PRE- SI PROTOISTORIA ROMANIEI

PRE- SI PROTOISTORIA ROMANIEI

OBIECTIVE:

REZUMAT

1. EPOCA PIETREI

1. 1. Paleoliticul. Mezoliticul

Epoca pietrei se imparte, dupa cum s-a vazut deja, in paleolitic, mezolitic si neolitic. Dintre acestea, paleoliticul reprezinta cea mai lunga perioada din preistoria Romaniei. In aceasta epoca, pe langa cultura de prund, prezenta mai ales in Muntenia de nord, astfel denumita pentru ca uneltele erau prelucrate din pietris de rau (galets), cateva trasaturi principale se impun a fi mentionate. Astfel, tehnica pietrei cioplite reprezinta dominanta perioadei. Pe langa aceasta, caracteristice sunt asezarile de langa sursele de materie prima, cu exceptia obsidianului, adus de mai departe, probabil din zona Tokay din nord-estul Ungariei.

Primele asezari paleolitice identificate pe teritoriul Romaniei sunt cele de la Mitoc (descoperita la sfarsitul secolului al XIX-lea), Cremenea si pestera Cioclovina, in sudul Transilvaniei, la inceputul secolului XX.

In paleoliticul mijlociu, la Nandru si Ohaba, in Carpatii Meridionali, au fost descoperite bogate asezari de tip musterian (denumire data acestei culturi si provenind de la descoperirile din pestera Le Moustier din Franta), ca si cea de la Ripiceni- 'Izvor' (Moldova), avand in inventar numeroase unelte prelucrate prin tehnica cioplirii, ca varfuri si racloare (razuitoare).

Catre sfarsitul paleoliticului, microlitele (unelte de piatra de mici dimensiuni, cca. 1-1,5 cm) devin preponderente. Aceeasi perioada a cunoscut prezenta marilor ateliere de prelucrare a silexului, care vor continua si in epipaleolitic, cu exemple la Scaune, Bardosu in Moldova, Baile Herculane si Portile de Fier in Banat. Epipaleoliticul apare ca o continuare, cel putin in Moldova, a epocii anterioare. Aceeasi perioada a fost martora sosirii unor cete de vanatori provenind atat din nord, cat si din zona central-europeana, determinata probabil de factori bioclimatici. Daca primele grupuri s-au asezat in rasaritul si nord-estul Romaniei, ultimele au fost identificate in Crisana si Banat.

Reprezentativa pentru aceasta perioada este cultura Schela Cladovei (in Oltenia de sud-est), care a adus ca principala inovatie prelucrarea osului. Asezari identificate ca apartinand acestei culturi au fost descoperite pe ambele maluri ale Dunarii, cum ar fi cele de la Vlasac, Padina si Ostrovul Corbului. Asezarile apartinand acestei culturi erau situate pe locuri joase, nisipoase, usor de cultivat. Au fost descoperite vetre de foc si unelte de piatra, foarte putine din ele fiind realizate din silex. Aceasta cultura a luat sfarsit prin patrunderea in zona a purtatorilor culturii Starevo-Cris, in mod violent.

In ceea ce priveste arta paleoliticului si mezoliticului, remarcabile raman picturile rupestre din pestera Cuciulat (jud. Salaj), datate in paleoliticul superior. Reprezentari de pete din ocru rosu, impreuna cu cele ale unui cal si unei feline, ele raman singurele picturi rupestre datand din paleolitic din aceasta parte a Europei.

1. Neoliticul

In neolitic se incepe cultivarea plantelor cerealiere, cresterea animalelor domestice, are loc inventarea ceramicii. Toate acestea sunt rezultatul sosirii unor populatii provenind din Asia Mica si Mediterana Orientala, care au adus cu ele respectivele tehnici. Un alt element important este introducerea tehnicii slefuirii pietrei si, in eneolitic, arama incepe a fi folosita pentru podoabe, arme si unelte, in special topoare; aceeasi perioada a fost si martora aparitiei primelor podoabe din aur.

De regula, populatiile neolitice se asezau in vecinatatea unor surse de apa, insa, in masura posibilului, si pe inaltimi, in locuri aparate natural. Mai tarziu, asistam la aparitia asezarilor intarite cu santuri, palisade de lemn sau chiar valuri de pamant si piatra. In cadrul acestor asezari, locuintele se prezentau initial sub forma bordeielor, ele ulterior evoluand spre locuinte de suprafata, construite din lemn si eventual cu mai multe incaperi.

Aceeasi perioada a fost martora unei remarcabile continuitati de locuire, tell-uri (movile de pamant care ascund straturi succesive de locuire) fiind inregistrate mai ales in Dobrogea si Muntenia.

In ceea ce priveste structura sociala, pe de o parte, avem de-a face cu o descendenta matriliniara. Cercetatorii marxisti au accentuat aceasta trasatura, pana intr-acolo incat sa afirme existenta matriarhatului, folosind ca principal argument in acest sens prezenta statuetelor feminine in cadrul culturilor neolitice. In fapt, matriarhatul reprezinta o constructie artificiala a sociologilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, care au confundat descendenta matriliniara cu matriarhatul, exagerandu-i primului concept consecintele de ordin socio-economic. In fapt, antropologii moderni au demnstrat deja coexistenta descendentei matriliniare cu cea patriliniara. In plus, chiar daca sotul se stabileste in casa sotiei, in respectiva casa exista dominanta altui barbat, din familia sotiei, anume fratele acesteia.

Pe de alta parte, in cadrul comunitatilor neolitice apare diferentierea sociala: prezenta de sceptre de piatra in morminte (cum este cazul necropolei eneolitice de langa Varna) demonstreaza in fapt prezenta unei elite; apoi, sofisticarea decorului ceramic atesta prezenta unor mesteri olari specializati, probabil itineranti. Pe langa aceste categorii sociale, avem de-a face cu agricultori, in curs de sedentarizare si pastori care inca practica nomadismul. Vanatoarea a scazut in importanta in avantajul ocupatiilor mentionate mai sus.

Dintre culturile neolitice, prima care merita a fi mentionata este Gura Baciului-Carcea, prezenta in sud-vestul Romaniei, centrul si nordul Transilvaniei si nord-estul Iugoslaviei, adusa in regiune de catre populatii provenind din Thessalia. Purtatorii culturii Gura Baciului-Carcea au adus cu ei ceramica, cultivarea plantelor, cresterea animalelor si o noua tehnica de prelucrare a pietrei, slefuirea. Tot acum au aparut primele statuete, dovada a unei evolutii in sfera religiosului. Sfarsitul ei a fost determinat de o noua migratie, care i-a adus in Banat si Crisana, probabil din Thessalia si Macedonia, pe purtatorii culturii Starevo-Cris. Legaturile acesteia cu Mediterana Orientala au fost afirmate de catre cercetarea moderna datorita prezentei pecetilor de lut (pintaderas) cu decor unghiular si in zigzag, care se regasesc in ambele arii. Asezarile Starevo-Cris se gasesc in imediata vecinatate a cursurilor de apa, pe terase joase si medii. De regula, ele sunt nefortificate, iar inmormantarile au loc in interiorul asezarilor. In plan religios, descoperirile de figurine cu reprezentari feminine si zoomorfe au fost puse in legatura cu un cult al fertilitatii.

In perioada neoliticului mijlociu, au aparut noi metode de cultivare a plantelor, mai eficiente. Astfel, s-a trecut de la agricultura practicata cu sapaliga, la folosirea plugului de lemn cu tractiune animala (aratru). Fenomenul a dus atat la progrese in agricultura, cat si la schimbari in forma de locuire. S-a trecut de la locuirea in bordeie la locuinte de suprafata, de forma rectangulara. De asemenea, necesitatea de aparare a teritoriului cultivat a avut drept principala consecinta fortificarea asezarilor, unoeri cu sant si val de pamant. Cazul cel mai elocvent este reprezentat de asezarea de la Radovanu (jud. Calarasi). Aici, alaturi de o asezare deschisa, au fost descoperite o fortificatie, o serie de ateliere si o necropola, toate formand un complex.

In neoliticul mijlociu si tarziu, mai importante au fost culturile Vina-Turdas (Oltenia, Banat, Transilvania), Dudesti (sud-estul Olteniei, sudul Munteniei), cultura ceramicii liniare cu note muzicale, prezenta in nord-estul Romaniei si provenind din Cehia, Hamangia (Dobrogea), care se remarca mai ales prin superbele statuete de la Cernavoda ('ganditorul' si perechea sa), Vadastra (sud-estul Olteniei, sud-vestul Munetniei, nordul Bulgariei), Boian (centrul Munteniei, apoi treptat in intreaga Muntenie, sud-estul Transilvaniei, Dobrogea si nordul Bulgariei), cand apar primele obiecte de arama, iar in sfera religiosului, remarcabil ramane sanctuarul de la Cascioarele, Precucuteni (Moldova), rezultat al contactului dintre culturile Boian si cea a ceramicii liniare cu note muzicale si de cand dateaza cel mai vechi sant de aparare neolitic (la Traian-Dealu Viei). Pentru eneolitic, culturile reprezentative sunt Petresti (centrul si sudul Transilvaniei), Gumelnita (Muntenia, Dobrogea, cu principale asezari la Jilava, Cascioarele si Teiu), Salcuta (Oltenia, Banat) si Cucuteni (sud-estul Transilvaniei, Moldova si avand drept principale asezari la Habasesti, Trusesti si Tarpesti). Perioada este caracterizata de folosirea aramei pentru podoabe si topoare, ca si superba ceramica de tip Cucuteni, pictata in doua si trei culori (rosu, alb si negru).

Deja incepand cu neoliticul mijlociu apare procesul de diferentiere sociala. Element fundamental al acestui proces, prestigiul social este dobandit prin acumularea unor bunuri de prestigiu: podoabe realizate din os, cochilii de scoici, podoabe din metal, arme de parada sau ceramica bogat ornamentata. De asemenea, perioada marcheaza inceputul unui proces de tezaurizare, reflectat in descoperiri precum cele de la Moigrad, Ariusd, Habasesti, Horodnita sau Brad.

In domeniul artistic, prezenta vaselor antropomorfe ('Zeita de la Vidra', apartinand culturii Gumelnita, 'Hora de la Frumusica'(cultura Cucuteni), a statuetelor feminine cu rochia 'in forma de clopot', caracteristice culturii Gumelnita sau a modelului miniatural al unui sanctuar de la Cascioarele (cultura Gumelnita), arata progresul remarcabil al mesterilor din neoliticul tarziu si eneolitic. Din perioada culturii Vina-Turdas dateaza si sanctuarul de la Parta, cel mai vechi atestat in neoliticul de pe teritoriul Romaniei. Tot in plan religios, arta perioadei atesta un cult axat pe 'Marea Mama', principiul feminin, secondat de 'Taur', reprezentare a principiului masculin, de rang subordonat.

In plan funerar, perioada marcheaza aparitia primelor necropole, cum ar fi cea de la Cernica, cu 376 de morminte (cultura Boian), sau cea de la Cernavoda (cultura Hamangia).

Fig. 1. 'Zeita de la Vidra'

1. 3. Perioada de trecere la epoca bronzului

Perioada de trecere la epoca bronzului prezinta cu totul alte caracteristici fata de cea anterioara. In primul rand, epoca este marcata de aparitia pe teritoriul Romaniei a unor noi culturi: Horodistea, Foltesti, cultura 'amforelor sferice', toate prezente in Moldova, Cernavoda (Dobrogea si Muntenia), Cotofeni (vestul Munteniei, Oltenia). Toate acestea au fost aduse din exterior, de catre populatii de sorginte indoeuropeana. Acestea au adus cu ele cateva inovatii: pe langa carul de lupta, cultele solare si metalurgia bronzului, asistam la rarirea numarului statuetelor antropomorfe si simplificarea decorului ceramic. In domeniul funerar, alaturi de ritul inhumatiei, caracteristic epocii pietrei, apare in cadrul culturii Cotofeni incineratia, care va deveni preponderenta in epoca bronzului. In ceea ce priveste inhumatia, defunctul este de regula inmormantat in tumuli sau morminte simple, in functie de statutul sau social.

EPOCA METALELOR

1. Epoca bronzului

In epoca bronzului, cateva trasaturi specifice se impun a fi mentionate. In primul rand, exploatarea minelor de cupru si aur din Carpatii Orientali a transformat regiunea Transilvaniei intr-un adevarat centru de iradiere a culturii epocii bronzului. Corolar al acestui fapt, prezenta a peste 30 de tezaure in Transilvania, cu peste 3000 de piese din aur, atesta prezenta unor centre de putere in regiune. Dintre acestea, se remarca tezaurele de la Persinari (jud. Dambovita) si cel de la Tufalau (jud. Covasna). Cele de la Persinari au fost descoperite in 1953, respectiv 1964. Primul tezaur a fost recuperat doar fragmentar si continea probabil 5 topoare de argint si un pumnal mare de aur, in vreme ce al doilea cuprindea 11 lame scurte de pumnal din aur. Ele au fost puse in legatura cu lumea miceniana, reprezentand arme de ceremonie sau insemne de prestigiu ale unor sefi locali. Datarea lor a fost facuta catre prima jumatate a mileniului al II-lea i. Hr.

Tezaurul de la Tufalau a fost descoperit in 1840, avand in componenta 4 topoare din aur, mai multe inele si 'Saibe' din aur. Datorita contextului arheologic in care a fost descoperit, a fost pus in relatie cu cultura Wietenberg, prezenta in Transilvania.

O discutie mai detaliata merita topoarele de lupta. Acestea au mai degraba un rol de insemne de prestigiu, extrem de importante in afirmarea statutului social al detinatorului. Ele vor fi inlocuite in epoca bronzului tarziu si in prima epoca a fierului (Hallstatt) de spada din bronz. De altfel, armele din metal reprezinta insemne ale statutului social, marcand, pe de alta parte, caracterul razboinic al societatii din epoca bronzului. In aceeasi ordine de idei, sunt atestate importuri culturale provenind din lumea mediteraneeana. De exemplu, sabiile lungi, folosite pentru impuns si lovit (asa-numitele rapiere), prezente in aria culturilor Wietenberg si Tei sunt puse in relatie cu lumea balcanica sau chiar miceniana (cu descoperiri de asemenea factura la Rosiori de Vede, in aria culturii Tei, sau sabia de la Medgidia, considerata de specialisti a fi 'un produs de tip micenian').

Un alt insemn de prestigiu era reprezentat de carul cu patru roti, folosit in scop ceremonial. In plus, monumentul funerar (tumulul) marcheaza atat statutul social al defunctului, cat si cel al familiei sale, stabilitatea sistemului si puterea comunitatii. O necropola tumulara importanta apartinand epocii bronzului a fost descoperita la Lapus (jud. Maramures).

Pe langa acestea, avem inregistrate depozite de bronzuri si tipare de piatra, folosite pentru turnarea bronzului.

Perioada este marcata si de o intensa crestere demografica, manifesta prin prezenta a numeroase asezari pe teritoriul Romaniei. Caracteristica acestei perioade este asezarea populatiei in locuri intarite natural, pe locuri dominante. Pe langa aceasta, comertul a luat un avant deosebit, fiind atestata prezenta spadelor de factura miceniana, mentionate mai sus si provenind (probabil) din lumea egeeana, a securii de lupta cu gaura pentru coada, similara celor descoperite in Orientul Apropiat, dar si a chihlimbarului de la Marea Baltica. Un alt aspect care trebuie remarcat este faptul ca, dupa sosirea lor si o prima etapa violenta in relatiile cu triburile eneolitice, indoeuropenii au intrat intr-o adevarata simbioza cu acestea.

Numeroasele culturi prezente pe teritoriul Romaniei in epoca bronzului demonstreaza prezenta mai multor centre de putere, reprezentate de triburi sau, catre sfarsitul epocii, uniuni de triburi, care de multe ori lupta intre ele pentru dominatie sau pentru controlul resurselor.

Asezarile epocii bronzului sunt, de cele mai multe ori, fortificate. Ele reprezinta probabil centre de putere tribala, cu exemple la Odaia Turcului (judetul Dambovita), apartinand culturii Glina; asezarea de la Sarata Monteoru, apartinand culturii Monteoru; cea de la Costisa, jude. Neamt, reprezentativa pentru cultura omonima; cea de la Dersida, jud. Salaj (cultura Wietenberg). In epoca bronzului tarziu, este atestata prezenta cetatilor cu val de pamant, dovada a cresterii instabilitatii in aceasta perioada.

In domeniul artei si religiei, ritul incineratiei il inlocuieste pe cel al inhumatiei, caracteristic epocii pietrei. Prezenta noului rit de inmormantare este strans legat de cultele uraniene caracteristice populatiilor indoeuropene si duce cu gandul la afirmatiile prezente in sursele antice, conform carora la moarte, getii si dacii credeau in trecerea intr-o alta viata. In aceeasi ordine de idei, prin incineratie se considera ca sufletul decedatului s-ar transfera in lumea divina, prezenta in cer, spre deosebire de populatiile care practicau ritul inhumatiei, ce presupune trecerea sufletului intr-o lume subpamanteana. Dintre locurile de cult, remarcabil este cel descoperit la Oarta de Sus, jud. Maramures, unde a fost identificat un tumul de mari dimensiuni, inconjurat de un sant, in cuprinsul caruia se aflau, in gropi special amenajate, ca si in sant, schelete umane, pastrate integral sau in fragmente, oase de animale si inventar constand in piese din bronz, aur, argint, ceramica apartinand culturii Wietenberg. Datarea tumulului este la c. 1600 i. Hr.

Trecerea la epoca fierului s-a petrecut fara hiatus, reprezentand in fapt o continuitate fata de epoca anterioara. Autorii moderni precum Vladimir Dumitrescu au pus-o in legatura cu migratia spre sud a unor triburi provenind din zona cuprinsa de sud-estul Ungariei, nord-estul Iugoslaviei si sud-vestul Romaniei. Insa, mai viabila pare a fi ipoteza conform careia distrugerea capitalei regatului hittit, Hattussas, pe la 1191 i. Hr., a dus la raspandirea metalurgiei fierului, pana atunci monopol al mesterilor regali hittiti. Aceasta noua tehnica s-a difuzat lent, ajungand in cele din urma si in spatiul avut in discutie, cel mai probabil prin intermediari provenind din lumea egeeana.

Prima epoca a fierului (Hallstatt)

In prima epoca a fierului (Hallstatt), trasatura principala este raspandirea, pe aproape intreg teritoriul Romaniei, a culturii Basarabi (sec. VIII-VII i. Hr.). Criteriul principal pentru identificarea sa il reprezinta ceramica si decorul sau specific (incrustatia cu pasta de culoare alba). Decorul este reprezentat de motive spiralo-meandrice si geometrice, hasurate alternativ, impreuna cu reprezentari zoomorfe, putand astfel fi facuta o comparatie cu epoca geometrica prezenta in lumea egeeana. Cel mai probabil, cultura Basarabi reprezinta o continuare a unor culturi din epoca bronzului, cum ar fi Tei, Garla Mare si Wietenberg. Insa, spre deosebire de fragmentarea tribala specifica epocii bronzului, cultura Basarabi prezinta o mare unitate, determinata cel mai probabil de cristalizarea unei unitati etnice si spirituale a triburilor locuind aria avuta in discutie, ramura nordica a tracilor. Contactele tot mai stranse dintre triburile prezente pe teritoriul Romaniei sunt demostrate de difuzarea accelerata a elementelor de cultura materiala de la o comunitate la alta si influentele reciproce pe care le presupune acest fapt.

Pe de alta parte, parasirea mai multor cetati cu val de pamant din Transilvania poate fi pusa in legatura atat cu abandonarea metalurgiei bronzului, strans legata de exploatarea cuprului din Carpatii Orientali, cat si cu o relativa crestere a securitatii, datorata autoritatii tot mai mari detinute de catre sefii de triburi, capabili a asigura controlul teritoriului. Aria culturii Basarabi cuprinde Banatul, Voivodina, Campia Romana, Moldova de sud, bazinul Muresului, ca si zona de la sud de Dunare. Asezarile sunt situate preponderent in campie, locuirea pe dealuri fiind abandonata in aceasta perioada. Totusi, de regula se cauta un loc intarit de la natura: fie inaltimi, fie terase protejate natural pe malul raurilor, asezarile fiind prevazute cu valuri de pamant, santuri si palisade.

In domeniul metalurgiei, perioada este marcata de treptata inlocuire a uneltelor si armelor de bronz cu cele de fier (varfuri de lance, spade, cutite de lupta, topoare de lupta, etc.). Bronzul ramane a fi folosit la podoabe, vase de metal, coifuri si platose.

In Hallstatt-ul tarziu, se accentueaza diferentierea etnoculturala intre ramurile nordica si sudica a triburilor tracice. De asemenea, perioada marcheaza prima aparitie a getilor in istorie, prin intermediul istoricilor de limba greaca (Hekataios din Milet, fr. 170, in sec. V i. Hr.; Hellanikos din Lesbos, fr. 73, sec. V i. Hr.; Herodot, Istorii, cartile IV si V, sec. V i. Hr.).

Aceeasi perioada a fost martora patrunderii pe teritoriul Romaniei a unor populatii scitice (de exemplu, scitii agatirsi, prezenti in estul Transilvaniei) si a infiintarii primelor colonii grecesti la Marea Neagra (Histria, in sec. VII i. Hr., Tomis si Callatis, in secolul VI i. Hr.). Aceste evenimente au adus cu ele influentarea autohtonilor de catre noii veniti, manifesta in toate domeniile: de la preluarea modelului scitic de lupta de catre geti, a tatuajului sau a 'artei animaliere', specifice scitilor, pana la prezenta monedei grecesti in schimburile dintre geti.

Epoca Hallstatt-ului tarziu a fost si martora intrarii in contact a triburilor getice cu statele din Orientul Apropiat si lumea mediteraneana. Daca Herodot relata in Istorii, IV, 93 expeditia marelui rege persan Darius impotriva scitilor (514 i. Hr.), prilej cu care sunt mentionati de catre istoricul grec 'getii care se cred nemuritori', in secolul al IV-lea, macedonenii sunt cei care incearca ocuparea zonei dobrogene. Inca din 340 i. Hr., 'istrienii', probabil o coalitie a colonistilor greci de la Histria si a triburilor getice din zona, se opun incercarii 'regelui' scit Ateas de a-si stabili hegemonia in Dobrogea. Apoi, avem inregistrata expeditia din 335 i. Hr. a lui Alexandru cel Mare impotriva triballilor, ocazie cu care cuceritorul macedonean a trecut si la nord de Dunare, intr-o demostratie de forta impotriva getilor, probabil in zona Zimnicea.

3. A doua epoca a fierului (La Tène)

Inceputul celei de-a doua epoci a fierului (La Tène) a fost dominata de marea invazie celtica in Transilvania si Oltenia (c. 300-280 i. Hr.). Acest eveniment a determinat imbunatatiri in ceea ce priveste metalurgia fierului, dar si prezenta triburilor celtice alte anartilor, britolagilor si mai apoi ale boiilor si tauriscilor pe teritoriul Romaniei, sursa constanta de tensiuni. Acestora li s-au adaugat pe la 200 i. Hr. triburile germanice ale bastarnilor care s-au asezat in Moldova.

Toate aceste migratii demonstreaza, pe de o parte, ca nu avem de-a face cu o cultura unitara in spatiul actualei Romanii; pe de alta parte, in afara relatiilor tensionate, au existat si influente reciproce sau chiar colaborari intre autohtoni si noii veniti, exemplul cel mai evident fiind preluarea rotii olarului de la celti.

      Fig. Coiful celtic de la Ciumesti. Dupa M. Rusu.

Pe de alta parte, inca din secolul al V-lea i. Hr. asistam la constituirea unuei aristocratii militare, atestata printr-o serie de morminte princiare, cum sunt cele de la Agighiol (jud. Tulcea), Peretu (jud. Teleorman), Borovo-Ruse si Vrata, in inventarul carora se regasesc piese de argint, coifuri, cupe, aplici sau piese de harnasament. Se poate observa ca inventarul funerar cuprinde in mare doua arii: cea a razboiului si cea a bautului vinului, ambele legate de modalitatile de manifestare a statutului social superior. Cristalizarea unei paturi aristocratice razboinice este atestata si de aparitia unor cetati de pamant, precum cele de la Stancesti si Cotnari din Moldova.

Incepand cu secolul al II-lea i. Hr., pe teritoriul Romaniei au aparut asezarile de tip 'dava', avand in componenta un sector rezidential cu un sanctuar, intarite cu sant si val si dispunand de un teritoriu in care se gasesc asezari rurale. Acestea reprezinta formatiuni proto-urbane, similare oppida din lumea celtica.

In ceea ce priveste relatia triburilor getice cu lumea mediteraneana, este de remarcat incercarea regelui macedonean Lysimachos de a-si extinde dominatia inclusiv la nord de Dunare. Aceasta tentativa a fost insa infranta de catre Dromichaites, conducatorul unei uniuni tribale din Campia Munteniei, care in 300 si apoi in 292 i. Hr. a reusit sa opreasca decisiv tendintele expansioniste ale regelui macedonean, eveniment relatat atat de catre Diodor din Sicilia (Bibliotheka, XXI, 11-12), Strabo (Geographia, VII, 3, 8), Pausanias (Periegesis, I, 9, 5-7) si Trogus Pompeius (Historiae Philippicae, XVI, 1, 19).

Urmatoarele evenimente intrate in istoria scrisa au avut loc odata cu aparitia romanilor la Dunare, in secolul I i. Hr. Astfel, C. Scribonius Curio (76-73/72 i. Hr.), guvernatorul roman al Macedoniei, este primul general care a ajuns la Dunare, in cursul luptelor duse impotriva dardanilor. Mai tarziu cu cativa ani, M. Terentius Varro Lucullus avea sa ocupe temporar Dobrogea (72/71 i. Hr.), in contextul celui de-al treilea razboi mithridatic (74-63 i. Hr.). Incepand de acum, suntem martori la prezenta, pe langa sursele grecesti, si in sursele latine a populatiilor din zona avuta in discutie.

4. Burebista

Urmatorul episod important in istoria veche a Romaniei este legat de domnia lui Burebista, 'cel dintai si cel mai mare rege din Tracia' (70-44 i.Hr.). In perioada comunista, s-a considerat ca acest moment a reprezentat crearea 'primului stat dac centralizat si independent', in 1980 fiind chiar comemorati cu fast 2050 de ani de la acest eveniment. Departe de aceasta, se pare ca mai degraba domnia lui Burebista a reprezentat o dominatie militara asupra teritoriului cuprins intre Morava, Bug, Balcani si Carpatii Padurosi, naruita dupa moartea sa. Probabil ca aceasta hegemonie (sursele grecesti vorbesc despre o 'mare stapanire') era asigurata in principal de forta militara. Cat priveste ideea de stat, atat de vehiculata in perioada comunista atunci cand venea vorba despre regatul lui Burebista, aceasta ar trebui serios nuantata, pentru ca in primul rand un stat presupune o autoritate centrala asezata intr-o capitala, birocratie si implicit folosirea scrisului, o armata permanenta si frontiere fixe. Or, dupa cum se poate observa, 'statul' lui Burebista nu indeplineste nici unul dintre aceste criterii. Consideram asadar ca denumirea de regnum sau 'dominatie' ar fi cu mult mai potrivite relativ la caracterizarea acestei formatiuni politice.

Principalele surse privind domnia lui Burebista sunt reprezentate de relatarile lui Strabo din Amaseia (Geographia), Dio Chrysostomos (preluat de Cassiodor, apoi de Iordanes in Getica) si de decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis (Syll., 762= IGB, I², nr. 13). Perioada domniei lui Burebista a fost marcata atat de distrugerea celtilor boii si taurisci de la frontierele Daciei, cat si de revolta cetatilor grecesti de la Marea Neagra impotriva stapanirii romane, ceea ce a dus insa la hegemonia lui Burebista asupra respectivelor cetati. In plus, regele get s-a implicat in luptele politice de la Roma, oferind sprijinul sau lui Pompeius, impotriva lui Caesar. Din pacate, ajutorul promis de regele get nu s-a materializat, la Pharsalos, in 48 i. Hr., trupele lui Caesar obtinand o victorie decisiva in cadrul razboiului civil. Asasinarea in 44 i. Hr. atat a lui Caesar, cat si a lui Burebista, a amanat confruntarea care devenise inevitabila. In timpul lui Burebista s-au pus probabil si bazele complexului de fortificatii din Muntii Orastiei. Centrul sistemului defensiv era reprezentat de cetatea de la Sarmizegetusa (Gradistea Muncelului), unde se gaseau si o serie de sanctuare. Din sistem mai faceau parte si cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Banita si Capalna.

Fig. 3. Cetatea de la Blidaru

Fig. 4. Cetatea dacica de la Costesti.

Fig. 5. Teritoriul controlat de Burebista.

Dupa disparitia regelui dac, formatiunea sa politica se va imparti, in urma luptelor pentru putere, in 4 apoi 5 formatiuni politice.

5. De la moartea lui Burebista la cucerirea romana.

Sfarsitul secolului I i. Hr. a fost martorul cuceririi definitive a Dobrogei de catre romani: in 29/28 i. Hr., M. Licinius Crassus, dupa victoria asupra bastarnilor condusi de catre Deldon, practic anexeaza tinuturile dobrogene, in urma victoriei asupra 'regilor' geti Dapyx si Zyraxes, un al treilea 'rege', Rholes, devenind aliat al poporului roman.

Perioada urmatoare disparitiei lui Burebista este marcata de slabiciunea formatiunilor politice dacice: pana intr-atat, incat in anul 6 d. Hr., Sextus Aelius Catus si mai apoi Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, in 57/67 d.Hr. reusesc sa trasfere mari mase de populatie la sud de Dunare (50000 de geti, respectiv 100000 de 'transdanubieni'). Aceeasi perioada este marcata de instalarea sarmatilor iazygi in Campia Tisei (c. 20 d. Hr.) si a sarmatilor roxolani in Moldova si Basarabia. Impreuna cu dacii, sarmatii se vor dovedi un pericol de temut pentru provinciile dunarene ale Imperiului.

In epoca Flaviilor (69-96 d. Hr.), dacii au redevenit un pericol pentru romani. In iarna lui 85/86, dacii au trecut Dunarea, invadand provincia romana Moesia; insusi guvernatorul provinciei, C. Oppius Sabinus, a fost infrant si ucis. In anii urmatori, reactia romana nu s-a lasat asteptata: dupa ce in 86/87, imparatul Domitian a dispus reorganizarea Moesiei in Moesia Superior si Moesia Inferior (din care facea parte si Dobrogea), pentru o mai buna aparare, au urmat pregatiri pentru invadarea Daciei. Acest fapt a avut drept consecinta cedarea tronului de catre Duras lui Decebal (87-106). Dupa o expeditie esuata condusa de catre Cornelius Fuscus (87), in care insusi generalul roman a fost ucis, a urmat in anul urmator victoria armatei romane conduse de catre Tettius Iulianus la Tapae. Din cauza pericolului marcoman, care se prefigura la Dunarea Mijlocie, Domitian a incheiat 'pacea de compromis', cum a fost ea catalogata de catre istoricii moderni (in 89 d. Hr.). In schimbul subsidiilor oferite de catre Imperiu, Decebal se recunostea client al statului roman.

6. Razboaiele dacice

Nerespectarea obligatiilor asumate de catre regele dac prin tratatul din 89 va duce la campaniile lui Traian (98-117), soldate cu cucerirea Daciei. Astfel, in 101-102, a avut loc primul razboi dacic. Dupa o campanie condusa de catre insusi imparatul, in care trupele dacilor au fost infrante la Tapae, cu rezultat recastigarea insignelor pierdute de catre Cornelius Fuscus, a urmat reactia dacilor: in iarna lui 101/102, avea loc invazia dacilor, aliati cu sarmati roxolani si triburi germanice in Dobrogea, soldata cu marea victorie romana de la Tropaeum Traiani. Campania s-a finalizat in 102 cand, sub amenintarea asediului, Decebal a fost obligat sa ceara pace. Prevederile acestei paci erau destul de drastice: anularea stipulatiilor tratatului din 89, cedarea de teritorii, demantelarea cetatilor din Muntii Orastiei, extradarea dezertorilor romani, renuntarea la o politica externa proprie, acceptul unei garnizoane romane in Tara Hategului.

In perioada imediat urmatoare (103-105) asistam la construirea unui pod peste Dunare, la Drobeta, opera a inginerului Apollodor din Damasc. Aceeasi perioada a fost martora esecului lui Decebal de a stabili o alianta impotriva Romei cu Pacoros II, regele partilor.

Nerespectarea obligatiilor stabilite prin tratatul din 102 a dus in cele din urma la reluarea razboiului. In 105-106, a avut loc cel de-al doilea razboi dacic. Pe rand, cetatile dacice au fost cucerite, in cele din urma, dupa caderea Sarmisegetusei, Decebal fiind obligat sa se sinucida, pentru a nu cadea in mainile romanilor. Sfarsitul lui Decebal este reprezentat atat pe monumentul funerar al lui Tiberius Claudius Maximus de la Grammeni (Macedonia), pe Columna lui Traian (scena CXLV) si pe fragmente de terra sigillata din Gallia.

La 11 august 106, o diploma militara descoperita la Porolissum atesta incheierea razboiului dacic si constituirea provinciei romane Dacia. Aceasta cuprindea Transilvania, Banatul, vestul Olteniei. Sudul Moldovei si Muntenia erau controlate de trupe stationate in Moesia Inferior, in vreme ce Maramuresul, Crisana si nordul Moldovei ramaneau in afara dominatiei romane, fiind locuite de daci liberi.

Prezentati (pe scurt) razboaiele dacice.

Enumerati culturile prezente pe teritoriul Romaniei in perioada de trecere la epoca bronzului.

3. Explicati urmatorii termeni: microlite, bastarni, pintaderas, picturi rupestre.

4. Discutati semnificatia urmatoarelor date: 335 i. Hr.; 29/28 i. Hr.; 89 d. Hr.; 11 august 106 d. Hr.; 1191 i. Hr.

5. Ce stiti despre: 'Zeita de la Vidra'; Pausanias; M. Licinius Crassus; Tropaeum Traiani.