PREGATIREA CAMPANIEI ELECTORALE - Opozitia democrata in perioada pre-electorala

PREGATIREA CAMPANIEI ELECTORALE

Opozitia democrata in perioada pre-electorala

Pentru a supraveghea aplicarea hotararilor luate in capitala sovietica si pentru a pune capat grevei regale prin remanierea cabinetului Groza, a sosit la Bucuresti, in ultima zi a anului 1945, o comisie interaliata alcatuita din experimentatul Andrei Visinski si din ambasadorii american si englez la Moscova, Averell W. Harriman, respectiv Archibald Clark Kerr. In prima zi petrecuta in tara cei trei au purtat discutii atat cu suveranul si cat si cu membrii cabinetului Groza pentru a stabili mecanismul admiterii in executiv a celor doi reprezentanti ai PNT si PNL, Harriman si Kerr insistand in ambele ocazii asupra necesitatii respectarii hotararilor de la Moscova in ceea ce priveste desfasurarea unor alegeri libere si corecte.

Pentru a stabili reprezentantul Partidului National Taranesc in guvernul Groza, Delegatia Permanenta a partidului s-a reunit, sub presedentia lui Iuliu Maniu, pe data de 2 ianuarie 1946. Vicepresedintele formatiunii, Ion Mihalache a fost desemnat in aceasta calitate, intr-o sedinta tumultoasa in care dr. Nicolae Lupu, printr-o interventie "memorabila", s-a autopropus pe baza meritelor sale dar mai ales a varstei inaintate, in caz contrar amenintand ca va parasi partidul . Chiar daca conjunctura interna si internationala impuneau o solidaritate atat intre partidele de opozitie cat si in interiorul lor, interesele si ambitiile personale au dus la intarziat intarirea* prin crearea de factiunilor sau de noi partide cum este si cazul Partidului Taranesc Democrat infiintat de Nicolae Lupu. In aceeasi zi Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal l-a delegat pe Constantin (Bebe) Bratianu ca reprezentant al partidului.

Datorita ingrijorarilor existente in legatura cu viitoarele alegeri, pe 3 ianuarie, Iuliu Maniu, C. I. C. Bratianu si Constantin Titel Petrescu au cazut de acord asupra necesitatii unor masuri suplimentare pentru a asigura libertatea si corectitudinea acestora cum ar fi formarea unui Comitet Electoral si a unor subcomitete alcatuite din patru membri, cate unul din PCR, PSD, PNT-Maniu si PNL-Bratianu, accesul egal la propaganda electorala si prezenta reprezentantilor Comisiei Aliate de Control in teritoriu . Aceste puncte de vedere au fost comunicate si premierului Groza care urmand pozitia adoptata de Visinski a refuzat sa o ofere o garantie formala detaliata asupra unor asemenea libertati politice. Candidatura lui Mihalache ca si cea a lui Bratianu nu a fost insa acceptata de catre guvernul Groza care a invocat neindeplinirea unor conditii prevazute in hotararile Conventiei de la Moscova, conditii care in realitate nu existau. La intrunirea in plen a comisiei interaliate, ca urmare a pozitiei lui Harriman si a lui Kerr, care au cerut explicatii pentru respingerea celor doi, Mihalache si Bratianu au fost puternic atacati. Ion Mihalache a fost acuzat ca se inscrisese voluntar in armata contra Uniunii Sovietice in timp ce Constantin I.C. Bratianu era in opinia comunistilor un "reactionar", ce purta responsabilitatea evenimentelelor din 8 noiembrie 1945. Concluzia finala care a transat aceasta discutie s-a regasit in declaratia lui Visinski care a afirmat ca: "In opinia guvernului sovietic ambii candidati erau prea compromisi pentru a deveni membri ai guvernului" . Dupa o serie de consultari a membrilor Comisiei Aliate cu regele si cu principalele partide si dupa tratative intense intre guvern si opozitie, au fost acceptati, de pe noile liste cu propuneri prezentate de partidele de opozitie, Mihail Romniceanu din partea liberalilor si Emil Hatieganu din cea a taranistilor. Acceptarea acestora de catre Visinski si implicit de catre comunistii romani a fost determinata si de faptul ca cele doua personaje nu erau nume sonore ale celor doua partide de opozitie iar prezenta lor in guvern, ca ministri fara portofoliu nu ameninta in nici un fel planul orchestrat de Moscova. Ambii reprezentanti si-au exprimat dorinta de a contribui la punerea in practica a masurilor adoptate la Moscova printr-o colaborare loiala, dar "fara a purta raspunderea pentru restul actiunii de guvernare" . Completarea cabinetului Groza in acest mod a reprezentat pentru comunisti un succes, Gh. Gheorghiu-Dej avea sa afirme ulterior ca: ,,aceasta hotarare reprezinta recunoasterea de fapt a guvernului de catre Marile Natiuni Unite" iar "recunoasterea este un succes incontestabil al politicii internationale a Uniunii Sovietice" si "fara indoiala un succes al politicii guvernului Groza" .

In sedinta Consiliului de Ministri din 8 ianuarie 1946, guvernul si-a asumat executarea integrala a hotararilor adoptate la Moscova privind efectuarea de alegeri legislative in cel mai scurt timp posibil, asigurarea libertatii acestora pe baza votului universal si secret, asigurarea libertatii presei, a cuvantului si a dreptului de asociere si participarea tuturor partidelor democratice si antifasciste . Formularea Declaratiei guvernului Groza era aproape identica cu cea a Declaratiei de la Moscova din 26 decembrie 1945, insa continea o precizare care anula efectiv cele afirmate mai inainte si anume insarcinarea Ministerului Afacerilor Interne, al Justitiei si al Cultelor si Propagandei, toate detinute de comunisti, cu indeplinirea sarcinilor mai sus mentionate.

Dupa Conferinta de la Moscova activitatea Partidului National Taranesc a reintrat intr-o oarecare stare de normalitate, in conditiile in care intrunirile si manifestatiile partidelor politice au fost oficial ingaduite la sfarsitul lunii ianuarie, bineinteles cu unele ingradiri. Printr-o circulara a Directiei Generale a Politiei, din 31 ianuarie, adresata inspectoratelor regionale de politie s-au impus conditii restrictive, nefiind ingaduite acte jignitoare la adresa Armatei Sovietice sau a autoritatilor romane, adica a guvernului pro-comunist. Datorita formularii evazive orice demonstratie risca usor sa fie catalogata drept "antidemocratica", termenul care era aplicat de catre comunisti tuturor actelor sau actiunilor care veneau in contradictie cu politica lor. Conform circularei, intrunirile si manifestatiile organizate de partidele politice in sali inchise trebuiau supravegheate de informatori, in timp ce acelea desfasurate "in strada" necesitau aprobarea prealabila a politiei locale care avea misiunea de a "inregistra numarul aproximativ al participantilor, lozincile strigate, atitudinea conducatorilor, precum si starea de spirit produsa in randurile populatiei"[47].

In ceea ce priveste obiectivele care trebuiau urmarite de PNT in perspectiva campaniei electorale, o buna parte dintre acestea au fost sintetizate de catre conducerea organizatiei PNT din Ardeal si Banat intr-o circulara adresata organizatiilor din teritoriu dar si lui Iuliu Maniu. Pentru intensificarea propagandei electorale se facea apel la mobilizarea tuturor membrilor partidului fiind propusa constituirea unor grupuri de opt-zece persoane in fiecare comuna pentru apararea libertatii alegerilor precum si formarea unor echipe de doua-trei persoane care sa se ocupe cu propaganda din casa in casa pentru a convinge populatia ca ar savarsi o "adevarata crima nationala " daca nu si-ar exercita dreptul de vot, bineinteles in favoarea taranistilor. De asemenea era recomandata restructurarea organizatiilor teritoriale, punandu-se accent pe organizatiile pentru tineret si pentru femei dar si pe atragerea preotilor, cunoscuta fiind importanta si influenta Bisericii asupra populatiei: "Institutia Bisericii este printre cele dintai vizate de comunism, in consecinta, sunteti rugati sa faceti plauzibil acest lucru maselor electorale, tinand seama de faptul ca poporul roman este profund credincios. Va veti stradui in masura egala sa atrageti preotimea de partea voastra"

Chiar daca guvernul Groza garantase, in Declaratia din 8 ianuarie, ca se va respecta dreptul de asociere al partidele de opozitie, acestea au intampinat inca dinainte de inceperea propriu-zisa a campaniei electorale, serioase probleme cu privire la libertatea intrunirilor. Din primele zile ale lunii februarie, mitingurile organizate de PNT au fost obstructionate de numeroase abuzuri combinate cu acte de violenta ale activistilor comunistilor asupra participantilor si simpatizantilor taranisti. Abuzurile reprezentantiilor politiei locale, care incercau sa impiedice adunarile publice ale PNT, au fost semnalate, printr-o scrisoare oficiala, premierului de catre ministrul taranist E Hatieganu, inca de la sfarsitul lunii ianuarie 1946, in care sublinia ca "daca politia are dreptul sa refuze atare autorizatii, atunci libertatea intrunirilor, asocierii si a cuvantului nu exista, libertate pe care guvernul este obligat sa o respecte in conformitate cu Intelegerea de la Moscova". In aceeasi scrisoare Hatieganu afirma ca mentinerea epurarilor insemna "o masura de constrangere, menita sa-i sileasca pe toti functionarii statului sa urmeze linia politica a Frontului National Democrat" . Epurarea elementelor nesigure era considerata de guvern o metoda eficienta pentru a-si intari controlul si a "mobiliza masele" pentru a actiona in directia dorita. Epurarile au avut loc in mai multe sectoare ale administratiei de stat, cele mai importante avand loc in cadrul politiei si armatei, doar intr-o singura zi fiind numiti in cadrul jandarmeriei patru sute de sefi de post, majoritatea facand anterior parte din Diviza Tudor Vladimirescu formata si instruita in URSS . Actele de violenta la adresa opozitiei s-au amplificat de-a lungul lunilor februarie si martie, si chiar daca la prima vedere aceste incidentele par a fi de natura spontana, arbitrara, ele se incadrau perfect intr-un plan bine gandit ce pornea de la crearea unei atmosfere de neliniste si mergea pana la eliminarea fizica a adversarilor politici. Pe langa distrugerea de sedii si agresarea liderilor locali in repetate randuri, au fost comise atentate si la viata lui Mihalache, a lui Nicolae Penescu, sau a lui Hatiganu dar si a altor fruntasi taranisti, unii dintre ei fiind chiar asasinati. Ciocniri violente au avut loc si cu ocazia zilei de 10 mai atat la Bucuresti cat si in alte orase, manifestatiile spontane pro-monarhiste nefiind vazute cu ochi buni de comunisti desi in documentele oficiale era mereu mentionata fidelitatea fata de Coroana[51].

Pentru a contracara suprimarea libertatilor cetatenesti si ingradirea manifestatiilor politice, PNT a adoptat o noua tactica. Un raport al judetenei Campulung a P.C.R. din aprilie, arata ca manistii folosesc " sistemul propagandei de la om la om, lansand zvonuri tendentioase impotriva guvernului, partidului, FND-ului, URSS-ului" si in locul adunarilor publice se reunesc in numar restrans in locuintele unor simpatizanti .

Un important instrument de propaganda electorala, trebuia sa fie reprezentat de presa , insa libertatea presei si a cuvantului pe care guvernul se angajase sa le respecte, au fost incalcate de la inceput prin infiintarea, pe 16 ianuarie, a unui serviciu postal central de control subordonat Consiliul de Ministrii. Punerea noului serviciu postal, sub conducerea unui colonel de stat major si infiintarea unor oficii teritoriale in majoritatea oraselor mari, au pus bazele cenzurii presei in Romania, o cenzura ce avea sa functioneze pana in decembrie 1989.

Pentru Bucuresti au fost autorizate sa apara patru cotidiene, cate unul pentru Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal, Partidul Taranesc Democrat si Partidul National Popular, o masura democratica, cel putin in aparenta, care asigura doua publicatii pentru opozitie si doua pentru fortele guvernamentale. In virtutea hotararilor adoptate la Moscova, PNT, PNL si Sindicatul Presei Romanesti din Transilvania si Banat au cerut reaparitia periodicelor proprii, in total treizeci si doua, insa Ministerul Informatiilor, condus de liderul comunist Petre Constantinescu-Iasi, nu a aprobat nici o aparitie. Tot prin vocea ministrului Constantinescu-Iasi, guvernul a anuntat revizuirea cotelor de hartie alocate publicatiilor, revizuire care avea sa se faca pe criterii politice si care era menita sa loveasca in periodicele opozitiei. Aceasta forma de cenzura a continuat si s-a accentuat pe masura cu apropierea datei alegerilor, astfel ca in luna aprilie cotidiene comuniste sau pro-comuniste, au primit saptamanal 302 suluri de hartie, in timp ce ziarelor de opozitie sau celor nealiniate li s-au acordat doar 63 . Reaparitia ziarului "Dreptatea" dar si a altor publicatii ale PNT din teritoriu care desi primisera autorizatiile necesare au fost intarziate de comunisti prin intermediul presiunilor facute de liderii sindicatelor tipografilor asupra muncitorilor, care nu au ezitat sa recurga la amenintari cu moartea .

Perioada in care opozitia democratica a ramas practic fara presa centrala s-a incheiat pe 5 februarie, cand a aparut o noua serie a ziarului "Dreptatea", si care a lansat inca din primul numar o "Chemarea catre tara" in care liderii taranisti cereau asigurarea libertatii cuvantului si a intrunirilor, incetarea epurarilor si stabilirea datei alegerilor pana la 1 mai . Ca urmare a unui articol aparut in "Dreptatea", rectificat ulterior dupa stabilirea confuziei, in care Chivu Stoica, membru de seama al PCR si vicepresedinte al Confederatiei Generale a Muncii, era acuzat ca ar fi avut afinitati legionare, a fost inregistrata prima tentativa de suprimare a presei cu adevarat democrate. Avand mai mult rolul de a intimida si de a pregati terenul in vederea unei viitoare suprimari, Confederatia Generala a Muncii, controlata de comunisti, a intocmit si adresat primului ministru un memoriul in care i se cerea "sa binevoiti a dispune suprimarea fituicii maniste provocatoare si arestarea si judecarea celor care se fac vinovati'' . Incidentul demonstreaza ca desi presa aservita guvernului putea arunca zilnic cu insulte si insinuari dintre cele mai grave asupra opozitiei, si cea mai mica tentativa de riposta a opozitiei era in mod amenintator inabusita.

In ceea ce priveste situatia Partidul National Liberal relativa deschidere de la inceputul anului 1946, a marcat revenirea in guvern prin intermediul lui Mihail Romniceanu, care desi era considerat o figura periferica a partidului, a desfasurat, asemeni lui Emil Hatieganu, o activitate remarcabila. Demersurile si initiativele sale au fost insa neglijate de un guvern Groza hotarat sa-i tina pe reprezentantii partidelor istorice cat mai departe de activitatea guvernamentala si indiferent fata de nemultumirile legate de desfasurarea procesului electoral formulate de PNT si PNL. Pe fondul abuzurilor comise de comunisti cat si datorita tendintei evidente de tergiversare a lucrurilor in scopul amanarii alegerilor, imediat dupa intrarea sa in guvern, Romniceanu a inaintat presedintelui Consilului de Ministri un memoriu prin care cerea aplicare hotararilor de la Moscova precum si "inchiderea dosarelor si incetarea urmaririlor politice relative la incidentele din ziua de 8 noiembrie 1945" .

Exprimand pozitia opozitiei in general si a Partidului National Liberal in special, Constantin I.C.Bratianu a adus acuze guvernului Groza si tovarasilor sai cu ocazia unei manifestatii organizate la Campulung Muscel, la sfarsitul lunii februarie 1946, condamand "anarhia morala", dovedita si de prezenta lui Tatarescu in guvern "care ia in desert numele si steagul PNL cu ale carui idealuri si metode politice nu are nimic comun" . Liderul liberal avea sa constate ulterior ca anarhia morala pe care o infierase palea in fata anarhiei institutionale si a legii violentei instaurate de guvernul de "larga concentrare nationala'' puternic sustinut de sovietici.

In perioada pre-electorala, liderii liberali s-au concentrat asupra rezolvarii problemelor organizatorice cu care partidul se confrunta, sustinand necesitatea organizarii manifestatiilor si intrunirilor in teritoriu, a strangerii de fonduri pentru sustinerea campaniei electorale, si a constituirii unor sectii pentru femei, care erau chemate pentru prima data la vot. Zvonurile legate de izbucnirea unui conflict americano-sovietic in primele luni ale anului 1946, a oferit mari sperante cercurilor liberale, activitatea organizatiilor judetene ale PNL intensificandu-se simtitor in aceasta perioada in judetele Arges, Brasov, Timis sau Arad . Indicatiile primite de centru nu au fost intotdeauna aplicate cu succes, un raport al regionalei Iasi a PCR, referitor la starea opozitiei din februarie 1946 atragea atentia ca desi atat liberalii cat si taranistii nu au reusit sa-si organizeze sedii, nu trebuie "subestimata agitatia pe care o fac de la om la om" . Oficiosul PNL-ului, "Liberalul" a incercat in numerele sale sa duca o campanie de informare corecta asupra evenimentelor din Romania. Primul numar al ziarului atragea atentia asupra falsei impresii care s-a creat in urma acordarii de catre guvern a unei asa-zise libertati a presei: "Acest regim de inabusire a celei mai elementare libertati a opiniei publice nu poate fi atenuat nici compensat prin ingaduirea data partidelor democratice de a scoate cate un ziar in capitala si in provincie" . Aproape zilnic, editorialul denunta abuzurile de tot felul ale regimului impotriva opozitiei, tragandu-se totodata si un semnal de alarma: "In asteptarea zilei in care forta dreptului exprimata prin vot si nu prin bata va sti sa ingenuncheze minoritatea ce se mentine prin abuz, noi continuam sa divulgam abuzul si ilegalitatea'' .

Comunistii au abordat acelasi tip de comportament agresiv si fata de liberali, care desi nu au fost la fel de puternic atacati precum taranistii, aparand drept un pericol mai mic, au intampinat greutati similare in incercarile lor de manifestare.

In 13 aprilie un memoriu intocmit de Iuliu Maniu si C.I.C. Bratianu catre Petru Groza acuza incalcarile libertatilor publice pe care guvernul se angajase sa le respecte si condamna acest sistem de violenta si abuz din toate sectoarele cum ar fi cenzura organelor de preda, impiedicarea propagandei in tereritoriu, sau incalcarea libertatilor publice:''De la un capat la celalalt al tarii, in orase si la sate nesiguranta persoanelor si a bunurilor, soapte despre arestari, intocmiri de liste negre mentin o atmosfera grea, de teama si constrangere", "Propaganda noastra este impiedicata peste tot in tara, aproape intotdeauna prin mijloace violente. In mod sistematic adunarile noastre sunt zadarnicite de elementele de soc ale organizatiilor muncitoresti care se bucura de imunitate din partea autoritatilor politienesti. Postul de Radiodifuziune este pus exclusiv la dispozitia propagandei guvernamentale si a partidelor din Frontul National Democrat''

Reprezentantii opozitiei in guvern, Mihail Romniceanu si Emil Hatieganu, au inaintat la randul lor in aprilie 1946 un protest prin care acuzau nerespectarea acordului de la Moscova. Acestia au reclamat faptul ca proiectele de lege nu le erau prezentate in prealabil, iar cele mai multe legi nici nu intrau in discutia Consiliului de Ministrii, fiind aduse decretele direct spre semnare. Cei doi ministrii aveau sa se confrunte cu o situatie de intimidare din partea trupelor de soc guvernamentale pe 22 aprilie in timpul unei deplasari prin tara, acestia "au fost asteptati pe sosele de autocamioane cu agenti guvernamentali, au fost opriti si molestati, iar insotitorii lor au fost grav raniti. Despre incident, Petru Groza avea sa afirme in Consiliul de Ministrii ca ''Emil Hatieganu a avut incidentul pe care l-a avut ca simplu particular'' precum si ca ''domnia sa fara sa-si descopere calitatea de ministru, a intrat in conflict cu acei cetateni'' , linia discursului a fost imediat preluata si de presa comunista care concluziona "din cercetarile intreprinse s-a stabilit ca n-a avut loc nici o agresiune impotriva domnilor Emil Hatieganu si Mihail Romniceanu" .

Un nou prilej pentru regimul instalat la 6 martie de a-i denigra pe liderii opozitiei a aparut la sfarsitul lunii aprilie 1946, odata cu inceperea procesului maresalului Ion Antonescu si a ministrilor din guvernul sau al carui final era cunoscut dinainte. Citat ca martor de Tribunalul Poporului, Iuliu Maniu intr-un gest onorabil avea sa-i stranga mana maresalului Antonescu la iesirea din sala de judecata iar in ziua urmatoare presa comunista titra scandalizata: "Parasind Tribunalul, Iuliu Maniu a strans mana acuzatilor din boxa, a strans mana tradatorilor" .

Marturiile celor doi reprezentanti anglo-americani din Comisia Aliata, completeaza imaginea societatii romanesti din primele luni ale anului 1946, marcata de o stare de tensiune si nesiguranta. Astfel ambasadorul britanic A.C. Kerr, in raportul intocmit la finalul misiunii sale la Bucuresti, descrie modul in care erau privite viitoarele alegeri: "Nu am intalnit un singur roman care sa creada ca alegerile vor fi libere, daca nu va fi creat un organism independent care sa supravegheze indeplinirea asigurarilor date de guvern", marturisind ca "am parasit Bucurestiul, asadar, cu un sentiment de tristete" convins ca Visinski "conduce Romania intocmai ca o provincie a Uniunii Sovietie" . De asemenea reprezentantul Statelor Unite, C.V.R. Schuyler, nota in luna februarie in jurnalul sau ca "in Romania nu exista libertate de asociere si libertate de exprimare, desi minoritari comunistii au armele si autoritatile de partea lor si sparg mitingurile opozitiei in tara" . In ceea ce priveste alegerile, Schuyler consemna cu tristete, la finalul unei vizite in Statele Unite: "Am avut senzatia clara ca acum suntem gata sa acceptam faptul ca dominatia Rusiei asupra Romaniei este inevitabila si ca probabil nu trebuie sa ne asteptam sa vedem vreodata organizandu-se acolo alegeri libere'' .

In ceea ce priveste monarhia, prestigiul de care se bucura regele Mihai in toata tara, ingreunau inlaturea sa cel putin inainte de desfasurarea alegerilor insa de la mijlocul lunii martie relatia dintre suveran si guvern au inceput sa se deterioreze.

La 26 mai 1946 regele Mihai a semnat decretul prin care presedintele Consiliului de Ministrii, Petru Groza era decorat cu "Ordinul Serviciul Credincios" in grad de colon

-a afectat pe amandoi , in timp ce guvernul aparea ca fiind apreciat de mnarh, regele isi stirbea din auto.ritate.Stirea a produs nedumerire deoarece erau enumerate meritele Guvernului impus la 6 martie , a ameliorat sit urmarile razb, a inceput recnstructia tarii, a reluat rap dipl cu marile puteri conbtrib la prestigiul statului, obtinut consfiint granitelor Transilvaniei reintregite, lucru discutiile cu mrile puteri nu erau incheiate.Propunerea ptr decorae a venit din plui Tataarasciu "deoarece sovieticii doresc asa" 2Patrascanu a prezent textul care tb sa insoteasca decretul.Opinia publica nedumeritaa realitatea opusa meritelor, note de protest ale UK si Sua ptr neindepl angajam.. Regele refuzaDecorarea vine dupa nemultumirea societicilor asupra manif spontana de ziua mnarhiei, s-au folosit de ea ptr a obt decorarea se pare ca in urma promisiuni legate devioleta olitica va scadea unui stantaj , amenitat cu pedepsirea unor studenti, Regimul avea nevoie la decghiderea campaniei elect de o aparenta aprobare a suveranului. , Demonstr din 10 mai Ministerul de interne face arestari , 19 tineri,Stiri circulau unele neverificate, zvonuri ca mai multi fruntasi national taranisti au fost arestati, invinuiti ca ar fi scris in presa sub regimul antonescu, lideri liberali in arest la domiciliu

Partidul Comunist

Recunoasterea guvernului roman de catre Puterile Vestice, la inceputul lunii februarie 1946, a facut ca fortele politice democratice sa fie nevoite sa accepte startul cursei electorale de pe pozitia secunda, in conditiile in care comunistii detineau toate parghiile puterii iar garantul alegerilor libere si nestingherite devenea practic guvernul Groza , ceea ce facea ca asa-zisele garantii privind corecta desfasurare a alegerilor sa para imposibil de pus in practica.

Fiind inca incapabili sa preia puterea politica, liderii comunisti au stabilit, in cadrul Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Roman desfasurata intre 25 si 29 ianuarie 1946, liniile generale de actiune in vederea castigarii viitoarelor alegeri legislative.

In discursul sau, Gh. Gheorgiu-Dej a abordat problema alegerilor din doua perspective, una pozitiva ce viza o organizare pragmatica si una negativa indreptata impotriva opozitiei , considerand ca obiectivul principal pentru castigarea alegerilor este stabilirea unei platforme politice care sa stranga in cadrul unui bloc toate fortele politice ce sprijina guvernul. Pentru realizarea acestui bloc, Dej propunea adoptarea unei atitudini prietenoase fata de social-democrati, in special fata de Titel Petrescu, care parea ca doreste sa se elibereze de sub tutela comunistilor si schimbarea imaginii Frontul Plugarilor care se prezenta ca o anexa a Partidului Comunist. Constientizand faptul ca nu se puteau prezenta pe liste separate la viitoarele alegeri datorita suportului politic scazut din partea populatiei, comunistiilor au cautat sa foloseasca in favoarea lor electoratul celorlalte grupari politice care urmau sa alcatuiasca coalitia guvernamentala. Astfel pe langa electoratul deja existent al Partidului Social Democrat, Frontul Plugarilor trebuia sa aduca voturile taranimii sarace si a celei mijlocase, in timp ce Partidul National Popular trebuia sa atraga voturile negustorilor, micilor meseriasi si intelectualilor.

In viziunea lui Dej, munca de partid trebuia dublata, de-a lungul campaniei electorale de obstructionarea opozitiei in special a lui Iuliu Maniu si a lui Bratianu asupra carora trebuia indreptat "focul principal". Opozitia trebuia de altfel supravegheata atent, fiind incurajata alcatuirea unor chestionare care sa faciliteze observarea, a caror intocmire revenea cadrelor de partid .

Miron Constantinescu, in interventia sa, arata modul in care comunistii vedeau libertatea in campania electorala, o libertate ingradita de un guvern controlat de Partidul Comunist: " o libertate pentru fortele reactionare in masura in care nu vor calca legile democratice, in masura in care nu vor calca dispozitiile ministerului de interne, in masura in care nu vor calca ordinele guvernului" . Liderul comunist concepea alegerile ca o batalie intre fortele democratice, reprezentate de comunistii si reactiune, in care era nevoie de o tactica bine stabilita adaptata la specificul tarii: "Noi concepem lupta, campania electorala si alegerile din anul acesta ca pe o batalie.Or, intr-o batalie trebuie sa te prezinti cu o strategie si o tactica bine precizate si clare in fata fiecaruia" . Alegerile reprezentau pentru liderii comunisti o batalie deoarece conceptul de alternanta la putere era de neconceput, existenta opozitiei ducand la pierderea puterii.

Ministrul de interne, Teohari Georgescu sublinia ca in pofida faptului ca: "Am avut si avem in mana o buna parte din aparatul de stat" se poate obtine in urma alegerilor "si mai mult de 80%, dar cu o conditie: nu sprijinindu-ne pe politie"[77].

In termeni comunisti pentru castigarea alegerilor era necesara pregatirea din timp a unor "echipele de actiune, echipele de propagandisti care sa rascoleasca sat cu sat, comuna cu comuna, catun cu catun - nu mai vorbim de marile orase, care sa ridice poporul, sa-l clarifice, sa-l lamureasca, sa-i faca educatie si in acelasi timp sa-l mobilizeze la lupta contra rebeliunii pentru castigarea bataliei alegerilor" . Masurile adoptate de Plenara coincideau cu parerile altor membri, Vasile Luca sustinuse anterior intr-un indemn adresat liderilor organizatiilor de masa reuniti la Bucuresti pe 4 ianuarie: "nu putem fi multumiti cu un succes de 50-55%, ci trebuie sa obtinem o majoritate de peste 80%, daca vrem sa lichidam reactiunea" iar "succesul alegerilor nu depinde de Armata Rosie, ci de puterea noastra de mobilizare politica a maselor" .

In finalul Plenarei concluzia stabilita este prezentata in oficiosul partidului: "Prezentarea unita in alegerile parlamentare a tuturor fortelor democratice componente ale guvernului democrat instaurat la 6 martie 1945" .

Datorita gradului avansat de dependenta a PCR fata Uniunea Sovietica, inainte de a fi aplicate aceste masuri, asa cum apareau ele liderilor comunisti romani, au fost supuse atentiei conduceri superioare de la Moscova, in cadrul intrunirii dintre Gheorghiu-Dej si Teoharie Georgescu, pe de-o parte si Stalin pe 2-3 aprilie 1946. In prima zi, desi cunoscute, au fost discutate punctual proiectele comunistilor romani, partea sovietica interesandu-se in special de chestiuni asupra alcatuirii blocului de partide pro-guvernamentale, si de modul in care vor fi abordate problema monarhiei si a taranimii in programul electoral. Formula sustinuta de Dej asupra repartizarii procentuale a mandatelor care prognoza o impartire, dupa cum urmeaza: Frontul Plugarilor 24%, Social -Democratii 23%, PCR 21%, PNL 20 % si PNT 5%, a fost revizuta de Stalin care a avut cuvantul final. Stalin a propus ca partidele mari: PCR, PNL, FP, PSD sa primeasca un procent de 22%, precizand insa ca distributia are doar o valoare simbolica, pentru a oferi aparenta egalitatii in cadrul blocului, in conditiile in care comunistii detineau toate parghiile puterii . Interesul deosebit pe care il acordau sovietici procesului legislativ din Romania reiese cu claritate din decizia de finantare a PCR cu un milion de dolari, cu eliberarea pe loc a sumei de 200 de mii .

Actionand pentru prezentare pe liste comune in alegeri a tuturor fortelor guvernamentale, comunistii au reusit sa provoace o ruptura in cadru Partidului Social Democrat, in cadrul caruia se conturasera de la sfarsitul anului 1945, doua factiunii. Congresul Partidului Social Democrat din 10 martie 1946 avea astfel misiunea de a stabili directia partidului, alegand intre rezolutia propusa de aripa stanga a partidului, care afirma necesitatea unirii fortelor cu Partidul Comunist si rezolutia sustinuta de C.Titel-Petrescu, care refuza colaborarea in virtutea deosebirilor ideologice si tactice, considerand de asemenea acest demers o amenintare la adresa existentei partidului. Actionand in scopul influentarii modului de selectare a delegatilor la congres si inlocuind votului secret, favorabil lui Titel-Petrescu, cu cel deschis gruparea procomunista a obtinut votarea propriei rezolutii, care a puns capat independentei Partidului Social Democrat, transformandu-l intr-o anexa a Partidul Comunist. La finalul Congresului, oficiosul Partidului Comunist constata cu multumire: "Cu o majoritate zdrobitoare Congresul de duminica a hotarat: Partidul Social Democrat va merge pe liste comune cu toate fortele democratice" . Infrangerea lui C.Titel-Petrescu de catre latura pro-comunista a partidului reprezentata de Lothar Radaceanu si Stefan Voitec a reprezentat inca o victorie a comunistilor care reuseau astfel sa faca un pas decisiv in vederea, "inghitirii" ulterioare a Partidului Social Democrat din octombrie 1947. Exclus din randul partidului, Titel-Petrescu avea sa infiinteze, alaturi de adeptii sai Partidul Social Democrat-Independent care a participat la alegeri separat si va incheia un pact de neagresiune politica cu cele doua partide istorice?

Pe 17 mai 1946 comunistii aveau sa dea semnalul unirii sub acelasi steag a tuturor fortelor guvernamentale, dand publicitatii, Platforma-program a Blocului Partidelor Democrate. Preambulul Platformei anunta ca alegerile din 1946 "se vor deosebi fundamental de cele din trecut, prin aceea ca, de asta data, stau fata in fata fortele tinerei democratii romanesti care apara interesele intregului popor si asa-zisele partide "istorice" care nu reprezinta decat interesele reactiunii" iar partidele componente ale BPD isi vor pastra "mai departe intacte ideologia si programul lor" . Structurata mult mai bine decat platforma Frontului National Democrat, actuala platforma cuprinde 9 capitole in care sunt atinse toate punctele esentiale, plecand de la cultura nationala pana la politica economica si financiara. Incalcarea treptata, in urmatorii doi ani, a prevederilor Platformei, care se angaja sa asigure un regim democratic in cadrul monarhiei constitutionale, si drepturi si libertati cetatenesti de baza cum ar fi dreptul la proprietate si libertatea de exprimare, dovedeste faptul ca in realitate programul BPD este o arma pur electorala al carei scop era adunarea de capital politic prin eliminarea temerilor electoratului referitoare la o politica ulterioara totalitara. Incercand sa elmine temerile taranimii platforma afirma "gospodaria taraneasca , avand la baza proprietatea individuala asupra pamantului, va fi aparata si intarita" iar in timpul cel mai scurt noiilor impropietariti li se vor acorda titluri de proprietate . Partidul Comunist a incercat sa acrediteze idea ca Platforma va fi efectiv transpusa in practica, prin trimiterea unor activisti la sate pentru a convinge taranii ca proprietatea individuala asupra pamantului se va mentine .

Dupa lansarea platformei avea sa se constituie oficial, prin semnarea unui protocol de adeziune, Blocul Partidelor-Democrate in componanta caruia intrau alaturi de Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Partidul National Liberal condus de Gheorghe Tatarescu, Partidul National Taranesc al lui Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor si Partidul National Popular, aparut dupa transformarea Uniunii Patriotilor in partid politic. Pentru realizarea unui comandament unic pe intreaga perioada a alegerilor, a fost constituita o Comisie Centrala Electorala, compusa din reprezentantii celor sase partide, care va centraliza si coordona activitatea BPD in campania electorala, in conditiile in care organul suprem de conducere era Biroul Politic al PCR. Aceasta Comisie Centrala avea misiunea de a dirija activitatea Comisiilor Electorale Judetene, alcatuite din mai multe comisii: electorale, de propaganda, administrative, economice, financiare, pentru transporturi si pentru tineret" .

Odata cu trecerea timpului, centrul de greutate al confruntarii politice se va muta pentru moment in cadrul guvernului si la nivel diplomatic datorita intarzierii promulgarii legii electorale.

La sfarsitul lunii mai, Burton Y. Berry avea sa adresesze, in numele guvernului Statelor Unite, o nota catre Gheorghe Tatarescu prin care se exprima ingrijorarea pentru intarzierea promulgarii legii electorale si pentru abuzurile impotriva libertatilor din Romania: "S-au scurs mai mult de patru luni de la reorganizarea guvernului si nu numai ca nu s-a fixat nici o data pentru alegeri, dar nici nu a fost promulgata vreo lege electorala pentru aceste alegeri. Aceasta situatie incompatibila cu deciziile de la Moscova, da impresia ca guvernul tergiverseaza indeplinirea promisiunilor sale" . RaspunsulT a negattoate acuzatiile, punand pe seama unei "anumite propagande care tine la desfigurarea actelor guvernuluisi la ignorarea relatiilor din tara noastra" Aceasta nota, la fel ca multe altele, nu a contat deguvernul Groza, care beneficiind de sprijinul Uniunii Sovietice isi putea permite sa ignore fara probleme informarile anglo-america

Legea Electorala

In lipsa Parlamentului, Guvernul Groza se bucura de un mare avantaj, fiind singurul organism abilitat sa elaboreze legea electorala, in conditiile in care era de notorietate faptul ca partidul de guvernamant influenta, in favoarea lui, rezultatul alegerilor. Discutarea proiectului legii electorale, pregatit inca din toamna anului 1945 de catre Lucretiu Patrascanu in cadrul Ministerului Justitiei, a starnit protestul opozitiei care si-a manifestat nemultumirea atat prin intermediul presei cat prin intermediul celor doi ministri fara portofoliu. Ambii reprezentanti ai opozitiei si-au facut datoria insa soarta alegerilor era deja pecetluita.

Dezbaterea proiectelor in cadrul Consiliului de Minstrii a inceput pe 21 iunie 1946, Emil Hatieganu sustinand punctul de vedere al Partidului National Taranesc fata de proiectul legii electorale afirma: "acest proiect de decret lege, care priveste Reprezentanta Nationala, este un proiect anticonstitutional si anume pentru motivul ca decretul din 1944 nu da drept guvernului sa desfiinteze una din ramurile puterii legislative. Decretul din 31 august 1944 mentine puterile statului astfel cum sunt hotarate prin Constitutia de la 1923" . Pe langa contestarea proiectului de a desfiintare a Senatul, Mihail Romniceanu atragea atentia asupra amanarii alegerilor, care fusesera in mod evident tergiversate: "Dumneavoastra prevedeti, ca in caz de impiedicare, alegerile nu se vor putea tine. Care este impiedicarea care poate opri facerea unor alegeri generale in toata tara? Razboiul? Doamne fereste! Ciuma? Lacustele? Zapada prea mare? Poate unii dintre dumneavoastra nu aveti experienta alegerilor, dar cei care o au stiu ca acest cuvant, "impiedicare" poate sa ascunda multe" . Lipsiti intradevar de experienta unei campanii electorale si a unor alegeri electorale, reprezentantii regimului instaurat la 6 martie 1945 compensau inexperienta cu viclenia. Dezbateri extrem de aprinse s-au purtat si pe tema acordarii dreptului de vot pentru militari, a constituirii birourilor electorale sau pe problema electibilitatii. Romniceanu si Hatieganu au propus ca locurile de pe liste sa fie repartizate prin tragere la sorti, insa prima pozitie a revenit formatiunilor guvernamentale. Cei doi vor avea dispute cu reprezentantii regimului si in privinta eligibilitatii magistratilor si a militarilor, Mihail Romniceanu subliniind ca acestia nu trebuie sa candideze pentru a-si mentine impartialitate, argumente neconvingatoare pentru comunisti care vor implementa politica lor in toate institutiile statului. La sfarsitul sedintei, Romniceanu avea sa concluzioneze ca "in urma discutiilor care au avut loc, s-au adus agravante care transforma acest proiect de serioasa consultare a vointei nationale intr-un instrument care permite ca alegerile sa fie total in mana guvernului'' .

Presa opozitiei, in special periodicele "Dreptatea" si "Liberalul" au sustinut pozitiile liderilor PNL-ului si PNT-ului, demonstrand in cadrul articolelor publicate caracterul anticonstitutional si antidemocratic al legii electorale.

In ciuda nemultumirilor celor doi ministri ai opozitiei, care au declarat ca nu sunt de acord cu textele privind reorganizarea Reprezentantei Nationale si legea electorala, considerand obiectiile acestora nefondate, Lucretiu Patrascanu, a cerut Consiliului de Ministrii adoptarea celor doua proiecte de legi. Patrascanu a sustinut apoi in mod public caracterul larg si deschis al discutiilor: "Fie ca poarta sau nu semnaturile celor doi reprezentanti ai opozitiei din guvern, decretele electorale care au primit forma finala astazi prin hotararea Consiliului de Ministrii au fost redactate cu participarea directa a d-lor Romniceanu si Hatieganu. Textele reflecta aceasta colaborare directa a opozitiei la redactarea legilor" . Pentru a intra in vigoare, textul legii electorale trebuia semnat de catre suveran, asupra caruia s-au exercit presiuni atat din partea sovieticilor, pentru a-si da acceptul cat si din partea liderilor opozitiei democrate pentru a refuza semnarea. Iuliu Maniu i-a propus chiar regelui Mihai: ,,sa provoace o criza constitutionala si sa rupa cu guvernul. Sa determine scandal international din aceasta situatie si sa sileasca astfel America si Anglia sa treaca la actiune, chiar daca aceasta ar insemna o ocupatie ruseasca pe fata a Romaniei"[94]. Iluziile lui Maniu, ca pozitia Regelui ar putea influenta politica Marilor Puteri desi impartasite si de alti democrati nu aveau nici un temei real. Chiar daca pe 3 iulie suveranul a adus la cunostiinta tuturor partidelor politice ca nu va semna decrete pe motiv de neconstitutionalitate, informat de ,,dorinta" generalului Susaikov, presedintele Comisiei Aliate de Control, ca semnatura sa fie aplicata in cel mai scurt timp, ,,azi sau cel mai tarziu maine" si in lipsa unei sustineri din partea occidentalilor, regele Mihai a revenit asupra hotararii sale si a semnat cele doua decrete privind alegerile.

Publicata in Monitorul Oficial la 15 iulie 1946, legea electorala cuprindea 18 articole si introducea unele inovatii, cea mai importanta fiind eliminarea Senatului si exercitarea puterii legislative de catre Reprezentanta Nationala unicamerala in colectiv cu Regele. Legea electorala prevedea ca au dreptul de a alege cetatenii romani in varsta de cel putin 21 de ani impliniti, in timp ce pentru a fi ales varsta minima era de 25 de ani si pentru prima data femeile primeau drept de vot.

Adunarea trebuia alcatuita din deputati alesi pe circumscriptii electorale prin vot universal, egal, direct si secret, pe baza de lista si a reprezentarii proportionale de un deputat la 40 de mii de alegatori. Numarul total al deputatilor trebuia sa fie de 406, variind intre 3 deputati pentru Tulcea, Olt sau Ciuc si 16 deputati in Prahova in timp ce pentru Bucuresti erau stabilite 30 de locuri . Prin articolul 7, pierdeau dreptul de a vota si de a candida cei "nedemni" "dusmanii poporului", voluntarii contra statelor din coalitia Natiunilor Unite "elemente fasciste, hitleriste, legionare" candidatii Partidului Totul Pentru Tara si National Crestin la alegerile din 1937, cei care ovcupasera "functii de raspundere" in timpul regimului Antonescu. In categoria celor nedemni au fost declrati peste 6000 de nume printre are si vicepres PNT ion mihalache , istoricul Ghe Bratianu. Restrinctiile stabilite de lege aveau un caracter arbitrar, ii afecta pe unii membrii ai Partidul National Taranist dar ii excepta pe colaboratorii lui Carol al II-lea din perioada 1938-1940, unii dintre acestia gasindu-se acum in cadrul cabinetului Groza, cum era si cazul ministrului de externe Ghe. Tatarascu.

Textul Legii Electorale a fost alcatuit astfel incat sa cuprinda prevederii prin care se putea asigura rezultatul votului si a constituit baza legala pentru asigurarea unei fraude de mari dimensiuni. Prevederile favorabile comunistilor au fost numeroase insa cele mai importante vizau modul de alcatuire a registrelor electorale, judecarea contestatiilor, organizarea sectiilor de votare si excluderea celor nedemni.

Cum registrele electorale trebuiau sa fie intocmite in termen de cel mult doua luni de la publicarea legii, adica cel tarziu la data de 29 octombrie si inscrierea trebuia facuta cu 20 de zile inaintea votarii iar data alegerilor s-a stabilit pe 15 octombrie, toate persoanele care nu fusessera inscrise pe liste au pierdut orice sansa de a mai vota. Procedura de judecare a contestatiilor era foarte greoaie, solutionarea contestatiilor trebuia facuta in termen de 18 zile de la inregistrare iar reclamantul trebuia sa doveasca ca nu intra in categoria trecute la nedemnitati*, astfel multi dintre cei nedoriti au fost impiedicati sa voteze sau sa candideze. In ceea ce priveste organizarea sectiilor de votare, acestea trebuiau sa cuprinda pe langa magistrat sau functionar, in calitate de presedinte, si cel mult 2 de delegati si 2 asistenti pentru fiecare candidat, dar in conditiile in care BPD era format din 6 partide, s-a cerut ca fiecare partid sa-si numeasca delegatii si asistentii, deci ca delegarea sa nu se faca pe liste ci pe fiecare partid in parte. Propunerea lui Constantinescu-Iasi era menita sa suprime un posibil avantaj al partidelor de opozitie care inaintand liste separate de candidati, ar fi beneficiat de un numar superior de reprezentanti in cadrul sectiilor de votare. De asemenea asistentii din sectiile de votare nu trebuiau sa semneze procese verbale, iar dupa parasirea sectiilor de vot, asupra urnelor si deci a voturilor nu mai exista nici un fel control. Biroul Electoral a primit dreptul de a infiinta oriunde o sectie de vot, cu conditia arondarii a 3000 de votanti, lucru care s-a petrecut cel mai adesea in fabrici si in unitatile militare, unde rezultatele puteau fi falsifice cu usurinta fara un control serios din partea opozitiei sau a unor observatori independenti.

Dupa adoptarea Legii Electorale liderii opozitiei si-au exprimat in mod public protestul. Constantin I. C. Bratianu a condamnat adoptarea legii in aceasta forma considerand-o "o sfidare a celor mai elementare notiuni de libertate si de drept" ce arata "intentia vadita de a se falsifica vointa nationala, mistificandu-se totodata si opinia publica din afara" . Maniu a acuzat si el proiectele ca aduc atingeri "simtului de drept al Natiunii si nesocotesc deciziunile de la Moscova, care pretind ca legea electorala sa faca posibila libera manifestare a Poporului Roman in alegeri libere si nemasluite" . Declaratiile acestora au fost urmate in scurt timp de comunicate oficiale ale Partidului National Taranesc si Partidului National Liberal dar si de un comunicat al Partidului Social-Democrat Independent, Constantin Titel Petrescu acuzand si el guvernul ca "si-a tradat, in mod evident, intentia sa de a falsifica vointa alegatorilor in viitoarele alegeri" .