CATEGORII CONCEPTUALE ALE POLTICILOR PUBLICE

CATEGORII CONCEPTUALE ALE POLTICILOR PUBLICE

Viziunea

Viziunea contureaza, intr-un mod coerent si precis, imaginea privitoare la profilul, directia principala de evolutie a unui anumit domeniu la nivel national, local sau regional. Acest concept implica anticiparea configuratiei domeniului in urmatorii ani, luand in consideratie evolutiile viitoare ale contextului european si mondial.

Formularea viziunii unei politici publice reflecta concentrarea atat asupra interesului public cit si asupra celor bune mijloace de atingere a acestuia.

Desfasurarea unei politicii publice presupune fragmentarea viziunii strategice a acesteia in elemente cheie, specifice fiecarui sector care este implicat in realizarea politicii publice respective.; fiecarui element ii sunt, apoi, asociate politici sectoriale, obiective operationale realizare, precum si un sistem de evaluare, astfel incat in final sa se poata stabili cu exactitate directiile de desfasurare a proceselor de imbunatatire a politicii publice.

Misiunea

Misiunea reprezinta conceptia managementului politic cu privire la configuratia si directia majora in care politica urmeza sa evolueze pe termen lung .

Misiunea este determinata, inainte de toate, asa cum am subliniat anterior, de spatiul public tinta si de nevoile acestuia. O politica publica nu se defineste prin norme, reglementari sau elementele incorporate. Satisfacerea intereselor grupurilor largi, ce definesc spatiului public tinta, trebuie sa reprezinte misiunea si scopul oricarei politici publice.

Valorile

Managementul politic trebuie sa formalizeze si sa disemineze atat viziunea, cat si valorile politicii si sa se asigure ca acestea sunt cunoscute si acceptate de toate grupurile ce compun spatiul tinta al politicii publice, dar si de toti actorii implicati in procesul politicii publice respective. .

Succesul oricarui tip de politica publica este conditionat de schimbarea culturii actorilor implicati in politica publica, inclusiv a culturii spatiului public tinta

Cultura reprezinta calea prin care membrii unui grup comunica atat intre ei, cat si cu alte grupuri din societate.

In contextul procesului de comunicare sunt relevate comportamente, obiceiuri, practici, valori, credinte si viziuni comune asupra viitorului.

Cultura spatiului tinta este reflectata si,totodata, devine tangibila prin politicile elaborate si care in final sunt tranformate in actiuni.

Importanta noii culturi articulate in jurul transformarii urmarite de o anumita politica publica consta in implicatiile ce ii revin la punerea in practica a proiectului de schimbare.

Implementarea secventiala, doar a acelor practici noi, ce par mai utile sau cu un grad mai larg de aplicabilitate, poate avea efecte remarcabile pe termen scurt. Eforturile fragmentate nu pot insa sustine performanta pe termen lung.

Obiectivele

Un obiectiv reprezinta o stare dorita, un deziderat, un telul, un rezultatul sau finalitatea unor actiuni intr-un anumit domeniu,realizabil dupa o perioada de timp bine stabilita.

In primul rand, obiectivele sunt influentate de aspiratiile managementului politic referitoare la dezvoltarea sau importanta conferita unui anumit domeniu.

In al doilea rand, obiectivele reprezinta acele finalitati, care descriu starea spre care se tinde, pentru atingerea carora managementul public initiaza, implementeaza si monitorizeaza programe de actiuni..

Insistenta cu care trebuie readuse in discutie obiectivele este justificata de semnificatia multivalenta a acestora:

constituie adevarate ghiduri pentru directionarea eforturilor managementului public in sensul realizarii politicii publice;

determina modul in care managementul public planifica si actioneaza;

reprezinta o sursa de motivare pentru toate entitatile implicate in aplicarea politicii publice;

definesc sistemele de referinta utilizate in etapele de evaluare si control a politicii publice;

Procesul de formulare a obiectivelor devine operational, depasind etapa unui simplu exercitiu intelectual, in conditiile in care sunt respectate urmatoarele criterii de definitie :

claritatea si specificitatea; efectele respectarii acestor criterii se reflecta pozitiv asupra mobilizarii eforturilor manageriale ;

cadrul de timp; anticiparea intervalului de timp necesar finalizarii obiectivelor propuse reprezinta o exigenta obligatorie

integrarea; integrarea trebuie facuta atat pe verticala, cat si pe orizontala, astfel incat, in final, va fi creata o adevarata retea a obiectivelor interconectate si care se sustin mutual;

consistenta; formularea logica a obiectivului asociata atat cu respectarea circumstantelor interne si internationale, cat si cu raportarea la resursele disponibile ofera, cel putin partial, garantia reusitei proiectului politicii propuse;

dificultatea; tinta strategica a carei atingere necesita un grad de dificultate suficient de ridicat are rolul de a solicita eforturi suplimentare din partea managementului public, constituind, in acelasi timp, o sursa principala de stimulare a acestorturi eforturi;

monitorizarea; modul in care sunt executate politicile trebuie monitorizat sistematic si riguros.

masurabilitatea; in absenta criteriilor de eficacitate si a metodelor de masurare a acestor criterii nu pot fi exprimate aprecieri reale cu privire la gradul de realizare a obiectivelor. In mod curent, se utilizeaza doua tipuri de masuratori:

cantitative, in cazul in care criteriile alese sunt cuantificabile, respectiv pot fi exprimate in unitati de masura, fizice sausi valorice, sub forma de cifre absolute sau ratiouri ;

calitative, in cazul in care metodele de masurare alese au un caracter subiectiv.

Evolutia spre performanta reala este posibila doar daca este sustinuta de obiective definite in mod pragmatic si lucid, intr-un context care integreaza ia circumstantele interne si internationale.

In desfasurarea unei anumite politici, viziunea strategica globala este fragmentata in elemente cheie, specifice fiecarui sector al economiei, carora le sunt asociate obiective strategice specifice, deriate sau partiale, precum si un sistem de masurare, astfel incat, in final, sa se poata stabili cu exactitate directiile de desfasurare a proceselor de imbunatatire a valorilor oferite segmentelor vizate prin politica elaborata .

Obiectivele generale pot fi considerate ca finalitati, realizabile pe termen lung, in timp ce obiectivele operationale, derivate sau partiale, sunt interpretate ca tinte de atins pe termen mediu si/sau scurt si sunt necesare, dar nu suficiente, pentru ca obiectivele generale sau operative sa fie realizabile.

Obiectivele unei politici trebuie formulate astfel incit sa nu limiteze diferitele alternativele la care se poate apela pentru atingere a acestora

Strategia

Acest concept exprima optiunea, sensul si directia sau orientarea generala aleasa pentru parcurgerea unei anumite etape in care sunt vizate indeplinirea obiectivelor si a programelor de perspectiva, prevazand caile si resursele necesare, dar si circumstantele care vor trebui intrunite pentru atingerea acestora.

Criteriile de clasificare a strategiilor sunt variate. Astfel, dupa sfera de cuprindere sunt strategii finale sau partiale; in functie de dinamica sunt strategii de redresare, de consolidare, de dezvoltare; dupa scopul urmarit sunt cunoscute strategiile defensive si cele ofensive .

Strategiile vizeaza integrarea globala a domeniului caruia ii este destinata in mediul socio-economic national si international, contribuind, totodata, la cresterea flexibilitatii si a supletei de aptare la schimbarile acestuia.

Indiferent de strategia aleasa, la baza ei stau sursele, mijloacele si caile disponibile in perioada pentru care este valabila strategia si care asigura monitorizarea "traseului" parcurs pentru atingerea obiectivului.

Tacticile

Pentru a pune in practica strategia aleasa managementul public apeleaza la tactici specifice si adaptabile tipului de resurse existente, factorilor de contingenta si obiectivelor fixate.. Tacticile permit atat avansarea pe parcursul definit de varianta strategica aleasa, cat si efectuarea corectiilor necesare mentinerii pe aceasta traiectorie (in timp si spatiu).

Tacticile reprezinta modalitatile concrete de folosire a cailor si mijloacelor adecvate pentru optiunea strategica aleasa in scopul realizarii obiectivelor si programelor intocmite de autoritatea sau organizatia publica respectiva. Tacticile depind in special de arta managerilor de a utiliza cat mai eficient mijloacele disponibile .

Fiind modalitati concrete de realizare a strategiilor, tacticile sunt subordonate acestora si pot fi ajustate de la o perioada la alta pentru a putea concentra eforturile in punctele critice. Indiferent de gradul de mobilitate si de flexibilitate al tacticilor important este ca acestea sa mentina activitatile de-a lungul parcursului strategic ales.

Tacticile pot fi interpretate ca extensii ale unei strategii dezvoltate atit in plan orizontal cat si pe verticala, imbinand modalitatile concrete de actiuni pe diferite planuri.

Managementul public al resurselor umane

Pentru a da forta cuvenita reformelor in administratia publica, centrala si locala, Guvernul Romaniei a legiferat Strategia pentru accelerarea reformei , care defineste obiectivele si principiile ce stau la baza strategiilor reformei si a politicilor acesteia.

Depolitizarea structurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului public constituie unul dintre obiectivele prioritare ale reformei, a carui transpunere in practica presupune:

aplicarea stricta cu a Statutului functionarului public;

gestionarea coerenta si corecta a carierei functionarului public;

perfectionarea managementului in administratia publica centrala, locala, institutionala si la nivelul serviciilor publice.

Ca si in cazul altor idei si concepte preluate din sectorul privat de catre managerii din sectorul public, referitor la managementul resurselor umane se poate afirma ca diferentele dintre cele doua sectoare nu sunt suficient de mari pentru a limita utilizarea acestui concept in sectorul public.

Ca diferente esentiale privind managementul resurselor umane in sectorul public mentionam urmatoarele:

o primatul politicului. Aparatul birocratic este un organ loial si subordonat administratorilor politici si in consecinta va fi confruntat cu pericolul discontinuitatii si al inconsistentei din politica strategica.

o sectorul public este angajator si legiuitor. Din aceste considerente politica de resurse umane este adoptata de- lungul a doua directii. In primul rand, ca angajator, sectorul public isi poate impune obligatii cu scopul de a-si servi propriile interese sau isi poate acorda o serie de libertati care au repercusiuni asupra politicii de resurse umane. In al doilea rand, in propriul interes, sectorul public poate impune tuturor angajatilor obligatii legate de politica de personal.

o sectorul public a dispus, pana nu demult, de un set complet separat de reglementari cu pivire la conditiile de munca si statutul legal. Acest cadru, in care trebuie sa se aplice politica de resurse umane, difera in numeroase puncte esentiale de acela utilizat in afara sectorului public. Aceasta explica pe larg puterea de atractie a sectorului public ca angajator: siguranta locului de munca si un salariu acceptabil. Nu exista o relatie "obisnuita" intre angajat si guvern ca angajator, deoarece nici una dintre parti nu intra intr-un contract bilateral; in schimb, exista un angajament "unilateral". In plus, nu sunt posibile negocieri reale asupra conditiilor de munca intre sindicate si angajator. Sindicatele pot fi consultate dupa care guvernul este cel ce stabileste conditiile de munca.

Cu toate aceste, diferentele dintre cele doua sectoare se diminueaza rapid.

Se fac eforturi deosebite in directia reinnoirea sectorului public. In acest sens se acorda o atentie deosebita imbunatatirii eficientei aparatului birocratic.

Cultura "traieste" atata vreme cat oamenii continua sa gindeasca si sa se comporte in concordanta cu aceasta cultura. In consecinta, schimbarea unei culturii existente este posibila numai daca oamenii isi schimba mentalitatile si comporatamentele.

Comportamentul se va schimba numai daca pe linga intelegere (motivatia intriseca) exista si o motivatie extrinseca, menita sa sustina noul comportament adoptat.

Delegarea responsabilitatii in scopul indeplinirii anumitor criterii de performanta, atunci cand se lucreaza cu bugete de performanta si management prin contract, impune necesitatea ca managerul responsabil sa aiba puterea de decizie si in domeniul managementului resurselor umane. acest fapt ii va permite sa ia masurile ce se impun pentru realizarea performantelor in acest domeniu.

Imbunatatirea calitatii sectorul public, imbunatatirea eficientei si preocuparea constanta pentru cetatean necesita printre altele programe de formare suplimentare a functionarilor publici.

Recunoasterea intereselor angajatilor din sectorul public si tratarea lor cu seriozitate, desi perfect rationala din perspectiva managementului resurselor umane, pot intra in conflict cu factorii politici.

In concluzie, ramine inca o incertitudine posibilitatea ca. in sectorul public managementului. resurselor umane sa se aplice fara modificari.

Desi nivelul educational general in Romania este destul de ridicat, structura calificarilor nu este inca adaptata mutatilor din societate, iar capacitatea de a reactiona a pietei muncii la aceste mutatii este inca deficitara.

Marea dificultate a reformei initiate la toate toate nivelurile de invatamant - profesional, primar, secundar si universitar- ramane nivelul scazut al fondurilor alocate de autoritatile publice pentru intretinerea si imbunatatirea infrastructurii educationale. La aceasta se pot adauga si alte riscuri cum sunt capacitatea redusa a institutiilor guvernamentale de a-si asuma responsabilitatii in pregatirea, perfectionarea si specializarea resurselor umane privind, in primul rind, implementarea metodelor moderne si, in al doilea rind, contracararea rezistentei la transformarile ce se impun la nivel national si local.

Cresterea economica depinde, in mod evident, de capacitatea firmelor de a angaja suficienta forta de munca cu calificarea adecvata, dar si de capacitatea administratiei publice de a oferii servicii de calitate la cele mai mici costuri pentru societate.

Situatia, in cazul, economiei romanesti presupune atat investitii fizice, cat si investitii masive in ajustarea cunostintelor si abilitatilor, la toate nivelurile.

Rolul guvernului in politicile publice

Strategia Guvernului de accelerare a reformei in administratia publica centrala a statuat ca dezvoltarea acesteia se bazeaza pe urmatoarele principii:

prioritatea elaborarii politicilor publice si a planificarii strategice;

departajarea functiilor managementului intre nivelul politic si cel administrativ, pentru a garanta si evalua eficacitatea politicilor;

transformarea ministerului intr-o institutie publica centrala care sa furnizeze servicii suport politicilor publice din domeniul de activitate al acesteia.

Obiectivele strategiei de guvernare sunt concentrate asupra :

delimitarea rolului managementului politic si administrativ prin specificarea responsabilitatii politice si administrative a Guvernului ;

imbunatatirea calitatii politicilor publice in scopul garantarii unei rezolvari eficiente a problemelor, prin implicarea cetatenilor si prin cresterea eficientei cooperarii intre institutiile administrative.

Transpunerea in practica a principiilor si realizarea obiectivelor mentionate sunt posibile prin cooperarea tuturor actorilor implicati prin acumularea, de catre managementul politic si cel public, de cunostiinte si abilitati noi focalizate pe desfasurarea politicilor publice atat in interiorul, cat si intre institutiile abilitate.

Schimbare profunda a rolului statului ridica doua mari probleme, a caror tratare trebuie facuta distinct.

O prima problema se refera la amploarea activitatilor statului si, in functie de aceasta, a nivelul cheltuielilor publice in relatia cu resursele umane.

Cea de-a doua, pune in discutie structura adecvata a activitatiilor, respectiv care dintre activitati ar trebui sa ramana, in principal, publice si care ar trebui sa devina, in mare masura sau, in totalitate, private.

1) Prin politicile publice guvernul nu poate sa administreze vremea economica, deoarece nu poate preveni sau depasi, in mod eficient, fluctuatiile economice pe termen scurt, cum ar fi cele din timpul recesiunilor. Guvernul trebuie, insa, sa aiba capacitatea de a evita marile depresiuni. Evitate cresterea cheltuielilor guvernamentale in scopul cresterii consumului s-a dovedit, de-a lungul timpului, nu numai ineficienta dar si contraproductiva.

Pentru reusita elaborarii si implementarii politicilor publice si a mentinerii capacitatii de a face fata schimbarilor dorite, in conditii de turbulente economica, sociala de mediu etc., sistemul de management public se inscrie intr-un ciclu coerent extins la o perioada durabila.

Aceste cicluri de management sunt comune atat pentru politice publice ale administratiei publice centrale, cat si pentru cele ale administratiei publice locale .

In sfera economica, de exemplu, politica sociala a impozitarii trebuie abandonata in favoarea unei politici economice a impozitarii.

Demersul redefinirii rolului statului in noile circumstante trebuie concentrat asupra crearii climatului economic si nu asupra gestionarii vremii economice.

Tinta corecta a politicii fiscale trebuie sa fie incurajarea directionarii investitiilor in resursele umane, in infrastructura si in acordarea anumitor facilitati pentru afaceri.

2) Politicile sociale reprezinta o a doua sfera a politicilor publice in care rezultatele obtinute pana in prezent admit o serie de imbunatatiri.

Ultimii ani, sub presiunea factorilor interni dar si a institutiilor europene s-a impus cresterea atat a actiunilor cat si a ajutoarelor sociale directionate spre familiile si adultii in dificultate, persoanele in varsta sau cele cu handicap etc.

Noul tip de societate si regimul politic democratic cer noi politici pentru sectorul social si aceasta atat pentru a satisface nevoile sociale aparute odata cu procesul de tranzitia cat si pentru a stabili un sens consistent al comunitatii fata de cei aflati in dificultate.

Analiza politicilor sociale dezvoltate in Romania repune in discutie urmatoarele teme majore:

o irelevanta in ansamblul protectiei sociale;

o eterogenitatea, datorita multitudinii actorilor care le pun in practica

o instabilitatea, determinata de presiunea evolutiilor institutionale, economice si sociale.

Rezolvarea eficace a nevoilor sociale, aflate intr-o dinamica permanenta, tine, pe de-o parte, de masura in care raportul existent intre centralizare si descentralizare este reflectat in politicile sociale adoptate, iar, pe de alta parte, de atingerea obiectivelor de natura economica.