Sistemul constitutional american

Sistemul constitutional american   

Republica este forma de guvernamant in care cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-si sau alegand un sef de stat, denumit de regula presedinte. In republica guvernarea se infaptuieste prin reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. O forma a republicii este republica prezidentiala, unde pozitia presedintelui este relativ egala cu cea a Parlamentului, prerogativele sefului de stat fiind puternice. Acest model de oraganizare politica a statului a fost adoptat de o serie de state, dar cel mai bine este reprezentat in Statele Unite ale Americii.

Statele Unite ale Americii au creat regimul prezidential. Modelul acestuia, asa cum a fost consfintit de Constitutia de la Philadelphia din 17 septembrie 1787 l-a facut pe Emile Giraud sa se intrebe daca, fata de regimurile parlamentare europene care lasa mult de dorit, mijlocul de a salva democratia nu ar fi inlocuirea acestora cu un regim prezidential. Este insa de observat ca in lipsa unei experiente democratice, realitatea a aratat ca adoptarea regimului prezidential a degenerat in dictatura. Si aceasta pentru ca eficacitatea sa nu consta in modelul teoretic pe care se bazeaza, ci in modul cum a fot pus in practica de creatorii sai. Este de observat ca, in domeniul politic, nici un presedinte american nu a manifestat veleitati de despot.

Sistemul constitutional american este influentat si de caracterul federal al statului american. Caracterul federal al statului american rezulta chiar din cuprinsul Constitutiei si se exprima in cele doua principii generale ale organizarii federative: principiul participarii si principiul autonomiei. Principiul participarii prevede ca fiecare stat al Uniunii este reprezentat in Senat de catre doi senatori. Principiul autonomiei prevede ca puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului . Beneficiind de autonomie, statele federale au putut avea propria Constitutie, precum si reglementari de interes local aplicabile circuitului civil, in domeniul bugetar , administativ, fiscal, judecatoresc etc. Principiul autonomiei este garantat, orice lege care ar incalca autonomia unui stat putand fi atacata in fata instantelor judecatoresti pentru neconstitutionalitate.

Americanii au facut din separatia puterilor principiul fundamental al organizarii constitutionale, iar puterii judiciare, instituita ca garant al Constitutiei, i s-a dat sarcina de a controla celelalte doua puteri. Conceptia americana a separarii puterilor implica egalitatea juridica a executivului si legislativului, ceea ce in Europa nu este de conceput. Dupa ce au divizat puterea in scopul de a o slabi, dupa ce au separat puterile asa incat nici una sa nu o reduca pe cealalta, americanii i-au dat fiecareia posibilitatea de a frana actiunea celeilalte. Astfel, raporturile dintre cele doua puteri, executiva si legislativa sunt expres reglementate, reiesind egalitatea acestora si posibilitatea fiecareia de a controla activitatea celeilalte. In sistemul constitutional american, puterea legislativa este exercitata de Congres, iar puterea executiva de presedintele republicii, specific regimului american fiind lipsa unui organ colectiv de natura guvernelor europene, conduse de un prim-ministru.

Congresul S.U.A., forul legislativ federal, este format din doua Camere legislative: Senatul si Camera Reprezentantilor si are, in principal, doua functii esentiale, adoptarea legilor federale si controlul asupra activitatii Executivului. Membrii Camerei Reprezentantilor sunt alesi prin vot universal, egal, secret si direct, potrivit legilor electorale ale fiecarui stat, folosindu-se sistemul majoritar, uninominal si cu un singur tur de scrutin. Durata unui mandat de deputat este de 2 ani. Senatul este compus din 100 senatori, reprezentanti ai Statelor, cate doi pentru fiecare stat cu exceptia statului Nebraska. Senatorii se aleg la fel ca deputatii, dar pe 6 ani. O treime din numarul senatorilor este innoita din doi in doi ani. Ambele camere au puteri egale, cu exceptia materiei taxelor si impozitelor, in care Camera Reprezentantilor detine o prioritate fata de Senat. La randul sau Senatul are prerogative exclusive in domeniul relatiilor internationale.

Cum am aratat puterea executiva nu este exercitata, ca in republicile europene de un organ colectiv, un guvern, format in jurul unui prim-ministru, aceasta datorita faptului ca sarcinile acestora sunt de competenta Presedintelui in sistemul american, care le realizeaza prin ministri, sefi ai departamentelor ministeriale, denumiti secretari, si cu consilieri prezidentiali, reuniti intr-un puternic Birou Executiv al Presedintelui, aflat la Casa Alba. Minsitrii sunt numiti "intuitu personae" de Presedinte cu acordul Senatului. Trebuie mentionat ca acest acord, care are un fundament traditional, practic nu este niciodata refuzat Presedintelui. Ministrii, care nu sunt colegii Presedintelui ci subordonatii sai, raman in functiune atata timp cat Presedintele e multumit de activitatea lor. Ei sunt plasati sub dependenta imediata a Presedintelui si revocabili "ad nutum". Cand un ministru pleaca, ceilalti raman, ceea ce face ca regimul prezidential american sa nu lase nimic de dorit sub aspectul instabilitatii ministeriale Ministrii, in opozitie cu omologii lor din regimul parlamentar nu formeaza un organ distinct si autonom in raport cu Presedintele. Expresia Cabinet e utilizata in S.U.A. in sens tehnic, si nu politic, doar personalitatea si vointa Presedintelui contand, puterea decizionala ramanand apanajul sau. Prin urmare, ministrii sunt raspunzatori, individual, numai in fata sefului statului. Asadar, in regimul american de separare stricta a puterilor nu exista responsabilitate politica a executivului in fata legislativului, nici individuala, nici colectiva.

Totusi, desi executivul nu este responsabil in fata legislativului, Congresul american exercita un control efectiv asupra activitatii executivului. Congresul este interesat direct sa aiba o reprezentare exacta a modului in care legile pe care le voteaza sunt puse in aplicare de Administratia prezidentiala si respectate, inclusiv de aceasta. Aceasta functie a Congresului este asigurata in principal de comitetele permanenete ale celor doua Camere, care exercita un control de specialitate asupra unor departamente sau servicii ale executivului.

Activitatea executivului este controlata de Congresul american, in special prin intermediul intrebarilor si al comisiilor de ancheta. In Senatul S.U.A., dreptul senatorilor de a adresa intrebari se exercita numai in scris. Acest drept se exercita de catre senatori in mod nemijlocit ori prin intermediul comisiilor permanente. Raspunsurile la intrebari se transmit solicitantilor in scris, deoarece functionarii administratiei S.U.A., carora le sunt adresate intrebarile, nu sunt obligati sa participe la sedintele Senatului. In Camera Reprezentantilor, intrebarile se adreseaza prin intermediul comisiilor permanente sau de catre Camera, in intregul ei, printr-o motivare. Raspunsurile executivului trebuiesc date in termenul stabilit de comisia permanenta sau prin motiune . Comisiile de ancheta reprezinta un mijloc important de control parlamentar, comisiile dobandind prerogative sporite pentru un control eficient al activitatii administratiei. Pentru exercitarea eficienta a controlului, Congresul are dreptul constitutional de a cere informatii de la orice agentie sau serviciu al administratiei. In mod firesc, unele informatii sunt obtinute cu dificultate, puterea Congresului fiind contestata de admininstratie. In astfel de situatii, ultimul cuvant il au instantele de judecata.

Comparand institutia Presedintelui cu cea a Congresului si analizand raporturile dintre aceste institutii se poate constata, ca puterea in stat este detinuta practic de Presedinte, ca acesta beneficiaza de o larga autonomie si independenta in domenii majore ale guvernarii fata de celelalte organisme, ca intre Congres si Presedinte sunt putine punti de colaborare, fiecaruia revenindu-i o fractiune din putere, ca este impiedicata orice ingerinta a unei puteri in sfera de activitate a alteia, ca instanta judiciara suprema, Curtea Suprema de Justitie joaca rolul unui arbitru intre cele doua puteri aflate intr-un conflict constitutional, din care de multe ori Congresul iese sifonat.