Regionalismul - Procesul de regionalizare

Procesul de regionalizare se desfoara concomitent cu procesul de globalizare a economiei. Ambele tendinte, globalizarea si regionalizarea, determina diversificarea relatiilor dintre entitati economice (in special state si corporatii), facand sa se atenueze, cel putin din punct de vedere economic, rolul granitelor nationale.

Procesul de regionalizare presupune ca tot mai mult statele nationale isi bazeaza relatiile reciproce pe relatii integrative tot mai stranse, cu grade diferite de complexitate. Adancirea tendintei de integrare s-a bazat tot mai mult pe aparitia unui numar din ce in ce

mai mare de grupari regionale integrationiste, pe proliferarea relatiilor regionale dintre state.

Regionalismul actual este expresia ordinii economice mondiale aflat la ora

redefinirilor.Tot mai multe state din diferite regiuni ale lumii si cu niveluri de dezvoltare economic diferite isi reunesc eforturile pentru realizarea unei dezvoltari economice durabile.

Dezvoltarea relatiilor comerciale si cooperarea internationala, ca si intensificarea procesului de integrare la scara regionala constituie o necesitate obiectiva , luand in considerare urmatoarele elemente definitorii:

potentialul material, financiar si uman care poate fi antrenat prin cooperare in circuitul national, regionals i mondial de valori;

proximitatea geografica, cu efecte favorabile asupra raporturilor de complementaritate intre dimensiunile economice, politico-diplomatice si cultural-umane, amplificate de afinitile spirituale;

gruparile regionale preferentiale, precum si uniunile vamale si zonele de liber schimb cresc acumularea nationala si regionala, avand efecte pozitive asupra schimburilor comerciale in cadrul gruparilor, precum si asupra locului tarilor membre in comertul international.

Formele pe care le imbraca integrarea economica regionala sunt determinate de multitudinea de relatii care se stabilesc intre doua sau mai multe state care-i conjuga eforturile spre atingerea unui obiectiv comun.

Dimensiunile unui proces integrativ sunt date, in principal, de axa verticala, cea a adancimii gradului de integrare si cea orizontala, respectiv numarul de state membre.

Gruparile integrationiste existente astazi, chiar daca au obiective diferite sau grad de instituionalizare inegala (elemente ce caracterizeaza intensitatea procesului de integrare), sunt grupari deschise, ce permit aderarea de noi state, in conditiile stabilite de fiecare acord in parte. Analiza diverselor forme de integrare are in vedere in principal axa verticala, respectiv intensitatea procesului integrativ.

Principalele forme de integrare, in functie de intensitatea procesului integrativ sunt: zone de liber schimb, uniunea vamala, piata comuna, uniunea economica, uniunea monetara si uniunea politica.

Zona de liber schimb se compune din natiuni care au decis sa elimine progresiv taxele vamale si restrictiile cantitative din calea liberei circulatii a produselor originare din aceste tari si sa-si promoveze politica comerciala proprie fata de tarile terte.

Un exemplu, in acest sens, il constituie AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb) infiintat prin Conventia de la Stocholm, din 4 ianuarie 1960, din care mai fac parte astazi Norvegia, Elvetia, Lichtenstein si Islanda. Alt exemplu, mai recent, este intrarea in vigoare (la 1 ianuarie 1994) a NAFTA (Acordul de Liber Schimb Nord American) semnat intre Canada, SUA si Mexic.

Un nivel superior zonei de liber schimb il reprezinta uniunea vamala. Intr-o uniune vamala, statele semnatare realizeaza reducerea si apoi eliminarea barierelor tarifare si a restrictiilor cantitative din calea schimburilor lor comerciale si, in plus, decid inlocuirea progresiva a propriilor politici comerciale cu o politica comerciala comuna,care se traduce prin punerea in practica a unui tarif vamal extern comun.

MERCOSUR (Piata comuna a Americii Latine) ale carei tari membre (Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay) au decis punerea in practica a unui tarif extern comun la 1 ianuarie 1995, reprezinta o ilustrare mai recenta a unei uniuni vamale.

Uniunea vamala conduce la o integrare mai puternica decat zona de liber schimb, deoarece ea cere tarilor participante elaborarea unei politici comerciale comune.

Intr-o zona de liber schimb, de eliminarea taxelor vamale intre parteneri nu profita decat marfurile originare din aceasta zona, pentru a evita ca un produs care provine din afara sa nu se exporte intr-o tara in care taxa vamala este mai scazuta pentru ca apoi sa intre liber in celelalte. Intr-o uniune vamala, o marfa este taxata o singura data la oricare dintre frontierele externe si nu i se pot aplica alte taxe daca traverseaza o frontiera interna. Uniunea vamala permite, astfel, libera circulatie a tuturor marfurilor intr-un spatiu comercial tarifar omogen. Ea constituie o baza de pornire pentru realizarea unei piete comune.

Gruparile integrationiste regionale si subregionale aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial au urmarit armonizarea politicilor lor economice, asigurand, in functie de gradul de integrare, libera circulatie a produselor, serviciilor, capitalurilor si a fortei de munca. Prin constituirea acestora, tarile lumii si, in special, tarile in dezvoltare au urmarit sa-si potenteze eforturile in vederea cresterii economice sustinute, sa contracareze efectele relatiilor externe inechitabile si sa lichideze subdezvoltarea.

Primul val de regionalizare a comertului international a debutat la inceputul anilor '50 in Europa, prin crearea Comunitatii Europene, a continuat in Africa, din considerente de realizare a unor deziderate economice stringente sau, pur si simplu, din ratiuni de imitare a marilor metropole, si s-a extins in America Centrala si de Sud, Asia de Sud-Est si Orientul Mijlociu. Specific acestei perioade a fost dorinta de a dinamiza schimburile intraregionale. Acest val de regionalism reprezinta inceputul unui proces de mare complexitate.

Al doilea val de regionalizare a comertului international a debutat la mijlocul anilor '80, perioada in care SUA a devenit principalul actor. In aceasta perioada CEE a pus bazele pietei interne unice. In acelasi timp, dupa semnarea si incheierea unor acorduri de liber schimb bilaterale cu Israel si Canada, SUA a lansat propunerea de creare a unei zone de liber schimb la nivel nord-american, concretizat in crearea NAFTA.

Vechile uniuni vamale sau zonele de liber schimb din Africa, Asia si America Latina au fost revizuite sau au fost completate cu altele noi. Noi dimensiuni ale colaborarii se inregistreaza in Piata Comuna a Americii Centrale si in ASEAN.

In partea de sud a Americii Latine a fost creata Piata Comuna a Sudului (MERCOSUR), intr-o regiune in care existau si alte grupari integrationiste regionale. Ultimele evenimente arata ca procesele integrationiste au captat un nou impuls si noi dimensiuni. Largirea fara precedent a Uniunii Europene, eforturile sustinute ale SUA de a pune bazele unei zone de liber schimb la nivelul celor doua Americi constituie dovezi ale dinamismului regionalismului.

Integrarea in America Latina

MERCOSUR

Dupa o lunga perioada de experimentare a unor dictaturi militare care au privit industrializarea ca pe o abordare cu un pronuntat caracter strategic, noile administratii civile din Brazilia si Argentina au negociat si semnat un numar important de acorduri sectoriale in domeniul comercial, financiar, transporturi, hidrotehnic etc., care au favorizat intensificarea cooperarii dintre ele.

Acordul de cooperare din 1986 s-a semnat in conditiile in care ambele tari se confruntau cu serioase dificultati ale balantei de plati. In acelasi timp, ambele puteri economice ale regiunii dispuneau de sectoare industriale putin competitive in raport cu concurenta externa.

Acordul de cooperare regional deschidea posibilitatea expansiunii echilibrate a schimburilor comerciale cu anumite produse industriale.

In 1988, Argentina si Brazilia au semnat un tratat de integrare, cooperare si dezvoltare, care prevedea inlaturarea intr-o perioada de 10 ani, a obstacolelor tarifare si netarifare din comertul dintre ele si armonizarea treptata a politicilor economice in vederea formarii unei piete comune.

Considerand ca aceasta intentie a celor doua tari este o oportunitate, alte doua tari, Uruguay si Paraguay au inceput negocierile cu Argentina si Brazilia, pentru ca in anul 1991 sa se semneze de catre aceste patru tari Tratatul de Constituire a MERCOSUR - piata Comuna a Sudului.

Principalele obiective ale acestei grupari au avut in vedere eliminarea barierelor tarifare si netarifare intre tarile membre, asigurarea libertatii de circulatie a marfurilor si persoanelor, eliminarea asimetriilor existente in domeniul si armonizarea politicilor legislatiei, stabilirea unui tarif vamal comun fata de terti si armonizarea politicilor macroeconomice.

Spre deosebire de alte grupari intraregionale, care s-au bazat pe conceptul de substituire a importurilor, MERCOSUR a fost considerat a defini un alt tip de integrare, respectiv a "regionalismului deschis" , care nu s-a bazat pe substituirea importurilor, ci are in vedere un set nediscriminatoriu de stimulente economice in cadrul regiunii si o marja relativ redusa de preferinte care sa fie indreptate impotriva tertilor.

Principalele etape de realizare a obiectivelor stabilite prin tratatul de constituire pot fi rezumate astfel:

• crearea zonei de liber schimb, care s-a realizat pana in anul 1994;
• formarea uniunii vamale, care a inceput in anul 1995 si care se prevede a se finaliza in 2006. Aceast perioada este necesara pentru pregatirea sectoarelor sensibile ale tarilor membre pentru o competitie directa. Pentru bunurile de capital, fiecare tara membra va ajunge la nivelul convenit diferit: Argentina si Brazilia in 2002, Paraguay si Uruguay in 2006. Pentru informatica si telecomunicatii, tariful comun va fi aplicat din 2006, iar pentru majoritatea produselor, tariful vamal comun fata de terti se va inscrie pe grila 20 - 0%, urmand ca, de la caz la caz, sa scada anual in trepte, cate doua procente.
• Realizarea pietei comune, care va incepe dupa realizarea uniunii vamale, odata cu inceperea coordonarii politicilor nationale si crearii unei monede comune.

MERCOSUR, alcatuit din 4 membri fondatori (Brazilia, Argentina, Paraguay siUruguay) si doi membrii asociati (Bolivia si Chile) reprezinta o piata de peste 220 mil. de persoane. PIB-ul cumulat depaseste 1 trilion $.

Este primul bloc comercial din America de Sud ai al patrulea bloc comercial al lumii, dupa EU, NAFTA si ASEAN. Intre anii 1990-1997, intre tarile participante la MERCOSUR s-a intensificat considerabil comertul, pentru ca apoi sa scada, ajungand in anul 2001 la valoarea de 31 mld. $.

Mercosur detine 76 % din PIB-ul Americii de Sud, 67 % din productia industriala si din comertul intern, 25 % din comertul mondial, 62 % din totalul populatiei Americii de Sud, 59 % din suprafata totala.

Dupa o perioada de relativ progres in realizarea obiectivului de creare a unei zone de comert liber, tarile semnatare au inceput sa se confrunte cu dificultati majore atat in mentinerea fluxului liber de marfuri, cat si in realizarea unor evolutii progresive in liberalizarea comertului cu anumite produse (automobile si zahar). Si evolutiile pe piata mondiala au avut o influenta deosebit de nefasta asupra tarilor latino-americane, care au dus chiar la anumite stari conflictuale intre Argentina si Brazilia, cele mai importante din MERCOSUR.

In 1999, Argentina a impus restrictii la toate importurile din tarile invecinate pentru a proteja industriile locale, fapt care a determinat Brazilia sa suspende negocierile de solutionare a diferendelor comerciale intre cele doua tari. Desi Argentina a anulat decretul dupa cateva zile, a repetat solicitarea pentru o anumita forma de salvgardari temporare la anumite produse ca o compensare pentru pierderea de competitivitate ce a rezultat din evolutia monedei braziliene. Progresele au fost foarte mici, iar disputa comercial bilaterala a continuat sa submineze gruparea. Argentina a continuat sa impuna restrictii la incaltaminte si textile, iar Brazilia a retras acordarea de licente automate de import pentru produsele din Argentina, care au devenit supuse aceluiasi regim ca si marfurile din afara MERCOSUR.

Sectoarele cele mai sensibile, respectiv cel auto si al zaharului, au fost deja exceptate de la programul generalizat de liberalizare, pentru a le reforma si a le pregati pentru o pita regionala deschisa. Sectorul autovehiculelor reprezinta un sfert din comertul intraregional si joaca un rol cheie in specializarea industriala a viitoarei zone.

In prezent, acestui sector i se aplica un regim restrictiv de comert dirijat, care este opus atat conceptului de regionalism deschis, cat si celui clasic, de integrare regionala. Conform acestui concept, o tara este indreptatita sa exporte atat cat va importa din tara partener, lucru care contravine ideii de piata libera.

De asemenea, nici acordurile convenite nu au fost respectate, Brazilia, de exemplu, angajandu-se sa subventioneze o uzina Ford pentru a influenta decizia americana de implantare. Este foarte dificil pentru aceste state sa duca la indeplinire obiective ambitioase, in conditiile in care depind in mare masura de investitiile din tarile dezvoltate, iar economia lor nu poate rezista unei concurene deschise decat in cazul unui numar restrans de produse.

Chile a semnat in octombrie 1996 cu MERCOSUR, un acord de liber schimb, cu scopul crearii unor tarife vamale preferentiate. Incheierea acestui acord a condus la o impulsionare a relatiilor comerciale dintre cele doua parti semnatare, importurile Chile din MERCOSUR atingand cifra de 4.5 miliarde USD, respectiv 16 % din totalul importurilor, iar importurile MERCOSUR din Chile, 1.7 miliarde USD, adica 2 % din totalul importurilor. Si Bolivia a semnat in decembrie 1996 un acord de liber schimb cu MERCOSUR, avand ca obiectiv central eliminarea imediata a tarifelor pentru unele produse.

Acordul a intrat in vigoare din martie 1997, Bolivia si MERCOSUR facand primii pasi spre crearea zonei de liber schimb. MERCOSUR a creat o lista de 1000 de produse din Bolivia ce nu se supun vamuirii, in timp ce Bolivia a acceptat 900 de produse provenite din MERCOSUR fara impunere vamala.

Importanta comerciala a acordului este mai mare pentru Bolivia decat pentru MERCOSUR, dat fiind faptul ca importurile Boliviei din MERCOSUR, (326 milioane USD) reprezinta 20 % din totalul importurilor sale, pe cand importurile MERCOSUR din Bolivia, (219 milioane USD), reprezinta doar 0.3 % din totalul importurilor MERCOSUR.

Alte grupari intraregionale din America Latina

Andean Community (Pactul Andin)

Fondat in 1969 si revizuit in 1989, Pactul Andin cuprinde Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru, si Venezuela si este o uniune vamala.

Obiectivele principale ale gruparii sunt armonizarea politicilor macroeconomice cu cele agrare, crearea unei piete comune, coordonarea politicilor industriale.

Membri au depus eforturi deosebite pentru reducerea barierelor comerciale pana in 1991. Columbia si Venezuela au realizat un acord bilateral de liber schimb si uniune vamala in 1992.

Ecuador a aderat la uniunea vamala in iulie 1992, iar Columbia si Venezuela in octombrie 1992 si respectiv februarie 1993. Bolivia a anuntat eliminarea tarifelor la bunurile produse in Columbia, Venezuela si Ecuador in octombrie 1992. Comertul liber intre Bolivia, Columbia, Ecuador si Venezuela se realizeaza din februarie 1993, cand, virtual, toate tarifele au fost anulate. Peru a suspendat participarea sa in 1992, dar a semnat acordul cu Bolivia si a inceput negocierile cu Columbia, Ecuador, si Venezuela.

"Trujillo Act" semnat in martie 1996 si numit Andean Pact, promoveaza reformele institutionale, economice si politice, precum si crearea unui sistem de integrare (The Andean Integration System).

Cu toate eforturile facute de tarile membre pentru a consolida pozitia acestei grupari in comertul international si de a impulsiona schimburile intraregionale, comertul dintre tarile membre s-a mentinut aproape la acelasi nivel, asa cum se poate observa si in tabelul urmator.

Grupul RIO

Aceasta grupare este formata din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Uruguay, ai Venezuela, care au semnat actul de constituire in decembrie 1989. Panama a fost readmis in Rio Group in septembrie 1994, dupa ce a fost expulzat in 1990.

Obiectivul principal al gruparii il reprezinta cooperarea politicas i economica intre tarile semnatare. Alte obiective sunt: coordonarea politicilor economice, reprezentarea Americii Latine in organizatii internationale, integrarea regional, inclusiv eliminarea barierelor netarifare.

Importanta comerciala este relativ redusa, comparativ cu celelalte grupari din zona, daca ne referim la rezultatele obtinute in procesul de integrare intraregional. Forta grupului este data de forta economica a tarilor care il compun, dat fiind faptul ca sunt membre cele mai importante tari din America Latina.

Comertul exterior in interiorul grupului se ridica la valoarea de 41.8 miliarde USD, iar cel mai important partener comercial al Grupului RIO este SUA (importurile din SUA sunt de 113.6 miliarde, 44 % din totalul importurilor, importurile SUA din RIO Grup de 109,8 miliarde USD, 49% din totalul exporturilor.

Latin American Integration Association (LAIA) sau Asociacin Latinoamericana de

Integracin (ALADI)

Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay, Peru,Uruguay si Venezuela au semnat in 1980 Tratatul de la Montevideo, inlocuind AsociatiaComertului liber din America Latina, creat in 1960.

ALADI reprezint un tip de grupare ce promoveaza cooperarea economica siinstituirea unei zone comerciale preferentiale.

Obiectivele LAIA sunt crearea in America Latina a unei piete comune, prin aplicarea unor mecanisme flexibile de reducerea tarifelor vamale; crearea tarifelor regionales si incheierea de acorduri bilaterale; cooperarea industriala; promovarea comertului, a cliringului, si a acordarii de credite in regim preferential intre statele membre.

In ceea ce priveste importanta comerciala a acestei grupari, comertul total in interiorul grupului, era de 40.4 miliarde USD; ca la toate gruparile latino - americane, principalul partener comercial este SUA (importurile LAIA din SUA, 112.1 miliardeUSD, 47 % din totalul importurilor; importurile SUA din LAIA, 109 miliarde USD,reprezentand 49 % din totalul exporturilor LAIA).

Din punct de vedere al realizarilor in planul integrrii economice, poate fi remarcat un mic progres in crearea pietei comune, cateva liberalizari la nivel regional,mult mai eficiente fiind negocierile bilaterale, decat cele multilaterale.

Caribbean Basin Initiative (CBI) Initiativa din Bazinul Caraibian

Membrii (Antigua si Barbuda, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, British VirginIslands, Costa Rica, Dominica, Republica Dominican, Salvador, Grenada, Guatemala,Guyana, Haiti, Honduras, Jamaica, Montserrat, Antilele Olandeze, Nicaragua, Panama,St. Kitts si Nevis, St. Lucia, St. Vincent si Grenadines, Trinidad and Tobago si SUA) au semnat in 1984 un acord de creare a unei zone comerciale preferentiale, avand ca principal obiectiv revitalizarea economica a tarilor din zona Caraibelor.

In 1990 s-a creat un program permanent de actiune prin Actul Economic de baza a Caraibelor (CBI 11).

Tarile CBI realizeaza un volum al comertului exterior de aproape 90 mld. USD, din care46,6 mld. USD importuri si 41 mld. USD exporturi.

Acorduri bilaterale de comert liber pe continentul american

In ultima perioada se inregistreaza o activitate extrem de dinamica in domeniul acordurilor bilaterale de comert liber. Cel mai activ actor al acestui tip de intelegeri este Chile. Chile a semnat acorduri de liber schimb cu Mexic, Venezuela, Columbia, Ecuador, Canada.

Acordul de liber schimb dintre Chile si Mexic

Desi importanta relatiilor comerciale dintre Chile si Mexic, din punct de vedere al volumului, nu sunt deosebit de insemnate, din punct de vedere politic, acest acord este o prima etapa de apropiere fata de piata nord-americana, ca urmare a apartenentei Mexicului la NAFTA. In acelasi spirit este si acordul dintre Chile si Canada. Importurile Chile din Mexic, (927 milioane USD) reprezinta 5 % din totalul importurilor; importurile Mexicului din Chile, (442 milioane USD), 0.5 % din importurile totale ale Mexicului.

Obiectivele acordului, semnat in 1991, sunt promovarea comertului bilateral, eliminarea tarifelor la majoritatea produselor, cu o mentiune speciala pentru masini.

Acordul de liber schimb Chile - Canada

Semnat in noiembrie 1996, acordul are ca obiectiv principal reducerea imediata a tarifelor cu 80%.

Importurile Chile din Canada, (408 milioane USD), reprezinta 2 % din totalul importurilor, iar importurile Canadei din Chile, (276 milioane USD), 0.1 % din totalul

acestora.

Zona de liber schimb Bolivia-Mexic

Acordul de liber schimb dintre Bolivia si Mexic, semnat in 1994, are aceeasi motivatie ca si cel semnat de Chile cu acelasi stat.

Patrunderea pe piata americana este mai facila, pentru state mai putin dezvoltate, prin Mexic; in plus, piata mexicana este ea inasi, prin volumul sau, o atracie. Chiar daca importurile Boliviei din Mexic (26 mil. USD) reprezinta doar 2% din totalul importurilor

sale, iar ale Mexicului din Bolivia 8,8 mil. USD, adica 0,01 din importurile Mexicane, acordul ii propune eliminarea tarifelor pana in 2005.

Este cat se poate de clar ca fenomenul integrarii este unul in plin avant, iar principala sa componenta este cea comerciala. Tendintele integrationiste manifestate la nivelul Americii Latine arata interesul pe care aceste tari il au pentru orientarea dezvoltarii lor, luand in calcul tot mai mult intarirea relatiilor cu partenerii comerciali. Pe de alta parte, piata nord americana este extrem de atractiva iar interesul este reciproc: SUA, cel mai mare comerciant natiune al lumii doreste intarirea pozitiei sale pe intregul continent american (si nu numai), statele latino-americane au nevoie si doresc savalorifice oportunitatile pe care le ofera un imens spatiu economic pe care il creaza cele doua continente. In acest spirit se inscrie crearea zonei de liber schimb pe teritoriul celor doua Americi, FTAA.

Alternativa sud-americana pentru FTAA

Evaluand riscurile pe care le implica o zona de liber schimb alaturi de Statele Unite ale Americii, profitand de reteaua deja existenta de acorduri regionale din America de Sud, constiente fiind ca dimensiunea economiilor si fragmentarea continentului sud-american afecteaza prosperitatea regionala, apreciind importanta tuturor aspectelor legate de dezvoltarea sustenabila si potenialul economic al Americii de Sud , cele doua grupari majore MERCOSUR si Comunitatea Andina au decis demararea procesului de creare a Comunitatii Natiunilor Sud-Americane (Comunidad Sudamericana de Naciones - CSN).

CNS este o comunitate politica si economica, creata de 12 natiuni sud americane (membrii Comunitatii Andine: Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru, ; membrii MERCOSUR: Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay; Venezuela Chile, Guyana si Surinam) pe data de 8 decembrie 2004, prin Declaratia de la Per), cu ocazia celui de al III-lea Summit Sud-American.

CUSCO

Obiectivele stabilite prin Declaratia de la Cusco:

• coordonarea actiunilor politice si diplomatice ale regiunii;
• atingerea convergentei actiunilor promovate de MERCOSUR, Comunitatea Andina si Chile in scopul realizarii unei zone de liber schimb. Surinam si Guyana se vor putea asocia in cadrul acestui proces, fara sa se aduca atingerea obligatiilor asumate de acestea in cadrul CARICOM;
• realizarea integrarii fizice, energetice si comunicationale sud-americane;
• armonizarea politicilor de dezvoltare rurala si a politicilor agricole;
• asigurarea transferului de tehnologie si de cooperare orizontala in toate domeniile stiintifice, educationale si culturale;
• cresterea dialogului dintre mediul antreprenorial si societatea civila pe parcursul derularii procesului integrationist;

Pentru inceput structura instituionala CNS este asigurata de:

• Reuniunea Ministrilor Afacerilor Externe, care elaboreaza propuneri concrete de actiune si de decizie executiva. In actiunile sale colaboreaza cu Presedintele Comitetului Reprezentantilor Permanenti MERCOSUR, cu Directorul Secretariatului MERCOSUR, cu Secretarul General al Comunitatii Andine, cu Secretarul General al ALADI, Secretariatul Permanent al Organizatiei Tratatului de Cooperare Amazonica si cu alte instituii de cooperare si integrare regionala;
• Reuniunea Sefilor de Stat va reprezenta forul superior de decizie politic.

Pe 29 martie 2005 in orasul Guayana (Venezuela) a avut loc reuniunea sefilor de stat ai principalilor membrii ai Comunitatii Andine si MERCOSUR (Columbia, Venezuela, Brazilia) pentru discutarea viitorului cooperarii economice si politice in America de Sud. Prezenta la summit a sefului guvernului spaniol Rodrigues Zapatero a marcat un moment important in dimensionarea dialogului hispano-sud-american (si implicit european-sud-american) in cadrul noului context intra si extra regional.

Temele abordate au fost:

contextul international actual;

delictul trasnational organizat si aspecte de securitate;

sarcia;

integrarea;

multilateralism si democraie;

Spania si America de Sud.

Limitele Comunitatii Natiunilor Sud-Americane

Crearea unei Comunitati a Natiunilor Sud-Americane (CNS) se constituie intr-o

actiune ambitioasa, care da multe sperante continentului sud-american in ceea ce priveste accelerarea integrarii regionale, ca si component a strategiilor de dezvoltare economica. Ideea este mai mult decat salutara. Realitatea a demonstrat ca presedintii de stat reuniti la Cusco au reusit, dupa multe eforturi si polemici, sa ajunga la un acord, ca baza a declaratiei de constituire a Comunitatii.

Dificultile au fost generate de problemele economice, comerciale si politice inregistrate de principalii piloni ai CNS: MERCOSUR si Comunitatea Andina, a caror

depasire este din ce in ce mai evidenta ca reclama politicii productive comune regionale si abordarea in cadrul negocierilor a aspectelor de integrare politica prin crearea de structuri instituionale cu atribute supranationale.

Primul Summit Sud-American a avut loc in anul 2000, din initiativa fostuluipresedinte brazilian Fernando H. Cardoso, cu obiectivul bine-definit de creare a unei zone de liber schimb, ca solutie pentru depasirea polemicilor asupra FTAA/ ALCA.

Initiativa braziliana urmarea doua aspecte:

1. contracararea puterii Washingtonului;
2. crearea unei "FTAA sub-regionale" unde industriile braziliene sa-si extinda exporturile.

Al treilea Summit Sud-American s-a derulat in cadrul unor noi circumstante ale scenariului regional: incheierea acordului comercial din octombrie 2004 dintre MERCOSUR si Comunitatea Andina si inaintarea cererii statului Peru de a deveni membru MERCOSUR, sustinut puternic de presedintii Lula da Silva, al Braziliei, Alejandro Toledo, al Peru si de presedintele Comitetului Reprezentantilor al MERCOSUR, argentinianul Eduardo Duhalde.

Este important de remarcat faptul ca la finele Summitului de la Cusco nu s-a semnat nici un tratat, singurul document adoptat a fost o simpal "declaratie". Este adevarat ca o serie de aspecte care depasesc sfera economicului, respectiv cea a crearii unei zone de liber schimb intre cei 12 (care au fost criticate anterior in abordarea "zonelor de liber schimb convenionale": aspecte sociale, cooperare stiinifica, coordonarea politicilor productive, etc.) au fost cuprinse in cadrul obiectivelor stabilite prin "Declaratie".

In cadrul Summitului au existat declaratii prin care s-a propus crearea in viitor, intr-o etapa mai avansata a integrarii, a unui Parlament si adoptarea unei monede comune, insa documentul nu stabileste etape, termene si actiuni concrete de atingere a dezideratelor propuse sau a intentiilor declarate. Negocierile nu au adus in discutie domenii absolut necesare crearii unei zone de liber schimb real-functionale: comertul cu servicii, achizitii guvernamentale, forta de munca,etc.

Una din deficienetele Summitului de la Cusco a constat in lipsa unor presedinti sud-americani care a deranjat puternic Brazilia: Kirchner al Argentinei, Duarte al Paraguayului si Battle din Uruguay, la care s-a adaugat Gutierrez al Ecuadorului.

Structurile institutionale ale MERCOSUR si ale Comunitaii Andine genereaza limite in procesul integrationist prin mecanismul suprapunerilor de atribuitii si controverselor dintre ele in cadrul CNS si prin costurile de funcionare. Chile, Columbia si Uruguay s-au aratat reticente in ceea ce priveste participarea lor viitoare in cadrul CAN, ca urmare a unor astfel de inconveniente.

Pe de alt parte intre Comunitatea Andina (CAN) si MERCOSUR se nasc din ce in ce mai multe confuzii, ca urmarea a acordurilor de "asociere incrucisata": tari membre CAN, precum Bolivia si Peru, sunt asociate MERCOSUR, iar Chile a fost acceptata "observator" CAN, dupa ce a fost acceptata ca membru asociat MERCOSUR.

La acestea se adauga tensiunile interne ale gruparilor:

1. in cadrul MERCOSUR exista dispute si reclamatii impotriva Braziliei , indeosebi din partea Argentinei,s i intr-o mai mica masura din partea celorlalti doi membrii;
2. Summitul MERCOSUR din 17 decembrie 2004 de la Ouro Preto (Brazilia) nu a solutionat aceste disensiuni si nici nu a reusit sa creeze un Parlament MERCOSUR, asa cum era stabilit in planul de actiune;
3. CAN continu s nu aplice tariful extern comun.

Divergenele interne nu promit cu nici un chip succesul CNS atata timp cat gruparile nu sunt capabile sa inainteze pe calea integrarii sub-regionale in care sunt deja ancorate .

Axa politica a Comunitatii Natiunilor Sud-Americane

Axa politica pe care se inscrie Comunitatea Natiunilor Sud-Americana este una extrem de fragila. Situatia este explicata prin strategiile distincte si uneori contradictorii ale MERCOSUR si CAN de insertie in economia internaionala.

De exemplu, MERCOSUR a respins in octombrie 2004 acordul de liber schimb cu Uniunea Europeana pe considerente de asimetrie a angajamentelor. Fara cea mai mica indoiala, Uniunea European nu a cedat de pe pozitia negociata ca urmare a suspendarii negocierilor asupra FTAA/ ALCA. Experienta a demonstrat faptul ca U.E. se apropie de America Latina atunci cand ii sunt amenintate pietele, asa cum Mexicul si Chile au incheiat acorduri de liber schimb cu UE dupa sau inainte de semnarea unor acorduri similare cu SUA. In conditiile suspendarii negocierilor pentru FTAA, MERCOSUR dispune de o putere mai redusa de negociere cu Europa Occidentala.

In timp ce MERCOSUR este interesat de proiectul FTAA numai in conditiile respectarii prevederilor Conferintei Ministeriale de la Miami (SUA) din noiembrie 2003, in schimb, statele andine nu considera prioritar un astfel de proiect.

Respectivele prevederi se refera la cele doua nivele ale crerii FTAA/ ALCA:

primul nivel este cel al minimului de angajamente in toate ariile de negociere (accesul la piete, agricultura, servicii, investitii, achizitii guvernamentale, proprietatea intelectuala, politica privind concurenta, subventii, masuri anti-dumping si compensatorii, solutionarea diferendelor);

aprofundarea pe baze opionale a normelor minime in cadru bilateral sau plurilateral.

Astfel guvernul nord-american a autorizat incheierea de acorduri de liber schimb bilaterale sau plurilaterale in afara FTAA de teama compromiterii proiectului la presiunea Braziliei sau a altor state in ceea ce priveste includerea in Tratat a unor aspecte care ar conditiona politicile economice ale statelor semnatare. Columbia, Ecuador si Peru justifica prioritatea incheierii de acorduri de liber schimb cu SUA prin redusa dimensiune a pietelor lor.

Aceste acorduri vor complica situatia MERCOSUR in momentul negocierilor cu SUA, pentru ca Statele Unite vor incerca sa impuna aceleasi conditii impuse deja Americii Centrale si statului Chile.

De pe pozitia in care respinge termenii impusi de marile puteri in cadrul acordurilor de liber schimb, MERCOSUR incearca sa intreasca puterea si rolul Grupului

celor 20 (G20 ), creat la Conferinta Ministeriala a OMC din 10-14 septembrie de la Cancun (Mexic). Cele trei state andine care negociaza acorduri de liber schimb cu SUA nu au participat la actiunea grupului, ele au fost fortate sa abandoneze gruparea.

Autoritatile braziliene au acordat o mare prioritate negocierilor din cadrul OMC, indeosebi luptei impotriva distorsiunilor majore asupra comertului international pe care le provoaca subventiile. Brazilia considera victoriile contra SUA si UE din domeniul comertului cu bumbac si zahar ca fiind posibile numai datorita actiunii conjugate a G20 la nivelul OMC si imposibil de atins in cadrul FTAA sau a unor acorduri de liber schimb indiverse formule de componenta.

Respingand acordurile de comert liber cu marile puteri, Brazilia mizeaza pe cooperarea Sud-Sud. Totusi, in viitor va trebui sa se gandeasca la redefinirea pozitiei in raporturile cu marile puteri. Conjunctura internationala nu are un caracter static si nici oportunitatile si riscurile nu sunt imuabile. Chiar dac este cea mai mare si mai puternica economie a Americii Latine, nu poate ramane cantonat in sfera cooperarii Sud-Sud, cu atat mai mult cu cat nu respinge in totalitate FTAA, ci doar solicita conditii favorabile propriilor interese.

Brazilia nu este singurul stat de pe continentul american care cauta alternative de integrare. Toate cele 34 de state participante la integrarea celor doua Americi si-au consolidat pozitiile in cadrul gruparilor deja existente si au construit etape premergatoare sau cai paralele FTAA, pentru amplificarea avantajelor comerciale, pentru fortificarea puterii de negociere sau pur si simplu au cedat presiunilor acelor statelor mai puternice. Aceasta retea de acorduri este extrem de variata si ajuta la intelegerea caracterului complex al negocierilor care s-au purtat pe continent de la primul Summit al Americilor si pana in prezent.

Tabelul nr. 1 : Reteaua de acorduri comerciale ale statelor de pe continentul American

Crearea Comuniattii Natiunilor Sud-Americane (CNS) nu va substitui ci va dubla procesul de integrare emisferic. CNS poate aduce avantaje natiunilor sud-americane doar pe masura adancirii actului integrationist atat in plan economic cat si politic si nu prin simplul stadiu de integrare sub forma unei zone de liber schimb.

Perspectivele Zonei de Liber Schimb a Americilor vor depinde foarte mult de atitudinea Europei in redefinirea relatiilor sale economice si politice cu America Latina.

Problemele de extindere si de adancire a integrarii de pe continentul european vor diminua, dar nu vor anula tenacitatea Europei in promovarea propriilor interese expansioniste in regiune.