Divizibilitate/indivizibilitate a teritoriului

Divizibilitate/indivizibilitate a teritoriului

Teritoriul este indivizibil in statele unitare si divizibil in statele federale. Indivizibilitatea teritoriului unui stat unitar creeaza doua consecinte: inalienabilitatea teritoriului, pe care am analizat-o mai sus, si uniformitatea dreptului si a aplicarii lui in teritoriu, pe care o vom analiza in cele ce urmeaza. Ne vom referi acum doar la statul unitar descentralizat, statului unitar regionalizat, care comporta solutii partial diferite in materia indivizibilitatii teritoriului, fiindu-i rezervata o sectiune distincta in cadrul analizei formelor de stat.

Indivizibilitatea teritoriului statului unitar descentralizat presupune ca dreptul este acelasi pe intreg teritoriul si ca aplicarea sa este nediferentiata in raport cu situarea subiectilor in teritoriu. Acest principiu de unificare, valabil inca, nu mai este inteles ca fiind absolut. Este acceptata o anumita teritorializare a dreptului, adica regimuri juridice aplicabile doar in anumite parti ale teritoriului, dar aceasta teritorializare are limite stricte.

Prima limita este ca teritorializarea dreptului nu poate avea semnificatia constituirii mai multor ordini juridice care sa coexiste pe teritoriu. Teritoriul nu poate fi impartit la nivelul ordinii juridice. Cu alte cuvinte, nu pot coexista pe teritoriul statului unitar descentralizat mai multe surse diferite ale ordinii juridice. Daca dreptul poate fi teritorializat, in sensul ca anumite acte normative pot fi aplicate doar pe o parte a teritoriului, aceasta teritorializare juridica are ca sursa puterea legislativa a statului, neputand fi facuta prin vointa comunitatilor teritoriale. Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acest sens, aratand ca "existenta unor acte normative diferite pentru anumite zone ale tarii nu este de natura sa afecteze caracterul unitar al statului, ci pune numai problema aplicarii in spatiu a respectivelor acte Esential in aceasta materie este faptul ca, in ceea ce priveste coexistenta in spatiu a doua ori chiar a mai multor reglementari legale, exista o singura autoritate legiuitoare de la care emana aceste reglementari, nefiind vorba despre un conflict de suveranitate' (Decizia nr. 176/1999, M. Of. nr. 63 din 4 februarie 2000). Consecinta este ca statul nu poate conferi unitatilor teritoriale capacitatea de a decide asupra competentelor lor. Competentele acestora sunt delegate de stat si nu originare. Legea poate deci sa transfere competente unitatilor teritoriale, dar nu poate delega dreptul de a stabili aceste competente.

A doua limita a teritorializarii dreptului este ca ea nu poate privi libertatile publice, caci ar fi afectat principiul egalitatii si cel al universalitatii drepturilor omului. Nu pot fi introduse diferentieri de tratament juridic intre cetateni in functie de situarea lor intr-o parte sau alta a teritoriului. Libertatile trebuie sa fie egale nu doar pentru toti, ci si peste tot. Astfel, Curtea Constitutionala a decis ca o dispozitie din Legea privind regimul zonelor libere este neconstitutionala deoarece "introduce limitare noua a dreptului la greva, care se fondeaza pe un criteriu teritorial (regional), criteriu ce vine in evidenta contradictie cu art. 49 din Constitutie si cu art. 16 din Constitutie, care garanteaza egalitatea cetatenilor in fata legii, deoarece conditioneaza aceasta egalitate de portiunea de teritoriu pe care un cetatean s-ar afla' (Decizia nr. 4/1992, M. Of. nr. 182 din 7 iulie 1992). Pe de alta parte, in baza principiului indivizibilitatii teritoriului, reglementarea conditiilor de aplicare a legilor care garanteaza libertati fundamentale trebuie sa fie uniforma pe teritoriu si nu poate fi sub nicio forma transmisa comunitatilor teritoriale. Ea ramane atributul exclusiv al statului. Fragmentarea teritoriala a organizarii aplicarii reglementarilor privind drepturile si libertatile fundamentale este prohibita. Principiul indivizibilitatii se opune deci oricarui fel de federalism intern.

Spre deosebire de statul unitar descentralizat, in statul federal regula este cea a divizibilitatii teritoriului. Aceasta implica, in primul rand, faptul ca teritoriul este impartit la nivelul ordinii juridice. Pe teritoriul statului federal coexista mai multe ordini juridice complete si autonome, cele ale statelor fedrate, ordini care pot fi radical diferite. Pe de alta parte, pe acelasi teritoriu se suprapun doua ordini juridice, cea a statului federat si cea a statului federal. Potrivit filosofiei federalismului, aceasta divizibilitate a teritoriului este nu numai posibila, ci absolut necesara limitarii puterii si protectiei libertatilor.