Particularitatile comunicarii in mediul international

Particularitatile comunicarii in mediul international

Adeptii teoriei constructivismului sustin ca relatiile internationale sint si de natura semiotica. Acest fapt face ca interactiunile dintre actorii sistemului international sa nu poata avea loc fara sa existe un proces de comunicare coerent si bine articulat. Referindu-se la acest aspect Eduard F. Azar afirma: "In viata internationala partile tind sa-si exprime pozitia una fata de celalalta prin semnale verbale si fizice. Un semnal international este un eveniment intre natiuni, avind urmatoarele caracteristici: la o anumita data, o anume parte, actioneaza cu o anume destinatie in privinta unei probleme de interes reciproc. Data este ziua in care este relatat a fi avut loc semnalul, de catre o sursa de incredere, publica; partile si destinatiile sint natiuni, organizatii sau miscari care au un statut de insemnatate regionala; actiunile sint acte verbale sau fizice, reactii sau interactiuni, iar problemele - domeniile incluzind obiectele in legatura cu care partile si directiile interactioneaza sau schimba semnale"[1].

Comunicarea a insotit in permanenta relatiile interantionale inca de la cristalizarea lor in zorii modernitatii-dupa pacea de la Westfalia- ca realitate distincta in raport cu societatea politica organizata la nivelul fiecarui stat in parte. Cunoscutul profesor N. Danziger, de la University of Carolina, aprecia ca nici nu ne putem imagina existenta societatii politice internationale in afara comunicarii. Ce ar fi aceasta fara ziare, fara televiziuni si agentii de presa sau alte mijloace de informare prin care statele si alti actori isi comunica intentiile si actiuniile din cele mai diversificate domenii . Iar Al Josephy afirma ca, in ultimile doua secole, comunicarea in mediul international s-a dovedit a fi , in anumite imprejurari, mai tare ca razboiul si esentiala pentru schimbari majore in mediul international contemporan.

La inceputul deceniului opt al secolului trecut problema comunicarii internationale a devenit nu numai una de ordin stiintific ci si politic pentru statele din asa zisa Lume a Treia. Din acest moment si studiile academice au crescut ca volum si calitate a informatiilor[4]

Globalizarea si cresterea interdependentelor au determinat schimbari profunde in esenta mediului international ceea ce a avut consecinte si asupra fluxurilor comunicationale. Astazi comunicarea a devenit extrem de importanta din cel putin trei ratiuni:[5]noile tehnologii au permis guvernelor si altor institutii ale societattii moderne sa abandoneze caile traditionale de comunicare; noile profesii aparute ca urmare a dezvoltarii spatiului comunicational nu puteau sa ocoleasca institutiile statului cu atributii in politica externa si nu in ultimul rind aparitia si manifestarea tot mai pregnant a unei noi realitati in mediul international contemporan-World Wide Web.

Comunicarea in mediul international este un proces prin care actorii interactioneaza si include atit mijloacele cit si metodele prin care actorii si-au facut publice scopurile, atitudinile si ideile. Ca efecte aceasta a generat stari diferite ale sistemului international. Prin comunicare eficienta actorii au ajuns la conditia de a-si satisface interesul si a-si atinge scopurile urmarite in sistem prin cooperare si astfel s-a realizat pacea, dar tot prin comunicare, apreciaza unii specilisti, statele au generat crize si conflictele in sistemul relatiilor internationale.

Majoritatea autorilor care au analizat comunicarea in societatea internationala considera ca din punct de vedere al schemei "tehnice" de realizare nu sint diferente notabile in raport cu schema clasica. Si in acest caz comunicarea dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, informatie si un receptor.[7] Esenta procesului de comunicare este aceeasi: deplasarea, transferul sau transmiterea informatiei de la un participant la altul. Specificul acestuia este ca actorii sint, in primul rind, de un tip aparte: state, organizatii si organisme internationale din varii domenii de la cele comerciale pina la cele de ordin politico-militar sau non-guvernamental. Pot fi actori care au recunoastere internationala din partea celorlalti actori si deci mesajul lor se bucura de legitimitate si prestigiu dar pot fi si organizatii clandestine, mafiote, ale crimei organizate sau ale terorismului national si transnational care n-au legitimitate dar nici nu pot fi, astazi, ignorate in analiza comunicarii in mediul international contemporan.

Comunicarea internationala se desfasoara simultan pe mai multe niveluri. Primul dintre aceste niveluri este cel al comunicarii interumane[8]. In acest nivel comunitatile umane isi transmit informatii de ordin cultural si de civilizatie, ceea ce are mai pretios acumulat in secole sau poate chiar milenii de existenta. Modalitatea prin care se realizeaza aceasta comunicare nu tine de un model organizat sau de o politica desfasurata dupa obiective si scopuri precise. Calatoriile pe care oamenii apartinind diferitor arii de cultura si civilizatie le-au intreprins in scop comercial sau chiar turistic, de exemplu, au fost si bune prilejuri de a se comunica informatii legate de comunitatea din care provenea. La acest nivel al comunicarii mai trbuiesc adaugate si alte forme generate de dezvoltarea tehnologica fara precedent la care asistam in unele decenii cum ar fi, de exemplu, de e-cometul. Rolul internetului, al telefoniei mobile si al comunictiilor radio pentru acest nivel a fost decisiv. Se apreciaza ca astazi numarul de pagini pe internet creste de noua ori mai repede decit rata de crestere a populatiei, iar numarul de utilizatori creste cu mai mult de un milion pe saptamina.

Un alt nivel al comunicarii internationale se realizeaza pe cel putin doua paliere: de la stat/guvern la stat/guvern si de la stat/guvern catre opinia publica apartinind altei tari[10]. Unii autori cred ca prin acest nivel al comunicarii internationale actorii cauta sa-si transmita intentiile de politica externa si sa-si faca transparent tipul de comportament ce-l adopta pe scena internationala in promovarea intereselor dar si sa exercite anumite forme de manipulare a opiniei publice internationale pentru a obtine daca nu aprobarea din partea acesteia pentru actiunile sale de politica externa macar o atitudine neutra. Un asemenea tip de comunicare se realizeaza, cel mai adesea, prin intermediul reprezentantelor diplomatice dar si al propagandei. Desi se apreciaza ca exista diferente notabile in modul cum statele democratice si cele totalitare utilizeaza propaganda, se poate spune ca prin intermediul acesteia guvernele cauta sa-si impuna in opinia publica internationala o imagine convenabila sau brand-ul de tara pentru a desfasura o politica externa in acord nu numai cu principiile eficientei dar si cu interesele pe care le are la un moment dat. Comunicarea diplomatica are o bogata traditie si cea mai lunga existenta in viata internationala.

Intelegerea acestui palier de comunicare in mediul international este strins legata de perceptia pe care o avem asupra intereselor nationale daca ne referim la actorii clasici- statele sau a interselor pe care le promoveaza actorii de tip non statal. Din perspectiva teoriilor constructiviste intersul este "mai degraba un construct social decit o trebuinta determinata de nevoi materiale."[12] Interesant este faptul ca chiar si unul dintre cei mai cunoscuti teoreticieni si analisti apartinind curentului realist Joseph S. Nye acorda importanta majora elementului "imaterial" in definirea intereselor nationale. Acestea sunt vazute ca "the set of national priorities regarding relations with the rest of the world. It is broader than strategic interests, though they are part of it. It can include values such as human rights and democracy, if the public feels that those values are so important to its identity that it's willing to pay a price to promote them."[13]

Cel de-al treilea nivel al comunicarii internationale se realizeaza prin intermediul mijloacelor tehnice de diseminare a informatiilor de la cele devenite deja clasice cum ar fi emisiunile de radio si televiziune pina la cele mai moderne-internetul . Acest nivel de comunicare a crescut foarte spectaculos in ultimi ani. Emitatorul se adreseaza, in aceste imprejurari, "fara deosebire oricui, prin intermediul unui canal la care fiecare instanta receptoare are neconditionat acces, cel putin in masura in care accesul depinde de emitator." Aparitia comunicatiilor prin satelit a facut ca, astazi, posturile de radio si de televiziune chiar daca sint intitulate nationale sau regionale sa disemineze informatia pe spatii extrem de largi transversind granite si tari.

Pe acest palier comunicarea este influientata, in opinia cercetatoarei Cristina Archeti de cel putin trei factori: interesul national; cultura jurnalistica statornicita in interiorul unei natiuni si politica editoriala a principalilor vectori de transport a informatiilor. Acesti factori contribuie la formarea discursului national in fluxul global comunicational. Cercetind modul cum acest discurs media se contureaza la nivelul a doua societati implicate profund in comunicarea internationala, Franta si SUA, Archetti ajunge la concluzii interesante. Informatiile sunt aceleasi pentru ambii actorii dar modul cum acestea se structuraza din punct de vedere al ponderii in forma discursului sau al naturii lor fac ca aceste doua tipuri de discurs sa fie diferite dupa cum se poate observa si din schema de mai jos:

Particularitatile comunicarii in relatiile internationale sint date si de trasaturile mediul international. Se vorbeste, adesea, de caracterul sistemic al mediului international dar acesta exista, in fapt, doar la modul ideal. In practica internationala statele nu se comporta ca elementele un sistem sistem legate intre ele prin structuri si relatii predeterminate. Statele sau alt tip de actori au interese specifice, culturi politice diferite care in multe situatii intra in contradictie cu normele etice, politice, si juridice consacrate in dreptul international. Din aceasta perspectiva realistii au dreptate cind afirma ca principala caracteristica a politicii internationale este anarhia . Anarhia are, in viziunea realismului sensul de lipsa unui centru coordonator sau a unei autoritati centrale care sa fie si sa functioneze in mediul international asa cum isi indeplineste statul rolul sau in societatea interna. Acest lucru se rasfringe si asupra procesulului de comunicare in care sunt antrenati actorii ce compun mediul international. Acestia, printre altele nu se incadreaza in fluxuri comunicationale bine conturate desi promovarea intereselor ii determina sa se orienteze pe "sensuri" si directii prestabilite. Un stat va comunica mai intens si mai eficient cu alti actori din regiuni geografice de interes pentru el si mai slab sau deloc cu actori din alte regiuni. Sa ne imaginam cum arata fluxul comunicational dintre SUA si statele UE si cel dintra SUA si statele din Africa subecuatoriala. Pe de alta parte organizatiile internationale, cu vocatie universala, cum ar fi de exemplu ONU, nu pot sa impuna reguli si standarde de comunicare decit formal, de ordin procedural, care acopera stricta lor functionare deoarece nu au intotdeauna mijloacele si metodele cele mai potrivite de impunere a acestora.

Regulile si normele devin obligatorii in masura in care statele si guvernele se obliga sa le respecte. Daca se intimpla acest lucru atunci comunicarea poate sa capete aspect de omnidirectional; dela stat/guvern la stat/ guvern; de la un stat/guverna la opinia publica a altui stat fara ca guvernul respectiv sa fie parte activa a procesului de comunicare; de la un actor nonstatal la un stat/guvern cum a fost, deexmplu, Comunicarea de catre ONU a sanctiunilor impuse Iraqului pentru actul de agresiune savirsit asupra Kuweitului in 1991 sau mai recent cererea adresata de organizatia internationala Human Watch Right guvernelor unor tari din Europa de a clarifica problema detentiei ilegale pe teritoriul lor a unor membri ai organizatilor teroriste internationale; de la un actor nonclasic la un alt actor nonclasic (OSCE catre ONU, OSCE catre UE,etc., ) de la opinia publica internationala catre un actor clasic ( exemplele cele mai elocvente sint demonstratiile antirazboi care au avut loc pe parcursul unor crize interntionale major - razboiul din Vietnam ,interventia URSS in Cehoslovacia etc.,); de la opinia publica internationala catre un actor nonclasic. Unii autori cum ar fi de exemplu, James E. Danzinger, considera ca in mediul international contemporan apare frecvent urmatorul tip de comunicare: mass media catre guverne si state in legatura cu anumite probleme de interes major pentru pacea si securitatea regionala sau globala si invers cind anumite guverne/state prin sefii lor se adreseaza mass media internationale.[19]

Mediul international este si un cimp al rivalitatilor de putere si confruntarilor de interese dar si al cooperarii pe cele mai diverse planuri. Din acest puct de vedere comunicarea internationala va avea imprumuta caracteristicile si particularitatile ce le imbraca aceste tipuri de relatii care apar si se manifesta in mediul international. Diferentele culturale si de civilizatie dar si trasaturile disticte ale culturii politice ce exista la nivelul societatii fiecarui actor pot influienta comunicarea. atit din punct de vedere al transmiterii dar si decodarii mesajelor, al intensitatii si frecventelor cu care ea se realizaza dar si din punct de vedere al eficientiei pe care fiecare actor o urmareste in parte. Acest lucru este cu atit mai evident in situatii de criza si conflict. In asemenea imprejurari comunicarea in mediul international este influientata si de finalitatile pe care partile le urmaresc in interactiunile dintre ele - dezinformarea, manipularea , intoxicarea cu stiri false, etc. Referindu-se la acest aspect dr. Ahmet Emin Yalman, aprecia ca:"The role of the media in creating and feeding conflict between the peoples of the Balkans is, unfortunately, all too familiar to us today. The recent examples of the war in Bosnia and of the Imia-Kardak issue between Greece and Turkey clearly demonstrate the negative role that the media can play in times of crisis. Fortunately, there are also examples to the contrary".

Cunoasterea particularitatilor procesului de comunicare si a functiilor acestuia[22]reprezinta fara indoiala o nevoie strigenta pentru a intelege evolutia mediului international contemporan dar nu trebuie scapat din vedere faptul ca acest lucru nu se poate realiza daca nu tinem cont si de existenta numeroaselor teorii si modele teoretice elaborate de specialistii domeniului. Acestea nu au doar valoare teoretica ci ofera perspective si "grile" variate de "lectura" a modului cum actorii comunica intre ei. Perspectiva si modelul teoretic care transced teoriile clasice ale comunicarii par sa fie cele mai adecvate pentru definirea dar si pentru intelegerea comunicarii in mediul international contemporan.

Comunicarea in relatiile internationale poate fi privita ca un schimb de informatii realizat intre actorii (clasici/statele, nonclasici/organizatii si organisme multi, inter sau supranationale) care interactioneaza in plan politic si militar, economic si financiar, cultural si spiritual etc. Comunicarea furnizeaza regulile si normele care stau la baza procesului de interactiunie si interrelationare dintre actori, va reflecta "jocul" de interese si va conduce in cele din urma la adecvarea sau inadecvarea reprezentarilor/perceptiilor pe care acestia le au unul despre Celalalt.

In mediul international comunicarea este inevitabila si are caracteristicile unui proces continuu. In limbajul diplomatiei adesea, cel mai frecvent pe parcursul unor crize si razboaie se fac formulari de genul : statul X a intrerupt relatiile diplomatice cu statul Y; coalitia de state X a impus embargou statului Y. Acestea ar putea fi intele ca fiind o intrerupere a procesului de comunicare. Este fals, deoarece se intrerupe cel mult unul sau doua canale comunicare dintre actorii aflati in stare de criza/razboi sau nu se mai realizeaza comunicarea directa, dar si in asemenea situatii apar canalele informale de comunicare. In acest fel comunicarea poate sa-si indeplineasca, in continuare, functia de liant al mediului international. Profesorul Dinh Van Tran arata ca in mediul international comunicarea este ca singele pentru corpul uman. Daca procesul de comunicare inceteaza "corpul" adica mediul international moare si virusii/conflictele si razboaiele il vor devora .

Mediul international este prin excelenta un spatiu deschis tuturor actorilor unde regulile si normele de comunicare se impun prin negociere sau acceptare tacita. Limbajul nu este universal desi in permanenta va fi o limba care se va impune ca instrument de negociere cum a fost cazul limbii franceze in secolul al XIX-lea si al celei engleze in secolul al XX-lea si astazi. In aceste conditii in mediul international comunicarea nu are fluienta si coerenta pe care o poate avea in spatiul public[25] dintr-o societate/tara oarecare. La aceasta mai trebuie adaugat si fapul ca, adesea, comunicarea in mediul international este virusata prin manipularea si dezinformarea la care actorii recurg in diferite imprejurari mai ales in timp de criza si razboi.

Definirea conceptului de comunicare in mediul international nu este o sarcina usoara. Exista opinii si perspective diferite de a interpreta si defini procesele de comunicare in mediul international. Unii specialisti afirma considera ca definitia data comunicarii are un caracter ambiguu deoarece ea poate servi atat pentru o mai buna cunoastere si intelegere in relatiile internationale dar si pentru a intretine o stare de conflictualitate[26]. Specialistul in stiintele comunicarii Miss Miss, cercetator al Universitatii Douala din Camerun, citindu-l pe Michal H. Prosser, defineste acest proces in felul urmator: 'International communication takes place on the level of countries or nations, which is to say accross frontiers' .

In opinia noastra comunicarea in mediul international poate fi definta drept procesul prin care actorii clasici si nonclasici, de la stat, organisme si institutii politice, economice, financiare sau culturale pina la opinia publica si mass media, isi impartasesc informatii de interes reciproc, se informeaza asupra scopurilor urmarite si a comportamentelor adoptate in diferite imprejurari pentru a se mentine echilibrul si stabilitatea, pacea si cooperarea in toate domeniile, dar si pentru a-si impune imaginea desirabila in rindul opiniei publice internationale. Daca la inceputul secolului al XX-lea comunicarea in mediul international predominant se incadra in diplomatie si se desfasura potrivit regulilor si cutumelor impuse de-a lungul veacurilor astazi sfera ei nu numai ca s-a largit prin aparitia de exemplu a ceea ce specialistii numesc public diplomacy ci s-a si diversificat ca forma si continut. Grafic comunicarea imn mediul international intre cel putin doi actori A si B ar putea sa fie de felul urmator: