ORDINEA IN POLITICA MONDIALA

ORDINEA IN POLITICA MONDIALA

I.           Ordinea in viata sociala

A spune despre anumite lucruri ca, impreuna, sunt plasate in ordine, inseamna, in cea mai simpla acceptiune a termenului, ca ele sunt legate unele de altele potrivit unui anumit cadru, ca relatia dintre ele nu este pur si simplu lasata pe seama hazardului, ci contine un anumit principiu identificabil. Un rand de carti de pe raftul unei biblioteci corespunde unui cadru ordonat, iar cateva carti asezate pe podea la intamplare, nu.

Dar cand avem in vedere ordinea in viata sociala - ca fiind opusa dezordinii - nu trebuie sa avem in vedere orice cadru sau aranjament metodologic, ci un cadru de un anumit tip. Un anumit tip de comportament poate fi identificabil in timp ce oamenii sau grupurile de oameni se afla in conflict violent; dar aceasta situatie poate fi caracterizata mai bine ca fiind in stare de dezordine.

Statele suverane se pot comporta in timp de razboi (sau criza) in conformitate cu anumite principii, iar indivizii in conditii de teama si insecuritate (cum sunt prezentati de catre Hobbes) pot sa se comporte conform unui anumit cadru prestabilit. Dar acestea nu sunt exemple de ordine, ci de dezordine in viata sociala.

Ordinea pe care oamenii o urmaresc in viata sociala nu este orice tip de ordine in relatiile dintre oameni (sau grupuri), ci un cadru care concura la atingerea unui anumit rezultat, un aranjament al vietii sociale care promoveaza anumite valori sau scopuri.

Dar anumite scopuri reprezinta piatra de temelie a ordinii; implinirea lor este o conditie nu numai a unui anumit tip de viata sociala, ci a vietii sociale insasi.

Oricare ar fi scopurile urmarite de societati, toate societatile recunosc aceste scopuri si creaza aranjamente care sa le promoveze.

Trei astfel de scopuri trebuie mentionate:

toate societatile cauta sa asigure conditii an care viata va fi protejata intr-o anumita masura impotriva violentei, care ar putea provoca moartea sau ranirea

toate societatile cauta sa asigure ca promisiunile, o data facute, vor fi respectate, si ca acordurile, odata realizate, vor fi duse la indeplinire

toate societatile cauta sa asigure ca posesia lucrurilor va ramane stabila (intr-o anumita masura) si nu va face obiectul unor provocari constante si fara limita

Acestea sunt trei valori (scopuri) de baza ale vietii sociale, legate fiinde de viata, adevar si proprietate; ele sunt cu siguranta incluse in orice lista a scopurilor de baza ale oricarei societati si ele ilustreaza ideea unui scop de baza

Toate aceste scopuri sunt scopuri elementare - o constelatie de persoane (sau grupuri) unde nu exista nici o pavaza impotriva violentei, sau prevederi legate de onorarea acordurilor si de stabilitatea posesiunilor, nu ar putea fi numita societate. Acestea sunt in celasi timp si scopuri primare: orice alte scopuri ar fi urmarite de o anumita societate, presupune realizarea anterioara a acestor trei scopuri intr-o anumita masura.

Daca oamenii nu se simpt in siguranta, ei nu sunt capabili sa-si aloce energiile in directia realizarii unor proiecte noi; daca nu exista presupunerea ca acordurile la care s-a ajuns nu vor fi respectate, nu este de asteptat ca acordurile la care s-a ajuns sa fie sa facilitaze un comportament cooperativ; daca posesia bunurilor nu este stabilita, este greu de imaginat o relatie sociala stabila, indiferent de natura sa.

Dar aceste trei scopuri au si o valoare universala, in sensul ca orice societate tine seama de ele. Daca aceste scopuri nu sunt realizate intr-o anumita masura, nu am putea vorbi de existenta unei vieti sociale, sau a unei societati; realizarea altor scopuri presupune realizarea acestor trei scopuri de baza.

Uneori ordinea sociala este definita in termenii obedientei fata de regulile de conduita; ea este definita, mai specific, ca fiind obedienta fata de regulile de drept. De fapt, ordinea in viata sociala este foarte legata de conformitatea comportamentului uman fata de regulile de conduita, chiar daca nu fata de regulile de drept. In cele mai multe societati, ceea ce ajuta la crearea tiparelor de conduita care sa fie conforme cu scopurile elementare privind ingradirea violentei, onorarea acordurilor si stabilitatea posesiunilor, este existenta unor reguli care interzic crimele, nerespectarea termenilor contractului si regulile privind proprietatea. Oamenii ataseaza o mare importanta ordinii, deoarece ea asigura predictibilitate comportamentului uman, o consecinta a scopurilor primare ale coexistentei.

II.        Ordinea internationala

Prin ordine internationala se intelege acel cadru de activitati care sustine scopurile elementare sau primare ale societatii de state (ale societatii internationale).

a) Punctul de plecare al relatiilor internationale este existenta statelor - comunitati politice independente - fiecare avand un guvern si exercitand dreptul de suveranitate asupra unei anumite portiuni din suprafata Terrei si asupra unui anumit segment al populatiei globului. Relatiile internationale sunt relatii stabilite intre state si nu relatiile stabilita intre natiuni.

Suveranitatea interna inseamna suprematia asupra tuturor autoritatilor din acel teritoriu. Suveranitatea externa nu inseamna suprematie, ci independenta in relatia cu alte autoritati din afara statului. Exemple de comunitati politice independente sunt orasele-state din Grecia antica sau Italia Renasterii, precum si statele-natiune moderne. Ele cuprind statele in care legitimitatea guvernarii este bazata pe principii dinastice (in Europa moderna pana la Revolutia Franceza) si statele in care legitimitatea guvernului este bazata pe principiile suportului popular sau national (in Europa incepand de la Revolutia Franceza). Ele includ statele multinationale si statele cu o singura nationalilate; statele ale caror teritorii nu formeaza o suprafata continua, precum si statele care o formeaza.

b) Un sistem de state (sistem international) este format cand doua sau mai multe state au suficient de multe contacte intre ele si actiunile lor exercita un impact suficient de puternic asupra deciziilor celuilalt/celorlalte, determinandu-le sa actioneze (cel putin intr-o anumita masura) ca si parti ale unui intreg. Cand statele au un contact suficient unul cu celalalt si cand exista o interactiune suficient de puternica intre ele astfel incat comportamentul fiecaruia este un element luat in calcul de catre celelalte, se poate vorbi de formarea unui sistem.

Raymond Aron definea sistemul international prin prisma unor comunitati politice independente care mentin un contact permanent intre ele si care sunt capabile sa fie implicate intr-un razboi generalizat.

Iar daca avem in vedere o comparatie intre sistemul international de state si sistemul suzeran de state, se poate vedea ca primul este format dintr-un numar de state suverane, iar in celalalt caz un stat isi exercita si mentine suprematia asupra celorlalte. In cazul sistemului de state suzerane o putere isi exercita hegemonia in mod permanent si de necontestat, iar in cazul sistemului international de state hegemonia trece de la o putere la alta si este in mod constant subiect de disputa.

De asemenea, un sistem primar de state este compus din state, iar un sistem secundar de state este compus din mai multe sisteme de state (sisteme suzerane de state).

c) O societate de state (societate internationala) exista atunci cand un grup de state - constinete fiind de existenta unor interese comune sau valori comune - formeaza o societate in sensul ca ele se vad legate printr-un set de reguli comune in relatiile dintre ele si impartasesc munca in cadrul unor institutii comune. Daca in prezent statele formeaza o societate, aceasta se datoreaza faptului ca ele recunosc anumite interese comune si impartasesc valori comune, interactiunea dintre ele fiind determinata de anumite reguli, care privesc respectarea independentei fiecaruia, onorarea angajamentelor luate si limitarea recurgerii la utilizarea fortei importiva altor state. In acelasi timp, statele coopereaza in crearea institutiilor privind forma si procedura dreptului international, aparatul diplomatic si organizatiile internationale, precum si conventiile privitoare la purtarea razboiului.

Caracteristicile unei societatii internationale sunt urmatoarele: este fondata pe o cultura comuna (o limba comuna, o filosofie comuna si o intelegere similara a universului, o religie comuna, un cod etic comun, o traditie estetica sau artistica comuna). Aceste elemente comune faciliteaza activitatea societatii internationale in doua feluri:

usureaza comunicarea si intelegerea intre un stat si celelalte, facilitand definirea unor reguli comune si evolutia institutiilor comune;

reintaresc capacitatea de a determina interesele comune, care determina statele sa accepte reguli si institutii comune, avand un simt al unor valori comune.

Ordinea internationala este acel cadru al activitatii internationale care sustine acele scopuri ale societatii de state care sunt elementare, primare si universale. Astfel, scopurile acestea sunt:

i)            prezervarea sistemului si societatii de state - statele au impartasit credinta ca ele reprezinta actorii principali in politica mondiala, fiind principalii purtatori de drepturi si obligatii. Contestarea existentei societatii de state poate veni din partea actorilor statali (Imperiul habsburgic, Franta lui Ludovic al XIV-lea si a lui Napoleon I), suprastatali (Papalitatea si Sfantul Imparat Roman in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, Natiunile Unite in secolul XX), sau sub-statali (care opereaza in politica mondiala din cadrul unui anumit stat) si trans-statali (miscarile revolutionare si contrarevolutionare au fost manifestari ale solidaritatii umane hranite de Reforma, Revolutia Franceza si Rusa);

ii)           mentinerea independentei si a suveranitatii externe a statelor - din perspectiva oricarui stat, ceea ce el doreste sa castige din participarea intr-o societate de state este recunoasterea independentei in fata oricarei autoritati externe si jurisdictia suprema peste cetatenii si teritoriul acelui stat. Ceea ce trebuie sa dea in schimb este recunoasterea acelorasi drepturi de independenta si suveranitate pentru de alte state;

iii)         pacea - conditia normala a mentinerii relatiei intre statele membre ale societatii internationale este mentinerea pacii, dar aceasta poate fi incalcata in circumstante speciale, conform unor principii general acceptate;

iv)         scopurile comune ale vietii sociale

iv.1) limitarea violentei prin cooperarea intre state in vederea pastrarii monopolului utilizarii fortei, si negarea dreptului de utilizarea a sa de catre alte grupuri, prin acceptarea limitarii dreptului lor de a recurge la acte violente (evitarea omorarii mesagerilor, angajarea in razboi numai pentru o cazua "justa"), purtarea razboiului in anumite limite;

iv. 2) pastrarea promisiunilor reprezentata de principiul pacta sunt servanda. Si intre state, la fel ca si intre indivizi, cooperarea poate ave aloc numiai daca exista acorduri, care o data ce sunt incheiate, urmeaza a fi respectate intocmai;

iv.3) stabilitatea posesiunilor, nu numai prin recunoasterea de catre un stat a proprietatii celorlalte state, ci prin recunoaterea reciproca a dreptului de suveranitate, prin care statele isi delimiteaza sferele de jurisdictie.

III.     Ordinea mondiala

Prin ordine mondiala se intelege acel cadru al activitatii umane care sustine scopurile elementare sau primare ale vietii sociale la scara umanitati. Inainte de ultima parte a celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea ordinea mondiala era pur si simplu suma diferitelor sisteme politice care asigurau ordine in anumite parti ale lumii. Incepand cu secolul XX, a aparut posibilitatea constituirii unui sistem politic unic la nivel global. Primul sistem politic global a luat forma unui sistem de state global. Elementul care constituie motivul aparitiei unui anumit grad de interactiune intre sistemele politice din toate tarile lumii - pentru a ne face sa putem vorbi de un sistem politic global - a fost expansiunea sistemului de state european si transformarea sa intr-un sistem de state de dimensiuni globale.

Ordinea mondiala inseama altceva decat ordinea internationala. Ordinea la nivelul intregii umanitati este un elemenat cu un caracter mult mai larg fata de ordinea ce exista intre state; este un element mai fundamental si mai primordial, si chiar mai moral decat acesta.

Ordinea mondiala are un carcatere mai larg decat ordinea internationala - ea nu are de a face numai cu ordinea intre state, ci si cu ordinea la nivelul intern al statelor, la nivelul minicipalitatilor dintr-un anumit stat, cu ordinea la nivelul sistemului politic global din care sistemul de state este numai o parte.

Ordinea mondiala este mai cuprinzatoare si fundamentala decat ordinea internationala, deoarece unitatile indivizibile ale marii societati umane nu sunt statele (sau natiunile, triburile, imperiile clasele sociale), ci fiintele umane, care sunt permanente si indestructibile, fata de grupurile in care acestea se pot asocia.

Ordinea mondiala este moral superioara ordinii internationale. Daca este atasata o anumita valoare ordinii in politica mondiala, atunci aceasta are de-a face cu ordinea intre toti oamenii si ordinea la nivelul intregii umanitati trebuie privita ca fiind de o valoare superioara, in comparatie cu ordinea la nivelul societatii de state. Iar daca ordinea internationala are valoare, atunci aceasta se datoreaza faptului ca ea este instrumentala scopului obtinerii ordinii in societatea umana, la scara planetara.