Politica privind intelegerile intre firme

Politica privind intelegerile intre firme

Baza juridica

Este formata din:

art. 65 CECO

capitolul 5,6 titlul I CEEA

art. 36,81,83,84,85,87, 88, 89 CE Art.

(1) Sunt incompatibile cu piata comuna si sunt interzise orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii ale asociatiilor de intreprinderi si orice practici concertate care pot afecta comertul intre statele membre si care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau distorsionarea concurentei in interiorul pietei comune, si mai ales cele care constau in:

a) fixarea directa sau indirecta a preturilor de cumparare sau de vanzare sau a

altor conditii de tranzactie,

b) limitarea sau controlul productiei, a desfacerii, a dezvoltarii tehnice sau a investitiilor,

c)         repartizarea pietelor sau a surselor de aprovizionare,

d)        aplicarea unor conditii inegale la preturi echivalente fata de partenerii comerciali, creandu-le astfel un dezavantaj concurential,

e) conditionarea incheierii contractelor de acceptare de catre parteneri a unor prestatii suplimentare, care, prin natura lor sau conform uzantelor comerciale, nu au nici o legatura cu obiectul acestor contracte.

Acordurile sau deciziile interzise in virtutea prezentului articol sunt nule de
drept.

Totusi, dispozitiile paragrafului 1 pot fi declarate inaplicabile:
oricarui acord sau categorii de acorduri intre intreprinderi ;

oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatiilor de intreprinderi;

oricarei practici concertate sau categorii de practici concertate, care contribuie la ameliorarea productiei sau distribuirii produselor, la promovarea progresului tehnic sau economic, rezervand in acelasi timp utilizatorilor o parte echitabila din profitul realizat si fara:

a)        sa impuna intreprinderilor interesate restrictii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestui obiectiv,

b)        sa dea intreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta pentru o parte substantiala a produselor in cauza.

2. Politica comunitara cu privire la intelegerile dintre firme -art. 81 al Tratatului CE

Comisia europeana, urmarind realizarea tuturor eforturile sale pentru ca moneda euro sa se nasca intr-un mediu economic sanatos si dinamic, a sustinut si consolidat functionarea pietei unice, actionand asupra structurii pietelor si urmarind sever practicile anticoncurentiale.

Practicile anti-concurentiale de afaceri, cunoscute sub denumirea de 'practici de restrictionare a afacerilor', au fost enuntate, pentru prima data, cu 50 de ani in urma, prin Carta de la Havana (1947). Ele nu reprezinta un lucru nou pentru Uniunea Europeana, deoarece, incepand cu 1958, regulile comunitare de concurenta au constituit o unealta indispensabila pentru realizarea pietei unice europene si pentru garantarea ca aceasta devine si ramane o realitate. In absenta unui control al operatiunilor de concentrare, accesul pe pietele nationale ar deveni foarte dificil pentru noii veniti din interiorul sau din exteriorul Comunitatii. Totusi, atunci cand asemenea practici sunt utilizate, ele sunt mult mai dificil de combatut.

In cadrul statelor membre comunitare, se aplica atat legislatia nationala, cat si cea comunitara cu privire la carteluri. In ceea ce priveste legislatia europeana, dispozitia relevanta este articolul 81 al Tratatului CE, iar Regulamentul Consiliului nr. 1/2003 contine regulile de implementare privind procedurile de aplicare, care inlocuieste Regulamentul Consiliului 17/1962. Articolul 81 se poate aplica si intelegerilor incheiate de catre firme care sunt localizate in afara Uniunii Europene, dar care afecteaza piata comuna.

3. Linii directoare privind acordurile de cooperare orizontala

Aceste linii directoare ajuta intreprinderile sa evalueze, de la caz la caz, compatibilitatea acordurilor de cooperare incheiate fata de regulile de concurenta, furnizand un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare, care genereaza in mod potential castiguri de eficienta, cum ar fi acordurile de cercetare dezvoltare, de productie, de achizitionare, de comercializare, de normalizare sau de protectie a mediului inconjurator. Alte tipuri de acorduri orizontale intre intreprinderi concurente, indreptate, spre exemplu, asupra schimburilor de informatii sau asupra participarii minoritare, nu sunt tratate.

Art. 81 (1) se aplica acordurilor de cooperare orizontala care au ca scop, sau ca efect, impiedicarea, restrangerea, sau denaturarea jocului concurentei. Numeroase acorduri de cooperare orizontala nu au ca obiect restrangerea concurentei. Pentru acestea, este, deci, necesar de a se analiza efectele lor pe piata. In cadrul acestei analize, nu este suficient doar ca acordul sa limiteze concurenta intre parti, dar trebuie, de asemenea, sa fie susceptibil sa afecteze concurenta pe piata intr-o astfel de masura, incat sa poata avea efecte negative asupra preturilor, productiei, inovatiei si varietatii sau calitatii produselor. Capacitatea acordului de cooperare de a cauza efecte negative, depinde de contextul economic si, de aceea, trebuie sa se tina cont de natura acordului, de puterea de piata cumulata de catre parti si de alti factori structurali.

Natura acordului de cooperare este definita prin intermediul unor elemente cum ar fi: domeniul si obiectivul cooperarii, raporturile de concurenta intre parti si intinderea activitatii lor combinate. Aceste elemente constituie indici privind probabilitatea unei coordonari a comportamentului partilor pe piata. Anumite tipuri de acorduri, printre care marea majoritate a acordurilor de cercetare dezvoltare, sau a cooperarilor in materie de normalizare sau ameliorare a conditiilor de protejare a mediului inconjurator, risca cel putin sa contina restrictii cu privire la preturi sau la productie. Eventualele efecte negative care le pot avea aceste tipuri de acorduri sunt indreptate in special asupra inovarii sau diversificarii produselor. Ele pot crea, de asemenea, probleme de inchidere a pietelor.

Pe de alta parte, alte tipuri de cooperare, cum ar fi acordurile asupra productiei sau achizitionarii, contin in general o anumita impartire a costurilor totale. Atunci cand costurile impartite sunt importante, iar partile combina intr-o mare masura activitatile lor in domeniul vizat de cooperare, este foarte usor pentru parti de a coordona preturile si productia si de a incalca regulile de concurenta.

Fiecare acord de cooperare trebuie sa fie analizat de la caz la caz. Trebuie sa se identifice acordurile de cooperare care:

Nu contravin regulilor de concurenta - este vorba despre cooperarile care nu
implica nici o coordonare a comportamentului concurential al partilor pe
piata, cum ar fi cazul:

cooperarii intre intreprinderi care nu sunt concurente;

cooperari intre intreprinderi care nu pot conduce independent proiectul sau activitatea vizata prin cooperare;

cooperarea indreptata asupra unei activitati care nu influenteaza parametrii concurentei.[1]

4. Linii directoare privind restrictiile verticale

Restrictiile verticale sunt acordurile sau practicile concertate incheiate intre doua sau mai multe intreprinderi, care opereaza, in scopurile acordului, la un stadiu economic diferit, in ceea ce priveste livrarea, achizitionarea de bunuri destinate revanzarii sau transformarii si comercializarii de servicii.[2]

Liniile directoare privind restrictiile verticale expun principiile de apreciere a acordurilor verticale, cu scopul de a verifica daca acestea afecteaza sau nu concurenta dintre statele membre. Acestea ofera criterii de analiza suplimentare fata de reglementarile in vigoare, care sunt urmatoarele:

Regulamentul CE nr. 2790/1999, privind anumite categorii de acorduri verticale si de practici concertate, este analizat in detaliu, in special modalitatea de acordare si retragere a unei exceptari;

Comunicarea cu privire la acordurile de importanta minora, acorduri care reprezinta mai putin 10% din piata relevanta;

Recomandarea 96/280/CE, cu privire la acordurile dintre intreprinderile mici si mijlocii;

Directiva 86/653/CE, care se aplica contractelor de urgenta.

Efectele negative pe care restrictiile verticale sunt susceptibile sa le aiba pe piata si pe care regulile de concurenta comunitare vizeaza sa le impiedice sunt urmatoarele: excluderea altor furnizori sau a altor cumparatori, prin punerea in aplicare a barierelor la intrare; reducerea concurentei inter-marca intre intreprinderile prezente pe o piata; reducerea concurentei intra-marca intre distribuitori; sau atingerea libertatii consumatorilor de a cumpara un anumit bun sau serviciu dintr-un alt stat membru.

Totusi, restrictiile verticale au deseori efecte pozitive, in particular, incurajand concurenta din alte punct de vedere decat pretul si incitand la ameliorarea calitatii serviciilor. in consecinta, aplicarea anumitor restrictii verticale este justificabila pentru o durata limitata, atunci cand:

un distribuitor poate deturna in profitul sau eforturile promotionale ale altui distribuitor;

un fabricant care doreste sa intre pe o piata noua, de exemplu exportand pentru prima oara produsele catre alte tari, suporta anumite "investitii de plecare' pentru distribuitor, cu scopul de a instala marca pe acea piata;

anumiti detailisti dobandesc reputatia de a nu comercializa decat produse de calitate;

anumite investitii specifice catre un client determinat, sunt realizate fie de catre furnizor, fie de catre cumparator, cum ar fi cazul echipamentelor speciale sau formarii specifice;

furnizorul de competenta profesionala nu doreste ca aceasta sa fie utilizata in beneficiul concurentilor, sau de catre acestia, deoarece odata transmisa, nu poate fi recapatata;

fabricantul, folosind economiile sale pentru reducerea pretului de vanzare cu amanuntul la produsul sau, poate dori incredintarea revanzarii lui la un numar limitat de distribuitori;

bancile, pietele de capital furnizeaza capitaluri in conditii sub-optimale, pentru ca ele dispun de informatii imperfecte cu privire la solvabilitatea celui care solicita imprumutul, sau atunci cand imprumutul nu este garantat intr-o maniera adecvata;

un fabricant mareste vanzarile sale impunand o anumita uniformitate si norme de calitate distribuitorilor sai, ceea ce ii permite obtinerea unei bune imagini de marca si cresterea interesului consumatorului (ex. distributia selectiva si franchiza).[3]

Implementarea reglementarilor in practica. Puterile Comisiei

Principala agentie de implementare a politicii privind cartelurile, ramane Comisia Europeana, prin intermediul Directoratului IV, insa articolul 81 poate fi aplicat si de catre curtile nationale de justitie. Legislatia europeana sanctioneaza numai firmele, in timp ce curtile nationale pot sanctiona si indivizii, atunci cand ei participa la incalcarea articolului 81 al tratatului CE. Companiile care sufera prejudicii ca urmare a comportamentului de tip cartel, pot cere despagubiri in fata curtilor nationale de justitie. Comisia este cea care investigheaza cazurile de cartel, iar decizia finala se ia de catre un Colegiu al comisionarilor. Timpul care se scurge de la inceperea investigatiei si pana la decizia finala este de cativa ani. La deciziile luate de catre Comisie se poate face recurs la Curtea de Prima Instanta din Luxembourg, care are puterea de a revedea legalitatea si motivatiile care stau la baza luarii deciziei finale si care poate reevalua suma amenzilor.[4]

Regulamentul 1/2003, privind punerea in aplicare a regulilor de concurenta prevazute in articolele 81 si 82 al Tratatului CE, este destinat de a inlocui Regulamentul 17/62, incepand cu 1 mai 2004. Vechiul regulament a prevazut un sistem de control centralizat, dupa care pentru a beneficia de o exceptare intelegerile, susceptibile de a restrange si de a afecta comertul intre statele membre, trebuie sa fie notificate Comisiei. Aceasta competenta exclusiva a Comisiei pentru autorizarea acordurilor restrictive fata de concurenta, care indeplinesc conditiile paragrafului 3 art. 81, a condus la notificarea unui numar foarte ridicat de acorduri, ceea ce a subminat eforturile de promovare a unei aplicari riguroase si descentralizate a regulilor de concurenta. Cu scopul de a simplifica formalitatile administrative cu care se confrunta intreprinderile si pentru a permite Comisiei de a duce la timp o actiune mai eficace contra infractiunilor grave asupra regulilor de concurenta, Comisia a inceput, odata cu publicarea Cartii albe din 1999, un lung proces de reforma, care a reusit prin publicarea prezentului regulament.

Aceasta reforma realizeaza trecerea de la un sistem de autorizare centralizata, de notificare prealabila, la un sistem de exceptare legala, care se bazeaza pe aplicarea descentralizata a regulilor de concurenta si pe intarirea controlului a posteriori, permitand, pe de o parte, usurarea muncii Comisiei, iar pe de alta parte, cresterea rolului autoritatilor si jurisdictiilor nationale in punerea in aplicare a dreptului de concurenta, garantand, in acelasi timp, aplicarea uniforma a acestuia.

Prezentul Regulament nu inlocuieste regulamentele care, in virtutea articolului 81, paragraful 3, permit exceptari pe categorii la anumite tipuri de acorduri, de decizii si de practici concentrate. Comisia si autoritatea de concurenta a unui stat membru poate retrage beneficiul unui regulament de exceptare intr-un caz determinat.

Sistemul de exceptare legala, pus in aplicare prin prezentul Regulament, are ca efect direct responsabilizarea intreprinderilor care, neavand obligatia de notificare prealabila in fata Comisiei, trebuie sa se asigure ca aceste acorduri nu afecteaza libera concurenta si nu incalca regulile comunitare in acest domeniu. Totusi, cu scopul de a evita orice abuz, autoritatile europene de concurenta - in special Comisia - si jurisdictiile nationale sunt, de asemenea, mai mult responsabile cu privire la o vigilenta crescuta fata de respectarea regulilor de concurenta, asigurand o coordonare reciproca a actiunii lor. Pentru a facilita aceasta, trebuie favorizat schimbul de informatii intre diferitele institutii.

Schimbul de informatii trebuie purtat pe baza unei comunicari constante din partea Comisiei si a autoritatilor de concurenta din statele membre, cu privire la toate elementele de fapt si de drept, cuprinzand informatii confidentiale, care sa poata ajuta la identificarea, daca este cazul, a incalcarilor regulilor de concurenta. Comisia trebuie sa transmita o copie a documentelor celor mai importante si sa furnizeze, la cererea autoritatilor de concurenta, toate documentele necesare pentru aprecierea afacerii. Autoritatile de concurenta a statelor membre sunt, pe de alta parte, obligate sa informeze Comisia de toate deciziile indreptate asupra aplicarii articolelor 81 si 82, cel mai tarziu 30 de zile inainte de adoptarea lor. Pentru facilitarea schimbului de informatii, prezentul Regulament prevede, de asemenea, crearea unei Retele Europene de Concurenta.

Cu scopul de a evita duplicarea si pentru a asigura o aplicare uniforma si coerenta a dreptului european de concurenta, Regulamentul mentine regula dupa care autoritatile de concurenta din tarile membre sunt automat indepartate atunci cand Comisia intenteaza o procedura. Pe de alta parte, aceasta se angajeaza sa consulte autoritatea nationala implicata inainte de a initia procedura. In plus, atunci cand o autoritate de concurenta a unui stat membru, sau Comisia, sunt sesizate de o plangere impotriva unui acord, unei decizii de asociere, sau unei practici concertate, care este sau a fost deja discutata de o alta autoritate de concurenta, ele pot suspenda procedura lor sau pot respinge plangerea.

CEJ vegheaza asupra activitatii Comisiei, avand posibilitatea sa decida impotriva deciziilor prin care Comisia a fixat o amenda sau o sanctiune. Comisia, inainte de a lua o decizie sau de a impune o amenda sau o sanctiune, consulta, in cursul unei reuniuni sau de-a lungul unei proceduri scrise, Comitetul consultativ in materie de intelegeri si de pozitii dominante. Acest Comitet, compus din reprezentanti ai autoritatilor de concurenta din statele membre, este destinat de a examina afacerile care sunt discutate de autoritatile europene de concurenta.

In ceea ce priveste cooperarea care trebuie sa existe intre autoritatile europene de concurenta si jurisdictiile nationale, prezentul regulament dispune ca acestea pot solicita Comisiei informatiile aflate in posesia sa, sau un aviz la subiectul intrebarilor legate de aplicarea regulilor comunitare de concurenta. Pe de alta parte, statele membre se angajeaza sa transmita Comisiei copii dupa toate sentintele judecatoresti pronuntate de jurisdictiile nationale cu privire la aplicarea art. 81 si 82. Prezentul regulament prevede posibilitatea pentru Comisie si autoritatile de concurenta a statelor membre de a formula observatii scrise sau verbale in fata jurisdictiilor nationale.

Pentru a veghea aplicarea regulilor de concurenta in materie de acorduri, de decizii de intreprinderi si de practici concertate (art. 81), susceptibile de a restrange concurenta, Comisia dispune de mai multe puteri, cum ar fi acea de asumare de decizii, de conducerea a anchetelor si de impunere a sanctiunilor. Comisia poate lua urmatoarele decizii:

constatarea si incetarea unei infractiuni: daca constata o infractiune cu privire la dispozitiile articolelor 81 si 82 ea poate, pe calea deciziei, sa oblige intreprinderile si asociatiile de intreprinderi implicate sa puna capat infractiunii constatate, sau poate constata incetarea unei infractiuni;

ordonarea de masuri provizorii: in caz de urgenta justificata, poate ordona masuri provizorii, actionand din oficiu si ca urmare a unei prime constatari a unei infractiuni;

pronuntarea obligatorie de angajamente: atunci cand are in vedere adoptarea unei decizii de incetare a infractiunii si cand intreprinderile implicate ofera angajamente de natura sa raspunda la obiectiile sale, Comisia poate, pentru o perioada determinata, sa pronunte aceste angajamente obligatorii. Dar poate redeschide procedura atunci cand situatia se schimba, iar intreprinderile implicate incalca angajamentele lor, sau atunci cand decizia se bazeaza pe informatii incomplete, inexacte sau denaturate;

constatarea inaplicabilitatii art. 81 si 82: Comisia poate, din motive legate de interesul public comunitar, sa constate ca, in functie de elementele pe care ea le cunoaste, articolul 81 este inaplicabil la un acord, la o decizie a unei asociatii de intreprinderi sau la o practica concertata, fie pentru ca conditiile articolului 81 paragraful 1 nu sunt indeplinite, fie pentru ca conditiile de exceptare ale articolului 81 paragraful 3 sunt indeplinite.

Pentru a asigura derularea dreptului de aparare, inainte de a lua o decizie, Comisia ofera intreprinderilor ocazia de a face cunoscut punctul lor de vedere, cu privire la plangerile retinute impotriva lor. Partile implicate dispun, in plus, de dreptul de acces la dosarul Comisiei, sub rezerva ca secretele de afaceri nu vor fi divulgate.

Comisia europeana a aplicat o amenda de 216,91 milioane euro Cartelului acidului monocloracetic, din care faceau parte firmele: Akzo Nobel, Atofina, Hoechst si Clariant.[6] Comisia a deschis ancheta pe baza informatiilor aduse in atentia sa de catre una dintre parti, in schimbul imunitatii prevazute prin programul de clementa. Ea a ajuns la concluzia ca Akzo Nobel (din Olanda), Atofina (Franta), Hoechst (Germania) si Clariant (Elvetia) s-au inteles in secret cu privire la partajarea pietei de desfacere si au fixat preturile de vanzare in spatiul economic european, incalcand astfel regulile Tratatului CE, articolul 81. Pe ansamblu, societatile implicate in intelegere controlau mai mult de 90% din piata europeana. In anul 1998, ultimul an acoperit complet de infractiune, valoarea pietei se cifra la 125 milioane euro. Cartelul a durat intre 1984 si 1999, timp in care producatorii de acid monocloracetic si-au impartit cotele de productie si clientii, au convenit ridicarea preturilor, au schimbat informatii cu privire la volumul vanzarilor si la nivelul preturilor si au convenit un mecanism de compensare, care sa permita asigurarea punerii in aplicare a acordurilor coluzive. Comisia a considerat infractiunea foarte grava prin natura sa, iar in fixarea amenzilor, ea a tinut cont de valoarea pietei pentru produsul in cauza, durata infractiunii, talia globala a societatilor implicate si de faptul ca Atofina si Hoechst au fost deja sanctionate pentru infractiuni similare. Ca urmare a programului de clementa, Clariant a beneficiat de imunitate totala, iar reduceri a amenzilor de 40% si 25% au fost acordate firmelor Atofina si Akzo pentru informatiile pe care le-au furnizat Comisiei. Amenzile aplicate de catre Comisie au fost urmatoarele:

Akzo Nobel - 84,38 milioane euro

Atofina- 58,50 milioane euro

Hoechst - 74,03 milioane euro

Politica Comisiei cu privire la carteluri a evoluat substantial in ultimii 40 de ani. in anii '60 si '70, aceasta a intervenit numai in cateva cazuri majore, impunand amenzi relativ scazute. Insa, incepand cu anii '80, Comisia a aplicat amenzi tot mai mari - cazul polypropilenei din 1986, cand s-au aplicat amenzi de peste 60 milioane euro asupra a 15 firme implicate in cartel. Odata cu anii '90, Comisia a continuat impunerea de amenzi ridicate si a inceput sa combata cartelurile care s-au format in sectoarele reglementate, cum a fost cazul sectorului de transport maritim.

In ultima perioada, Comisia a fost activa in detectarea cartelurilor cu nucleu dur (eng. hard core cartels). in anul 2001, un an record in programul anti-cartel al Comisiei, zece mari carteluri au fost amendate, cu o suma totala de 1.839 milioane euro Cea mai mare amenda a fost impusa producatorilor de vitamine - 855 milioane euro Suma amenzilor impuse in perioada 1986-2002 inclusiv se cifreaza la 3.788 milioane euro si este detaliata in tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2 - Amenzile acordate in cazurile de cartel in perioada 1986-2002

Sursa: Comisia Europeana, Lupta contra cartelurilor, statistici, informatii disponibile pe internet la https://europa.eu.int/comm/competition/citizen/cartel stats.h