PESC in Tratatul de la Maastrich

PESC in Tratatul de la Maastrich

In ciuda esecului de a ratifica Comunitatea Europeana de Aparare, Uniunea Europeana nu a renuntat la scopul de a avea o politica externa de securitate comuna. Franta si Germania erau de acord ca pentru completarea pietei unice si avansarea catre uniunea economica si monetara era necesara o coordonare in actiunea catre o uniune politica, in care PESC era perceputa ca elementul central.[1]

Exista opinia intre satele membre importante ca in ceea ce priveste Tratatul Uniunii Europene definirea PESC era un element vital.

Conferinta interguvernamentala planuita pentru 1990-1991 era menita sa se concentreze asupra uniunii monetare si a consecintelor sale institutionale, nu asupra uniunii politice definite in termenii politicii externe si de aparare. Cu toate acestea evenimentele de la sfarsitul anului 1989 si caderea URSS au impus pe agenda Conferintei problema politicii externe si de securitate. Washington a raspuns noului context prin declaratia de la Bruxelles a secretarului de stat James Baker, care a propus (intr-un discurs tinut la 12 decembrie 1989) redefinirea intelegerii transatlantice pentru a reflecta sfarsitul securitatii vest-europene prin piloni americani si europeni si o agenda care sa acopere intreaga arie de probleme politico-militare, economice si de mediu. Guvernele europene s-au opus redefinirii relatiilor transatlantice intr-un taratat formal, motive pentru care cooperarea pe domeniul securitatii nu a inregistrat succese majore.

In ianuarie 1990 la propunerea Belgiei, Franta si Germania au fost de acord cu organizarea unei a doua conferinte interguvernamentale care sa formuleze o politica externa si de securitate comuna ca aspect central al Uniunii Europene. Viziunea majoritatii in cadrul Consiliului European de la Strasbourg din iulie 1990a stabilit o legatura formala intre unificare Germaniei, uniunea politica EMU, ca aspecte centrale ale conferintei interguvernamentale.

Intentia de a inlatura mostenirea gaullista vizand separearea EPC, de comunitatea europeana era impartasita de guvernele germane, belgiene si olandeze, in timp ce guvernele francez si britanic erau retzicente an a transfera autoritate catre o politica externa si cresterea puterii Comisiei, ceea ce ar fi implicat o presiune de a se trece dinspre decizia de consens catre actiunile comune si votul majoritar.

Problema politicii de securitate si aparare comuna evidentia diviziunea intre atlantisti (care se opunea la o modificare substantiala a cadrului in care UEO era puternic integrata in NATO) si europenisti, cu Germania penduland intre aceste doua tendinte.

Dosarul PESC a fost puternic influentat de crizele contemporane (Razboiul din Golf, tensiunile din statele balcanice si criza iugoslava) asa ca statele membre au fost preocupate sa-si demonstreze atasamentul fata de parteneriatele anterioare (NATO Comunitatea Europeana si UEO) trecand in plan secund cresterea extensiva si rapida a angajamentelor fata de o politica de securitate vest-europeana.

In cadrul conferintei interguvernamentale Franta si Marea Britanie au sustinut ca este utopic sa se creada ca o politica externa efectiva, care sa includa elemente hard ale securitatii si apararii, poate fi construita pe legitimitatea slaba a Comunitatii Europene, sugerandu-se ca aceasta se poate baza doar pe angajamentul guvernelor reprezentand statele.

Desi presedintia olandeza prin Piet Dankert a propus o structura integrata acre sa aduca procesul decizional si implementarea politicii externe si de securitate in cadrul institutiilor Tratatului de la Roma, statele membre au folosit declaratia emisa de catre presedintia luxemburgheza a Consiliului ca baza pentru intelegerea finala de la Maastrich.

In fata divergentelor evidente dintre statele membre in ceea ce priveste PESC, compromisul a fost stabilit in urma summitului NATO de la Roma dintre 7 si 8 noiembrie, unde a fost introdus "conceptul strategic al NATO". Acest concept a permis dezvoltarea fortelor europene multinationale, dar totodata a reafirmat primatul NATO ca formau pentru cooperarea defensiva.

Ambiguitatea deliberata al textului final de la Maastrich reflecta angajamentul politic neconcentrat si neatentia la detalii. Rezultatul a multumit toti participantii partial pentru ca reprezenta un progres real catre o viziune comuna, si partial pentru ca lasa multe probleme majore deschise. Initiativa politica, reprezentare si implementarea erau rezervate explicit presedintiei rotative a consiliului, asistat daca era nevoie de statele precedente si viitoare ce urmau la presedintie. Angajamentul catre pilonul interguvernamental era contrabalansat de asigurarea ca si Comisia va fi pe deplin asociata, si ca viziunea Parlamentului va fi luata in considerare.

Prevederile PESC stabilite la Maastrich au fost caracterizate ca reprezentand un compromis instabil.

Tratatul Uniunii Europene precizeaza ca UE trebuie sa isi afirme identitatea pe scena internationala, in particular prin implementarea unei politice externe si de securitate comuna.

Tratatul Uniunii Europene de la Maastrich dedica Titlul V prevederilor asupra politicii externe si de securitate comuna. Astfel prin articolul J.1 Uniunea si membrii sai se angajau sa defineasca si sa implementeze o politica externa si de securitate comuna care sa acopere toate aspectele de politica externa si de securitate.

Conform aceluiasi articol Uniunea Europeana stabilea urmatoarele obiective de politica externa si de securitate:[9]

• apararea valorilor comune, intereselor fundamentale si dependenta Uniunii;
• intarirea securitatii Uniunii si a statelor membre in toate modalitatile;
• prezervare pacii si intarirea securitatii internationale in concordanta cu principiile Cartii Natiunilor Unite, ca si cu principiile Actului Final de la Helsinki si obiectivele Cartii de la Paris;
• promovarea cooperarii internationale;
• dezvoltarea si consolidare democratiei, a statului de drept si a respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale.

In cadrul paragrafului 3 al articolului J.1 Uniunea Europeana stabilea ca obiectivele sus-amintite vor fi urmarite prin:

• stabilirea unei cooperari sistematice intre satele membre in construirea politicii. In concordanta cu articolul J.2;
• implementarea graduala, in concordanta cu articolul J.3, a actiunilor comune in zonele in care statele membre au importante interese in comun.

Articolul J.2 era dedicat reglementarii cooperarii intre statele membre prevazand totodata si posibilitatea emiterii unor pozitii comune in chestiunile de interes comun. Pozitiile comune erau declaratii formale care specificau scopul Uniunii Europene in raport cu o chestiune de interes general.[10]

Articolul J.3 stabilea mecanismul legal pentru adoptare unei actiuni comune. Astfel, pe baza directivelor generale ale Consiliului European, Consiliul va decide ca un anumit aspect va fi subiectul unei actiuni comune. Oricand Consiliul decide asupra principiului de actiune comuna acesta va preciza scopul comun, obiectivele specifice si generale ale Uniunii in desfasurarea unei asemenea actiuni si, daca este cazul durata, mijloacele, procedurile si conditiile pentru implementarea acestuia.[11]

In ceea ce priveste reprezentarea Uniunii in aspecte ce tin de politica externa si de securitate comuna, articolul J.5 stabileste ca presedintia se va ocupa de reprezentarea Uniunii si totodata va fi responsabila pentru implementarea masurilor comune. Presedintia va consulta Parlamentul European asupra aspectelor principale si alegerilor de baza pentru PESC si se va asigura ca opiniile Parlamentului vor fi luate in considerare. Totodata prin articolul J.9 Comisia va fi integral asociata activitatii desfasurate in domeniul politicii externe si de securitate comuna.

O ultima precizare ce se impune in analiza Titlului V al Tratatului de la Maastrich este mentiunea ca prin articolul J.8 Consiliul European este responsabil de definirea principiilor si liniilor indrumatoare generale pentru politica externa si de securitate comuna.

Textul final al Tratatului de la Maastrich reprezenta un compromis intre cele doua abordari existent: abordarea interguvernamentala si abordarea comunitara.

Problema majora a functionarii mecanismului PESC era numarul mare de actori implicati in procesul decizional si formularile destul de vagi in ceea ce priveste prevederile PESC.

In acest sens era evident ca se impunea o reevaluare a mecanismului PESC, reevaluare prevazuta in paragraful 6 al articolului J.4 din Tratatul de la Maastrich.

Sursa: https://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs4/gasp_esvp.htm#Nizzaer_Vertrag