Guvernarea dr. Petru Groza 6 martie 1945 - 30 decembrie 1947

Incercarile diplomatului Constantin Visoianu, ministru de externe in cabinetul Radescu pe langa diplomatii SUA si Marii Britanii pentru a obtine un sprijin, au fost fara succes. Iuliu Maniu, liderul opozitiei politice fata de comunisti, l-a sfatuit pe regele Mihai sa reziste presiunilor, deoarece in opinia lui, un guvern in frunte cu Petru Groza echivala cu "o condamnare la moarte a democratiei in Romania". La 2 martie 1945 la presiunile sovietice, regele l-a insarcinat pe Groza cu formarea cabinetului, solicitandu-i insa realizarea unui guvern cu reprezentanti ai PNT si PNL. Groza a propus acestora trimiterea a doi trei reprezentanti in guvern, lucru refuzat de partidele istorice. In consecinta, la 6 martie 1945 dr. Petru Groza a realizat un guvern FND incluzand si reprezentanti ai PNL-Tatarescu si PNT-A. Alexandrescu. Desi atat Iuliu Maniu cat si C.I.C. Bratianu au insistat in fata regelui sa nu aprobe lista guvernului "democratic" prezentata de Groza, totusi, regele a semnat si validat componenta cabinetului.

Trebuie mentionat ca in acel moment, contextul geopolitic releva clar faptul ca in tarile vecine Romaniei s-au apropiate, situatia era asemanatoare, in sensul ca: in Bulgaria din septembrie 1944 tara era condusa de Frontul Patriei (in frunte cu Partidul Comunist Bulgar), in Iugoslavia comunistii conduceau deja din noiembrie 1943, la fel in Polonia, Cehoslovacia si Ungaria.

Interesant este faptul ca PCR, formal ca reprezentare, a ramas in plan secundar, in guvern comunistii avand doar 5 din cele 18 portofolii ministeriale din care insa doua erau neindoielnic, decisive: Ministerul de Interne, in frunte cu Teohari Georgescu si Ministerul Justitiei, in frunte cu Lucretiu Patrascanu.

Pentru a da impresia aprobarii totale a schimbarii de situatie in Romania, Stalin a admis pe 9 martie 1945 reintroducerea administratiei romane in Ardealul de nord.

Intre masurile semnificative ale guvernului Groza, retinem:

- legiferarea la 23 martie 1945 a reformei agrare prin care au fost expropriate aproape 1,5 milioane ha din care 1.100.000 ha au fost impartite la 917.777 familii de tarani,

- a promovat o noua lege pentru purificarea administratiei publice,

- o lege pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii sau crime de razboi (aprilie 1945),

- la 1 iulie 1945 s-a infiintat oficial PNL-Gheorghe Tatarescu,

- la 9 iulie 1945 Stalin a conferit regelui Mihai "Ordinul Victoria" iar la 6 august, URSS a stabilit relatii diplomatice cu guvernul Groza.

Dupa conferinta de la Postdam (iulie-august 1945) dedicata problemei tratatelor cu statele satelit ale Germaniei, Iuliu Maniu a solicitat sprijin Occidentului in vederea organizarii in Romania de alegeri libere si de constituire a unui guvern reprezentativ. La Postdam insa, Stalin ii spusese lui Hary S. Truman ca un guvern liber ales in Bulgaria, Romania sau Ungaria va fi un guvern antisovietic, fapt ce nu putea fi admis de liderul de la Kremlin. Reprezentantul SUA in Romania adresa la 18 august 1945 o nota verbala Ministerului de Externe roman, in care sublinia necesitatea constituirii in tara a unui "regim reprezentativ din toate gruparile democratice ale tarii" pentru a putea incheia tratatul de pace. Nota a fost respinsa de Ministerul de Externe roman.

In aceste conditii, americanii au recomandat regelui sa ceara demisia lui Groza, fapt produs la 20 august 1945. Groza a refuzat si, in aceste conditii, s-a declansat asa numita "greva regala" care a durat din 21 august 1945 pana in ianuarie 1946, fara a-si atinge in chip sensibil, obiectivele urmarite. Cert este ca la 8 ianuarie 1946, dupa includerea ca membri ai guvernului, ai ministrilor fara portofoliu, Emil Hatieganu (PNT) si Mihai Romniceanu (PNL) formal s-a realizat "reprezentativitatea democrata" si in februarie 1946 guvernul roman a fost recunoscut de SUA si Marea Britanie.

In intervalul mentionat, Groza secondat indeaproape de liderii comunisti a desfasurat o activitate legislativa consistenta, folosind jurnale ale Consiliului de Ministri care nu aveau nevoie de semnatura regelui.

In octombrie 1945, PCR si-a fixat linia strategica si tactica in vederea atingerii obiectivelor privind "edificarea unei societati democratice moderne".

In ziua de 8 noiembrie 1945, opozitia si-a manifestat ostilitatea fata de guvernul Groza printr-o mare adunare in piata Palatului Regal. A fost considerata cea mai ampla demonstratie impotriva regimului impus de sovietici in centrul si sud-estul Europei. Ea s-a soldat cu 11 morti si zeci de raniti si arestati.

In replica, s-au desfasurat "adunari populare" organizate de guvern care au solicitat dizolvarea PNT si PNL si arestarea liderilor acestora. Guvernul Groza a intarit cenzura, interzicand aparitia ziarelor partidelor istorice. Tot astfel, intre realizarile guvernului Groza este de retinut si crearea unor situatii privilegiate minoritatilor nationale odata cu aplicarea statutului acestora in februarie 1945 care promova o reala discriminare intre cetatenii Romaniei.

Pe plan intern, problema principala a fost aceea a desfasurarii alegerilor parlamentare. La 17 mai 1946 comunistii au creat o noua organizatie, intitulata Blocul Partidelor Democrate largind astfel vechiul FND. Dincolo de promisiunile din programul BPD este de retinut unitatea de actiune neintalnita in cazul principalelor partide de opozitie care nu au ajuns la un acord in vederea depunerii unor liste unice.

La 15 iulie 1946 a fost promovata o noua lege electorala care interzicea drepturile electorale pentru mai multe categorii de cetateni considerati criminali de razboi, hitleristi, fascisti, etc. In ziua de 16 septembrie 1946 Ministerul de Justitie a publicat tabelul cu cei interzisi in care figura chiar vicepresedintele PNT, Ion Mihalache.

Pe fundalul campaniei electorale s-a desfasurat intre 6-15 mai procesul lui Ion Antonescu si al colaboratorilor sai, considerat un proces al marii tradari nationale. Acesta s-a incheiat cu condamnarea la moarte si executarea lui Ion Antonescu si a altor trei colaboratori in ziua de 1 iunie 1946.

In acel an, o mare parte din tara era grav afectata de seceta si toate neajunsurile populatiei erau puse pe seama fostei guvernari.

Opozitia partidelor istorice a fost impiedicata a se exprima in cadrul campaniei electorale. Alegerile s-au desfasurat in ziua de 19 noiembrie 1946 inregistrandu-se o masiva prezenta la vot. Rezultatul oficial a dat castig de cauza Blocului Partidelor Democrate si Uniunii Populare Maghiare care au intrunit 78,46% din voturi, in timp ce partidele istorice au obtinut 17,34%. Din totalul de 414 mandate, BPD obtinea 347, in vreme ce PNT, 33 iar PNL-Bratianu, numai 3.

Liderii opozitiei au contestat rezultatul, considerand ca alegerile au fost fraudate. Trebuie retinut ca dupa comunicarea rezultatelor de catre prefecti Comisiei Centrale Electorale, buletinele de vot au fost distruse. In aceste conditii, foarte greu a mai putut fi probata fraudarea alegerilor. Neverosimil ramane totusi faptul ca atat taranistii cat si liberalii nu au obtinut in alegeri nici macar numarul membrilor cotizanti, ceea ce poate da de gandit in sensul amintit.

In sfarsit, la 1 decembrie 1946 regele Mihai a validat prin Mesajul tronului rezultatul alegerilor declarandu-se "fericit" ca se gasea in mijlocul reprezentantilor tarii.

Ultimul act important inregistrat in 1946 a fost etatizarea Bancii Nationale a Romaniei care pana atunci era un fief incontestabil al PNL.

Pe plan extern, anul 1946 a fost dominat de problema participarii Romaniei la Conferinta de pace de la Paris care trebuia sa dezbata proiectele tratatelor de pace cu fostele state satelit Germaniei. Conferinta a inceput pe 26 iunie 1946. Delegatia romana a fost condusa de Gheorghe Tatarescu care cumula functiile de vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru de externe. Unicul succes al delegatiei romane a fost acela de confirmare a anularii dictatului de la Viena.

Viata internationala in anul 1946 a fost marcata de pregatirea si desfasurarea Conferintei de Pace pentru incheierea tratatelor de pace cu fostii aliati ai Germaniei, ale carei lucrari au inceput in ziua de 26 iunie 1946.

Romania solicita justificat, in baza marelui efort sustinut in campania din vest, recunoasterea statutului de cobeligeranta si o reducere a reparatiilor si despagubirilor care i se impuneau.

In acest context, la 7 mai 1946, Conferinta de la Paris a luat in discutie proiectul Tratatului de Pace cu Romania. Acesta a fost publicat ulterior simultan la Moscova, Washington, Paris si Londra, la 31 iulie 1946, iar la 3 august si in presa romaneasca.

Pozitia Romaniei fata de proiectul tratatului a fost explicata in doua sedinte ale guvernului, din 23 septembrie si 19 octombrie 1946.

La Paris, delegatia romana initial a prezentat un memoriu scris, in care a cerut admiterea a opt amendamente privitoare la clauzele militare, navale si aeriene, care nu au fost luate insa in consideratie.

Trebuie spus ca la Conferinta Pacii din capitala Frantei, Romania avea o situatie contradictorie, datorita participarii la razboiul mondial dintre anii 1939-1945.

Pe de o parte, era culpabilizata pentru participarea alaturi de Germania si aliatii sai la razboiul impotriva Uniunii Sovietice si implicit a Natiunilor Unite, in intervalul 22 iunie 1941-23 august 1944, pe de alta parte, era apreciata pentru efortul depus dupa aceasta data in razboiul impotriva Germaniei, pana la 12 mai 1945 (in care pierduse aproape 170000 de oameni clasandu-se pe un meritos loc patru in privinta contributiei cu efective pe natiuni in aceasta faza a razboiului.

Desi in intervalul iunie 1946-februarie 1947 au fost numeroase dezbateri reflectate si in presa dobrogeana pe aceasta tema, Romaniei nu i s-a recunoscut cobeligeranta. Mai mult, conferinta de pace a validat, prin tratatul din 10 februarie 1947, actele ilicite pe seama Romaniei, consfintind si autorizand starea teritoriala, de fapt rezultata prin 'acordul sovieto-roman din 28 iunie 1940".

Zona dunareana a Dobrogei a constituit un nou motiv de interes pentru Uniunea Sovietica la Conferinta Pacii.

Daca in 16 decembrie 1941 sovieticii urmarisera sa obtina Delta Dunarii, in tratativele cu partea britanica ('Danube Estuary with three arms'), in iarna lui 1947, inainte deci de semnarea Tratatului de Pace de catre Romania, ei s-au multumit cu mai putin. Ne gandim, astfel, la 'tehnica' micilor rectificari care acopereau portiunile din teritoriul romanesc luate de Uniunea Sovietica in nord-estul tarii - si pentru aceasta zona a Romaniei - in Delta Dunarii, dupa anul 1944.

Delegatia romana la conferinta a fost profund nemultumita de 'nepotrivirile' de pe harta ce a constituit anexa 1 a Tratatului de Pace cu      Romania, inregistrate in Delta Dunarii.

In referatul inaintat lui Gheorghe Tatarescu - seful delegatiei romane - de Eugen Filloti si Edmond Ciuntu, la 20 ianuarie 1947, se specifica, referitor la 'nepotrivirile de traseu ale granitei Romaniei in zona dunareana: 'se      vede, totusi, clar, pe aceasta harta, ca ea incorporeaza in mod deliberat la URSS ostroavele Salangic (Tatarul), Dalerul Mare si Dalerul Mic de pe bratul Chilia ()'. Ulterior, sovieticii au anexat si micul ostrov Maican, din aval de bratul Chilia, care nici macar nu figura pe harta anexa a tratatului. Toate aceste 'nepotriviri' au ramas defintive.

Anul 1947 a fost unul decisiv pentru istoria Europei. Principala problema a constituit-o in cadrul relatiilor internationale incheierea tratatelor de pace. Alaturi de aceasta, se recunoaste faptul ca deja, cortina de fier intre Estul sovietizat si Vestul democratic, cazuse definitiv.

Ca o ironie a soartei, tratatele semnate intre marile puteri aliate si asociate (URSS, SUA si Marea Britanie) si fostele state satelit ale Germaniei intre care si Romania au dus la validarea in practica a intelegerilor secrete din anii 1943-1945.

Asa cum am vazut, pentru Romania la inceputul anului 1947, problema esentiala era semnarea tratatului de pace cu Natiunile Unite. La Conferinta de la Paris, Romania avusese o situatie cel putin contradictorie in opinia participantilor care, pe de o parte judecau statutul tarii ca aliata a Germaniei in intervalul 22 iunie 1941-23 august 1944 si, in acelasi timp, apreciau actiunea Romaniei dupa 23 august 1944 pana in 12 mai 1945. Jertfele romanesti deosebite precum si efectivele importante aruncate in lupta pentru infrangerea ultimelor rezistente germane, situasera Romania pe locul IV in randul combatantelor. Totusi, Romaniei nu i s-a recunoscut cobeligeranta. Conferinta a fost de acord si cu anexarea de catre URSS a Basarabiei si nordului Bucovinei. In sfarsit, tratatul semnat de Romania la 10 februarie 1947 la Paris, consfintea si mentinerea trupelor sovietice in Romania care, in mod normal ar fi trebuit sa se retraga la 90 de zile de la intrarea in vigoare a tratatului. URSS isi rezerva insa dreptul de a pastra in Romania forte armate pentru asigurarea liniilor sale de comunicatie cu trupele proprii de ocupatie din Austria. In cele din urma, desi in 1955 s-a semnat si tratatul cu Austria, trupele sovietice au continuat sa stationeze in teritoriul romanesc pana in vara anului 1958.

Tratatul din februarie 1947 a consacrat frontierele Romaniei asa cum erau ele la 1 ianuarie 1941 acceptand totodata anularea dictatului de la Viena din 30 august 1940, frontiera cu Ungaria redevenind cea de la 1 ianuarie 1938. De asemenea, tratatul mentinea obligatia ca Romania sa plateasca despagubiri de razboi.

Formal, Romania era un stat independent. In realitate, era o tara ocupata. Nota dominanta a vietii politice interne in anul 1947 a reprezentat-o cresterea rolului PCR sprijinit si dirijat de Moscova si de numerosii consilieri sovietici plasati in toate sectoarele cheie ale tarii.

De altfel, in anii 1945-1946 s-au pus bazele faimoaselor societati mixte romano-sovietice (16 la numar) cunoscute sub numele de sovromuri, adevarate instrumente de exploatare si control asupra resurselor naturale ale tarii. Ele au fost desfiintate in intervalul 1954-1956 nu inainte de a-si fi realizat scopul urmarit.

In fruntea PCR s-a aflat in acea vreme, gruparea promoscovita cuprinzand pe Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu, care aplica neconditionat directivele Moscovei.

Este adevarat insa ca, nici gruparea interioara din partid si in mod deosebit Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a fost simpla spectatoare a vietii politice in anul 1947. Numeric, cresterea PCR a fost sensibila. La sfarsitul anului 1947 ajungand la 800.000 membrii. Propaganda comunista a fost dublata in activitatea guvernului de promovarea unor legi care favorizau categoriile sociale nevoiase si loveau necontenit in burghezia rurala si urbana romana:

- iunie 1947-Legea pentru reglementarea circulatiei si stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole- care introducea dreptul de preemtiune al statului in vanzari si stabilea ca un proprietar nu poate poseda prin cumparare mai mult de 15 ha cultivabili;

- Legea prin care lucrarile pentru reforma agrara erau declarate de guvernare si nu puteau fi atacate in justitie;

- Legea pentru organizarea Ministerului Industriei si pentru crearea oficiilor industriale prin care se puneau bazele politicii dirijiste a PCR in domeniul economiei nationale.

Reactia opozitiei politice s-a concretizat in exprimari timide, partidele istorice apreciind ca statul nu are competenta de a conduce intreprinderile private.

Pana si gruparea liberala a lui Gheorghe Tatarescu si-a exprimat rezervele fata de imixtiunea statului in economie. Astfel, la 24 mai 1947, Tatarescu a prezentat un memoriu guvernului si sefilor de partid din guvern in care a subliniat necesitatea asigurarii liberei initiative private, ideea colaborarii cu capitalul strain pentru valorificarea in continuare a subsolului romanesc si, dorinta obtinerii de credite externe. In replica, PCR, la 14 iulie 1947, a prezentat guvernului programul sau privind politica de industrializare si de crestere a interventionismului de stat in economie.

Romania a fost invitata in iulie 1947 la Paris, la Conferinta in care statele europene au acceptat Planul Marshall, prin care SUA se angaja sa ajute refacerea statelor afectate de razboi dar, nu a dat curs invitatiei datorita sovieticilor. Este limpede ca in acel moment, Romania intrase definitiv in orbita URSS, nu doar politic ci si economic.

In plan social, anii de criza, cei trei ani de seceta in agricultura si-au pus amprenta asupra nivelului de trai general. Inflatia a facut ca nivelul preturilor cu amanuntul sa creasca de peste 8.000 de ori fata de 1938 iar costul vietii de peste 5.000 de ori.

Prin reforma monetara din august 1947 s-a pus capat inflatiei, insa, inevitabil, a dus la o saracire rapida a cetatenilor care avusesera sume importante.

Inca din 1946, guvernul obligase taranimea sa predea catre stat anumite cote din productia realizata.

De asemenea, in acesti ani (1945-1947) au aparut si primele forme de rezistenta anticomunista, grupari armate in diferite zone ale tarii, mai cunoscute fiind MNR, HAI, Sumanele Negre, Graiul Sangelui, etc.

Opozitia politica in frunte cu Iuliu Maniu a continuat sa spere in ajutorul SUA si Marii Britanii. Activitatea acesteia era supravegheata indeaproape de Serviciul Secret de Informatii. Liderii taranisti si liberali nu stiau ca in vara anului 1947, ZRSS hotarase lichidarea fortelor de opozitie din statele incluse in sfera de influenta sovietica. La 14 iulie 1947, Maniu a autorizat fuga din tara a unui grup in frunte cu vicepresedintele PNT, Ion Mihalache, tentativa esuata grupul fiind arestat. A fost pretextul pentru ca la 23 iulie Consiliul Politic al Blocului Partidelor Democrate sa decida dizolvarea PNT. A urmat procesul lui Iuliu Maniu si a celorlalti lideri taranisti condamnati la ani grei de temnita, la finele anului 1947. Astfel, isi inceta activitatea cel mai important partid politic de opozitie din Romania.

In noiembrie, liderul PNL, Constantin I.C. Bratianu a trimis o nota circulara catre toate organizatiile judetene prin care anunta incetarea activitatii PNL.

Inca din septembrie, se constituise insa, in urma reuniunii de la Szklarska Poreba, in Polonia, Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti (Cominform). Atunci, URSS solicitase accelerarea procesului de trecere spre socialism; eliminarea burgheziei; crearea partidelor unice si instaurarea dictaturii proletare in statele membre ale Biroului Informativ.

Tot in noiembrie 1947, fusese inlaturat si Tatarescu precum si ceilalti ministri ai gruparii sale liberale din guvern. Ana Pauker ii luase locul la Ministerul de Externe, iar Vasile Luca, la Finante.

Ultima piedica in calea cuceririi depline a puterii de catre comunisti ramasese monarhia. Regele Mihai a dat curs invitatiei de a participa la casatoria principesei Elisabeta, autorizand guvernul cu dreptul de a numi in lipsa sa si revoca functionarii. A fost aceasta decizie un adevarat "cec in alb" dat guvernului, regele renuntand practic la una din prerogativele sale esentiale. La Londra, regele Mihai a avut intalniri si discutii cu numeroase personalitati (lordul Atlee, Churchill, Bevin, Smith) carora le-a solicitat sprijinul in fata ofensivei comuniste. Nu a primit nici un fel de asigurari. Intors in tara, pe 21 decembrie, a purtat o discutie cu dr. Petru Groza care i-a spus ca monarhia este o institutie trecatoare. Pe 24 decembrie, regele Mihai a acceptat schimbarea titularului de la MApN, gen. Lascar cu Emil Bodnaras, membru de frunte al PCR, agent cunoscut al NKVD (KGB). Pe 29 decembrie, PCR a elaborat Planul de masuri organizatorice in baza caruia in ziua de 30 decembrie 1947 s-a produs abdicarea fortata a regelui Mihai.

In seara aceleiasi zile, Adunarea Deputatilor a proclamat Republica Populara Romana in frunte cu un prezidiu format din dr. C.I. Parhon (seful Asociatiei Romane pentru Strangerea Legaturilor cu URSS-ARLUS), Mihail Sadoveanu (presedintele Adunarii Deputatilor), Stefan Voitec, ministrul Educatiei Nationale, Gheorghe Stere, presedintele Curtii de Apel Bucuresti si Ion Niculi, vicepresedintele Adunarii Deputatilor