A Comparative Political Approach to the EU Formation

A Comparative Political Approach to the EU Formation

In aceasta lucrare, Bartolini relationeaza europenizarea cu procesele de formare si consolidare a statelor nationale. Lucrarea ofera in primul rand un cadru general pentru interpretarea istorica a procesului de integrare. Europenizarea este vazuta ca o noua faza a dezvoltarii caracterizata printr-un proces inegal de de-diferentiere teritoriala.

Europenizarea in termeni istorici

Intr-o perspectiva istorica mai larga, europenizarea poate fi conceputa ca fiind a 6-a tendinta majora de dezvoltare din istoria Europei din secolul 16. Conform lui Rokkan, au existat 5 macro-dezvoltari in istoria formarii statului-natiune din Europa. Prima a fost     formarea statului (state-building), care a condus la suprematia unui singur set de institutii organizate in mod ierarhic teritorial. Cea de-a doua a fost dezvoltarea capitalismului (development of capitalism), care a avut la inceput un potential de transgresare a granitelor, a "inflorit" in cadrul statului. Cea de-a treia a fost formarea natiunii (nation-formation), cu intarirea granitelor culturale si crearea zonelor de egalitate a solidaritatii culturale si a standardelor culturale comune. A patra a fost democratizarea (democratisation), cu articularea, recunoasterea si legitimarea progresiva a canalelor institutionale si organizatiilor politice pentru structurarea unei "voci interne". A 5-a a fost dezvoltarea sistemelor bunastarii (development of welfare systems), cu cresterea drepturilor cetatenesti sociale pentru comunitatile nationale omogene din punct de vedere cultural, care aveau ca scop furnizarea unui complement substantial la democratia politica.

Sistemele de partide si statele bunastarii au constituit mecanisme cruciale ale identificarii si legitimarii politice care au stabilizat societatile caracterizate printr-o rata mare a schimbarilor socio-economice.

Istoric, procesul integrarii europene a rezultat din 2 tipuri de probleme presante dupa cele doua Razboaie Mondiale. Prima problema a fost reprezentata de costurile insuportabil de mari ale rivalitatilor dintre sistemele statelor europene intr-o era a razboaielor tehnologice a caror putere distructiva devenise disproportionata fata de miza rivalitatilor insasi. Cea de-a doua problema a fost presiunea crescanda datorata statutului de periferie economica pe care Europa o dobandea incet dar sigur in economia mondiala de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si perceptia corespunzatoare a faptului ca statul european si granitele sale erau doua concepte inadecvate pentru un principiu de organizare economica eficienta in competitia mondiala. Cu alte cuvinte, europenizarea poate fi interpretata ca un raspuns la slabirea sistemelor statelor europene si la noua presiune a dezvoltarii lumii capitaliste.

Procesul de europenizare poate sta la baza unei potentiale contradictii intre procesele de depasire a sistemelor statale si de continuare a dezvoltarii capitalismului, pe de o parte, si procesele identitatii "nationale", a legitimarii si luarii deciziilor politice, pe de alta parte.

In acest sens, tensiunea dintre proiectul constructiei unei piete in afara statelor la un nivel european mai inalt si capacitatile nationale legate din punct de vedere cultural, redistributiv si politic reprezinta o contradictie structurala profunda si nu doar o pura instabilitate.

Europenizarea in termeni analitici: transcendenta granitelor

In mod analitic, europenizarea poate fi definita ca un proces al transcendentei granitelor statului-natiune, rezultand intr-un proces de de-diferentiere a societatilor politice europene dupa 5 secole de diferentiere progresiva in sistemele legale si administrative, in practicile sociale si in codurile culturale si lingvistice, in tranzactiile economice si regulile pietei, si in institutiile politice si sociale. Europenizarea subliniaza procesul unei crescande permeabilitati si/sau al unei scaderi a granitelor externe ale sistemelor teritoriale, si in particular al acelui sistem teritorial specific reprezentat de catre statul-natiune.

Aceasta definitie lasa deschisa problema distinctiei dintre europenizare si globalizare. Totusi, cu siguranta, transcendenta granitelor este mult mai intensa si asistata institutional in interiorul Europei decat la nivel global. Diferenta dintre europenizare si globalizare este mai clara atunci cand europenizarea este definita istoric mai degraba decat analitic.

Procesul constructiei pietei si al formarii granitelor economice au ca punct central deschiderea tranzactiilor intr-o zona geografica data si in corelatiile necesare intelegerilor referitoare la drepturile de proprietate, optiunilor de schimb si mobilitatii factorilor.

Granitele "constrangere/extragere" definesc acel spatiu teritorial in cadrul caruia o singura autoritate centrala isi exercita dreptul suprem la coercitia fizica a populatiei supuse.

Este dificil sa se conceapa aceste granite ca fiind distincte in mod analitic, dintr-o multime de motive. Primul si cel mai evident este ca experienta noastra zilnica si memoria noastra istorica se refera la o situatie de suprapunere larga, daca nu completa, a acestor granite diferite. Statul-natiune modern a integrat cu succes aceste procese de constructie a granitelor. Statele-natiune sunt caracterizate prin granite care sunt in mod simultan militare, economice, culturale si functionale. Aceasta "coincidenta" teritoriala a diferitelor tipuri de granite a fost trasatura specifica a statului-natiune - care il distinge de de formele timpurii si diferite ale formatiunilor politice - si principiul sau de legitimare. Statul-natiune modern s-a bazat pe un criteriu colectivist al excluziunii menit sa monopolizeze anumite avantaje pentru membrii grupurilor statale, in arii functionale variate, dar care coincid, in care drepturile si obligatiile cetatenilor sunt aspru distinse de drepturile si obligatiile "strainilor".

Cel de-al doilea motiv pentru care este dificil sa concepem granitele in mod separat este faptul ca, in timp ce putem construi cu usurinta tipul ideal al coincidentei lor, este greu sa identificam cazuri pure al fiecarui tip de granita.

Al treilea motiv pentru care este dificil sa concepem diferitele tipuri de granite in mod separat este ca nu avem nici un nume pentru a indica situatiile teritoriale in care granitele nu se suprapun sau nu coincid.

Astfel, europenizarea este un proces care are urmatoarele efecte-cheie:

1) Europenizarea extinde in mod considerabil capacitatea actorilor institutionali intra-statali, a celor colectivi si a celor individuali de a accesa resurse externe statului-natiune si deci de a avea acces nu doar la productia, ci si la consumul unui numar de bunuri nationale private si publice.

2) Europenizarea reduce in mod considerabil capacitatea statului si a ierarhiilor teritoriale de a fixa si de a modula nivelul transcendentei granitelor in domeniile economic, cultural, administrativ si chiar in cele legate de coercitie.

3) Europenizarea distribuie intr-un mod diferentiat si inegal optiunile de iesire si acces la resursele extra-teritoriale.

4) Ca un rezultat al punctelor 1, 2 si 3, europenizarea are tendinta de a modifica termenii schimburilor politice ("political exchanges") stabilite domestic.

Europenizarea si triunghiurile structurarii politice a statului-natiune

In general, legaturile locale pe care se bazau reprezentarile teritoriale timpurii au devenit disfunctionale in mod progresiv pana la structurarea efectiva a vocii. Reprezentarea teritoriala a fost insuficienta pentru a satisface diferentierea interna progresiva a intereselor pe care le-a produs modernizarea socio-economica in cadrul teritoriului.

Europenizarea afecteaza sfera sistemului de constructie a statului-natiune. Prin urmare, controlul scazut al granitelor si al resurselor inchise in cadrul unui teritoriu poate scadea nivelul productiei bunurilor publice politice in domeniul cetateniei sociale.

In domeniul egalitatii culturale, optiunile de iesire sunt mai putin evidente. Legaturile culturale sunt privite in mod normal ca un element de crestere a costurilor optiunilor de iesire. Exista, totusi, o alta fateta a impactului europenizarii in sfera identitatii culturale. Solidaritatile culturale pot fi cateodata mai puternice la un nivel sub-national decat la nivelul national, si pot exista sau au existat de-a lungul granitelor nationale.

Europenizarea redistribuie bunurile participarii politice si ale influentei politice, producand noi forme de inegalitate politica prin oferirea de putere sau lipsirea de putere a diferitelor tipuri de actori politici. Pe deasupra, europenizarea modifica mecanismele nationale si caile de reprezentare politica.

Concluzie: Europenizarea ca "abordare" si ca "proiect politic"

Argumentul schitat in aceasta lucrare este ca procesul europenizarii are un efect potential de de-structurare politica a statului-natiune.

Procesul europenizarii are un potential pentru provocarea esentei proprii a ceea ce putem privi ca modernitate politica, adica ideea ca un anumit grad de coerenta este necesar intre identitatile culturale, practicile socio-economice si reguli/institutii.

Atunci cand schimbari accelerate din punct de vedere social sau politic au produs o extensie rapida a practicilor socio-economice mai presus de identitatile si comunitatile fixe, dezradacinarea identitatilor traditionale a avut loc in acelasi timp cu criza stabilirii regulilor colective si a institutiilor. Pentru a formula altfel, s-ar putea spune ca oricand practicile sociale se extind si identitatile sociale se dezradacineaza, societatile politice au nevoie de adaptare. Solutia pe care statul-natiune a oferit-o dupa cele doua Razboaie Mondiale a fost cresterea omogenitatii nationale. Toate tipurile de practici sociale, inclusiv cele economice, au fost re-nationalizate in ceea ce priveste deschiderea relativ larga a unora dintre ele in ultima parte a secolului XIX si a standardului de aur.

Chestiunea poate fi formulata astfel: extensia considerabila a practicilor sociale urmand diferite forme de mobilizare politica, sociala si economica a fost facuta pentru a acoperi partial regulile deliberarii colective si multe dintre mijloacele sociale importante ale orientarii individuale. Crearea si consolidarea unor "comunitati" cum ar fi natiunea, clasa si altele au fost mijloace prin care a putut fi fixata problematica politica.

De la sfarsitul anilor 1960, europenizarea este o noua faza a expansiunii masive a practicilor si interactiunilor socio-economice care rup cele trei nivele ale coerentei dintre identitati, practici si institutii.

In ceea ce priveste societatea politica, este evident faptul ca insasi ideea de deliberare politica depinde de conceptele de granita, calitatea de membru si reprezentare.

Uniunea Europeana este vazuta ca un potential proiect pentru redobandirea unui anumit grad de coerenta intre practicile sociale extinse, identitatile sociale, legaturile de solidaritate si regulile de deliberare la nivel european.

Acest proiect politic necesita crearea a cel putin unui nivel de identitate culturala capabila sa sustina crearea unor institutii sociale comune si legitimarea regulilor de decizie. Totusi, aceasta perspectiva implica faptul ca se poate construi si legitima o societate politica (polity) cu o ordine rationala si stabila, chiar daca identitatile, practicile si institutiile nu au tendinta de a forma un anume set coerent.