Legalitate in razboiul din Liban

Legalitate in razboiul din Liban

Lucrarea de fata isi propune o analiza asupra evenimentelor care au avut loc in Liban, avand in vedere contextul istoric care sta la baza acestui razboi, implicit modul in care acest eveniment este perceput pe scena internationala. Un punct important va fi astfel reprezentat de relatiile dintre Liban si Israel cu statele internationale.

Pentru acestea am folosit drept corpus lucrari ce privesc domeniul relatiilor internationale, dar si articole de ziare care expun evolutia conflictului din cele doua state mentionate, restul lucrarilor urmand a fi precizate in bibliografie.

Relatiile internationale dupa cel de-al doilea Razboi Mondial se universalizeaza[1], complexitatea acestora remarcandu-se prin faptul ca perioadele de criza si cele de destindere alterneaza, se produc numeroase conflicte, razboaie locale.

Pentru inceput se impune insa o viziune de ansamblu asupra premiselor care au stat la baza acestei situatii conflictuale.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Orientul Mijlociu devine un adevarat teatru al confruntarilor, crizele produse in aceasta arie avand adeseori ecouri si in plan international. Factorul pricipal care a antrenat majoritatea conflictelor poarta amprenta religiei.

Momentul 13 decembrie 1945 comporta un aspect important- are loc acordul anglo-francez prin care aceste doua state isi mentin efectivele militare in Siria si Liban. Asa cum aflam din lucrarea mentionata mai sus, acest moment implica o reactie violenta a populatiei, si drept urmare, la data de 7 februarrie 1946 guvernele celor doua state fac un apel asupra Consiliului de Securitate al ONU prin care cer " evacuarea deplina si simultana a fortelor armate straine de pe teritoriul Siriei si Libanului"[2]

Un moment deosebit de important in istorie este reprezentat de crearea statului Israel- ideea aeste formulata inca din anul 1917 de catte ministrul de externe al Marii Britanii, lordul Balfour. Proclamarea statului Israel are loc in anul 1948, de catre presedintele Comitetului Executiv al Agentiei Evreiesti, David Ben Gurion, insa odata cu producerea acestui eveniment, sunt lansate noi dispute, recunoasterea acestui stat devine o problema pentru statele arabe si musulmane. Prin urmare, Israelul este atacat in noaptea de 14-15 mai de catre Egipt, Transiordania, Liban, Siria, Irak, Arabia Saudita si Yemen.

Acest moment declanseaza noi confruntari, iar in urma acestora Israelul ocupa o serie de teritorii arabe, cu precadere in regiunea Cisiordania, care era locuita de arabi palestinieni.

Vom vedea astfel ca intre cele doua state despre care vorbim- Liban si Israel au existat numeroase legaturi de-a lungul istoriei, insa aceste relatii au comportat mereu caracter conflictual. Echilibrul etnic existent in Liban este zdruncinat de venirea refugiatilor arabi palestinieni.

Israelul insa se remarca prin faptul ca in urma razboiului de 6 zile purtat cu Siria, Iordania si Egipt, reuseste sa cucereasca Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai, Cisiordania, precum si inaltimile Golan. Dupa acordul de la Camp David din septembrie 1978, Israelul doreste sa se debaraseze de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) , vazuta dealtfel drept organizatie terorista. Perioadele care au urmat acestui eveniment se remarca prin existenta unor situatii conflictuale create intre Israel si Liban. Asa cum aflam din lucrarea lui Defarges, Libanul a fost transformat in sanctuarul fortelor palestiniene , iar in iunie 1982 se desfasoara operatiunea "Pace in Galileea", operatiune prin care Israel se indreapta spre Beirut pentru a elimina aceste forte.

Conflictul capata un aspect de continuitate, si abia in anul 1985 se produce retragerea Israelului din Liban.

Vom vedea insa faptul ca aceasta retragere nu semnifica sfarsitul deplin al conflictului, este doar "linistea dinaintea razboiului", un razboi care va avea o mare importanta in contextul relatiilor internationale.

Este creata o "forta multinationala" compusa din SUA, Franta si Italia care avea drept scop mentinerea securitatii in Beirut si protejarea populatiei palestiniene[5], insa in urma unui atentat in octombrie 1983 se produc numeroase victime din randul acestor state, si pe cale de consecinta are loc "redesfasurarea"- retragerea din Beirut.

Asadar, confruntarile dintre Israel si Liban s-au desfasurat in timp, ele sunt antrenate de factorul religios care la randul sau alimenteaza ideea de nationalism. Trebuie vazut ce inseamna natiune, prin ce se caracterizeaza un popor, ce semnifica autodeterminarea, dar si legitimitatea interventiei comunitatii internationale in astfel de conflicte.

In lucrarea sa[6], Gabriel Andresscu mentioneaza faptul ca dreptul international nu confera o definitie "popoarelor" sau "natiunilor". Cu toate acestea, "loialitatea reciproca, traditia identificabila, constiinta culturala comuna si legaturile istorice fata de un teritoriu dat" reprezinta elementele care pot caracteriza un popor. Totodata, sunt expuse aici si elementele care definesc statul ca entitate de drept international, conform articolului 1 al Conventiei de la Montevideo din 1933 - populatie permanenta, teritoriu bine definit, guvern, capacitatea de a intra in relatie cu alte state.

Urmatorul aspect care va fi expus, care e dealtfel si obiectul acestui referat face referire la razboiul dintre cele doua state-Liban si Israel purtat in vara anului 2006.

Am vazut astfel ca acest conflict este unul vechi in istorie, iar o simpla scanteie a fost de ajuns pentru a ne reintoarce in aceasta istorie. Conflictul izbucneste in data de 13 iulie, cauza fiind rapirea a doi soldati israelieni si atacul cu racheta lansat de gruparea Hezbollah asupra Israelului[9].

Inainte insa de a surprinde derularea evenimentelor, se impune o scurta precizare privind nasterea si activitatea gruparii militare Hezbollah.. Potrivit unui articol in BBC News, purtand semnatura lui Kathryn Westcott , este expus faptul ca aceasta grupare- " Partidul lui Dumnezeu" se naste in Liban in anul 1982 ca o reactie la invazia suferita din partea Israelului si a devenit miscare islamica radicala care in mai 2000 a avut un rol important in retragerea armateri israeliene din Israel. Acum miscarea isi coordoneaza activitatea asupra eliberarii teritoriilor ocupate. Totodata, Hezbollah isi anunta adversitatea fata de Israel, fiind dispusa sa deschida conflictul. Astfel, miscarea se axeaza asupra distrugerii statului Israel, care, conform acesteia nu ar trebui sa existe. Mai mult decat atat, Iranul sustine miscarea Hezbollah cu bani si arme. Acelasi articol mentionat accentueaza faptul ca aceasta miscare este cunoscuta pentru rapirea de ostatici, de aici si caracterul ei de organizatie terorista. Cu toate acestea, miscarea nu duce lipsa de simpatizanti, reactie datorata programelor sociale derulate de aceasta.

Razboiul declansat in vara anului 2006 se transforma rapid intr-un conflict major ce atrage atentia comunitatii internationale. Inca din prima zi a conflictului, state precum Germania, Franta, Rusia cer eliberarea ostaticilor. Siria, una din sustinatoarele Libanului sustine faptul ca atitudinea Hezbollah-ului cu privire la rapirea celor doi ostatici este o rezultanta a actiunii Israelului. Constatam astfel ca scena politica internationala devine divizata, exista sustinatori de ambele parti. Urmatoarele zile se transforma in reale intreceri privind ofensiva de rachete, intrecere care nu face altceva decat sa accentueze si mai mult starea de adversitatea, si care aduce numeroase victime umane.

Operatiunea de salvare a celor doi evrei rapiti devine astfel pretextul unor adevarate desfasurari de forta si intr-adevar " butoiul cu pulbere a explodat puternic in Orientul Mijlociu" . Linia desfasurarii acestor conflicte capata treptat aspect de continuitate, chiar Israelul atentioneaza faptul ca ofensiva din Liban va fi una de durata

Pentru inceput insa Libanul pare a fi victima atacurilor, un reper important pentru acest stat- aeroportul international din Beirut este bombardat. Este inca greu si prematur de spus a cui putere este mai mare, cine va fi invingatorul; Hezbollah continua inca sa isi pastreze pozitia. Conform aceluiasi articol, bombardarea aeroportului este interpretata de catre ministrul libanez de interne Ahmed Fatfat drept " un act de razboi ce viza interesele economice ale tarii, turismul, nu Hezbollahul". Razboiul este declarat in mod oficial si devine limpede faptul ca nicio putere nu va ceda. Statul evreu isi confirma intentia de a elimina amenintarea reprezentata de gruparea militara Hezbollah, insusi premierul israelian Ehud Olmert cere acest lucru. Cele doua zile de conflict produc 61 morti in tabara libaneza, un numar semnificativ daca ne raportam la victimele produse de partea cealalta.sau daca vom analiza faptul ca numeroase victime erau civili.

Hezbollah riposteaza asupra orasului Haifa, iar atacul este interpretat drept o "escalada majora", prin urmare gruparea capata un rol tot mai important in contextul razboiului. Acesta reprezinta un moment semnificativ in cadrul conflictului, moment care determina Israelul sa ceara sprijin. Pentru inceput acesta este cerut Frantei asupra careia isi exprima dorinta de a determina guvernul de la Beirut sa dezarmeze miscarea Hezbollah.

Momentul capata importanta in contextul razboiului intrucat se creeaza posibilitatea interventiei statelor europene, se creeaza posibilitatea de negociere. Cu toate acestea, interventia Israelului a ramas doar o tentativa, interpretata ca fiind un act prin care acesta dorea de fapt distrugerea Libanului. Acest aspect este relatat in articolul " Partidul lui Dumnezeu, Hezbollah, vanat pana la capat" care expune dealtfel si promisiunea facuta de Bush premierului libanez Fouad Siniora ca isi va folosi influenta pe care o are asupra guvernului israelian pentru a limita pierderile de vieti.

Razboiul capata si mai mult contur odata cu aparitia televizata a liderului miscarii siite, Hassan Nasrallaf prin care acesta indeamna poporul si guvernul libanez sa reziste impotriva atacurilor primite de catre tabara evreiasca.

Conflictul isi continua evolutia, o evolutie incerta privind finalitatea si raportul de forte, dar totusi un conflict care aduce ecou in contextul international. Libanul ramane in continuare tinta raidurilor israeliene, iar Siria si Iranul sunt acuzate pentru faptul ca sustin miscarea Hezbollah iar in viziunea SUA si a Israelului aceste doua state sunt raspunzatoare pentru situatia produsa in Liban.

Pastrand sensul cuvantului putere la forma sa proprie, vom putea observa ca ambele state si-au putut dovedi capacitatea si posibilitatea de ase mentine pe pozitii, numeroasele raiduri efectuate de ambele tari putand fi dovada argumentului expus. Vom vedea insa cine a avut puterea de a face un compromis, fapt care nu semnifica infrangerea, ci mai degraba capacitatea de a intelege limitele unui conflict, motivatia acestuia, si poate cel mai important lucru-capacitatea de a intelege ca scena internationala este creata prin negociere.

Israelul isi continua atacurile asupra Libanului, de data aceasta ele sunt indreptate asupa localitatii Ibeil, aflata la 30 km N de Beirut. Este momentul in care tot mai multe state se pronunta pentru incheierea unui armistitiu. Este si cazul premierului francez Dominique de Villepin care cere un "armistitiu umanitar" in Liban.

"Unde va pune Israelul punct ofensivei?" - in contextul in care ministrul de externe al Israelului, Tzipi Livni se pronunta pentru continuarea campaniei militare. Mai mult decat atat, pentru acest stat, puterea se traduce prin capacitatea militara, nu prin cea diplomatica, si prin urmare, o eventuala negociere ar fi desemnat deja invingatorul, accentuand slabiciunea statului Israel. Insa in lipsa acestei reactii, conflictul risca sa depaseasca granitele, mari puteri sustinand si antrenand acest conflict- pe de o parte Siria si Iran care sustin Hezbollah, iar de cealalta parte SUA care sustine Israelul.

O reactie vine din partea secretarului general al ONU, Kofi Annan care se pronunta pentru incetarea luptelor in Liban; acesta aduce critici ambelor parti- atat organizatiei Hezbollah pentru faptul ca a accentuat criza din Orientul Apropiat, cat si Israelului pentru faptul ca a abuzat de forta sa. In ziua urmatoare- 22 iulie 2006, acesta propune un plan de armistitiu- acesta viza transferul soldatilor israelieni rapiti de Hezbollah catre guvernul libanez, in vederea repatrierii lor in Israel , si astfel se creau si conditiile incetarii focului. Mai mult decat atat, planul prevedea si crearea unei forte de mentinere a apaci la granita cu Liban si totodata strangerea de fonduri in vederea reconstructiei acestui stat.

SUA devine un pilon important in acest context, si in numai doua zile asistam la altitudini diferite din partea acesteia. Daca initial nu este de acord cu incetarea ostilitatilor, oferind astfel posibilitatea Israelului de a se apara, se pronunta apoi pentru incheierea unui armistitiu urgent cu Liban si, deci, incetarea focului.

Dupa 15 zile de razboi, eforturile diplomatice se accentueaza, Condoleezza Rice se pronunta de asemenea pentru inecetarea focului, catalogand-o ca fiind urgenta.

Se dicuta tot mai mult de posibilitatea desfasurarii unei forte internationale cu misiunea de mentinere a pacii dar situatia existenta determina UE sa se pronunte printr-un refuz. De asemenea, nici SUA nu ofera un raspuns afirmativ, pretextand faptul ca este implicata in actiunile din Afganistan si Irak. Dealtfel, statele europene- Franta, Italia, Polonia desemneaza aceasta misiune ca fiind una "sinucigasa" , si de aici refuzul acestora de a participa la forta internationala.

Insa proiectul ONU ce viza " incetarea ostilitatilor intre Israel si Liban" este respins de acesta din urma. Disputa este creata in jurul fortei internationale care urma sa mentina pacea, Beirutul pronuntandu-se pentru mentinerea pacii de catre armata libaneza ajutorata de o forta interimara a ONU. Totodata, neintelegerile sunt datorate neclaritatii in privinta prevederilor rezolutiei si retragerea trupelor israeliene.

Un punct important ce comporta interes face referire la criza umanitara din Liban. Un numar important de oameni au cazut victime raidurilor israeliene, impresionant fiind numaarul victimelor din randul civililor. Numai in primele cinci zile 116 civili au fost ucisi, iar 316 au fost raniti

Cu toate ca acest conflict parea unul bazat numai pe forta, in cele din urma diplomatia a castigat, sau cel putin si-a dovedit prezenta. Conform Rezolutiei 1701, cele doua state renunta la atacuri.

Astfel, raportandu-ne la miza acestui conflict care s-a dovedit a fi unul de lunga durata si incert, putem spune ca Israelul a fost invins de catre Liban. Acesta a dorit dezarmarea gruparii militare Hezbollah, fapt care insa nu s-a intamplat.

Am vazut de fapt ca putere are cel care dovedeste capacitatea de a rezista in fata inamicului, astfel ca orice tentativa de a da inapoi este interpretata ca fiind un esec general. In acest context, inca se mai pun intrebari privind castigatorul razboiului, aspect care ramane inca incert.

Un alt aspect care trebuie mentionat este cel care face referire la legitimitatea acestui razboi. Totodata dimensiunea morala capata importanta- se pune astfel intrebarea daca este moral sa ucizi sute de civili nevinovati pentru eliberarea a doi ostatici.