EXISTENTA ORDINII IN POLITICA MONDIALA

EXISTENTA ORDINII IN POLITICA MONDIALA

Ordinea in politica mondiala ar putea intr-o zi lua forma cadrului care ar putea mentine scopurile elementare ale vietii sociale intr-o unica forma a marii familii umane. Dar la o analiza mai profunda se poate vedea ca ordinea este parte a relatiilor internationale - ca statele moderne au format si continua sa formeze nu numai un sistem de state, ci si o societate internationala. In mod constant se manifesta prezenta ideii unei societati internationale, proclamata de catre filozofi si publicisti, fiind totodata prezenta si in retorica liderilor politici.

I.           Ideea societatii internationale

De-a lungul istoriei statelor moderne, se pot identifica trei curente de gandire competitive:

traditia realista sau hobbesiana - care vede pe scena politica internationala rolul predominat al starii de razboi si al elementelor care caracterizeaza aceasta stare;

traditia universalista sau kantiana - care identifica forte in politica mondiala ce izvorasc din potentialul intregii umanitati;

traditia internationalista sau grotiana - care vede politica internationala desfasurandu-se in cadrul societatii internationale.

Fiecare din aceste trei curente traditionale privesc o anumita descriere a naturii politicii internationale, stabilind totodata si un set de prescriptii pentru ghidarea comportamentului statelor pe arena internationala.

Traditia realista descrie relatiile internationale ca fiind intr-o stare de lupta a tuturor impotriva tuturor; o arena de lupta in care fiecare stat este opus celorlalte. Relatiile internationale reprezinta un conflict pur intre state, asemanandu-se in intregime cu un joc de suma nula: interesul unui stat exclude interesul celorlalte. Ca urmare, activitatea specifica care ne ajuta sa intelegem relatiile internationale este insasi razboiul; iar pacea este o perioada de recuperare dupa ultimul razboi si de pregatire a celui ce va urma.

Recomandarea ce izvoraste din acest curent este: fiecare stat este liber sa-si urmareasca scopurile in relatie cu alte state, fara nici o restrictie de natura morala sau legala. Ideea de moralitate si lege este valida doar in contextul unei societati, dar viata internationala se afla dincolo de hotarul oricarei societati. Iar daca sunt urmarite anumite scopuri in politica internationala, acestea sunt numai cele morale sau legale pentru statul in cauza. Singurele reguli sau principii care ar limita comportamentul statelor sunt cele date de prudenta si necesitate.

In traditia universalista - situata la polul opus fata de cea realista - natura esentiala a politicii nu consta in conflictul intre state, ci in legaturile sociale transnationale ce conecteaza fiintele umane care sunt cetateni ai diferitelor state. Tema centrala a relatiilor internationale este numai in aparenta relatiile intre state, dar in realitate tema de baza este cea a relatiei intre oamenii ce fac parte din comunitatea umana - care exista in mod potential si care atunci cand se va manifesta, va face ca sistemul de state sa fie pus la lada cu lucruri scoase din uz. Interesele tuturor oamenilor sunt aceleasi; politica internationala din aceasta perspectiva nu se mai aseamana cu un joc de suma nula, ci se intruneste caracteristicile unui joc cooperativ, de suma ne-nula.

Desigur, exista conficte de interes manifestate la nivelul liderilor diverselor state, dar acesta este numai la nivel superficial; dar intelese in profunzime, interesele tuturor oamenilor sunt aceleasi. Activitatea principala identificata de curentul universalist este cea a conflictului ideologic orizontal, care trece dincolo de granitele statelor si divide societatea umana in doua tabere:

mandatari ai intregii comunitati umane (care sunt adevaratii credinciosi in realizarea scopurilor umanitatii);

cei ce se opun realizarii acesteia (cei ce se opun realizarii acestui scop).

Viziunea universalista kantiana fata de moralitatea internationala - in contrast cu cea hobbesiana - considera ca exista imperative morale in domeniul relatiilor internationale, limitand actiunile ce pot fi intreprinse de catre state; dar aceste imperative impun nu numai coexistenta si cooperarea, ci inlaturarea sistemului de state si inlocuirea sa cu o societate cosmopolita.

Intreaga comunitate umana nu este numai elementul central al politicii internationale - ea este telul final si subiectul celei mai mari stradanii morale umane.

Curentul internationalist se afla intre cele doua orientari mentionate mai sus; politica internationala este dezbatuta in termenii societatii de state (societatii internationale). Fata de curentul realist, internationalistii sustin ca statele nu sunt angajate intr-o lupta ca si gladiatorii intr-o arena, ci sunt limitate in actiunile lor conflictuale de catre anumite reguli si institutii comune. Fata de curentul universalist, internationalistii accepta premisa ca statele suverane sunt realitatea centrala a politicii internationale. Membrii societatii internationale nu sunt indivizii, ci statele in sine.

Politica internationala in acceptiune internationalista nu inseamna numai un pur conflict de interese sau interese comune complete; ea se aseamana cu un joc care are atat caracteristici distributive, cat si caracteristici productive. Activitatea internationala specifica in aceasta acceptiune nu este nici razboiul intre state, si nici conflictul orizontal ce trece dincolo de granitele statelor, ci comertul - interactiunea economica si sociala intre state.

Astfel, statele in interactiunile lor, sunt influentate de anumite reguli si institutii specifice societatii pe care o formeaza; actiunile statelor nu sunt determinate doar de principii legate de prudenta sau necesitate, ci si de imperative morale si juridice. Dar acceptarea cerintelor impuse de coexistenta si cooperare este vazuta in contextul societatii de state si nu in cel al unei comunitati umane universale.

Societatea internationala crestina

In secolele al XV-lea, al XVI-lea si al XVII-lea, pe masura ce organizarea politica universala a Crestinatatii Occidentale se afla in proces de dezintegrare si statele moderne in proces de articulare, trei cadre de gandire puteau fi identificate in descrierea noii politici internationale si a modului de comportament pe care aceasta il presupunea:

i)                ganditori ca Machiavelli, Hobbes si Bacon vedeau statele emergente confruntandu-se unul cu celalalt intr-un vaccum social si moral datorat recesiunii Republicii Crestine

ii)              scriitorii ce aveau legaturi cu Papalitatea si Imperiul se luptau sa sustina ideea unei autoritati universale;

iii)             un al treilea grup de ganditori aveau sa se bazeze pe traditia data de dreptul natural, sustinand faptul ca printii care se facusera stapani peste rivalii locali si au devenit independenti in relatia lor cu autoritatile externe, erau totusi legati de anumite interese si reguli comune

Societatea internationala la care reflectau adeptii dreptului natural avea urmatoarele caracteristici (Victoria, Grotius, Pufendorf):

valorile care se aflau la baza societatii erau cele crestine. Chiar semnarea tratatelor era in aceasta perioada insotita de juraminte religioase;

ganditorii din aceasta perioada nu ofereau un ghid care sa prezinte clar care erau membri societatii internationale;

ideea unei societati internationale care emergea in acea perioada privea si regulile de coexistenta care erau intr-o stare incipienta in legatura cu o societate universala;

acea societate internationala nu definea un set de institutii derivate din cooperarea dintre state.

Societatea internationala europeana

In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, cand statul ca si corp politic era deja articulat (initial in faza dinastica sau absolutista, mai apoi in cea nationala sau populara),    si cand conexiunile ce se creau intre state erau tot mai studiate, ideea unei societati internationale a luat o forma diferita. Reprezentanti ai acestui curent sunt: Burke, Vattel, Ranke, Castlereagh, Gladstone.

Iar societatea internationala contemplata de acesti teoreticieni era considerata europeana, si nu crestina, in valorile si cultura sa; referintele la crestinatate ca si elemente de legatura ale societatii de state au disparut, precum si juramintele religioase din protocolul incheierii tratatelor.

Sursele din care izvorau regulile dupa care statele se ghidau erau cele care priveau nu teoriile despre ceea ce ar trebui sa faca statele, ci corpul de obiceiuri si reguli care priveau modul de actiune al statelor. In aceasta perioada se conturau tot mai pregnant regulile privind restrangerea actiunilor violente, recurgerea legitima la forta in politica internationala devenind monopolul statului. Suveranitatea era recunoscuta ca fiind un atribut al tuturor statelor, iar schimbul de recunoastere al suveranitatii a devenit regula de baza a coexistentei in cadrul sistemului de state.

Mai mult, in societatea internationala din aceasta perioada era identificabila expresia vizibila a unor institutii care reflectau existenta cooperarii intre statele membre. Dreptul international era recunoscut ca fiind alcatuit dintr-un corp distinct de reguli, rezultand din cooperarea statelor, necesitand o anume disciplina distincta de cea impusa de filozofie sau teologie. A fost stabilit rolul sistemului diplomatic in societatea internationala (de Callieres), al balantei de putere (Vattel), rolul marilor puteri (Ranke).

Societatea internationala mondiala

In secolul al XX-lea, cele doua Razboaie Mondiale aveau sa hraneasca interpretrea realista a relatiilor internationale; orientarea universalista avea sa primeasca impulsuri din partea revolutiilor rusa si chineza. In orice caz, societatea internationala a incetat sa mai fie privita ca europeana si a fost luata in considerare o societate care cuprindea intreaga lume. Ideea unei societati de state reformate a facut ca organizatiile internationale sa fie privite ca institutii-cheie ale societatii internationale, respingandu-se importanta balantei de putere (Wilson) si denigrandu-se ideea diplomatiei secrete (Lenin si Wilson), concomitent cu tendinta inlocuirii ei cu o administratie internationala.

II.        Realitatea societatii internationale

Elementul societatii

Elementul unei societati a fost intotdeauna prezent si ramane prezent in sistemul international modern, desi numai ca si componenta a sa, si a carei supravietuire este pusa la incercare uneori. Sistemul international modern reflecta toate cele trei element mentionate mai sus, in traditiile hobbesiana, kantiana si grotiana:

elementul luptei pentru putere intre state;

elementul solidaritatii si al conflictului transnational;

elementul cooperarii si a interactiunii reglementate intre state.

Este de mentionat faptul ca in diferite faze istorice ale sistemului de state, in arii geografice diferite si in politicile adoptate de diferiti oameni de stat, unul din aceste elemente avea preponderenta asupra altora.

Elementul razboiului era predominant in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, cand obiectul razboaielor intre Olanda, Anglia si Franta il constituia monopolul comercial sustinut de puterea maritima si controlul politic exercitat asupra coloniilor.

Elementul solidaritatii transnationale a marcat prima faza a sistemului de state, cand intalnim razboaiele religioase, pana la Pacea de la Westphalia; intalnim acest element si in modul de raspandire al ideilor inspirate din Revolutia Franceza sau din cea comunista sau anti-comunista. Expresia legaturilor era data de solidaritatea transnationala a partidelor protestante, respectiv a fortelor republicane si democrate favorabile Revolutiei Franceze, respectiv a Internationalei Comuniste, precum si in solidaritatile contra-revolutionare ale Ordinului Iezuitilor, Legitimismului International si anti-comunismului Dullesian.

In Europa secolului al XIX-lea in intervalul de timp ce era limitat de lupta intre fortele evolutionare si legitimisti si de reaparitia conflictului intre marile puteri, spre sfarsitul secolului, care avea sa duca la izbucnirea Primului Razboi Mondial, elementul societatii internationale era predominant.

Societatea anarhica

Se sustine ca existenta societatii internationale este combatuta datorita prezentei anarhiei, inteleasa in sensul ca nu exista un guvern care sa emita reguli. Statele suverane nu sunt subiecti ai unui guvern comun, spre deosebire de fiintele umane. O tema care persista in discutiile moderne din sfera relatiilor internationale a fost aceea a faptului ca datorita anarhiei, statele nu formeaza nici un tip de societate, si ca daca ar forma-o, ar putea sa o faca doar subordonandu-se unei autoritati comune. Dar aceasta este o analogie care se bazeaza pe conceptia care emana de la Hobbes, anume ca statele, ca si indivizii, sunt capabile sa se comporte ordonat daca ele sunt supuse unei puteri comune, care sa aiba autoritate asupra lor.

Dar exista anumite slabiciuni privind argumentul ca statele nu formeaza o societate deoarece ele se afla intr-o conditie de anarhie internationala:

sistemul international modern nu se preteaza in intregime starii naturale prezentata de catre Hobbes. Situatia in care oamenii traiesc in lipsa unei autoritati are trei caracteristici principale:

in aceasta stare nu exista industrie, agricultura, navigatie, comert sau alte rafinamente care imbucura inima oamenilor;

nu exista reguli de conduita de inspiratie morala sau legala;

starea ce caracterizeaza relatiile intre entitati este cea de razboi.

Dar absenta unui guvern mondial nu inseamna inexistenta comertului, industriei sau ale altor rafinemante ale vietii; in cadrul sistemului de state notiunile de bine si rau sau gresit au jucat un rol central in privinta comportamentului statelor. Singurul element - acela al prezentei inclinatiei statelor spre razboi - poate fi aplicat relatiilor internationale moderne.

al doilea argument priveste limitele analogiei relatiilor dintre state cu situatia existenta la nivelul intern al statelor, a legaturilor care se creaza intre indivizi. Statele sunt foarte deosebite de fiintele umane. Chiar daca se sustine ca existenta unui guvern este o conditie pentru a crea ordine intre indivizi, o anumita stare anarhica intre state este tolerabila. Statele nu sunt vulnerabile in fata unui atac asa cum sunt fiintele umane; o persoana in lipsa unei autoritati nu are cum sa fie la adapost in fata unui atac violent, dar grupurile umane organizate sub forma de state pot sa-si furnizeze mijloace de aparare. Un atac armat impotriva unui stat nu se aseamana cu uciderea unei persoane; moartea unui om este un fenomen de neschimbat, dar nu intotdeauna un atac asupra unui stat a avut ca si efect disparitia acelui stat.

Astfel, argumentul ca daca oamenii nu pot forma o societate in absenta unui guvern, nici statele nu o pot face, poate fi contestat: o anumita ordine poate fi identificata intre oameni, chiar in absenta unui guvern, iar statele fiind atat de deosebite in comparatie cu indivizii, ele sunt capabile sa formeze o societate anarhica