Procedura adoptarii hotarÂrilor În cadrul consiliului de securitate

PROCEDURA ADOPTARII HOTARÂRILOR ÎN CADRUL CONSILIULUI DE SECURITATE

Documentele principale care stau la baza procedurii Consiliului de Securitate sunt:

Carta O.N.U., Reguli de procedura ale Consiliului[1], Declaratia de la San Francisco de la 8 iunie 1945 privind procedura de vot în Consiliul de Securitate.

Consiliul de Securitate adopta hotarâri în problemele de fond, cu votul afirmativ a 9 membri, printre care voturile concordante ale celor 5 membri permanenti (potrivit regulii unanimitatii). În problemele de procedura, hotarârile se adopta cu voturile a 9 membri, oricare ar fi ei, permanenti sau nepermanenti (art. 27 din Carta). Partile, într-un diferend supus Consiliului spre a fi rezolvat pe cale pasnica, se vor abtine de la vot. Carta nu a stabilit criterii dupa care sa se poata distinge între problemele de procedura si problemele de fond[2] .

În caz ca se ivesc divergente asupra calificarii unei probleme, daca este de procedura sau de fond, acea problema trebuie supusa la vot, cu respectarea regulii unanimitatii membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate. Votul negativ al unui membru permanent al Consiliului de Securitate (asa-zisul veto) se poate exprima fie printr-un vot contra, fie prin neparticiparea statului respectiv la lucrarile Consiliului (asa-zisul veto de fapt). Abtinerea de la vot a unui membru permanent, potrivit unei practici constante a Consiliului de Securitate, nu este socotita ca echivalând cu un vot negativ, hotarârea astfel votata fiind valabila.

La sedintele Consiliului de Securitate poate participa, fara drept de vot, la discutarea oricarei probleme supuse Consiliului de Securitate, orice membru al Natiunilor Unite care nu este membru al Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate se întruneste ori de câte ori este necesar, membrii sai fiind reprezentanti permanent la sediul organizatiei. Potrivit prevederilor statutare, intervalul dintre sedinte nu trebuie sa depaseasca 14 zile, dar în practica, Consiliul de Securitate se întruneste aproape zilnic, iar uneori, s-a întâmplat chiar de mai multe ori într-o zi.

COMPETENTA CONSILIULUI DE SECURITATE ÎN

MENTINEREA PACII SI SECURITATII INTERNATIONALE

SCURTE CONSIDERATII PRIVIND SOLUTIONAREA PASNICA A  DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Carta O.N.U. obliga statele membre sa-si rezolve diferendele prin mijloace pasnice, în conditii internationale de pace si securitate, precum si justitie, fara a le pune în pericol.

Consiliul de Securitate, are un rol esential în mentinerii pacii si securitatii internationale si în virtutea acestui rol, îi revine o importanta atributie în domeniul reglementarii pasnice a diferendelor.

Un document de o importanta deosebita în aceasta materie este Declaratia asupra reglementarii pasnice a diferendelor internationale, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 15 noiembrie 1982. Declaratia reprezinta un angajament solemn al tuturor statelor lumii de a întreprinde tot ce se impune pentru a înlatura forta din relatiile internationale si de a se abtine de la actiuni care ar putea pune în pericol pacea si securitatea internationala.

NOTIUNEA DE DIFEREND INTERNATIONAL

În anul 1924, Curtea Permanenta de Justitie Internationala a definit diferendul ca „un dezacord asupra unei probleme de drept sau de fapt, o opozitie de teze juridice sau de interese între state”[3]. Carta O.N.U. foloseste, pentru a desemna o neîntelegere sau o problema litigioasa, termenul de diferend, dar si de situatie.

Prin notiunea de diferend, se întelege un litigiu, deja aparut, între doua sau mai multe state, în timp ce situatia reprezinta un început care ar putea conduce la nasterea unui diferend.

MODALITATI SI MIJLOACE DE REGLEMENTARE PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Mijloacele pasnice enumerate în art. 33 din Carta O.N.U. sunt : tratativele, ancheta, mediatia, concilierea, arbitrajul, reglementarea judiciara. La acestea se adauga procedura de rezolvare pasnica în cadrul unor organizatii internationale care au ca scop mentinerea pacii, precum si în cadrul organizatiilor sau acordurilor regionale.

Mijloace politico-diplomatice

Mijloacele politico-diplomatice, categoria cea mai des folosita, sunt:

A. Tratativele constituie un mijloc eficient de rezolvare pe cale pasnica a diferendelor internationale, deoarece în desfasurarea acestora, partile vin în contact una cu alta în direct, dându-le posibilitatea de a-si exprima, fara rezerve, opiniile lor si a-si apara interesele.

B. Bunele oficii sunt actiuni întreprinse de catre un tert (stat sau organizatie internationala) pentru a convinge statele în litigiu sa ajunga la solutionarea diferendului dintre ele pe calea tratativelor.

C. Medierea consta în implicarea unui tert în solutionarea conflictului, care împreuna cu partile în litigiu, cauta rezolvarea cea mai potrivita a diferendului în cauza.

D. Ancheta internationala are ca scop principal sa stabileasca faptele si sa lamureasca împrejurarile care au condus la aparitia diferendelor.

E. Concilierea este o procedura efectuata de o comisie de conciliere care examineaza diferendului sub toate aspectele, iar la final propune o solutie de rezolvare a litigiului.

Mijloace cu caracter jurisdictional

Un rol important în solutionarea diferendelor pe cale pasnica revine mijloacelor cu caracter jurisdictional:

A. Arbitrajul international consta în solutionarea unui diferend între state de catre judecatori alesi de acestea si a caror hotarâre, potrivit unui acord prealabil al partilor, are valoare obligatorie.

B. Justitia internationala este realizata de Curtea Internationala de Justitie[4], principalul organ judiciar al O.N.U. Curtea poate judeca numai diferendele dintre state, ea nu poate fi sesizata de persoane fizice sau persoane juridice si nici de organizatii internationale. Un stat care nu este membru O.N.U. poate sa accepte jurisdictia Curtii în conditiile stabilite de Consiliul de Securitate al O.N.U.

Procedura de reglementare pasnica a diferendelor în cadrul organizatiilor internationale si al organizatiilor regionale

A. Organizatiile internationale, în activitatea lor de solutionare pasnica a diferendelor, folosesc mijloace pasnice de drept international cum ar fi ancheta, medierea, bunele oficii si concilierea. Ele nu pot sa impuna statelor în litigiu mijlocul pasnic pe care sa-l foloseasca, ci pot face numai recomandari cu privire la solutionarea pe cale pasnica a diferendului.

B. Diferendele locale dintre statele membre ale unor organizatii regionale pot fi supuse unei reglementari pasnice în cadrul acestor organizatii.

Organizatiile internationale regionale sunt obligate, potrivit art.54 din Carta, sa

informeze permanent Consiliul de Securitate cu privire la actiunile întreprinse sau preconizate de ele în temeiul acordurilor regionale în scopul mentinerii pacii si securitatii internationale.