MANIFESTARI SI COMPORTAMENTE GEOPOLITICE IN ANTICHITATEA CLASICA

MANIFESTARI SI COMPORTAMENTE GEOPOLITICE IN ANTICHITATEA CLASICA

Studiul raporturilor dintre state si a modului cum si-au rezolvat interesele in diferite regiuni bogate in surse de hrana sau metale pretioase ne ofera suficiente exemple care pot fi incadrate in ceea ce numim astazi fenomen geopolitic.

Coborand pe cursul istoriei, nu ne vom opri la indepartatul si framantatul timp al razboaielor hitito-egiptene pentru stapanirea campurilor manoase si a unor orase infloritoare sau la disputa pentru suprematia in Mediterana orientala dintre greci si fenicieni, desi inca din aceste vremuri intalnim fenomene si realitati politice foarte comune astazi ci doar vom enumera citeva fapte care pot fi appreciate drept fenomene geopolitice. Edificator este faptul ca orasul-stat Ugarit, asezat pe malul Marii Mediterane, care intretinea prospere legaturi comerciale cu Creta, Egiptul si o serie de orase de pe coasta mediterana, a ramas definitiv in sfera de influenta a hititilor dupa batalia de la Qades dintre faraonul Egiptului, Ramses al II-lea, si regele hitit Muwattal (aprox.1293). Tratatul de pace cu Egiptul ii asigura statului hitit linistea nu numai la granita de sud, ci si la cea de rasarit. Acest lucru era poate cel mai important pentru statul hitit. La limita secolelor al XIV-lea si al XIII-lea i.Chr. puterea Asiriei a crescut foarte mult, rupand echilibrul de forte care asigurase pacea in zona. Regele asirian Adad Mari I a distrus regatul Mitanni, cu care hititii intretineau legaturi de prietenie, a ocupat Babilonul apoi a unit sub un singur sceptru intreaga Mesopotamie. Avea deci destule forte pentru a-i ataca pe hititi si chiar intentiona sa o faca, dar, dupa incheierea tratatului de ajutor reciproc dintre Hattusili si Ramses al II-lea, a trebuit sa renunte la aceasta intentie.

Istoria antica ofera spre reflectie, dar si pentru analiza geopolitica, doua realitati politice: una efemera, Imperiul lui Alexandru cel Mare (356-323 i.Chr.) si alta mult mai durabila, Imperiul Roman. Istoricii, mai vechi sau mai noi, au prezentat numeroase explicatii in legatura cu evenimentele care au condus la aparitia, ascensiunea si decaderea acestor imperii, mai putin cele de ordin geopolitic.

In cazul ascensiunii imperiului elenistic, evolutia geopolitica este mai mult decat relevanta. Posesiunilor mostenite de la tatal sau, Filip al II-lea, regatul Macedoniei si hegemonia ligii elenice, Alexandru le-a adaugat un teritoriu tot atat sau poate chiar mai mare decat imperiul ahmenid din epoca maximei sale expansiuni, sub Darius I. Nici un cuceritor n-a reunit sub sceptrul sau atatea provincii si nici nu si-a purtat armatele, in antichitate, atat de departe de patrie.

Nu e suficient, pentru a explica asemenea succese, sa invocam doar forta militara a tanarului stat macedonian si bravura soldatilor greci. Contingentele pe care le-a avut Alexandru, la dispozitia sa, pentru cuceriri au fost modice. Chiar si in acea vreme, pentru o astfel de intreprindere, 38.000 sau 40.000 de oameni la inceputul expeditiei si aproximativ 80.000 de soldati in momentul disparitiei lui n-au fost cifre iesite din comun. Indiscutabil, Alexandru cel Mare a fost un stralucit strateg, poate cel mai mare al intregii antichitati, insa a fost si un foarte bun cunoscator al realitatilor politice din spatiile pentru care si-a manifestat interesul si pe care apoi le-a cucerit. A inteles ca raportul de putere ii este favorabil si a exploatat acest lucru fulgerator, cu ajutorul instrumentului militar. De remarcat faptul ca, in teritoriile cucerite, Alexandru nu s-a prezentat numai in calitate de invingator, ci si de aducator al pacii. N-a fost adeptul idealului pan elenic. El n-a dorit 'supunerea si umilirea barbarului, ci contopirea acestuia cu grecul intr-un ansamblu armonios in care fiecare si-ar avea partea lui'.

Alexandru si-a dat seama ca armonizarea intereselor economice dintre diferite entitati statale intrate sub autoritatea sa si schimburile comerciale sunt cei mai siguri garanti ai dainuirii imperiului sau. O geniala intuitie l-a facut sa impuna imperiului o moneda unica. Se poate afirma ca Alexandru cel Mare a intrupat perfect cele doua personaje - diplomatul si soldatul - care in conceptia geopolitica a lui Raymond Aron simbolizau raporturile dintre state, care pot fi asadar reduse la negocieri si la razboi.

Asadar, in spatele cuceririlor fulminante ale lui Alexandru cel Mare, putem identifica un clar proiect geopolitic realizat prin mijloace geostrategice, si anume de a reuni sub o singura autoritate toate popoarele care, facind parte dintr-o civilizatie deja avansata, sint destul de mature, din acest punct de vedere, pentru a crea un stat si pentru a fi cuprinse, conform unei logici federale, in jurul Orientului Apropiat. Moartea fulgeratoare a pus capat nu numai vietii unui mare strateg si comandant de osti, dar si a unui altfel de imperiu in lumea antica.

Roma si-a datorat ascensiunea si 'marirea' de la oras-stat la imperiu universal intelegerii perfecte a rolului pe care il avea armata in ecuatia de putere si in disputa cu rivalii sai pentru suprematia pe uscat si mare. Pentru a-si impune suprematia in intreaga peninsula italica timp de aproape doua secole si jumatate (509-269 i.Chr.), Roma n-a incetat sa se afle sub arme. Amenintarea intereselor vitale ale Romei - securitatea cailor comerciale care asigurau aprovizionarile- venea din partea celui mai puternic imperiu maritim, Cartagina. Asezata in golful Tunis, aceasta stapanea trecerea dintre cele doua bazine ale Mediteranei si controla intregul comert din zona. Dominatia Cartaginei in spatiul mediteranean a fost inlaturata numai dupa ce Roma si-a construit o flota si a devenit si ea o putere maritima.

Confruntarea dintre romani si cartaginezi a fost una decisiva, deoarece Mediterana insemna pentru puterile care-si disputau acest spatiu ceea ce avea sa insemne Heartland-ul pentru Mackinder in teoria geopolitica. Interesant de remarcat faptul ca acest lucru a fost constientizat de protagonisti. Titus-Livius, referindu-se la importanta bataliei de la Zama (201 i.Chr.), scria: 'Pentru cartaginezi este vorba de o lupta pentru propria lor viata si suveranitate in Libia; pentru romani ceea ce era in joc era suprematia universala'. Intr-adevar, in antichitate, cine a stapanit Mediterana, a stapanit lumea. Imperiul ce avea sa fie intemeiat de Octavianus si care a atins apogeul sub Traian, se intindea de la Atlantic la Eufrat si de la Marea Nordului la desertul Sahara.

Interesante sint din punct de vedere al inselegerii intereselor geopolitice ale imperiului roman sint si concluziile rezultate din analiza raporturilor de putere si de staapinire in spatiulponto-danubiano-caspic. Confruntarea dintre daci si romani, din perspectiva geopolitica nu mai este doar o lupta cu conotatii de cucerire/aparare ci este una pentru controlul unor spatii si puncte strategice cheie in dominatia sud-estului European si a regiunii pontice. Regele dac Burebista isi extinde controlul politic asupra Dunarii si a Pontului Euxin. Astfel "Marea Neagra a stat sub inriurirea dacilor: ei atrageau comertul, ei luau vama, ei aveau rolul de capetenie". Dupa moartea acestuia a urmat o perioada de recul geopolitic al gsto-dacilor pina la aparitia unui alt conducator cu veleitati hegemonice in spatiul ponto-danubian. Decebal nu numai ca si-a intins stapinirea pina la Dunare dar in momente favorabile trecea fluviul si pradaorasele romane din provincial Moesia. Se deschide seria confruntarilor dintre daci si romani care se va incheiea cu transformarea Daciei in provincie a imperiului roman.

Confruntarea dintre daci si romani a fost determinata de motive economice, imperiul avea imperioasa nevoie de resursele naturale ale dacilor dar si din ratiuni geopolitice. Nicolae Iorga referindu-se la nevoia de a gasi si o alta explicatie, "un factor mult mai vechi si, fireste, mult mai puternic decit poate fi o licarire noua in mintea unui imparat ambitios" crede ca romanii au avut intentia de a controla spatiul Germanic prin dominatia celui ponto-danubian. "Se cautase un drum catre inima Germaniei pe la Rin si se ajunsese in padurea Teutoburgica; nu era natural atunci sa se incerce un drum catre inima Germaniei de dincoace, pe la Dunare ? Pe aici se putea ajunge in Boemia.".

Una din cauzele prabusirii Imperiului Roman a fost si de ordin geopolitic. A scazut eficacitatea instrumentului military si Roma n-a mai putut sa tina raportul de putere in favoarea sa nici pe uscat si nici pe mare. Pe continentul european, valurile de Vlkerwanderung au impins treptat limes-ul vastului imperiu catre interior pana s-a prabusit insasi Roma (476 i.Chr.), iar Marea Mediterana avea sa devina in urmatoarele secole un spatiu de disputa dintre crestini si musulmani. Decaderea imperiului din ecuatia de putere a spatiului European nu a insemnat pentru stramosii nostri si incetarea legaturilor cu lumea romana. Prin politica de asimilare pe care au dus-o romanii s-a ajuns nu numai la desavarsirea procesului de etnogeneza pentru vaste spatii din sud-estul continentului European dar si la continuarea unei dominatii geopolitice a Romei prin alte instrumente decit cel militar: prin spiritualitaea crestina si continuitatea culturii latine.

Intelegerea faptului ca viata statelor si a popoarelor in toata diversitatea ei este in mare masura conditionata de mediul geografic si clima, de capacitatea lor de a stapani sau controla anumite spatii nu reprezinta, dupa cum s-a putut observa, o descoperire a zilelor noastre.

Grecii antici au fost primii care au avut si preocupari teoretice asupra influentei mediului geografic in viata sociala a omenirii. Aceste abordari izolate si nesistematizate erau dictate de un interes practic.Teritoriul pe care locuiau grecii nu era atat de fertile incit sa le asigure cantitatea de hrana in conditiile unei cresteri demografice accelerate. Odata cu evolutia civilizatiei, a cresterii numarului de orase-state si a populatiei acestora au aparut si problemele pur geopolitice - necesitatea extinderii spatiului de suveranitate sau aprovizionare, pe care grecii sa-l poata controla in vederea colonizarii surplusului de populatie.

Pentru a putea cuceri sau lua in stapinire teritoriile care erau necesare trebuia sa cunosti caracteristicile geografice, economice si chiar politice ale acestora.Milesienii sin cei care realizeaza primele harti ale spatiilor populate iar Clistene este primul care, in Atena, a gindit spatiul in termini politici, ulterior apar preocupari asemanatoare si la alti oameni politici sau filozofi.

Herodot (n.cca. 485 - m.cca. 420 i.Chr.), supranumit si 'parintele istoriei', a lasat posteritatii nu numai insemnari despre istoria popoarelor din epoca sa, ci si referiri la raporturile mediului geografic cu activitatea politica a comunitatilor umane. A considerat ca centrul lumii este Marea Mediterana si a consemnat, uneori cu lux de amanunte, evenimentele politico-militare, economice si cultural-religioase din statele ce se manifestau in aceasta zona. Calatoriile pe care a fost nevoit sa le faca in Egipt, Siria, Babilon, nordul Marii Negre si ulterior Atena i-au permis sa cunoasca bine regiunile prin care a trecut si sa intuiasca anumite interconditionari intre spatiu si populatiile care traiau in acel spatiu.

Contemporanul lui Herodot, Hipocrate (n. cca. 460-m. cca. 377 i.Chr.) a incercat sa dea o explicatie diversitatii indivizilor din punct de vedere fizic si psihic, apeland la influenta mediului asupra omului. In lucrarea Despre aer, apa si locuri, el a afirmat ca 'infatisarea si felul de gandire al oamenilor corespund in cele mai multe cazuri naturii tinutului'.

Filosoful grec Aristotel (384-322 i.Chr.) a dezvoltat ideea lui Platon (428 - 348 i.Chr.), teoretizand legaturile dintre organizarea politico-statala si mediul geografic. In opera sa Politica, el considera ca exista o marime determinata a cetatii sau statului, functie de intinderea spatiului, bunurile si numarul locuitorilor. Observa, in mod concret, ca geografia trebuie sa fie favorabila apararii unei asezari. Relieful trebuie sa fie obstacol pentru invadatori si favorabil celor care se apara. Teoreticienii si analistii geopolitici considera ca Aristotel ar putea fi asezat la originea analizelor geopolitice, in sensul admis astazi. 'Insula Creta - afirma Aristotel - pare ca este predestinata de la natura sa domine Grecia, iar pozitia sa geografica este minunata: se invecineaza cu marea, in jurul careia isi au asezarile aproape toti grecii; pe de-o parte se afla la mica distanta de Peloponezia, pe de alta - de Asia, chiar de regiunea Triupia si de Rhodos. Iata de ce Minos si-a consolidat puterea, si-a intarit stapanirea asupra marii, unele insule le-a supus, altele le-a populat'.

Importanta conditiilor geografice, ca si a stapanirii sau a controlului unor spatii de interes stategic si comercial pentru a obtine suprematia in ecuatia de putere a fost remarcata de Titus Livius, Cicero si Strabon. Acesta din urma face o judecata pe care fara mari dificultati am putea sa o consideram geopolitica in sensul actual al acestei discipline. Ca geograf, el a impartit spatiul planetar in dreptunghiuri si a mentionat care dintre ele pot fi locuite, aratand ca numai acestea prezentau interes pentru geograf.

'Nu serveste nici un scop politic - considera Strabon - o buna cunoastere a taramurilor indepartate si a oamenilor ce le populeaza indeosebi daca acestea sunt insule ale caror locuitori nu ne pot nici incurca, nici folosi prin comertul lor'.

Intalnim, prin urmare, la Strabon, doua elemente fundamentale pentru analiza actuala geopolitica: evaluarea spatiului geographic vizat si aprecierea interesului care sa determine implicarea unei cetati in acel spatiu. Se poate lesne observa ca modul de gandire la Strabon este consonant, de exemplu, cu opiniile unor reputati reprezentanti de azi ai scolii franceze de geografie politica. Jean Gottman, afirma ca 'spatiul geografic este spatiul accesibil omului, cel utilizat de umanitate pentru existenta sa si ca 'locurile in care omul nu are acces nu prezinta nici o insemnatate politica si nu constituie o problema. Suveranitatea asupra Lunii nu prezinta astazi nici un fel de importanta politica deoarece oamenii nici nu o pot atinge, nu pot ajunge pana la ea si nici nu pot lua ceva de acolo. Antarctica nu a avut nici o insemnatate politica pana nu a inceput sa fie cucerita, in schimb, de cand a devenit accesibila, Antarctica, continentul de gheata, a fost impartit in felii ca o placinta cu mere, iar toate aceste portii reprezinta azi celule politice perfect determinate, care au generat deja o serie de incidente politice'.