Extinderea si concurenta

Extinderea si concurenta

Pentru a sasea oara in istoria sa, la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeana si- a extins teritoriul catre Europa Centrala si de Est, dupa extinderea de la 1 mai 2004, iar acest proces este in curs de desfasurare. Alaturi de considerentele politico- strategice care devin preponderente, procesul de largire a UE cu tarile Europei Centrale si de Est (in continuare TECE) are efecte economice importante atat asupra tarilor aderente, dar si asupra vechilor state membre si al spatiului european in globalitatea sa. Teoria uniunii vamale si a integrarii economice ofera principalele raspunsuri legate de avantajele economice ale integrarii: constituirea economiilor de scara, prezenta efectelor statice si dinamice ale comertului, diversificarea comertului, stimularea concurentei. Din perspectiva TECE, aderarea era vitala. Avand piete de dimensiune mica, o putere de cumparare a consumatorilor redusa, integrarea se contura la inceputul anilor '90 ca singura sansa de a fi redus decalajul intre nivelurile lor de dezvoltare si cel al tarilor dezvoltate. De cealalta parte, statele membre ale UE au vazut in extindere un proces favorabil firmelor europene in consolidarea pozitiile lor, deoarece erau avantajate de apropierea geografica, de costurile reduse ale factorilor de productie si de mana de lucru calificata existenta in Europa Centrala si de Est.

Acest proces al largirii da o forma noua Uniunii Europene, dar in acelasi timp conduce la constituirea unui ansamblu puternic dezechilibrat. Pe de o parte, suprafata totala a teritoriului comunitar creste cu doua treimi, numarul statelor membre cu 40% din cel existent, populatia cu un procent de 20%. Pe de alta parte, plusul de bunastare inseamna o majorarea cu doar 15% in termeni de paritate a puterii de cumparare si 7% in termeni de produs intern brut. Acest fapt isi are explicatia in fragilitatea economiilor noilor state membre in comparatie cu UE- 15 (diversitatea este semnificativa, deoarece variaza intre 80% din PIB al UE- 15 pentru Cipru si 33% pentru Lituania, devenind mult mai mare in cazul celor doua tari aderate anul acesta, Romania si Bulgaria). La acest nivel, largirea devine sinonima cu disparitatile economice. In revansa, potentialul acestor tari in termeni de dezvoltare si de recuperare economica, de majorare a productiei, de extindere pe pietele de export si de integrare comerciala nu este deloc neglijabila, dimpotriva putem spune ca a fost chiar spectaculoasa.

Extinderea UE si deschiderea pietelor intre vest si est sunt evenimente majore cu implicatii marcante asupra naturii concurentiei. Est larg cunoscuta ideea ca acest proces de largire a UE are potentialul de a creste presiunile concurentiale. Nivelurile salariale mult inferioare mediei din UE combinate cu nivelul ridicat al educatiei, similar cu cel din tarile membre OCDE constituie atuurile TECE. Mostenirea regimului cu planificare centralizata s- a facut resimtit prin excesul capacitatilor (infrastructuri prea mari), al insuficientelor (tehnici de comercializare si infrastructuri de comunicatii deficitare) si printr- un procent mult prea ridicat al activitatilor agricole in economiile nationale in comparatie cu alte tari dezvoltate care au facut deja transferul catre sectorul serviciilor. Economiile TECE cu caracteristicile tipice unei situatii care se leaga de trecutul istoric sau de pozitionarea geografica, au cunoscut un proces intermediar de aliniere a structurilor lor legale la acquis- ul comunitar in vederea integrarii economice. TECE au plecat dintr- un punct in care intregul lor sistem economic de piata era de construit. Fiecare tara a avut tranzitia sa mergand mai lent sau mai rapid in anumite momente, dar spre final toate au avut acelasi rezultat explicat in general de obiectivul politic care urmarea aderarea tuturor tarilor, ca un ansamblu, in UE.

Bazele procesului de extindere a UE au fost definite Ia Consiliul European de Ia Copenhaga din iunie 1993, cand sefii de stat si de guvern din cele 15 state membre au decis largirea UE.

La inceputul anilor '90, era stiut faptul ca birocratia din TECE era omniprezenta, ceea ce nu este valabil pentru cadrul administrativ al unui stat membru al UE. In epoca sistemului planificat, se proceda la controlul tuturor etapelor din activitatea economica prin intermediul planului. In contextul participarii la UE, vorbim despre administratiile comunitare si nationale care sunt imputernicite sa puna in aplicare acquis- ul comunitar, inclusiv transpunerea prevederilor comunitare in dreptul national si punerea sa in practica. Aceste actiuni au devenit destul de importante in cadrul modelului economiei sociale de piata, unde revine statului sarcina de a fixa cadrul de reglementare in cadrul caruia concurenta se exercita sau de a lua in considerare un anumit numar de factori pe care piata nu este in masura sa le reflecte intr- un mod adecvat (spre exemplu, protectia consumatorilor sau a mediului inconjurator).

Paralel cu incheierea acordurilor Europa, cererea de aderare s- a produs urmand
efectul bulgarelui de zapada intre martie si iunie 1996. Negocierile de aderare au inceput
dupa Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 pentru sase tari considerate
mai avansate din punctul de vedere al criteriilor de la Copenhaga ('grupul Luxemburg':
Cipru, Estonia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia), au continuat dupa Summitul de la
Helsinki pentru restul tarilor candidate ('grupul Helsinki': Bulgaria, Letonia, Romania,
Malta, Slovacia, Lituania) si s- au incheiat la sfarsitul lui 2002 (cu exceptia Romaniei si a
Bulgariei), deschizandu- se astfel calea procesului de semnare si ratificare a Tratatelor de
aderare. Versiunea finala a Tratatelor de aderare a fost prezentata in februarie 2003, iar dupa
primirea avizului Parlamentului European a fost semnata in aprilie 2003.

Un raport realizat in 2004 de Comisia Europeana asupra competitivitatii europene a analizat dinamica din structura de comert a UE- 15, a noilor state membre si a celor doua tari candidate: Romania si Bulgaria (inca erau considerate candidate). Analiza competitivitatii s- a concentrat asupra cercetarii avantajelor comparative a diferitelor grupuri de tari si a evolutiilor lor in timp. Intr-o prima analiza s- a avut in vedere studiul comparativ intre UE- 15 si noile state membre intre 1995 si 2001 prin utilizarea unui indicator numit RCA (Revealed Comparative Advantage). In 2001, avantajul comparativ al UE- 15 ramane cel mai puternic in sectoarele ingineriei mecanice, transportului de echipamente, industriei chimice si de prelucrare a cauciucului si materialelor plastice. Cel mai scazut avantaj comparativ pentru tarile membre ale UE- 15 ramane in industria de prelucrare a lemnului si industria electronica. De partea noilor state membre, avantajul comparativ cel mai puternic in 2001 il gasim in industria de prelucrare a lemnului si intr- o masura mai mica in sectorul transportului de echipamente, mineralelor nemetalice si a industriei componentelor electronice si de IT. Dezavantajul comparativ cel mai puternic il reprezinta industria chimica si productia de instrumente optice, echipamente de masura si control.

Tabel nr. 2

Dinamica avantajelor si dezavantajelor comparative in UE-15 si in noile state membre (1995- 2001)

Sursa: European Commission, 'European competitiveness report 2004', SEC(2004) 1397, p. 250- 251

In contextul concurential determinant al relatiilor economice si financiare dintre vechile si noile state membre, este important de stiut ca nu doar factorii structurali si comerciali, ci si cadrul economico- legal modificat in cursul procesului de tranzitie de la inceputul anilor '90 a contribuit la adancirea specializarii TECE. Numeroase studii realizate de organizatii internationale (OCDE, FMI, BERD) au analizat si comparat conditiile cadru care prevaleaza in diferite tari. Aceste studii arata clar ca o intreaga paleta de factori sunt necesari pentru buna performanta a unei economii. Principalii factori pe care ii putem mentiona la acest nivel sunt urmatorii: stabilitatea cadrului legal, politic si garantia statului de drept, regimul dreptului de proprietate, lupta impotriva coruptiei, relativa stabilitate a preturilor si starea relatiilor sociale, sistemul fiscal, procesul restructurarii marilor complexe industriale.

In martie 2001, Centrul Roman de Politici Economice publica sub directia economistului Daniel Daianu un studiu care analiza din punctul de vedere al tarilor candidate la extinderea UE efectele comerciale, sectoriale si industriale ale procesului integrarii europene. Una din problemele la care grupul de economisti incerca sa dea un raspuns pleca de la ideea ca TECE concureaza in principal in sectoarele intensive in forta de munca, fapt ce punea sub semnul intrebarii posibilitatea aparitiei unui pericol rezultat din longevitatea acestei specializari, prin introducerea in analiza a altor factori externi care pot reduce atuurile TECE in orientarea lor catre industriile producatoare de bunuri intensive in forta de mimca. Sintetizam analiza realizata de specialistii romani prin urmatorul paragraf: 'Pe termen scurt, nu, pentru ca nu exista alternative. Pe termen lung insa, cel mai plauzibil raspuns este da, pentru ca va exista intotdeauna o alta tara cu o forta de munca mai ieftina. In cazul Romaniei (nn. care poate fi generalizat la nivelul grupului TECE), cu cat convergenta catre nivelul de venit al UE va fi mai rapida, cu atat diferenta de salarii va fi mai mica si costurile cu forta de munca vor creste. Pe termen lung, atat regulile jocului cat si jucatorii se vor schimba. Probabil ca ne vom pierde competitivitatea costului scazut al fortei de munca'.[1]

Dupa 1989, tarile Europei Centrale si de Est (in continuare numite TECE), au intrat intr- un proces de 'transformare' a economiei planificate in economie de piata si au devenit

constiente, inca de la inceput de necesitatea asigurarii unei stabilitati cadrului legal si institutional. Cum concurenta era un element esential al economiilor de piata, o parte importanta a cadrului legislativ trebuia sa revina 'reglementarilor jocului concurential si institutiilor de politica concurentiala. Promulgarea unui drept al concurentei era esentiala pentru liberalizarea comertului, formarea preturilor din confruntarea libera a cererii cu oferta si pentru crearea de intreprinderi private. Existenta unei securitati care sa fie baza unor structuri economice puternice era solutia pentru atragerea investitiilor pentru privatizarea intreprinderilor nationale. Supravegherea procesului de privatizare si de restructurare a intreprinderilor, eliminarea elementelor anticoncurentiale ale monopolurilor de stat, construirea sau reconstruirea imei industrii competitive pe piata interna si externa, difuzarea unei culturi a concurentei intre agentii economici, arbitrarea regulilor concurentiale sunt principalele ratiuni ale introducerii politicii concurentiale in TECE.

Plecand de la ideea ca nu exista nici un tipar dupa care sa fie creata legislatia concurentei in TECE, acestea puteau sa se inspire din modelele existente: modelul american si european, ambele 'oferte' fiind tentante . Modelul american, promotor al prosperitatii economice si al puternicelor companii intr- un ritm accelerat, era cunoscut prin vechimea aplicarii reglementarilor, prin bogata experienta si nivelul ridicat al pregatirii autoritatilor de concurenta. Cu toate acestea, sistemul a fost considerat complex si incompatibil cu lipsa experientei in domeniu al agentilor economici si al autoritatilor pentru concurenta din TECE care s- au orientat catre cel de- al doilea model. Regulile concurentei adoptate de TECE sunt construite dupa calapodul european . Regulile suficient de simple si delimitate in continutul Tratatului de la Roma au inlesnit intelegerea si apropierea legislatiilor TECE.

Aplicarea acelorasi reguli ale concurentei, intr- un cadru de vecinatate ajuta la crearea unui 'level playing field' in spatiul economic al celor doua regiuni si intensifica fluidizarea comertului.

Tarile Comunitatii Europene au devenit incepand cu 1990 principalii parteneri comerciali ai TECE, iar acordurile 'Europa' au fost unul din principalii pasi in promovarea comertului intre cele doua regiimi economice. Dezvoltarea unei legislatii dupa modelul comunitar a fost consecinta directa a acordurilor Europa, incheiate intre TECE, pe de o parte si UE si statele membre ale acesteia, pe de alta parte, care contineau prevederi in materie de concurenta. TECE se angajau sa- si alinieze legislatiile la principiile dreptului comunitar. Apropierea de modelul european era in primul rand 'pretul ne- negociabil' cerut pentru accesul TECE pe piata interna si ulterior, la UE sau 'piatra de incercare' a TECE. Dupa Summitul de la Copenhaga, dorinta TECE de a adera la structurile vest europene a impus o perioada de pregatire favorabila armonizarii legislative. TECE se angajau sa- si alinieze legislatiile lor la acquis si sa preia regulile de concurenta ca parte integranta a acestuia.

Aceste obligatii au fost inscrise in mai 1995 in Cartea Alba a 'Pregatirii tarilor asociate ale Europei Centrale si de Est pentru integrarea in Piata Unica a Uniunii'.

Adoptarea acquis- ului comunitar ascunde teama fiecarui stat din ECE, pe de o parte si din UE, pe de alta parte, de a- si deschide economia fara a exista o legislatie uniformizata care sa nu confere nici un avantaj indus nici uneia dintre parti.

In domeniul politicii concurentiale, modelul comunitar a fost util pentru TECE. Cu toate acestea, s- a considerat ca este necesar sa se aiba in vedere particularitatile procesului de tranzitie. Pe buna dreptate, deoarece, in cursul primilor ani, politica concurentei a relevat analize diferite care raspundeau contextului generat de transformarea mediului economic. Aceasta a si fost motivatia autoritatilor comunitare care, dupa experienta din Germania de Est, au avut in vedere metoda apropierii graduale de modelul european care sa asigure in final o politica a concurentei identica cu cea a UE.

TECE aveau la inceputul lui 1990 economii planificat centralizate. Initiativa privata era aproape inexistenta. Monopolurile de stat dominau toate ramurile economiilor nationale. Cu toate ca privatizarea a modificat proprietatea resurselor, sectorul etatist a continuat sa detina in primii ani un procent semnificativ din avutia nationala, ceea ce a facut ca cel putin teoretic, autoritatile de concurenta sa trebuiasca sa supravegheze cu preponderenta comportamentul intreprinderilor de stat.

Structura pietelor era limitata la un numar redus de firme puternic concentrate ale caror decizii economice erau adoptate de autoritatile centrale si transmise prin plan urmand o ierarhie birocratica. Deficientele sistemului de comanda reflectate in structura pietelor supra-concentrate, distorsionau dezvoltarea concurentei si alocarea resurselor prin sustinerea marilor congomerate industriale care erau adesea sursa propagarii pierderilor financiare din economiile nationale. Aceste monopoluri erau specializate pe productia intermediara si industria grea, unde economiile de scara erau importante. Mentinerea puterii de monopol si in sectorul privat ar fi daunat bunastarii consumatorilor acolo unde pietele aveau o dimensiune locala sau regionala, de aceea solutia a fost de a diviza monopolurile, dar, uneori, au fost intampinate o serie de dificultati.

Cea mai dificila problema cu care autoritatile nationale de concurenta au trebuit sa se confrunte a fost mentalitatea, cea mai de temut mostenire lasata de regimul trecut, care amintea de fiecare data ca ruperea de sistemul planificat nu a fost realizata pe deplin. Metodele de abordare, atitudinile si comportamentele intreprinzatorilor erau specifice economiilor inchise a caror fiinctionare depindea de incheierea de aliante. Grija responsabilitatii personale pentru rezultatele intreprinderilor era aproape inexistenta. Spiritul de competitie se cerea invatat, iar asumarea raspunderii, capacitatea de organizare si constientizarea actului de decizie deveneau esentiale in detinerea unui loc pe piata.