MARCUS TULLIUS CICERO

PROIECT LA LIMBA LATINA

"De amicitia"(Despre prietenie)

"De senectute"(Despre batranete)

 De natura deorum (Despre natura zeilor)

 De fato (Despre destin)

Date despre autor :

Marcus Tullius Cicero (100-43 i.Hr.) a jucat un rol important in perioada de sfarsit a Republicii romane. Activitatea sa literara si politico-sociala s-a concretizat in domenii atat de numeroase, incat Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profunda influenta asupra literaturii latine si s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decat Seneca si Augustin.

Cicero s-a nascut la Arpinum, intr-o familie de cavaleri si notabili municipali. Dupa ce a urmat cursurile scolare obisnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de catre tatal sau, pe cand avea 17 ani, iar in 88 i.Hr. asculta expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii si elev al lui Carneade. A debutat ca orator si avocat in 81 i.Hr. Pentru a-si desavarsi formatia intelectuala, audiaza la Atena prelegerile filosofilor, iar in insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Incepe o cariera senatoriala si se angajeaza in viata politica. In 76 i.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. In iulie 64 i.Hr. este ales consul pentru anul 63 i.Hr. In timpul consulatului sau, Cicero descopera asa numita conjuratie a lui Catilina. El va ordona arestarea si executarea complicilor lui Catilina - fapt ce atrage nemultumirea partidei popularilor in frunte cu Caesar, care-l va urmari cu inversunare. Dupa 60 i.Hr., orientarea politica si existenta lui Cicero intra intr-o adanca criza. Incepand din martie 58 i.Hr., petrece mai mult de un an de exil in Grecia; este o perioada foarte dificila pentru el. Dupa ce, in 51-50 i.Hr., fusese proconsul in Cilicia, Cicero a incercat in van sa-i reconcilieze intre ei pe Caesar si Pompeius, aflati acum in conflict. In cele din urma trece de partea lui Pompeius si a optimatilor republicani, insa dupa infrangerea acestora, se afla printre primii care se intorc in Italia si obtin iertarea din partea lui Caesar. Dupa asasinarea lui Caesar, in care se prea poate sa fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid seful republicanilor, sperand intr-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A incercat sa-l manipuleze pe tanarul Octavianus (viitorul imparat Augustus, 27 i.Hr.-14 d.Hr.) impotriva lui Marcus Antonius, pe care il considera cel mai primejdios dusman al republicii, insa fara succes. In 7 decembrie 43 i.Hr. a fost ucis chiar de catre oamenii lui Marcus Antonius.

Opera filozofica fara a reprezenta un tot doctrinar, poate fi analizata in functie de cateva aspecte tematice dominante, care ilustreaza deopotriva influentele livresti asupra arpinatului (filozofia greaca), dar si remarcabila sa capacitate de a depasi uneori un eclectism epigonic printr-o "interpretatio romana" a principalelor curente ale gandirii contemporanilor sai In filozofia politica (De republica, De legibus), Cicero, analizand formele "pure' de guvernamant - monarhie, aristocratie si democratie - si degradarea lor in tiranie, oligarhie si, respectiv, ohlocratie (puterea anarhica a gloatei), propune ca solutie viabila o constitutie mixta, precum cea romana, in care, prin consensus ordinum, se realizeaza o echilibrare a puterilor in stat, a carui guvernare poate fi incredintata unui conducator cu puteri limitate in timp - rector, moderator, temperator, gubernator, princeps reipublicae - care, desavarsind morala in baza dreptului religios si constitutional, sa consolideze viata particulara si sa asigure bunastarea concetatenilor prin subordonarea propriilor sale interese fata de obste (idee preluata, de altfel, de ideologia augustana). Teoria cunoasterii, asa cum apare ea in diferite doctrine - stoicism, epicureism, probabilism - si definirea binelui suprem (summum bonum), cat si mijloacele de'a-l atinge, este tratata in Paradoxa stoicorum, Hortensius, Academica (Priora si posteriora - cea mai speciala si abstracta dintre scrierile sale), precum si in De finibus bonorum et malorum (Despre limitele binelui si ale raului) si Tusculanae disputationes, (Dezbaterile de la Tusculum). Cicero afirma ca inteleptul poate atinge binele suprem, izvor al fericirii, dominand frica de moarte, suportand si alinand durerea prin apel la consolarile filozofiei si infranand-si pasiunile, deci prin practicarea virtutii care reprezinta perfectiunea in ordine morala, Vrand parca sa exemplifice si sa concretizeze aceste asertiuni, Cicero compune trei opuscule de filozofie si edificare morala practica: De officiis (Despre indatoriri), De amicitia si De senectute. O a treia alegorie de lucrari, mai degraba teologice decat filozofice, o reprezinta tratatele cu caracter metafizic - De natura deorum (Despre natura zeilor) si De fato (Despre destin) - in care sunt spuse conceptiile curente despre providenta, destin si liberul arbitru.

Adept al probabilismului Noii Academii, Cicero nu creeaza un sistem filozofic propriu. Originalitatea sa consta in puterea de selectie si sinteza, de adaptare a modelului cultural si filozofic grec la spiritualitatea si mentalitatea romana a vremii sale, in adecvarea limbii latine prin constituirea unui limbaj filozofic, in armonizarea pragmatismului roman funciar cu subtilitatea dialectala si speculativa a gandirii grecesti, cu dezideratul de a oferi solutii posibile politice in primul rand, dar si etice - pentru societatea romana in disolutie.

De amicitia 

~Despre prietenie~

Este, poate, una din lucrarile filozofice ciceroniene, cu cel mai inalt grad de reprezentabilitate, o oglinda a conceptiei sale morale.

Ii este dedicata, ca dealtfel multe din operele sale, lui Brutus, celui mai bun prieten: "Ad amicum amicisimus scripsi de amicitia" (De amicitia 4).

Personajele acestui -sermo- sunt, in primul rand, Laelius, apoi cei doi gineri ai sai, Mucius Scaevola si C. Fannius. Discutia are loc la putin timp de la moartea lui Scipio Africanus, prilej cu care, Laelius rememoreaza inaintea ginerilor sai prietenia care l-a legat de Scipio. Motivul pentru care Cicero plaseaza in prim-plan cele doua personalitati care au trait cu aproape un veac inaintea sa, este simplu si explicat de el insusi: "Genus autem hoc sermonum, positum in hominum veterum auctoritate, et eorum illustrium, plus nescio quo pacto videtur habere gravitatis" (ID 4).

Este implicit vorba de un apel al lui Cicero, adresat contemporanilor sai, peste care plana iminenta prabusirii republicii, de a privi inapoi, spre Republica secolelor anterioare, in care valorile morale, -virtus, honestas, etc.-, erau mult mai pretuite.

Din punct de vedere al continutului avem de-a face mai de graba cu un discurs al lui Laelius, arareori intrerupt de interventia celor doua personaje secundare, care exercita o valenta stimulativa, iar nu de natura problematizatoare.

Care sunt, asadar, coordonatele pe care apare si se dezvolta prietenia? In primul rand este necesara constientizarea acesteia, cautarea si asumarea ei.

Unii pun mai presus decat prietenia bogatiile, altii sanatatea, puterea, onorurile, ba chiar placerea -voluptas-. Aceasta din urma este specifica, insa, fiarelor, iar celelalte sunt trecatoare si nesigure -incerta et caduca-, plasate fiind, nu atat in zona hotararilor noastre, cat a incertitudinii si a nestatorniciei sortii.

Subiectul prieteniei il constituie omul bun -homo bonus- care este, in acelasi timp, si intelept, si capabil sa atinga virtutea. Acest model uman apt prin excelenta de o prietenie adevarata, se afla, in viziunea lui Cicero, in "vita comunis", nicidecum pe coordonatele idealiste si intangibile in a ca caror limite il inscriu filozofii elini pe omul intelept si virtuos. Desigur, sintagma "vita comunis" pune in lumiina pragmatismul mentalitatii romane, la care Cicero adera fara nici o rezerva, atunci cand este vorba de aspectele morale. In domeniul moralei, Arpinatul o declara raspicat si repetat: Roma este mult mai superioara Greciei.

O alta trasatura definitorie este aceea ca prietenia nu are drept cauza slabiciunea, nici cautarea foloaselor -utilitates-. Ca atare, prietenia purcede din firea (natura) umana, nu din privatiuni, se dezvolta prin atasarea sufleteasca, prin dragoste, nicidecum prin cugetarea la cat folos va aduce.

Liantul prieteniei este, asadar, dragostea, iar firmamentul ei este increderea reciproca; caracterul unui adevarat prieten trebuie sa fie simplu, comun, sa simta la fel - "simplex, comunis, consentiens", aspecte ce se cristalizeaza prin incredere. Dimpotriva, un caracter cu multe fete si incalcit - "multiplex et tortuosum", ce nu are aceleasi simtaminte, este instabil, incapabil de prietenia reala.

Prietenia se consolideaza in timp si prin dovezi pragmatice, fapt ilustrat de Cicero prin apelul la proverbe, aforisme si sentente, exprimare concisa si clara, prevestindu-l, parca, pe Seneca: "Amicus certus in re incerta cernitur." (ID 64), "Verunque illud est, quod dicitur, multos modios salis simul edendos esse, ut amicitiae munu expletum sit." (ID 67). "Maxima est enim vis vetustatis et consuetudinis" (ID 68) etc

Leitmotivul operei il constituie apelul la virtute, pus sub autoriatea lui Laelius, al carui indemn din incheiere il scuteste pe oricine de alte comentarii: "Vos autem hortor ut ita virtutem locetis, sine qua amicitia esse non potest, ut ea excepta nihil amicitia praestabili utetis." (ID 104).