Perceptia americana asupra razboiului rece

Perceptia americana asupra razboiului rece

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a gasit Statele Unite in postura de principala putere economica si politica a lumii, capabila sa configureze o "noua ordine mondiala". Sintagma "secolul american" sublinia aceasta potentialitate a asumarii universalismului valorilor americane. Iesirea din izolationismul manifestat pana la 1941 pleca din convingerea culpabila ca neangajarea in relatiile internationale dupa razboiul I mondial (1914 - 1918) a determinat insuccesul primei incercari de a instaura pacea mondiala. In pofida disponibilitatii lor (a planului coerent de pace), Statele Unite erau insuficient pregatite (mai ales sub raportul analizei si al diplomatiei) pentru noile probleme ale lumii. Aceasta incapacitate s-a manifestat mai ales in planul intern, al prezentarii dificultatilor razboiului rece, necesitatea de a avea aliati pe timp de pace, a costurilor implicarii globale propriei societati. Pentru ca, spre deosebire de statul totalitar sovietic, la nivelul societatii americane intalnim mai multe perceptii asupra a ceea ce este desemnat ca razboi rece. Exista deci doua registre ale discutiei: modul in care administratia (executivul american) a perceput aceste relatii internationale tensionate si reprezentarile societatii americane legate de acest conflict.

Administratia

Dupa 1945, executivul american a cautat solutii la provocarile din sfera relatiilor internationale (neincheierea unor tratate de pace cu principalele tari invinse, avansul comunismului in lume, decaderea Europei, mizeria ce domnea dupa conflict) care puteau afecta pe termen lung securitatea si prosperitatea S. U. A. Fundamentala a fost vizualizarea lumii in termeni bipolari, cu conflicte endemice intre Est si Vest. Puterea comunista trebuie infruntata si respinsa era principala idee lansata de administratia americana. Razboiul s-a impus drept reactia fireasca, dar nu cel clasic, deoarece imaginea de aliat a lui Stalin era inca puternica in Statele Unite, iar folosirea armei atomice cunostea anumite inhibitii etice (fata de uriasa forta a dezastrului). Raspunsul a fost manifestat prin politica de ingradire a raspandirii comunismului (policy of containment), care presupunea ajutorarea Europei sa-si redobandeasca sanatatea economica. Subsidiar, se asigurau stabilitatea politica si pacea sociala. Diferitele administratii americane au continuat, cu nuante, pe aceeasi linie a confruntarii. Presedintele Dwight Eisenhower a vorbit de indiguire si respingere (roll-back) si a amenintat cu represalii masive in cazul oricarui atac al Uniunii Sovietice in sfera de influenta americana (in care includea si Orientul Mijlociu). J. F. Kennedy a manifestat aceeasi fermitate, dar riposta americana trebuia sa fie una flexibila, gradata dupa intensitatea atacului, pentru a preveni derapajele. In contextul razboiului din Vietnam, pentru a evita ca Statele Unite sa se epuizeze singure, presedintele Richard Nixon si secretarul de stat Henry Kissinger au incercat sa realizeze o structura stabila de pace, care sa "inlantuiasca" Uniunea Sovietica (acordul SALT - 1972 de neproliferare nucleara). Jimmy Carter a incercat sa profite de implicarea sovietica in Afganistan pentru a relua initiativa strategica in relatiile internationale. Cel care va reusi acest fapt a fost presedintele Ronald Reagan in anii '80, prin desemnarea Uniunii Sovietice drept "imperiu al raului" si prin dezvoltarea complexului militar american (razboiul stelelor).

Societatea

Mai multe crize au marcat societatea americana:

a)      "Era McCarthy" (maccarthysmul)

Comunismul nu a fost niciodata puternic in societatea americana (bazata pe individualism). In simplificarea razboiului rece, in necesitatea de a explica dificultatile intampinate in gestionarea treburilor lumii (razboiul din Coreea), dar si in stransa legatura cu descoperirea unor urme ale spionajului sovietic / procesul sotilor Rosenberg (care a permis Uniunii Sovietice sa produca arma atomica cu tehnologia americana) s-a acreditat ideea existentei unui "fascism rosu", a unei actiuni de subversiune interna intre granitele Statelor Unite.

Originea anticomunism militant este regasibila in actele administratiei Truman, care a actionat in sensul ingradirii avansului miscarii comuniste. In februarie 1950, senatorul de Wisconsin, Joseph MacCarthy denunta ceea ce el a numit "conspiratia comunista de la Departamentul de Stat". Foarte mediatizata (opinia publica i-a fost in general favorabila), aceasta acuza a declansat in societatea americana o psihoza de teama si de suspiciune. Animata de diferite grupari conservatoare (Fiicele revolutiei americane, Legiunea Americana, miscarea catolica etc.), o cruciada locala a fost declansata impotriva comunistilor americani, acuzatiile de tradare si campania publica luand forma unei "vanatori de vrajitoare". Actorii de la Hollywood au fost urmariti pentru simpatiile lor pacifiste (Charlie Chaplin s-a refugiat in Elvetia datorita acestei campanii). O Comisie pentru activitati antiamericane a fost infiintata la nivelul Congresului SUA pentru a investiga invinuirile de comunism. Toti salariatii federali trebuiau sa parcurga teste pentru verificarea loialitatii. Comunistilor li s-a interzis admisia in functii publice. Presedintele Truman si succesorul sau, Eisenhower, au incercat sa infraneze excesele care afectau imaginea Statelor Unite de "pamant al libertatii", in care oamenii se pedepsesc pentru crimele, nu pentru opiniile lor. Presiunea aliatilor europeni (in a caror tari comunismul reprezenta o forta politica guvernamentala), precum si forta liberalismului american au calmat surescitarea.

MacCarthysmul este legat, intr-o mare masura, de descoperirea patologica a puterii internationale de catre cetatenii americani.

b)      Capcana Vietnamului

Razboiul din Vietnam a cunoscut doua faze: franceza (1945 - 1954) si americana (1963 - 1973). Dupa infrangerea trupelor coloniale franceze de catre fortele comuniste, la nord de paralela de 17⁰ s-a regim dezvoltat un regim comunist cu capitala la Hanoi, condus de Ho - Chi - Minh. Considerand ca prezenta la putere a comunistilor (sprijiniti de numerosi consilieri militari sovietici) si infiltrarile lor in sud, impotriva regimului pro-american de la Saigon, constituie o primejdie pentru interesele americane in Asia de sud-est, presedintele Kennedy si Lyndon Johnson, succesorul lui, au luat decizia trimiterii (incepand cu anul 1963) de soldati americani in Peninsula Indochineza (si in Cambodgia, Laos). Razboiul, unul de gherila, s-a prelungit in pofida zdrobitoarei superioritati tehnice a Statelor Unite, a intenselor bombardamente aeriene (chiar cu napalm). Victimele americane tot mai numeroase au mobilizat opinia publica americana si europeana in actiuni civice si pacifiste de stopare a razboiului. In conditiile in care acest razboi prelung, de uzura, primejduia economia americana si prestigiul Statelor Unite in lume (ce mai puternica natiune din lume atacand - "pentru a subjuga" - a una mult mai slaba numeric, mai saraca, subdezvoltata), presedintele R. Nixon decide retragerea progresiva a trupelor americane din Vietnam. In ianuarie 1973 s-a incheiat un acord precar la Paris care consfinteste retragerea soldatilor americani. In martie 1975, Vietnamul este unificat prin forta (este cucerit orasul Saigon) de catre comunisti.

Razboiul din Vietnam a reprezentat un dezastru pentru Statele Unite:

Statele Unite au fost considerate agresoare, pierzand mult din capitalul simbolic detinut pana atunci in lume, din imaginea de campioane ale pacii si libertatii.

Razboiul, cheltuielile militare au subminat economia americana, lasand in urma un urias deficit bugetar. Este perioada in care Japonia concureaza tot mai decis, in materie economica, SUA.

Acest conflict a sfaramat "acordul" de politica externa al societatii americane privind implicarea in relatiile internationale dupa 1945. Pana la razboiul din Vietnam, majoritatea americanilor au crezut (si au sustinut) in pozitiile adoptate de administratia de la Washington. In timpul razboiului si dupa finalul lui, s-a manifestat o lipsa de incredere in oamenii politici, iar vechile concepte si valori au fost puse la indoiala (legitimitatea guvernului, credinta in justetea cauzei americane, rolul jucat de natiune). Este si cazul lui Ron Kovic, cu poezia Nascut pe 4 iulie.

Eu sunt moartea vie

ziua comemorarii in scaune cu rotile

Eu sunt al vostru yankeu ferkes,

Al dvs. John Wayne, venit acasa

artificiile de 4 iulie

explodand in mormant.

(.). Scrisese in noaptea aceea in jurnalul sau cat este de mandru ca i s-a dat in subordine grupul de cercetasi, pentru a servi America la aceasta ora critica, intocmai cum spunea Presedintele Kennedy. S-ar putea sa cada in lupta, scria el, dar aceeasi soarta au avut-o multi alti americani, care au luptat pentru democratie. Este foarte important sa fii acolo, oferindu-ti viata, iesind in patrulare si stand culcat in ploaie pentru Sarky, barbierul, pentru Dumnezeu si restul. Era mandru. Era intr-adevar mandru de ceea ce facea. Aceasta, se gandea, este ceea ce se numeste sa-ti servesti patria. (.) Nu m-am gandit sa ma rog, singurul lucru pe care-l simteam era acela ca fusesem inselat. Tot ce puteam simti era inutilitatea de a muri tocmai aici in acest loc, in aacest moment, degeaba.

Societatea s-a fracturat intre sustinatorii razboiului (soimii) si detractorii lui (porumbeii), aratand ca o "casa invrajbita".

Razboiul din Vietnam reprezinta "rana sangeranda" a Americii. El a aratat o societate bolnava, generand fenomenul Hippie, din anii '60 - '70 cu contestarea modului de viata american (American Way of Life) si a valorilor traditionale. Campusul universitar de la Berkeley (California) a fost leaganul valurilor contestare ale tineretului, ce a trecut apoi pe coasta de Vest, urmand sa ajunga si in Europa unde a culminat cu acel mai '68 francez (inlaturarea presedintelui de Gaulle, drept reprezentant al osificarii societatii franceze; cand Franta se plictiseste a fost receptarea "revolutiei" franceze din Cartierul Latin peste Canalul Manecii). Studentii s-au ridicat impotriva manipularii constiintelor realizata prin invatamantul public. Ei reprezentau universitatea ca pe un complex industrial, o masinarie care sa produca slujbe pentru administratie. Denuntau faptul ca acest for renuntase la a le forma / induce studentilor gandirea critica, subordonandu-se complet lumii afacerilor. Tinerii anilor '60 nu au mai aspirat, precum parintii lor, la reusita sociala, la eficienta in afaceri. Ei au cautat satisfactia interioara, individuala. In fata normelor admise, rigide, ei s-au refugiat in marginalitate: non-conformism, evadarea in natura si prin droguri.

O alta directie de manifestare a acestei generatii a fost lupta civica directa. Razboiul din Vietnam a dezvoltat miscari pentru drepturile diferitelor categorii ale societatii americane: "Miscarea pentru drepturi civile", "Miscarea pentru libertatea de expresie" (Free Speech Movement), "Miscarea impotriva discriminarilor rasiale" (care a favorizat aparitia Black Panters - asociatie radicala a negrilor - pe fundalul asasinarii pastorului militant Martin Luther King), "Miscarea de eliberare a femeilor" (Women's Lib) etc. O noua sociabilitate americana era dorita pe fundalul manifestarilor violente sau marsurilor pasnice impotriva razboiului din Vietnam. Ideea solidaritatii predomina, asa cum sugera refrenul unui cantec din acei ani: sa nu te temi si sa fii solidar, caci numai impreuna vom invinge.