Ce este stiinta politica?

Ce este stiinta politica?

De cand exista preocupare pentru cunoastere (logica aristotelica, geometria euclidiana) exista si preocupare pentru politica (vezi Platon, Republica; Aristotel, Politica).

Reflectia asupra politicii (gandirea si filosofia politica) a insotit fazele dezvoltarii experientei de organizare social-politica: de la cetatile grecesti (Atena, Sparta), la orasele-republici din Italia Evului Mediu (Florenta, Genova), in fapt forme prestatale de organizare a puterii politice. Filosofia politica traditionala privilegia insa judecata morala in detrimentul realitatilor observabile.

Stiinta despre puterea politica se naste o data cu aparitia natiunii in modernitate, o data cu instituirea statului-natiune ca forma birocratizata a puterii politice si o data cu ivirea problemelor pe care le presupune recenta forma de organizare a puterii politice. Aparitia stiintei politice este rezultatul unei serii de conditii: necesitatea unei administratii moderne, laicizarea politicii, fixarea progresiva a cunoasterii in institutii specializate in administratie.

Stiinta politica, derivata din stiinta asupra socialului, se concentreaza asupra statului si mai recent asupra noilor forme de putere politica institutionalizata, precum unificarea supra-nationala: comunitatea politica europeana.

1.1 Cauzele aparitiei stiintei politice

Orice stiinta sociala apare atunci cand exista o nevoie sociala. Studiul sistematic asupra puterii politice, stiinta politica devine disciplina de studiu in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in perioada in care guvernarile occidentale se confruntau cu problema legitimitatii. Stiinta politica apare ca urmare a crizei statului occidental si a lipsei de legitimare a puterii politice.

Facultatea de Stiinte Politice din Italia, Florenta (1869), din Germania (1871) si Scoala Libera de Stiinte Politice din Franta (fondata de Emile Bountz in 1872) apar pe fondul crizelor statelor italian, german si francez, confruntate fie cu problema unificarii (italienii in jurul casei de Savoia, germanii in jurul casei de Prusia), fie cu infrangerile de razboi (razboiul franco-prusac din 1878, incheiat cu infrangerea rusinoasa a lui Napoleon al III-lea si incoronarea lui Wilhelm I in Sala Oglinzilor de la Versailles, de catre Cancelarul de Fier Otto von Bismark) si mai ales din nevoia de a crea functionari publici, birocrati, specialisti in administratia de stat care sa gestioneze criza de legitimitate si noile probleme cu care se confrunta statul modern in secolul al XIX-lea.

Orice stiinta presupune un obiect de studiu si o metoda sau, mai exact, metode adecvate. Dar, stiinta necesita un scop. Scopul stiintei politice il constituie descrierea si interpretarea starilor, institutiilor si proceselor politice:

a)            Obiectul de studiu al stiintei politice este puterea politica si statul, ca forma institutionalizata/organizata a puterii.

b)           Metodele de cercetare: intai s-a utilizat observatia cand, in antichitatea greceasca, ganditorii politici si filosofii reflectau asupra celei mai bune forme de guvernare, asupra guvernamantului perfect.

In secolul XIX, stiinta socialului, sociologia ii va imprumuta stiintei politice in modernitate metoda comparativa (parintele sociologiei: Emile Durkheim, Regulile metodei sociologice, 1895); din sociologie au fost preluate instrumentele de cercetare moderne: metode si tehnici sociologice.

Metoda si tehnicile de cercetare

Metoda este ansamblul mijloacelor pentru realizarea obiectivelor cercetarii (are caracter teoretic), iar tehnica este modul concret de culegere a datelor pe teren (are caracter empiric).

Metoda sociologica, insemnand cercetarea de teren, este ancheta sociologica (poate fi: de explorare=sociografica; diagnostica = actiune sociala; experiment=observatii experimentale).

Tehnicile de investigatii la care apeleaza ancheta sociologica: observatia directa (participativa/neparticipativa); experimentul social (de laborator/de teren); interviul (structurat/nestructurat); chestionarul (inchis/ierarhizat); focus-grupul; analiza de continut (cantitativa/calitativa).

Sondajul de opinie este o metoda sociologica cantitativa, o forma a anchetei sociologice, bazata pe tehnica chestionarului. Tehnicile de sondare a opiniei publice pot fi: chestionarul; interviul; testele sociometrice; scalele etc.

Stiinta politica se preocupa de propozitiile factice supuse investigatiei stiintifice si spre deosebire de filosofia politica, evita valorile pentru a nu se transforma in ideologie. Ca orice stiinta sociala, stiinta politica a aparut atunci cand a existat o anumita nevoie sociala si anume atunci cand guvernarile secolului al XIX-lea se confruntau cu problema legitimitatii. Stiintele politice apar din nevoia social-politica de functionari publici, de specialisti in administratia de stat.

1.2 Filosofie politica vs. stiinta politica

Leo Strauss descrie filosofia politica pornind de la aparitia filosofiei si explicand modul cum devine ea necesara:

1. Necesitatea filosofiei politice decurge din natura actiunii politice. Din antichitatea ateniana, actiunea politica a urmarit fie conservarea, fie schimbarea unei anumite stari de lucruri. Conservarea presupune opozitia vizavi de o stare mai proasta; Schimbarea presupune ameliorarea situatiei prezente. Ambele intentii sunt precedate de o reflectie despre ceea ce este bine. Deteriorarea sau ameliorarea unei stari de lucruri presupune recurgerea la o opinie despre ceea ce este bine. Orice actiune politica are in natura ei ceva care o orienteaza spre cunoasterea binelui: fie a vietii bune, fie a unei bune comunitati politice (o buna comunitate politica este binele politic perfect). Daca oamenii cetatii fac din cunoasterea vietii bune un demers explicit, atunci ia nastere filosofia politica: filosofia politica se naste daca oamenii cauta explicit sa cunoasca resorturile vietii bune sau binele politic perfect.

2. Filosofia politica - disciplina a filosofiei. Filosofia determina o anumita maniera de a opera (o anume reflectie), care este atotcuprinzatoare, radicala. Termenul "politica" indica materia acestei reflectii. Filosofia politica trateaza problemele politice intr-o maniera presupusa a fi utila vietii politice. Materia pe care o reprezinta politica se confunda cu scopul ultim al actiunii politice.

Conceptia lui Leo Strauss

Leo Strauss remarca faptul ca, in mod paradoxal, filosofia politica este ramura filosofiei care este cea mai apropiata de viata politica; cu alte cuvinte, este non-filosofica si pur omeneasca. Strauss distinge discursul filosofiei politice de alte discursuri care au ca obiect politica: filosofie politica vs. gandire politica vs. teologie politica vs. teorie politica vs. stiinta politica.

Filosofia inseamna cautarea intelepciunii, a cunoasterii ca intreg. Filosofia

consta in incercarea de a inlocui opiniile pe care le au oamenii

despre intreg cu cunoasterea intregului. Filosofia nu inseamna

posedarea adevarului, ci cautarea permanenta a adevarului;

scopul ultim al filosofiei este acela de a formula cat mai clar

posibil intrebarile fundamentale legate de natura lumii si a omului.

Filosofia politica ca parte a filosofiei, consta in incercarea de a inlocui opinia

despre natura entitatilor politice cu cunoasterea naturii lucrurilor

politice.

Politica este prin excelenta in imposibilitatea de a fi neutra, respinge prin natura ei neutralitatea. Absolut tot ceea ce tine de politica impune o judecata in termeni de bine si de rau; politica impune o judecata in termeni de drept sau de nedrept, ceea ce inseamna ca filosofia se intereseaza mai intai de criteriile binelui si ale dreptatii. Asa ca filosofia politica este atasata de judecatile de valoare. Prin natura lor, lucrurile politice nu sunt neutre, iar filosofia politica ataca disciplinele care sunt intemeiate sau cred ca sunt intemeiate pe judecati factuale (spre exemplu, stiinta politica isi asuma pozitivismul). Filosofia politica inseamna pana la urma expunerea rezultatelor acestei cautari a binelui si a dreptatii si apreciaza ca disciplinele opuse sunt marcate de asaltul judecatilor factuale. Filosofia politica inseamna cunoasterea si studiul normativ al principiilor teoretice ale guvernarii oamenilor.

Gandirea politica - reprezinta reflectiile la adresa ideilor politice, expunerea ideilor

politice (discurs, retorica). Prin idee politica se intelege orice notiune care provoaca spiritul sau determina o reflectie spirituala. Filosofia politica este si gandire politica, dar gandirea politica nu este neaparat filosofie, pentru ca filosofia politica este un efort constient si coerent de a inlocui opiniile cu cunoasterea principiilor politice.

Teologia politica este alcatuita din acele concluzii politice intemeiate, bazate, fundamentate

pe o revelatie divina.

Stiinta politica inseamna culegerea unor date politice relevante si analiza acestor

colectii de fapte politice semnificative. Stiinta politica este necesara pentru ca orice actiune politica se desfasoara intr-un mediu dominat de opinii. Stiinta politica este descriptiva, explicativa si nu intotdeauna prospectiva. Stiinta politica inseamna cercetarea entitatilor politice, ghidata de modelul stiintelor naturii. Elementele de filosofie politica pe care le foloseste stiinta politica sunt metodologia si logica (ipoteza, premise, concluzii). Obiectivul stiintei politice este acela de a colecta si analiza date empirice, care se dovedesc relevante pentru analiza puterii politice.

Filosof politic, Leo Strauss recunoaste intr-o anumita masura importanta stiintei politice, dat fiind caracterul societatilor moderne: omul politic modern nu mai poate strange singur informatiile despre entitatile politice, ci apeleaza la expertii in stiintele politice. Dar, Strauss atrage atentia ca in spatele stiintei politice se ascunde conceptia pozitivista: credinta ca putem ajunge la descrierea faptelor politice intr-un mod neafectat de opiniile noastre; pozitivistii cred ca exista fapte (neutre, obiective). Pozitivismul interzice, astfel, orice judecata de valoare si orice om de stiinta sau expert se va abtine de la emiterea judecatilor de valoare (starea de indiferenta fata de valori).

Teoria politica - ramura a stiintei politice, este alcatuita din reflectiile generale despre

situatii politice particulare, care conduc la sugerarea unei politici

aplicate; Teoria politica este o suma de reflectii, care se refera la o

situatie politica concreta si pregateste o politica de aplicare (o

politica normala/publica/administrativa). Teoria politica este inteleasa

ca suma de reflectii comprehensive asupra unei situatii concrete

politice, care are drept scop oferirea sugestiilor referitoare la

elaborarea unei politici sociale/publice.

Analiza politica - domeniu al stiintei politice, porneste de la masurarea faptelor

empirice; este un demers factual, empiric, descriptiv. Are la baza

metodele si tehnicile de cercetare preluate din stiinta socialului pe

baza carora este analizata politica.

Comparative politics (politica comparata) - ramura a stiintei politice, reprezinta

cercetarile comparative efectuate pe baza metodelor si tehnicilor de

cercetare sociologica asupra regimurilor politice si tipurilor de cultura

politica corespondente.

Filosoful politic Leo Strauss subliniaza ca judecata omului de stiinta (politica) este orientata valoric (de adevar), pentru ca scopul stiintei politice este aflarea adevarului: a crede ca este mai important adevarul decat iluzia este o optiune valorica; ceea ce inseamna ca in spatele stiintei politice se afla intotdeauna anumite optiuni valorice. Din punctul de vedere al filosofiei politice, stiinta politica nu poate fi neutra valoric. Intrebarea "ce este politica?" ii apartine filosofiei politice, pentru ca acestei intrebari nu i se poate raspunde stiintific.

Leo Strauss distinge intre filosofia politica antica si filosofia politica moderna:

1. Filosofia politica antica isi are originea in scoala lui Platon si Aristotel; este o filosofie naturala, exprimata in limba vorbita de cetatenii luminati. Este opusa oricarei traditii; Platon, Aristotel si elevii lor dau forma intrebarilor politice fundamentale. Ei nu depind de nici o traditie.

2. Filosofia politica moderna este abstracta si foloseste un limbaj tehnicizat, care progreseaza continuu catre specializare si concentrare. Are un caracter abstract si derivat, iar filosofii moderni preiau intrebarile puse de clasici, pentru ca sunt siliti sa recurga la traditiile constituite pe temeiurile clasicilor. La originea filosofiei politice moderne sta Machiavelli.

Isaiah Berlin afirma ca filosofia politica este o filosofie de esenta morala, care are drept scop examinarea finalitatilor vietii oamenilor; filosofii studiaza modalitatile diferite in care oamenii cauta sa atinga obiectivele si justificarile metodelor la care oamenii recurg pentru a-si atinge obiectivele. "De ce cineva trebuie sa se supuna altcuiva, de ce numai unii poruncesc, de ce altii trebuie sa se supuna?" sunt probleme fundamentale ale filosofiei. Filosofia politica exista intr-un mediu diversificat si, spre deosebire de stiinta politica, trebuie sa cultive pluralitatea.

   

Test de autoevaluare:

1. Ce este stiinta politica?

2. Cand si de ce a aparut stiinta politica?

3. Care e obiectul de studiu al stiintelor politice?

4. Care sunt disciplinele ajutatoare stiintei politice?

5. Cum comentati relatia dintre jurnalism si stiinta politica?

Raspunsuri la intrebarile din testul de autoevaluare:

1. Stiinta politica este stiinta puterii politice, stiinta formelor de putere politica si a statului ca forma cea mai evoluata, organizata, institutionalizata de putere. Stiinta politica manifesta interes pentru procesul prin care se iau deciziile, identificand tendintele de evolutie, facand prognoze asupra si analizand sistemul si regimul politic.

Stiinta politica a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Scolile de stiinte politice reprezentau modul administrativ de formare a functionarilor publici. Prima scoala de stiinta politica apare in Italia, Florenta, in 1869. Urmatoarea - in Germania anului 1871 si apoi in Franta, in 1878 (Scoala Libera de Stiinte Politice). In Franta, dupa caderea imperiului lui Napoleon al III-lea si dupa esecul Comunei din Paris, statul traversa o criza de legitimitate pentru care reprezentantii Scolii Libere de Stiinte Politice au cautat rezolvare. Initiativa privata a Scolii Libere de Stiinte Politice va fi asumata dupa al Doilea Razboi Mondial de statul francez prin nationalizarea Scolii din anul 1945 de catre Generalul Charles De Gaulle, ceea ce a condus la aparitia Institutului de Stiinte Politice din Paris.

3. Stiintele politice (relatiile internationale; stiinta militara; stiinta politica cu ramurile sale: teoria politica, politica comparata si analiza politica) au o dimensiune practica. Stiinta politica sau stiinta despre stat/despre puterea politica apare din nevoia de expertiza si de personal administrativ si politic. Scolile de stiinte politice isi propun sa contribuie la dezvoltarea si legitimarea statului. Obiectul de studiu al stiintei politice este puterea politica si in ultima instanta statul, ca forma evoluata a puterii politice (intr-o viziune institutionala asupra politicii). In Romania de dupa Unire, Scoala de stiinte politice a anului 1918 nu a produs functionarii publici pe care ar fi trebuit sa ii produca.

4. Stiinta interdisciplinara, stiinta politica presupune discipline auxiliare si utile demersului sau: filosofia politica, istoria politica, politica de securitate, statistica, dreptul, economia politica, sociologia si psihologia. Stiinta politica abordeaza puterea politica din perspectiva propriei teorii. Disciplinele auxiliare stiintei politice sunt principalii critici ai stiintei politice. Specialistii in Drept Constitutional apreciaza ca stiinta politica este doar un subdomeniu al Dreptului Public/Constitutional. Anumiti sociologi sustin ideea ca politologia este doar o parte a sociologiei politice si ca nu exista un domeniu al politicului autonom de domeniul social (Gabriel Almond: "Spatiul politic este o parte a spatiului social"). Critici ai stiintei politice sunt si practicienii politicii, politicienii, care neaga capacitatea stiintei politice de a oferi expertiza utila. Oamenii politici apreciaza ca stiinta politica realizeaza doar cercetari irelevante.

5. Jurnalistii contesta la randul lor capacitatea stiintei politice de a oferi analize sistematice. Ei constata diferente intre datele cotidiene si determinismele analizate de stiinta politica. Comentariile jurnalistilor se bazeaza pe bun-simt si pe observatia comuna si au influenta asupra opiniei publice. Jurnalistii perpetueaza confuzia intre analisti politici si comentatori politici, uitand ca analistul se bazeaza in demersul sau pe studii sociologice si pe instrumente stiintifice de analiza a socialului - ca instrumente de explicare a fenomenului politic.

Bibliografie:

Aristotel, (1998), Politica, Ed. Antet, Bucuresti

Berlin, Isaiah, (1996), Patru eseuri despre libertate, Ed. Humanitas, Bucuresti

Strauss, Leo; Cropsey, Joseph, (1987), History of Political Philosophy, University of Chicago Press