Munca si ocupare. Delimitari conceptuale

Munca si ocupare. Delimitari conceptuale

Concepte

Munca

Populatia ocupata

Ocupare totala

Rata de ocupare

Somaj

Rata somajului

Populatia activa

Statut profesional

Obiectivul general al capitolului

Sa prezinte principalele concepte referitoare la munca si ocupare

Obiectivele specifice

Sa scoata in evidenta dimensiunea culturala a definirii muncii   

Sa faca distinctia intre munca si ocupare

Sa creeze abilitatile de operare cu aceste concepte   

Ce este munca?

Munca nu este doar un efort pentru a obtine o recompensa economica, ci si o sursa a statusului fundamental sau un mod de a petrece cea mai mare parte a zilei. Munca este atat un mijloc de a-ti satisface nevoile de stima si de autorealizare, cat si o forma de alienare sau, asa cu specifica ideologia de sorginte marxista, o forma de exploatare a omului de catre om existenta in societatea capitalista. Munca a fost asociata si cu detinutii aflati in taberele de munca (din regimul comunist) care au construit canalul Dunare - Marea Neagra, cu lagarele de munca naziste al caror slogan "Munca te elibereaza" justifica genocidul.

Enciclopedia de semnificatii atasate muncii este vasta. Nu o epuizam aici, dar mai adaugam asocierea muncii cu o modalitate de integrare si recunoastere sociala. Munca poate fi o pedeapsa pentru pacatul original, o modalitate de exprimare a credintei religioase, un mijloc de a evita ispita carnii, de a castiga bunavointa lui Dumnezeu, sau de a construi Regatul lui Dumnezeu pe pamant. Munca este asimilata unui tip de dependenta contemporana numita in limba engleza workalcholic, dar si unei poveri pe care o eviti sau de care incerci sa te dispensezi cat poti de repede.

Toate aceste perspective fac dificila definirea termenului de "munca", dar, totodata, ii imbogatesc continutul cu o multime de nuante. Alaturi de alte cuvinte pe care le folosim fara sa avem dubii cu privire la semnificatiile lor, "munca" ridica foarte multe probleme atunci cand ne propunem s-o definim.

Etimologic, termenul "munca" isi are originea in cuvantul din limba slava "muka", care inseamna chin. In limba rusa, mўқи poate fi folosit in expresiile "chin cumplit" sau "chinurile creatiei". Pentru munca grea sau munca rutiniera depusa in jurul gospodariei, in romaneste se foloseste si verbul "a roboti", care isi are originea tot intr-un cuvant slav, robota, care inseamna munca. De aici vine si substantivul "robota", care era obligatia iobagilor din Transilvania catre feudali sau a taranilor saraci din Tarile Romane pentru boieri. Plecand de la aceeasi radacina, scriitorul ceh Karel apek a folosit pentru prima data cuvantul "robot" in anul 1921 intr-o piesa de teatru stiitifico-fantastica, la sugestia fratelui sau.

Maurice Godelier (1980), analizand reprezentarile muncii, stabileste etimologia cuvantului "munca" in limbile franceza si greaca. In limba franceza, "travailler" (a munci) vine din cuvantul latinesc "tripaliare (tortura cu tridentul), "ovrer" vine din latinescul "operarus (om al durerii), iar "gagner" (a castiga) vine din cuvantul "waidajan" din limba franca, care insemna a jefui sau a cauta de mancare. Tot in limba franceza, "gage" (salariu) isi are originea in cuvantul franc "waddi", care a insemnat motiv de a plati, o garantie sau, mai tarziu, slujitor (aceeasi origine o are si cuvantul englezesc "wage", adica salariu). In limba greaca, nu exista un singur cuvant pentru munca in general, ci o serie de termeni particulari: "ponos" (activitate dureroasa), "ergon" (sarcina avuta in agricultura sau in razboi), "poein" (a face), "portein" (a face, a actiona) si "technai" (tehnica sau activitate care implica anumite procese secrete). Si pentru evrei, cuvantul "munca" are etimologic o radacina care asociaza munca cu o activitate neplacuta: "avodah" (munca) are aceeasi radacina cu "eved" (sclav) (Grint, 1991/1998, 14).

Nominal, munca poate fi definita ca activitate umana constienta, care transforma intr-un fel sau altul natura, in vederea satisfacerii unor trebuinte (Grint, 1991/1998, 8). Dar sunt foarte multe activitati care indeplinesc criteriile stabilite mai sus si carora cu greu le putem asocia termenul munca: ingrijirea gradinitei de flori, construirea unui foc de tabara sau conducerea automobilului in timpul vacantei nu pot fi considerate munci. Thomas K. (1999), citat de Mike Noon si Paul Blyton (2002, 3), identifica trei componente ale muncii: 1) munca produce ceva (nu este un scop in sine); 2) munca implica un anumit grad de obligatie sau necesitate; si 3) munca presupune un efort, care poate fi placut sau neplacut. Chiar si aceasta definire a muncii nu are o putere de discriminare totala: are o putere de respingere ridicata, dar de continere scazuta. O persoana poate sa faca gimnastica recuperatore pentru imbunatatirea sanatatii, cu eforturi mari, chiar dureroase, dar nu putem spune in acest caz ca aceasta persoana munceste. In schimb, pentru un sportiv profesionist, care poate castiga sume foarte mari de bani din asemenea activitati, practicarea unui sport este considerata o munca.

Sunt multe activitati care greu pot fi incadrate ca facand parte din timpul liber sau din munca. Luarea pranzului sau jocul de tenis cu reprezentantul unei firme in ideea stabilirii unei posibile afaceri pot fi considerate munci sau activitati ale timpului liber? Acesti oameni de afaceri se pot multumi doar cu petrecerea in mod relaxat sau tonic a timpului liber, intarind totodata o relatie interpersonala bazata pe incredere si pe respect reciproc sau, de ce nu, pot stabili posibile afaceri profitabile, cel putin pentru una dintre parti, in momente de buna dispozitie. Lectura unor opere ale literaturii contemporane de catre un sociolog care studiaza manifestarile comunitare moderne este doar o activitate a timpului liber? Marile opere literare sunt expresii ale societatii din timpul in care ele au fost create, iar autorii lor sunt persoane, asa cum spunea C. Wright Mills (1975), cu o bogata imaginatie sociologica. Lectura unor asemenea opere poate fi, pe langa un mod placut de a petrece timpul liber, si o modalitate de a intelege mai bine lumea in care traim.

Sunt, de asemenea, activitati religioase care privite prin ochii omului modern nu pot fi considerate munci. Ritualurile din anumite culturi, considerate primitive, in care preotul participa la activitatile agricole desfasurate de membrii tribului prin incantatii religioase care fac semintele sa rodeasca, nu indeplinesc primul criteriu propus de Thomas K. Relativ la definirea muncii. Daca privim din perspectiva stiintei, intre ritualul preotului si cresterea culturii agricole nu exista nicio legatura, dar daca analizam comportamentul tribului din perspectiva culturii comunitatii respective, aceste ritualuri religioase sunt poate mai importante decat ingrasarea pamantului specifica agriculturii moderne. Relativismul cultural, ca abordare sociologica a comportamentului unui actor social din perspectiva valorilor culturii grupului de apartenenta, ne da, in cazul de fata, o alta perspectiva asupra muncii.

Distinctia dintre munca si celelalte activitati ale omului nu este doar o problema teoretica. Dilema daca activitatea neretribuita din cadrul gospodariei este sau nu este munca a starnit in ultimul timp dezbateri politice si ideologice. Ingrijirea copiilor si a membrilor in varsta ai familiei, curatenia si prepararea mancarii sunt activitati care, in societatea patriarhala de care incepem sa ne desprindem, au facut parte din responsabilitatea femeilor. Daca femeia se ocupa de treburile casei, barbatul se ducea sa munceasca in afara gospodariei pentru a aduce bunurile sau veniturile necesare traiului familiei. Cresterea numarului de femei care sunt angajate formal in afara gospodariei ridica intrebari cu privire la relatia dintre munca domestica si angajarea formala. In contextul luptei pentru egalitate dintre barbat si femeie, activitatile gospodaresti nu mai intra strict in responsabilitatea femeii, iar acestea tind sa fie privite asemenea angajarii formale in cadrul unei firme. Importanta activitatilor desfasurate in gospodarie reiese si dintr-un studiu realizat in Marea Britanie, unde munca domestica evaluata la o plata medie ar valora 739 miliarde £ pe an, adica 122% din economie (Grint, 1991/1998, 32). Relativitatea abordarii muncii este subliniata si de Keith Thomas (1999, XVI), care afirma ca "economistii barbati nu acceptau ca munca neplatita in gospodarie este cu adevarat munca, preferand sa o numeasca activitate neproductiva, pe cand radicalii moderni accepta ca regina munceste cand da o petrecere in gradina". Intr-o abordare similara, Alan Fox (1980, 143) evidentiaza rolul ideologiei in definirea muncii, atragand atentia ca "noi trebuie sa vorbim de grupuri sau clase dominante care, cu ajutorul puterii lor superioare, sunt dotate sa se asigure ca valorile si obiectivele lor, exprimate in termenii intelesului social predominat al muncii, prevaleaza in organizatiile si institutiile relevante".

Dificultatile legate de delimitarea intre munca si timp liber, raportul dintre munca desfasurata in gospodarie si munca remunerata intr-o unitate economica, respectiv relativismul cultural si ideologic fac dificila gasirea unei definitii a muncii care sa intruneasca acceptul tuturor specialistilor. Mai mult, este acceptata ideea ca munca este social construita si reconstruita, ea trebuie luata in contextul in care exista (Grint, 1991/1998, 11), intelegerea muncii fiind o problema culturala (Fox, 1980, 143).

Ocupare si somaj

In contextul industrializarii si al extinderii muncii salariate asociata cu contributia obligatorie si/sau voluntara la sistemele de asigurari sociale, se face diferenta intre munca si ocuparea fortei de munca sau, pe scurt, ocupare. In limba engleza se foloseste cuvantul employment (calitatea de a fi angajat), care este o substantivare a verbului to employ (a angaja, a da de lucru la), iar in limba franceza se foloseste emploi (loc de munca). Dupa cum se poate vedea, cei doi termeni au o radacina comuna, si anume in latinescul implicare. Pentru ca in limba romana nu exista un termen care sa semnifice calitatea de a fi angajat, se foloseste termenul de ocupare. Conform Biroului International al Muncii (BIM), definitie acceptata si la nivelul Uniunii Europene, prin populatie ocupata intelegem: "toate persoanele de 15 ani si peste, care au desfasurat o activitate economica producatoare de bunuri sau servicii de cel putin o ora in perioada de referinta (o saptamana), in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau alte beneficii" (Institutul National de Statistica, 2005, 14). Pentru lucratorii pe cont propriu sau lucratorii familiali din agricultura care nu sunt remunerati, durata luata in considerare este de minim 15 ore. Patronii, lucratorii pe cont propriu si membrii unei societati agricole absenti de la lucru in saptamana de referinta, dar care au certitudinea ca vor reveni la locul de munca intr-o perioada de cel mult trei luni, sau salariatii temporar absenti de la lucru care continua sa primeasca cel putin 50% din salariu sunt considerati persoane ocupate.

Din aceasta definitie reiese faptul ca exista o diferenta clara intre munca si ocupare, conceptul de persoana ocupata avand o sfera de cuprindere mai mica decat cel de persoana care munceste. O persoana care isi zugraveste propria locuinta (activitate neretribuita) sau o persoana care munceste in agricultura sub 15 ore pe saptamana nu este o persoana ocupata. De asemenea, copiii (persoanele sub 15 ani) care muncesc in agricultura chiar si peste 15 ore pe saptamana in perioada de referinta nu sunt considerate persoane ocupate. Acest fapt deriva din drepturile copilului la dezvoltarea fizica si psihica armonioase, drepturi asociate cu interdictia angajarii persoanelor sub 15 ani.

Raportul dintre populatia ocupata si populatia totala de 15 ani si peste reprezinta rata de ocupare. Sub forma procentuala, rata de ocupare exprima cantitativ volumul de persoane care au desfasurat o activitate retribuita sau au muncit in agricultura o perioada minima necesara, dar nu spune nimic despre "intensitatea" muncii (Borjas, 2005, 22). In rata de ocupare sunt luate in calcul atat persoanele care au muncit o ora, cat si persoanele care au muncit, sa zicem, 50 ore in perioada de referinta, activitate pentru care au fost retribuite. Mai mult, includerea in randul populatiei ocupate a tuturor persoanelor de 15 ani si peste care au muncit in agricultura cel putin 15 ore, fara a fi retribuite, creste rata de ocupare in randul tarilor cu un procent ridicat al populatiei care lucreaza in agricultura (asa cum este cazul Romaniei). Dar aceste tari raman cu un procent scazut al persoanelor care contribuie la asigurarile sociale, care muncesc eficient si, mai mult, care ocupa locuri de munca bazate pe cunoastere. Iata ca rata ocuparii exprima cantitatea, nu si intensitatea si calitatea ocuparii.

Rata de ocupare se poate calcula pe varste (de exemplu, rata de ocupare pentru persoanele cu varsta intre 55 si 64 de ani - numiti si lucratori in varsta), pe sexe, pe regiuni sau in functie de mediu rural, respectiv urban. In analiza ratei ocuparii un loc important il are varsta legala de pensionare si perioada minima de contributie la sistemul de pensii. Cu cat varsta legala de pensionare este mai ridicata, perioada minima de contributie este mai indelungata, iar pensionarea anticipata este mai putin motivanta, retragerea din activitate se face la o varsta mai ridicata. Aceasta varsta reala de pensionare, numita la nivelul unei populatii varsta medie reala de pensionare, este foarte importanta in distributia ocuparii pe criteriul varstei: dupa varsta reala de pensionare, scade brusc rata de ocupare pentru populatia varstnica. De aceea, una dintre solutiile adoptate in prezent pentru cresterea ratei populatiei ocupate consta in cresterea varstei medii reale de ocupare (in engleza, effective average exit age).

Asemenea ocuparii, somajul este produs al lumii moderne, un efect al industrializarii. Conform BIM, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 de ani care indeplinesc trei criterii: 1) nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate in scopul obtinerii unor venituri; 2) sunt in cautarea unui loc de munca (in ultimele patru saptamani s-au inscris la agentii pentru ocuparea fortei de munca sau la agentii particulare de plasare, au desfasurat actiuni pentru inceperea unor activitati pe cont propriu, publicarea de anunturi, apel la prieteni etc.) si 3) sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, daca si-ar gasi imediat un loc de munca. Patronii, lucratorii pe cont propriu si membrii unei societati agricole absenti de la lucru in saptamana de referinta, dar care nu au certitudinea ca vor reveni la locul de munca intr-o perioada de cel mult trei luni, sau salariatii temporar absenti de la lucru care continua sa primeasca cel mult 50% din salariu sunt incluse in randul persoanelor cu statut de somer (INS, 2005, 16-17).

Avand ca punct de plecare relatia dintre cerere si oferta, putem vorbi de somaj voluntar si de somaj involuntar. Daca in cazul somajului involuntar, somerul nu are un loc de munca pentru ca nu exista ofera de locuri de munca pentru pregatirea sa profesionala, in cazul somajului voluntar, somerul nu accepta unul dintre locurile de munca oferite din cauza ca salariul oferit este mai mic decat cel cerut, persoana in cauza lucreaza pe piata neagra, primind astfel doua venituri, sau din alte motive care ii fac sa nu doreasca sa inceapa sa se angajeze intr-un loc de munca. Somajul voluntar pune astfel in discutie definitia oficiala a somajului care presupune ca persoanele in cauza sunt dispuse sa se angajeze imediat si cauta prin toate mijloacele legale un loc de munca.

Dupa criteriul de clasificare care ia in calcul natura si cauzele somajului putem vorbi de somaj sezonier, structural sau frictional. Somajul sezonier, asa cum reiese si din denumire, se refera la evolutia somajului in functie de schimbarea anotimpurilor: iarna rata somajului este mai mare decat vara, deoarece numarul persoanelor care lucreaza, in primul rand, in agricultura si in constructii, este mult mai mic decat in timpul sezonului estival. Somajul structural ridica cele mai mari probleme, intrucat el presupune o neconcordanta intre oferta de locuri de munca si oferta de forta de munca, situatie care poate fi rezolvata numai prin politici economice, sociale si educationale cu efecte pe termen lung. Somajul frictional este determinat de trecerea de la un loc de munca la altul si de cresterea sau descresterea cererii de locuri de munca in anumite ramuri ale economiei. Somajul frictional exista in orice economie de piata, si de aceea ocuparea totala (completa) nu presupune lipsa somajului, ci faptul ca "somajul este redus la scurte intervale de asteptare, cu certitudinea ca foarte curand somerul va fi dorit intr-o slujba mai veche sau intr-una noua care se afla in domeniul lui de competenta" (Beveridge, 1960, 18).

Populatia ocupata impreuna cu somerii BIM formeaza populatia activa. Iar raportul dintre numarul de someri (inregistrati la agentiile pentru ocuparea locului de munca) si populatia activa reprezinta rata somajului. Daca in aceasta ultima formula se iau in calcul somerii BIM, putem vorbi de o rata a somajului BIM. Diferenta dintre somerii BIM si somerii inregistrati, decurge din faptul ca acestia din urma sunt inscrisi formal intr-o baza de date a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) sau a altui furnizor de servicii de ocupare, iar somerii inregistrati pot fi doar persoanele cu varsta minima de 16 ani (vezi Legea nr. 76 din 2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca).

Putem exprima rata de ocupare si rata somajului prin urmatoarele formule:

Rata de ocupare = populatia ocupata / populatia cu varsta de 15 ani si peste

Rata somajului = numar someri / populatia activa

Populatia activa = numar someri + populatia ocupata

Rata somajului = numar someri / numar someri + populatia ocupata

Cum rata somajului nu ia in calcul intreaga populatie, ci doar populatia activa, adica numarul de someri plus populatia ocupata, inseamna ca somajul apare ca o dinamica a ocuparii fortei de munca. Prin urmare, poti avea o rata a ocuparii scazuta, in conditiile unui somaj scazut. Rata scazuta a ocuparii se poate datora nu doar somajului ridicat, ci si numarului mare de persoane care se afla in afara pietei muncii: casnice, elevi (cu varsta de peste 15 ani), studenti sau persoane care lucreaza in economia informala. De aceea, rata somajului nu este intotdeauna cel mai bun indicator al situatiei fortei de munca dintr-o tara, un indicator mult mai bun in acest sens este rata de ocupare.

Rata de ocupare se afla in stransa legatura cu statutul profesional, care reprezinta "situatia detinuta de o persoana in functie de modul de obtinere a veniturilor prin activitatea exercitata" (INS, 2005, 19). Sunt luate in considerare urmatoarele statute profesionale: salariat, patron, lucrator pe cont propriu, lucrator familial neremunerat si membru al unei societati agricole sau al unei cooperative agricole. Distributia populatiei ocupate in functie de statutul profesional este un indicator al gradului de dezvoltare economica a unei tari sau regiuni (care poate fi, de exemplu, dominata de agricultura), a inegalitatii de gen (de exemplu, numarul de patroni femei raportat la numarul de patroni barbati) sau al flexibilitatii fortei de munca (exprimata si prin numarul de lucratori pe cont propriu). Mai mult, distributia populatiei ocupate in functie de statutul profesional este strans legata de situatia protectiei sociale, tinandu-se cont de faptul ca in Romania lucratorii in agricultura sunt intr-o proportie scazuta acoperiti de sistemul de asigurari sociale (Frunzaru, 2007).

Intrebari si exercitii recapitulative

1. O persoana care invata pentru examen la una dintre disciplinele din curiculumul universitar munceste? Argumentati.
2. Care este diferenta dintre munca si ocupare? Dati exemple.
3. Poate exista o ocupare totala intr-o tara democratica cu o economie de piata?
4. Intr-o tara imaginara, populatia ocupata este de 4,5 milioane, iar populatia activa este de 5 milioane. Calculati rata somajului.
5. Dati exemple care sa sublinieze raportul dintre distributia ocuparii in functie de statutul profesional, pe de o parte, si varsta, sex, mediul rural-urban sau regiune (tara), pe de alta parte.

Bibliografie

Borjas, George J. [1996] (2005). Labor Economics. New York: McGraw-Hill, pp. 21-27).

Grint, Keith. [1991] (1998). The Sociology of Work. Oxford: Polity Press, pp. 1-12.

INS. (2005). Reconcilierea vietii profesionale cu cea de familie, trimestrul II 2005, pp. 13-23.

Noon, Mike si Blyton, Paul. [1997] (2002). The Realities of Work, New York: Palgrave, pp. 1-7.

Surse online

Site-ul Institutului National de Statistica: https://www.insse.ro/, linkul referitor la piata fortei de munca (https://www.insse.ro/Anuar%202005/CAPITOLE/cap3.pdf, accesat la data de 15.01.2008).