POLITICA ANTIMONOPOL

POLITICA ANTIMONOPOL

1. Baza juridica

Temelia legislatiei europene privind abuzul de pozitie dominanta este articolul 82 al Tratatului CE, al carui text este prezentat mai jos. De asemenea, la baza reglementarii abuzului de pozitie dominanta stau si art. 81 al Tratatului CE si art. 65 al Tratatului CECO.

Art. 82 - Exploatarea abuziva a unei pozitii dominante pe piata comuna sau pe o parte substantiala a acesteia, exercitata de una sau mai multe intreprinderi, este incompatibila cu piata comuna si interzisa, in masura in care comertul dintre statele membre poate fi afectat.

Aceste practici abuzive pot consta mai ales in :

a)       impunerea, direct sau indirect, a unor preturi de cumparare sau de vanzare sau a unor conditii de tranzactie inechitabile ;

b)       limitarea productiei, a pietelor de desfacere sau a dezvoltarii tehnice, in dauna consumatorilor ;

c)        aplicarea unor conditii inegale la prestatii echivalente fata de partenerii comerciali, creandu-le astfel un dezavantaj concurential;

d)       conditionarea incheierii contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare, care, prin natura lor sau conform uzantelor comerciale, nu au nici o legatura cu obiectul acestor contracte.

Asa cum rezulta din text, art. 82 al Tratatului CE declara incompatibile si interzise pe piata comuna, actiunile prin care una sau mai multe intreprinderi exploateaza, intr-un mod abuziv, o pozitie dominanta in cadrul pietei comune, sau pe o parte substantiala a sa, in masura in care comertul intre statele membre este susceptibil de a fi afectat. Articolul 82 interzice abuzul de pozitie dominanta, adica comportamentul anticoncurential al intreprinderilor, care, din motive diverse, dar mai ales din cauza marimii lor, ocupa o asemenea pozitie pe piata, incat devin imune in fata fortelor concurentiale, care le-ar fi impiedicat in mod normal sa aiba un astfel de comportament.

Articolele 81 si 82 se completeaza reciproc, deoarece intentioneaza sa atinga acelasi scop la niveluri diferite: si anume, sa asigure o concurenta corecta, controland constrangerile asupra comertului. Nivelurile difera, astfel ca articolul 81 se refera la efectul asupra comertului realizat de practicile restrictive variate, care presupun in cele mai multe cazuri doua sau mai multe intreprinderi, in timp ce articolul 82 are in vedere, in primul rand, ceea ce se considera a fi o situatie de monopol, in care, in multe cazuri, o singura intreprindere dicteaza proprii termeni ai schimbului.

Conform legislatiei europene, o "pozitie dominanta' nu este interzisa, dar un "abuz' este. Art. 82 stabileste numai o interdictie, neexistand nici o reglementare privind acordarea de exceptii de la aceasta interdictie (cum este cazul art. 81). Pentru a aplica art. 82, trebuie sa existe anumite conditii:

sa fie o "pozitie dominanta';

sa se "abuzeze' de aceasta pozitie;

abuzul trebuie sa afecteze piata comuna sau o parte substantiala a sa;

abuzul trebuie sa fie capabil sa "afecteze' comertul intre tarile membre.

Interdictia se adreseaza intreprinderilor, in acelasi sens care a fost utilizat si in contextul art. 81. Conceptul de intreprindere nu este limitat numai la cele stabilite sub legile statelor membre, dar si la cele stabilite in afara comunitatii, operand pe o baza legala straina. Mai mult, conceptul de intreprindere este destul de larg ca sa includa o societate care "stabileste drepturi' pentru a controla autorii, compozitorii si editori de muzica.

2 Reglementarea abuzului de pozitie dominanta in legislatia europeana - art. 82 al Tratatului CE

Abuzurile de pozitie dominanta cu caracter discriminatoriu sunt practici care slabesc constituirea pietei unice, deoarece ele impiedica dezvoltarea intreprinderilor, in situatia dependentei, sau a celor care incearca sa intre pe o piata, in special in contextul liberalizarii industriilor de retea. Comisia a condamnat mai multe astfel de abuzuri, mai ales in domeniul transportului aerian si maritim.

O sursa a principiilor care stau la baza analizarii abuzului de pozitie dominanta, o reprezinta scoala ordo-liberala, care a avut resedinta la Freiburg intre anii 1920-1930.¹⁷⁷ Scoala ordo-liberala - un grup de economisti si avocati - influenta in conceperea economiei sociale de piata germane in perioada 1920-1930, a combinat elemente ale liberalismului clasic si ale social democratiei pentru a crea un sistem considerat de multi echidistant, atat fata de laissez-faire, cat si fata de planificarea centralizata. Ordo-liberalismul s-a dezvoltat plecand de la opera lui Walter Eucken - "Fundamentele economiei nationale' (1940), prin care a dezvoltat o ,teorie a ordinii' ca si fundamentele unei "politici ordonatoare'. Politica ordoliberala se bazeaza pe construirea unei ordini complete a concurentei.

Ludwig Erhard s-a detasat in particular intre ordo-liberali, considerand economia sociala de piata ca o forma specifica de ordine economica, de reguli. A aplicat cu succes conceptia sa referitoare la "economia sociala de piata', aparand ideea unei Europe federale, cu un numar cat mai mare de state. in opinia sa, trebuie sa se permita jocul liber al fortelor de piata, care ar determina cresterea posibilitatilor de consum, ar incita la inovare si la progres tehnologic, dar in primul rand, ar impiedica acumularea excesiva de putere de piata. Statul este cel responsabil cu crearea unui cadru concurential functional. Simultan, acesta trebuie sa favorizeze dorinta si capacitatea umana de actiune, in spiritul responsabilitatii personale. Ludwig Erhard este considerat "tatal' legislatiei contra restrictiilor de concurenta, luptandu-se pentru a impune legea de concurenta impotriva tuturor opozitiilor.

Pentru ordo-liberali, legislatia privind concurenta ocupa o pozitie centrala pentru constitutia economica a societatii, ca urmare a constrangerilor pe care le impunea asupra exercitarii puterii private si publice in sfera economica. Atunci cand puterea de piata nu putea fi eliminata, standardul preferat era ca firmele aflate in pozitie dominanta sa se comporte ca si cum ar fi constranse de concurenta, oferind astfel o garantie superioara consumatorilor. O firma dominanta nu se angajeaza intotdeauna intr-o concurenta care sa impiedice accesul celorlalte firme pe piata.[1]

3. Principalele forme de abuz de pozitie dominanta

Impunerea, direct sau indirect, a unor preturi de cumparare sau de vanzare, sau a unor conditii de tranzactie inechitabile - art. 82 (a)

Intre preturile impuse in mod abuziv, de catre firme aflate in pozitie dominanta pe piata, se numara preturile de ruinare, preturile excesive si reducerile selective de pret.

Pretul de ruinare exista atunci cand o intreprindere aflata in pozitie dominanta pe piata stabileste pretul la un nivel atat de coborat, in cadrul unei perioade lungi de timp, incat unul sau mai multi concurenti sunt nevoiti sa paraseasca piata, sau potentialii noi intrati sunt nevoiti sa-si abandoneze proiectul de intrare. Pretul de ruinare este considerat un pret nerezonabil de scazut. Functionarea lui vizeaza nu numai aceste efecte, ci si reactiile urmatoare ale intreprinderilor initiatoare dupa producerea acestor efecte, manifestate prin ridicarea preturilor in mod semnificativ, in scopul recuperarii profiturilor care ar fi fost realizate, sau a pierderilor obtinute in cursul perioadei de practicare a nivelului foarte coborat al pretului.

Privind preturile de ruinare, legislatia de concurenta europeana este preocupata numai de acele firme care detin o pozitie dominanta pe piata. Pentru acestea, abordarea standard este de a examina pretul, prin comparatie cu nivelul costului de productie. Intentia care sta la baza stabilirii preturilor de ruinare este aceea de a forta un rival sa paraseasca piata si, ulterior, de a creste preturile la un nivel mai ridicat decat cel practicat anterior. Astfel, in cazul AKZO, CEJ a precizat ca nu intotdeauna concurenta bazata pe pret este legitima, astfel ca preturile mai mici decat costul variabil mediu trebuie privite ca fiind abuzive. In cazul Tetra Pak II, CEJ a confirmat abordarea din cazul AKZO, stipuland ca: ,jn primul rand, pretul situat sub costul mediu trebuie considerat intotdeauna ca abuziv. intr-un astfel de caz, nu exista un alt scop decat cel de eliminare a concurentilor, deoarece fiecare bun realizat si vandut presupune o pierdere pentru firma. in al doilea rand, preturile aflate sub costurile totale medii, dar peste costurile variabile medii, pot fi considerate abuzive, numai atunci cand poate fi demonstrata intentia de a elimina un concurent'.

CEJ considera un pret ca fiind excesiv, atunci cand nivelul acestui pret nu are nici o legatura rezonabila cu valoarea economica a produsului sau serviciului furnizat. Pretul considerat a fi excesiv poate fi comparat cu preturile existente pe pietele invecinate, cu cele aplicate pana in acel moment pe piata respectiva, sau, cel mai adesea, cu costul de productie. Comisia a declarat ca nu doreste sa devina o agentie de control a preturilor si, ca urmare, doar cateva cazuri de preturi excesive au fost examinate de catre aceasta, in special in domeniul telecomunicatiilor.

Privind reducerile selective de pret, firma Compagnie Maritime Belge SA, care detinea o pozitie de monopol pe anumite rute de transport maritim, a scazut in mod selectiv preturile sub nivelul costului total mediu, pentru a le potrivi cu cele ale concurentilor. CEJ a decis ca exista un abuz (desi nu sub forma pretului de ruinare), deoarece reducerile de pret selective aveau ca scop eliminarea concurentei, permitand in acelasi timp existenta unor preturi ridicate pentru serviciile care nu erau concurate pe piata.

Limitarea productiei, a distributiei, sau a dezvoltarii tehnologice, in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor - art. 82 (b)

Pentru a fi interzisa, limitarea productiei, distributiei si dezvoltarii tehnologice de catre o firma dominanta trebuie sa fie in detrimentul consumatorilor. In Cazul Sugar, intreprinderea dominanta s-a plasat intr-o pozitie abuziva, interzicand distribuitorilor sai sa exporte catre tarile membre UE, sau facand presiuni asupra lor pentru a canaliza exporturile catre anumiti distribuitori. Prin amenintarea de a nu le mai furniza produsul, cu scopul de a obliga dealerul sa-1 revanda doar catre anumiti clienti si pentru anumite utilizari precise, firma dominanta a fost acuzata ca a "limitatpiata'.

Decizia luata in cazul United Brands ilustreaza principiile de baza ale politicii de concurenta fata de abuzul de pozitie dominanta. La inceputul anilor 1970, United Brands Company era producatorul - lider mondial pe piata bananelor si in special pe piata europeana, cu o cota de piata de aproximativ 40%.¹⁹⁴ Operatiunile sale erau integrate pe verticala, incepand de la plantatiile de banana, la transportul pe ocean si la pietele de desfacere. Pe aceste piete, firma a angajat retele de culegatori si distribuitori de banane care au devenit subiecti ai restrictiilor pe verticala. Aceste restrictii verticale au avut ca efect impartirea pietei unice in sub-piete nationale. Cel putin o data, firma a intrerupt furnizarea catre un distribuitor care a oferit banane dincolo de teritoriul sau national, limitand astfel distributia produsului.

Refuzul de a furniza poate fi interpretat ca fiind o limitare a pietei. CEJ a gasit un astfel de comportament contradictoriu cu articolul 3 (f) si cu articolul 82 (b,c) ale Tratatului CE: "refuzul de a vinde ar limita pietele in prejudiciul consumatorilor si ar creste discriminarea, care poate, in final, sa elimine o societate comerciala de pe piata relevanta'¹⁹⁵ In cazul Commercial Solvents, corporatia, inregistrata in statul Maryland, detinea un monopol aproape global asupra fabricarii unui anumit element folosit in producerea medicamentelor impotriva tuberculozei. Aceasta a achizitionat o companie italiana, care actiona ca distribuitor in Italia si, prin acest intermediar, a refuzat, ulterior, furnizarea produsului catre Zoja, o alta companie italiana, un client al companiei achizitionate, care, nereusind sa procure produsul din alta parte, s-a vazut nevoita sa iasa din afacere. in mod clar, firma Zoja era total dependenta de furnizarea produsului respectiv si nu putea gasi un alt substitut. Comisia a sustinut plangerea companiei Zoja si a ordonat o aprovizionare limitata a acesteia cu produsul in cauza. CEJ in schimb, considerand ca in spatele refuzului de a furniza produsul, exista o schema pentru eliminarea concurentei, a inlaturat argumentul sustinut de Commercial Solvents, conform caruia decizia Comisiei mergea dincolo de teritoriul comunitar si, ca urmare, a responsabilizat compania americana pentru activitatea filialelor sale din Italia.

O forma similara de abuz este refuzul de a acorda acces la o facilitate esentialei. Doctrina "facilitatii esentiale' a fost importata de catre Comisia europeana din SUA, fiind invocata in numeroase cazuri europene de concurenta, desi termenul de "facilitate esentiala' nu a fost utilizat inca de catre CEJ. Astfel, refuzul de a acorda acces la o facilitate esentiala este considerat abuziv daca are ca rezultat eliminarea de pe piata a celui care solicita acel acces, daca accesul este indispensabil pentru a intra pe piata respectiva si daca accesul la acea facilitate este interzis fara a se aduce justificari obiective.

Refuzul firmei IBM de a furniza informatii cu privire la interfata utilizata de catre firma, informatii necesare concurentilor pentru a fabrica echipamente compatibile cu IBM, a fost considerat de catre Comisie o restrictie a dezvoltarii tehnologice.

Stabilirea sanctiunilor privind abuzul de pozitie dominanta

Regulamentul 1/2003 cere autoritatilor nationale de concurenta desemnate si curtilor statelor membre sa aplice articolul 82. in practica, articolul 82 are un impact semnificativ asupra industriilor reglementate (sectorul de telecomunicatii, electricitate, gaz, servicii postale, transport), unde a devenit regula de baza pentru controlul comportamentului firmelor nationale. Deoarece in ultimii ani Comisia s-a concentrat mai mult pe analiza cazurilor de cartel cu nucleu dur, cazuri care au cazut in sfera de aplicare a articolului 82 au ramas putine, iar cele cateva urmarite, s-au caracterizat prin investigatii complexe, insotite de dezbateri publice (cazul Microsoft).

Articolul 82, in contrast cu articolul 81, nu furnizeaza ceea ce este necesar nici pentru nulitatea practicilor interzise, nici pentru exceptii. Oricum, exista un anumit grad de intersectare al celor doua articole, deoarece intelegerile care cad sub incidenta art. 82 incalca deseori si art. 81. Potrivit legislatiei, practicile abuzive sunt interzise, indiferent de avantajele care sunt obtinute de pe urma lor, cu alte cuvinte nu exista o posibila aparare bazata pe eficienta economica[2]. Totusi, CEJ a sustinut, cu numeroase ocazii, posibilitatea ca firmele care se afla in pozitie dominanta sa poata sa se apere atunci cand le sunt atacate interesele comerciale, dar numai in situatia in care comportamentul de care sunt acuzate nu determina intarirea pozitiei lor pe piata.¹⁹⁷

Modernizarea regimului antitrust european, odata cu 1 mai 2004, a reprezentat un succes pana in prezent. Astfel, crearea unei retele intre autoritatile nationale de concurenta care au puterea de a aplica regulile de concurenta europene alaturi de curtile nationale, reprezinta o realizare importanta a noului regim. In intervalul 1 mai 2004 - 1 martie 2005, din cele noua decizii care privesc incalcarea articolului 82, opt au fost luate de curtile nationale si doar una singura de catre Comisie.

Comisia trateaza incalcarile art. 82 la fel ca si incalcarile art. 81, iar daca aceste incalcari sunt dovedite, ele formeaza obiectul ordinelor de "a inceta' sau a hotararilor judecatoresti, intarite de amenzi si penalitati periodice.

Atunci cand se stabileste existenta unui abuz de pozitie dominanta, Comisia poate aplica amenzi, a caror nivel nu poate depasi 10% din cifra de afaceri a firmei realizata la nivel mondial, calculata in anul financiar precedent. Orientarile publicate de catre Comisie in 1998, recomanda aplicarea unor amenzi intre 1-20 milioane euro, pentru cazurile de refuz de furnizare, discriminare si reducere de loialitate si amenzi de peste 20 milioane, pentru abuzurile de pozitie dominanta a acelor firme care detin o pozitie de monopol pe piata.

In ianuarie 1998, Comisia europeana a impus firmei Volkswagen o amenda record, la acea data, de 65 milioane lire (102 milioane ecu), pentru ca a impus in mod sistematic distribuitorilor autorizati din Italia sa refuze vanzarea masinilor catre alte state membre, in special catre Germania si Austria. Comisia a incercat, in acest fel, sa forteze fabricantii de masini sa permita consumatorilor cea mai buna afacere, indeplinindu-se astfel cerintele necesare pentru o piata unica europeana a masinilor. Fabricantii au argumentat ca aceasta diferentiere de preturi care exista in diferitele tari europene, pentru aceeasi masina, se datora catorva factori, printre care taxele locale diferite si fluctuatiile existente in rata de schimb valutar.

Un alt exemplu celebru este cel al firmei Microsoft, care a primit cea mai mare amenda din istorie: 497 milioane de euro, pentru faptul ca a abuzat de pozitia sa dominanta pe piata sistemelor de operare, in doua moduri: refuzul de a furniza informatii, necesare pentru concurentii in vederea realizarii de produse compatibile deplin cu sistemul de operare Windows si obligarea achizitionarii sistemelor de operare Windows PC impreuna cu un produs separat - Windows Media Player, impiedicand in acest mod rivalii sa concureze pe baza calitatilor propriilor produse.

Regulamentul 1/2003 precizeaza: "Comisia poate impune orice remediu comportamental sau structural, care este proportional cu incalcarea comisa, necesar pentru a pune capat acestei incalcari. Remediile structurale pot fi impuse numai daca nu exista nici un remediu comportamental efectiv echivalent, sau, daca acesta exista, este mult mai daunator companiei implicate decat cel structural'[3]. Investigatiile pot fi finalizate la un stagiu inferior, fara a se declara incalcarea art. 82, prin intermediul unei decizii a Comisiei, prin care aceasta accepta angajamentele asumate de catre firmele implicate. Acest instrument a fost utilizat pentru prima data in cazul Coca Cola, care, ca urmare a unei anchete a Comisiei derulata pe o perioada de cinci ani, si-a sumat anumite obligatii, prin intermediul carora concurenta pe piata europeana a bauturilor carbogazoase va spori, iar consumatorii vor avea o gama mai larga de produse din care sa aleaga in magazine si in baruri. Obligatiile asumate de catre Coca Cola au fost:

excluderea aranjamentelor exclusive - consumatorii vor fi liberi sa cumpere si sa vanda bauturi racoritoare carbogazoase de la orice furnizor;

excluderea rabaturilor - Coca Cola nu va mai oferi nici un rabat catre clientii sai pentru cumpararea aceleiasi cantitati sau mai mari de produse Coca Cola decat in trecut. Acest lucru ii va stimula pe clienti sa cumpere si de la alti furnizori de bauturi racoritoare;

interzicerea folosirii marcilor puternice Coca Cola pentru vanzarea produselor mai putin populare - Coca Cola nu va mai putea cere unui client care doreste sa cumpere numai anumite produse care se vand cel mai bine (Coke sau Fanta) sa cumpere si alte produse cum ar fi Sprite sau Vanilia;

oferirea a 20% din spatiul frigiderelor oferite de Coca Cola - atunci cand se acorda gratuit un frigider, agentul economic este liber sa foloseasca 20% din spatiul frigiderului pentru orice produs doreste. Daca Coca Cola va incalca obligatiile prezentate, Comisia ii va aplica amenzile corespunzatoare.

Articolul 82 a ramas printre ultimele domenii nereformate ale politicii comunitare de concurenta. O revizuire a practicii actuale este necesara, pentru a stabili daca aceasta se bazeaza pe o analiza economica si pentru a-i mari transparenta. Art. 82 sub forma sa actuala prezinta, totusi, unele probleme.