Mijloacele de reglementare a diferendelor internationale bazate pe constrÂngere

MIJLOACELE DE REGLEMENTARE A DIFERENDELOR INTERNATIONALE BAZATE  PE CONSTRÂNGERE

Daca mijloacele de solutionare diplomatice sau juridice nu au dat rezultate, practica internationala bazata pe doctrina, permite statului lezat sa recurga la anumite masuri de constrângere împotriva statului care a savârsit asemenea actiuni. Aplicarea masurilor de constrângere, cu sau fara folosirea fortei armate, este încredintata, în general, Consiliului de Securitate al O.N.U. potrivit art. 41 si 42 din Carta O.N.U.[1]

Acestea sunt:

a) retorsiunea consta în masurile luate de un stat prin care se raspunde actelor neprietenesti, contrare uzantelor internationale savârsite de un alt stat. Scopul retorsiunii este de a constrânge statul strain sa revina asupra masurii pe care a luat-o.

b) represaliile sunt masuri pe care un stat le adopta împotriva altui stat, ca raspuns la actele ilicite savârsite de acest stat si au ca scop razbunarea unei injustitii, ele constituind o procedura de constrângere directa din partea statului lezat, împotriva celui vinovat de încalcarea unei norme de drept international[2]. Masurile pot fi luate individual de catre state sau în mod colectiv în baza unei decizii a Consiliului de Securitate.

c) embargoul constituie o forma de represalii, si consta în retinerea, sechestrarea de catre un stat a bunurilor unui alt stat sau a navelor comerciale, în porturile sau în apele sale teritoriale (împreuna cu încarcatura lor) în scopul de a-l determina sa puna capat încalcarii unor norme de drept international si sa repare prejudiciul astfel cauzat[3] . Poate fi aplicat si ca o masura colectiva dispusa prin decizie de Consiliului de Securitate.

d) boicotul este o masura de constrângere si consta în întreruperea relatiilor comerciale, culturale, stiintifice dintre state, precum si în întreruperea comunicatiilor feroviare, maritime, postale, telegrafice, prin radio etc. sau ruperea relatiilor diplomatice. Atât statele cât si organizatiile internationale pot recurge la masuri de boicot fata de statele care comit acte de agresiune si nu respecta obligatia de a rezolva diferendele lor prin mijloace pasnice. Consiliul de Securitate al O.N.U. poate sa aplice si el aceasta masura de constrângere împotriva unui stat care a comis un act de amenintare a pacii, de violare a ei sau de agresiune.

e) blocada maritima pasnica reprezinta împiedicarea de catre un stat, cu fortele sale navale militare, a oricaror comunicatii cu porturile si litoralul unui stat, fara a se afla în stare de razboi cu acesta [4]. Scopul blocadei este de a forta statul blocat sa faca anumite concesii, revenind eventual asupra unor masuri nedrepte pe care acesta le-a luat. Dreptul international contemporan interzice blocada deoarece implica folosirea fortei sau amenintarea cu forta si este considerata un act de agresiune[5]. Numai Consiliul de Securitate al O.N.U. poate recurge la o blocada cu fortele navale[6] ale statelor membre în cadrul aplicarii masurilor de constrângere cu folosirea fortei armate.

f) ruperea relatiilor diplomatice poate avea caracterul unor represalii, în scopul de a constrânge un stat sa puna capat unor acte ilegale împotriva unui alt stat sau cetatenilor lui. Ruperea relatiilor diplomatice este un act unilateral al unui stat prin care dispune retragerea misiunii sale diplomatice din statul vinovat.

LIMITELE COMPETENTEI CONSILIULUI DE SECURITATE ÎN REZOLVAREA PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Consiliului de Securitate îi revine, potrivit Cartei, ca atributie principala mentinerea pacii si a securitatii internationale. În exercitarea acestei atributii, Consiliul de Securitate adopta rezolutii, care în realitate au caracterul unor recomandari si, desi sunt lipsite de valoare obligatorie, ele au din punct de vedere politic[7] o anumita semnificatie. Statele trebuie sa ia în considerare rezolutiile si sa examineze cu buna credinta posibilitatea de a se conforma acestora.

Consiliul de Securitate poate adopta si decizii care spre deosebire de recomandari, sunt obligatorii. Deciziile sunt adoptate în situatiile în care Consiliului de Securitate constata existenta unei amenintari împotriva pacii, a unei încalcari a pacii sau a unui act de agresiune.

În situatiile de mai sus pot fi dispuse, fie masuri care nu implica folosirea fortei armate cum ar fi : întreruperea totala sau partiala a relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, postale, telegrafice, prin radio si a altor mijloace de comunicatie, precum si ruperea relatiilor diplomatice, fie masuri care implica folosirea fortei armate : demonstratii, masuri de blocada si alte operatiuni executate cu forte aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Natiunilor Unite.

ACTIUNI ÎNTREPRINSE DE CONSILIUL DE SECURITATE ÎN MENTINEREA PACII SI SECURITATII INTERNATIONALE

În cadrul actiunilor Consiliului de Securitate întreprinse în domeniul mentinerii pacii si securitatii internationale, procedurile folosite pentru aplanarea diferendelor sunt urmatoarele: diplomatia preventiva; restabilirea pacii (peace making); mentinerea pacii (peace keeping); consolidarea pacii (peace building).

Diplomatia preventiva - are ca obiect prevenirea extinderii disputelor, solutionarea unui diferend existent înainte de a duce la un conflict deschis sau împiedicarea extinderii unui conflict atunci când a izbucnit.

Restabilirea pacii - vizeaza actiunile diplomatice întreprinse dupa izbucnirea unui conflict, cu scopul de a gasi o solutie pasnica, dar si presiuni, unde este cazul, pentru încetarea ostilitatilor, precum si actiuni de ajutor umanitar.

Mentinerea pacii - este o modalitate de tinere sub control a conflictelor si de promovare a reglementarii pasnice a conflictelor. Operatiunile de mentinere a pacii si

desfasurarea lor sunt autorizate de Consiliul de Securitate, cu consimtamântul guvernului gazda si de obicei al celorlalte parti implicate.

Consolidarea pacii – consta într-o actiune postconflict având ca scop revenirea la starea de ordine si evitarea unui nou conflict. Aceasta implica actiuni de prevenire a reaparitiei conflictului si de sprijinire a structurilor si practicilor care întaresc si consolideaza pacea.