Cele zece etape istorice ale UE

Cele zece etape istorice

La 9 mai 1950 Declaratia Schuman propunea instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o piata comuna a carbunelui si a otelului intre cele sase state fondatoare (Belgia, Republica Federala Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos). Scopul, in urma celui de-al doilea razboi mondial, era de a asigura pacea intre popoarele europene invingatoare si cele invinse si de a le apropia, facilitandu-le colaborarea de pe pozitii egale in cadrul unor institutii comune.

La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei sase au hotarat sa instituie Comunitatea Economica Europeana (CEE) bazata pe o piata comuna mai extinsa, incluzand o gama larga de bunuri si servicii. Taxele vamale intre cele sase state au fost eliminate in totalitate la data de 1 iulie 1968, iar in cursul anilor 60 au fost create politici comune, in special in domeniul comertului si al agriculturii.

Acest proiect a avut un succes atat de mare, incat Danemarca, Irlanda si Regatul Unit au decis sa se alature Comunitatii. Prima extindere, de la sase la noua membri, a avut loc in 1973. In acelasi timp s-au aplicat noi politici sociale si de mediu, iar in 1975 s-a infiintat Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR).

In iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeana prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizeaza o data la cinci ani.

In 1981, Grecia s-a alaturat Comunitatii, urmata de Spania si Portugalia in 1986. Astfel a fost consolidata prezenta Comunitatii in Europa de Sud, urgentand nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.

Recesiunea economica mondiala de la inceputul anilor 1980 a adus cu sine un val de "europesimism". Cu toate acestea, speranta a renascut in 1985 cand Comisia Europeana, sub presedintia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea alba privind calendarul pentru realizarea pietei unice europene pana la data de 1 ianuarie 1993. Acest tel ambitios a fost inclus in Actul Unic European semnat in februarie 1986 si intrat in vigoare la data de 1 iulie 1987.

Structura politica a Europei s-a schimbat categoric odata cu caderea zidului Berlinului in 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei in octombrie 1990 si democratizarea tarilor Europei Centrale si de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietica a incetat sa existe in decembrie 1991.

In acelasi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeana care a fost adoptat in decembrie 1991, la Maastricht, de catre Consiliul European format din sefi de stat si de guvern,. Acesta a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeana (UE), adaugand domenii de cooperare interguvernamentala structurilor comunitare integrate existente.

Acest nou dinamism european, precum si schimbarea situatiei geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state - Austria, Finlanda si Suedia - sa adere la UE la 1 ianuarie 1995.

Pe atunci, UE era pe calea spre cea mai spectaculoasa realizare a sa, crearea monedei unice. Moneda euro pentru tranzactii financiare (sub alta forma decat numerar) a fost introdusa in 1999, in timp ce bancnotele si monedele au fost emise trei ani mai tarziu in cele 12 state ale spatiului euro (cunoscut sub numele de zona euro). In prezent, euro este o moneda importanta pentru plati si depozite la nivel mondial, alaturi de dolarul SUA.

Europenii trebuie sa faca fata globalizarii. Noile tehnologii si utilizarea tot mai extinsa a internetului transforma economiile. Aceste transformari implica insa provocari, atat pe plan social, cat si cultural.

In martie 2000, UE a adoptat "strategia de la Lisabona" in vederea modernizarii economiei europene, astfel incat aceasta sa devina competitiva pe piata mondiala alaturi de alti mari actori, precum Statele Unite si statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include incurajarea inovatiei si a investitiilor in afaceri, precum si adaptarea sistemelor educationale europene, astfel incat acestea sa corespunda cerintelor societatii informationale.

In acelasi timp, somajul si cresterea costurilor privind pensiile exercita presiune asupra economiilor nationale, facand reforma cu atat mai mult necesara. Alegatorii cer tot mai mult guvernelor lor sa gaseasca solutii practice la aceste probleme.

Abia ajunsa la 15 membri, Uniunea Europeana a si inceput pregatirile pentru o noua extindere la un nivel fara precedent. La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia), cele trei state baltice care au facut parte din Uniunea Sovietica (Estonia, Letonia si Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum si doua state mediteraneene (Cipru si Malta) au inceput sa bata la usa UE.

UE a salutat sansa de a contribui la stabilizarea continentului european si de a extinde beneficiile integrarii europene asupra acestor democratii tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise in decembrie 1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 cand 10 dintre cele 12 tari candidate au aderat la Uniune. Bulgaria si Romania au urmat la 1 ianuarie 2007.