National - Socialismul, Asemanari si deosebiri intre nazismul german si fascismul italian

I    National - Socialismul:

a)     Conceptul de nazism sau national-socialism;

b)     Ideologia Partidului Muncitoresc National-Socialist German (NSDAP);

c)     Rasismul si antisemitismul nazist; istoricul si doctrina;

II. Asemanari si deosebiri intre nazismul german si fascismul italian

Regimul totalitar de dreapta, matur, reprezentativ, in totalitate antidemocratic si cu toate acestea cel care a repurtat cele mai mari succese a fost nazismul instaurat in Germania in ianuarie 1933. National-socialismul (nazismul) a fost ideologia totalitara promovata de Partidul Muncitoresc National-Socialist German (N.S.D.A.P.), cunoscut si sub denumirea de Partidul Nazist. Acesta a fost infiintat in 1919 si a condus Germania intre 1933 si 1945. In esenta national-socialismul imbina doua teorii:

a)      teoria fascista care arata ca unitatea nationala poate fi realizata si mentinuta cel mai bine de catre un stat totalitar dirijat de un partid cu un lider (Fhrer) suprem, ce intruchipeaza vointa nationala;

b)      teoria rasisista care sustine superioritatea popoarelor ariene, din care se subintelegea ca alte rase puteau fi cucerite in mod justificat sau complet eliminate.

Dintre toate formele de fascism national-socialismul a fost cel mai spectaculos si, sub anumite aspecte a inregistrat cele mai mari succese. Din punct de vedere intelectual a fost mai putin rafinat si mai putin interesant decat fascismele italian si francez. Succesul sau politic s-a datorat priceperii de a sintetiza elemente adesea contradictorii intr-o teorie cu adresabilitate larga: "socialism" pentru muncitori, antibolsevism pentru patroni, nationalism pentru conservatorii traditionali si antisemitism pentru toti cei ce cautau un tap ispasitor pentru pierderea razboiului mondial si pentru dezastrele economice din anii 1920.

Nazismul german a fost asemanator fascismului italian din cele mai multe puncte de vedere. Ambele nutreau aceeasi ura impotriva liberalismului si comunismului. Aveau aceeasi atitudine in privinta maselor, care trebuiau sa fie supuse vointei marelui conducator, prin intermediul propagandei si indoctrinarii. Ambele aveau aceeasi fundamentare in conceptia organica a societatii. Perfecta asemanare exista si in accentuarea nationalismului si evidentierea spiritului totalitar, precum si in apelul la forta militara si la nevoia de disciplina si sacrificiu. Mai mult, nici Hitler, nici Mussolini nu au fost prea interesati in chestiuni economice, din moment ce considerau ca tarile lor produc arme si alte materiale de razboi in cantitati suficiente. Includerea cuvantului socialist in denumirea Partidului Nazist a condus la o anumita confuzie la un moment dat, dar cu siguranta Hitler nu a fost socialist in nici unul dintre sensurile sau utilizarile comune ale acestui concept.

"Orice idee cu adevarat nationala - afirma Hitler intr-unul din discursurile sale - este pana la urma sociala, deci cel care este pregatit in mod cat mai complet sa adopte cauza poporului sau nu cunoaste cu adevarat nici un alt ideal mai inalt decat acesta, de prosperitate a poporului, si cel care a pus atat de aproape de inima sa sensul cuvintelor marelui nostru cantec Deutschland, Deutschland ber alles si care nu are nimic in lume mai scump decat aceasta Germanie, poporul si pamantul ei, pamant si popor, acesta este un socialist el nu este doar un socialist pur si simplu, ci este un nationalist in sensul cel mai inalt al acestui cuvant"[1].

Pentru Hitler, cu alte cuvinte, socialismul era doar un alt nume dat nationalismului. Mai mult, natiunea nu includea pe oricine era nascut in granitele Germaniei, ci doar pe cei nascuti intr-un anume grup rasial de care apartinea Volk-ul german.

De la inceput, nazismul s-a bazat pe ideea ca rasa este caracteristica fundamentala a fiintei umane. Rasa nu a fost importanta pentru fascistii italieni, pana cand opresiunile lui Hitler asupra Mussolini l-au determinat pe acesta din urma sa ia unele masuri impotriva evreilor din Italia. Cu alte cuvinte, fascismul nu a fost si nici nu era necesar sa fie o ideologie rasista. Nazismul insa a fost si este o astfel de ideologie. Intr-adevar, credinta conform careia o rasa este ereditar superioara altora formeaza nucleul nazismului. De fapt putem defini nazismul in termenii: fascism+rasism=nazism. Aceasta credinta a devenit evidenta in special in cadrul viziunii nazistilor despre natura umana si despre libertate.

Italia a avut toate motivele sa se teama de nationalismul german, deoarece acesta putea sa resuscite aspiratiile separatiste din fostul Tirol de Sud. Acest lucru nu prevestea nimic bun in privinta ambitiilor italiene din Africa. Insasi Japonia si-a dat seama ca ambitiile nutrite de Hitler pentru rasa ariana nu mai lasau loc ambitiilor ei si nici nu putea sa uite ca nu o data in retorica discursurilor antebelice figurase sintagma pericolul galben.

Nazismul a avut si pretentii intelectuale, dar ele au fost covarsite de entuziasmul pentru forta bruta, precum si de cultul Fhrerului.

Pentru Hitler si adeptii sai, apartenenta fiintelor omenesti la rase diferite a reprezentat esenta fundamentala a vietii umane. Nazistii considerau ca nu exista o natura umana universala pentru ca diferentele care fac distinctia dintre o rasa si alta marcheaza pentru fiecare dintre ele un rol sau un destin in lume. In aceasta privinta nu se aducea nimic nou prin aceasta viziune, deoarece teoriile rasiste[2] au existat de multa vreme. Ele au devenit cu preponderenta influente in secolul al XIX-lea, prin eforturile lui Joseph-Arthur de Gobineau si ale altor ganditori contra-iluministi.

In opinia lui Gobineau[3], rasa a fost cheia cresterii si descresterii marilor civilizatii. El considera ca un popor ajunge la putere cand compozitia sa rasiala este pura si riguroasa. Dar odata ce si-a extins controlul asupra popoarelor cucerite, deci odata ce a devenit un imperiu, continutul rasial originar a slabit datorita impletirii cu celelalte rase. Rezultatul ar fi un popor inferior incapabil sa-si mentina identitatea si puterea fapt ce ar determina caderea imperiului. El sustinea ca rasele nu au fost create egale si de aceea este necesar un model care trebuie sa fie respectat in societate.

Ideile darwinistilor sociali evidentiau lupta pentru supravietuire, fapt ce conducea spre o interpretare rasista (Herbert Spencer si William Graham Sumner). Tot ceea ce trebuia facut era sa se spuna ca lupta pentru supravietuire nu era o lupta intre specii, asa cum spunea teoria lui Darwin, nici o lupta intre indivizi, cum sustineau Spencer si Sumner, ci o lupta mult mai cuprinzatoare intre rasele pamantului. Aceasta a fost si continua sa fie esenta pozitiei naziste. O rasa era superioara tuturor celorlalte, proclama Hitler. Ea este rasa stapanilor si natura a chemat-o sa le conduca pe celelalte rase inferioare.

Hitler considera rasa stapanilor ca fiind reprezentata de cea ariana, identificata in rasa nordica. Referindu-se la rasa ariana, s-a inspirat din studiile unor oameni de stiinta din secolul al XIX-lea in special lingvisti. In studierea diferitelor limbi, ei au gasit dovezi ca nu doar limbile europene, ci si cele din Orientul Mijlociu si cateva din India au origini comune. Cativa cercetatori au concluzionat ca aceste limbi, precum si toate civilizatiile europene, indiene si cele din Orientul Mijlociu trebuie sa fi aparut dintr-un singur grup de popoare, la care ei se refereau ca fiind arieni. Cartea lui F. von Schlegel, The Language and Wisdom of the Indians, aparuta in 1820 a dezvoltat pentru prima data in Germania conceptia ariana, argumentand in favoarea unei afinitati culturale si rasiale intre sanscrita si gotica veche. Schlegel a fost primul care a formulat expresia poporul arian. Treptat, aceasta notiune a evoluat, ajungandu-se ca arienii sa fie considerati o rasa extraordinara, izvorul celei mai mari parti din tot ce era civilizat si merita atentia in aceasta lume. Pe baza acestor speculatii, nazistii au decis ca destinul arienilor era sa-i conduca pe ceilalti, sa subjuge rasele inferioare astfel incat cultura sa poata avansa pentru a atinge culmi noi si glorioase. Pentru a-si implini destinul era necesar ca arienii sa devina constienti de faptul ca rasele inferioare ii urasc si comploteaza pentru distrugerea lor. Iata de ce arienii trebuiau sa fie fara mila atunci cand ii distrugeau pe acesti dusmani, pe care trebuiau sa-i faca sclavi sau    sa-i omoare. Acest lucru si-a propus Hitler si adeptii lui sa faca.

Pentru Hitler, care s-a inspirat in egala masura, insa deformandu-le, si din tezele darwiniste care afirmau ca viata era o eterna lupta in care cei mai puternici isi impuneau legea in fata celor mai slabi. Rasele umane, biologic inegale, se aflau ele insele in lupta permanenta pentru a-si asigura supravietuirea sau dominati asupra altora. Aceasta hegemonie revenea de drept rasei albe si, in interesul acesteia, nucleului arian, reprezentat prin oameni inalti, blonzi si dolicocefali, numerosi in special in Germania. De aici, Hitler a ajuns la principiul unei ierarhii a popoarelor dominate de germani, rasa seniorilor, carora le vor fi asociate grupele de origine apropiate (flamanzi, anglo-saxoni etc.). Mai jos veneau popoare considerate a fi mai pestrite, ca latinii; apoi urmau popoarele inferioare precum slavii, negrii si, mai ales, evreii.

Antisemitismul s-a gasit astfel plasat in centrul doctrinei naziste. Originilor medievale ale fenomenului (antiiudaismul traditional) li s-au adaugat motivatii noi, cum ar fi ura fata de capitalismul financiar, asimilat in mod arbitrar evreilor, si care este opus capitalismului industrial, bazat pe munca, respingerea marxismului ca fiind elaborat de jidani ba chiar si a crestinismului. Din aceste postulate tulburi, liderul nazist si-a revendicat propria viziune. Aceea a unui Stat totalitar care trebuia sa respecte principiile aristocratice ale naturii si aceea a justificarii politicii sale extreme, agresive bazate pe notiunea de spatiu vital. Sunt doar cateva deosebiri importante intre fascismul italian si nazismul german.

Din perspectiva lui Hitler rasa ariana a fost sursa creatoare de cultura a civilizatiei europene. Poporul german cele mai inalte si mai pure ramasite ale rasei ariene. Destinul Volk-ului german era deci dominarea sau exterminarea popoarelor inferioare (evreii, tiganii, slavii precum si celelalte si nationalitati inferioare). Din aceasta dominare urma sa se nasca gloriosul Reich de 1000 de ani.

Nazistii au folosit viziunea rasista a naturii umane in dezvoltarea conceptiilor depsre libertate. Asemenea fascistilor italieni, ei s-au opus perspectivei liberale conform careia libertatea este o chestiune de drepturi individuale, favorizand in schimb ideea care sustinea ca libertatea bine inteleasa este de fapt libertatea natiunii sau a Volk-ului. Spre deosebire de fascistii italieni, nazistii au dat acestui inteles o turnura caracteristica rasismului. Singura libertate care conta, dupa ei, era libertatea Volk-ului care apartinea rasei stapanilor. Nazistii considerau ca libertatea ar trebui sa insemne libertatea arienilor, deoarece aceasta este intentia naturii umane. Din pacate, existau numeroase obstacole in calea rasei ariene care era menita, dar impiedicata, sa-si indeplineasca destinul. In primul rand, acestea erau rasele inferioare care faceau tot ce puteau pentru a-i atrage pe arieni, in jos, la nivelul lor. Exista si obstacolul reprezentat de ideile si idealurile umaniste ale iluminismului care erau idei evreiesti ce ii transformau chiar si pe arieni in persoane slabe si mofturoase, dupa spusele lui Hitler. Datorita faptului ca aceste idei de fratie universala se gaseau sadite de liberalism si marxism, Hitler le-a perceput ca pe inamici care trebuiau dezradacinati si distrusi. Aici se gaseste cauza existentei cenzurii, a faptului ca au fost arse carti pentru intarirea mintilor celor tineri si pentru a-i transforma pe oameni in supusi voluntari ai Fhrer-ului si Volk-ului.

In viziunea nazista, fiecare individ a fost pur si simplu privit ca o celula in marele organism al poporului. Destinul acestui organism era si destinul fiecarui individ. In afara comunitatii poporului, pura rasial nu mai exista nimic care sa aiba importanta. In incercarea de a crea si sustine o astfel de comunitate, nimeni nu trebuia sa fie distras de moliciune, compasiune ori mila. Popoarele inferioare trebuiau privite ca animale subumane ori paraziti, ce trebuiau distrusi fara ezitare. Numai pe aceasta cale poporul arian putea fi liber sa-si duca la indeplinire maretul sau destin.

Nazismul a avut pretentii intelectuale, dar ele au fost covarsite de entuziasmul si fanatismul pentru cultul Fhrer-ului si cultul puritatii rasei.

Liberalii l-au acuzat pe Heggel ca a pus temeliile nazismului, asa cum afirma K.R.Popper, in Societatea deschisa si dusmanii ei[4]. Nazistii insisi si-au revendicat de mai multe ori o inrudire intelectuala cu Nietzsche. Filosoful german Friedrich Wilhelm Nietzsche a cautat sa dea un raspuns, cum trebuie inteleasa lumea, intr-o opera care l-a consacrat in lumea stiintifica de la inceputul secolului XX. Utilizarea operei sale de catre nazisti in mod fraudulos si falsificat nu i-au stirbit cu nimic din importanta gandirii sale filosofice.

In realitate, liberalismul conservator al lui Heggel a fost in cel mai rau caz intermitent - autoritar, iar insistenta sa asupra suprematiei legii si asupra garantarii constitutionale a drepturilor private au fost lucruri total straine nazismului, dupa cum dispretul lui Nietzsche fata de pretentiile Raich-ului German au aratat cat de departe era idealul sau de tot ce a insemnat national-socialismul. In timp ce fascismul italian s-a putut mandri cu Giovanni Gentile, iar fascismul francez cu Maurice Barres si cu Charles Maurras, nazismul a fost intelectualmente steril. Alfred Rosenberg[5] a fost singurul filozof al nazismului, iar cea mai cunoscuta lucrare a sa, Mitul secolului al douazecilea (1930), a fost un amalgam strident de idei rasiste si populiste, avand vagi legaturi cu o istorie a culturii europene ce a incercat in chip bizar sa demonstreze ca tot ce este de valoare in istoria europeana are origini nordice.

National-socialismul a prezentat si prezinta mai mult un interes sociologic decat unul intelectual. Cel mai bine i-au descifrat natura autorii (R.Arendt) care au vazut in el o patologie intelectuala, interpretata fie ca un episod din istoria societatii de masa, fie ca o reactie la nazuinta spre transcendent[6]. Practic socialismul nazismului n-a insemnat decat ca drepturile statului sunt mai presus decat cele ale proprietarilor privati. O parte din cercetatori considera ca apelul national-socialismului la Volk n-a fost decat un pretext pentru distrugerea organizatiilor secundare ale societatii liberale, in particular a sindicatelor, si pentru mobilizarea elanului razboinic al populatiei.

Elementul cel mai interesant al ideologiei naziste l-a constituit ambivalenta ei in privinta revolutiei. In timp ce Barres si Maurras au fost dusmanii declarati ai Revolutiei franceze si ai liberalismului de dupa ea, atitudinea lui Mussolini fata de marxism a fost intotdeauna una de egala atractie si respingere. Nazismul a marcat apoteoza acestei ambivalente, prezentandu-se concomitent ca o miscare contrarevolutionara si ca o miscare revolutionara. Atractia psihologica exercitata de el a fost foarte asemanatoare celei exercitate de utopismul revolutionar de toate orientarile. National-socialismul in timp ce in vorbe a proclamat idealul constant al statului corporatist, pe plan retoric si pe plan practic aspectul caracteristic a fost doctrina de genul revolutiei permanente.

Institutiile de orice fel au fost pretuite numai in masura in care ele au exprimat spiritul poporului si au contribuit la triumful rasei ariene. La nevoie toate aceste institutii puteau fi lichidate in orice moment. Acesta este doar unul din multele elemente care nu permit asimilarea national-socialismului cu forme anterioare de conservatorism sau de autoritarism si care fac ca versiunea nazista a fascismului sa fie mult mai mult decat a colectiei de raspunsuri la gravele probleme economice care in perioada interbelica au afectat aproape toate tarile. Incarnarea acestor idei in mintea febrila a lui Hitler a fost, in acest sens, mai mult decat un simplu accident. Aceasta s-a datorat oportunismului politic si energiei electrizante ale Frher-ului, care au dus la castig pe nazistii ce promiteau deopotriva nationalizarea si ocrotirea proprietatii private, puterea industriala si virtutile taranului german, necesitatea masurilor radicale si masurilor conservatoare. Singura constanta a fost accentul pus pe expansiunea nationala, pe puritatea rasiala si pe principiul conducatorului. Consecinta inevitabila a combinarii acestor aspiratii cu teza explicita ca in politica internationala dreptul fortei surclaseaza forta dreptului, a fost razboiul. De aceea infrangerea totala din 1945 a fost un verdict pe care nici un national-socialist nu l-a putut contesta.

Weltanschauung-ul (conceptia despre lume) national-socialista, asa cum a fost formulata de Hitler in Mein Kampf si de alti doctrinari nazisti (Rosenberg, E.Krieck) s-a bazat pe ideea comunitatii rasiale germane (Volk) fondata pe sange si pamant, limba si cultura - superioara tuturor celorlalte. Aplicand teoriile darwiniste ale luptei pentru viata si ale selectiei speciilor la istoria omenirii, Hitler a explicat dominatia lumii prin lupta raselor. Acest razboi inevitabil trebuia sa permita arienilor blonzi, ai caror singuri reprezentanti puri sunt germanii, sa preia conducerea unei lumi in degringolada. Al Treilea Reich a fost fondat pe principiile aristocratice ale naturii si a avut drept obiectiv asigurarea dominatiei de stapani si totodata pastrarea puritatii acesteia. Statul nazist a avut o politica externa ce a vizat integrarea in Reich a tuturor popoarelor de cultura germanica ca mai apoi sa cucereasca spatiu vital (Lebensraum) necesar dezvoltarii rasei superioare ce trebuia sa domine durabil lumea, pentru o mie de ani.

Pentru a atinge aceste obiective, Germania a trebuit sa faca razboiul, ceea ce a implicat o forta economica impresionanta si mai ales o forta umana, viguroasa, sanatoasa intr-o coeziune rasiala obtinuta prin eliminarea fortelor dizolvante, gata de orice sacrificiu.

In materie de politica interna, nazismul a criticat sistemul parlamentar, fondat pe dezbatere, compromis si democratie. National-socialismul a vazut in acesta o slabire a unitatii pe care visa sa o construiasca, eliminand adversarii desemnati: germanii comunisti si evreii. Supunerea, forta au inlocuit in practica nazista orice discutie si orice logica. Propunerile economice ale conducatorilor nazisti au fost contradictorii si fanteziste precum co-gestionarea intreprinderilor, revalorizarea salariilor muncitorilor, suprimarea concurentei marilor magazine pentru a proteja micul comert, scaderea impozitelor, marirea ajutoarelor pentru industria grea in vederea inceperii inarmarii tarii.

In timp ce regimul itlian profesa o teorie etatista, dar avea un caracter revolutionar redus, regimul german s-a declarat antidemocratic si antiliberal dar intr-o oarecare masura revolutionar in sensul propriu al termenului. Regimul nazist s-a straduit sa rastoarne structurile sociale si ideologice ale Republicii de la Weimar. Aici principiul de unitate nu era statul, ca in cazul fascismului italian ci natiunea si rasa ariana. Initial regimul nazist a aparut ca rezultat al unei vointe diferite decat cea care a determinat aparitia regimului comunist. El a aparut ca rezultat al vointei de a se reface unitatea morala a Germaniei. Diferenta dintre regimul nazist si cel fascist a fost lagarul de munca in locul camerei de gazare. Daca italienii au vroit sa construiasca un regim nou prin orice mijloace nazistii au avut vointa demonica de a distruge o pseudorasa.

Dupa venirea la putere, hitlerizarea vietii germane a fost un proces progresiv, marea teroare producandu-se doar pe parcursul ultimilor ani ai razboiului. Fenomenul terorist fara precedent in istoria moderna a constat in exterminarea evreilor in plin razboi. Acest proces de exterminare a fost rezultatul deciziei unei singure persoane, iar actiunea a fost la fel de irationala in raport cu obiectivele razboiului cum a fost si amplul proces de epurare din anii 1937-1938 din Rusia, cu obiectivele regimului stalinist. Obiectivul pe care si l-a propus partidul national-socialist a fost acela de a reface harta rasiala a Europei si de a asigura triumful poporului german considerat superior asupra unei Europe epurate rasial.

Sistemul totalitar nazist nu a fost rezultatul unei simple intamplari, ci el a reprezentat simptomul evolutiei sociale catre o lume rationalizata, automatizata, birocratica. Regimurile fascist, nazist si comunist s-au distins si prin manipularea extrem de inumana a puterii politice dar si prin faptul ca ele au dat nastere unui concept de putere, cu totul nou, fara precedent. Acesta consta aproape exclusiv in forta produsa de organizare. Totodata politica totalitara nu a inlocuit un corpus de legi printr-un altul ci a instituit propriul sau consensul juris, de fapt dispretul fata de toate legile pozitive inclusiv fata de propriile ei legi.

Intrebari de verificare:

Definiti conceptul de national-socialism (nazism).

In ce a constat ideologia NSDAP-ului privind unitatea nationala?

In ce a constat teoria rasista promovata de nazism?

Care au fost pretentiile intelectuale ale nazismului?

De ce national - socialismul prezinta mai mult un interes sociologic decat unul intelectual?

In ce consta evolutia ideii de rasism si antisemitism in secolul XIX si in prima jumatate a secolului XX?

Care au fost asemanarile intre fascismul italian si nazismul german?

Care au fost deosebirile intre fascismul italian si nazismul german?

Termeni:

national-socialism;

nazism;

hitlerism;

Fuhrer;

Volk;

antisemitism;

arian;

spatiu vital.

Bibliografie selectiva:

Arendt, Hannah, The Origins of Totalitarianism (traducere Ed. Humanitas, Bucuresti 1994) Cleveland, New York, 1958;

Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice si idealul democratic, Editura Polirom, Iasi, 2000;

Hart, Michael H., 100 de personalitati din toate timpurile care au influentat evolutia omenirii, Editura Lider, Bucuresti, 2001;

Lescure, Jean Claude, Fascismul si Nazismul, Ed. Institutul European, Iasi, 2002.

Milza, Pierre, Bernstein, Serge, Istoria Secolului XX, Vol. I (1900-1945), Ed. ALL, Bucuresti, 2001;

Popper, K. R., Societatea deschisa si dusmanii ei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993;

Enciclopedia Blackwell, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000;