Perioada evreilor din timpul dominatiei lui Adolf Hitler

Perioada evreilor din timpul dominatiei lui Adolf Hitler

Cand regimul nazist a ajuns la putere in Germania in ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat insasi definitia termenului evreu; rolul crucial il avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeasi confesiune, indiferent de apartenenta la comunitatea evreiasca si era sortit exterminarii. Cei pe jumatate evrei deveneau evrei numai daca aveau aceeasi religie sau daca erau casatoriti cu o persoana cu aceasta religie. Toti ceilalti jumatate-evrei si persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiti corcituri, hibrizi.
In doctrina nazista o astfel de subliniere a descendentei era privita ca o confirmare a 'rasei', dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei tinte a legilor si directivelor discriminatorii. Ideologia nazismului s-a bazat initial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasisti care, la sfarsitul secolului al XIX-lea, lansasera conceptele de rasa ariana, sau puritatea rasei.

Conform acestor idei, omenirea ar fi fost alcatuita in baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viata reprezenta numai supravietuirea celor care se pot adapta.. Poporul german era considerat superior, parte din "rasa ariana" si ii revenea sarcina de a mentine puritatea rasei si de a subordona rasele inferioare: evreii, tiganii, slavii si rasele de culoare. Hitler considera comunitatea evreiasca drept un cancer care distrugea trupul Germaniei; el era convins ca alterarea sangelui si deteriorarea rasei reprezinta singurele cauze care explica declinul civilizatiilor stravechi. In aceasta lume, cine nu este de origine sanatoasa este considerat pleava.

In alte genociduri, oamenii puteau evita moartea, convertindu-se la o alta religie sau acceptand o alta forma de asimilare. Aceasta optiune nu a fost disponibila evreilor din Europa ocupata. Toate persoanele de descendenta evreiasca recenta urmau sa fie exterminate in teritoriile controlate de Germania.

Nazismul se baza pe niste teorii, considerate adevarate, dar nu si demonstrate, adica pe faptul ca rasa ariana era una superioara, si pe antisemitism. Ura profunda fata de evrei a fost tema dominanta a carierei politice a lui Hitler.

Antisemitismul denumeste o atitudine (politica, sociala etc.) ostila fata de evrei numai pentru faptul ca sunt evrei. Antisemitismul poate include opinii stereotipe si prejudecati, sau forme politice care pot merge de la incercarea de a discrimina, izola si oprima, pana la violenta fizica contra evreilor.

Atitudinea institutiilor germane fata de evrei a fost una ostila si extrema: fiecare parte a acestei tari a contribuit la procesul de ucidere,bisericile parohiale si Ministerul de Interne au furnizat liste de nasteri care aratau cine este evreu; posta a livrat ordinele de deportare si denaturalizare; Ministerul de Finante a confiscat proprietatile evreiesti; firmele germane au concediat muncitorii evrei si au indepartat actionarii evrei; universitatile au refuzat sa admita studenti evrei, au refuzat sa acorde diplome celor deja inscrisi si au concediat profesorii evrei. Oficiile guvernamentale de transport au pregatit trenurile de deportare, companiile farmaceutice germane au testat medicamente pe prizonierii din lagare; alte companii au licitat pentru contracte de constructie a cuptoarelor.

Holocaust si Mengele

Solutia finala a problemei evreiesti era, dupa cum se stie, Holocaustul; termenul holocaust vine din greaca, holo insemnand complet, iar kaustos, ars. Este un termen utilizat in general pentru a desemna uciderea a sase milioane de evrei, marea majoritate din Europa, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Era programul planuit si executat de regimul national-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.

Uciderea a fost efectuata sistematic in aproape toate teritoriile ocupate de nazisti in ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite. A fost concentrata mai ales in Europa centrala si de est, unde, in 1939, se aflau peste sapte milioane de evrei.

Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucisi acolo, inclusiv trei milioane in Polonia ocupata si peste un milion in Uniunea Sovietica. Sute de mii au murit si in Olanda, Franta, Belgia, Iugoslavia si Grecia. Nazistii intentionau sa aplice solutia finala a problemei evreiesti si in Anglia si Irlanda.

O alta trasatura distinctiva a fost efectuarea, la scara larga, a experientelor medicale pe detinuti, cel mai celebru dintre acesti medici a fost dr. Josef Mengele, care a lucrat la Auschwitz. Aici, Mengele facea experimente pe evrei, vrand sa testeze mostenirea genetica. Facea experimente mai ales pe gemeni, pe pitici si pe oameni cu handicap.

Copiii erau dusi in baraci si erau pusi la dispozitia lui Mengele; li se luau sange din mana, deseori atat de mult incat lesinau. Daca unul dintre gemeni murea atunci, fratele lui era dus imediat intr-o sala alaturata unde era omorat cu o injectie in inima, se facea autopsie comparata a celor doi gemeni. Era foarte important ca gemenii sa moara in acelasi timp si acelasi loc; inainte de aceste masacre copiilor li se dadeau bomboane si haine noi.

De remarcat este marturia Verei Alexander a fost o detinuta evreica la Auschwitz, care a avut grija de peste 50 de perechi de gemeni romi: "Imi amintesc in mod deosebit o pereche de gemeni: Guido si Ina, care aveau cam patru ani. Intr-o zi, Mengele i-a luat. Cand s-au intors, erau intr-o stare groaznica: fusesera cusuti unul de altul, spate in spate, ca niste gemeni siamezi. Ranile le erau infectate si din ele curgea puroi. Tipau zi si noapte. Apoi parintii lor - imi amintesc ca pe mama o chema Stella - au reusit sa faca rost de morfina si si-au omorat copiii ca sa le curme suferinta."

Mengele si-a primit reputatia de "inger al mortii" ca urmare a celor 21 de luni petrecute la Auschwitz, in decursul carora a desfasurat o activitate ce nu avea nimic in comun cu munca unui medic obisnuit. Scopul principal al lagarului era desigur exterminarea detinutilor, iar Mengele facea frecvent parte din echipa de medici care efectua "selectia", adica hotara la sosirea prizonierilor in lagar cine sa fie retinut pentru munca si cine sa fie trimis direct in camerele de gazare.

Experimentele lui Mengele aveau valoare stiintifica extrem de dubioasa. Printre ele se numarau injectarea unor substante chimice direct in ochii copiilor in incercarea de a le schimba culoarea, diverse amputari de membre si alte operatii brutale si cel putin o tentativa de a transforma o pereche de gemeni in "siamezi" prin sutura venelor lor. Operatia a esuat, rezultand infectarea grava a mainilor copiilor in cauza. Un alt experiment monstruos a fost introducerea detinutilor in cazane cu apa fierbinte pentru a vedea pana la ce temperatura rezista omul inainte sa moara.

Conform marturiei unei foste detinute Mengele a facut experiente si pe femei, mai ales in octombrie 1943. Cele selectate credeau ca vor fi scutite de o zi grea de munca, dar in realitate erau supuse unor proceduri de sterilizare si de socuri electrice in urma carora unele mureau la scurt timp, iar altele mai tarziu din cauza unor grave infectii. Mengele s-a interesat, dupa cum am mai spus si de pitici, odata cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artisti de circ romani. Erau in numar de 10, dintre care 7 erau scunzi. Ii numea adesea "familia mea de pitici", iar pentru el, acestia reprezentau o ilustrare perfecta a anormalului.

Persoana care a avut curajul sa-l infrunte pe doctorul macelar Menegele a fost o curajoasa doctorita, Gisella Perl. Parcursul tragic al destinului curajoasei doctorite a inceput in 1939, cand intreaga sa familie a fost arestata de nazisti si, dupa o scurta perioada petrecuta intr-un ghetou, au fost dusi cu totii in infernul denumit lagarul de concentrare de la Auschwitz. Imediat dupa sosirea trenului, prizonierii au fost separati (femeile intr-o parte, barbatii in alta parte), iar ulterior s-au selectat batranii si copiii. Printre acestia, se afla si familia Gisellei Perl: parintii, sotul si baietelul; a fost ultima data cand i-a vazut in viata.
Faptul ca Gisella Perl a supravietuit masacrului s-a datorat in primul rand profesiei sale; sinistrul doctor Mengele avea nevoie de personal de specialitate in ceea ce el numea 'clinica' sau 'bloc experimental' - in realitate, un veritabil complex sofisticat de tortura si experiente medicale macabre. Rolul medicilor din lagar era tocmai de a readuce pacientii-cobai 'pe linia de plutire' si de a le pansa ranile. Daca starea lor era mult prea grava, soarta le era pecetluita: camera de gazare.
Dincolo de aceste lucruri, Gisella Perl facea insa si altceva; un lucru de care, daca doctorul Mengele ar fi aflat, i-ar fi semnat condamnarea la moarte instantaneu. Avand specialitatea obstetrica-ginecologie, ea le provoca intreruperi de sarcina prizonierelor. Cu alte cuvinte, le salva viata, aceasta pentru ca, de indata ce sarcina devenea vizibila, Mengele dispunea gazarea nefericitei femei.

Sarcinile apareau ca urmare a doi posibili factori: fie prizonierele erau violate de soldati, fie disperarea si foamea le fortau sa-si vanda corpul pentru o bucata de paine, acelorasi soldati. In acest ultim caz insa, de cele mai multe ori nu numai ca nu primeau hrana promisa, ci erau si batute pentru ca au indraznit sa solicite asa ceva.
Singurele situatii cand gravidei ii era crutata temporar viata era daca in urma consultului, Mengele isi dadea seama ca aceasta urma sa nasca gemeni. Am precizat mai sus despre preocuparea lui intensa pentru ceea ce denumea 'fenomenul gemenilor'. Il obseda sa gaseasca tot mai multe mijloace prin care sa asigure proliferarea 'rasei pure' si se gandea ca daca ar fi reusit sa descopere ce se petrece in organismul unei femei care naste gemeni, va putea influenta cumva acest proces in cazul femeilor nemtoaice. Soarta acestor femei era insa mult mai crunta decat a celorlalte caci dupa ce dadeau nastere copiilor, bebelusii erau deseori dusi direct la crematoriu, in timp ce mama era retinuta in blocul experimental pentru 'studii'.
Doctorita Perl practica intreruperile de sarcina in timpul noptii, in baraci si cu mainile goale, deoarece tot instrumentarul medical era incuiat in clinica si singurul care avea cheia era evident, doctorul Mengele.

Una dintre fostele prizoniere din lagar povesteste: "In aprilie 1944 am ajuns la Auschwitz si am fost repartizata in baraca numarul 10. Dupa aproximativ o luna, toate femeile din baraca sufeream de o eczema extrem de dureroasa, manifestata in special pe brate si pe piept. O data sau de doua ori pe saptamana, doctorul Mengele facea cate o inspectie si selectiona pe acelea dintre noi care se aflau in stare grava. Nu le-am mai vazut niciodata si nu este greu de presupus ce s-a intamplat cu ele.. In timpul zilei, doctorita Gisella Perl lucra impreuna cu Mengele, iar la lasarea serii se intorcea in baraca, aducand un unguent pe care-l preparase singura in cabinet, infruntand in fiecare moment riscul de a fi prinsa.

Alifia respectiva facea minuni si ne ajuta sa ne vindecam mai repede. Problema era insa ca eczema recidiva de fiecare data, dupa cel mult o saptamana Tot ce pot sa spun este ca doctorita Perl a dat dovada de un curaj nebunesc, nici nu vreau sa ma gandesc ce 'tratament' i-ar fi rezervat Mengele daca si-ar fi dat seama ce facea. Un alt exemplu care ilustreaza ce fel de om a fost Gisella Perl se refera la analizele lunare de sange dispuse de acelasi doctor Mengele. Acesta, pur si simplu inspaimantat de perspectiva izbucnirii unei epidemii de tifos in lagar, a dispus prelevarea lunara de sange de la absolut toti prizonierii si analiza personal mostrele, iar persoanele al caror sange prezenta anomalii specifice tifosului erau duse imediat la camera de gazare. Cunoscandu-se foarte bine acest lucru, atat doctorita Perl, cat si alte prizoniere sanatoase, au donat de nenumarate ori sange pe care l-au etichetat cu numele celor care sufereau, intr-adevar, de tifos. Chiar daca nu toate au supravietuit, cel putin au avut o moarte mai blanda, comparativ cu aceea care li se pregatise.
Dupa terminarea razboiului, Gisella Perl a emigrat in Statele Unite ale Americii, unde a depus cerere pentru acordarea cetateniei. Din pacate, procedura in sine s-a dovedit insa mult mai complicata decat s-ar fi crezut, deoarece membrii comisiei de la biroul de imigrari au acuzat-o de colaborare cu nazistii si de 'practici criminale' in timpul detentiei la Auschwitz.
In final insa, a obtinut cetatenia americana, dar nu a mai practicat medicina deoarece simpla vedere a unui cabinet medical sau a unei sali de operatie ii facea rau. Ultima parte a vieti si-a petrecut-o in Israel, iar teribila experienta traita in lagar a fost concretizata in cartea "Am fost medic la Auschwitz", care a stat la baza filmului.