Perioada tarzie (elenistica sau alexandrina) - Grecia

Perioada tarzie (elenistica sau alexandrina) se imparte in doua zone:

1. in secolul IV, in Grecia si;
2. in secolele III-I, in Roma antica.

Sculptura se inmoaie spre variante ca si picturale. Praxiteles este asemanat cu Euripide. Precumpanesc zeii si zeitele mai 'lunecoase': Afrodita, Hermes. S-a vorbit de un 'baroc' al acestei epoci.

Sparta infrange Atena, iar centrul de greutate se muta in Alexandria. Se trece de la 'spirit' la 'ratiune', la 'intelect'. Mutatia e favorizata de trecerea de la Academia lui Platon la Lykeon-ul lui Aristotel sau de trecerea de la tragedie la comedie (de la Euripide la Aristofan) - despartire de o lume socotita invechita si demna de a fi supusa batjocurii.

Condamnarea lui Socrate este asociata in ciclul iudeo-crestin cu moartea lui Iisus (similitudini tipologice intre criza ciclului atenian cu criza ciclului iudeu). Perioada tarzie este incercata de o criza in care nu apare nici un spirit inalt. E pregatita trecerea de la o gandire inca asociata cu mitul, sau religia, la o gandire 'rationala'. Democrit e considerat ca fiind primul atomist, iar centrul atentiei este luat de om. Aristotel teoretizeaza poezia ('Poetica') cu accent analitic si sintetizator.

Alexandria (infiintata de Alexandru Macedon in secolul III i.Chr.) preia rolul de centru fizic si spiritual al Greciei, dar de-a lungul timpului au loc distrugeri succesive ale intregii culturi grecesti de aici. In Alexandria se aflau peste 300.000 de locuitori: greci, iudei, romani, crestini, astfel incat acest oras poate fi considerat un creuzet al lumii antice ce combina elemente grecesti, iudaice si iudeo-crestine. Aici se traduce Septuaginta, Codul Medicinii (Corpus Hipocratus). Are loc specializarea elenistica pe stiinte (care provin din spargerea cadrului aristotelic universal), apar stiinte tehnice, umane (baza geometrica a lui Euclid, geometria lui Arhimede, analitica lui Aristah), Heron pune bazele mecanicii, Ptolemeu pune bazele astronomiei s.a.

Epoca elenistica e extrem de bogata in detalieri, in sinteza partilor (geometrie, aritmetica), dar de asemenea, prin iudaism si crestinism, patrunde si spiritualismul iudeo-crestin. Astfel Alexandria este o metropola cu populatii amalgamate care aduc tragedia, stiintele, dar si o celebra prezenta crestina (sec. II-III d.Chr.: Elemen, Panten, Origen).

Alexandria, mostenitoarea Atenei, intra in impact cu Roma. Daca gandim acest ciclu ca pe unul mediu, cel alexandrino-roman, Grecia isi va lua revansa asupra Romei (Roma va fi infranta cultural de catre Grecia aparent depasita).

Daca in Grecia au existat istorici mitici sau cate un istoric 'real', Roma pune in prim plan constiinta istoriografica. Pana la romani nu exista o asemenea abundenta istoriografica (metoda descrierii parcurge drumul de la mit pana la istorii pretins exacte - Cato cel Batran, Titus Livius, Suetoniu, Tacit s.a.). Independent de veridicitate, se ajunge la o stilistica riguroasa. In finalul acestui ciclu, celebrele paralele ale lui Plutarh pun fata in fata oameni latini si greci (Alexandru Macedon - Caesar; Pericles - Fabius Maximus), simtindu-se inrudirea dintre greci si romani.

Limba latina este rationala, maximal precisa, iar expresia ei este jurisprudenta (dreptul roman este de neocolit).

Se ajunge la o dominare a intelectivului. Constructiile romane nu sunt arta, ci mai degraba tehnica bazata pe stiinta. Arhitectura are in vedere coeficientul constructiv ('Tratatul de arhitectura' al lui Vitruviu este de fapt un tratat tehnic); de la spiritul larg grecesc preclasic si clasic se ajunge la o dominare a tehnicii: arhitectura este o arhitectonica bazata pe stiinta. Arhitectonica constructiva este 'functionala', tehnica inginereasca fiind superioara celei grecesti.

Aceasta etapa poate fi considerata ca fiind prima victorie civilizatorica si de asemenea civilizatoare. Relativa indistinctie intre constructiile practice si cele artistice este caracteristica acestei expansive civilizatii. Se explica astfel si patrunderea elementelor practice in poezie (Vergiliu scrie in versuri 'Tratatul de agricultura'; 'Metamorfozele' lui Ovidiu sunt prelucrari intelectuale ale miturilor grecesti de odinioara; chiar si 'Eneida' se ia la 'tranta' cu 'Iliada' lui Homer, dar Vergiliu a pierdut forta primordiala, frusta si s-a cucerit siguranta rafinamentului lingvistic; Horatiu scrie 'Epistola.', poem despre arta poetica, care este o intoarcere intelectiva asupra spiritului: poetul gandeste poetic poezie strunind foarte exact, in versurile sale, obiectul care este chiar poezia; poemele erotice celebreaza ars amandi ca tehnica erotica; toate exemplele vor sa spuna ca pecetea civilizatoare a acestei culturi este evidenta: aceasta civilizatie este stapana asupra ei fara marile inflacarari de odinioara grecesti). Recuperarile spirituale vor fi facute prin cultura iudeo-crestina care va da un impuls spiritualitatii propriu-zise.

Filosofia nu se compara in ansamblu cu varfurile filosofiei grecesti. Care sunt insemnele filosofiei? Luciditate impinsa pana la demitizare totala (Lucian de Samosata e punctul final al demitizarii ionice, dar si poemul lui Lucretiu da seama asupra tendintei de demitizare in profitul materialismului). Moartea este acceptata ca final al existentei. Se dezvolta filosofia stoica (Seneca, Epictet, Marc Aureliu). Epictet si Marc Aureliu sunt reflexe ale unei decadente, ale unei luciditati asumate. Operele celor doi sunt monumente ale gandirii stoice tarzii. Se urmareste o anume resemnare demna in fata mortii, umanitatea fiind decantata din infrangere (stoicul poate fi considerat cel dintai Sisif fericit). 'Eneadele' lui Plotin poate fi considerata cu marile varfuri ale filosofiei grecesti (Platon, Aristotel); se stabileste una din marile legaturi Orient - Atena - Alexandria - Roma intr-un sens anterior si paralel cu crestinismul; Platon si Plotin vor intra in structurarea ulterioara a gandirii crestine. Prin Plotin, se recupereaza, din decantarea iluziilor, spiritualitatea.Epoca elenistica si-a insusit principiile hippodamice, concretizate in centrele urbane Alexandria, Milet, Priene; pietele comerciale-agorele- si constructiile publice inscrise in textura ordonata a strazilor alcatuiau compozitii complexe, cu axe de simetrie.     

PERIOADA ELENISTICA (306-30 i.e.n.). Ultima forma de dezvoltare a culturii grecesti, cea elenistica, a fost rodul contactului direct stabilit intre vechea Grecie si regiunile inglobate in imperiul macedonean. Cultura elenistica s-a constituit in secolul al III-lea i.e.n., centrulau de greutate gasindu-se in marile orase orientale: Alexandria, Pergam, Priene, Milet.

In urbanism, principiile dipodamice, intarite de o legislatie autoritara, au capatat o larga utilizare. Orasele elenistice -Alexandria, Priene, Milet- erau alcatuite conform unor structuri ordonate cu parcelari dreptunghiulare, intre care se inserau constructiile publice. O gandire rationala a stat la baza amenajarilor edilitare, a orientarii optime in raport cu punctele cardinale etc.

Teatrele si-au cucerit un rol din ce in ce mai insemnat in viata orasului elenistic. Forma lor a devenit mai complexa. Deplasarea spatiului de joc de pe orchestra pe avanscena a implicat o dezvoltare a intregii structuri scenice. Sant celebre teatrele de la Priene (secolele IV-III i.e.n.) si Pergam (secolul III i.e.n.), care prin formele lor, fac trecerea intre teatrele grecesti si cele romane.