Consiliul de Ministri al Uniunii Europene

Consiliul de Ministri al Uniunii Europene

Pana la Tratatul de la Maastricht era cunoscut si sub denumirea de Guvernul sau Consiliul Uniunii Europene, neavand pana in prezent echivalent in lume. Totusi, pentru a-l putea deosebi mai usor de Consiliul European (organism paracomunitar), vom folosi terminologia de Consiliul de Ministri. In cadrul sau statele membre stabilesc obiectivele Uniunii, realizeaza coordonarea politicilor nationale si rezolva diferendele dintre diferitele institutii nationale cu cele din alte state ale Uniunii si stabilesc cadrul normativ general pentru Uniune.

Consiliul este o institutie ce are atat caracteristicile unei institutii supranationale cat si pe cele ale unei organizatii interguvernamentale, luand decizii in unele probleme, prin vot majoritar, dar in altele fiind necesara unanimitatea. In cadrul procedurilor, practicilor, normelor si obiceiurilor si chiar in cazul disputelor ce au loc in cadrul sau, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul European) se bazeaza pe solidaritatea si increderea reciproca a membrilor sai, ceea ce este cu totul rar in relatiile dintre state.

Din Consiliu fac parte ministrii celor 25 state ale U.E. Pentru fiecare domeniu de activitate, care face obiectul unei dezbateri sau negocieri, la lucrarile Consiliului participa ministri de resort din domeniile respective, cum ar fi agricultura, finantele, afacerile externe. Reuniunile Consiliului E.U. au loc lunar la Bruxelles, cu exceptia celor din lunile aprilie, iunie si octombrie care se desfasoara in Luxemburg. Vocatia democratica a Consiliului nu trebuie pusa deloc la indoiala. Fiecare reuniune aduce impreuna reprezentantii ai statelor membre, de regula, ministri, aceia care sunt responsabili de relatiile cu parlamentele nationale si relatiile publice, in cadrul guvernelor statelor lor.

In zilele noastre au loc mai mult de 25 de tipuri de reuniuni ale Consiliului U.E.: pe probleme generale (la care participa ministrii de externe), economice si finante, agricultura care, toate au loc lunar; altele insa, precum cele la care participa ministrii transportului, mediului si industriei se reunesc de doua ori pana la patru ori pe an. In total, numarul reuniunilor consiliului este destul de mare. De exemplu, in 2001 au avut loc aproximativ 100 de reuniuni la nivel ministerial, in timpul carora s-au adoptat 300 de acte normative, 50 de directive si 160 de decizii.

1. Presedintia Consiliului U.E.

Daca la inceput rotatia se realiza in ordine alfabetica, ulterior s-a decis amendarea acestui sistem si distantarea statelor mari in graficul presedintiei, deoarece acestea urmau imediat unele dupa celelalte si exista temerea statelor mari fata de deciziile luate in timpul presedintilor succesive ale statelor mici, astfel incat, incepand cu 1 iulie 1995 presedintia Consiliului se schimba din sase in sase luni intre reprezentantii statelor membre, printr-o ordine prestabilita, sistemul fiind cunoscut sub denumirea de "troica europeana".

Ce inseamna de fapt aceasta conducere tripartita? Presedintele din statul care detine la un moment dat presedintia Consiliului de Ministri pentru cele 6 luni, trebuie sa fie sprijinit obligatoriu si neconditionat atat de statul care a detinut aceasta functie inaintea sa cu sase luni, cat si de statul care va veni dupa el pentru urmatoarele sase luni, prin acest lucru incercandu-se mentinerea continuitatii in special in gestionarea afacerilor externe ale Uniunii Europene.

Astfel, in prima jumatate a anului 2003, presedintia Consiliului a apartinut Greciei, a doua jumatate a anului Italiei, in 2004 au fost Irlanda si Olanda, in 2005 au fost Luxemburg si Marea Britanie, in 2006 in primele 6 luni a fost Austria iar in prezent Finlanda, pentru ca in anul 2007 ea sa fie detinuta de Germania si Portugalia. In functie de tara care detine in cele 6 luni presedintia Consiliului de Ministri al UE, se vorbeste despre "presedintia daneza", "presedintia greaca", "presedintia italiana" a Uniunii Europene, etc

Conform articolul 203 din Tratatul de la Amsterdam, Consiliul e prezidat "pe rand de fiecare stat membru al Consiliului pe o durata de sase luni, intr-o ordine stabilita de Consiliu, cu unanimitate". De asemenea, Consiliul de Ministri dispune si de un Secretar general, functie ce e detinuta inca din anul 1999 de catre Javier Solana Madariaga (fost Secretar general al NATO). Pe masura ce responsabilitatile uniunii s-au largit si adancit, si rolul presedintelui Consiliului acesteia a devenit din ce in ce mai important.

Cele mai importante responsabilitati ale presedintelui sunt:

- organizarea si conducerea lucrarilor tuturor reuniunilor;

- elaborarea unor solutii de compromis si gasirea solutiilor pragmatice cele mai potrivite pentru toate problemele supuse dezbaterii Consiliului, inclusiv pentru acelea litigioase ori asupra carora unele state se afla in divergenta;

- asigurarea continuitatii si consecventei deciziilor luate, in conformitate cu linia politica generala a U.E. si cu politicile acesteia in toate domeniile sale de responsabilitate.

2. Procesul de luare a deciziilor. Deliberarile

Deliberarile Consiliului constituie etape ale unui drum lung si complicat, cu suisuri si coborasuri:

- elaborarea de catre Comisie a unei propuneri;

- prezentarea in fata Consiliului;

- transmiterea la Comitetul Economic si Social si mai ales la Parlamentul European;

- examinarea propunerii de catre un grup de lucru al Consiliului, cuprinzand functionari din statele membre;

- dezbaterile in Comitetul Reprezentantilor Permanenti;

- revenirea la Consiliu a textului modificat, amendat de Parlamentul European si, eventual, decizia Consiliului (conform Tratatului de la Amsterdam - articolul 251 - codecizia Consiliului si a Parlamentului pentru tot ce e legat de armonizarea legislatiilor).

De asemenea, au fost create organisme auxiliare care sa ajute Consiliul de Ministri, exemplu in acest sens fiind Secretariatul General al Consiliului de Ministri si Comitetul Reprezentantilor Permanenti 1 si 2 (COREPER).

3. Comitetul Reprezentantilor Permanenti

- COREPER -

Privind organizarea COREPER important este art. 207 din Tratatul CE, Tratatele consolidate care contine urmatoarele:

"(1) Un comitet compus din reprezentantii permanenti ai statelor membre are obligatia sa pregateasca lucrarile Consiliului si sa indeplineasca sarcinile care ii sunt incredintate de acesta.

(2) Consiliul este asistat de un Secretariat general, aflat sub conducerea unui secretar general. Secretarul General este numit de Consiliu, care hotaraste in unanimitate. Consiliul decide asupra organizarii Secretariatului general.

(3) Consiliul isi adopta regulamentul intern."

Atributiile Comitetului Reprezentantilor Permanenti - COREPER -

Datorita faptului ca acest Consiliu de Ministri are o activitate periodica, intermitenta, iar integrarea comunitara necesita tot mai mult existenta unor organe cu activitate zilnica, prin Tratatul de fuziune a fost creat COREPER.

- se prezinta ca un organism de dialog si de control politic;

- este subordonat Consiliului de Ministri;

- pregateste sedintele Consiliului de Ministri si ii executa deciziile;

- asigura prezenta permanenta a reprezentantilor statelor membre pe langa institutiile comunitare, dand posibilitatea exprimarii punctelor de vedere ale acestora;

- urmaresc dosarele si pregatesc punerea lor in discutie in fata Consiliului;

- in cadrul acestui comitet au loc zilnic fluxuri de instructiuni si convorbiri telefonice intre functionarii de la Bruxelles si capitalele statelor membre;

Comitetul Reprezentantilor Permanenti este format din doua subcomitete: COREPER 1 si COREPER 2. Primul subcomitet rezolva problemele tehnice iar cel de al doilea rezolva problemele mai importante. Daca COREPER 2 este format din reprezentantii permanenti cu rang de ambasador al statelor membre, COREPER 1 cuprinde pe adjunctii celor dintai cu rang de ministrii plenipotentiari.

Problemele asupra carora in COREPER se realizeaza un acord, vor fi inaintate Consiliului UE fie ca probleme de gradul "A", ce nu necesita discutii ci doar votarea lor, fie de gradul "B" care se refera la problemele delicate si care vor fi discutate de expertii nationali de la nivel inferior, pana la realizarea unui acord.

Functionarii si expertii care asista membri COREPER in activitatea lor sunt constituiti in grupuri de lucru, pe domenii specializate, cum ar fi agricultura, justitia, mediul, transporturile, politica externa, afacerile interne, etc

4. Procedura de vot in Consiliul de Ministri al Uniunii Europene

In cadrul Consiliului de Ministri exista trei tipuri de majoritati ale voturilor:

a. votul cu majoritate simpla sau votul cu majoritate ponderata (50%+1): Ex.: in actele curente, de zi cu zi ale institutiilor Uniunii Europene;

b. votul cu majoritate calificata (66%): este votul cel mai raspandit fiind modalitatea de vot cea mai extinsa in luarea unor decizii majore pe teritoriul Uniunii Europene;

c. votul cu unanimitate (100%): Ex.: in cazul aderarii unui nou stat la Uniunea Europeana.

Tratatul Uniunii Europene a structurat activitatea uniunii pe trei fundamente si a stabilit ca deciziile de cea mai mare importanta trebuie luate fie prin votul majoritatii membrilor Consiliului fie prin unanimitatea votului acestora. Primul fundament acopera o gama larga de politici comunitare (cum ar fi agricultura, transportul, mediul inconjurator, energia, cercetarea si dezvoltarea), elaborate si aplicate in concordanta cu un proces de luare a deciziilor bine experimentat in practica.

Acesta incepe cu o propunere din partea Comisiei Europene, dupa care urmeaza o examinare foarte atenta si detaliata a propunerii respective de catre colective de experti cat si la nivelul politic, dupa care propunerea in cauza este inaintata Consiliului care o poate fie aproba, fie o modifica si apoi o aproba, fie o respinge ori chiar o ignora, fara a o mai lua in dezbatere.

Tratatul Uniunii Europene a prevazut o crestere a puterii Parlamentului European prin introducerea procedurii de luare in comun a deciziilor, care semnifica ca o mare parte a legislatiei (ca de exemplu cea referitoare la piata interna, problemele si protectia consumatorilor, reteaua de comunicatii trans - europene, educatia si sanatatea) este acceptata atat de catre Parlament cat si de catre Consiliul Uniunii Europene.

Pana la data aderarii Romaniei si Bulgariei, ca sa fie adoptata o propunere a Comisiei Europene sau a Consiliului de Ministri este necesara o majoritate calificata de cel putin 232 de voturi pentru. In celelalte cazuri majoritatea necesara este tot de 232 de voturi, dar acestea trebuie sa apartina cel putin a 2/3 dintre state. In practica Consiliul incearca sa atinga un consens cat mai larg in majoritatea problemelor inainte de a lua decizii, astfel incat spre exemplu numai la aproximativ 14% din legislatia adoptata de Consiliu in anul 2002 s-au consemnat voturi negative sau membri ai Consiliului care nu si-au exercitat dreptul de vot. Dupa aderarea tarii noastre si a bulgarilor la Uniune, majoritatea calificata va fi intrunita la 258 de voturi din totalul de 345 posibile.

In cea mai mare parte a cazurilor (incluzand agricultura, pescuitul, piata interna, protectia mediului si transportul), Consiliul ia decizii cu majoritate calificata de voturi, statele membre dispunand de urmatorul numar de voturi, in functie de populatia si de suprafata tarii:

Tabelul 5.1

Ponderea de voturi in cadrul Consiliului de Ministri

Sursa: Prelucrari dupa datele site-ului oficial al Consiliului de Ministri

"Cu exceptia cazului cand exista dispozitii contrare ale tratatului de fata, deciziile Consiliului de Ministri sunt luate cu majoritatea calificata a membrilor Consiliului." Principiul consta in adoptarea de catre Consiliu a hotararilor cu majoritate simpla. De fapt, "dispozitiile contrare" - decizii cu unanimitate sau cu majoritate calificata - sunt, evident, foarte numeroase.

Daca pana la in 1986 votul cu majoritate calificata era cel mai raspandit deoarece statele membre ale Comunitatii Europene renuntau greu la o parte din suveranitatea lor in favoarea Comunitatii, Actul Unic European semnat la Luxemburg aduce o modificare importanta: votul cu majoritate calificata devine regula, mai ales pentru toate masurile de concretizare a Pietei Unice (norme, libera circulatie a persoanelor, a capitalurilor si a marfurilor, etc.). Conform tratatelor , "formula majoritatii calificate echilibreaza votul fiecarui stat membru".

In ceea ce priveste numararea voturilor, procedura este interesanta. Tinand cont de faptul ca numarul total de voturi, al celor 25 state membre ale UE cu drepturi depline, este de 321 iar o majoritate calificata presupune un numar de 232 de voturi, dupa cum am mai mentionat anterior, exista o minoritate de blocaj, de 180 de voturi. Explicatia este foarte logica si simpla: o alianta de voturi a celor sase state mari - in total 170 de voturi - nu va putea adopta un act fara acordul cel putin a inca unui stat, mai mare sau mai mic si invers, un vot unanim al statelor "mici" - in total 151 de voturi -, nu va putea duce nici el la adoptarea actului respectiv fara a avea sprijinul cel putin a unui stat "mare".

Obiectivele politicii externe comune cat si politica de securitate a Consiliului de Ministri urmaresc sa asigure libera deplasare a persoanelor in interiorul uniunii, promoveaza masurile de interes comun in domeniile controlului la frontierele exterioare ale Uniunii, politica acordarii azilului, politica de imigrare, lupta impotriva terorismului, a traficului ilegal de droguri si a altor forme ale criminalitatii internationale. In cadrul acestui prim fundament raman domenii in care este necesar un vot in unanimitate, precum impozitele si taxele, industria, cultura, fondurile sociale si de dezvoltare regionala cat si programul cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica.

Pentru celelalte doua fundamente create de catre Tratatul Uniunii Europene - politica externa comuna si politica de securitate (cel de al doilea fundament) si cooperarea in domeniile justitiei si afacerilor interne (fundamentul al treilea), Consiliul de Ministri este atat organul abilitat cu luarea deciziilor cat si cel care promoveaza initiativa in domeniul respectiv. Pentru ambele fundamente este necesara asigurarea unanimitatii pentru luarea deciziilor, cu exceptia implementarii unei actiuni comune intrunite care poate fi decisa prin vot majoritar (232 de voturi din 321).