comercial incheiat cu Lothar in 840⁸⁴ din care rezulta ca Venetia este un oras cu precadere negustoresc, 'fterzice vanzarea sclavilor crestini, ca si pe cea a eunucilor. Venetia este prin excelenta un port si o piata; preia rolul jucat odinioara de Marsilia. De aici se imbarca pasagerii in drum spre Orient si se exporta spre Egipt lemnul pentru constructii.

Aici sosesc din Orient mirodeniile si matasea, imediat reexportate prin Italia, catre Pavia si Roma⁸⁵. Trebuie sa fi existat si unele transporturi peste A/pi⁸⁶, desi comertul pe aceasta cale a fost nesemnificativ in acea perioada.

Venetia mai are drept piata si intreaga coasta dalmata. E foarte probabil ca aici se facea comertul cei mai activ.

in comparatie cu Occidentul, Venetia este o alta lume. Locuitorii sai au spirit mercantil si nu-si fac probleme in legatura cu interdictiile privind turpe lucrunf. Iar aceasta mentalitate este pur si simplu aceea care a disparut din lumea occidentala si din Italia dupa cuceririle arabe, dar care s-a mentinut inca la Venetia si in toate cetatile bizantine ale Italiei meridionale.

Bari, de exemplu, ramane un oras complet grecesc si va pastra pana sub Bohemond⁸⁸ institutiile municipale bizantine. Desi Bari a fost ocupat de musulmani pana in 871, "sultanul' lor elibereaza permise calugarilor care pleaca spre Ierusalim si-i recomanda califului din Bagdad⁸⁹

Aceeasi este situatia si cu Salerno, Neapole, Gaeta, Amalfi, pe coasta occidentala. Acestea sunt porturi deosebit de active si, asemenea Venetiei, nu mai pastreaza cu Bizantul decat o legatura slaba; lupta de asemenea impotriva ducelui de Benevento, pentru a-si pastra autonomia. Baza lor economica este mult mai bogata decit a Venetiei, caci Benevento isi pastreaza moneda de aur si se afla destul de aproape de Roma, care este totusi, datorita bisericilor si multimii pelerinilor, un mare consumator de mirodenii, de parfumuri, de stofe scumpe si chiar de papirus. In ducatul Benevento se mentine inca o civilizatie destul de rafinata. Pavel Diaconul preda aici limba elina printesei Adelperga. La sfarsitul secolului al VlII-lea, ducele Arichis construieste biserica Sfanta Sofia pe care o infrumuseteaza cu podoabe aduse de la Constantinopol; se lauda ca primeste din Orient stofe de matase, purpura, vase de aur si argint cizelate, precum si produse din India, Arabia, Etiopia .

Trebuie insistat in mod deosebit asupra faptului ca ducii de Benevento mentin moneda de aur⁹' si chiar sistemul monetar bizantin⁹'. Continuitatea unitatii mediteraneene, care avea sa dispara mai tarziu, este inca vizibila aici.

Orasele portuare din sud mai au inca o flota. in 820 se semnaleaza opt corabii comerciale care, intorcandu-se in Italia^9j din Sardinia, au fost capturate de piratii sarazini. Se poate presupune ca datorita corabiilor lor s-a realizat in 828 expeditia lui Bonifaciu de Toscana in Africa, deoarece se stie ca in aceasta privinta a existat o intelegere intre cei doi imparati.

Papa ii vorbeste lui Carol cel Mare despre navele grecesti (naves Graecorum gentis) a caror incendiere, la Civita Vecchia, a poruncit-o. E posibil ca aceste nave sa urce uneori pana in Provence si sa apara in secolul al IX-lea la Marsilia si la Arles. Navigatia lor graviteaza insa pe orbita bizantina in Orient. Ceea ce nu le impiedica, asemenea venetienilor, nu numai sa intretina relatii cu porturile arabe din Spania si Africa, dar chiar, ca napolitanii, sa vina uneori in ajutorul acestora cand ataca Sicilia. Regasim aici aceeasi mentalitate ca aceea a cetatenilor tarilor aliate care, in timpul primului razboi mondial, au furnizat Germaniei arme.

in 879, amiralul grec trimis sa apere Sicilia, a oprit numeroase nave comerciale care, in ciuda razboiului, faceau comert cu Italia si Sicilia. Le-a luat uleiul - dovada ca navele veneau din Africa - o cantitate atat de uriasa, incat pretul acestei marfi a scazut la Constantinopol la o cifra derizorie⁹⁴.

Acest comert cu musulmanii practicat in porturile din Italia meridionala era totodata si un comert cu sclavi. Papa le reproseaza acest lucru . inca din 836, tratatul dintre Neapole si ducele de Benevento le recunoaste negustorilor din oras cea mai deplina libertate comerciala in acest ducat, care, evident nu se poate lipsi de ei, dar le interzice sa cumpere sclavi longobarzi pentru a-i vinde⁹⁶. Astfel aflam ca acesti sclavi proveneau din Lombardia, ^adica din Imperiul franc.

Si totusi, in 849, acesti negustori de vieti omenesti, repurteaza in favoarea papei o mare victorie maritima langa Ostia. Iar sfantul Gennaro este la Neapole obiectul unei veneratii la fel de mare ca si sfantul Marcu la Venetia.

Dintre toate aceste orase, Amalfi este categoric cel mai activ din punct de vedere comercial. Nu poseda decat un teritoriu mic si muntos, ale carui paduri ii furnizeaza cheresteaua pentru constructia corabiilor sale care navigheaza pana in Siria⁹⁷.

in rest, nu exista nici o intelegere intre acesti negustori si ducele de Benevento..Nici macar intre negustori nu exista vreo intelegere. Pe la 830, ca sa reziste ducelui, Neapole se sprijina pe sarazini. Tot cu ei se aliaza, pe la 870, impotriva rivalei sale Amalfi, apoi in 880 impotriva influentei bizantine redevenita puternica incepand de la Vasile I⁹⁸. in acel moment, Gaeta se apropie de asemenea de sarazini, apoi revine alaturi de papa, care face concesii acestui hypatos^. in 875, corabii din toate orasele din sud, unite cu cele ale sarazinilor, jefuiesc malurile romane, iar Ludovic al II-lea declara ca Neapole a devenit o alta Africa¹⁰⁰. in 877, papa Ioan al VlII-lea incearca zadarnic, cand cu ajutorul banilor, cand cu cel al excomunicarii, sa desparta Amalfi de sarazini. Totusi, in acelasi an, orasul se angajeaza sa protejeze impotriva lor tarmurile Italiei de sud¹ '.

Politica acestor orase comerciale pare, la prima vedere, cat se poate de confuza. Aceasta se explica prin grija lor constanta si exclusiva de a-si pune la adapost comertul. Desi se aliaza cu musulmanii, ele vor rezista cu inversunare oricarei tentative de cucerire de catre acestia.

in 856, sarazinii, al caror scop este sa anexeze Italia meridionala, o ataca simultan la Bari si, de la vest, asediaza Neapole si distrug Misena¹⁰². Orasele sunt de acord sa faca negot cu musulmanii, dar refuza sa ajunga sub jugul lor, nici sa-i lase sa stapaneasca marea. in aceasta privinta, politica lor este asemanatoare celei practicate de Venetia. Nu se incred in nimeni, ci doar in propriile lor forte si nu se supun nimanui. intre aceste orase domneste insa o necrutatoare rivalitate si, pentru a se distruge reciproc, nu ezita sa se alieze cu musulmanii; astfel, Neapole ii ajuta in 843 sa cucereasca Messina, rapita Imperiului bizantin, din care insa Neapole face totusi parte. Din acest punct de vedere, orasele sunt supuse Bizantului doar cu numele. Actioneaza numai atunci cand prosperitatea lor este direct amenintata. De aceea nu spijina in 846 lupta lui Lothar impotriva musulmanilor, dupa cum mai tarziu nu-1 vor sprijini nici pe Ludovic al II-lea¹⁰³. Gay afirma foarte corect: "O forta invincibila atrage statele maritime Gaeta, Neapole, Amalfi spre o alianta cu sarazinii Pentru ele, esentialul este sa pastreze litoralul si sa-si protejeze interesele comerciale. Negociind cu sarazinii, isi iau partea lor din prada si se imbogatesc in continuare. Politica unor orase ca Neapole si Amalfi este inainte de toate politica unor negustori care traiesc in egala masura din jaf ca si din comert normal¹⁰⁴'. De aceea nu l-au ajutat pe imparat sa apere Sicilia. Politica lor este asemanatoare celei practicate de olandezi in Japonia in secolul al XVII-lea. Pe de alta parte, cu cine ar fi putut face comert daca ar fi ocolit tarmurile musulmane? Orientul apartine Venetiei.

Sa rezumam deci: Mediterana crestina este deci despartita in doua bazine: estul si vestul inconjurate de tari musulmane. Dupa ce si-au terminat cucerirea, la sfarsitul secolului al IX-lea, arabii formeaza o lume deosebita care-si este suficienta siesi si se orienteaza spre Bagdad. Acesta este punctul central spre care vin caravanele din Asia si marele drum comercial Volga-Baltica. De aici se indreapta produsele spre Africa si Spania. Musulmanii nu practica ei insisi nici un fel de comert cu crestinii, dar nu-si inchid pietele pentru marfurile lor. ii lasa sa frecventeze porturile lor, sa le aduca sclavi si cherestea si sa cumpere ce vor.

Activitatea navigatiei crestine nu continua de altfel decat in Orient, de care tine si capatul sudic al Italiei. Acolo Bizantul a reusit sa pastreze stapanirea asupra marii in dauna Islamului. Corabiile continua sa circule de .a Venetia, de-a lungul coastei adriatice, a tarmurilor grecesti, spre marele oras de pe Bosfor. Evident, aceste corabii nu vor ocoli porturile musulmane din Asia Mica, din Egipt si Africa in general, din Sicilia si Spania. Prosperitatea din ce in ce mai mare a tarilor musulmane, data incheiata perioada expansiunii, va constitui un avantaj pentru porturile comerciale din Italia. Datorita acestei prosperitati, in Italia meridionala ca si in Imperiul bizantin, se mentine o civilizatie avansata cu orase, monetarii care bat moneda de aur, negustori profesionisti, pe scurt, o civilizatie care-si pastreaza structurile din antichitate.

in Occident, dimpotriva, tarmurile golfului Lion si ale Rivierei pana la varsarea Tibrului, supuse ravagiilor razboiului si piratilor carora crestinii, lipsiti de flota nu le-au putut rezista, nu mai constituie decat un desert si o tinta a piratilor. Porturile si orasele sunt parasite. Legaturile cu Orientul sunt intrerupte, si nici un fel de relatii nu se stabilesc cu tarmurile ocupate de sarazini. Totul e mort. Imperiul carolingian prezinta cel mai izbitor contrast cu cel bizantin. E exclusiv terestru, pentru ca este blocat. Teritoriile mediteraneene, odinioara cele mai active si cele care intretineau viata intregii tari sunt acum cele mai sarace si mai pustii si mai expuse amenintarilor. Pentru prima data in istorie, axa civilizatiei occidentale a fost impinsa spre nord; timp de multe secole se va mentine intre Sena si Rin, iar popoarele germanice, care pana atunci nu au jucat decat rolul negativ al distrugatorilor, vor fi chemate sa joace un roi pozitiv in reconstruirea civilizatiei europene.

Traditia lasata de antichitate se destrama pentru ca Islamul a distrus vechea unitate mediteraneana.