ORDINEA JURIDICA COMUNITARA, REGLEMENTARI LEGISLATIVE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA, AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA EU-OSHA

STRUCTURA SISTEMULUI JURIDIC COMUNITAR

Sistemul juridic comunitar[1] constituie o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre avand urmatoarele trasaturi:

o       are calitatea de ordine juridica, adica reprezinta un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, daca este carol, incalcarile;

o       ordinea juridica comunitara este autonoma in raport cu ordinea juridica international a, avand un grad puternic de centralizare al crearii si aplicarii normelor mai ales prin interventia institutiilor comunitare si care o apropie de o ordine interna.

De asemenea, Curtea de Justitie a recunoscut autonomia ordinii juridice comunitare si rata de dreptul intern al statelor membre care se manifesta, intre altele, prin urmatoarele:

o       Curtea de Justitie nu poate aplica reguli din dreptul intern;

o       Curtea de Justitie nu este competenta sa verifice legalitatea unui act sau a unei masuri interne;

o       Curtea de Justitie nu are drept misiune sa dea o interpretare dreptului intern; competenta pentru a interpreta Tratatul nu poate fi pentru a interpreta legea nationala.

Autonomia dreptului comunitar[2] in raport cu dreptul national nu este absoluta. Mai intai, intrucat prin semnarea tratatelor prin care renunta la unele competente, se confera institutiilor europene o putere normativa proprie, iar statele membre accepta ca dreptul comunitar sa faca parte integranta din ordinea lor juridica. Apoi, intrucat dreptul comunitar utilizeaza concepte imprumutate din dreptul national, s-a considerat ca relatiile dintre ordinea juridica intema si ordinea juridica comunitara sa fie privite in termeni de cooperare, cu respectarea trasaturilor proprii fiecareia dintre cele doua ordini.

Aceasta cooperare se manifesta, in special, prin faptul ca:

1. jurisdictiile nationale au sarcina sa aplice dreptul comunitar;

unele norme comunitare (recomandari CECA si directive CEE si CEEA)

necesita o interventie a autoritatilor nationale pentru a avea deplina lor

eficacitate;

3. sunt efectuate retrimiteri de catre dreptul comunitar la dreptul national.

Izvoarele dreptului comunitar. Ierarhia regulilor de drept

o       Izvoarele primare, fundamentale, creatoare de noi reguli si care se , bazeaza pe acordul statelor membre;

o       Izvoarele derivate, secundare, cuprinzand reguli de drept bazate pe tratate, destinate sa le asigure aplicarea, respectiv, actele normative adoptate de institutii in aplicarea tratatelor.

Cele doua categorii formeaza nucleul central si cantitativ preponderent, reprezentand ceea ce se numeste dreptul comunitar in sens restrans.

In sens larg, dreptul comunitar cuprinde ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara.

In aceasta acceptiune, dreptul comunitar cuprinde si actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor. Comunitatile au incheiat numeroase acorduri intemationale care constituie la randul lor izvoare de drept in ordinea juridica comunitara.

De asemenea, pe langa izvoarele scrise mai sunt si izvoarele nescrise intre care principile generale de drept ocupa un loc esential. ,

O clasificare mai larga a izvoarelor de drept:

o       izvoare originare sau primare, formand dreptul originar sau primar, din care fac parte: tratatele constitutive, precum si instrumentele juridice care le-au fost anexate sau care le-au adus modificari;

o       izvoare secundare, adica actele unilaterale ale institutiilor, categorie denumita drept derivat pentru a indica natura si functia de aplicare a dreptului originar;

o       actele conventionale, in cadrul carora vom distinge: dreptul complementar tratatelor, acordurile incheiate de comunitati cu statele terte sau cu organizatii intemationale;

o       izvoare nescrise ale dreptului comunitar.

TRATATELE determina campul de aplicare al dreptului comunitar 'ratione materiae, ratione loci si ratione temporis', atribuie competentele institutiilor si enunta principiile si procedurile ce trebuie respectate in vederea realizarii finalitatilor si obiectivelor prevazute si, totodata, asigura respectarea acestora printr-un control jurisdictional, permitand sanctionarea incalcarii tratatelor.

Dreptul derivat acopera ansamblul actelor adoptate de institutiile abilitate in acest scop de tratatele constitutive, in vederea realizarii obiectivelor acestora. Termenul 'derivat' este utilizat pentru a indica functia acestor acte, dar si subordonarea lor tratatelor, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca dispozitiile din dreptul derivat nu pot deroga de la tratatele constitutive, jar, pe de alta parte, ca institutiile abilitate nu pot adopta decat actele necesare indeplinirii misiunii lor si in conditiile prevazute in tratate.

Tratatele constituie fundamentul, cadrul si limitele puterilor normative ale institutiilor.

Astfel, potrivit art. 189 alin. 1 din Tratatul CE, asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, pentru indeplinirea misiunii lor in conditiile prevazute in tratat, Parlamentul european, impreuna cu Consiliul si Comisia, adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize.

In Tratatul de la Roma sunt mentionate cinci feluri de acte:

o       regulamentele;

o       directivele;

o       deciziile;

o       recomandarile;

o       avizele.

Curtea de Justitie, in jurisprudenta sa, a subliniat ca natura unui act nu depinde de denumirea pe care i-a dat-o institutia care l-a adoptat ci de obiectul si continutul sau in raport cu definitiile formulate de tratate, Curtea rezervandu-si dreptul de a proceda la o noua calificare a actului respectiv.

In cadrul conferintelor interguvemamentale care au condus la Tratatul de la Maastricht, Comisia a facut propuneri concrete pentru a se instaura un sistem ierarhic a1 normelor sau unul de clasificare a actelor comunitare, mai ales in vederea intaririi democratizarii si eficacitatii procesului decizional, cu respectarea principiului subsidiaritatii.

REGULAMENTUL este principalul izvor al dreptului comunitar derivat, fiind actul cel mai complet, mai eficace, exprimand, prin excelenta, puterea legislativa a Comunitatilor.

Art 189 alin. 2 din Tratatul C.E. prezinta efectele juridice ale regulamentului, da o definitie completa a acestuia, prin care ii confera o natura si o eficienta pe deplin comparabile cu cele ale unei legi in sistemele nationale.

Regulamentul are caracter general. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in fiecare stat membru. Caracteristicile regulamentului sunt: caracterul general, forta obligatorie si aplicabilitatea sa directa.

Ca si legea in dreptul national, regulamentul contine prescriptii generale si impersonale, adica statueaza in mod abstract, aceasta fiind conditia 'sine qua non' a functiei normative pe care este chemat sa o indeplineasca in sistemul tratatelor. Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale; prin urmare,. nerespectarea de catre un stat membru a regulamentului constituie neexecutarea uneia dintre obligatiile sale in sensul art. 169 din Tratatul C.E[3].

Aplicabilitatea directa a regulamentului inseamna ca fara interpunerea puterii normative nationale el are o validitate automata in Comunitate si este, ca atare, apt sa confere drepturi si sa impuna obligatii statelor membre, organelor lor

.si particularilor, cum o face legea nationala.

DIRECTIVA - Potrivit alin. 3 al art. 189 din Tratatul C.E. - leaga fiecare stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar lasa autoritatilor nationale competenta in privinta formei si a mijloacelor. Art. 191 al Tratatului C.E. prevede regulile referitoare la publicarea si, respectiv, modificarea directivei.

Directivele adoptate de catre Consiliu impreuna cu Parlamentul European, I conform procedurii din art. 189 B al Tratatului C.E., precum si directivele Consiliului si Comisiei adresate tuturor statelor membre, sunt publicate in Jumalul Oficial al Comunitatilor si intra in vigoare, ca si regulamentele, la data pe care o fixeaza gall, in lipsa unei asemenea date, dupa 20 de zile de la publicarea lor.

Natura si functia directivei

Directiva impune statului membru destinatar un rezultat pe care trebuie sa-1 atinga, dar lasa autoritatilor nationale competenta cu privire la forma si mijloacele necesare atingerii acestui obiectiv.

Directiva face parte din categoria actelor obligatorii, dar prezinta si unele caracteristici.

Directiva nu este un instrument de integrare si de unificare a dreptului asa cum este regulamentul, ci un instrument de cooperare si de apropiere a legislatiilor. Directiva este un instrument tipic interstatal, intrucat are intotdeauna drept destinatari statele membre si nu obliga decat aceste state; directiva nu produce efecte de drept in ordinea interna decat prin intermediul regulilor nationale.

Directiva, spre deosebire de regulament, este conceputa ca un mecanism de legislatie indirecta si mediata, ca un mijloc de orientare legislativa. Ea reprezinta o metoda de legislatie cu doua etaje: la nivel comunitar sunt adoptate linia politica si modelul legislativ; apoi revine state lor membre sa traduca acest model in categoriile lor nationale, dar libertatea pe care o directiva o lasa statelor nu inseamna in nici un caz ca ar trebui tratata ca neexistand sub aspect juridic din punct de vedere intern.

Directiva constituie un element de drept comunitar de care judecatorul national poate sa tina seama dupa imprejurari. Directiva impune statelor membre o obligatie de rezultat.

Caracteristicile directivei:

• este un act obligatoriu in scopul pe care il desemneaza, dar lasa statelor membre, care sunt destinatarii acestei obligatii, alegerea fonnei si a mijloacelor necesare pentru atingerea acestui rezultat;
• sunt acte susceptibile sa aiba un caracter general. Ele nu leaga decat destinatarii, care pot fi unul sau mai multe state membre din cadrul Tratatului CE;
• sunt acte al caror continut se limiteaza sa fixeze un obiectiv. Alegerea mijloacelor si formei necesare pentru atingerea acestui obiectiv este lasata aprecierii suverane a fiecarui stat. Prin 'forma' se inteleg tehnicile legislative sau regulamentare proprii fiecarui stat; prin 'mijloace' institutiile susceptibile sa realizeze obiectivul indicat. Este relevata o evolutie in notiunea de directiva, al carei continut este din ce in ce mai complet, astfel incat alegerea de catre state le membre a 'mijloacelor' dispare. Aceasta evolutie s-a impus dat fiind caracterul tehnic al anumitor materii care implica un foarte mare grad de precizie;
• sunt acte obligatorii -ele impun statelor membre obligatii de rezultat;
• sunt susceptibile sa creeze drepturi individuale in beneficiul subiectelor de drept ale statelor membre.

Pozitia Cutii de Justitie a subliniat ca libertatea recunoscuta statelor prin art. 189 alin. 3 al Tratatului C.E., departe de a fi absoluta, nu este decat relativa. Libertatea statelor este limitata prin obligatia de a utiliza formele si mijloacele susceptibile sa asigure directivei o deplina eficacitate in dreptul intern.

DECIZIA este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza.

Caracteristicile deciziei:

• decizia obliga numai pe destinatarii ei, este un act cu caracter individual;
• este obligatorie;
• este obligatorie in toate elementele sale.

Intrarea in vigoare -deciziile trebuie sa fie notificate destinatarilor lor si produc efect prin aceasta notificare.

AVIZELE SI RECOMANDARILE -se caracterizeaza prin faptul ca sunt lipsite de efect obligatoriu, ele 'nu leaga' dupa formula utilizata in tratate.

Articolul 173 din Tratatul C.E. exclude, in mod expres, recomandarile si avizele de sub incidenta controlului Curtii de Justitie, absenta fortei obligatorii justificand o asemenea excludere. De remarcat ca absenta efectului obligatoriu nu inseamna si absenta efectelor juridice, iar raportat la recomandari si avize, s-a subliniat in doctrina ca nu trebuie sa se confunde actul lipsit de forta obligatorie cu actul din punct de vedere juridic fara efect.

Tratatul C.E. da mai multe exemple de recomandari sau avize ale institutiilor comunitare chemate sa produca efecte juridice.

Avizul este unul dintre instrumentele mentionate de articolul 118 cu acelasi titlu ca si studiile si organizarea de consultari in vederea promovarii unei colaborari stranse intre statele membre in domeniul social.

Sub un alt aspect, numai nerespectarea de catre un stat membru a unui aviz motivat al Comisiei, in sensul articolului 169 al Tratatului C.E., ii permite acestuia sa sesizeze Curtea de Justitie pentru constatarea neexecutarii.

Recomandarea mai poate fi utilizata de exemplu de catre Comisie, potrivit art. 101 si 102 din Tratatul CE, pentru a evita o distorsiune de concurenta ca urmare a stabilirii sau modificarii de catre un stat membru a dispozitiilor interne. Daca acesta nu se conformeaza recomandarii, Comisia nu poate propune Consiliului adoptarea de directive care ar avea drept obiect sa oblige celelalte state membre sa elimine acea distorsiune.

In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a considerat ca recomandarile nu sunt lipsite de orice erect juridic si ca judecatorii nationali sunt obligati sa le ia in consideratie daca lamuresc interpretarea dispozitiilor nationale, in scopul de a asigura deplina lor aplicare sau, daca au drept obiect sa completeze dispozitiile de drept comunitar, avand un caracter constrangator.

S-ar putea spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri asupra unei probleme date, in timp ce recomandarea este un instrument de actiune indirect urmarind apropierea legislatiilor si nu difera de directiva decat prin absenta fortei obligatorii.

PREOCUPARI SI REGLEMENTARI COMUNITARE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

1. DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA PRODUSELOR - DERIVATE DIN ART. 100 A AL TRATATULUI DE LA ROMA

Art. 100 A, din Tratatul de la Roma, adoptat in 1987, necesita armonizarea legislatiilor nationale. Obiectivul era de a indeparta toate barierele pentru comert in piata unica si de a permite trecerea libera a marfurilor si a oamenilor peste granite. In principiu art. 100 A din Tratatul de la Roma, nu permite statelor membre sa stabileasca cerinte mai mari pentru produsele lor decat cele stabilite prin directive. Deasemenea permite luarea de masuri prin vot majoritar calificat.

Directivele privind securitatea produselor derivate din art. 100 A din Tratatul de la Roma au ca obiectiv protectia utilizatorilor fata de riscurile care pot sa apara ca urmare a utilizarii produselor.

Ele stabilesc cerintele de securitate pe care trebuie sa le indeplineasca produsele, precum si informatiile ce trebuie sa le insoteasca pentru libera circulatie si comercializare in spatiul UE; de asemenea, procedurile pe care producatorul (sau cel care comercializeaza produsul in cadrul UE) trebuie sa le urmeze pentru a ,,certifica' indeplinirea conditiilor obligatorii cerute si pentru a le putea identifica cu marca ,,CE'.

In mai 1986, Consiliul de Ministri al Uniunii Europene a aprobat propunerea Comisiei Uniunii Europene (la acea data, Comunitatea Europeana) cu privire la politica de armonizare tehnica si de standardizare, asa cum este ea expusa in documentul COM 85, cunoscut sub denumirea de ,,Noua abordare'.

Acest document a fost creat in scopul atingerii urmatoarelor obiective principale in infaptuirea pietei interne libere:

imbunatatirea fortei competitive internationale a industriei europene;

eliminarea din calea comertului liber a barierelor tehnice existente, prin adoptarea de:

directive cuprinzand diferite cerinte referitoare la securitatea produselor;

directive referitoare la sanatatea si protectia mediului.

La baza ,,Noii abordari' stau urmatoarele principii:

a) armonizarea legislativa in statele membre se limiteaza la adoptarea cerintelor esentiale din directivele derivate din art. 100 A al Tratatului de la Roma, iar produsele care satisfac aceste cerinte beneficiaza de libera circulatie;

b) in majoritatea cazurilor, aceste cerinte esentiale sunt legate de aspectul securitatii, dar pot fi incluse si alte aspecte de interes general, cum ar fi compatibilitatea electromagnetica, siguranta comunicatiilor s.a.; sarcina de elaborare a specificatiilor tehnice armonizate este incredintata organismelor competente de standardizare; standardele rezultate se considera "standarde armonizate";

c) "standardele armonizate' nu sunt obligatorii si isi pastreaza statutul de standarde facultative;

d) autoritatile nationale au obligatia de a recunoaste ca produsele realizate in conformitate cu aceste standarde armonizate corespund prevederilor "cerintelor esentiale'.

Ca urmare a adoptarii de catre UE a directivei care cuprinde cerinte esentiale (vizand securitatea), statele membre au obligatia sa elaboreze reglementari nationale in acord cu aceste directive.

Urmand strategia stabilita in "Noua abordare', UE si‑a elaborat politica in acest domeniu, asa cum este expusa in Rezolutia Consiliului 90/CIO/01 cu privire la o "Abordare globala a evaluarii de conformitate'.

Conform acestui act, in fiecare directiva de produs vor fi enuntate cerintele de indeplinire a obligatiilor de evaluare a conformitatii, ca si a procedurilor, de catre producatori. Ca urmare, o sectiune importanta a ,,abordarii globale' o reprezentand un nou sistem legislativ de evaluare a conformitatii, denumit ,,abordare pe module'.

,,Abordarea pe module' subdivide evaluarea de conformitate intr‑un numar de operatiuni asociate cu stadiul de realizare a produsului (de exemplu: proiectare, productie), cu tipul de evaluare (verificarea documentelor, testul tipologic, garantia de calitate, inspectia) si cu persoanele care fac evaluarea.

Al doilea element important este reprezentat de implicarea organelor acreditate pentru testare si certificare in cadrul fiecarui modul, conform specificarii din acel modul, pe temeiul principiului privind raspunderea statului membru al UE referitor la evaluarea competentei (,,actul tehnic') si notificarea propriu‑zisa (,,actul politic/administrativ').

Organele acreditate sunt constituite din laboratoare nationale pentru incercari (testari), corpuri de inspectie si organe de atestare, care au fost supuse evaluarii de competenta si care au fost desemnate de catre guvernele nationale drept organe acreditate.

Ultimul element important este constituit de aplicarea insemnului ,,CE' pe produsele industriale. Semnificatia acestui marcaj este ca producatorul a indeplinit toate obligatiile prevazute in directivele UE pentru produsul respectiv. Insemnul ,,CE' se bazeaza pe standardele europene armonizate.

Din 1985 elaborarea directivelor de securitate a produselor se realizeaza in conformitate, cu conceptul ,,Noua abordare', care stabileste ca principii:

armonizarea totala a reglementarilor cele nationale fiind anulate de cele comunitare, si

recurgerea la standarde pentru conformitate, facand totodata elastic procesul de reglementare prin standarde.

Fiecare directiva abordeaza o gama larga de produse si stabileste cerinte de securitate cu caracter general, a caror interpretare se face pe baza a numeroase standarde elaborate in acest scop de catre organismele europene de standardizare; produsele fabricate dupa aceste standarde se presupun a fi ,,conforme' cu cerintele directivei.

Directivele elaborate in ,,Noua abordare' anuleaza pe cele anterioare, tinzandu‑se spre o simplificare structurala, pe baza unui numar redus de ,,familii' de directive, care cuprind orice tip de produs a carui utilizare poate da nastere unui pericol, de la masini si substante chimice, la jucarii.

Directivele de securitate a produselor se situeaza. cu unele exceptii, in domeniul reglementarilor industriale si in cel al securitatii si sanatatii in munca. Complementaritatea celor doua tipuri de reglementari este evidenta. Prin intermediul celor dintai, producatorul nu poate sa comercializeze produse ,,nesigure', asa incat patronul nu poate sa le achizitioneze si sa le puna la dispozitia muncitorului. Prin intermediul celorlalte, se cere ca patronul sa alba grija ca produsele puse la dispozitia lucratorilor sa fie utilizate si pastrate corespunzator, urmarindu‑se instructiunile pe care fabricantul trebuie sa i le puna la dispozitie.

In tabelul 1 s‑au recenzat principalele directive de armonizare derivate din art. 100 A, care cuprind cerintele esentiale de securitate. De asemenea, sunt enumerate si directive din ,,vechea abordare', respectiv cele care au ca fundament art. 100.

Tabelul 1

Directivele UE privind securitatea produselor (Art. 100A, din Tratatul de la Roma)

Directivele au fost grupate tematic in 6 grupe.

Primul grup cuprinde Directiva 92/59/CEE, care inglobeaza toate produsele ce nu sunt tratate de o directiva specifica, precum si directive referitoare la produse utilizate la ,,locul de munca', dar care, in general, nu sunt considerate ca mijloace de munca'.

Directivele privind produsele utilizate ca mijloace de munca sunt impartite in patru grupe: masini (echipamente tehnice); recipiente si aparate sub presiune sau ,,cu gaz'; material electric, inclusiv cel utilizat in atmosfera potential exploziva; substante si preparate periculoase.

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona ca obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pietei Unice, fara bariere comerciale interne si cu mentinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate si sanatate, care sa permita circulatia libera a fortei de munca.

Acest obiectiv se atinge prin urmatoarele mijloace:

‑ directivele (obligatorii ‑ stabilesc cerintele esentiale de securitate si sanatate;

‑ standardele armonizate (caracter voluntar) ‑ ofera o baza de conformitate cu cerintele (obligatorii) formulate in directive;

‑ procedurile de atestare si marca de conformitate (CE) - ofera dovada conformitatii cu cerintele esentiale din directive.

Statele care doresc sa adere la Uniunea Europeana, printre. care si Romania, trebuie sa se conformeze legislatiei din UE.

DIRECTIVELE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA - DERIVATE DIN ART. 118 A AL TRATATULUI DE LA ROMA

Incepand cu anul 1957, in cadrul Tratatului CECA au inceput primele actiuni comunitare in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru lucratorii din sectoarele carbunelui si otelului.

In anul 1974, prin decizia Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate, igiena si protectia sanatatii la locul de munca, recunoscut de Comisie ca forum privilegiat de consultare a partenerilor sociali.

Prin Art. 118 al Tratatului de la Roma[5] 'Statele Membre se angajeaza sa promoveze in special ameliorarea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea fortei de munca si isi fixeaza ca obiectiv armonizarea, prin progres, a conditiilor existente in acest domeniu. '

Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Consiliul, dupa consultarea Comitetului Economic si Social adopta, pe calea directivelor, prescriptii minimale aplicabile in mod progresiv, tinand cont de conditiile si de reglementarile tehnice existente in fiecare dintre statele membre.

Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice care ar impiedica crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.

In sustinerea acestor deziderate au fost lansate in anii 1978 si 1984 primele programe de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Dupa adoptarea in anul 1987 a Actului Unic, prin care se face o importanta revizuire a Tratatului de la Roma, s-a elaborat un nou program de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca (cel de al treilea), care, prin textele legislative care s-au adoptat, a pus accentul pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne.

Un moment remarcabil in elaborarea legislatiei europene in domeniul securitatii si sanatatii in munca il constituie adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE cu privire la punerea in aplicare a masurilor care vizeaza promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, in conformitate cu art. 118 A din Tratatul de la Roma.

Directiva Cadru are ca obiect punerea in practica a masurilor care vizeaza promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii la locul de munca si cuprinde principiile generale legate de prevenirea riscurilor profesionale si de protectie a securitatii si sanatatii, de eliminare a factorilor de risc si de accidentare in munca, de informare, de consultare, de participare echilibrata, de formare a lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si liniile generale de punere in aplicare a principiilor respective.

Angajatorul este obligat sa asigure securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca, asa cum reiese din art.5 al Directivei Cadru. In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul trebuie sa ia masurile necesare pentru protectia securitatii si sanatatii lucratorilor, incluzand si activitati de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si de formare, de organizare si de asigurare a mijloacelor necesare acestor activitati.

in realizarea masurilor privind protectia securitatii si sanatatii lucratorilor trebuie respectate urmatoarele principii de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor incepand de la sursa;

d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste conceperea posturilor de lucru, precum si la alegerea echipamentelor de lucru, a metodelor de lucru si de productie, in special, in vederea atenuarii lucrului monoton, lucrului cadentat si reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;

e) a se tine cont de stadiul de evolutie a tehnicii; .

t) inlocuirea a ceea ce este periculos prin ceea ce nu este periculos sau prin ceea ce este mai putin periculos;

g) planificarea prevenirii, vizand un ansamblu coerent care consta in prevenirea tehnica, organizarea lucrului, conditiile de lucru, relatiile sociale si influenta factorilor mediului de lucru;

h) luarea masurilor de protectie colectiva, cu prioritate rata de cele individuale;

i) furnizarea de instructiuni adecvate lucratorilor.

Tinand cant de natura activitatilor din unitate, angajatorul trebuie:

a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv

alegerea echipamentelor de lucru, substantelor sau preparatelor chimice si amenajarea locurilor de munca.

Ca urmare a acestei evaluari, si daca e nevoie, activitatile de prevenire, metodele de lucru si de productie utilizate trebuie sa garanteze un nivel mai bun de protectie a securitatii si sanatatii lucratorilor si vor fi integrate in ansamblul de activitati ale unitatii si la toate nivelurile organizatorice.

b) sa ia in considerare capacitatile lucratorilor in materie de securitate si sanatate, la atribuirea sarcinilor de lucru,

c) sa faca in asa fel incat planificarea si introducerea de noi tehnologii sa faca obiectul consultatiilor cu lucratorii si/sau cu reprezentantii lor in ceea ce priveste consecintele legate de securitatea si sanatatea lucratorilor, de alegerea echipamentelor, de amenajarea conditiilor de lucru si de impactul factorilor mediului de lucru;

d) sa ia masuri potrivite pentru ca doar lucratorii care au primit instructiuni adecvate sa poata avea acces in zonele de fisc grav si specific.

Strategia Comisiei in ceea ce priveste directivele din domeniul securitatii si sanatatii in munca se bazeaza pe adoptarea unor directive specifice, referitoare la domenii specifice, care completeaza Directiva Cadru 89/391/CEE.

Directivele specifice care decurg din Directiva Cadru 89/391/CEE, conform art.16 (1), si care contin cerinte minime de securitate si sanatate in munca sunt urmatoare1e:

Tabelul 2

Directivele UE privind securitatea si sanatatea in munca (Art. 118 A, din Tratatul de la Roma)

De asemenea, in baza art. 118A din Tratatul de la Roma, s-a modificat directiva-cadru 80/1107/CEE prin directiva 88/642/CEE si a fost completata cu trei directive specifice.

STANDARDELE EUROPENE ARMONIZATE - EN

In vederea realizarii pietei libere, incepand din 1986 se recunosc la nivelul UE trei functii importante: de administrare; de standardizare; de evaluare a conformitatii (testare ‑ certificare).

Functia de administrare o indeplinesc UE si AELS (Asociatia Economica a Liberului Schimb).

Functia de standardizare revine CEN (Comitetul European de Standardizare), CENELEC (Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica). si ETSI (Institutul de Standardizare Europeana in Telecomunicatii).

Functia de evaluare a conformitatii este asigurata de EOTC (Organizatia Europeana pentru Testare si Certificare).

In 1986, CEN si CENELEC au luat hotararea ca, dupa aprobarea unui standard european (EN), membrii CEN si CENELEC sa fie obligati sa‑i implementeze ca standard national si sa retraga orice standard national contradictoriu.

Aceasta combinare de masuri privind directivele si standardele europene a dus la crearea unul instrument puternic in vederea inlaturarii barierelor tehnice din calea comertului.

Standardele care cuprind "cerinte esentiale' pentru aspecte care vizeaza securitatea, compatibilitatea electromagnetica etc., sunt elaborate de organismele de standardizare europene, cu contributia, acolo unde este cazul, a specialistilor Comisiei UE, in vederea asigurarii respectarii cerintelor esentiale cuprinse in directive. In acest mod se asigura armonizarea diverselor categorii de acte, legislative pe probleme de securitate, si sanatate in munca.

Pentru ca un standard european (EN) sa fie armonizat, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa se refere la produse sau grupe de produse;

sa fie elaborat pe baza unui mandat din partea UE sau AELS;

sa fie adoptat de cel putin un stat membru;

sil fie publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Avand in vedere diversitatea aspectelor de securitate a muncii necesar a fi standardizate, atat organizatiile internationale de standardizare (ISO si CEI), cat si organizatiile europene de, standardizare (CEN, CENELEC, ETSI) au considerat necesar sa stabileasca o ierarhizare a standardelor de securitate, astfel incat fiecare standard sa se limiteze la aspecte specifice si sa fie corelat cu alte standarde de securitate, in functie de aria de aplicabilitate a problemelor pe care le abordeaza.

Din punctul de vedere al ariei de aplicabilitate, a prevederilor, clasificarea standardelor de securitate a muncii este urmatoarea:

a) standarde fundamentale de securitate (standarde de tip A) ‑ cuprind concepte fundamentale, principii si cerinte privind aspecte, generale de securitate aplicabile tuturor tipurilor de produse;

b) standarde pe grupe de securitate (standarde de tip B) ‑ cuprind cerinte referitoare la aspecte de securitate aplicabile unui grup de produse si tin seama de prevederile standardelor fundamentale pe care le completeaza cu cerinte specifice, de securitate pentru grupa respectiva de produse;

c) standarde de securitate de produs (standarde de tip C) ‑ contin cerinte de securitate pentru un produs sau grup de produse specifice si sunt necesare in vederea utilizarii prevazute a acestora.

Aceste standarde tin seama de prevederile din standardele fundamentale si din standardele pe grupe de securitate, pe care le completeaza.

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona ca obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pietei Unice, fara bariere comerciale interne si cu mentinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate si sanatate, care sa permita circulatia libera a fortei de munca.

Acest obiectiv se atinge prin urmatoarele mijloace:

directivele (obligatorii ‑ stabilesc cerintele esentiale de securitate si sanatate;

standardele armonizate (caracter voluntar) ofera o baza de conformitate cu cerintele (obligatorii) formulate in directive;

procedurile de atestare si marca de conformitate (CE) ofera dovada conformitatii cu cerintele esentiale din directive.

Statele care doresc sa adere la Uniunea Europeana, printre. care si Romania, trebuie sa se conformeze legislatiei din UE.

Comisia a declarat anul 1992, Anul European pentru securitate, igiena si sanatate la locul de munca, pentru a se trage concluzii privind cel de al treilea plan de actiune si pentru sensibilizarea unui numar cat mai mare de persoane cu privire la problemele de securitate si sanatate in munca.

Anul European a determinat cresterea interesului lucratorilor, patronilor si al autoritatilor pentru sanatatea si securitatea la locul de munca, aducand noi orientari pentru viitoarea politica comunitara.

In februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht de infiintare a Uniunii Europene care a intrat in functiune la 1 noiembrie 1993. Un punct important in Tratat se refera la extinderea Europei sociale prin punerea in practica a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, adoptata in 1989 care contine un capitol referitor la realizarea securitatii si sanatatii la locul de munca.

Pentru a se asigura transparenta actiunilor Comisiei, prin informarea statelor si a partenerilor sociali, Consiliul European a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca cu sarcina de a strange si difuza informatii.

De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei si coopereaza cu organele Uniunii Europene.

In anul 1994 a fost stabilit Cadrul general pentru actiunea Comisiei Comunitatii Europene in domeniul securitatii, igienei si sanatatii in munca (1994 -2000).

Obiectivele actiunii pe care Comisia si-a propus sa le realizeze au fost:

- sa vegheze la transpunerea corecta a directivelor comunitare de catre statele membre;

- sa ia masurile necesare pentru aplicarea lor adecvata in dreptul national derivat;

- sa promoveze lucrarile Comunitatii in acest domeniu in tarile terte;

- sa continue imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca in cadrul Comunitatii.

Baza juridica a actiunilor au constituit-o, in principal, art. 100 A si art. 118 A ale Tratatului de la Roma, pentru stabilirea unui nivel ridicat de protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca, si art. 118 B din Tratatul de la Roma pentru promovarea dialogului cu parteneri sociali in acest domeniu.

In cadrul acordului de asociere intre Comunitate si tarile din Europa centrala si de est, in perspectiva aderarii acestora, Comisia a vegheat asupra realizarii programului in domeniul protectiei muncii, in special, prin punerea in aplicare a masurilor vizand imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca, pe baza legislatiei comunitare in acest domeniu.    

Politica sociala, bazata pe aquis-ul secutitatii si sanatatii in munca, constituie un punct important in agenda strategiei comunitare care va acoperi perioada 2002 -2006, aducand trei caracteristici de noutate:

1. o abordare globala a starii de bine la locul de munca, luand in considerare piata muncii si aparatia de noi riscuri, mai ales psihosociale, si vizand ameliorarea calitatii muncii, din care mediul de munca sanatos si sigur constituie until din elementele esentiale;

consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea unor instrumente politice variate: legislatie; dialog social; demersul progresului si identificarea celor mai bulle practici; responsabilitatea sociala a intreprinderilor; incitatiile economice; construirea parteneriatelor intre toti actorii securitatii si sanatatii;

3. noua strategie demonstreaza, de asemenea, ca o politica sociala ambitioasa este un factor de competitivitate, si ca dimpotriva, lipsa politicii angreneaza costuri care apasa greu asupra economiilor.

Calitatea muncii -obiectiv al Uniunii Europene fixat de Consiliul European la Lisabona in martie 2000 -are ca elemente esentiale sanatatea si securitatea in munca, considerandu-se ca o buna organizare a muncii, precum si un mediu de munca sanatos si sigur sunt factori de performanta pentru economie si pentru intreprinderi.

3. AGENTIA EUROPEANA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA     "EU-OSHA"

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca , denumita in continuare Agentia, este un organism tripartit al Uniunii Europene care reuneste reprezentantii guvernelor, angajatorilor (patronate) si organizatiile angajatilor (sindicate, asociatii profesionale, etc) sub aceiasi forma ca si in Comisia Europeana.

Consiliul Uniunii Europene a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europeane pentru Sanatate si Securitate in Munca.

Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca a fost pentru colectarea si diseminarea informatiilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca. Agentia, cu sediul in Bilbao, Spania, are ca scop principal sa imbunatateasca viata oamenilor la locul de munca, prin stimularea fluxului de informatii tehnice, stiintifice, si economice intre toti cei implicati in probleme de sanatate si securitate ocupationala.

De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei Europene si coopereaza cu organismele Uniunii Europene.

Diagrama de mai jos ne arata diferitele compartimente ce alcatuiesc reteaua structurala a agentiei si indicarea modului cum circula informatiile intre compartimente.

Consiliul de Administratie

Consiliul de Administratie are urmatoarele atributii:

selecteaza strategia si scopurile agentiei;

identifica prioritatile agentiei;

stabileste domeniile de activitate al agentiei;

stabileste ce informatii furnizeaza agentia;

numeste Directorul agentiei;

adopta Programul de Lucru al agentiei;

adopta Raportul Anual;

adopta Bugetul Agentiei;

autorizeaza directorul sa administreze bugetul agentiei;

Consiliul de administratie se intruneste de doua ori pe an membrii sai includ reprezentanti guvernamentali, reprezentanti ai patronatelor si organizatiilor muncitorilor, impreuna cu trei reprezentanti ai Comisiei Europene. Suplimentar la aceste sedinte participa doi invitati de la Fundatia Dublin si cate unul de la partenerii sociali europeni din ETUC si UNICE.

Membrii Consiliului de Administratie au mandate pe trei ani cu posibilitatea de realegere si in fiecare an aleg un presedinte si trei vice-presedinti din randul lor.

Biroul

Biroul este structura operationala executiva a Agentiei pe teritoriul UE si se intruneste de patru ori pe an. Este alcatuit din noua membri ai Consiliului de Administratie. Acestia sunt presedintele, vice-presedintii, reprezentantii angajatorilor si ai organizatiilor muncitorilor la nivel comunitar, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Guvernului Spaniol.

Biroul are rolul unui grup de lucru care ia masuri urgente si necesare, prin delegarea de competente data de Consiliului de Administratie, fara a prejudicia responsabilitatile Directorului agentiei, pentru a putea asigura managementul agentiei in perioada dintre intalnirile Consiliului de Administratie. Mandatul acordat include asigurarea dezvoltarii pe teritoriul UE a retelei Agentiei, implementarea Progamului de Lucru, si de asemenea rezolvarea multor alte activitati specifice ale Agentiei.

Directorul Agentiei

Directorul este reprezentantul oficial al Agentiei si este responsabil cu activitatea zilnica a Agentiei, inclusiv ce legata de aspectele financiare, administrative si in materie de personal.

Durata mandatului acestuia este de cinci ani, numirea si evaluarea activitatii acestuia, facandu-se de catre Consiliului de Administratie.

Punctele Focale

Reteaua principala a Agentiei, de culegere a informatiilor privind securitatea si sanatatea in munca, este alcatuita din Punctele Focale constituite in fiecare din statele membre ale UE, in cele 10 state membre asociate ale UE, in cele 3 state candidate la UE si in 4 state membre ale EFTA.

Punctele Focale sunt nominalizate de fiecare guvern al tarii respective ca fiind reprezentanta oficiala a Agentiei in acea tara si care reprezinta Autoritatea Nationala pentru Securitate si Sanatate in Munca.

Punctele Focale joaca un rol cheie impreuna cu Agentia, ele sunt responsabile pentru organizarea si coordonarea retelei nationale si sunt implicate in pregatirea si implementarea la nivel national a Programului de Lucru al Agentiei.

Ca si alte elemente din structura Agentiei, retelele nationale sunt tripartite si include reprezentanti ai muncitorilor si organizatii patronale.

Rolul Punctelor Focale este de a furniza informatiile si de a receptiona feedbakul la initiativele si produsele Agentiei si de a fi consultati la toate activitatile de informare desfasurate la nivel national.

Punctele Focale administreaza deasemenea paginile de web al Agentiei si organizeaza annual, Saptamana Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca.

Punctele Focale din Uniunea Europeana si tarile asociate nominalizeaza reprezentantii lor in grupurile de experti ad-hoc, ale Agentiei, in timp ce Punctele Focale din tarile candidate si membre EFTA nominalizeaza observatori in aceste grupuri.

Intalnirile au loc de trei ori pe an si la aceste intalniri pot participa alaturi de persoanele de contact al Punctelor Focale din tarile membre si tarile candidate si Observatori de la Comisia Europeana, Partenerii Sociali Europeni, EFTA si reprezentanti ai tarilor candidate.

Grupurile de Experti

Grupurile de Experti, nominalizate de Punctele Focale nationale impreuna cu observatorii reprezentand fiecare partener social si Comisia Europeana, fac propuneri in domeniul lor de expertiza si contribuie la elaborarea Programului de Lucru al Agentiei.

Expertii din EFTA si din tarile candidate participa ca observatori in unele din aceste grupuri.

Centrele Topice

Centrele Topice sunt consortii (asociatii) ale institutiilor nationale de securitate si sanatate care colecteaza si analizeaza datele existente la nivel national si elaboreaza si pun in aplicare planurile de lucru nationale in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Ele constau in grupuri de institutii experte in securitate si sanatate, cuprinzand o Organizatie de Conducere si mai multe Organizatii Partenere din diferite state membre. Activitatea ce urmeaza a fi facuta precum si finantarea sunt specificate de Programul de Lucru anual al Agentiei.

Organizatia de Conducere a Centrelor Topice este responsabila pentru stabilirea sarcinilor ce revin Organizatiilor Partenere.

Trei Centre Topice sunt in mod current in activitate: Centrul Topic de Cercetare, Centrul Topic de Bune Practici si Centrul Topic de Bune Practici al Tarilor Candidate.

Alti Consultanti

Agentia contracteaza diferite echipe de cercetatori stabilite ad-hoc, provenite din mediul academic si institute de securitate si sanatate in munca ca si consultanti in domeniile specifice lor sau pentru a conduce proiecte din domeniile respective.