BALANTA DE PUTERE SI ORDINEA INTERNATIONALA

BALANTA DE PUTERE SI ORDINEA INTERNATIONALA

I.           Balanta de putere

In intelesul dat de Vattel, balanta de putere este "acel stadiu al afacerilor internationale in care nici o putere nu are o pozitie in care sa fie preponderenta, neputand astfel sa impuna altor state legea". Este normal sa avem in vedere puterea militara cand ne referim la acest termen, dar se poate vorbi si de alte feluri de putere.

Cand vorbim despre balanta de putere, aceasta poate sa fie simpla sau complexa. In primul caz doua puteri o formeaza, iar in cel de-al doilea mai multe. Balanta simpla a puterii o intalnim in cazul luptei intre Franta si Spania/Austria habsburgica (secolele al XVI-lea si al XVII-lea) sau in cel al luptei dintre SUA si URSS in timpul Razboiului Rece. Balanta complexa de putere o intalnim in cazul Europei in secolul al XVIII-lea, cand Frantei si Austriei (acum detasata de Spania) li s-au alaturat alte puteri - Anglia, Rusia si Prusia. Este si situatia pe care o traim in prezent, cand ne indepartam de o lume unipolara catre una cu mai multi centri de putere - Shanghai, Moscova, Bruxelles, Washington, Tokio, New Delhi.

Este insa de mentionat faptul ca nici o data in istorie balanta de putere nu a fost perfect simpla sau perfect complexa. In situatia balantei simple de putere, mediul a fost complicat de existenta unor alte puteri, care desi nu aveau o mare influenta in afacerile internationale, totusi influenta lor era mai mare decat zero; iar situatia in care exista o balanta complexa de putre era simplificata de combinatiile diplomatice in care intrau statele (inainte de Primul Razboi mondial situatia s-a simplificat prin constituirea Triplei Aliante si a Triplei Antante).

Daca balanta simpla de putere necesita egalitate de putere, cea complexa nu. In cazul in care avem de-a face cu trei sau mai multe puteri, dezvoltarea unor inegalitati in puterea statelor nu pune neaparat pe cel mai puternic intr-o pozitie de preponderenta, deoarece ceilalti au posibilitatea de a-si combina fortele impotriva sa.

In cazul balantei simple de putere singurul mijloc pe care-l are la dispozitie una din cele doua puteri este de a-si creste propria forta (in secolul al XVIII-lea cresterea teritoriului si a populatiei, in a XIX-lea dezvoltarea industriala si organizarea militara, in cel de-al XX-lea tehnologia militara, in cel de-al XXI-lea puterea soft); in cazul balantei complexe de putere, alte resurse sunt la dispozitia puterilor: exploatarea existentei altor puteri (prin absorbtia, impartirea sau alierea cu ele).

Exista balanta de putere generala - ceea ce presupune absenta unei puteri preponderente in intregimea sistemului international - si balanta de putere locala - care opereaza intr-o anumita arie sau segment al sistemului. Daca ne gandim la perioada Razboiului Rece, in Orientul Mijlociu sau pe subcontinentul Indian sau in Asia de sud-est, in aceste zone intalneam balante de putere locale; daca ne gandim la spatiul Europei de Est sau la zona Caraibelor, acolo intalnim preponderenta de putere. Dar ambele situatii le intalneam in prezenta la nuvelul sistemului international a unei balante generale de putere.

Exista si balante de putere dominante si balante de putere dominante subordonate. Revenind la perioada Razboiului Rece intre SUA si URSS exista o balanta dominanta de putere, care domina intreaga lume (era balanta centrala), iar balantele locale ii erau subordonate (ea la influenta mai mult pe acestea decat ele o influentau pe ea). Este de mentionat ca balanta dominanta nu trebuie sa se confunde cu balanta generala sau echilibrul sistemului in intregime.

Exista balanta de putere care exista din punct de vedere subiectiv si care exista din punct de vedede obiectiv. Un lucru inseamna ca spui ca se considera ca in afacerile internationale nu exista nici un stat preponderent din punct de vedere militar; altceva este sa spui ca nici un stat nu este de fapt preponderent. In sensul dat de Vattel, balanta de putere impune sa existe o credinta generala in ea; nu este suficient ca balanta sa existe obiectiv, ci si subiectiv. Daca un stat nu poate sa-si aroge o victorie sigura asupra altui stat (in cazul unei balante simple de putere), dar exista o credinta generala ca o poate face, inseamna ca - in intelesul dat de Vattel - acel stat poate sa-si impuna legea asupra celui de-al doilea. Problema mentinerii unei balante nu este numai cea a asigurarii existentei unei balante militare; este si o problema a asigurarii conditiilor care sustin existenta unei credinte in acea balanta.

Trebuie sa se faca o distinctie intre balanta de putere care apare fortuit si cea care este rezultatul unei nascociri/inventii. Prima se naste fara a se depune un efort constient din partea vreunei puteri care o aduce la viata. Cea nascocita isi datoreaza existenta efortului si politicii constiente a uneia (sau a ambelor) parti. Trebuie mentionat faptul ca nascocirea unei balante difera in functie de faptul ca aceasta se face intr-un mod liber sau intr-un mod determinat. Sunt ganditori care considera ca la constituirea unei balante de putere se recurge in mod constient cu scopul de a contrabalansa amenintarea care izvoraste din manifestarea fortei unei alte puteri, actiune care este insa insotita de teama ca aceasta actiune ar fi sortita esecului, expansiunea Imperiului roman fiind luata ca si exemplu (Burke, Gentz). Alti autori (Rousseau, Toynbee) vad balantele de putere ca si consecinte ale unor legi istorice legate de provocare si raspuns, care indica spre faptul ca oridecate ori o amenintare la adresa unei balante de putere apare, o tendinta opusa isi face aparitia, cu scopul de a supreveghea manifestarea piuterii ce emana din acel centru de putere.

O balanta fortuita apare in momentul in care doua parti se lupta cu dorinta de a se anihila in totalitate una pe cealalta si in acea lupta se ajunge la un moment dat la un punct in care nu se poate spune despre nici una dintre ele care a castigat. Elementul de inventie presupune ca cel putin una dintre parti - in loc sa ranvneasa la anihilarea totala a celeilalte - cauta sa-si limiteze puterea, tinand seama de puterea celeilalte parti.

Exista mai multe tipuri de balante de putere nascocite: una este cea in care una dintre cele doua parti are o politica prin care cauta sa previna ca cealalta sa devina preponderenta din punct de vedere militar. O forma mai avansata a acestei categorii este cea in care exista trei parti participante intr-o balanta, in care una dintre ele cauta sa previna ca nici una din celelalte doua sa poata obtine preponderenta, si aceasta nu numai prin cresterea capacitatilor sale militare, ci si prin apropierea fata de cea mai slaba dintre cei doua puteri - politica cunoscuta si sub numele de pastratotul balantei.

Pasul urmator legat de aceasta politica este cel ce priveste prezervarea balantei de putere in sistemul international in intregime. Aceasta politica presupune abilitatea de a percepe pluralitatea fortelor care interactioneaza intr-un cadru ce cuprinde un singur sistem sau camp de forte. Ea presupune un sistem continuu si universal al diplomatiei, care furnizeaza puterilor preocupate informatii cu privire la miscarile tuturor statelor membre in sistem, precum si mijloacele prin care se poate actiona asupra lor. Prezervarea balantei in intreg sistemul de state isi are originile in Italia si s-a raspandit o data cu raspandirea ambasadelor permanente.

Dar conceperea unei balante de putere poate sa se datoreze nu numai eforturilor si politicilor constiente ale anumitor puteri, ci ca urmare a unui scop constient urmarit de catre intregul sistem de state. Ideea ca prezervarea balantei de putere in intregul sistem international ar trebui sa fie telul comun al tuturor statelor membre in sistem a aparut in Europa la sfarsitul secolului al XVII-lea, ca urmare a coalitiilor constituite impotriva Frantei lui Ludovic al XIV-lea, si care a luat fiinta prin inserarea unor prevederi specifice acestei politici in Tratatul de la Utrecht (1713).

II.        Functiile balantei de putere

Se spune ca prezervarea balantei de putere a indeplinit trei functii istorice in sistemul international modern:

a)      existenta unei balante generale a puterii in sistemul international a prevenit aparitia posibilitatii ca sistemul sa fie transformat, prin cucerire, intr-un imperiu universal;

b)      existenta unor balante locale a asigurat protectia independentei statelor dintr-o anumita arie geografica, impotriva absorbtiei acestora (sau dominatiei acestora) de catre o putere preponderenta local;

c)      atat balanta generala, cat si cea locala au asigurat conditii in care alte institutii de care depinde ordinea internationala au fost capabile sa opereze (diplomatia, razboiul, dreptul international, managementul marilor puteri).

Dar ideea ca balanta de putere a jucat un rol pozitiv in relatie cu ordinea internationala - astfel nascocirea sa fiind un obiectiv valoros sau legitim pentru aparatul de stat - a facut obiectul unor critici dure in secolul al XX-lea. In timpul Primului Razboi mondial existau voci care sustineau ca incercarea de pastrare a balantei de putere nu a constituit un element vital al echilibrului, ci o sursa a dezordinii (razboiului).

Dar nascocirea unei balante de putere nu a avut de a face cu prezervarea pacii; ci cu prezervarea sistemului de state. Prezervarea balantei de putere poate impune recurgerea la razboi, cand acesta este singurul mijloc prin care puterea unui stat ce tinde sa fie dominant poate fi controlata. Astfel, prezervarea pacii este un obiectiv subordonat celui ce priveste nascocirea unei balante de putere. Iar balantele care sunt stabile ajuta la inlaturarea motivelor de recurgere la razboi preventiv.

Principiul prezervarii balantei de putere a operat in favoarea puterilor mari, si in defavoarea celor mai neinsemnate; uneori prezervarea balantei de putere a insemnat partitia si absorbtia statelor mici (este cazul declinului constant al numarului de state in Europa, incepand din anul 1648 si pana in 1914 - principiul compensatiei fiind luat in calcul cand se dorea mentinerea balantei de putere).

Sacrificarea unui stat pentru pastrarea balantei de putere apare ca si un principiu brutal, dar functia balantei de putere de a asigura ordinea internationala nu este din aceasta cauza mai putin importanta. Daca cresterea influentei unei puteri mari trebuie facuta pe seama unui stat mic, este mai bine din punctu de vedere al ordinii internationale ca aceasta sa aiba loc fara o conflagratie.

Aici este paradoxul continut in principiul balantei de putere: in timp ce existenta balantei de putere este o conditie esentiala pentru ca dreptul international sa produca efecte, pasii ce trebuie facuti pentru mentinerea balantei implica adesea violarea prevederilor dreptului intrernational.

Cele mai de baza reguli ale dreptului international - suveranitatea, ne-interventia, imunitatea diplomatica - depind de cat de eficient este principiul reciprocitatii. De aceea, apare sentimentul ca trebuie sa existe o anumita securitate vis-a-vis de observarea regulilor de drept international, care sa izvoreasca din alta parte decat din speranta ca un stat preponderent se va supune acestor reguli de buna voie; in acest sens, juristul Oppenhaim afirma ca: "primul si cel mai important aspect moral ce poate fi dedus    din istoria dezvoltarii dreptului natiunilor este ca o lege a natiunilor poate exista numai daca exista un echilibru, o balanta a puterii intre membri familiei natiunilor".

Dar in timp ce insasi existenta dreptului international ca sistem de reguli operative depinde de balanta puterii, prezervarea acesteia impune adesea incalcarea acestor reguli. Prezervarea balantei de putere poate impune utilizarea fortei sau amenintarea cu recurgerea la utilizarea ei, ca urmare a cresterii puterii statului impotriva caruia este lansata operatiunea; interventia militara in afacerile interne ale unui stat, pentru a preveni cresterea puterii unui stat tert, chiar daca acest stat nu a incalcat regulile de drept international - aceste lucruri aduc in conflict imperativele balantei de putere cu cele ale dreptului international. Dar cerintele pe care le impune ordinea sunt tratate cu prioritate in relatie cu cele impuse de dreptul international, care, la randul lor, au precadere fata de cele ce emana din interesele statelor mici si din dorinta de a pastra pacea.

Dar intotdeauna un stat preponderent local sau o putere preponderenta general ar fi o amenintare la adresa supravietuirii sistemului de state In viziunea lui Kant, statul constitutional - Rechtstaat - care dispune de propriile instrumente interne de control a puterii si acest tip de stat este singurul capabil de virtute internationala intr-un mod in care statul absolutist nu este capabil. El recomanda formarea unei coalitii de state de drept, care prin dezvoltare ar putea ajunge sa domine politica internationala, fara o teama ca aceste state vor face abuz de putere.

Exista doctrine care sustin ca obtinerea puterii este preocuparea cea mai importanta si comuna tuturor statelor, in orice sistem international existand o tendinta automata de a balansa puterea unui stat care cauta sa-si creasca puterea, dezechilibrand prin aceasta balanta puterii. Aceasta este o doctrica care are legatura cu politica de putere; dar statele sunt permanent in dilema urmatoare: ele pot sa-si directioneze resursele si energiile pentru a-si mentine si extinde pozitia lor de putere pe glob, sau pot devota aceste resurse si energii in vederea realizarii altor scopuri.