Politica de ocupare a fortei de munca

1.Temeiul juridic

Temeiul juridic al definirii si aplicarii politicii sociale se regaseste în dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulatii a persoanelor si dreptul de stabilire în contextul pietei unice.

Articolul 117 al Tratatului CEE exprima întreaga filozofie a armonizarii sociale comunitare. Astfel, alineatul 1 stabileste principiul: „Statele membre convin asupra necesitatii promovarii ameliorarii conditiilor de viata si de munca ale fortei de munca, permitând egalizarea lor în progres”. Alineatul 2 stabileste metoda: „Statele membre apreciaza ca o asemenea evolutie va rezulta atât din functionarea pietei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât si din procedurile prevazute de prezentul Tratat si din apropierea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative”.

Prin adoptarea, în 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica sociala si ocupare a fortei de munca (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca Uniunea sa continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea „recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat în scopul adoptarii actelor si deciziilor necesare pentru a pune în practica acest acord”. În urma intrarii în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul instituind Comunitatea Europeana.

Tratatul de la Amsterdam contine, în paralel cu dispozitiile asupra Uniunii econo­mice si monetare, un capitol asupra politicii de ocupare a fortei de munca. Evident, fiecare stat membru a ramas responsabil în ceea ce priveste politica de ocupare a fortei de munca, dar politicile nationale se înscriu într‑o strategie europeana coor­donata. Este, din nou, reafirmata interconexiunea dintre economic si social, politica pietii unice impunând deci si o coordonare a politicilor sociale.

În prezent, baza legala a politicii sociale europene se regaseste în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în primul rând sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu si „orizontal” – trebuind sa fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare si de actele normative care le materializeaza. Ele sunt completate de dispozitii speciale privind politica sociala, care se regasesc în Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145) ale aceluiasi tratat.

Astfel, Art. 2 arata ca între obiectivele Comunitatii, si deci si ale Uniunii în ansamblul sau, se numara „un nivel înalt de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, si asigurarea egalitatii între barbati si femei”, iar Art. 3 prevede ca – în vederea realizarii scopurilor aratate – în toate activitatile sale Comunitatea va urmari eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii între barbati si femei. Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe baza de cetatenie, în timp ce Art. 141 întareste principiul nediscriminarii dintre barbati si femei.

În materie de politica a ocuparii a fortei de munca,printre conventiile si recomandarile adoptate de Organizatia Internationala a Muncii se cuvin mentionate:

Conventia nr. 122/1964 privind politica ocuparii depline a fortei de munca ca un obiectiv politic de dorit si economic accesibil.Conventia solicita statelor membre sa formuleze si sa aplice,ca un obiectiv esential,o politica activa care sa promoveze ocuparea deplina a fortei de munca în vederea stimularii cresterii si dezvoltarii economice,a ridicarii nivelului de trai,de a rezolva problema somajului. Orice tara înainte de a ratifica trebuind sa promoveze deplina folosire a fortei de munca ,,productiva si liber aleasa’’;

Recomandarea 122/1964-care se refera tot la politica de ocupare,adoptand politici complementare;

Recomandarea 169/1984-crearea de locuri de munca pentru tineri si persoane sau grupuri defavorizate;

Conventia nr. 168/1988 referitoare la promovarea ocuparii si protectia contra somajului;

Romania a ratificat Conventia nr. 122/1964 prin decretul nr.284/1973.

2.Obiective

Principiile, obiectivele si activitatile importante mentionate în tratat includ promovarea unui nivel înalt de ocupare a fortei de munca pe teritoriul Comunitatii prin dezvoltarea unei strategii coordonate, în particular cu privire la crearea unei forte de munca calificate, instruite si adaptabile si a unor piete ale muncii care sa reactioneze la schimbarile economice.

Promovarea ocuparii fortei de munca, conditii de viata si de munca îmbunatatite, protectie sociala corespunzatoare, dialog între conducere si personal, dezvoltarea resurselor umane în vederea mentinerii unei rate ridicate a ocuparii fortei de munca si combaterea excluziunii sunt obiectivele-cheie ale Comunitatii si ale statelor membre în domeniul social si de ocupare a fortei de munca descrise la articolul 136 din Tratatul CE.

La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de actiune pentru ocuparea fortei de munca:

- promovarea investitiilor în învatamântul profesional;

- reducerea costurilor indirecte ale fortei de munca;

- cresterea economica bazata pe ocuparea intensiva a fortei de munca;

sporirea politicilor active de pe piata fortei de munca

- întarirea masurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piata muncii.

Acestor prioritati Comisia Europeana le-a raspuns prin comunicarea sa privind „Dezvoltarea sistemelor de ocupare a fortei de munca în Uniunea Europeana progrese recente si tendinte” [COM (95) 465].

Ocuparea fortei de munca a fost declarata ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificarile aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam(1997). Ca urmare, guvernele statelor membre au hotarât sa sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea fortei de munca. Dezvoltarea strategiei se bazeaza pe:

- luarea în considerare a ocuparii fortei de munca în formularea si implementare politicilor si activitatilor la nivelul Comunitatii;

- introducerea la nivelul Comunitatii a mecanismelor de coordonare.

Tratatul promoveaza ideea unei politici de ocupare coerente si corelate cu politica economica a Uniunii si, respectiv, pregatirea fortei de munca în masura sa se adapteze rapid si permanent la piata muncii, la schimbarile economice din cadrul comunitar, dar si la cele pe plan mondial.

Tratatul introduce o supraveghere multilaterala a politicilor nationale de ocupare prin instituirea unui Comitet permanent pentru ocuparea fortei de munca, cu caracter consultativ, pentru a promova coordonarea politicilor statelor membre în materie de ocupare a fortei de munca si piata muncii care asista institutiile comunitare.

Politica de ocupare ar urma sa aiba, anual, urmatoarea configuratie:

situatia ocuparii va fi examinata de catre fiecare sef de stat si de guvern;

Consiliul Uniunii va stabili, cu o majoritate calificata, Linii directoare pentru statele membre, pe baza propunerilor Comisiei Europene, dupa consultarea Parla­men­tului European, a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor;

la sfârsitul fiecarui an, Consiliului Uniunii va examina aplicarea liniilor direc­toare si va face recomandari statelor membre. Consiliul si Comisia vor prezenta, anual, un raport sefilor de state sau de guvern ce compun Consiliul European propunând noile orientari în materie de ocupare a fortei de munca;

Uniunea Europeana va putea finanta proiecte pilot în materie de ocupare.

2.3.Strategii de ocupare a fortei de munca

Summitul extraordinar dedicat locurilor de munca de la Luxemburg, desfasurat în decembrie 1997, la putina vreme dupa cel ce adoptase Tratatul de la Amsterdam a adoptat Strategia europeana privind ocuparea fortei de munca (SEOFM) care, în decursul celor 10 ani de la lansarea sa, a jucat un rol determinant în coordonarea politicilor Uniunii Europene de creare a unor locuri de munca mai bune.

Anticipând intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Consiliul European de la Luxemburg a lansat aplicarea unei Metode noi si deschise de coordonare (M.O.C.) inclusa în art. 128 din TCE si a trasat o serie de Linii direc­toare care trebuiesc integrate în planurile nationale de angajare elaborate de fiecare stat membru. 

În esenta lor, liniile directoare de la Luxemburg vizeaza:

îmbunatatirea masurilor si actiunilor de ocupare a fortei de munca. Dintre aceste masuri se pot enumera cele referitoare la:

ajutorarea tineretului a si a adultilor ce nu a avut un loc de munca în ultimele luni prin programe de formare profesionala;

revizuirea sistemelor de asistenta prin care somerii sa poata accede la un loc de munca sau la un curs de formare profesionala;

revizuirea sistemelor de învatamânt, care sa duca la reducerea numarului de tineri ce parasesc scoala si introducerea de programe scolare care sa fie în concordanta cu cerintele pietei muncii.

dezvoltarea spiritului antreprenorial. În acest sens, statele membre au fost chemate sa adopte o legislatie clara, stabila si previzibila pentru crearea de noi afaceri, sa reduca barierele administrative pentru întreprinderile mici si mijlocii. De asemenea, au fost chemate sa ia masuri în vederea reducerii impozitarii fortei de munca, în special a celei necalificate, si a reducerii cotelor de TVA aplicate serviciilor ce folosesc munca intensiva.

încurajarea adaptabilitatii în afaceri. Partenerii sociali negociaza acorduri care sa duca la modernizarea organizarii muncii prin care sa se ajunga la un echilibru între flexibilitate si securitate, cum ar fi: numarul anual de zile de munca, extinderea sistemului timpului partial de munca sau a muncii cu jumatate de norma, reducerea numarului de ore de munca. Statele membre iau în considerare posibilitatea includerii în legislatie a unor tipuri de contracte flexibile care sa diversifice formele de ocupare a fortei de munca.

întarirea politicilor privind sansele egale. Prin aceste politici, statele membre urmaresc sa reduca diferenta dintre ratele de angajare dintre barbati si femei, încurajând angajarea femeilor. De asemenea, sunt puse în aplicare masuri care au în vedere îmbunatatirea relatiilor dintre viata de familie si munca, cum ar fi: întreruperea temporara a muncii, acordarea de concedii pentru îngrijirea copiilor, contracte de munca cu durata fractionata.

Aceste linii directoare au fost transpuse în politici nationale prin planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca, elaborate de statele membre si supuse spre examinare Comisiei si Consiliului.

Metoda deschisa de coordonare a fost instituita, asadar, prin decizia Consiliului European de la Luxemburg denumita uzual „Procesul de la Luxemburg”. Adoptarea acestei strategii este urmarea adoptarii Tratatului de la Amsterdam care a inclus – în chiar corpul Tratatului asupra Comunitatii Europene – un nou titlu VIII intitulat „Forta de munca”, în baza acestuia coordonarea politicilor respective (privind forta de munca) devenind o prioritate comunitara.

Ratiunea instituirii M.O.C. consta în necesitatea imaginarii unui nou cadru de cooperare între statele membre care sa asigure convergenta politicilor nationale spre realizarea unor obiective comune comunitare. În esenta sa, M.O.C., este o metoda interguvernamentala de integrare europeana, fiecare stat membru întocmind propriul program si fiind evaluat apoi de celelalte state membre, rolul Comisiei Europene fiind de a supraveghea respectarea Strategiei, Parlamentului European si Curtii de Justitie a Uniunii Europene nerevenindu-le vreun rol în acest cadru. Metoda se bazeaza în principal pe:

- identificarea si definirea în comun a obiectivelor comunitare; evident, definirea este realizata printr-un act al Consiliului Uniunii Europene;

- compararea performantelor statelor membre si, pe aceasta baza, identificarea si promovarea celor mai bune practici; aceasta componenta este realizata, în buna masura, de catre Comisie care are misiunea de supraveghere a aplicarii Strategiei.

Aceasta metoda, care a dat rezultate bune în privinta fortei de munca, a fost extinsa treptat si în alte domenii confruntate cu probleme similare si care presupuneau coordonarea între statele membre cum sunt protectia sociala, incluziunea sociala, educatia, tineretul si formarea profesionala. În aceste domenii, de la caz la caz, M.O.C. a condus la masuri denumite „soft law” care sunt mai mult sau mai putin constrângatoare, dar care nu pot deveni directive, regulamente sau decizii.

Consiliul European de la Köln din 1999 a îmbunatatit Strategia europeana de ocupare a fortei de munca, hotarând ca acesta trebuie sa tina seama de toti factorii economici ce afecteaza situatia fortei de munca. Reuniunea a declansat asa-numitul ”Proces de la Köln” de urmarire si ameliorare continua a strategiei de ocupare a fortei de munca, expresie a importantei acesteia pentru Uniune, si a încurajat dialogul dintre toate partile implicate în politica economica si întarirea încrederii în raporturile lor, în vederea asigurarii cresterii economice si a crearii de locuri de munca, obiectivul major al „Pactului european de ocupare a fortei de munca”, adoptat de Consiliul European de la Köln (1999).

Elementele esentiale ale Pactului sunt:

- coordonarea politicii economice si îmbunatatirea relatiilor dintre dezvoltare si politicile monetare, bugetare si fiscale, având ca scop o dezvoltare economica neinflationista (procesul Koln);

- dezvoltarea în continuare si o mai buna implementare a strategiei coordonate de ocupare a fortei de munca (procesul Luxemburg);

- o ampla reforma structurala care sa duca la îmbunatatirea capacitatii si eficientei pietei muncii si a pietei bunurilor, serviciilor si capitalului (procesul Cardiff).

Se poate aprecia ca lansarea Procesului de la Luxemburg (în fapt a Strategiei europene de ocupare a fortei de munca) reprezinta unul din succesele esentiale ale Uniunii Europene caci a contribuit la cresterea ratei ocuparii fortei de munca .

Incepând cu 2004,se întruneste Summit‑ul Social Tripartit pentru Crestere si Ocupare, organism creat pentru a asocia partenerii sociali la punerea în aplicare a strategiilor de optimizare a ocuparii fortei de munca în cadrul Uniunii Europene1. Scopul acestuia este de a asigura, cu respectarea tratatelor Uniunii Europene, concertarea Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene si a partenerilor sociali.

În vederea impulsionarii aplicarii Strategiei Lisabona, partenerii sociali au susti­nut necesitatea urgenta a accelerarii ritmului de crestere economica, precum si a crearii mai multor locuri de munca si de calitate mai buna, conform recomandarilor Raportului Wim Kok1. Acest Raport a identificat patru masuri concrete de reforma pe care statele membre trebuie sa le adopte pentru a putea implementa noua Strategie europeana pentru ocuparea fortei de munca în vederea asigurarii stabilitatii:

- cresterii economice si a pietei muncii, cresterea adaptabilitatii/flexibilitatii fortei de munca a întreprinderilor;

- atragerea unui numar mai mare de persoane pe piata muncii;

- investitii substantiale si eficiente în capitalul uman;

- asigurarea imple­mentarii eficiente a reformelor printr‑o mai buna guvernare atât la nivel national, cât si european.

Raportul privind ocuparea fortei de munca pe perioada 2002‑2003, prezentat cu ocazia Consiliului de la Bruxelles din martie 2004, descrie progresele realizate de catre statele membre în implementarea noii Strategii europene asupra ocuparii fortei de munca pentru anii 2003‑2006. El are la baza contributiile statelor membre, sub forma de Planuri nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca si incluziune sociala, precum si concluziile Raportului Grupului de lucru european pentru ocupa­rea fortei de munca – Raportul Wim Kok.

Raportul este elaborat de Comisia Europeana într‑o perioada de optimism moderat în ceea ce priveste ameliorarea situatiei existente pe piata europeana a muncii. Chiar daca, initial, piata muncii a rezistat suficient de bine fluctuatiilor eco­no­mice si semnalelor de recesiune economica, dupa ani de crestere a numarului locu­rilor de munca s‑a ajuns, la începutul anului 2003, la stagnare. Somajul a crescut gradual de la 7,3% în 2001 la 8% în 2003. În anii urmatori, potrivit raportului, studiile prevad însa o crestere treptata a ocuparii fortei de munca.

Faptul ca fluctuatiile economice nu au afectat, de o maniera semnificativa, ocupa­rea fortei de munca se datoreaza aplicarii unor politici vizând cresterea ocuparii în rândul femeilor si al tinerilor, îmbunatatirii nivelului de calificare al lucratorilor si cresterii moderate a salariilor, diversificarii contractelor de munca si reducerii costu­rilor muncii. Reformele din ultimii ani au contribuit la cresterea capacitatii pietei muncii de a face fata socurilor economice, dar, în cazul în care cresterea economica întârzie si nu se continua procesul de reforma a acestei piete, exista riscul ca stagnarea ocuparii fortei de munca si cresterea somajului sa persiste.

În ceea ce priveste calitatea si productivitatea muncii, Raportul atrage atentia asupra faptului ca o crestere economica stabila poate avea loc doar în conditiile îmbunatatirii productivitatii muncii. Acest obiectiv poate fi atins printr‑un eficient sistem educational, o mai buna calificare profesionala si prin cresterea adaptabili­tatii/flexibilitatii fortei de munca.

Referitor la calitatea muncii, s‑au facut progrese în asigurarea securitatii la locul de munca, în formarea si calificarea personalului, însa ramân o serie de aspecte care necesita eforturi sustinute, cum ar fi integrarea persoanelor cu handicap, eliminarea segre­garii ocupationale a indivizilor si diminuarea inegalitatilor de remunerare existente.

În concluzie, Raportul apreciaza ca Uniunea Europeana trebuie sa continue sa investeasca în capitalul uman, sa asigure o mai buna implementare si implicare a tehnologiilor de ultima generatie, în special în domeniul serviciilor si sa investeasca mai mult în cercetare, dezvoltare si infrastructura.

Coeziunea si incluziunea sociala sunt analizate în Raport prin prisma cresterii relativ usoare a somajului în 2003, (care s‑ar putea dovedi o tendinta pe termen lung) si a fenomenului de excluziune sociala, categoriile sociale expuse acestor riscuri fiind considerate persoanele cu handicap, imigrantii, minoritatile etnice, persoanele care au abandonat studiile primare si persoanele în vârsta.

Corelarea politicilor de ocupare a fortei de munca cu cele privind incluziunea sociala este tratata în mod diferit de catre statele membre, unele dintre acestea punând accent pe înlaturarea obstacolelor privind participarea pe piata muncii, în timp ce altele acorda o atentie mai mare politicilor vizând grupurile excluse sau cele expuse acestui risc.

Tarile în curs de aderare (la acea data, 12) nu au participat direct la elaborarea Raportului. Cele zece noi state membre au fost incluse în acest sistem de monito­rizare începând cu 1 mai 2004.

Comisia Europeana a colaborat însa cu tarile în curs de aderare pentru a identifica provocarile majore cu care se confrunta piata muncii din aceste state. Punctele sensibile ale pietei muncii din aceste tari care se aflau în curs de aderare (cele 12 tari candidate) sunt:

absenta unor metode de lucru flexibile, cu o pondere mai redusa a fortei de munca angajata permanent sau cu jumatate de norma decât în statele membre (11% si, respectiv 8%, în timp ce mediile UE sunt de 13%, respectiv 18%);

nivelurile salariilor minime depasesc productivitatea muncii;

un nivel scazut de participare la programele de instruire (8% comparativ cu media UE de 12,5%, cu niveluri mai mici de 1% în rândul fortei de munca slab calificate în Republica Ceha, Polonia si Lituania);

slaba integrare a grupurilor sociale dezavantajate, în special a etniei rrome;

stagnare si chiar declin al participarii active a femeilor pe piata muncii, desi rata actuala a ocuparii fortei de munca feminine depaseste, în statele în curs de aderare, media UE, cu exceptia Maltei, Ungariei, Poloniei si Slovaciei;

cadrul legal al reformelor este în general stabilit, importanta fiind aplicarea aces­tuia.

Pentru perioada urmatoare, Consiliul European din martie 2004 a hotarât ca fiecare stat membru sa depuna eforturi constante pentru transpunerea, în plan natio­nal, a recomandarilor Raportului Wim Kok referitor la ocuparea fortei de munca. Liderii europeni au mai hotarât crearea, în fiecare stat membru, de Parteneriate Nationale pentru Reforma Pietei Muncii, structuri care sa coaguleze toti partenerii sociali implicati în acest proces.

O sinteza a evolutiilor – pe planul utilizarii fortei de munca în 20041 – releva faptul ca reformarea pietii muncii de catre statele membre a condus la ameliorarea ratei de utilizare a acesteia (a fortei de munca).

Gândita initial pentru a ajuta Europa sa devina „cea mai competitiva economie bazata pe cunoastere” pâna în 2010, Agenda Lisabona a primit în martie 2005, la jumatatea drumului, un „nou start”, prin care accentul a fost mutat pe cresterea eco­nomica bazata pe progres tehnologic si pe ocuparea fortei de munca. Activitatea de cercetare‑dezvoltare‑inovare ramâne însa cea mai cunoscuta componenta a Agendei Lisabona.

În conditiile încetinirii cresterii economice, Comisia Europeana a prezentat un nou ansamblu trienal de Linii directoare integrate pentru coordonarea politicilor economice si de utilizare a fortei de munca.1

Incetinirea cresterii economice a Uniunii Europene are, între altele si cauze externe cum sunt evolutia macroeconomica mondiala sau cresterile succesive ale pretului petrolului, dar si cauze interne, care tin de capacitatea statelor membre de a transpune Strategia de la Lisabona.

În conditiile încetinirii cresterii economice, Comisia Europeana a prezentat un nou ansamblu trienal de Linii directoare integrate pentru coordonarea politicilor economice si de utilizare a fortei de munca.

Uniunea Europeana a decis, în consecinta, sa relanseze Strategia de la Lisabona(2005) prin punerea accentului în mod direct pe cresterea economica si pe utilizarea eficienta a fortei de munca pentru a reusi, în egala masura, sa promoveze o economie solida si dinamica, cu asigurarea unei adevarate protectii sociale si de mediu corespunzatoare.

Ansamblul integrat de linii directoare, acoperind perioada 2005‑2008, a fost adoptat de Consiliu în iulie 2005, în baza recomandarilor asupra utilizarii fortei de munca facute de echipa (task‑force) condusa de Wim Kok. Acest document asociaza, pentru prima data, politicile de utilizare a fortei de munca (linii directoare pentru forta de munca) si politicile economice (marile orientari de politica economica).

În esenta, aceste masuri urmaresc atragerea si mentinerea persoanelor pe piata muncii, cresterea ofertei locurilor de munca, asigurarea mobilitatii lucratorilor (anul 2006 este declarat Anul european al mobilitatii lucratorilor), modernizarea sistemului de protectie sociala, realizarea unui echilibru util între remunerarea si prestatiile sociale, eliminarea barierelor în calea utilizarii depline a fortei de munca (moder­ni­zarea sistemului de sanatate, structuri pentru îngrijirea copiilor pe durata programului de munca al parintilor etc).

Ansamblul integrat relativ la politicile economice urmareste introducerea unor politici de sustinere a expansiunii economice echilibrate si de utilizare deplina a actua­lului potential de crestere, reformarea functionarii pietei de bunuri si servicii, dezvol­tarea infrastructurii si stimularea inovarii si a cercetarii.

Acest Ansamblu de linii directoare integrate încearca, în corelatia lor, sa stimu­leze statele membre în procesul complex de implementare a Strategiei de la Lisabona, Uniunii Europene revenindu‑i raspunderea de a se transforma într‑un catalizator al schimbarii, caci schimbarile trebuie sa vina „din interior”, reformarea programelor nationale trebuie facuta de fiecare stat membru cu antrenarea deplina a partenerilor sociali.1

Dupa unii analisti, nici Agenda de la Lisabona si nici dezvoltarile ulterioare ale acesteia nu au rezolvat problema de principiu: marea optiune pe care trebuie sa o faca Uniunea Europeana este aceea între o politica sociala europeana unica sau politici sociale nationale. Argumente sunt si de o parte si de cealalta parte. În orice caz, actuala politica sociala este „destul de fragmentata în continut si prin urmare incapabila sa rezolve complexele probleme sociale cu care se confrunta în continuare Uniunea Europeana …”2.

Trebuind sa aleaga între cele doua solutii, strategia de la Lisabona pare, dupa parerea noastra, a înscrie Uniunea Europeana la limita dintre o politica sociala unica si, respectiv o politica europeana ca suma a unor politici nationale relativ armo­nizate.[1]

În 2005, Strategia de la Lisabona a fost revizuita pentru ca eforturile Uniunii Europene si ale statelor membre sa fie centrate asupra unei dezvoltari puternice si durabile si a crearii unor locuri de munca mai numeroase si de o mai buna calitate.

Cum între cele doua componente - Procesul de la Luxemburg (care introducea Linii directoare care trebuiau integrate în planurile nationale de angajare) si Strategia de la Lisabona (Agenda pentru dezvoltare sociala) - exista o legatura indiscutabila, relansarea Strategiei de la Lisabona în 2005 a impus si revizuirea Strategiei europene pentru forta de munca (adoptata la Luxemburg). În iulie 2005, Consiliul European a adoptat Linii directoare integrate pentru crestere si forta de munca. Strategia de la Luxemburg astfel revizuita este centrata pe patru directii în care se adopta, succesiv:

- linii directoare integrate de crestere (dezvoltare) si forta de munca, corelate cu linii directoare pentru politicile macroeconomice si microeconomice (pentru o perioada de trei ani);

- programe nationale de reforma de catre fiecare tara membra;

- raportul anual al Comisiei Europene asupra dezvoltarii si forta de munca care examineaza programele nationale;

- recomandari (daca este cazul) ce se adopta de Consiliul Uniunii Europene.

Liniile directoare integrate pentru dezvoltare si forta de munca sunt luate în considerare în cadrul Programului comunitar de la Lisabona si în programele corespunzatoare de actiune la nivel national.

Consiliul European care s‑a derulat în zilele 23‑24 martie 2006, consacrat – în principal – problematicii Agendei de la Lisabona – a relansat strategia pentru crestere economica si ocupare deplina a UE. Obiectivele UE ramân, în continuare cercetare stiintifica, pe prim plan, forta de munca cât mai calificata, productivitate înalta, protectie sociala eficienta, industrie europeana care trebuie sa se situeze printre cele mai competitive din lume si un mediu înconjurator sanatos.

Contextul mondial obliga UE sa reactioneze rapid si cu determinare pentru a face fata concurentei pe piata internationala si acest lucru nu poate fi realizat fara o cercetare stiintifica de vârf si fara ameliorarea capacitatii de adaptare rapida a între­prin­derilor si lucratorilor la aceste noi exigente. În plus, problema declinului pro­gresiv al populatiei active (îmbatrânirea fortei de munca) si a diminuarii numarului de tineri care intra pe piata muncii fac ca UE sa fie obligata sa promoveze solutii cât mai eficiente pentru ca tinerii care termina o forma de învatamânt sa fie cât mai bine pregatiti si, deopotriva, pentru a mentine, cât mai mult posibil, lucratorii în vârsta în activitate productiva.

În esenta, Consiliul European a lansat trei termeni esentiali – utilizarea deplina a fortei de munca, egalitate si flexisecuritate.1 Este vorba de o strategie care sa combine o piata a muncii flexibila, caracterizata prin protectie sociala relativ scazuta în caz de concediere cu o solida protectie sociala, cu alocatii de somaj generoase, pentru a reduce cât mai mult posi­bil impactul negativ al trecerii de la un loc de munca la altul, împreuna cu o politica de formare proactiva care sa acopere aceasta perioada între doua locuri de munca.1

În noiembrie 2007, a fost publicat raportul Comisiei Europene intitulat „Ocuparea fortei de munca în Europa”2. raportul evidentiaza ca, strategiile privind îmbatrânirea activa încep sa dea rezultate în multe state membre ale UE. S-a înregistrat o crestere considerabila a ratei de ocupare a fortei de munca în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 55 si 64 de ani. Este important de adaugat ca aceasta crestere nu a fost realizata în detrimentul calitatii. În mare parte, cresterea ratei de ocupare a fortei de munca s-a înregistrat în sectoare si la ocupatii cu un nivel de competente relativ ridicat si cu un grad ridicat de cunostinte.

Pe de alta parte, multe state membre continua sa se confrunte cu dificultati privind integrarea cu succes a tinerilor pe piata fortei de munca. Într-un context international, majoritatea statelor membre ale UE prezinta o rata de somaj mult mai ridicata în rândul tinerilor si mult mai putini tineri cu locuri de munca decât alte tari industrializate, precum Statele Unite, Canada sau Japonia. Nivelul de calificare insuficient – partial ca urmare a gradului ridicat de abandon scolar – si segmentarea pietei fortei de munca ce favorizeaza persoanele încadrate în munca în defavoarea noilor veniti pe piata muncii se numara printre factorii cheie care stau la baza slabei ocupari a locurilor de munca.

Statele membre trebuie, în special, sa elaboreze mai multe politici integrate în domeniul ocuparii fortei de munca si a formarii profesionale pentru a îmbunatatii siguranta locului de munca pentru lucratorii europeni în contextul economiei globale, aflata în schimbare.3

Daca pâna la reuniunea de la Lisabona, strategia europeana se baza pe masuri luate la nivel national si comunitar, odata cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea fortei de munca capata o dimensiune locala. La nivel local se pot dezvolta strategii care sa tina cont de particularitatile locale si de avantajele comparative oferite de aceste particularitati. Dintre aceste avantaje se pot enumera:

- proximitatea – autoritatile locale sunt cele mai în masura sa evalueze problemele si sa dea solutii;

- putere economica – autoritatile locale au la dispozitie un buget ce poate fi folosit în crearea directa de locuri de munca, ca raspuns la cerere;

- puterea de a lua decizii – având la dispozitie bugetul, autoritatile locale pot stimula forta de munca prin intermediul întreprinderilor locale;

- contact strâns cu societate informationala – datorita legaturilor cu institutiile de învatamânt si cu firmele de tehnica de calcul, autoritatile locale pot furniza accesul la informatii si la tehnologii de comunicare.

Dintre masurile si actiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a strategiei pot fi amintite urmatoarele actiuni cu caracter general:

- Initiativa Comisiei din 1996 intitulata „Actiuni pentru ocuparea fortei de munca în Europa: Pactul de Încredere”, având ca obiective majore implicarea tuturor partilor, a face din forta de munca o problema pan-europeana si a lupta împotriva somajului într-o perspectiva pe termen mediu si lung.

- Încheierea de „pacte teritoriale pentru ocuparea fortei de munca”, având ca obiectiv capacitatea autoritatilor locale de a crea noi locuri de munca în zone cu somaj ridicat.

- Initiative de dezvoltare si ocupare a fortei de munca la nivel local;

- Analize, cercetari si cooperari care sa duca la o politica activa de informare si la identificarea si diseminarea celor mai bune practici;

- Asistenta financiara acordata întreprinderilor mici si mijlocii ce creeaza noi locuri de munca;

- În vederea exploatarii si utilizarii eficiente a surselor posibile de creare de locuri de munca, în 1996, Comisia a lansat comunicarea „Sa utilizam serviciile”. Comunicarile din anii urmatori se refereau la locurile de munca create de întreprinderile mici si mijlocii si de industria turismului.

- Posibilitatea crearii de noi locuri de munca în societatea informationala a fost studiata în Raportul privind oportunitatile de ocupare a fortei de munca în societatea informationala: „Exploatarea potentialului revolutiei informationale”, raport urmat de comunicarea Comisiei din anul 2000 „Strategii de creare de locuri de munca în societatea informationala”;

- Comunicarea Comisiei COM (1998) 219 privind munca ilegala. Ca urmare a acestui comunicari a fost adoptata rezolutia referitor la codul de conduita privind cooperarea dintre autoritatile statelor membre în vederea combaterii obtinerii de beneficii transnationale de pe urma securitatii sociale si care contribuie la frauda si combaterea muncii la negru ca si la angajarea fortei de munca din alte tari. S-a decis astfel asupra unui program de cooperare si asistenta administrativa reciproca.

- Adoptarea Directivei nr. 99/85/CE prin care, pe baza experimentala, pentru serviciile ce folosesc munca intensiva se aplica cote reduse de TVA .

- „Modernizarea serviciilor de ocupare a fortei de munca în domeniul public” (PES) care sa vina în sprijinul Strategiei Europene de ocupare a fortei de munca (Comunicarea Comisiei din anul 1998). În acest comunicat sunt cuprinse concluziile consultarilor rezultate în urma lansarii Cartii Verzi din 1997;

- Lansarea în anul 2001 a „Planului de Actiune privind Mobilitatea si Forta de munca calificata” [COM (2002) 72]. Prin planul de actiune Comisia promoveaza obiective care sa conduca la o piata a muncii mai deschisa si usor accesibila, punându-se accentul pe promovarea resurselor umane.

- Crearea retelei „EURES”, care vine în ajutorul persoanelor în cautarea unui loc de munca. Reteaua faciliteaza mobilitatea în interiorul Comunitatii fiind constituita de 450 de consilieri pe probleme de ocupare a fortei de munca.

La rândul sau, Fondul Social European reprezinta principalul instrument financiar pentru actiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a fortei de munca: protectia si promovarea fortei de munca, combaterea somajului, a discriminarii si a excluderii sociale.

Fondul finanteaza acele actiuni ale statelor membre pe perioada 2000-2006 (Regulamentul nr. 1784/1999) care au ca scop prevenirea si combaterea somajului, dezvoltarea resurselor umane si integrarea sociala pe piata muncii, sanse egale pentru barbati si femei, dezvoltare durabila si coeziune economica si sociala. Asistenta este acordata pe baza prioritatilor nationale stabilite în planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca a fiecarui stat.

Pentru a ajuta lucratorii sa se adapteze conditiilor aflate într-o schimbare rapida – forta motrica a flexicuritatii – este extrem de important sa se îmbunatateasca perspectivele profesionale, mai ales prin deschiderea accesului la diverse forme de învatare continua. În acest context, raportul analizeaza necesitatea tot mai mare de continuare a formarii profesionale si principalele dificultati în acordarea ei în mod eficient si echitabil. Aceste probleme (sau disfunctionalitati pe piata) se acutizeaza în ceea ce priveste lucratorii în vârsta, persoanele mai slab instruite, precum si persoanele care ocupa locuri de munca prost platite sau precare. Politicile publice trebuie sa intervina urgent pentru a remedia unele dintre aceste situatii.

Orientarile integrate privind ocuparea fortei de munca pentru 2005-2008 si 2008-2010 contin în total 23 de orientari, 8 dintre acestea (orientarile 16-23) fiind dedicate ocuparii fortei de munca, în vederea consolidarii Strategiei de la Lisabona. Cele opt orientari privind ocuparea fortei de munca sunt esentiale pentru a îndeplini cele trei prioritati de actiune în domeniul ocuparii fortei de munca: (i) atragerea si mentinerea unui numar mai mare de persoane pe piata muncii, cresterea ofertei de mâna de lucru si modernizarea sistemelor de protectie sociala; (ii) îmbunatatirea capacitatii de adaptare a lucratorilor si a întreprinderilor; (iii) cresterea investitiilor în capitalul uman printr-o mai buna educatie si competente. Obiectivul principal consta în cresterea ratei de ocupare a fortei de munca la 70 % pâna în 2010.

Orientarile privind ocuparea fortei de munca pentru 2008-2010 ramân neschimbate în comparatie cu ciclul precedent. Acestea contribuie la stimularea ocuparii integrale a fortei de munca, îmbunatatirea calitatii si productivitatii la locul de munca si consolidarea coeziunii sociale si teritoriale prin mentinerea celor trei prioritati de actiune si a obiectivelor cantitative stabilite pentru ciclul 2005-2008. UE si statele membre trebuie sa îsi adapteze mai bine politicile si instrumentele existente pentru a face fata globalizarii si schimbarii rapide a realitatilor sociale (schimbarile demografice, durata mai mare a vietii active, cresterea diversitatii structurii familiale, noile forme de mobilitate si diversitate).

Au fost luate deja masuri în contextul relansarii Strategiei de la Lisabona pentru cresterea si ocuparea fortei de munca cu scopul de a oferi o mai mare consistenta finantarii UE în domeniul ocuparii fortei de munca si al afacerilor sociale. Un Program comunitar pentru ocuparea fortei de munca si solidaritate sociala, numit Progress, a fost stabilit pentru perioada 2007-2013 în vederea sustinerii punerii în aplicare a obiectivelor Uniunii Europene în domeniul social prin intermediul activitatilor analitice, învatarii reciproce, proiectelor de sensibilizare si difuzare sau de sustinere a actorilor a caror munca contribuie la punerea în aplicare a politicii sociale europene. Progress reglementeaza urmatoarele cinci domenii de interventie: (i) ocuparea fortei de munca; (ii) incluziunea si protectia sociala; (iii) conditiile de munca; (iv) lupta împotriva discriminarii si (v) egalitatea între sexe, cu o suma totala de 743,25 milioane EUR pentru perioada indicata. Acesta a înlocuit programele comunitare anterioare si liniile bugetare din sectoarele respective, completând actiunea privind Fondul Social European prin sustinerea initiativelor cu o dimensiune sau o valoare adaugata europeana clara.